Nicio activitate economico-socială nu poate fi imaginată fără consum de energie, iar în

condițiile creșterii populației globului până în 2050 de la 7 la 10 miliarde de locuitori, cererea de

energie curată se va tripla. In ciuda intrării în conștiința publică prin aplicațiile sale militare
(bombele de la Hiroshima și Nagasaki) și în ciuda accidentelor de la Cernobîl și Fukushima,
energia nucleară rămâne o sursă de energie care, pe lângă certe avantaje economice, prezintă și
foarte mari avantaje ecologice.
Economia Uniunii Europeane (UE) depinde de asigurarea unei surse de energie sigure şi
inepuizabile. Astăzi aceasta cerere este satisfăcută în principal de combustibilii fosili (petrol,
cărbuni şi gaze naturale) care reprezintă 80 % din consumul total de energie.
Surse de energie sigure sunt necesare pentru a menţine standardul nostru de viaţă.
Cercetătorii europeni lucrează pentru a dezvolta o serie de tehnologii de producere în siguranţă a
energiei în condiţii acceptabile pentru mediul înconjurător.
Fuziunea nucleară ar putea fi descrisă sumar ca fiind "procesul invers" fisiunii. În loc de
spargerea unui nucleu în fragmente mai mici (cum se întâmplă în cazul fisiunii), aici e vorba
despre unirea a două nuclee mai mici ca să formeze unul mai mare. Astfel, din elemente mai
uşoare, se poate forma un element chimic mai greu. Ca urmare a fuziunii se produc ‫܈‬și alte
particule subatomice, ca de exemplu neutroni sau raze alfa (nuclee de heliu) sau beta (electroni sau
pozitroni). Acest proces se desfășoară în mod natural în interiorul stelelor, fiind sursa energiei pe
care acestea o radiază în permanență.

Fuziunea nucleară este un proces foarte răspândit în Univers: se petrece permanent în stele,
cum este şi Soarele nostru. În Soare, nucleele de hidrogen se unesc două câte două, dând naştere
heliului şi eliberând, cu acest prilej, mari cantităţi de energie.

În stele cum este Soarele, masa de hidrogen este atât de mare, încât propria ei gravitaţie
menţine hidrogenul şi heliul în centru, unde temperaturile ajung la milioane de grade. Elementele
există aici într-o stare de agregare denumită plasmă, un fel de gaz în care atomilor le-au fost
"smulşi" electronii, sub influenţa temperaturilor foarte mari, rezultând particule ionizate, încărcate
electric. (Un exemplu de plasmă este flacăra). În stele, plasma este confinată (menţinută într-un
spaţiu limitat) datorită forţei gravitaţionale. În asemenea condiţii, nucleele de hidrogen fuzionează,
rezultând heliu, proces care produce energie, manifestată sub formă de lumină şi căldură.
Cu cât o stea este mai masivă, cu atât creşte capacitatea ei de a "fabrica" elemente din ce în ce mai
grele (în ordinea în care se înşiră ele în sistemul periodic al elementelor): litiu, apoi carbon... şi tot,
aşa, până la fier. Este procesul numit nucleosinteză stelară. Când sunt implicate elemente mai
grele decât fierul, procesul nu mai generează energie, ci absoarbe energie. Elemente mai grele
decât fierul nu pot fi generate decât în supernove: exploziile de o amploare colosală ale unor stele
extrem de masive, ajunse la sfârşitul vieţii lor, eliberează cantităţi tot colosale de energie, ce poate
fi absorbită de nucleele elementelor grele existente, făcând posibilă fuziunea acestora
Însă ceea ce este posibil în stele, unde temperaturile ajung la milioane de grade şi unde
acţionează o forţă gravitaţională uriaşă, nu este posibil - deocamdată - pe Pământ. Diferite limitări
tehnologice stau în calea reuşitei.
 Una dintre problemele care trebuie rezolvate este cea a confinării plasmei: în lipsa forţelor
gravitaţionale enorme, cum facem pentru a ţine plasma adunată la un loc, astfel încât poată avea
loc fuziunea, care ar produce energie? Orice instabilităţi apărute pot duce la apariţia unor
"scurgeri" ale plasmei în afara spaţiului de confinare, reducând şansele de a realiza fuziunea.

De mult timp, oamenii de ştiinţă caută modalităţi eficiente de a confina plasma, care, la
temperatura care ar face atomii să fuzioneze, este atât de fierbinte încât ar topi pereţii oricărui
recipient.

În condiţii de laborator, au fost încercate mai multe moduri de a realiza confinarea plasmei;
metoda cea mai utilizată, considerată de specialişti ca fiind cea mai promiţătoare pentru producţia
de energie, foloseşte câmpuri magnetice puternice, bazându-se pe faptul că plasma, fiind alcătuită
din particule încărcate electric, este influenţată de câmpurile electromagnetice. O altă metodă,
numită confinare inerţială, iniţiază fuziunea nucleară prin încălzirea şi comprimarea unui
combustibil reprezentat, cel mai adesea, de deuteriu şi tritiu (izotopi ai hidrogenului). Pentru a
comprima şi încălzi combustibilul, acesta este bombardat cu pulsuri de energie, cu ajutorul unui
fascicul laser.

Însă a produce câmpuri electromagnetice suficient de puternice pentru a controla plasma

este dificil chiar în condiţii de laborator, unde se lucrează cu cantităţi mici de substanţă, şi ar fi cu
atât mai dificil în condiţii de producţie, la scară industrială. De aceea, cercetările avansează cu paşi
mici şi, cu toate că s-au făcut progrese, suntem încă departe de apariţia centralelor de fuziune
nucleară.

Principala dificultate a realizării procesului de fuziune ţine de faptul că nucleele uşoare care
fuzionează sunt încărcate electric, deci interacţionează printr-o forţă de respingere coulombiană.
Această forţă se opune apropierii nucleelor, prin urmare acestea trebuie să aibă o energie cinetică
suficient de mare pentru a putea reacţiona. Un calcul simplu duce la concluzia că, pentru a putea
realiza reacţia de fuziune, temperatura combustibilului (care dictează energia cinetică medie a
nucleelor fuzionante) trebuie să fie între o sută de milioane şi zece miliarde de grade Celsius. La
această temperatura combustibilul nu ar fi în starea de agregare solidă, lichidă şi nici măcar
gazoasă, ci ar fi în a patra stare de agregare, starea de plasmă, adică starea de agregare a materiei în
interiorul stelelor. Realizarea practică a unui mediu nuclear atât de fierbinte şi menţinerea sa
controlată pentru un timp îndelungat reprezintă provocări tehnologice pe care comunitatea
ştiinţifică încă încearcă să le depăşească, deocamdată fără prea mult succes.

Metode tehnologice de realizare a fuziunii:

Prima metodă tehnologică propusă pentru realizarea fuziunii defineşte reactorul cu
confinare magnetică. În cadrul acestei metode, combustibilul nuclear este plasat în interiorul unui
electromagnet toroidal (Tokamak), al cărui scop este realizarea unei confinări de lungă durata a
nucleelor în zona activă a reactorului (câmpul magnetic al Tokamak-ului curbează prin forţă
Lorentz traiectoriile nucleelor încărcate electric şi nu le permite să părăsească volumul de reacţie).

A două metodă tehnologică defineşte reactorul cu confinare intertiala. Cea mai populară
variantă a acestui reactor utilizează pulsuri laseri de mare putere pentru a aprinde pastile mici de
combustibil nuclear, asigurând o puternică comprimare a combustibilului (prin implozie) şi deci o
creştere semnificativă a densităţii acestuia. În prezent ambele variante tehnologice sunt în
cercetare, dar reactorul cu confinare magnetică are cele mai mari şanse de a deveni o soluţie pentru
aplicaţiile energetice civile.

A treia metodă foloseste gravitaţia, dar singurele reactoare capabile să funcţioneze pe acest
principiu sunt cele naturale – doar Soarele şi celelalte stele au fost până în prezent capabile să
controleze plasma în acest mod.

Impactul asupra mediului

Energia generată de reacţiile de fuziune va fi utilizată în acelaşi fel ca şi astăzi, de exemplu
pentru generarea de electricitate, căldură pentru uz industrial, sau pentru producerea hidrogenului.
Consumul de combustibil al centralei de fuziune termonucleară va fi extrem de redus.
Reactoarele de fuziune nu produc gaze cu efect de seră şi alţi poluanţi care pot dăuna
mediului şi care pot produce schimbări climatice.
Neutronii generaţi prin reacţii de fuziune activează materialele din jurul plasmei. Alegerea
cu grijă a materialelor pentru aceste componente va permite eliberarea lor de regimul materialelor
ţinute sub control (şi posibil reciclate) la aproximativ 100 de ani după întreruperea operării
centralei electrice. Din aceste motive, reziduurile de la instalaţiile de fuziune termonucleară nu vor
fi o povară pentru generaţiile viitoare.

ENERGIA BAZATA PE FUZIUNE VA OFERI SIGURANTA?

    Din punctul de vedere al sigurantei, aceasta energie nu contine riscurile unei reactii
nucleare periculoase - este foarte dificil sa obtii reactia de fuziune de prima data, deoarece poate fi
stopata rapid eliminand injectarea combustibilului. Dupa ce inginerii vor invata cum sa controleze
prima generatie de fuziuni cu plasma, din deuteriu si tritiu, abiar dupa a treia generatie de energii
se va putea reduce radioactivitatea dupa regulile magnitudinii.

    In cele din urma, succesul fuziunii ca si furnizor de energie, va depinde de rezolvarea
problemelor intampinate in ceea ce priveste operarea lor intr-un mediu sigur, astfel fuziunea ar
putea deveni cea mai competitiva metoda de furnizare a energiei la un cost mic. Vestea buna este
ca primele probleme sunt deja definite, astfel energia pe baza de fuziune ofera o combinatie
irezistibila intre furnizarea in mod abundent a energiei cu un minim de consecinte de mediu.

Fuziunea nucleară reprezintă viitorul energetic al omenirii?

Din punct de vedere comercial, marile corporații vor urmări să deţină inițial monopolul
asupra producţiei de energie prin reacţia de fuziune, deoarece corporațiile sunt cele care finanțează
cea mai mare parte a cercetărilor din domeniul fuziunii nucleare. Cu toate acestea, concurența din
domeniu ar trebui să conducă la scăderea costurilor acestei energii.
 Producerea de energie prin reacţia de fuziune nucleară ar putea însemna şi renunţarea la
energia obţinută din surse regenerabile, cum ar fi energia eoliană, energia solară sau energia
valurilor şi mareelor.

CONCLUZII
Obiectivul pe termen lung al cercetării şi dezvoltării în domeniul fuziunii termonucleare
în statele membre ale UE este crearea în comun a unui reactor prototip pentru centralele de
energie necesare societăţii, reactor care să îndeplinească condiţiile de siguranţă în funcţionare,
protecţia mediului şi randament economic.
Din păcate, energia termonucleară (la fel ca și alte forme de energie) a fost deja folosită în scopuri
militare și anume în crearea bombei cu hidrogen.
Arma nucleara face parte din categoria armelor de distrugere in masa, destinate exterminarii populatiei,
distrugerii structurilor construite de om si a biosferei.

In prezent exista doua tipuri de arme nucleare: cele bazate exclusiv pe reactia de fisiune nucleara
si cele care utilizeaza fisiunea nucleara pentru amorsarea reactiei de fuziune. Arma nucleara cu fuziune
(arma termonucleara sau bomba cu Hidrogen) foloseste energia rezultata din fisiune pentru a comprima
si incalzi deuteriul si tritiul pana cand aceste doua elemente fuzioneaza, efectul fiind de-a dreptul
devastator.