ANATOMIA PIELII

            Pielea este un invelis membranos, conjunctivo-vascular, care acopera corpul in

intregime si care se continua cu semimucoasele (ex: buzele) si mucoasele cavitatii naturale.
            Grosimea variaza in functie de regiune: 4 mm la palme si plante si intre 0.2-0.5 mm la
nivelul pleoapelor, preputului si glandului. Variaza dupa sex si varsta. Este foarte elastic, o
fasie de 2-3 mm latime suporta o greutate de 2 kg.
            Culoarea este in functie de pigmentul melanic si vascularizatie. Are o suprafata de
1.5-2m2, este catifelata, umeda, are pliuri si pori care corespund glandelor sudoripare.
            Este acoperita de peri foarte fini abia vizibili, altii vizibili cu exceptia palmelor si
plantelor.
            Pielea este formata din epiderm, derm si hipoderm.
            Epiderm: keratocite 80%, melanocyte 20%
            Dermul are o grosime de 1-2 mm, este mai subtire la nivelul pleoapelor, mai gros la
palme. Are retea vasculara si nervoasa.
            Hipodermul este in continuarea dermului, este format din cellule care contin grasimi.
            Pleoapele, urechile si organelle genital masculine nu au hypoderm.
            Anexele cutanate sunt glandele sudoripare si sebacee si fanerele (parul si unghiile).
            Fototipurile cutanate:
Tipul 1: piele alba, se arde intotdeauna, nu se bronzeaza niciodata
Tipul 2: piele alba, se arde usor, se bronzeaza putin
Tipul 3: piele alba, se arde putin, se bronzeaza progresiv
Tipul 4: piele mata, se arde putin, se bronzeaza
Tipul 5: piele bruna, se arde rar, se bronzeaza intens
Tipul 6: piele brun inchisa, nu se arde niciodata, se bronzeaza intens profund
            Functiile pielii:
1.      Bariera cutanata: este colonizata de o flora stabile, stafilococi, paraziti din familia acarienilor
demodex
2.      Pigmentarea pielii: razele solare sunt indispensabile vietii, au efecte positive precum sinteza
de vitamin D si efecte negative cum sunt fenomenele de fotosensibilizare, imbatranirea pielii,
inducerea de cancere cutanate si scaderea imunitatii
3.      Termoreglare: pielea este cea care determina mentinerea temperaturii organismului (frig-
vasoconstrctie, cald-transpiratie)
4.      Rol in procesele imunologice
5.      Cicatrizarea pielii
Leziuni elementare cutanate:
-          Primare: macula, papula, vezicula, pustula, tuberculul, goma
-          Secundare altor leziuni: scuame, cruste, eroziuni, ulceratii, cicatrici
Maculele (petele) sunt leziuni de culoare diferita de cea a tegumentelor, fara
modificari ale reliefului sau consistentei pielii. Ele pot fi pete pigmentare. Sunt modificari de
coloratie a pielii. Acumularea anormala de melanina poate fi congenitala (alunite – nevii
pigmentari); sau dobandite (localizate) sunt efelidele (au coloarea cafelei cu lapte); sau
generalizate cum ar fi boala Addison (boala suprarenalelor).
Petele vasculosangvine determinare de alterarea vaselor sangvine sau extravazarii
hematiilor
Eritemul este o roseate a pielii cu temperature locala crescuta. Exista trei feluri de
pete:
-          Eritem localizat: este un halou reprezentat de o mica zona eritematiasa in jurul unei leziuni
-          Eritem regional: apare pe zonele descoperite sau expuse
-          Eritem generalizat: (exantem ca la pojar) este o eruptive difuza de culoare rosie sub forma
de puncta hiperemice
Eritrodermia: eritemul intregului tegument care se manifesta cu febra si alterarea
starii generale (ex: dermatite toxice).
Cianoza – pata vasculara persistenta rosie-violacee, neinflamatorie. Cauza: staza
sangelui la nivelul capilarelor, venulelor. De obicei, localizat mai ales la extremitati (boala
Raynaud).
Purpura este o modificare de culoare a pieluu din cauza extravazarii (iesirii) hematiilor
determinate de o inflamatie a peretelui vascular. Poate fi determinata de o anomalie a
sangelui (trombocitopenie, talasemie). Clinic este o pata de culoare rosie- inchisa care nu
dispare la presiune.
Echimozele – vanataia au diferite dimensiuni si apar dupa traumatisme.
 Papula este o proeminenta a pielii, solida, de mici dimensiuni (sub 1 cm), rotunda-
ovalara, de culoare rosie (eritemul), de culoare rosie violacee (lichenul plan), de culoare rosu
brun (sifilidele). Se vindeca fara cicatrici. Ia nastere din ingrosarea epidermului, dermului sau
poate fi mixta, dermoepidermic,
Nodulul este localizat la nivelul dermului si hipodermului. Este rotund, are cam 2 cm,
solid, ferm, se simte la palpare. Poate evolua acut , cu ulcer si necroza sau poate sa persiste
cronic.
Goma este o nodozitate hipodermica mai mare decat nodulul ( mai mare de 2 cm).
Evolueaza in patru stadii:
1. infiltrarea (cand creste)
2. ramolire (devine fluctuent)
3. ulceratie
4. cicatrizare
Le intalnim in TBC, sifilis tertiar. Uneori se resorb (dispar singure).
Tuberculul este o nodozitate de peste 5 cm, situat la nivelul dermului. Evolueaza spre
cicatrizare. Au culoare violacee si sunt moi in lupus, duri si aramii in sifilis, mari si lucitori in
lepra.
Leziuni elementare cutanate cu continut lichid
Veziculele sunt mici ridicaturi translucide, de mici dimensiuni (1-2 mm). Contin o
serozitate clara si sunt situuate pe pielea sanatoasa (varicela).
Bulele sau flictenele sunt ridicaturi ale epidermului, rotunde sau ovalare, de
dimensiuni de la 5 mm pana la cativa cm (rosatura de pantof-basica). Continut cu lichid clar,
tulbure sau hemoragic. Se resorb sau se pot rupe spontan/provocat dupa care se formeaza
cruste. Se cicatrizeaza si se poate observa o mica pata reziduala. Alteori continutul devine
pururlent aparand pustulele. Pustulele pot fi superficiale, mijlocii sau profunde.
Pustulele sunt leziuni primare ale pielii care se prezinta sub forma unor ridicaturi cu
continut purulent. De obicei au sub 1 cm:acnee, orjelet, foliculita stafilococica.
Deseurile cutanate
            Scuamele sunt depozite cornoase.
Crustele sunt leziuni secundare altor afectiuni, rezultate din secretiile patologice a
unor leziuni anterioare. Ele apar dupa distrugerea/ruperea spontana a veziculelor, pustulelor
sau bulelor.
Leziuni elementare cutanate prin solutii de continuitate
Eroziunea este pierderea de substanta superficiala de la nivelul pielii, se vindeca fara
cicatrice.
Ulceratia este o pierdere de substanta mai profunda, ajunge pana la derm.
Escoriatia este pierdere de substanta superficiala sau profunda de la nivelul pielii
cauzata de traumatisme (pediculoza, zgarietura).
Fisura este eroziunea sau ulceratia liniara, dureroasa, situata la nivelul pliurilor,
palmelor, plantelor.
Ragada este o fisura liniara sitata in jurul orificuliu bucala (zabala).
Gangrena este o necroza de culoara neagra, de origine vasculara.
Escara esre necroza ulcerata, localizata in zone de presiune, se poate extinde la
muschi, tendoane, oase, articulatii.
Sechelele cutanate
Cicatricea este o leziune aparuta in urma unui proces de reparatii cu formarea de
tesut nou.
Cicatricea cheloidiana este cicatricea patologica cu prelungiri sub forma clestilor de
rac si cu evolutie pe mai multi ani.
Atrofia: alterarea care consta in subtierea pielii.
Scleroza se caracterizeaza printr-o ingrosare si pierdere a elasticitatii cutanate
 CURS 3

DERMATOMICOZELE

            Boli contagioase datorate unor plante inferioare fara clorofila numite dermatofiti sau
paraziti criptogamici, sau ciuperci parasite fara flori.
            Dermatofitii sunt formati dintr-un apparat vegetative si unul de reproducere. Aparatul
vegetative e format din niste tuburi numire hife sau filament micelare care au citoplasma si
nuclei.
            Pe masura ce filamentele cresc, citoplasma si nuclei migreaza spre periferie, lasand
zona central fara continut.
            Au doua forme de reproducere:
-          Sexuata prin fuzionarea a doua celule, apare un gamet, se divizeaza formand spori.
-          Asexuata: multiplicarea se face prin fragmentarea filamentelor.
Toti dermatofitii sunt paraziti.
Daca un spor este inoculat intr-o escoriatie a epidermului, germineaza, formeaza
filament si evolueaza. Daca sporul intra intr-o regiune paroasa parazitul evolueaza in
radacina foliculului pilos.
Durata de evolutie este mai lunga si tratamentul este mai dificil.
Metode de laborator:
-          Examen direct pe lama, la microscop a produsului patologic
-          Insamantarea pe medii de cultura. Culturile se dezvolta intre 3-10 zile  la T oameni.
-          Examenul cu lampa fluorescent Wood.
-          In microscopie, firele de par parazitate au o fluorescent verzui stralucitor (ex.: pitiriazis
verzicolor – leziunea este galben verzui)
-          Examen histopatologic.
Dupa locul unde traiesc avem antropofili – paraziti strict umani, zoofili – paraziti
animalieri care se pot transmite la om, geofili – paraziti saprofiti din sol care pot parazita atat
omul cat si animalul.
Microsporia este o pilomicoza (afecteaza firul de par), foarte contagioasa, intalnita
foarte des la copii scolari, presolari, mai ales la barbati.
Contaminarea: directa (copil-copil); obiecte personale
Descriere clinica:
-          Plagi scuamoase alb cenusii si alopecice, unice sau multiple, rotunde, bine delimitate cu
diametrul intre 2-8 cm, localizate la nivelul pielii paroase a capului.
-          Firele de par sunt rupte, aspect de tuns cu masina
-          Boala se vindeca spontan la pubertate
-          Nu lasa cicatrici
-          Examenul de laborator, microscopic al firului de par si examenul cu lapma Wood.
Tratament: raderea periodica a pielii paroase a capului; badijonarea zilnica cu alcool
iodat. Ca tratament general Griseofulvina 3 sapt sau NIzoral 200-400mg/zi tot 3 sapt.
Trocofitia uscata este o pilomicoza prezenta la scolari si prescolari, la ambele sexe.
Afecteaza pielea capului, se vindeca spontan la pubertate sau cronicizeaza. La adult ne
intereseaza cea cronica.
Clinic: plagi alopecice, eritemo-scuamoase, scuamele sunt uscate, aderente si foarte
numeroase. Au diametru de 1-4 cm. Parul se rupe, sunt foarte sensibile la atingeri cu alcool
iodat 1%.
Tricofitia profunda inflamatorie: pilomicoza data de paraziti animali ce provin de la
soareci, sobolani. Este frecvent intalnita in mediul rural.
Kerion Celsi este in placard (zona) inflamator, rotund, eritemo-scuamos, cu aspect
pseudotumoral, acoperit de cruste galbui sau brune, firele de par aglutineaza, este afectat
foliculul pilos. Firele se smulg cu usurinta, si apare puroi. Puroiul mai apare si cand se
produce o compresiune laterala a zonei, pare un fel de alopecie. Evolueaza cu cicatrice
definitiva.
Tratament local cu epilarea cu pensa si se depaseste zona afectata; drenarea
colectiilor purulente, comprese antiseptice si antimicotice; solutii iodate, rivanol.
Dermatozele provenite de la paraziti animali
Pediculoza capului este o boala infectioasa, pruriginoasa produsa de Pediculus
Humanus Capitis (paduchi).
Agentul etiologic face parte din clasa insectelor, are 2 mm lungime, culoare gri,
localizat in regiunea occipitala a capului, are un cap prevazut cu un rostru de intepare, fixare
 si hranire, si un trunchi prevazut cu 3 perechi de picioare. Femela depune ouale pe traiectul
firului de par, intr-o teaca chitinoasa (dura) numita lindine.
Contaminarea este interumana sau prin obiecte personale. Apare la orice varsta. Mai
frecvent la persoanele cu igiena precare si in colectivitatile cu risc.
Clinic: prurit occipital, extinderea poate fi pana la nivelul fruntii. Datorita gratajului
apar escoriatii, eroziuni, cruste. Complicatii: foliculite, adenite.
Diagnosticul se pune pe pruritul occipital si prezenta parazitului.
Tratament: se rade integral pielea paroasa a capului. Dezinfectie vestimentatie prin
fierbere, uale nu rezista la temperaturi inalte
Procedura:
-          Spalare energica cu apa calda, urmata de aplicarea une solutii diluate de acid acetic si apoi
pieptanare pentru indepartarea lindinelor.
-          Dupa uscare: unguent cu Lindan, Piretrina si se face un turban de tifon.
-          Preparatul cel mai eficient este crema lavabila cu Piretrina 1%, fiind suficienta o singura
aplicare.
Pediculoza de corp: boala infectioasa pruriginoasa, produsa de Pediculus Humanus
Corporis.
Cauze: parazit identic cu cel al capului, se ascunde in pliurile hainelor, coboara, se
hraneste, sunt foarte mobili. Apare la orice varsta.
Clinic: prurit la nivelul gatului, interscapular, lombar si zona de centura. Pete
eritematoase, eroziuni, cruste. Prelungirea si neglijarea afectiunii duce la aparitia unor pete
hiperpigmentare si de cicatrici depigmentare.
Tratament: se fierbe vestimentatia sau se da cu DTT si se pune in saci ermetici
inchisi timp de 5 zile. Se face baie cu sapun antiseptic si sampon Lindan 1%.
Pediculoza pubiana este o boala infectioasa pruriginoasa data de Pitirius pubis.
Cauza: paduchele lat, culoare galbuie, picioare cu gheare puternice de fixare pe firul
de par. Ouale sunt depuse intr-o teaca.
Clinic: prurit la nivelul pubian, abdomen inferior si coapse. Ignorata ajunge in axile,
sprancene, gene si barba. Apar macule ovalare albastrui pentru ca el elimina niste toxine
prin saliva care modifica hemoglobina.
Tratament: raderea pilozitatii pubiene. Local cu Lindan 1% ungunet sau oxid galben
de mercur pus in vaselina. Spalare cu apa si sapun, Permetrina. Lenjeria de corp se fierbe si
se trateaza partenrii sexuali. Tratamentul se repreta cu 7-10 zile.

CURS 4

PIODERMITELE

            Afectiuni cutanate inflamatorii produse de stafilococi si streptococi.

            Stafilocociile cutanate sunt stafilococii unghiale, ale galndei sudoripare si ale pielii
glabra (fara par).
            Streptocociile cutanate pot fi eritematoase si buloase.
            Stafilocociile cutanate acute, superficiale. Localizate in zonele paroase ale capului, la
copii, la adult si la nivelul capului, barbiei si coapselor din cauza unei igiene precare sau
dupa purtarea unor chiloti de plastic, sau prin exces de comprese care se pun pe plagi sau
procese ulcerative.
            Clinic: pustule superficiale izolate sau in grupuri, centrate de un fir de par.
            Tratament: badijonari cu rivanol, unguente cu neomicina.
            Foliculite profunde:
-          Foliculita genelor (orjeletul) se caracterizeaza prin aparitia unei formatiuni nodulare,
dureroase, centrata de un fir de par care abcedeaza.
-          Sicozisul stafilococic frecvent la barbati in regiunea barbii.
Clinic: leziuni papulo-pustulo-nodulare. La compresiune apare puroi.
Tratament pentru ambele: epilare cu raze Rontgen, solutii dezinfectante
(permanaganat de potasiu), unguente cu antibiotic si corticoizi. Tratament general cu
antibiotice daca este nevoie.
Stafilocociile unghiale se numesc onix stafilococic.
Clinic: aparitia de mici abcese, vizibile sub lama unghiala, foarte dureroase, unghia
se ingroasa.
Tratament antiseptic si antibiotic pe cale generala si se deschide chirurgical colectia.
 Hidrosadenita: inflamatie supurativa a glandei sudoripare. Frecventa la adulti in
regiunea axilara, mai rar genito-pubian.
Clinic: noduli inflamatorii, duri, elastici, durerosi care fistulizeaza, eliminand un puroi
cremos. Evolutie cu recidive.

Tratament: chirugical incizie cu drenaj, cu antibiotice pe cale generala, eventual cu

raze X.

INFECŢIILE VIRALE cutanate ... Herpesul simplex

Virozele cu papilomavirusuri

Infecţiile cu papilomavirusurile umane (HPV) sunt foarte frecvente cauzând apariţia

de leziuni cutanate sau mucoase care de cele mai multe ori sunt benigne (veruci şi
condiloame) dar pot conduce uneori la apariţia de neoplazii (cancerul de col uterin).
HPV au un tropism exclusiv pentru epiteliul malpighian. Virusul este transmis prin
contact cu pielea sau mucoasele persoanei infectate, urmând a pătrunde în epiderm la nivelul
unei leziuni a stratului cornos. Incubaţia HPV variază între 3 săptămâni şi mai multe luni în
funcţie de starea de imunitate a organismului.
1) Verucile vulgare
Verucile vulgare sunt mai frecvente la adolescenţi şi adulţii tineri, infectarea făcându-
se direct prin hetero sau autoinoculare fiind favorizatǎ de un microtraumatism al epidermului.
Pot fi transmise deasemenea şi pe cale indirectă prin obiecte: pieptene, foarfece, ace de tatuaj,
instrumente de manichiură şi pedichiură, instrumente de ras. Verucile vulgare sunt
contagioase putând chiar exista mici focare familiale sau în colectivitǎţile de copii.
Clinic se prezintă ca papule infiltrate, cu dimensiuni iniţial mici cât o gămălie de ac, de
culoarea pielii, care în evoluţie vor creşte în dimensiuni până la un diametru de 1 cm, devin
indurate, cu suprafaţa neregulată, keratozicǎ, de culoare cenuşie, brăzdată de şanţuri Numărul
lor variază de la una la câteva la zeci, uneori putând conflua. Nu se asociază cu simptome
subiective.
Pot fi localizate oriunde pe tegument dar de obicei pe dosul mâinilor, degetelor,
picioarelor, genunchi şi gambe. Localizările periunghiale şi subunghiale sunt dureroase,
putând da modificări unghiale.
La nivelul pielii pǎroase, pleoapelor şi gâtului verucile iau un aspect filiform, cu
lungimea de 3-5 mm şi extremitatea keratozică. Uneori pe pielea capului şi mai rar pe barbă
aspectul este cel al unui buchet de veruci filiforme care sângerează uşor la pieptănat sau
bărbierit.
Evoluţia verucilor vulgare este strâns corelată cu reactivitatea imună celulară a
individului. La copil verucile vulgare au o tendinţă de regresie spontană. În unele cazuri
verucile vulgare pot să apară sau să dispară după şocuri emoţionale.
2) Verucile plantare
Apar la tineri şi adulţi, rareori la copii. Transmiterea se poate face direct prin purtarea
încălţămintei persoanelor bolnave sau prin contact indirect din sălile de sport, bazinele de
înot, sălile de baie.
Se disting două varietăţi clinice:
1. veruca plantară profundă este unică şi doar uneori multiple dar niciodată
confluente. Leziunea este hiperkeratozică, de coloraţie galben-cenuşie, cu diametrul de
până la 1 cm, este dureroasă la presiune şi este înconjurată de un inel keratozic gros.
 2. verucile plantare superficiale şi multiple sunt grupate într-un placard keratozic
bombat, dând aspectul de mozaic.
Localizarea lor este îndeosebi la baza degetului mare şi călcâi, iar la persoanele cu
picior plat în centrul boltei plantare. Datorită greutăţii corpului evoluează spre profunzime
comprimând terminaţiile nervoase şi producând dureri vii la mers.
Diagnosticul diferenţial se face cu durioanele, keratodermiile congenitale, mal
perforant plantar, melanomul malign.
3) Verucile plane
Apar îndeosebi la copii pe faţă şi dosul mâinilor, mai rar la adolescenţi şi femei.
Clinic se prezintă ca mici papule plane, rotunde sau poligonale, cu diametrul de câţiva
milimetri, de culoare galbenă sau a pielii normale, cu suprafaţa netedă, dispuse liniar de-a
lungul unor escoriaţii (semnul Koebner) sau în plaje confluente. Rareori pot fi însoţite de
prurit.
În evoluţie verucile plane în general dispar în câteva săptămâni sau luni devenind
excepţionale la adolescenţă.
4) Condiloamele acuminate (vegetaţiile veneriene)
Condiloamele acuminate sunt întâlnite la ambele sexe în perioada vieţii activă sexual.
Sunt considerate o boală cu transmitere sexuală cauzată în principal de
HPV serotipurile 6, şi 11, dar posibil şi de alte serotipuri, cu menţiunea că HPV 16, 18, au
potenţial oncogen şi sunt incriminate în declanşarea cancerului de col uterin.
Incidenţa într-o continuă creştere în ţările dezvoltate fac din condiloamele acuminate
cea mai frecventă afecţiune cu transmitere sexuală. Afectează cu predilecţie vârstele de 16-25
ani.
Condiloamele acuminate la debut au aspect fie de mici papule roz, fie de excrescenţe filiforme
cu bază de implantare mică şi tendinţă la dezvoltare verticală. În evoluţie cresc pe verticalǎ şi
iau aspectul unor tumorete roz, sesile sau pediculate, cu consistenţă moale. Suprafaţa devine
neregulată, cu aspect de „conopidă”, sau cu formaţiuni filiforme ascuţite pe suprafaţă dând
aspectul de creastă de cocoş.
În general formaţiunile au tendinţă la creştere îndeosebi verticală. Când se ajunge la
aspectul de tumoră, suprafaţa este încrucişată de multiple şanţuri care delimitează mici arii de
aspect granulos, justificând termenul de formaţiune conopidiformă. În anumite localizări
umiditatea produce maceraţie şi miros dezagreabil. Netratată se dezvoltă exuberant luând
aspectul de tumori gigante.
La bărbat localizarea de predilecţie este faţa internă a prepuţului, fren, şanţul balano-
prepuţial şi mai rar pe gland. La femei condiloamele vulvare sunt localizate pe labiile mari şi
mici, clitoris, vestibul. Formele extensive se întind la vagin, perineu şi regiunea perianală,
impunând un examen ginecologic şi anal complet.
Frecvenţa ridicată şi riscul de transformare malignă a condiloamelor colului uterin
impune depistarea lor prin efectuarea frotiului cervical (testul Papanicolau) la toate femeile în
perioada de activitate genitală, în particular celor expuse bolilor cu transmitere sexuală.
Diagnosticul diferenţial al vegetaţiilor veneriene se face cu condiloma lata din luesul
secundar.
Tratamentul infecţiilor cu HPV

Tratamentul infecţiilor cu HPV nu este specific, scopul acestuia fiind distrugerea

leziunilor macroscopice vizibile. După îndepărtarea leziunilor virusul persistă în epidermul
sănătos conducând la recidive frecvente.
Verucile cutanate ale copilului au o evoluţie favorabilă, involuând aproape întotdeauna
spontan. La adult involuţia este mai rară, impunând măsuri terapeutice adaptate.
1. Tratamentul verucilor cutanate
 Distrugerea chimică prin substanţe keratolitice este simplă şi nedureroasă, necesitând
aplicarea zilnică, timp de mai multe săptămâni, a preparatelor cu acid salicilic, acid lactic,
uree.
 Crioterapia este simplă şi puţin dureroasă. Foloseşte aplicaţii cu azot lichid sau masaj
cu zăpadă carbonică. Semnul îngheţării este albirea leziunii cu depăşirea marginii sale cu 2-3
mm. Verucile plane se tratează prin aplicaţii scurte de 10-15 secunde, fără presiune, iar pentru
restul verucilor aplicaţii repetate de 30-90 secunde.
 Electrocauterizarea este metoda cea mai frecventă de tratament. Necesită anestezie
locală prealabilă cu xilină
 Laserul cu CO2 este eficace dar lasă cicatrici, necesitând şi anestezie locală.
 Dinitroclorbenzenul este utilizat în tratamentul verucilor multiple.
2. Tratamentul condiloamelor
1. Tratamentul preventiv al acestora constă în protecţia raporturilor sexuale cel
puţin pe durata tratamentului până la vindecarea celor doi pacienţi.
2. Tratamentul curativ:
 Crioterapia cu azot lichid are inconvenientul de a fi dureroasă.
 Electrocoagularea sub anestezie locală are inconvenientul de a fi dureroasă.
 Laserul cu CO2 necesită anestezie locală şi lasă o cicatrice.
 Podofilina în concentraţie de 25-40% se aplică strict pe leziune apoi se spală după 4-5
ore de la aplicare. Podofilina are un efect citotoxic şi distructiv.
 Podofilotoxina în concentraţie de 5% (Condyline®, Wartec®) este nedureroasă în
aplicaţii locale.
 5-fluorouracilul 5% (Efudix®) se foloseşte topic în condiloamele acuminate.
 Imiquimodul (Aldara®)
 Herpesul simplex

Herpesul simplex este cauzat de

virusul cu acelaşi nume: virusul herpes
simplex. Au fost identificate două tipuri
serologice de HSV: tipul 1 (HSV-1) şi
tipul 2 (HSV-2). HSV-1 produce de obicei
herpesul labial şi herpesul cu alte
localizări cutanate. HSV-2 produce
herpesul genital. Primoinfecţia cu HSV-1
apare de obicei la copilul cu vârsta între 6
luni şi 4 ani, când anticorpii materni au
dispărut.
Transmiterea se face prin contactul direct cutaneo-mucos cu o persoană care excretă
virusul. La locul inoculării cutaneo-mucoase a virusului apar leziunile specifice
ale primoinfecţiei herpetice. Ulterior virusul va migra pe nervii senzitivi până în ganglionii
nervoşi unde rǎmâne în stare latentă pentru tot restul vieţii, reinfectând pielea în momentele
de scădere ale imunităţii organismului când apare herpesul recidivant.
Primoinfecţia herpetică
1. Primoinfecţia cu herpesul simplex tip 1 se produce de obicei în primii 3-4 ani de
viaţă, când sistemul imunitar al copilului este imatur. Cele mai multe primoinfecţii sunt
asimptomatice.
Manifestările primoinfecţiei cu herpes simplex tip 1 debutează ca o gingivo-stomatită acută
sau ca o angină herpetică, la circa 3-5 zile de la contaminare. Starea generală este afectată, cu
febră >39°C, cefalee, dureri bucale care împiedică alimentaţia, hipersalivaţie. Mucoasa bucală
este inflamată, cu prezenţa veziculelor caracteristice, care se rup şi lasă eroziuni dureroase cu
contururi policiclice. Se însoţeşte de adenopatie inflamatorie cervicalǎ sau submaxilarǎ.
Asociate leziunilor bucale pot exista şi leziuni peribucale. Durerile dispar spontan într-o
săptămână, cu cicatrizare în 2-3 săptămâni.
Studiile serologice au arătat o seropozitivitate pentru herpes simplex tip 1 la 90-100% dintre
adulţi, dar numai 10% vor face herpes recidivant
2. Primoinfecţia cu herpes simplex tip 2 se produce la adultul tânăr, după debutul
vieţii sexuale. Uneori primoinfecţia poate fi şi neonatală, nou-nǎscutul infectându-se în timpul
naşterii de la mama cu herpes genital.
La femeie vulvovaginita reprezintă manifestarea cea mai frecventă. Puseul este adesea
precedat de astenie, durere, prurit, parestezie sau senzaţie de arsură, disurie. Labiile mari şi
mici sunt inflamate, cu prezenţa de vezicule care se sparg rapid dând naştere unor eroziuni
aftoide, confluente, foarte dureroase însoţite de disurie. Leziunile se pot extinde şi pe rădăcina
coapselor, regiunea pubiană, fese. Evoluţia primoinfecţiei genitale este rezolutivă în 1-2
săptămâni.
La bărbaţi manifestǎrile sunt mult mai atenuate. Clinic sunt prezente veziculo-pustule
pe un fond eritematos care evoluează rapid spre ulceraţii confluente înconjurate de un halou
inflamator. Leziunile sunt localizate pe gland, prepuţ şi teaca penisului. Adenopatia inghinală
bilaterală este mai puţin frecventă şi mai puţin dureroasă decât la femeie.

Herpesul recidivant
După vindecarea primoinfecţiei herpetice se instalează o imunitate persistentă doar la
1% din cazuri. Se trece într-o stare de infecţie latentă, urmată de infecţii recurente în momente
de scǎdere tranzitorie a imunitǎţii celulare. Ritmul de apariţie a recidivelor este variabil de la
un individ la altul. Recidivele sunt mai frecvente în cazul localizărilor genitale. Apariţia
recidivelor este favorizate de infecţii febrile, stress, emoţii, modificări fiziologice
(menstruaţie), lumina solară, traumatisme, raporturi sexuale (herpes genital).
Tabloul clinic este mai puţin zgomotos decât în cadrul primoinfecţiei şi cu durată mai
scurtă. Apariţia erupţiei este precedată de nişte semne prodromale: mâncărime, arsură, iritaţie,
mai rar durere, ce apar cu câteva ore înaintea erupţiei. Erupţia debuteazǎ cu o placǎ
eritematoasǎ care se acoperǎ apoi de vezicule mici cât o gǎmǎlie de ac, grupate în buchet, şi
uneori bule prin confluarea veziculelor. Veziculele se rup lǎsând eroziuni care ulterior se
acoperǎ de cruste serohemoragice ce se eliminǎ în câteva zile, lǎsând în urmǎ pete
eritematoase sau pigmentate ce se atenueazǎ progresiv. Recidiva apare de obicei în acelaşi loc
cu cel al primoinfecţiei. Semnele generale sunt absente sau minime (subfebrilitate, mici
adenopatii).
Complicaţii
Uneori leziunile herpetice se pot suprainfecta. La 10-14 zile după o recidivă herpetică
poate să apară eritemul polimorf.
Foarte rar pot infecţia cu virusul herpes simplex se poate complica cu meningo-
encefalită, hepatită sau afectare bronho-pulmonară îndeosebi la persoanele imunodeprimate.
Herpesul genital şi sarcina
Herpesul neonatal este foarte grav putând conduce la moarte sau sechele neuropsihice.
Infecţia neonatală este dată în două treimi din cazuri de HSV-2. În cazul unei primoinfecţii
herpetice genitale la o femeie gravidă se impune naşterea prin cesariană. O recidivă de herpes
genital în săptămâna care precede naşterea impune de asemenea cesariana, dar prescrierea
aciclovirului rămâne de discutat.
 Diagnostic
Pentru stabilirea diagnosticului de herpes simplex examenul clinic este de regulǎ
suficient, rareori fiind necesare investigaţii paraclinice: izolarea virusului prin culturǎ şi tipaj,
examen histopatologic, citodiagnosticul, imunofluorescenţa, examenul serologic evidenţiazǎ
anticorpii antiherpes şi titrul lor.
Tratamentul herpesului simplex
În tratamentul sistemic al herpesului simplex se utilizează analogi nucleotidici care au
acţiune virustatică, blocând replicarea lui. Nu au capacitatea de a distruge rezervorul viral
aflat în stare de latenţǎ în organism. Cel mai cunoscut medicament din această categorie este
acyclovirul (Zovirax, Euvirox):
o În primoinfecţia herpetică se administrează per os în doză de 5 x 200 mg/zi (la
orele 8, 12, 16, 20, 24), timp de 10 zile. Poate fi administrat şi intravenos - 5 mg/kgc/8
ore, timp de 5 zile. Aciclovirul scurtează durata puseului, dar nu influenţează
semnificativ apariţia recidivelor ulterioare.
o În herpesul recidivant se administrează per os în doză 5 x 200 mg/zi timp
de 5 zile  (la orele 8, 12, 16, 20, 24).
o Pentru prevenirea recidivelor frecvente (>6 recidive pe an, mai ales în
localizarea genitală, sau chiar dacǎ sunt <6 recidive pe an dar cu afectare oculară) se
impune administrarea a 800 mg/zi (2 x 400 mg) a la long un an sau mai mult.
o În recidivele rare este suficient doar tratamentul local cu acyclovir imediat ce
apar semnele prodromale, prin aplicaţii din 2 în 2 ore ale unguentului cu aciclovir,
putându-se obţine scurtarea sau chiar cuparea puseului.
Tratamentul local cu unguent cu acyclovir este indicat în orice formă de herpes ca
tratament adjuvant sau ca tratament unic.  Nu este indicat tratamentul local în localizarea
genitalǎ, unde poate cauza dermatite de contact.
Alte virustatice utilizate în tratamentul infecţiilor herpetice sunt: valaciclovirul (în
primoinfecţie în doză de 2 x 1000 mg/zi timp de 10 zile, în recidive 2 x 500 mg/zi timp de 5
zile), famciclovir (2 x 125 mg sau 2 x 250 mg timp de 5 zile), penciclovir topic, foscarnetul
(folosit la indivizii imunocompromişi în caz de rezistenţă la tratamentul virustatic obişnuit).
În cazul unor recidive foarte frecvente, supărătoare, se pot administra vaccinuri
antiherpetice. Aceste vaccinuri scad numărul recidivelor şi severitatea puseelor.
 Herpesul zoster

Herpes zoster este o afecţiune

neurocutanată cauzată de virusul varicelo-
zosterian.
Primoinfecţia cu virusul varicelo-
zosterian se numeşte varicela. Varicela este o
afecţiune a copilăriei, 90% din cazurile de
varicelă aparând la copiii sub vârsta de 10 ani.
Varicela poate să fie sau nu aparentă clinic. În
urma varicelei apar anticorpi specifici ce
conduc la dispariţia manifestărilor clinice dar nu înlătură complet virusul din organism.
Acesta migrează pe traiectul nervilor senzitivi până în ganglionii nervoşi, unde rămâne în
stare de latenţă pentru tot restul vieţii pentru a se reactiva în anumite condiţii, în special de
scădere a imunităţii celulare a organismului. Această reactivare endogenă a virusului varicelo-
zosterian poartă denumirea de herpes zoster sau zona zoster.
 Herpesul zoster este o afecţiune îndeosebi a adulţilor cu preponderenţă după 50 de ani.
Herpesul zoster are o incidenţă crescută la persoanele care prezintă o imunitate celulară
scăzută precum persoanele în vârstă, persoanele infectate cu HIV sau alte cauze de
imunosupresie (transplante de organe, neoplasme, intervenţii chirurgicale, radioterapie). În
general afecţiunea apare o singură dată în viaţă, dar poate recidiva la persoanele sever
imunocompromise.
Manifestări clinice
În momentul reactivării virusul îşi va relua replicarea în ţesutul nervos şi va produce o
reacţie inflamatorie ganglionară (ganglionită). Răspunsul inflamator şi necroza neuronală vor
cauza o nevralgie severă. Virusul va migra apoi de-a lungul terminaţiilor nervoase senzitive
din piele, proliferează şi determină o erupţie eritemato-veziculară.
Prin urmare herpesul zoster debutează cu durere care precede erupţia cu 1 până la 3
zile, rareori după o săptămână sau chiar mai mult. Adesea foarte intensă, aceasta se manifestă
ca o durere continuă sau ca o arsură, având o distribuţie caracteristică în bandă, cu uşoare
iradieri în zonele limitrofe. Durerea poate fi spontană sau provocată. Deseori este dificil de
diferenţiat de durerea provocată de un infarct miocardic acut, de o nevralgie intercostalǎ,
colicǎ renalǎ sau biliarǎ, lombosciaticǎ. Uneori durerea poate fi însoţită şi de alte simptome
prodromale: febră, cefalee, astenie.
Erupţia cutanată constă în apariţia unui eritem unilateral (care se opreşte la linia
medianǎ), cu dispoziţie în bandă fiind localizat strict pe traiectul unui dermatom (teritoriu
cutanat inervat de un nerv senzitiv). Cele mai frecvent afectate dermatoame sunt cele toracice
(T3 - 50%), trigeminal (20%) şi lombare (L3 - 10%). Apariţia erupţiei face posibilă punerea
diagnosticului de herpes zoster. Iniţial sunt prezente macule şi papule eritematoase pe fondul
cărora după 12-24 ore se formează vezicule perlate, mici, cu conţinut serocitrin, izolate sau
grupate în ciorchine (uneori pot conflua în bule). Veziculele se transformă în 3-4 zile în
pustule care la rândul lor se vor crustifica în 7-10 zile. Crustele vor cădea după 16-20 zile
lăsând rezidual pete hiperpigmentate sau hipopigmentate care în parte pot dispărea cu timpul.
Durerea acută dispare în mod normal în momentul căderii crustelor. Nevralgia
postzosteriană sau algia zosteriană cronică este definită ca durerea care persistentă după
căderea crustelor. Nevralgia postzosteriană este întâlnită la 10-15% din pacienţii cu herpes
zoster. Nevralgia postzosteriană apare predominant la persoanele în vârstă fiind neobişnuită la
pacienţii cu vârste sub 50 de ani. Incidenţa algiei postzosteriene poate ajunge la >50% la
pacienţii peste 60 ani şi la >75% la cei peste 70 de ani. Nevralgia scade în intensitate cu
trecerea timpului, dar uneori rămâne intensă şi persistentă, chiar toată viaţa, împiedicând
efectuarea activităţilor normale şi tulburând somnul.
O localizare deosebită a herpesului zoster este la nivelul nervului trigemen în special a
ramurii oftalmice. Clinic se manifestă prin edem palpebral accentuat, cu afectarea
conjunctivei şi corneei (keratită interstiţială), cu tulburări de vedere. Este obligatoriu consultul
oftalmologic.
Apariţia herpesului zoster la tineri poate constitui un prim semn al infecţiei HIV.
Diagnostic diferenţial
Herpesul zoster puţin extins trebuie diferenţiat de herpesul simplex (recidive în acelaşi
loc). De asemenea herpesul zoster trebuie diferenţiat şi de eczemă sau de erizipel.
Tratamentul herpesului zoster
Tratamentul virustatic este indicat pacienţiilor peste 50 de ani. Pacienţii cu vârsta sub
50 de ani nu au indicaţie decât în caz de durere foarte intensă, de afectare oftalmică sau la
imunodeprimaţi. Cel mai important lucru constă în iniţierea lui cât mai aproape de momentul
apariţiei erupţii cutanate.
 Agentul virustatic de elecţie în herpesul zoster rămâne aciclovirul în doză de 5 x 800
mg, timp de 7-10 zile per os. Aciclovirul scurtează timpul necesar vindecării leziunilor
cutanate şi diminuă severitatea durerii acute. Influenţează favorabil şi algia postzosteriană
numai dacă este administrat încă din primele 24-36 (72) ore de la apariţia primelor leziuni
cutanate.
Poate fi administrat şi intravenos 500 mg/m 2/zi timp de 7 zile (3 x 5-10 mg/kgc/zi 7
zile). Efectele secundare (cefalee, greţuri, diaree, toxicitate renală, semne neurologice) sunt
minime şi rare la dozele uzuale.
Mai pot fi utilizate în tratamentul herpesului zoster: valacyclovirul (3 x 1000 mg timp
de 7 zile), famciclovirul (3 x 500 mg/zi, 7 zile) sau brivudinul (1 x 125 mg/zi 7 zile).
Tratamentul local nu este necesar deoarece influenţează nefavorabil vindecarea.
Unul dintre principalele obiective ale tratamentului în herpesul zoster este reducerea
intensităţii şi duratei durerii acute şi prevenirea nevralgiei postherpetice. Deşi nu se ştie dacă
tratamentul antialgic intensiv al durerii acute poate influenţa durerea zosteriană cronică,
tratamentul antialgic concomitent este indicat.
În faza acută se administrează antialgice-antinflamatorii obişnuite: paracetamol (1-2
g/zi) (eventual asociat cu codeină), algocalmin (1-2 fiole/zi) sau piafen.
În nevralgia postzosteriană persistentă care nu cedează la antialgicele uzuale se
recurge la anticonvulsivante (carbamazepina 400-1200 mg), la antidepresive triciclice
(amitriptilina sau doxepin) sau la pregabalin (Lyrica®) un antialgic neuropat.
În caz de durere foarte intensǎ, persistentǎ, se poate recurge la: infiltraţii cu xilinǎ ale
rǎdǎcinii nervilor afectaţi, infiltraţii cu alcool în scopul distrugerii nervilor, rezecţia lor în
cazuri excepţionale.
În herpesul zoster este utilă asocierea vitaminelor din complexul B (B1, B6, B12).
Moluscum contagiosum

Moluscum contagiosum este o

afecţiune virală benignǎ având ca agent
etiologic un Poxvirus. Este mai des întâlnită la
copii (2-15% dintre copii) cu localizare la
nivelul feţei, dar şi la tineri şi adulţi cu
localizare în regiunea genitală şi perigenitală,
la acestia din urmǎ fiind transmisă pe cale
sexuală.

Transmiterea se face prin contact direct fiind favorizată de existenţa unei lipse de
substanţă, dar şi prin autoinoculare. Perioada de incubaţie a bolii este de 2 săptămâni – 2 luni.
Clinic se prezintă ca mici formaţiuni papuloase perlate, cu dimensiuni de la 1 mm la 5
mm, în numǎr variabil de la câteva pânǎ la câteva sute, cu suprafaţa netedă, emisferică, cu
centrul ombilicat, cu o consistenţă fermă. Au culoarea pielii normale, roz sau translucide. Prin
compresie între degete sau înţepare cu vârful unui bisturiu se elimină conţinutul păstos alb-
cenuşiu al leziunii (epidermul distrus de virus).
La bolnavii de SIDA leziunile pot fi numeroase şi ajung la dimensiuni mai mari,
gigante.
Evoluţia este spontan rezolutivă în aproximativ 6-9 luni, cu posibilitatea de persistenţǎ
ani de zile. Persistenţa leziunilor permite înmulţirea lor prin autoinoculare.
Tratament
 Tratamentul constă în chiuretarea leziunilor cu chiureta sau exprimare între degete
urmată de aplicarea unei picături de alcool iodat, prin electrocauterizare, aplicare de azot
lichid.