Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Urbanism și Arhitectură

Departamentul Alimentări cu Căldură, Apă, Gaze și Protecția Mediului
Programul de studii la ciclul I-licență
Disciplina INSTALAȚII DE ÎNCĂLZIRE
(curs electronic de lecţii)
Lector Oleg Chilari

Tema 1 Introducere
La studierea cursului de lecţii este necesar de a se baza pe disciplinele anterioare și
de a realiza următoarele sarcini:
- însușirea bazelor teoretice în domeniul încălzirii;
- a învăţa construirea, proiectarea și calcularea sistemului de încălzire a
clădirilor de diverse destinaţii;
- a învăţa cum se face justificarea economică a deciziilor adoptate;
- a obţine deprinderi de utilizare a tehnologiilor de păstrare a energiei la
crearea microclimei artificiale în clădirile încălzite.

Tema 1: Întrebarea 1.1: Echilibrul energetic

- Consumul de energie în ţară crește în mod constant, în special, pentru
necesităţile de asigurare cu energie termică.
- Conform datelor Conferinţei economice mondiale, pînă la 40% din energie
este utilizată pentru încălzire, ventilaţie, condiţionare, asigurarea cu apă
caldă, asigurarea cu energie termică.
- Pentru încălzire se consumă pînă la 60% din energia termică a ţării.
- Rezervele de combustibil în Rusia (exportatorul principal pentru Moldova)
depășesc considerabil resursele naturale mondiale (în Rusia rezervele de
cărbune sînt suficiente pentru 100 și mai mulţi ani, de petrol și gaze – pentru
60 de ani).
- Pierderile inutile de căldură în timpul transportării și din contul clădirilor
ineficiente din punct de vedere energetic și reţelelor termice, care lipsesc în
exploatare, depășesc 50%.
- Rezervele de combustibil organic existente necesită trecerea la energia
atomică, se planifică din contul acesteia producerea a peste 60% din
consumul de energie termică.
- În legătură cu rezervele mici de combustibil trebuie elaborate soluţii tehnice
în domeniul încălzirii, orientate pentru economia de combustibil și a
consumului de căldură.
- Trebuie elaborate măsuri de utilizare a surselor alternative de căldură și a
regimului de reglare automată a microclimei în încăpere, crearea clădirilor
inteligente.

Tema1: Întrebarea 1.2: Încălzirea ca ramură a tehnicii de construcţie

 - Încălzirea se folosește în perioada rece a anului pentru menţinerea regimului
necesar de temperatură în încăpere.
- Din contul încălzirii se efectuează compensarea pierderilor de căldură prin
construcţiile de îngrădire exterioare (perete, fereastră, pardoseală, tavan, ușă)
ale clădirii.
- Montarea sistemelor de încălzire se face după sau în procesul de edificare a
clădirilor și construcţiilor.
- La proiectarea sistemelor de încălzire se ia în seamă tipul și destinaţia
clădirii, construcţiile edificate, interiorul încăperii, materialele de construcţie
folosite etc.
- Sistemul de încălzire funcţionează periodic: în cazul scăderii temperaturii
aerului exterior crește admisia de căldură în încăpere, în cazul creșterii
temperaturii exterioare admisia de căldură se reduce.
- Pentru crearea regimului confortabil în încăpere se cere proiectarea unui
sistem automatizat de încălzire sigur, contemporan din punct de vedere
tehnic.

Tema 1: Întrebarea 1.3: Însemnătatea încălzirii în condiţii climatice

- În condiţiile unui oraș contemporan omul petrece 80% din viaţa sa în
încăperi închise, în care este necesar de a menţine un regim termic optimal
sau admisibil.
- Regimul de temperatură este necesar pentru crearea condiţiilor confortabile,
păstrarea construcţiilor clădirii, a valorilor și echipamentelor ce se află în ea
și asigurarea proceselor tehnologice.

Tema 1: Întrebarea 1.4: Sezonul de încălzire în condiţii climatice

- În funcţie de regimul termic în clădiri, întregul an calendaristic se împarte în
perioade: caldă, rece și de tranziţie.
- Sezonul de încălzire începe odată cu încerea perioadei reci. Limitele
perioadelor se caracterizează prin temperatura aerului exterior.
- Perioada rece (sezonul de încălzire) începe cînd temperatura aerului exterior
este egală cu +8oC și mai joasă (în decurs de 3 zile).
- Cel mai mare confort se observă în încăperi, dacă sezonul de încălzire
începe și se încheie la temperatura aerului exterior de +10oC, însă crește
consumul termic pentru încălzirea clădirii.

Tema 1: Întrebarea 1.5: Confortul termic la încălzirea încăperii

- Starea mediului aerian și regimului termic în încăpere în perioada rece a
anului depinde de acţiunea sistemului de încălzire, ventilaţie și condiţionare.
- Aceste sisteme sînt destinate să asigure în încăperea încălzită temperatura
aerului interior – ti,oC, temperatura pe suprafeţele interioare τsi(tr), oC,
umiditatea relativă a aerului – φi, %, mobilitatea aerului – va, m/s, puritatea
aerului.
- Valorile optimale admisibile ale t i, τsi, φi, va contribuie la îmbunătăţirea stării
persoanelor, sporirea productivităţii muncii, reducerii numărului de
 îmbolnăviri, păstrarea bunurilor materiale și asigurarea calităţii proceselor
tehnologice.
- Confortul termic asigură menţinerea tensiunii termice necesare a
organismului uman și temperatura pe suprafaţa corpului 36,6 oC.
- Confortul termic contribuie la degajarea excesului de căldură de la om în
mediul înconjurător: prin radiaţie pînă la 55%, convecţie – pînă la 35%,
evaporarea transpiraţiei – pînă la 8%, pe cale naturală – pînă la 2%.
- În cazul altor valori ale cedărilor de căldură la om apare starea de disconfort
și redistribuire între tipurile de cedare de căldură la om.

Tema 1: Întebarea 1.6: Perspectivele dezvoltării tehnicii de încălzire

- Starea tehnicii de încălzire se determină prin nivelul de dezvoltare a
societăţii, economiei statului, realizările știinșifice și progresul tehnico-
știinţific.
- Pînă în secolul al 18-lea în toate ţările pentru încălzire se foloseau sobe de
diverse construcţii, iar pentru purificarea aerului interior – schimbul natural
de aer.
- Sistemele contemporane de încălzire au început să se dezvolte după ce
industria a început să producă ţevi, oţel în foi, cazane, aparate de încălzire,
robinete pentru închiderea conductelor din reţea și pentru reglare, pompe etc.
- În rezultat au apărut sisteme de încălzire cu apă, aburi, aer, gaze, electrice și
de alt gen.
- În secolul 19 a fost caracteristică dezvoltarea nu doar a tehnicii, ci și a
teoriei în domeniul încălzirii și regimului termic al clădirii.
- Printre primii au fost inginerii Meisner, Sviaziv, Floviţkii, Lukașevici,
Ceaplin, Iahimovici, Melnikov, Așe și alţii.
- Dezvoltarea activă a sistemelor de încălzire este legată de organizarea unor
noi instituţii de învăţămînt superior și facultăţilor de profil construcţii,
tehnicumurilor și ȘPT.
- Actualmente în Moldova funcţionează o singură instituţie de învăţămînt
superior în domeniul construcţiei și instalațiilor, Universitatea Tehnică a
moldovei.
- Dezvoltarea teoriei și practicii în domeniul încălzirii este legată de crearea
institutelor specializate de cercetări știinţifice.
- Perfecţionarea sistemelor de încălzire este legată de crearea bazelor de
producţie, ale business-ului mic și mediu.
- Un aport considerabil în dezvoltarea ulterioară a sistemelor de încălzire îl au
savanţii cu renume: Bogoslovskii, Skanavi, Diuskin, Andreevskii și alţii.
- În prezent, pentru crearea regimului termic corespunzător în clădire se
folosesc sisteme de încălzire contemporane: cu apă, aburi, electrice, cu gaze,
aer, geotermale, heliotermale, cu gheizere etc.
- Au început să se dezvolte sistemele de încălzire cu utilizarea surselor
alternative de căldură: energia solară; energia vîntului; energia fluxurilor și
refluxurilor; energia mișcării rîurilor; energia apelor naturale calde. Pe larg
se aplică pompele termice, resursele energetice secundare (regenerabile).
 - Atenţie deosebită se acordă îmbunătăţirii proprietăţilor îngrădirilor
exterioare ale clădirilor (pereţilor, ferestrelor, ușilor, pardoselii, căptușelii)
cu aplicarea materialelor contemporane de izolare termică (polistirol
spongios, poliuretan spongios, vata minerală, beton aerat, beton spongios
etc.) și soluţiilor constructive.
- Actualmente sînt create clădiri inteligente eficiente din punct de vedere
energetic cu regim termic reglabil pe baza sistemelor automatizate de
asigurare cu energie termică, cu aplicarea tehnicii de calcul și
microprocesoarelor, ceea ce permite de a economisi pînă la 35 % din
consumul energetic.
- În ultimii ani se aplică pe larg ţevile nemetalice din polipropilenă, plastic,
metal şi plastic etc. și aparate de încălzit eficiente din metale neferoase.
- A apărut tendinţa de trecere de la asigurarea cu căldură centralizată la
sistemele de bloc, de apartament, individuale, cu aplicarea cazanelor
contemporane automatizate cu gaze, electrice și sistemelor de reglare
automatizată a regimului termic în încăperi.
- Sistemele termice aplicate trebuie să fie optimizate din punct de vedere al
consumului de energie.

Întrebări de control
1. Regulamentul studierii disciplinei instalații de încălzire.
2. Literatura știinţifică, călăuzitoare, normativă, legislativă recomandată.
3. Echilibrul energetic al Moldovei și peste hotare.
4. Încălzirea ca ramură a tehnicii de construcţie.
5. Însemnătatea încălzirii și perioadele sezoanelor de încălzire în condiţii
climatice.
6. Confortul termic la încălzirea încăperilor.
7. Perspectivele dezvoltării tehnicii de încălzire în Moldova și peste hotare.

Răspunsurile la aceste întrebări studentul trebuie să le pregătească pentru

următoarea lecţie.

Tema 2: Întrebarea 2.1: Cerinţele înaintate faţă de instalaţia termică

La crearea regimului termic al clădirii sînt înaintate diverse cerinţe faţă de
sistemele de încălzire. Toate cerinţele pot fi împărţite în șase grupe:
- sanitaro-igienice: menţinerea temperaturii necesare a aerului și a
suprafeţelor interioare ale construcţiilor de îngrădire în cazul mobilităţii
admisibile a aerului și pe suprafaţa aparatelor de încălzire;
- economice: cheltuieli capitale optimale și de exploatare, consum eficient de
energie termică în timpul exploatării;
- arhitecturale și de construcţie: corespunderea soluţiilor arhitecturale și
planificate și interiorului încăperii, termen mic al lucrărilor de montare,
efectuarea reparaţiei fără deteriorarea construcţiei clădirii;
 - de producţie și montare: posibilitatea montării și elaborării nodurilor și
elementelor în condiţiile de construcţie, mecanizarea producerii lor,
reducerea lucrului manual și volumului de lucru la montare, aplicarea
utilajelor de încălzire și ţevilor contemporane;
- de exploatare: siguranţa exploatării în decursul perioadei de funcţionare,
durabilitatea, simplitatea și comoditatea deservirii și reparaţiei, sileţiozitatea,
perfecţiunea tehnică, posibilitatea aplicării sistemelor de reglare a regimului
termic cu utilizarea tehnologiilor procesoare contemporane,
- inovaţionale: îmbinarea tuturor tehnologiilor contemporane, echipamentului
contemporan avansat și competitivitatea în raport cu tendinţele mondiale de
creare a confortului în încăpere.

Tema 2: Întrebarea 2.2: Clasificarea sistemelor de încălzire

Sistemul de încălzire este conceput pentru obţinerea, transportarea și
transferul de căldură către aerul din încăperea încălzită și constă din trei elemente
principale: sursa de căldură (generatorul termic), conducte de căldură și aparate de
încălzire (fig.2.1)

Fig. 2.1. Schema sistemului de încălzire:

1 - generatorul termic; 2,3 – conducte de căldură (de ducere și de întoarcere); 4 –
aparat încălzitor; ti, te – respectiv temperatura aerului interior și exterior, oC; Qpc –
pierderi de căldură prin construcţiile de îngrădire ale clădirilor, W; Q ap – transferul
termic al aparatelor încălzitoare, W.

În funcţie de amplasarea elementelor sistemele de încălzire se divizează în:

 - locale – toate trei elemente constructive unite într-o instalaţie (sobă, agregat
de încălzire cu aer, agregat cu aer și gaze, încălzitor electric etc.), se află
într-o încăpere încălzită;
- centrale – sînt destinate pentru încălzirea unui grup de încăperi dintr-un
centru unic al clădirii (cazangerie). Aparatele încălzitoare sînt amplasate în
toate încăperile clădirii (fig.2.2), cazangeria poate fi amplasată în însăşi
clădirea sau în afara acesteia.

Fig.2.2 Sistemul de încălzire central:

1 – generator termic; 2,3- conducte termice interioare (de ducere și de întoarcere);
4 – aparat încălzitor; 5 – încăperile încălzite; 6 – cazangeria; 6 – pompa.

În sistemul central generatorul de căldură, conductele și aparatele de

încălzire sînt despărţite. Agentul termic se încălzește în sursa (1) și prin conductele
termice (2 și 3) este transmis în fiecare încăpere (5) spre aparatele încălzitoare (4).
După răcire se întoarce la sursa de căldură (1) pentru încălzire. Ulterior
ciclul se repetă.
- raionale (centralizate) – sînt destinate pentru încălzirea unui grup de clădiri
de la o sursă de căldură (CTE, cazangerie centrală, punct termic central) (fig.
2.3.).
 Fig. 2.3. sistemul de încălzire raional (centralizat):
1- staţia termică; 2, 3 – conducte termice exterioare (de ducere și de întoarcere); 4
– aparat încălzitor; 5 – încăpere încălzită; 6 – clădire încălzită; 7 - conductă termică
interioară; 8 – pompă.

Agentul termic (apa, aburii) se încălzește la staţia termică (1) și se

deplasează prin conductele exterioare (2 și 3) și interioare (7) în încăperile fiecărei
clădiri spre aparatele încălzitoare (4). Agentul termic răcit se întoarce la staţia
termică. Ulterior ciclul se repetă.
- după agentul termic sau purtătorul de energie sistemele de încălzire
centrală se împart în sisteme cu apă, cu aburi, aer, electrice, cu gaze,
geotermale, heliotermale (solare) și alte surse alternative (mai detaliat vor fi
examinate mai jos).
- după caracterul transferului de căldură de la aparatul încălzitor la aerul
încăperii încălzite sistemele de încălzire se împart în convective, radiante și
convective-radiante.
- combinate se aplică în cazul dispunerii de agenţi termici cu parametri
înalţi, inadmisibili după condiţiile sanitaro-igienice pentru sistemele de
încălzire, a condiţionat necesitatea aplicării sistemelor combinate de
încălzire, care se împart în:
sisteme cu aburi-apă și apă-apă:

Fig. 2.4. Sisteme de încălzire cu aburi-apă și apă-apă:

1- schimbător de căldură; 2,3 – conducte termice exterioare (de ducere și de
întoarcere); 4 – aparat încălzitor; 5,6 - conducte termice interioare (de ducere și de
întoarcere).
sisteme cu aburi-aer și apă-aer:

Fig. 2.5. Sistemul de încălzire cu abur-aer și apă-aer:

1- calorifer; 2,3 – conducte termice
sisteme electrice cu aer:

Fig. 2.6. Sistemul de încălzire electric cu aer:

1 – calorifer electric (schimbător de căldură); 2 – aport de energie electrică.

sisteme cu foc-aer:

Fig. 2.7 Încălzirea cu foc-aer:

1 – arzător de gaze; 2 – ventilator; 3 – amestec arzător de aer și gaze
În aceste sisteme (fig. 2.4; 2,5; 2.6; 2.7) , pentru transferul de căldură de la agentul
termic iniţial, care are parametri înalţi, la agentul secundar care furnizează căldura
în încăpere, se folosesc schimbători de căldură și camere de amestec speciale
(elevator, pompă de amestec etc.).
Tema 2: Întrebarea 2.3: Tipurile și caracteristica agenţilor termici
În sistemele de încălzire în calitate de agenţi termici se folosește apa, aburii
de apă, aerul, gazele, energia electrică, lichidele organice (amestec anticongelant),
helioenergia, energia geotermală.
Faţă de tipurile enumerate de agenţi termici sînt înaintate următoarele
cerinţe:
Sanitaro-igienice:
- încălzire uniformă pe suprafaţa ţevilor și aparatelor încălzitoare;
- funcţionarea silenţioasă a sistemului de încălzire.
De exploatare:
- simplitate în exploatare;
- aplicarea sistemului de reglare a debitului de căldură;
- funcţionarea silenţioasă a sistemului de încălzire;
- temperatura înaltă a agentului termic;
- sfera de aplicare pentru încălzirea clădirilor;
- termenul de funcţionare a sistemului de încălzire;
- viteza de transport;
- siguranţă ecologică.
Termofizice:
- transportabilitate prin sistemul de încălzire;
- proprietăţi anticorozive;
- proprietăţi anticongelatoare;
- proprietăţi de acumulare a căldurii și capacitate calorifică;
- apariţia presiunii hidrostatice distructive;
- nivelul schimbului de căldură între agentul termic și aparatul încălzitor.
Economice:
- costul mic al cheltuielilor capitale;
- consum minim de metal pentru aparatele încălzitoare și conductele de
căldură;
- cheltuieli minime de energie pentru transportare;
- secţiune minimă a conductelor termice pentru transferul aceleiași cantităţi de
căldură;
- cheltuieli minime de exploatare.
Aceste criterii permit de a avea o imagine a avantajelor oricărui agent termic
prin comparare. Mai jos prezentăm evaluarea comparativă a agenţilor termici
aplicaţi.

Apa – se folosește pentru încălzirea tuturor clădirilor, are capacitate mare de

acumulare și capacitate calorifică mare comparativ cu alţi agenţi termici, permite
toate tipurile de reglare a furnizării de căldură;
Asigură schimbul înalt de căldură, funcţionarea silenţioasă a sistemului de
încălzire, încălzirea uniformă a aerului încăperii, temperatura fără pericol pe
suprafaţa aparatelor de încălzire (mai mică de 100oC), agresivitate joasă la
coroziune, termen îndelungat de funcţionare (pînă la 30-50 de ani).
 Neajunsurile acestui agent termic constau în densitatea înaltă și, ca urmare,
transportabilitatea joasă și viteza mică de deplasare prin conductele termice (pînă
la 1,5 m/sec); consum mare de metal și secţiune mare a conductelor termice;
cheltuieli înalte de energie pentru transportare; pericol de îngheţare a agentului
termic în ţevi; apariţia presiunii hidrostatice distructive în sistemele de încălzire a
clădiirlor înalte.

Aburii – se aplică în general pentru încălzirea încăperilor industriale și

constituie un mediu ușor mobil cu densitate mică. Temperatura și densitatea
aburilor depind de presiune. Viteza de transportare a aburilor este înaltă și
constituie 40-80 m/sec (a apei 1,5 m/sec).
În cazul folosirii aburilor se reduce consumul de metal și suprafaţa
aparatelor încălzitoare, se atinge încălzire rapidă a aparatelor și încăperilor, persistă
o presiune hidrostatică minimă în ţevile verticale.
Neajunsurile acestui agent termic constau în calităţile sanitaro-igienice
joase; temperatura înaltă și constantă pe suprafaţa aparatelor încălzitoare și ţevilor
(peste 100o); dificultatea reglării transferului termic al aparatelor; deplasarea
aburilor în ţevi este însoţită de zgomot; corozivitate înaltă și termenul mic de
exploatare (pînă la 10 ani); dificultate în exploatare.

Aerul în calitate de agent termic nu necesită înstalare în încăperi a aparatelor

încălzitoare, constituie un mediu ușor mobil, are densitate mică, se deplasează prin
conductele de aer cu viteza de pînă la 15 m/sec, asigură încălzirea rapidă și
uniformă și ventilarea încăperii, răspunde cerinţelor sanitaro-igienice.
Neajunsurile acestui agent termic constau în sfera de aplicare limitată;
capacitate mică de acumulare a căldurii; deplasarea volumelor mari de aer la
transportarea căldurii; cheltuieli mari de energie pentru transportarea aerului;
secţiunea mare a conductelor de aer.

Gazele care se formează la arderea combustibilului solid sau gazos au

temperatură înaltă. Gazele se folosesc în procesele tehnologice industriale și în
tehnologia producerii căldurii în cazangerii, la staţiile termice și aparatele speciale
încălzitoare.
Neajunsurile acestui agent termic constau în temperatura înaltă a
suprafeţelor termiozolatoare ale aparatelor încălzitoare; pătrunderea produselor
arderii în încăpere sau clădire; înrăutăţirea calităţii mediului aerian; sfera limitată
de aplicare; cheltuieli termice aferente considerabile.

Lichidele organice (amestecul anticongelant) în calitate de agenţi termici

care nu îngheaţă se aplică în raioanele Nordului Extrem și sînt soluţii apoase de
etilenglicol, propilenglicol și alţi glicoli. Se aplică soluţii de săruri neorganice
(NaCl – 27%).
Neajunsurile acestui agent termic constau în accelerarea proceselor
corozive; reducerea schimbului de căldură; schimbarea caracteristcilor hidraulice
ale lichidului; toxicitatea, alpicabilitate limitată și alte neajunsuri caracteristice
agenţilor temici lichizi (apa).

Energia electrică în caltate de agent termic se folosește pentru obţinerea

căldurii prin transformarea energiei electrice în energie termică. Are indicatori
igienici înalţi, consum de material mic, simplitate la montare și exploatare;
investiţii capitale mici, transportabilitate înaltă, posibilitatea automatizării reglării.
Neajunsurile energiei electrice în calitate de agent termic constau în
ineficienţa utilizării căldurii; temperatura înaltă a suprafeţelor aparatelor
încălzitoare; pericol sporit de incendiu; nivelul scăzut de producere a energiei
electrice; costul înalt al energiei electrice, sfera limitată de aplicare.

Energia solară în calitate de agent termic se folosește aplicîndu-se

receptorii de energie solară speciali pentru captarea radiaţiei solare și
transformarea ei în energie termică. Rezervele de geoenergie sînt nelimitate.
Energia radiaţiei solare permite de a crea sisteme de încălzire cu aer, cu apă și cu
aburi.
Neajunsurile helioenergiei constau în complexitatea transfromării energiei
și crearea helioreceptorilor; volumul enorm al helioreceptorilor; caracterul sezonier
al energiei solare; complexitatea acumulării energiei termice obţinute; numărul mic
de întreprinderi producătoare de helioreceptori.

Energia geotermală în calitate de agent termic se folosește în raioanele cu

ape termale subterane. Sistemele de încălzire aplicate sînt efeiciente din pucnt de
vedere energetic.
Aplicarea agenţilor termici trebuie să fie justificată; de asemenea trebuie să
fie luate în seamă recomandările documentelor normative.

Tema 2: Întrebarea 2.4. Compararea sistemelor de încălzire și agenţilor

termici după indicatorii tehnico-economici, sanitaro-igienici și de exploatare
Vom examina caracteristica comună și vom compara sistemele de încălzile
aplicate actualmente.
Sistemele cu apă au calităţi sanitaro-igienice înalte; rază de acţiune mare; se
îmbină bine cu termoficarea; permit efectuarea tuturor tipurilor de reglare a
transferului termic al aparatelor încălzitoare cu aplicarea mijloacelor de
automatizare; sînt recomandate pentru încălzirea clădirilor rezidenţiale, sociale și
industriale.
Încă sistemele cu apă, comparativ cu cele cu aburi și cu aer, au consum de
metale mare; costuri iniţiale mari.

Sistemele de încălzire cu aburi au rază de acţiune mai mare; sînt mai

ieftine după cheltuielile capitale comparativ cu sistemele cu apă; necesită mai puţin
metal; au termen de amortizare mai mic; se aplică doar pentru încălzirea clădirilor
industriale și unor clădiri sociale; aplicarea aparatelor-convectori de încălzire, a
panourilor din beton permit crearea sistemului cu aburi avînd proprietăţi igienice
înalte.
Totodată, sistemele cu aburi nu permit asigurarea reglării automate a
transferului termic al aparatelor încălzitoare; nu se aplică pentru încălzirea
clădirilor rezidenţiale și sociale, instituţiilor pentru copii etc.

Sistemele de încălzire cu aer se folosesc pe larg pentru încălzirea clădirilor

industriale și sociale în comun cu sistemele de ventilaţie și condiţionare a aerului;
au calităţi sanitaro-igienice înalte; pentru utilizarea lor nu se aplică aparate
încălzitoare.
Însă sistemele de încălzire cu aer au o rază mică de acţiune; au conducte de
transportare a aerului enorme și cheltuieli mari pentru fabricarea lor; sînt
complicate în reglarea debitului de căldură; nu se aplică pentru încălzirea clădirilor
rezidenţiale.

Sistemele de încălzire electrice au calităţi igienice înalte; sînt simple în

reglarea transferului termic al aparatelor încălzitoare, nu necesită cheltuieli capitale
mari.
Însă sistemele de încălzire electrice se aplică în cazuri speciale și, ca
excepţie, pentru încălzirea clădirilor rezidenţiale; se folosesc în raioanele staţiilor
electrice gigante; se aplică în regiunile Nordului Extrem, Extremului Orient și în
localităţile rurale; de asemenea, se aplică în locurile în care există tarif
experimental la energia electrică.
În fiecare ţară dezvoltarea tehnicii de încălzire și a sistemelor de încălzire
decurge pe o anumită cale în baza asigurării centralizate cu energie termică și
termoficării.
În ţările europene se aplică pe larg sistemele de încălzire locale. De exemplu,
în Anglia, Franţa, Germania, Bulgaria, Polonia, Ungaria și în alte ţări sînt
răspîndite sistemele de încălzire centrale automatizate cu apă și, mai rar, cele cu
gaze.
În Elveţia, Norvegia, Finlanda sînt aplicate pe larg sistemele de încălzire
electrice.
Sistemele de încălzire cu gaze se aplică în clădirile industriale și în
încăperile agricole; nu necesită cheltuieli capitale mari.
Totodată, sistemele de încălzire cu gaze sînt complicate pentru exploatare,
poluează aerul în încăpere cu produsele arderii (CO și CO 2), au sferă limitată de
aplicare, nu răspund cerinţelor igienice; gazul natural folosit este toxic și exploziv.
În ţările Americii și Canada se aplică activ sistemele de încălzire cu aburi și
electrice.
Folosirea diverselor tipuri de sisteme de încălzire depinde de nivelul
termoficării, electrificării și asigurării cu gaze a statului.
Încălzirea solară (vom examina separat)
Încălzirea geotermală (vom examina separat)

Tema 2: Întrebări de control

 1. Determinaţi cerinţele înaintate faţă de sistemele de încălzire, descrieţi
criteriile de clasificare a lor.
2. Desenaţi schema principială a sistemului de încălzire.
3. Descrieţi deosebirea dintre sistemele de încălzire locală, centrală și
centralizată.
4. Evaluaţi necesitatea aplicării sistemelor de încălzire combinate, desenaţi
schemele lor.
5. Comparaţi tipurile de agenţi termici și sistemelor de încălzire după
indicatorii de exploatare.

Răspunsul la aceste întrebări studentul trebuie să pregătească pentru lecţia

următoare.

Tema 3: Schemele principiale ale sistemelor de încălzire cu apă

Actualmente în infrastructura orașelor mici și mari sînt clădiri de diverse
destinaţii: rezidenţiale, civile, sociale, industriale, agricole, sportive, de instruire și
educaţie etc.
În funcţie de condiţiile climatice în aceste clădiri este necesar de a menţine
cu ajutorul sistemelor de încălzire un anumit regim termic, necesar pentru aflarea
persoanelor, asigurarea proceselor tehnologice, păstrarea materialelor și bunurilor,
păstrarea clădirilor etc.

Întrebarea 3.1: Clasificarea sistemelor de încălzire cu apă

Printre sistemele de încălzire locale, centrale și centralizate cele mai
răspîndite sînt sistemele de încălzire cu apă, care cel mai bine răspund cerinţelor
sanitaro-igienice, economice, exploataţionale și inovaţionale.
În cazul încălzirii cu apă are loc: temperatura relativ mică a suprafeţelor
aparatelor încălzitoare și ţevilor; temperatura uniformă a temperaturii în încăpere,
termenul de exploatare considerabil, economia de energie termică, funcţionarea
silenţioasă, simplitatea deservirii și reparaţiei.
După schema de racordare a ţevilor la aparatele încălzitoare sistemele se
divizează în sisteme monotubulare, bitubulare și bifilare.
După amplasarea ţevilor, care unesc aparatele încălzitoare, sistemele sînt
verticale și orizontale.
După amplasarea magistralelor sistemele se divizează în sisteme cu distribuţie
superioară (magistrala de debit se pozează mai sus de aparatele încălzitoare) și cu
distribuţie inferioară (magistralele de aducere și de întoarcere se pozează mai jos
decît aparatele încălzitoare).
După direcţia de deplasare a apei în magistralele de ducere și de întoarcere
sistemele se divizează în contracurent (mișcare în întîmpinare) și cu deplasare în
paralel a agentului termic (mișcare într-o singură direcţie).
După metoda de circulaţie a agentului termic sistemele se divizează în sisteme
cu circulaţie naturală și cu circulaţie artificială.
Întrebarea 3.2: Construcţia, principiul de funcţionare și elementele principale
ale sistemelor de încălzire cu apă monotubulare.
În anii 50-70 ai secolului XX, odată cu începerea construirii clădirlor înalte,
sistemele de încălzire s-au schimbat esenţial. Sistemele cu două ţevi au început să
înlocuiască sistemele cu o singură ţeavă.
În rezultat a apărut posibilitatea: de a reduce lungimea și masa ţevilor, de a
unifica nodurile și elementele, a înlătura măsurările în natură, mecanizarea
fabricării nodurilor, reducerea cheltuielilor de muncă și termenelor de montare.
Pe lîngă aceasta, cheltuielile excesive de tensiune în coloanele sistemului cu
o singură ţeavă (monotubular) asigură regimul hidraulic stabil și distribuirea
stabilită a agentului termic către aparatele încălzitoare.
La darea în exploatare a sistemelor monotubulare montate sînt excluse
lucrările de reglare și lansare.
Sistemele examinate se aplică pentru încălzirea clădirilor cu 4-5 etaje.
Să examinăm principalele scheme ale sistemului monotubular în prezentare
simplificată plană.

Întrebarea 3.2.1: Sistemele verticale de încălzire cu apă monotubulare cu

distribuţie superioară și circulaţie artificială

Fig. 3.1 Schema sistemului vertical de încălzire cu apă monotubular cu

distribuţie superioară și circulaţie artificială:
Col.1. – coloană de scurgere; Col.2 și Col.3 – coloane reglabile respectiv cu
sectoare axiale și deplasate de ocolire; Col.4 și Col.5 – coloane de scurgere
reglabile; 1 – magistrala de întoarcere (T2); 2 – aparate încălzitoare; 3 – robinete
de tip КРП; 4 – sector axial de ocolire; 5 – magistrala de debit (T1); 6 – coloana
principală (Col.princ.); 7 – rezervor extensiv deschis; 8 – sector de ocolire
deplasat; 9 – captor de aer de scurgere; 10- sector de ocolire; 11 – robinete cu trei
căi KPT; 12 – pompă de circulaţie; 13 – schimbător de căldură; 14 – coloană de
aducere; 15 – racord de alimentare; 16 – racord de evacuare;

În acest sistem apa se încălzește în schimbătorul de căldură 13 și prin

coloana principală 6 se ridică la magistrala de debit 5, iar de la ea prin coloanele de
aducere (Col.1; Col.2; Col.3; Col.4¸ Col.5), trecînd prin racordul de alimentare 15,
intră în aparatul încălzitor 2.
Apa răcită în aparatele încălzitoare 2 prin racordul de evacuare 16 trece prin
coloane și mai departe intră în magistrala de întoarcere 1 și revine în schimbătorul
de căldură 13. Ulterior ciclul se repetă, circulaţia apei este asigurată de pompa de
circulaţie 12.
În aceste sisteme se aplică racordarea din două părţi (Col.1; Col.2; Col.4) și
dintr-o singură parte (Col.3; Col.5) a aparatelor încălzitoare la coloane.
Nodurile de aparate se împart în de scurgere nereglabile (Col.1) și reglabile
cu ajutorul robinetului 3 (Col.2; Col.3), cu sectoare axiale de închidere 4 (Col.1;
Col.2) și cu sectoare deplasate de închidere (Col.3).
Pe lîngă aceasta, se aplică noduri de aparate de scurgere reglabile cu robinete
cu trei căi 11 (Col.4; Col.5) cu sectoare deplasate sau axiale de ocolire 10 (Col.4;
Col.5). Ultimele servesc pentru reglarea individuală a transferului de căldură al
aparatelor încălzitoare cu robinete 11.
Pe fig. 3.1 sînt arătate toate tipurile posibile de coloane; după caz se folosesc
doar unul sau două tipuri de coloane.

Întrebarea 3.2.2: Sistemul vertical de încălzire cu apă cu o singură ţeavă cu

distribuţie inferioară și circulaţie artificială
Aceste sisteme (fig. 3.2) au început să se construiască la începutul anilor 60 ai
secolului XX în legătură cu construirea clădirilor fără cerdac, care au subsoluri
tehnice sau încăperi la subsol.

Fig. 3.2 Schema sistemului vertical de încălzire cu apă cu o singură ţeavă cu

distribuţie inferioară a ambelor magistrale și coloane în formă de П:
Col.1. – coloană de scurgere nereglabilă; Col.2 și Col.3 – coloane reglabile cu
sectoare deplasate de închidere; Col.4 și Col.5 – coloane de scurgere reglabile cu
robinete cu trei căi și sectoare deplasate de ocolire; 1 – magistrală de întoarcere
(T2); 2 – aparate încălzitoare; 3 – robinete de tip КРП; 4 – sector axial de
închidere; 5 – magistrală de debit (T1); 6 – coloana principală (Col.princ.); 7 –
rezervor extensiv deschis; 8 – sector de închidere deplasat; 9 – captor de aer de
schurgere; 10- sector de ocolire; 11 – robinete cu trei căi KPT; 12 – pompă de
circulaţie; 13 – schimbător de căldură; 14 – coloană de aducere; 15 – racord de
alimentare; 16 – racord de evacuare.
În acest sistem circulaţia apei este indicată cu săgeţi; se folosesc coloane în
formă de П (fig. 3.2).
Coloanele în formă de П constau din partea ascendentă și desecndentă cu
aplicarea: nodurilor nereglabile de scurgere (Col.1) nodurilor reglabile cu robinete
3 (Col.2; Col. 3); nodurilor reglabile de scurgere cu robinete cu trei căi 11 (Col.4;
Col. 5).
Robinetele reglabile 3 și 11 se montează la racordurile de alimentare 15 și
aparatele încălzitoare.
Pentru sporirea scurgerii apei în aparatele încălzitoare, în locul nodurilor de
aparate în coloană (Col.2) se aplică nodurile de aparate în coloană (Col.4) cu
sectoare deplasate de ocolire.
Acest sistem poate fi montat în procesul construcţiei clădirilor.

Întrebarea 3.2.3: Sistemul orizontal de încălzire cu apă cu o singură ţeavă și

circulaţie artificială
Aceste sisteme de încălzire se aplică pentru clădirile industriale și unele
clădiri sociale de mare lungime cu pas mare al coloanelor și deschideri alungite în
pereţi (fig.3.3).
Circulaţia apei prin ţevile sistemului de încălzire este indicată cu săgeţi
(fig.3.3).

Fig.3.3. Schemele sistemului orizontal de încălzire cu apă cu o singură

ţeavă:
I – ramura de scurgere pentru aparatele amplasate pe diferite etaje; II – ramura de
scurgere bifilară; III – ramura cu sectoare de închidere; 1 – radiatoare; 2 - ţeavă de
aer; 3 – robinete de aer; 4 – coloană de dedit; 5 – coloană de întoarcere; 6 – robinet
pentru închidere și reglare; 7 – rezervor extensiv deschis; 8 – convectoare cu două
căi; 9 robinete de tip KPT; 10 – sector axial de închidere; 11 magistrala de
întoarcere; 12 – pompă de circulaţie; 13 – schimbător de căldură.

În sistemele orizontale cu o singură ţeavă, comparativ cu cele verticale, se

reduce lungimea conductelor termice (coloanelor și magistralelor).
În aceste ramuri cu o singură ţeavă se aplică: noduri de aparate nereglabile
de scurgere (ramura I); noduri reglabile cu închideri axiale (ramura III) și sectoare
de scurgere reglabile de ocolire (ramura II).
În ramurile de scurgere I și II reglarea transferului de căldură în încăperi se
realizează prin folosirea convectoareloe supapaelor de aer în mantaua aparatului,
iar pentru alte aparate – a ventilatoarelor de reglare 6 la fiecare etaj.

Întrebarea 3.2.4: Sistemul bifilar de încălzire cu circulaţie artificială

Sistemele bifilare pot fi folosite cu ramuri verticale și orizontale, cu noduri
de aparate analogice cu schemele sistemului cu o singură ţeavă examinate.
În aceste sisteme apa se deplasează consecutiv prin conductele de căldură și
aparatele încălzitoare, răcindu-se de la temperatura tg pînă la to ; oC.
În sistemul bifilar orizontal se aplică aparate încălzitoare: convectoare,
radiatoare de beton de tip aplicat, ţevi netede, radiatoare de oţel și fontă (instalaţie
în două rînduri).
De mare pespectivă sînt sistemele bifilare orizontale ce se instalează la etaje
(pe faţade) pentru încălzirea clădirilor cu multe etaje industriale și civile lungi (fig.
3.4).

Fig. 3.4. Schema sistemului de încălzire cu apă bifilar orizontal:

I; II; III – ramuri de scurgere bifilare; 1 – aparat încălzitor; 2 - robinet pentru
închidere și reglare; 3 – robinete de aer; 4 coloană de aducere; 5 – coloană de
întoarcere; 6 – pompă de circulaţie; 7 – schimbător de căpldură.

În sistemul de încălzire examinat circulaţia apei în ţevi și aparatele

încălzitoare este indicată cu săgeţi.
Agentul termic din schimbătorul de cădură 7 trece prin coloana de aducere 4
în ramurile bifilare orizontale de scurgere I,II, III și mai departe consecutiv prin
aparatul încălzitor 1 este admis în coloana de întoarcere 5 și apoi din nou revine în
centrul de încălzire 7.
În asemenea sistem nu este posibiă reglarea cantitativă individuaă a
transferuui termic a aparateor încălzitoare în parte.
Se aplică reglarea cantitativă a transferului termic concomitent a întregii
ramuri cu ajutorul robinetului pentru închidere și reglare 2.
Reglarea transferului termic al aparatelor ”prin aer” este posibiă utilizîndu-se
convectoarele cu supape de aer.
Aceste sisteme au o economie înaltă din contul reducerii chetuielilor pentru
ţevi.
În sistemul bifilar vertical se aplică coloane în formă de П (fig.3.5.) cu
elemente încăzitoare tubulare incadrate împreună cu coloanele în masivul de beton
al panourilor pentru pereţii clădirior.

Fig.3.5. Schema sistemului de încălzire cu apă bifilar vertical.

I – partea ascendentă a coloanei; II – partea descendentă a coloanei; 1 –
elementul încălzitor de tip spirală; 2 - robinet pentru închidere și reglare; 3 –
robinet de aer.

În acest sistem elementele încălzitoare 1 ale fiecărei încăperi se împart în

două spirale, fiecare spirală se conectează separat la partea ascendentă (I) și partea
descendentă (II) a coloanei.
În aceste sisteme se folosește cantitate minimă de metal.
Lipsește posibilitatea reglării cantitative a transferului de căldură al
elementelor încălzitoare separate; se aplică reglarea lanţului întreg de elemente cu
ajutorului robinetului 2.
 În clădirile cu multe etaje pentru asigurarea stabilităţii termice și hidraulice a
sistemului de încălzire se folosesc sisteme bifilare verticale cu aparat încălzitor:
radiatoare, convectoare; ţevi cu nervuri și netede (fig.3.6).

Fig. 3.6. Schema sistemului de încălzire cu apă vertical bifilar:

I – partea ascendentă a coloanei; II – partea desecndentă a coloanei; 1 –
apartul încălzitor; 2 - robinet pentru închidere și reglare.

În acest sistem circulaţia agentului termic este indicată cu săgeţi.

În aceste scheme este asigurată uniformitatea încălzirii.
Sistemele bifilare verticale se aplică pentru încălzirea clădirilor rezidenţiale,
sociale, industriale și agricole.
Sistemele de încălzire bifilare au stabilitate hidraulică și termică înaltă,
rezistenţă mecanică înaltă, lipsesc rabinetele de închidere și reglare la aparate, sînt
foarte economicoase și comode în exploatare.

Întrebarea 3.3: Construcţia, principiul de funcţionare și elementele principale

ale sistemului de încălzire cu apă cu două ţevi
Cu două ţevi se numesc sistemele de încălzire, la care sînt două coloane
paralele: de aducere și de întoarcere.
Sistemele de încălzire cu apă cu două ţevi pot fi: verticale și orizontale; cu
distribuţie superioară și inferioară; cu circulaţia apei în unisesn și în paralel; cu
circulaţie naturală și artificială.
Schema sistemului de încălzire cu apă cu două ţevi este prezentată pe fig. 3.7
aplicabilă pentru clădirea cu două etaje; circulaţia agentului termic este indicată cu
săgeţi.
Fig. 3.7. Schema sistemului de încălzire cu apă vertical, cu circulaţie în paralel
cu două ţevi
a- cu distribuţie superioară a magistralei de aducere; b – cu distribuţie inferioară a
ambelor magistrale; 1 și 2 – magistrale de debit (T1) și de întoarcere (T2); 3 și 4 –
respectiv coloanele de aducere și de întoarcere; 5 – aparate încălzitoare; 6 –
robinete; 7 - coloana principală; 8 – rezervor extensiv deschis; 9 – linie de aer; 10 -
robinete de aer; 11 - ţeava de racordare a rezervorului extensiv; 12 – pompă de
circulaţie; 13 – schimbător de căldură; 14 – racord de alimentare; 15 – racord de
evacuare.

În acest sistem agentul termic se încălzește în schimbătorul de căldură 13,

prin coloana principală 7 vine în magistrala de debit 1, mai departe prin coloanele
de aducere 3, trecînd prin racordurile de alimentare 14, intră în aparatele de
încălzire 5.
Apa răcită în aparate 5 prin racordul de evacuare 15 trece în coloana de
întoarcere 4, ulterior – în magistrala de întoarcere 2 și pe urmă revine în
schimbătorul de căldură 13; mai departe ciclul se repetă.
Sistemul cu două ţevi cu circulaţie naturală se aplică în clădirile cu înălţimea
de patru etaje, întru evitarea dereglării termice verticale; sistemul de circulaţie
artificială (cu pompă) a apei se folosește în clădirile cu peste patru etaje.
Sistemele cu distribuţie superioară a magistralei se aplică în cazul circulaţiei
naturale a apei și la încălzirea apartamentelor.
Sistemul cu două ţevi cu distribuţie inferioară la magistrala de debit se
folosește în cazul circulaţiei cu pompă în clădiri cu înălţimea de peste patru etaje.
Aceste sisteme au stabilitate termică și hidraulică verticală mai mare.
Înlăturarea aerului din sistemele cu distribuţie inferioară se efectuează în
mod centralizat prin ţeava de aer 9 sau folosindu-se robinete de aer 10 instalate în
aparatele încălzitoare superioare.
Înlăturarea aerului din sistemele cu distribuţie superioară se efectuează prin
colectoare de aer instalate în punctul superior al magistralei de aducere (fig. 3.8).
 În acest sistem poate fi folosită racordarea unilaterală a conductei (Col.1) și
racordarea bilaterală a conductelor (Col.3, aparate superioare).
Reglarea transferului termic al aparatelor încălzitoare se efectuează cu
ajutorul robinetelor 6 instalate pe conductele de alimentare.
Sistemele cu două ţevi necesită cantitate mai mare de metal, decît cele cu o
singură ţeavă, și au o instabilitate hidraulică și termică.
Aplicarea sistemului cu circulaţie în paralel a agentului termic trebuie să fie
justificată; mai frecvent ea se recomandă a fi aplicată în cazul sistemelor de
încălzire cu două ţevi, în care direcţia de mișcare a apei coincide (fig. 3.8).

Fig. 3.8. Schema sistemului vertical de încălzire cu apă cu două ţevi, cu

distribuţie superioară, circulaţie în paralel a agentului termic și circulaţie
artificială
1 și 2 – magistralele de aducere și de întoarcere; 3 și 4 –coloanele de aducere și de
întoarcere; 5 – aparate încălzitoare; 6 – robinete; 7 - coloana principală; 8 –
rezervor extensiv deschis; 9 – captor de aer natural; 10 – pompă de circulaţie; 11 –
schimbătorul de căldură; 12 și 13 – racordul de alimentare și de evacuare.

Asemenea sisteme permit egalarea lungimii inelelor de circulaţie și

asigurarea condiţiilor hidraulice egale pentru toate aparatele încălzitoare.
În sistemele de încălzire cu circulaţie în unisens lungimea inelelor de
circulaţie este diferită.
Sistemele de încălzire cu circulaţie naturală sînt: cu una sau cu două ţevi; cu
distribuţie superioară și inferioară; cu circulaţie a agentului termic în unisens și în
paralel; verticale.
Aceste sisteme se folosesc pentru încălzirea clădirilor de pînă la trei etaje, a
unor apartamente în parte, clădirilor separate (cabanelor, caselor la ţară); clădirilor
cu cerinţe mari referitoare la zgomote și vibraţii; etajelor superioare ale clădirilor
înalte; în lipsa asigurării cu energie electrică și în lipsa asigurării centralizate cu
energie termică.
Schema principială a sistemului de încălzire cu apă cu circulaţie naturală
(sistem gravitaţional) este prezentat pe fig. 3.9.
Întrebarea 3.4: Sisteme de încălzire cu circulaţie naturală a apei

Fig. 3.9. Schema sistemului de încălzire cu apă cu circulaţie naturală:

1 – schimbătorul de căldură (cazan); 2 și 3 – conducte termice de aducere și de
întoarcere; 4 – coloana principală; 5 – rezervorul de extindere deschis; 6 şi 8 –
magistralele de aducere și de întoarcere; 7 – aparat încălzitor; 9 - ţeavă de
alimentare suplimentară.

Schemă similară a coloanelor sistemului de încălzire cu două ţevi este

prezentată pe fig. 3.7, iar cu o singură ţeavă – pe fig. 3.1. și 3.2.
Circulaţia apei prin ţevile sistemului de încălzire este arătată pe fig. 3.9. cu
săgeţi.
În sistemul de încălzire cu circulaţie naturală apa se deplasează datorită
presiunii naturale ∆Pe, care apare în rezultatul diferenţei de densitate a apei calde
Po și apei răcite Pg în limitele înălţimii h.
∆Pe =hg (Po-Pg)

În rezultatul valorii mici a ∆Pe raza de acţiune a acestor sisteme nu depășește

20-30 de metri pe orizontală.
În sistemul cu două ţevi cu circulaţie naturală are loc autoreglarea
cantitativă, adică la schimbarea temperaturii apei se schimbă densitatea ei, prin
urmare și presiunea ∆Pe, atunci apare spontan reglarea cantitativă a transferului
termic al aparatelor încălzitoare.
În sistemele cu o singură ţeavă cu circulaţie naturală, de asemenea, are loc
autoreglarea cantitativă, însă doar în întregime pe coloană.
Pentru încălzirea clădirilor cu număr mic de etaje urmează de acordat
preferinţă sistemelor de încălzire cu două ţevi cu circulaţie naturală.
Sistemele cu circulaţie naturală se recomandă de a fi cu distribuţie
superioară pentru îmbunătăţirea circulaţiei apei prin ţevi.
Rezervorul extensiv deschis 5 se racordează nemijlocit la coloana principală
4 pentru înlăturarea continuă a aerului din sistemul de încălzire.
 Magistrala de debit 6 se pozează sub tavanul etajului superior pentru evitarea
pierderilor inutile de căldură.
Apa intră în aparatele încălzitoare prin partea superioară și se evacuează pin
partea inferioară pentru majorarea coeficientului de transfer termic.
În sistemele cu o singură ţeavă cu circulaţie naturală în nodurile de aparate
sînt prevăzute sectoare de închidere pentru reducerea pierderilor de presiune la
circulaţia apei prin nodurile de aparate.
Este posibilă aplicarea sistemelor cu circulaţie naturală cu distribuţie
inferioară a ambelor magistrale, însă în asemenea caz se reduce presiunea de
circulaţie ∆Pe, ceea ce duce la creșterea diametrului ţevilor, apariţia dificultăţilor la
înlăturarea aerului din sistem și aplicarea ţevilor de aer speciale.
În sistemele cu o două ţevi cu circulaţie naturală (fig. 3.9), pentru crearea
presiunii de circulaţie suficiente ∆Pe, urmează a majora distanţa verticală h pînă la
3 și mai mulţi metri.
Neajunsurile sistemelor gravitaţionale: raza mică de acţiune, costul iniţial
înalt în legătură cu diametrul majorat al ţevilor, periculozitate sporită de îngheţ al
apei în ţevile pozate în încăperile neîncălzite.
Avantajele sistemelor gravitaţionale: simplitatea construcţiei și
exploatării, nu depind de sistemul de aprovizionare su energie electrică,
silenţiozitatea funcţionării (lipsesc pompele și viteza de mișcare a apei e mică),
durabilitatea (35-40 de ani, fără reparaţie capitală), îmbunătăţirea regimului termic
al încăperii (din contul autoreglării).
Pentru studierea de sine stătător a sistemelor suplimentare de încălzire cu
apă; sistemul vertical de încălzire cu o singură ţeavă cu circulaţie ”răsturnată” a
apei, sistemul de încălzire orizontal cu două ţevi, sistemul de încălzire cu apă a
clădirilor înalte, sistemul de încălzire cu apă descentralizat, sistemul de încălzire cu
regenerarea treptată a căldurii.

Întrebări de control
1. Analizaţi şi prezentaţi caracteristicile comparative termotehnice, de
exploatare și economice ale sistemelor de încălzire cu apă cu o singură ţeavă
şi cu două ţevi, cu circulaţie naturală și artificială.
2. Caracterizaţi deosebirile constructive principale ale sistemelor de încălzire
cu apă, cu pompă și gravitaţional.
3. Întocmiţi un șir de scheme de racordare a aparatelor de încălzire la
coloanelor sistemelor cu o singură ţeavă şi cu două ţevi, cunoscute de dvs.
4. Descrieţi fenomenul autoreglării cantitative în sistemul de încălzire cu apă
cu circulaţie naturală.
5. Elaboraţi construcţia sistemului de încălzire cu apă pentru apartament cu trei
odăi în bloc rezidenţial cu două etaje cu subsol și încăpere la cerdac.

Răspuns la aceste întrebări studentul trebuie să pregătească pentru lecţia

următoare.