Alexandru Potcoavă

Cum începe povestea

— Ei, acum să vă aud! Ce aţi pregătit pentru cină? Căscă Adam

scuturându-şi somnul de după-masă. Se ridică în capul oaselor, de la rădăcina
măslinului unde turtea de obicei iarba după istovitoarea masă de prânz şi privi
pofticios în jur.
— Mai întrebi, Adame? Strigară îngerii. Hai, pofteşte!
— Mda, bombăni omul, aţi putea totuşi să mai schimbaţi şi voi.
Adam intră agale în poiană, scărpinându-şi burta proeminentă. Penisul
păros i se bălăngănea fără nici o treabă între picioare. Îngerii roiau deja spre
masa din mijlocul luminişului.
Bărbatul îşi trase scaunul sub fund. Îşi înmuie mâinile în vasul cu apă
întins spre el de îngerul-spălător, apoi îşi şterse degetele în penele aceluiaşi.
Urmară îngerii cu fripturi, cei cu vinuri, cei cu fructe, rând pe rând şi toţi
deodată.
Adam apucă o ciosvârtă suculentă de căprioară şi începu să rupă din ea.
Măselele se opreau doar pentru câte o sorbitură zgomotoasă din cupa cu vinul
excelent stors din viile Raiului. Mâinile omului alergau pe toată masa iar
grăsimea i se scurgea pe bărbie picurând unsuroasă în desişul sexului.
Adam îşi desfăcu apoi fălcile într-un râgâit asurzitor. Mai luă o gură de
vin şi se uită lung la îngeri, cu ochi lăcrimoşi în care somnul revenea încet dar
sigur.
— Ia spuneţi! Eva pe unde bântuie iarăşi? Că n-am mai văzut-o cu zilele!
Şi-a găsit pe altul? Ridică Adam o sprânceană.
— Cum, Adame?! Se miră îngerul-şef. Oare nu ştii tu că eşti primul şi
singurul.
— Că altfel, continuă bărbatul turnând în el încă un pocal, eu. Coaste
mai am. Şi zicând acestea, Adam adormi cu capul pe masă. Îngerii se grăbiră să
debaraseze urmele cinei.
*
Tot atunci, Eva îşi termină şi ea masa de seară acolo, în adâncul pădurii
de pomi fructiferi, unde se refugiase de o săptămână. Hotărâse să termine cu
bucatele îngerilor, care îi rotunjiseră şoldurile ceva de speriat, şi începuse acum
o cură de fructe.
 Singurul care îi văzuse pe Adam şi pe Eva în tot acest timp, în afară de
Dumnezeu, se târa acum încet spre femeie.
— Eva, sâsâi şarpele, Eva!
— Ce vrei, şarpe?
— Vreau să te ajut! Dacă vrei să slăbeşti cu adevărat.
Femeia sări curioasă.
— Da, normal, dar cum?
— Uite, zise şarpele, vezi pomul acela?
— Care? E plin de pomi aici.
— Mărul acela înalt. Încearcă un fruct din ramurile lui şi vei deveni dintr-
odată subţire ca o trestie!
Eva se uită la şarpe, se uită la pom şi iarăşi la şarpe. Făcu ochii mici şi
râse ascuţit.
— Vicleanule, acela-i pomul din care Dumnezeu ne-a interzis să
mâncăm! Şi apoi, făcu Eva ofensată, arăt destul de bine! Şi, oricum, sunt
singura femeie de pe aici!
— Desigur, desigur, făcu şarpele. Deocamdată.
— Cum?! Se panică Eva.
— Draga mea, vezi tu, numai cine mănâncă un măr din acest pom poate
crea o lume. El a mâncat şi v-a creat pe voi. Şi vouă v-a interzis să gustaţi din
fructele acelea ca să nu creaţi, la rândul vostru, o lume. Pentru că El vrea să
rămână unicul creator. Înţelegi?
— Aşa, şi?
— Frumoasa mea, gândeşte-te un pic! Dacă într-o zi El se plictiseşte de
voi şi face alţi oameni? Sau doar o altă femeie pentru Adam?
— A, nu! Asta nu! Făcu Eva înfricoşată.
— Atunci. Sâsâi şarpele.
— Atunci? Atunci?
— Atunci mâncaţi şi voi din pomul acela şi gata! Sunteţi egalii Lui şi nu
vă mai poate da la o parte!
— Dar El a zis că acela care atinge pomul moare!
— Prostii! Spuse şarpele şi se încolăci pe trunchiul mărului. Uite! Vezi?
Am murit? Nu. Şi uite, muşc dintr-un fruct. Mi se pare mie sau tot n-am
murit?
— Chiar aşa! Se convinse Eva şi apucă un măr, muşcând din el.
— E bun, nu? Întrebă cineva din spatele ei.
Femeia se întoarse şi privi îngrozită cum Moartea îşi făcea drum prin
iarbă spre ea. O rupse la fugă şi ajunse într-un suflet la Adam. Bărbatul se
culcase la umbra măslinului.
— Adam, trezeşte-te! Îl zgâlţâi Eva.
— Ce Doamne iartă-mă ai, femeie? Dai buzna aşa. Unde ai fost?
— Lasă asta, uite ce ţi-am adus! Muşcă!
— Muşc, na! Zise Adam şi îşi înfipse dinţii în măr. Acuma lasă-mă să
dorm!
— Dormi pe fras, Adame! Ridică-te! Se auzi tunând glasul Domnului.
Bărbatul sări ca ars în picioare. Se uită la Eva, la mărul din mâna ei.
 — Femeie! Ce-i ăla? Să nu-mi zici că.
— Iartă-mă, Adame, începu ea să plângă. Atâta m-a vrăjit şarpele până.
— Şi de ce m-ai băgat şi pe mine.
— Dar ce era să fac? Eu să mor şi ţie să-ţi dea El o altă Eva? Frumos,
frumos te-ai gândit tu!
— Hai, Adame, ia-ţi femeia şi umblă! Mai tună Domnul.
— Şi să-ţi gătească ea de-acum încolo! Strigară şi îngerii.
*
De aici, povestea se ştie. Cei doi au fost izgoniţi pe Pământ, unde Adam a
trăit apoi o mie de ani. Asta, spun evreii bătrâni, pentru că nu a avut soacră.
Iar dacă n-ar fi avut nici femeie ar fi trăit veşnic.

SFÂRŞIT