Suferiţi

din cauza
dumneavoastră
înşivă
de

Edward Bach

1
Publicată prima dată 1931.

Această ediţie © The Bach Centre, 2015.

Copierea şi distribuţia acestei publicaţii sunt permise în scopuri

necomerciale cu condiţia să nu se schimbe nimic. Toate celelalte drepturi
rezervate.

Traducere: Bianca-Minerva Tăzlăoanu BFRP.

1.0

The Dr Edward Bach Centre

Mount Vernon
Bakers Lane
Brightwell-cum-Sotwell
Oxon OX10 0PZ
United Kingdom

2
 O notă din partea editorului
Acest text a fost tipărit de Dorling & Co. (Epsom) Ltd.,
în Epsom, Surrey, ca o broşură de şaisprezece pagini.
Conţinutul este o conferinţă ţinută de Dr Edward Bach
unei societăţi homeopate în Southport, Lancashire, în
februarie 1931. Conferinţa a coincis cu prima publicare a
cărţii lui Bach despre filozofia vindecării şi sănătăţii, Heal
Thyself (Vindecă-te singur).
Stefan Ball
The Bach Centre, 2015

3
Suferiţi din cauza dumneavoastră înşivă

de

Edward Bach

4
 Venind să vă vorbesc în această seară, găsesc că nu este o
sarcină uşoară.
Dumneavoastră sunteţi o societate medicală, şi eu vin în
faţa dumneavoastră în calitate de medic: totuşi medicina
despre care vă voi vorbi este atât de mult îndepărtată de
părerile convenţionale de astăzi, încât puţin va fi în această
expunere care să semene cu cabinetul medical de consultaţii,
sanatoriul particular sau salonul de spital aşa cum le
cunoaştem noi în prezent.
Dacă nu ar fi ca dumneavoastră, în calitate de discipoli ai
lui Hahnemann, să fiţi deja mult avansaţi faţă de cei ce predică
învăţăturile lui Galen, şi medicina clasică a ultimelor două
sute de ani, mie mi-ar fi de-a dreptul frică să vorbesc.
Dar învăţăturile marelui vostru Maestru şi ale discipolilor
săi au aruncat atât de multă lumină asupra naturii bolii, şi au
deschis atât de mult calea care duce la vindecarea corectă,
încât eu ştiu că dumneavoastră veţi fi pregătiţi să veniţi cu
mine mai departe pe acea cale, şi să vedeţi mai mult din
strălucirile sănătăţii perfecte, şi adevărata natură a bolii şi
vindecării.

5
 Inspiraţia dată lui Hahnemann a adus o lumină umanităţii
în întunecimea materialismului, când omul ajunsese să
considere boala ca o problemă pur materialistă a fi alinată şi
vindecată numai prin mijloace materialiste.
El, precum Paracelsus, a ştiut că dacă aspectele noastre
spirituale şi mentale erau în armonie, boala nu putea exista: şi
el s-a pornit să găsească remedii care să vindece minţile
noastre şi astfel să ne aducă pace şi sănătate.
Hahnemann a avansat mult şi ne-a dus mult de-alungul
drumului, dar el a avut numai lungimea unei vieţi în care să
lucreze, şi nouă ne revine să-i continuăm cercetările de unde
le-a lăsat el: să adăugăm mai mult la structura vindecării
perfecte căreia el i-a pus temelia, şi i-a început construcţia într-
un mod atât de meritoriu.
Homeopatul deja s-a eliberat de multe dintre aspectele
nenecesare şi neimportante ale medicinii clasice, dar el trebuie
să meargă şi mai departe. Eu ştiu că dumneavoastră doriţi să
priviţi înainte, căci nici cunoaşterea trecutului nici prezentul
nu sunt suficiente pentru cel ce caută adevărul.
Paracelsus şi Hahnemann ne-au învăţat să nu acordăm prea
multă atenţie detaliilor bolii, ci să tratăm personalitatea, omul
interior, dându-şi seama că dacă naturile noastre spirituale şi
mentale erau în armonie boala a dispărut. Acea mare fundaţie
la construcţia lor este învăţătura fundamentală care trebuie să
continue.
Apoi Hahnemann a văzut cum să aducă această armonie, şi
el a găsit că printre medicamentele şi remediile vechii şcoli, şi
printre elementele şi plantele pe care le-a ales el însuşi, el

6
putea inversa acţiunea lor prin potenţare, astfel încât aceeaşi
substanţă care a dat naştere la otrăviri şi simptome ale bolii,
putea - în cea mai mică cantitate - să vindece acele anume
simptome când era preparată prin metoda sa specială.
Astfel a formulat el legea „similarul vindecă similarul”: un
alt mare principiu fundamental al vieţii. Şi el ne-a lăsat să
continuăm construcţia templului, ale cărui planuri anterioare
îi fuseseră dezvăluite lui.
Şi dacă noi continuăm pe această linie de gândire, primul
lucru mare de care ne dăm seama este adevărul că boala însăşi
este cea care este „similarul vindecă similarul”: deoarece boala
este rezultatul activităţii greşite. Ea este consecinţa naturală a
lipsei de armonie dintre corpurile noastre şi Sufletele noastre:
ea este „similarul vindecă similarul” deoarece este chiar boala
însăşi cea care împiedică şi nu permite să ne ducem acţiunile
greşite prea departe, şi în acelaşi timp, este o lecţie să ne înveţe
să ne corectăm căile, şi să ne armonizăm vieţile cu poruncile
Sufletului nostru.
Boala este rezultatul gândirii greşite şi al faptei greşite şi
încetează când acţiunea şi gândirea sunt puse în ordine. Când
lecţia durerii şi suferinţei şi nefericirii este învăţată, nu mai
există motiv pentru prezenţa sa şi ea dispare în mod automat.
Aceasta este ceea ce Hahnemann a văzut incomplet drept
”similarul vindecă similarul”.

Haideţi un pic mai departe pe drum

Atunci se deschide în faţa noastră o altă perspectivă
glorioasă, şi aici noi vedem că adevărata vindecare poate fi

7
obţinută, nu prin ceea ce este greşit respingând ceea ce este
greşit, ci prin ceea ce este corect înlocuind ceea ce este greşit:
binele înlocuind răul: lumina înlocuind întunericul.
Aici noi ajungem la înţelegerea că noi nu mai luptăm
împotriva bolii cu boala: nu ne mai opunem bolii cu produsele
bolii: nu mai încercăm să înlăturăm bolile cu astfel de
substanţe care le pot cauza: ci, din contră, să atragem virtutea
opusă care va elimina greşeala.
Şi farmacopeea viitorului apropiat va conţine numai acele
remedii care au puterea de a atrage binele, eliminând pe toate
acelea a căror singură calitate este de a rezista răului.
Adevărat, ura poate fi cucerită printr-o ură mai mare, dar
ea poate fi vindecată numai prin dragoste: cruzimea poate fi
prevenită printr-o cruzime mai mare, dar eliminată numai
când s-au dezvoltat calităţile de simpatie şi milă: o frică poate
fi pierdută şi uitată în prezenţa unei frici mai mari, dar leacul
adevărat al tuturor fricilor este curajul perfect.
Şi astfel acum, noi aparţinând acestei şcoli de medicină
trebuie să ne întoarcem atenţia către acele frumoase remedii
care au fost puse în mod Divin în natură pentru vindecarea
noastră, printre acele plante şi ierburi binefăcătoare, splendide,
ale ţinutului de ţară.
Este evident în mod fundamental greşit să spui că
„similarul vindecă similarul”. Hahnemann a avut o concepţie
a adevărului suficient de corectă, dar a exprimat-o incomplet.
Similarul poate întări similarul, similarul poate respinge
similarul, dar în adevăratul sens al vindecării similarul nu
poate vindeca similarul.

8
 Dacă ascultaţi învăţăturile lui Krishna, Buddha sau Cristos,
dumneavoastră întotdeauna veţi găsi învăţămintele că binele
învinge răul. Cristos ne-a învăţat să nu ne opunem răului, să
ne iubim duşmanii, să-i binecuvântăm pe cei care ne persecută
- în acestea nu există similarul vindecă similarul. Şi astfel în
adevărata vindecare, şi astfel în progresul spiritual, noi trebuie
întotdeauna să căutăm binele ca să eliminăm răul, dragostea
ca să cucerim ura, şi lumina ca să risipim întunericul. Astfel
trebuie noi să evităm toate otrăvurile, toate lucrurile
dăunătoare, şi să le folosim numai pe cele binefăcătoare şi
frumoase.
Fără îndoială Hahnemann, prin metoda sa de potenţare, s-a
străduit să transforme răul în bine, otrăvurile în virtuţi, dar
este mai simplu să folosim direct remediile minunate şi
virtuoase.
Vindecarea, fiind deasupra tuturor lucrurilor materialiste,
şi a legilor materialiste, Divină în originea sa, nu este limitată
de niciuna din convenţiile sau standardele noastre obişnuite.
În aceasta noi trebuie să ne înălţăm idealurile, gândurile,
aspiraţiile, spre acele tărâmuri glorioase şi măreţe, spuse şi
arătate nouă de către marii Maeştri.
Nu vă gândiţi niciun moment că v-aş distrage de la
lucrarea lui Hahnemann, din contră, el a indicat marile legi
fundamentale, baza; dar el a avut numai o viaţă: şi dacă el şi-ar
fi continuat munca mai mult, fără îndoială că el ar fi progresat
de-alungul acestor linii. Noi pur şi simplu îi dezvoltăm munca
şi o aducem la următorul stadiu natural.
Haideţi acum să considerăm de ce medicina trebuie să se
schimbe atât de inevitabil. Ştiinţa ultimelor două sute de ani a

9
privit boala ca un factor material care poate fi eliminat prin
mijloace materiale: aceasta, bineînţeles, este cu totul greşit.
Boala corpului, aşa cum o ştim, este un rezultat, un produs
final, un stadiu final a ceva mult mai profund. Boala îşi are
originea deasupra planului fizic, mai aproape de cel mental.
Ea este în întregime rezultatul unui conflict între sinele nostru
spiritual şi cel muritor. Câtă vreme acestea două sunt în
armonie, noi suntem în sănătate perfectă: dar când există un
dezacord, atunci urmează ceea ce noi cunoaştem drept boală.
Boala este numai şi în exclusivitate corectivă: ea nu este nici
pedepsitoare nici crudă: dar este mijlocul adoptat de propriile
noastre Suflete ca să ne arate greşelile noastre: să ne împiedice
să facem erori mai mari: să ne oprească să facem mai mult rău:
şi să ne aducă înapoi pe acea cărare a Adevărului şi Luminii de
la care nu ar fi trebuit să ne depărtăm niciodată.
Boala este, în realitate, spre binele nostru, şi este
binefăcătoare, deşi noi ar trebui să o evităm dacă am avea doar
înţelegerea corectă, combinată cu dorinţa de a proceda corect.
Orice fel de greşeli facem noi, ele reacţionează asupra
noastră, cauzându-ne nefericire, necaz, sau suferinţă, conform
naturii lor. Obiectivul fiind de a ne învăţa efectul dăunător al
acţiunii sau gândului greşit: şi, producând rezultate similare
asupra noastră înşine, ne arată cum ele cauzează suferinţă la
alţii, şi astfel sunt contrare Marii şi Divinei Legi a Dragostei şi
Unităţii.
Pentru doctorul inteligent, boala însăşi indică natura
conflictului.1 Poate aceasta este cel mai bine ilustrat dându-vă

1 În acesta şi în paragraful următor- şi în secţiunile corespondente ale

10
exemple care să vă explice că nu contează de ce anume boala
puteţi suferi, ea există pentru că există lipsă de armonie între
dumneavoastră şi Divinitatea din dumneavoastră, şi că
dumneavoastră comiteţi vreo greşeală, vreo eroare, pe care
Sinele dumneavoastră Superior încearcă să o corecteze.
Durerea este rezultatul cruzimii care cauzează durere
altora, şi poate fi mentală sau fizică: dar fiţi siguri că dacă
dumneavoastră suferiţi de durere, dacă doar vă veţi cerceta pe
dumneavoastră înşivă veţi găsi că vreo acţiune dură sau vreun
gând dur este prezent în firea dumneavoastră: îndepărtaţi
aceasta, şi durerea dumneavoastră va înceta. Dacă
dumneavoastră suferiţi de rigiditatea încheieturii sau a unui
membru al corpului, dumneavoastră puteţi fi la fel de sigur că
există rigiditate în mintea dumneavoastră: că vă agăţaţi în
mod rigid de vreo idee, vreun principiu, vreun obicei poate fi,
pe care nu ar trebui să îl aveţi. Dacă dumneavoastră suferiţi de
astm, sau dificultate la respirat, dumneavoastră în vreun fel
înăbuşiţi o altă personalitate; sau din lipsa curajului de a
proceda corect, vă sufocaţi pe dumneavoastră înşivă. Dacă
slăbiţi, este deoarece dumneavoastră permiteţi cuiva să
obstrucţioneze propria dumneavoastră forţă vitală de a intra

Heal Thyself (Vindecă-te singur) - Bach a făcut legătura între simptome

fizice specifice şi emoţii negative specifice. Totuşi, în practică, el a găsit
aceste legături inexacte, şi opinia lui s-a schimbat la momentul când el a
descris amănunţit constatările sale finale în The Twelve Healers and
Other remedies (Cei doisprezece vindecători şi alte remedii): “Mintea
fiind partea cea mai delicată şi sensibilă a corpului, arată instalarea şi
direcţia bolii mult mai sigur decât corpul, astfel încât punctul de vedere
al minţii este ales drept ghid cu privire la care remediu sau remedii sunt
necesare. Nu acordaţi nicio atenţie bolii, gândiţi-vă doar la perspectiva
minţii asupra vieţii a celui în necaz.”

11
în corpul dumneavoastră. Chiar partea afectată a corpului
indică natura greşelii. Mâna, eşecul sau greşeala în acţiune:
piciorul, eşecul de a-i ajuta pe alţii: creierul, lipsa de control:
inima, deficienţă sau exces, sau faptă greşită în privinţa
dragostei: ochiul, eşecul de a vedea corect şi de a înţelege
adevărul când este pus în faţa dumneavoastră. Şi astfel, cu
precizie, pot fi determinate motivul şi natura unei infirmităţi:
lecţia cerută pacientului: şi corecţia necesară de făcut.
Haideţi acum să aruncăm o privire, pentru un moment, la
spitalul viitorului.
El va fi un sanctuar al păcii, speranţei şi bucuriei. Nicio
grabă: niciun zgomot: lipsit cu totul de toate aparatele şi
dispozitivele înspăimântătoare de astăzi: fără miros de
antiseptice şi anestezice: fără nimic care să sugereze boală şi
suferinţă. Nu se va lua frecvent temperatura pentru a nu
deranja odihna pacientului: nu vor exista examinări zilnice cu
stetoscopul şi tapotări pentru a întipări în mintea pacientului
natura bolii sale. Nu se va lua constant pulsul pentru a sugera
că inima bate prea rapid. Căci toate aceste lucruri îndepărtează
însăşi atmosfera de pace şi calm care este atât de necesară
pacientului pentru a-i aduce recuperarea rapidă. Nici nu va
exista vreo nevoie de laboratoare; căci examinarea amănunţită
şi microscopică a detaliului nu va mai conta când îţi dai pe
deplin seama că este pacientul cel care trebuie tratat şi nu
boala.
Obiectivul tuturor instituţiilor va fi să aibă o atmosferă de
pace, şi de speranţă, de bucurie şi de încredere. Totul va fi
făcut pentru a-l încuraja pe pacient să-şi uite boala; să se
străduiască să atingă sănătatea; şi în acelaşi timp să corecteze

12
orice greşeală în firea sa; şi să ajungă să înţeleagă lecţia pe care
o are el de învăţat.
Totul în legătură cu spitalul viitorului va fi înălţător şi
frumos, astfel încât pacientul va căuta acel refugiu, nu numai
ca să fie despovărat de boala sa, dar de asemenea ca să-şi
dezvolte dorinţa de a trăi o viaţă mai în armonie cu poruncile
Sufletului său decât a fost făcut anterior.
Spitalul va fi mama bolnavilor; îi va lua în braţele sale; îi va
alina şi îi va încuraja; şi le va aduce speranţă, credinţă şi curaj
ca să-şi depăşească dificultăţile.
Doctorul de mâine îşi va da seama că el de la sine nu are
putere să vindece, exceptând dacă el îşi dedică viaţa servirii
fraţilor săi oamenii; să studieze natura umană astfel încât el să
poată, în parte, să-i înţeleagă rostul;2 să dorească din toată
inima să aline suferinţa şi să ofere totul pentru ajutorul celor
bolnavi; atunci, prin el, pot fi trimise cunoştinţe ca să-i
îndrume, şi puterea de vindecare pentru a le uşura durerea. Şi
chiar atunci, puterea şi capacitatea sa de a ajuta vor fi
proporţionale cu intensitatea dorinţei şi a bunăvoinţei sale de a
servi. El va înţelege că sănătatea, precum viaţa, este de la
Dumnezeu, şi numai de la Dumnezeu. Că el şi remediile pe
care el le foloseşte sunt doar instrumente şi agenţi în Planul

2 Aici de asemenea opinia lui Bach s-a schimbat la momentul când el şi-a
terminat cercetarea în sistemul lui de remedii florale. În loc de studiu şi
dedicaţie, el a recomandat o abordare extrem de simplă: “Nicio ştiinţă,
nicio cunoaştere nu sunt necesare, exceptând metodele simple
descrise… şi cei care vor obţine cel mai mare beneficiu de la acest Dar
trimis de Dumnezeu vor fi aceia care le vor păstra pure aşa cum sunt;
libere de ştiiinţă, libere de teorii, căci în Natură totul este simplu.”

13
Divin pentru a ajuta să-l aducă pe cel suferind înapoi pe calea
Legii Divine.
El nu va fi interesat de patologie sau de anatomia morbidă;
căci studiul său va fi acela al sănătăţii. Nu va conta pentru el,
de exemplu, dacă respiraţia greoaie este cauzată de bacilul
tuberculozei, streptococ, sau de orice alt organism: dar va
conta intens să ştie de ce pacientul ar avea de suferit dificultăţi
în respiraţie. Nu va avea nicio importanţă să ştie care dintre
valvele inimii este vătămată, dar va fi vital să-şi dea seama în
ce mod îşi manifestă greşit pacientul poziţia sa privind
dragostea. Razele X nu vor mai fi folosite pentru a examina o
articulaţie artritică, ci mai degrabă cercetarea mentalităţii
pacientului pentru a descoperi rigiditatea din mintea lui.
Prognoza bolii nu va mai depinde de semne şi simptome
fizice, ci de abilitatea pacientului de a-şi corecta greşeala şi de
a se armoniza cu Viaţa sa Spirituală.
Educaţia doctorului va fi un studiu profund al naturii
umane; o mare înţelegere a ceea ce este pur şi perfect: şi o
înţelegere a condiţiei Divine a omului: şi cunoaşterea a cum
să-i ajute pe cei care suferă astfel încât ei să-şi poată armoniza
comportamentul cu Sinele lor Spiritual, astfel încât ei să poată
să aducă pace şi sănătate personalităţii.
El va trebui să fie în stare, din viaţa şi trecutul pacientului,
să înţeleagă conflictul care cauzează boala sau dezechilibrul
dintre corp şi Suflet, şi astfel să-i permită să dea sfaturile şi
tratamentul necesare pentru alinarea celui suferind.
El de asemenea va trebui să studieze Natura şi Legile
Naturii: să cunoască Puterile Sale Vindecătoare, astfel încât el

14
să le poată folosi pe acestea în beneficiul şi avantajul
pacientului.
Tratamentul de mâine va consta în mod esenţial în a aduce
pacientului patru calităţi.
În primul rând, pace: în al doilea rând, speranţă: în al
treilea rând, bucurie: şi în al patrulea rând, încredere.
Şi tot mediul ambiant şi atenţia vor fi îndreptate în acel
scop. Să-l înconjoare pe pacient cu o astfel de atmosferă de
sănătate şi lumină precum va încuraja recuperarea. În acelaşi
timp, greşelile pacientului, fiind diagnosticate, vor fi arătate, şi
ajutor şi încurajare date ca ele să poată fi corectate.
În plus faţă de aceasta, acele frumoase remedii, care au fost
îmbogăţite în mod Divin cu puteri vindecătoare, vor fi
administrate, ca să deschidă acele canale pentru a primi mai
mult din lumina Sufletului, astfel încât pacientul să poată fi
inundat cu virtutea vindecătoare.
Acţiunea acestor remedii este să ne ridice vibraţiile şi să ne
deschidă canalele pentru primirea Sinelui nostru Spiritual, să
inunde firile noastre cu acea anume virtute de care avem
nevoie, şi să îndepărteze din noi greşeala care dăunează. Ele
pot, precum muzica frumoasă, sau orice lucru glorios înălţător
care ne dă inspiraţie, să ridice însăşi firile noastre, şi să ne
aducă mai aproape de Sufletele noastre: şi prin chiar acea
acţiune, să ne aducă pace, şi să ne aline suferinţele.
Ele vindecă, nu atacând boala, ci inundând corpurile
noastre cu frumoasele vibraţii ale Naturii noastre Superioare,
în prezenţa cărora boala se topeşte precum zăpada la soare.

15
 Şi, în cele din urmă, cum trebuie ele să schimbe atitudinea
pacientului faţă de boală şi sănătate.
Dus pe vecie trebuie să fie gândul că vindecarea poate fi
obţinută prin plata de aur sau argint. Sănătatea, precum viaţa,
este de origine Divină, şi poate fi obţinută numai prin Mijloace
Divine. Banii, luxul, călătoriile pot părea în aparenţă a fi în
stare să cumpere pentru noi o îmbunătăţire a fiinţei noastre
fizice: dar aceste lucruri nu ne pot da niciodată adevărata
sănătate.
Pacientul de mâine trebuie să înţeleagă că el, şi numai el,
poate să-şi aducă singur alinare de la suferinţă, deşi el poate
obţine sfat şi ajutor de la un frate mai mare care îl va ajuta în
efortul său.
Sănătatea există când există armonie perfectă între Suflet şi
minte şi corp: şi această armonie, şi numai această armonie,
trebuie să o atingă el înainte ca vindecarea să poată fi realizată.
În viitor nu va fi nicio mândrie în a fi bolnav: din contra,
oamenii vor fi aşa de ruşinaţi de boală precum ar trebui ei să
fie de un păcat.
Şi acum eu vreau să vă explic două stări care probabil dau
naştere la mai multe boli în această ţară decât orice altă
singură cauză: marile slăbiciuni ale civilizaţiei noastre -
lăcomia şi idolatria.
Boala este, bineînţeles, trimisă nouă ca o corecţie. Noi ne-o
aducem în întregime asupra noastră: ea este rezultatul
propriilor noastre fapte greşite şi al gândirii greşite. Dacă ne
putem corecta greşelile şi trăi în armonie cu Planul Divin,
boala nu ne poate ataca niciodată.

16
 În aceasta, civilizaţia noastră, lăcomia întunecă totul. Există
lăcomie pentru bogăţie, pentru rang, pentru poziţie, pentru
onoruri lumeşti, pentru confort, pentru popularitate: totuşi, nu
despre acestea aş vorbi, deoarece chiar ele sunt, în comparaţie,
nedăunătoare.
Cea mai rea dintre toate este lăcomia de a poseda un alt
individ. Adevărat, aceasta este atât de obişnuită printre noi
încât a ajuns să fie considerată ca fiind aproape corectă şi justă:
totuşi aceasta nu micşorează răul: căci, a dori posesia sau
influenţa asupra unui alt individ sau personalitate, înseamnă
să uzurpăm puterea Creatorului nostru.
Câte persoane puteţi număra printre prietenii sau relaţiile
dumneavoastră care sunt libere? Câţi sunt care nu sunt legaţi
sau influenţaţi sau controlaţi de vreo altă fiinţă omenească?
Câţi sunt care ar putea spune că zi după zi, lună după lună, şi
an după an, „Eu ascult numai ce-mi dictează Sufletul meu,
neatins de influenţa altor oameni ?”
Şi totuşi, fiecare dintre noi este un Suflet liber, răspunzător
numai faţă de Dumnezeu pentru acţiunile noastre, vai, chiar
pentru propriile noastre gânduri.
Posibil cea mai mare lecţie a vieţii este să învăţăm
eliberarea. Eliberarea de circumstanţe, mediu înconjurător, alte
personalităţi, şi cel mai mult dintre toate, de noi înşine:
deoarece până când noi nu suntem liberi noi nu putem să dăm
şi să-i servim pe deplin pe fraţii noştri oamenii.
Ţineţi minte că fie că noi suferim boală sau neajunsuri: fie
că noi suntem înconjuraţi de relaţii sau prieteni care ne pot
supăra: fie că noi trebuie să trăim printre acei care ne conduc şi

17
ne dictează, care se amestecă în planurile noastre şi ne
împiedică progresul, ne-am făcut-o singuri: deoarece încă
există în noi rămasă o urmă care să împiedice libertatea cuiva:
sau absenţa curajului de a ne cere propria individualitate,
dreptul nostru din naştere.
Momentul în care noi înşine am dat libertate deplină
tuturor celor din jurul nostru: când noi nu mai dorim să legăm
şi să limităm: când noi nu mai aşteptăm nimic de la nimeni:
când singurul nostru gând este să dăm şi să dăm şi niciodată
să nu luăm, în acel moment noi vom constata că suntem
eliberaţi de toată lumea: legăturile noastre vor cădea de la noi:
lanţurile noastre vor fi rupte: şi pentru prima dată în vieţile
noastre vom cunoaşte noi bucuria minunată a libertăţii
perfecte. Eliberaţi de toată restrângerea umană, doar servitorul
vesel şi de bună voie al Sinelui nostru Superior.
Atât de mult s-a dezvoltat puterea posesivă în Occident
încât este nevoie de o mare boală înainte ca oamenii să
recunoască eroarea şi să-şi corecteze obiceiurile: şi conform
severităţii şi tipului dominaţiei noastre asupra altuia, tot aşa
trebuie noi să suferim câtă vreme noi continuăm să uzurpăm o
putere care nu aparţine omului.
Libertatea absolută este dreptul nostru din naştere, şi
aceasta noi o putem obţine numai când acordăm acea libertate
fiecărui Suflet viu care poate intra în vieţile noastre. Cu
adevărat noi culegem ceea ce semănăm şi cu adevărat „cu
măsura cu care măsurăm aşa ni se va măsura şi nouă”.
Întocmai cum noi ne punem de-a curmezişul unei alte vieţi,
fie ea tânără sau bătrână, tot aşa trebuie aceea să reacţioneze
asupra noastră înşine. Dacă noi limităm activităţile lor, noi ne

18
putem găsi corpurile limitate de rigiditate: dacă, în plus, noi le
cauzăm durere şi suferinţă, noi trebui să fim pregătiţi să
suportăm aceleaşi, până când ne-am îndreptat: şi nu există
boală, chiar oricât de severă, care poate să nu fie necesară
pentru a ne verifica acţiunile şi a ne schimba obiceiurile.
Pentru aceia dintre voi care suferă din cauza altuia, aveţi
curaj; căci înseamnă că aţi atins acel stadiu de progres când
sunteţi învăţaţi să vă câştigaţi libertatea: şi chiar durerea şi
suferinţa pe care le suportaţi vă învaţă cum să vă corectaţi
propria voastră greşeală, şi imediat ce v-aţi dat seama de
greşeală şi o îndreptaţi, necazurile voastre se sfârşesc.
Modul de a vă pune la treabă ca să faceţi această lucrare
este să practicaţi blândeţea profundă: niciodată să nu-l răniţi
pe altul prin gând sau cuvânt sau faptă. Ţineţi minte că toţi
oamenii îşi realizează propria mântuire: trec prin viaţă ca să
înveţe acele lecţii pentru perfecţionarea propriului lor Suflet; şi
că ei trebuie să o facă pentru ei înşişi; că ei trebuie să-şi câştige
propriile experienţe: să înveţe capcanele lumii, şi, prin efortul
lor propriu, să găsească poteca care duce spre vârful muntelui.
Ce putem face noi cel mai mult este, când noi avem puţin mai
multă cunoaştere şi experienţă decât un frate mai tânăr, să-i
îndrumăm cu multă blândeţe. Dacă ei vor asculta, frumos şi
bine: dacă nu, noi trebuie să aşteptăm răbdători până când ei
au acumulat mai multă experienţă care să le arate greşeala, şi
atunci ei pot veni din nou la noi.
Noi ar trebui să ne străduim să fim atât de blânzi, atât de
liniştiţi, atât de folositori cu răbdare încât să ne mişcăm printre
semenii noştri oamenii mai mult ca o adiere de aer sau o rază

19
de soare: întotdeauna gata să-i ajutăm când ei o cer: dar
niciodată forţându-i la propriile noastre păreri.
Şi eu vreau să vă spun acum despre o altă mare piedică în
calea sănătăţii, care astăzi este foarte, foarte obişnuită şi unul
din cele mai mari obstacole pe care doctorii îl întâlnesc în
strădania lor de a vindeca. Un obstacol care este o formă de
idolatrie. Cristos a spus „Nu poţi să-i serveşti pe Dumnezeu şi
pe Mamon” şi totuşi servirea lui Mamon este unul din cele mai
mari obstacole.
A fost odată un înger, un înger glorios, magnific, care i s-a
arătat Sfântului Ioan, şi Sf. Ioan a căzut în adoraţie şi i s-a
închinat. Dar Îngerul i-a spus, „Să nu o faci, eu sunt semenul
tău servitor şi fratele tău. Închină-te lui Dumnezeu.” Şi totuşi
astăzi, zeci de mii dintre noi nu ne închinăm lui Dumnezeu,
nici chiar unui înger puternic, ci unui semen fiinţă umană. Eu
pot să vă asigur că una din cele mai mari dificultăţi care
trebuie să fie depăşită este închinarea celui suferind unui alt
muritor.
Cât de obişnuită este expresia: „Eu trebuie să-l întreb pe
tatăl meu, pe sora mea, pe soţul meu.” Ce tragedie. Să crezi că
un Suflet uman, perfecţionându-şi evoluţia sa Divină, ar trebui
să se oprească să ceară permisiunea unui semen călător. Cui îşi
imaginează el că îşi datorează originea sa, fiinţa sa, viaţa sa -
unui semen călător sau Creatorului său?
Noi trebuie să înţelegem că noi suntem răspunzători pentru
acţiunile noastre, şi pentru gândurile noastre faţă de
Dumnezeu, şi numai faţă de Dumnezeu. Şi că a fi influenţat, a
asculta dorinţele, sau a ţine seama de dorinţele unei alte fiinţe
muritoare este într-adevăr idolatrie. Pedeapsa sa este severă,

20
ea ne leagă cu lanţuri, ea ne pune în închisori, ea ne îngrădeşte
chiar propria noastră viaţă; şi aşa ar trebui să fie, şi aşa
merităm noi pe drept, dacă noi ascultăm poruncile unei fiinţe
umane când întregul nostru sine ar trebui să cunoască doar o
singură poruncă– aceea a Creatorului nostru, Care ne-a dat
viaţa noastră şi gândirea noastră .
Fiţi siguri că individul care consideră deasupra datoriei sale
pe soţia sa, copilul său, tatăl său sau prietenul său, este un
idolatru, servindu-l pe Mamon şi nu pe Dumnezeu.
Amintiţi-vă cuvintele lui Cristos, „Cine este mama Mea, şi
cine sunt fraţii Mei,” care înseamnă că noi toţi , mărunţi şi
nesemnificativi precum putem fi, suntem aici ca să-i servim pe
fraţii noştri-oamenii, umanitatea, lumea pe larg, şi niciodată,
nici pentru cel mai scurt moment, să fim sub poruncile şi
ordinele unui alt individ uman împotriva acelor raţiuni pe
care noi le ştim a fi comenzile Sufletului nostru.
Fiţi comandanţii Sufletelor voastre, fiţi stăpânii soartei
voastre (ceea ce înseamnă să vă lăsaţi să fiţi conduşi şi
îndrumaţi în întregime, fără obstacole sau piedici de la
persoane sau circumstanţe, de către Divinitatea din voi) trăind
mereu în concordanţă cu legile lui, şi răspunzători numai faţă
de Dumnezeu Care v-a dat viaţa.
Şi totuşi, încă un punct de adus în faţa atenţiei
dumneavoastră. Amintiţi-vă mereu porunca pe care Cristos a
dat-o discipolilor Săi, „Nu vă împotriviţi răului”. Boala şi
greşeala nu se cuceresc prin luptă directă, ci prin înlocuirea lor
cu binele. Întunericul este îndepărtat de lumină, nu printr-un
întuneric mai mare: ura prin dragoste: cruzimea prin simpatie
şi milă: şi boala prin sănătate.

21
 Întregul nostru obiectiv este să ne dăm seama de greşelile
noastre, şi atât să ne străduim să dezvoltăm virtutea opusă,
încât greşeala va dispărea de la noi precum zăpada se topeşte
la soare. Nu vă luptaţi cu grijile voastre: nu vă luptaţi cu boala
voastră: nu vă încleştaţi în luptă cu infirmităţile voastre: mai
degrabă uitaţi-le concentrându-vă asupra dezvoltării virtuţii
de care aveţi nevoie.
Şi astfel acum, rezumând, noi putem vedea rolul puternic
pe care homeopatia îl va juca în biruinţa asupra bolii în viitor.
Acum că noi am ajuns la înţelegerea că boala însăşi este
”similarul vindecă similarul”: că noi ne-am făcut-o: pentru
corectarea noastră şi pentru binele nostru suprem: şi că noi
putem să o evităm, dacă noi doar vom învăţa lecţiile necesare,
şi ne vom corecta greşelile înainte ca lecţia mai severă a
suferinţei să fie necesară. Aceasta este continuarea firească a
marii opere a lui Hahnemann: continuarea acelei linii de
gândire care i-a fost arătată, ducându-ne cu un pas mai
departe spre înţelegerea perfectă a bolii şi a sănătăţii, şi este
stadiul de a trece prăpastia de unde ne-a lăsat el şi zorii acelei
zile când umanitatea va fi atins acel stadiu de progres când ea
poate primi direct gloria Vindecării Divine.
Doctorului inteligent, alegându-şi bine remediile din
plantele binefăcătoare din natură, acelea îmbogăţite şi
binecuvântate în mod Divin, i se va îngădui să-şi ajute
pacienţii să deschidă acele canale care permit o mai mare
legătură între Suflet şi corp, şi astfel dezvoltarea virtuţilor
necesare pentru a şterge greşelile. Aceasta aduce umanităţii
speranţa sănătăţii adevărate combinată cu progresul mental şi
spiritual.

22
 Pentru pacienţi, va fi necesar ca ei să fie pregătiţi să înfrunte
adevărul, că boala este în întregime şi exclusiv datorată
greşelilor din ei înşişi, precum plata păcatului este moartea. Ei
vor trebui să aibă dorinţa să corecteze acele greşeli, să trăiască
o viaţă mai bună şi mai folositoare, şi să-şi dea seama că
vindecarea depinde de propriul lor efort, deşi ei pot merge la
doctor pentru îndrumare şi ajutor în necazul lor.
Sănătatea nu mai poate fi obţinută prin plata de aur după
cum nici un copil nu-şi poate cumpăra educaţia: nicio sumă de
bani nu-l poate învăţa pe elev să scrie, el singur trebuie să
înveţe, îndrumat de un învăţător cu experienţă. Şi la fel este cu
sănătatea.
Există cele două mari porunci: „Iubeşte-L pe Dumnezeu şi
iubeşte-ţi aproapele”. Haideţi să ne dezvoltăm îndividualitatea
încât să putem obţine libertatea deplină să servim Divinitatea
din noi înşine, şi numai acea Divinitate: şi să le dăm tuturor
celorlalţi libertatea lor absolută, şi să-i servim atât de mult cât
stă în puterea noastră, conform poruncilor Sufletelor noastre,
amintindu-ne mereu că precum creşte propria noastră
libertate, la fel creşte libertatea şi capacitatea noastră de a-i
servi pe semenii noştri - oamenii.
Astfel noi trebuie să înfruntăm faptul că boala este în
întregime propria noastră creaţie, şi că singura vindecare este
să ne corectăm greşelile. Toată vindecarea adevărată are
scopul de a ajuta pacientul să-şi pună Sufletul şi mintea şi
corpul în armonie. Aceasta poate fi făcută numai de el însuşi,
deşi sfat şi ajutor din partea unui frate priceput poate să-l ajute
mult.

23
 Precum a arătat Hahnemann, toată vindecarea care nu este
din interior, este dăunătoare, şi vindecarea aparentă a corpului
obţinută prin metode materialiste, obţinută numai prin
acţiunea altora, fără efort personal, poate desigur să aducă
alinare fizică, dar să vatăme Naturile noastre Superioare, căci
lecţia a rămas neînvăţată, şi greşeala nu a fost eradicată.
Astăzi este teribil să te gândeşti la cantitatea de leacuri
artificiale şi superficiale obţinute în medicină cu bani şi
metode greşite; metode greşite deoarece ele doar suprimă
simptomele, dau alinare aparentă, fără a îndepărta cauza.
Vindecarea trebuie să vină din noi înşine, recunoscându-ne
şi corectându-ne greşelile, şi armonizând fiinţa noastră cu
Planul Divin. Şi precum Creatorul, în mila Sa, a pus anumite
ierburi îmbogăţite în mod Divin ca să ne ajute în victoria
noastră, haideţi să le căutăm pe acestea şi să le folosim după
cum putem mai bine, să ne ajute să urcăm muntele evoluţiei
noastre, până în ziua când noi vom atinge culmea perfecţiunii.
Hahnemann şi-a dat seama de adevărul a „similarul
vindecă similarul”, ceea ce în realitate înseamnă boala vindecă
acţiunea greşită: că adevărata vindecare este un stadiu mai
înalt decât acesta: dragostea şi toate atributele sale izgonind
răul.
Că în vindecarea corectă nimic nu trebuie să fie folosit care
să-l elibereze pe pacient de propria sa răspundere: ci numai
astfel de mijloace trebuie să fie adoptate care îl ajută să-şi
depăşească greşelile.
Că noi ştim acum că anumite remedii din farmacopeea
homeopată au puterea de a ne ridica vibraţiile, astfel aducând

24
mai multă unire între sinele nostru muritor şi cel Spiritual, şi
efectuând vindecarea printr-o armonie mai mare astfel
produsă.
Şi în cele din urmă, că este sarcina noastră să purificăm
farmacopeea, şi să-i adăugăm noi remedii până când ea le va
conţine doar pe acelea care sunt benefice şi înălţătoare.

25