TRANSILVANIA 3 / 2012

Calcul, un mijloc important de traducere

a unor zoonime biblice româneşti
Cristina-Mariana LUNGU
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Litere
„Alexandru Ioan Cuza” University of Iassy, Faculty of Letters
B-dul Carol, nr. 11, Iaşi, Romania, tel.: + 40-232-201.052, fax: + 40-232-201.152;
e-mail: admlit@uaic.ro, web: http: //letters.uaic.ro
Personal e-mail: cristinacarabus14@gmail.com
Loan Translation, an important Means of Translating
the Romanian Biblical Zoonyms
The present work has as starting point some theoretical aspects of translation and, in particular, the loan translation
and it aims to highlight the linguistic loan translation as a means of translating the names of animals in some religious
texts of the Romanian Biblical tradition. Having the source-texts at hand, the Romanian translators have often
encountered difficulties in rendering the names of the animals specific to the realities of those languages (Greek, Latin,
Slavonic and, especially, Hebrew). Therefore, loan translation constituted a favorable way of transfer from the source-
language to the target-language.
Keywords: loan translation, biblical tradition, zoonym, source-language, target-language, animal.

U
n act important în limba română a fost
traducerea textelor biblice, întrucât a
contribuit la crearea aspectului literar al
limbii române vechi, prin îmbogăţirea lexicală pe baza
calcului din limbile greacă şi latină, prin filieră slavonă.
Există lingvişti care se preocupă de lexicologia biblică,
printre care: Eugen Munteanu, Al. Gafton, V. Arvinte,
N. A. Ursu etc., însă interesul lor pentru numele de
animale în tradiţia biblică românească este atins doar
parţial. Ceea ce ne propunem este identificarea şi
analiza, sub aspect traductologic, a unor nume de
animale, făcând apel la unul dintre procedeele cele mai
cunoscute de traducere, şi anume, calcul. Comparând
cinci ediţii parţiale ale Bibliei: Psaltirea slavo-română, Palia
de la Orăştie, Noul Testament de la Bălgrad, Ms. 45 şi 4389,
cuprinse în seria Monumenta linguae Dacoromanorum, trei
ediţii integrale ale Bibliei: Biblia de la Bucureşti, Biblia lui
Samuil Micu şi o ediţie modernă a Bibliei din 1991,
precum şi textele-sursă (Vulgata şi Septuaginta, în ediţiile
din 1597, 1687 şi 1709), am putut observa modul în
care s-a făcut traducerea, descoperind totodată
transferurile semantice, care, de cele mai multe ori, au
făcut dificilă lectura textului românesc datorită
sensurilor proprii limbilor latină, dar, mai ales, greacă.
În privinţa siglării cărţilor biblice, am recurs la modelul
dat de Monumenta linguae Dacoromanorum.
Traducerea este o temă mult dezbătută, ea
definindu-se drept „un aspect des contacts entre les
langues”1, fiind posibilă dacă transferul este precedat
de o înţelegere a conţinutului textului-sursă, rezultând
din dorinţa traducătorului de a face comprehensibil
textul original, precum şi din pactul „mă angajez să
spun, ceea ce spune originalul”2. Există unii lingvişti
care consideră că traducerea este imposibilă. E. A.
Nida crede că imposibil înseamnă că, prin actul
traducerii, se impune să fie redate absolut toate
sensurile din textul original. Traducătorul este pus în
dificultate datorită faptului că limbile sunt diferite în
ceea ce priveşte modul în care fac referire la realităţi
înconjurătoare. În traducerea sensurilor, se impune a se
căuta echivalentul natural. Transferul din limba-sursă
în limba-ţintă face apel la trei tipuri de structuri:
semantice, sintactice şi retorice, oprindu-se asupra
structurii semantice, care include patru dificultăţi.
Pentru prima dificultate, se oferă exemplul limbii
chineze care utilizează un singur echivalent pentru
termenii englezeşti: big, large, fast, colossal (engleza
generalizează, iar chineza particularizează). În cazul
celui de-al doilea tip de dificultate, se ia exemplul a
două limbi (japoneza şi thailandeza) pentru exprimarea
statutului social. Cea de-a treia dificultate vizează lipsa
unor corespondente în limba-ţintă, de aceea se impune
adăugarea unor note explicative de subsol şi utilizarea

<<< 52
unor echivalente descriptive, de exemplu, „animal „camouflage de l’impuissance à créer un nouveau
fioros asemănător unui câine” pentru lup. Ultimul tip terme”12. El poate fi considerat ca „un mijloc mixt de
de dificultate oferă următorul exemplu: dragonul îmbogăţire a limbii, care constă în transpunerea unui
simbolizează primejdia şi răul în cultura occidentală, iar cuvânt cu formă internă clară, a unui sens, a unei
în cea orientală, el este simbolul prosperităţii şi al unităţi frazeologice sau a unui procedeu gramatical
norocului. Într-o traducere a Bibliei din Noua Guinee, străin, dintr-o limbă A într-o limbă B, cu material
de exemplu, oile şi mieii nu sunt animale cunoscute, lingvistic propriu limbii B”, deci, calcul presupune
având conotaţie negativă, iar porcul este considerat un traducere şi împrumut, produse simultan13. W. Wilss
animal preţuit. Oile, în textele biblice, sunt socotite defineşte calcul ca fiind „loan translation of
„animale curate”, iar porcii „animale murdare”3. În morphologically analyzable SL syntagms (primarly
aceste exemple, se observă că sunt multe deosebiri noun compounds and adjective-noun-collocations)”14.
între limbi şi culturi, atunci când se face referire la Tipurile de calc sunt stabilite de lingvişti, precum: I.
transferul sensurilor. În textele biblice, se impune Rizescu, Th. Hristea, N. A. Ursu, G. Mihăilă, Cezar
principiul literalismului, adică traducerea literală, Apreotesei etc. I. Rizescu identifică două tipuri de calc:
existând anumite cuvinte cu o singură ocurenţă, numite
hapax legomena, sau cel mult două4. Traducerea textelor
religioase este unul dintre cele mai vechi tipuri de
traducere, avându-şi utilitatea de câteva secole. Un rol
semnificativ îl acordă W. Wilss conceptului de
„translation equivalence”5, căruia îi atribuie o serie de
caracteristici, cu rolul de a schiţa portretul
traducătorului şi al unei traduceri bune.
Eugen Munteanu analizează conceptul lexicalizării
în textele biblice din secolele al XVI-lea – al XX-lea,
înţelegând prin acesta un fenomen istorico-lingvistic
de „umplere, prin crearea unei noi unităţi lexematice, a
golurilor cognitiv-designative existente într-o limbă
dată, la un moment dat”. Fenomenul lexicalizării
apelează la trei procedee: împrumutul lexical,
calchierea lexicală şi parafrazarea6. W. Wilss distinge
două categorii de procedee de traducere: traducere
literală, cuprinzând: împrumutul, calcul (împrumut de
sintagme analizate morfologic din limba-sursă, mai ales
substantive compuse), traducerea cuvânt cu cuvânt şi
traducere non-literală, incluzând: transpunerea,
modularea, echivalenţa şi adaptare7. Procedeele directe
ale traducerii sunt: împrumutul, calcul, parafraza
literală, iar cele indirecte: transpunerea, modularea,
echivalenţa şi adaptarea8. Se impune ca actul traducerii
să fie clar, concis, lipsit de contradicţii, capcane, erori,
nonsensuri, simplificări sau exagerări.
În concepţia lingviştilor, calcul este un mijloc intern
şi extern de îmbogăţire a vocabularului, el fiind
considerat de traductologi, la fel ca împrumutul, un
procedeu de traducere literală. Termenul calc a apărut
de aproape două veacuri în lingvistică şi este definit ca Biblia de la Bucureşti – 1688
„transposition d’une langue à l’autre, affectant soit un http://www.basilica.ro/_upload/img/132043671551635178.jpg
mot, soit une signification”9, ca „un fenomen lexical
complex prin care se desemnează un mijloc de unul lexical şi celălalt gramatical15. Sub aspectul
îmbogăţire a vocabularului” şi ca un procedeu de bilingvismului, calcul contribuie la îmbogăţirea
„transpunere literală a unui cuvânt semantic analizabil, sensurilor cuvântului. Un exemplu de calc lexical ar fi
a unei construcţii sau numai a unui sens”10. Prin calc nu cuvântul românesc generic vită ‘animal’ din latinescul
se îmbogăţeşte doar vocabularul, ci se produc diverse vita ‘viaţă’ care a căpătat acest sens prin influenţa slavă.
schimbări şi în lexic, adică se înmulţesc omonimele şi Procedeul calchierii lexicale presupune „transferul
sinonimele. Calcul lingvistic a fost considerat „ca un semantic din limba-sursă în limba-ţintă, însoţit de
împrumut indirect sau mascat”, prin care se imită refacerea cu mijloace morfologice proprii limbii-ţintă a
modul de organizare a unui cuvânt străin11 şi ca un structurii termenului model din limba-sursă”16. Calcul

53 >>>
TRANSILVANIA 3 / 2012
semantic se poate realiza doar când cei doi termeni
(termenul care calchiază şi sursa sa) au cel puţin un
sens comun. În acest caz, cuvintele care servesc ca
sursă trebuie să fie polisemantice. Adesea întâlnim
cuvinte care au tradus doar o parte a cuvântului dintr-
o limbă-sursă, iar pe cealaltă parte a cuvântului au
împrumutat-o. În cazul acesta, putem spune că avem
de-a face cu un semicalc, noţiune propusă de lingvistica
rusă. Există situaţii în care e dificil să precizăm dacă e
vorba de calc sau de semicalc. În cazul cuvintelor cu
prefixe, de multe ori prefixul e un împrumut, iar
cuvântul de bază e tradus. La fel ca împrumuturile,
calcurile lexicale se referă la „traducerea unui cuvânt
sau a unei expresii pe părţi componente”, aducătoare
de sens, contribuind la îmbogăţirea vocabularului.
Dacă ele se referă la îmbogăţirea sensurilor le numim
calcuri semantice17 sau calcuri lingvistice18. În cazul
calcurilor lexicale, mai ales al cuvintelor compuse sau al
expresiilor, lucru valabil şi pentru calcurile gramaticale,
se împrumută forma. Putem considera calcul un
procedeu important de traducere, însă trebuie să ţinem
seama că nu orice traducere e un calc. Când traducem,
se impune să luăm în considerare relaţia dintre calc şi
noţiunile pe care le traducem. Este dificil să se traducă
dintr-o limbă într-alta cuvinte care nu există într-una
din limbi. În acest caz, intervine un alt procedeu, acela
de adaptare la nevoile socio-culturale. Se poate spune că
orice calc e un împrumut, însă nu şi invers, deoarece la
baza calcului stă fie un cuvânt, fie o expresie ori un
sens din altă limbă. Este dificil uneori să se distingă
calcul de împrumut, întrucât există expresii calchiate
care au în componenţa lor şi cuvinte împrumutate. În
general, împrumuturile preiau dintr-o limbă în alta
doar anumite sensuri, în timp ce calcurile adoptă toate
sensurile. Există limbi care preferă doar împrumutul şi
limbi care preferă calcul, acest fapt datorându-se
structurii lor gramaticale. Limbile care pot recurge la
calc sunt acele limbi care cultivă, în special derivarea,
dar şi compunerea, ca procedee uzuale de îmbogăţire a
vocabularului. Formarea calcului este în strânsă relaţie
cu formarea cuvintelor, cu legile interne de dezvoltare
a limbii, dar şi cu evoluţia sematică a cuvintelor.
O altă clasificare a calcului este a lui N. A. Ursu:
calcul lingvistic integral (împrumutarea sensului şi
copierea, prin mijloacele limbii care împrumută, a
formei termenului străin), calcul parţial sau semicalc (în
cazul cuvintelor compuse, copierea formei parţiale) şi
calcul semantic (luarea dintr-o limbă-sursă doar a
sensului unui cuvânt şi atribuirea acestui sens unui
cuvânt mai vechi, aparţinând aceleiaşi sfere semantice
din limba care împrumută)19. Th. Hristea subscrie
acestei clasificări, însă consideră că semicalcul, fiind o
imitaţie a formei interne, trebuie considerat calc de
structură, opinie susţinută şi în prezentul studiu.
Calcurile de structură pot fi: parţiale, atunci când se
traduce doar o parte a cuvântului străin (rădăcină sau
afix) şi totale, când forma internă a unui cuvânt străin
<<< 54
este împrumutată şi tradusă în întregime20. Lingvistul
G. Mihăilă socoteşte calcul „una din formele de
îmbogăţire a limbii literare”, distingând două tipuri de
calc: calcul structural (lexical) şi calcul semantic21.
Cezar Apreotesei clasifică calcul în două mari grupe:
calcul lexical (lexematic) şi calcul gramatical, amintind
şi categoriile: calc integral şi calc parţial. În lingvistica
rusă, calcul lexematic se numeşte calc de formare a
cuvintelor, însă mai potrivit este calc morfematic, pe
care îl clasifică în trei grupe: calcuri derivarive, calcuri
abreviate şi calcuri de cuvinte compuse22. Acesta
clasifică calcurile în: semicalcuri sau calcuri parţiale,
calcuri semantice şi calcuri frazeologice. Ultima
categorie este numită de unii cercetători calcuri de
expresii, iar de alţii, calcuri sintactice. Cezar Apreotesei
îl consideră calc sintagmatic23. Th. Hristea crede că
termenul de semicalc nu este în opoziţie cu noţiunea de
calc lexical, întrucât ambele se referă la traducerea
(totală sau parţială) a cuvântului străin. Lingvistul
consideră semicalcul „un aspect al calcului lexical de
structură”24 şi precizează că acest tip de calc trebuie
evitat, pe motiv că nu se calchiază jumătate de cuvânt,
ci doar o parte a cuvântului, cum ar fi: rădăcina, un afix
sau un element constitutiv al cuvântului compus25.
Pornind de la la cele două clasificări ale calcului,
Theodor Hristea ajunge la o nouă tipologie, şi anume:
calcul lexical (compus din calc semantic şi calc de
structură), calcul gramatical (conţinând calcul
morfologic şi calcul sintactic), calcul frazeologic
(referiror la unităţi frazeologice) şi calcul lexico-
frazeologic26. Calcul lexical, numit şi calc lexematic27, se
opune, pe de o parte, calcului gramatical (morfologic şi
sintactic), iar pe de altă parte, calcului frazeologic. Se
impune ca lingvistul să facă o distincţie clară între
împrumutul lexical şi calcul semantic, care este tot un
împrumut de sens. Sunt unii care nu consideră printre
calcuri pe cele semantice, ele fiind doar „împrumuturi
parţiale”. De exemplu, Louis Deroy, considerând calcul
o noţiune relativă, îl numeşte „un emprunt par
traduction” sau „un emprunt de sens”28. Calcul de
structură se mai numeşte calc „de formă internă” şi el
constă în „copierea sau împrumutarea aşa-zisei forme
interne a unui cuvânt străin”29. Autoarele DŞL preiau
clasificarea lui N. A. Ursu şi a lui Th. Hristea, grupând
tipurile de calc după trei criterii. Primul, cel al copierii
integrale sau parţiale a „formei interne” a modelului
din limba-sursă, distinge două tipuri de calc: calcul
integral sau total (traducerea elementelor modelului în
întregime) şi calcul parţial sau semicalcul (traducerea
doar a unei părţi a modelului străin, cealaltă fiind
împrumut din limba-sursă). După criteriul nivelului
lingvistic la care se operează traducerea modelului,
avem două tipuri de calc: unul semantic (numit lexical)
şi unul gramatical. După criteriul extensiei unităţilor
lexicale, deosebim: calcul lexical (traducerea unei
singure unităţi lexicale) şi calcul frazeologic (traducerea
unor îmbinări stabile). Îmbinând aceste trei criterii şi
preluând tipologia calcului realizată de Th. Hristea,
autoarele identifică şase tipuri de calc: calcul lexical (de
structură, morfematică şi semantică), calcul gramatical
(morfosintactic), calcul frazeologic, calcul lexico-
gramatical, calcul lexico-frazeologic, calcul
frazeologico-gramatical30. Calcul se distinge de
traducerea propriu-zisă, în funcţie de următoarele două
criterii: criteriul semantic şi criteriul identităţii
structurale.
În continuare, vom încerca să exemplificăm calcul
prin câteva situaţii întâlnite în textele biblice studiate.
Un calc lexical de expresie îl prezintă sintagma
alergătura cailor, BB, Ms. 45, Ms. 4389 (Fac. 48:7), care
calchiază gr. τοVν &Ipποδροvμον, SEPT. VEN.,
FRANEKER (gr. (ο&) ι&πποδροvμος cu sensul de
‘hippodrome, lieu pour les courses de chevaux ou de
chars’, cf. Bailly, s.v., cuvânt compus din două
substantive (ο&) ι{ππος, -ου, cu sensul de ‘cheval’, şi (ο&)
δροvμος, -ου, cu sensul de ‘emplacement pour la course à
pied ou en char’, Bailly, s.v.). În B1795, sintagma e
redată prin cuvântul ipodrom, acesta fiind un împrumut
din greacă. Un alt calc lexical este: ceale cu patru picioare
(BB, Ms. 45 şi Ms. 4389, B1795, Fac. 1:24; Lv. 18:23;
Nm. 35:3; Iov 12:7; 40:15; NTB, Fpt. 11:6; Rom. 1:23),
după termenul grecesc τaV τετράποδα, SEPT. VEN., Fac.
1:24; Lv. 18:23; Fpt. 11:6; Nm. 35:3; FRANKF., Iov
12:7; 40:15; FRANEKER, ibid., care are sensul ‘de
quatre pieds, quadrupède’, cf. Bailly, s.v. (cuvânt
compus din numeralul τεvσσαρες, αττ. τεvτταρες, -ες, -α
‘quatre’ şi substantivul πουvς, ποδοvς ‘pied’, Bailly). În
celelalte ediţii consultate, sintagma este redată printr-
un singur cuvânt dobitoace (PO), vite (B1991), iumenta
(VULG.). Un alt exemplu de calc lexico-semantic este:
cel de supt jugul (tău) (BB, Ms. 45, Ieş. 34:20; Dt. 5:14, 21),
care este o calchiere după gr. τοV υ&ποζυvγιοvν (σου), SEPT.
VEN., FRANEKER, ibid., cu sensul de ‘bête de
somme’, Bailly, s.v. (cuvânt compus din prep. υ&ποv ‘sous’
şi subst. (τοV) ζυγοvν, -ου~ ‘joug pour les boeufs ou des
chevaux’, Bailly); în celelate texte, calcul e redat printr-
un cuvânt: asinul (B1795, B1991, ibid.) sau măgariul (Ms.
4389, ibid.), după VULG., ibid., asinus. Printre
exemplele de calcuri lexicale, se numără şi transpunerea
literală a unei specii de lăcustă cel ce să bate cu şerpii /
şărpii (Ms. 45, Ms. 4389, BB, B1795, Lv. 11:22), după
SEPT. VEN., FRANEKER, ibid., τοVν ο*φιομαvχον (cuvânt
compus din subst. (ο&) ο!φις ‘serpent’ şi verbul μαvχομαι
‘combattre, lutter’, Bailly, s.v.) considerată, în realitate,
specie de şopârlă31; în VULG., ibid., constatăm acelaşi
calc după greacă ophiomachus. În B1991, ibid., este
utilizat lexemul hargol, care este o echivalare după
ebraică (BIBL. HEBR. haregol32). Un alt calc îl reprezintă
exemplul: (fiiu lui) cu-n-corn (PS.SL.-ROM. 28:6) după
FRANKF., FRANEKER (υ&ιοVς) μονοκερωvτων (cuvânt
μοvνος ‘seul’ şi κεvρας ‘corne d’animal’, Bailly, s.v.), VULG.
(filius) unicornium. În restul versiunilor apare sub forma
cuvântului inorogilor (Ms. 45, Ms. 4389, BB, B1795, Ps.
28:6), iar în B1991 apare un alt termen gazelă. Acest
calc mai este prezent şi în Ms. 45, BB, Nm. 23:22; 24:8,
redat în VULG. cu denominaţia rhinocerotis. Un alt
exemplu de calc lexical-semantic este traducerea literală
a sintagmei corb de noapte (B1795, Dt. 14:17; Ps. 101:7)
după SEPT. VEN. şi FRANEKER, ibid., νυκτικοvρακα
(cuvânt compus din două substantive: νυvξ, νυκτοvς ‘nuit’
şi κοvραξ, -aκος ‘corbeau’, Bailly, s.v.), redat şi în VULG.,
Dt. 14:17, prin nycticoracem. În versiunea modernă
(B1991), acest calc este transpus sub forma corb de mare.
Un alt calc lexico-semantic este reprezentat de
exemplul vultur de mare (Ms. 45, Ms. 4389, BB, B1991,
Lv. 11:13) şi alietul de mare (B1795, Lv. 11:13), ambele
sintagme calchiate după SEPT. VEN., FRANEKER,
ibid., τοVν α&λιαvετον (cuvânt compus din două substantive
(η&) α{λς, α&λοvς ‘mer’ şi (ο&) α*ετοvς, -ου ‘aigle’, Bailly, s.v.),
VULG. haliaetum. Un alt exemplu de calc lexical-
semantic este cuvântul compus ţap-cerbului (Ms. 45, BB,
Iov 39:1), calchiat după FRANKF., ibid., τραγελαvφων, cu
sensul de ‘animal fabuleux, demi-bouc, demi-cerf ’,
Bailly, s.v. (cuvânt compus din două substantive (ο&)
τραvγος, -ου, cu sensul de ‘bouc’, şi (ο&) ε!λαφος, -ου, cu
sensul de ‘cerf ’, Bailly, s.v.). Cuvântul compus
cămilopardos (Ms. 45, Ms. 4389, BB, Dt. 14:5), şi cu
forma camelopard (B1795), cu sens de ‘girafă’, este un
calc lexical după SEPT. VEN., FRANEKER
καμηλοπαvρδαλιν (cuvânt compus din două substantive gr.
(ο&, η&) καvμηλος, cu sensul de ‘chameau, chamelle’, şi (η&)
παvρδαλις, -εως, cu sensul de ‘panthère ou léopard’, Bailly,
s.v.). Un exemplu de calc semantic poate fi considerat
suflet, care calchiază sensul ‘animal’ în BB, Ms. 45 şi Ms.
4389, Fac. 1:20: Scoaţă apele târâtoare de suflete vii şi
zburătoare, în B 1795, ibid.: Să rodească pământul jiganii cu
suflete vii. Acest sens este preluat din SEPT. VEN.,
FRANEKER, ψυχω~ν ζωσω~ν (gr. (η&) ψυχή, -η~ς, cu
sensurile ‘souffle de la vie; âme, vie, être vivant;
personne’, Bailly, s.v.); VULG.: Producant aquae reptile
animae viventis (lat. anima, cu sens de ‘fiinţă, creatură;
suflet’, Guţu, s.v.). Două exemple interesante, pe care le
putem socoti calcuri de structură (parţiale) sunt
următoarele: măgarotaur (Ms. 45, Is. 13:22; 34:11, 14),
care calchiază după FRANKF., FRANEKER, ibid.,
ο*νοκεvνταυρος (cuvânt compus din două substantive gr.
(ο&) ο!νος ‘âne’ şi (ο&) κεvνταυρος ‘centaure’, un monstru
jumătate om şi jumătate cal, Bailly, s.v.) şi furnicoleul (Ms.
45, BB, B1795, Iov 4:11), calchiat după FRANKF.,
FRANEKER μυρμηκολεvων (cuvânt compus din două
substantive: gr. (ο&) μυvρμηξ, -ηκος ‘fourmi’ şi (ο&) λεvων, -
οντος ‘lion’, Bailly, s.v.). Trebuie menţionat că VULG.
pentru măgarotaur are doi termeni diferiţi: sirenes (Is.
13:22) şi onocentauris (Is. 34:14). Cuvântul furnicoleu e
redat în VULG., Iov 4:11, prin tigris, iar în B1991, ibid.,
prin leul bătrân. Aceste două exemple sunt calcuri
55 >>>
TRANSILVANIA 3 / 2012
parţiale, întrucât calchiază doar o parte a cuvântului
compus (măgar şi furnică), cealaltă parte fiind
considerată împrumut din greacă (taur şi leu).
Fără a ne propune să epuizăm subiectul, ne-am
preocupat să surprindem cele mai interesante aspecte
ale unei analize comparative centrate pe zoonimia
biblică din câteva texte sacre consultate (PS.SL.-ROM.,
PO, NTB, Ms. 45, Ms. 4389, BB, B1795, B1991),
urmărind, mai ales, procedeul de traducere numit calc.
Această metodă de a reda în limba-ţintă numele de
animale s-a dovedit a fi o soluţie optimă, în cele mai
multe cazuri, mai ales atunci când traducătorii nu
puteau găsi echivalentul unui cuvânt din limbile latină,
greacă, ebraică şi slavonă. În ceea ce priveşte aspectul
teoretic, am avut în vedere, mai ales clasificarea
calcului, în opinia lui Theodor Hristea, care ni s-a părut
mai apropiată pentru exemplificarea termenilor
zoonimici din textele sacre. Ne-am oprit la unsprezece
calcuri: alergătura cailor, ceale cu patru picioare, cel de supt
jugul, cel ce se bate cu şerpii, cu-n corn, corb de noapte, ţap-cerb,
cămilopardos, suflet, măgarotaur şi furnicoleu, care au
menirea de a demonstra fidelitatea traducătorilor faţă
de textele originale şi dificultatea acestora de a reda
sfera zoonimică. De asemenea, menţionăm că textele
biblice româneşti au fost permanent comparate cu cele
sursă (VULG., SEPT. VEN., FRANKF.,
FRANEKER). Trebuie să subliniem şi faptul că
traducerile biblice româneşti respectă, în multe situaţii,
fidel textele-sursă (în special, sursa grecească), redând
cât mai exact numele de animale şi sintagmele care fac
referire la animale.
Note:
1. Tamara Ceban, Synonymie et traduction, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2002, p. 23.
2. Magda Jeanrenaud, Universaliile traducerii. Studii de
traductologie, Cuvânt înainte de Gelu Ionescu, Editura
Polirom, 2006, p. 15.
3. Eugene A. Nida, Traducerea sensurilor. Traducere: posibilă şi
imposibilă. Studiu introductiv, interviu, traducere şi note de
Rodica Dimitriu, Institutul European, Iaşi, 2004, p. 112-
114.
4. Stanley Porter, Richard S. Hess, Translating the Bible.
Problems and Prospects, Sheffield Academic Press, 1999, p.
130.
5. Wolfram Wilss, The Science of Translation. Problems and
Methods, Gunter Narr Verlag, Tübingen, 1982, p. 134.
6. Eugen Munteanu, Lexicalizarea în limba română a conceptelor
de origine biblică, în „Prelegeri academice”, vol. VII, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 2009, p. 49.
7. Wolfram Wilss, op. cit., p. 97-103.
8. Monica-Andreea Motoi, Procédés traductionnels repères
théoriques et terminologiques, Editura Irco Script, Drobeta-
Turnu-Severin, 2009, p. 10.
9. I. Rizescu, Contribuţii la studiul calcului lingvistic, Editura
Academiei Populare Române, Bucureşti, 1958, p. 6.
<<< 56
10. Angela Bidu-Vrănceanu, Cristina Călăraşu et alii,
Dicţionar de ştiinţe ale limbii, ediţia a doua, Editura Nemira,
Bucureşti, 2005, p. 90.
11. Th. Hristea, Tipuri de calc lingvistic, în „Studii şi cercetări
lingvistice”, Anul XVIII, nr. 5, Bucureşti, 1967, p. 507.
12. Tamara Ceban, op. cit., p. 25.
13. Maria Stanciu-Istrate, Calcul lingvistic şi îmbogăţirea limbei
române literare, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006,
p. 5-6.
14. Wolfram Wilss, op. cit., p. 97.
15. I. Rizescu, op. cit., p. 6.
16. Eugen Munteanu, op. cit., p. 49.
17. Ibidem, p. 12-13.
18. Cezar Apreotesei, Observaţii asupra tipurilor şi clasificării
calcurilor lingvistice, în „Analele Universităţii din Timişoara”,
Seria Ştiinţe Filologice, IV, Timişoara, 1966, p. 146.
19. N. A. Ursu, Formarea terminologiei ştiinţifice româneşti,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1962, p. 118.
20. Th. Hristea, op. cit., p. 516.
21. Mihăilă, G., Contribuţii la studiul calcului lingvistic (Pe baza
textelor bilingve slavo-române din sec. al XVI-lea), în „Studii şi
cercetări lingvistice”, Anul XVIII, nr. 5, Bucureşti, 1967, p.
530.
22. Cezar Apreotesei, op. cit., p. 147-148.
23. Ibidem, p. 149.
24. Th. Hristea, op. cit., p. 508.
25. Ibidem, p. 517.
26. Ibidem, p. 511.
27. Cezar Apreotesei, op. cit., p. 146.
28. Deroy, Louis, L’emprunt linguistique, Société d’Édition
«Les Belles Lettres», Paris, 1956 (VIe édition), p. 342.
29. Th. Hristea, op. cit., p. 515.
30. Angela Bidu-Vrănceanu, Cristina Călăraşu et alii, op. cit.,
p. 90-91.
31. Eugen Munteanu, Lexicologie biblică românească, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 111.
32. Ibidem.
Bibliography:
A. Sources
BB = Biblia ádecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi
Noului Testament / The Bible i.e. the Divine Scripture of
the Old and New Testament, tipărită întâia oară la 1688,
în timpul lui Şerban Vodă Cantacuzino, Domnul
Ţării Româneşti, retipărită sub îngrijirea editorială a
lui Vasile Arvinte şi Ioan Caproşu, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, vol. I,
2001, vol. II, 2002.
BB-MON. = Biblia de la Bucureşti (1688) / The Bible of
Bucharest, în seria Monumenta linguae Dacoromanorum,
Pars I, Genesis, Iaşi, 1988 (autori: Alexandru
Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Caproşu, Elsa
Lüder, Paul Miron, Mircea Roşian, Marietta Ujică);
Pars II, Exodus, Iaşi, 1991 (autori: Alexandru
Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Caproşu, Corneliu
Dimitriu, Elsa Lüder, Paul Miron, Mircea Roşian,
 Marietta Ujică); Pars III, Leviticus, Iaşi, 1993 (autori:
Vasile Arvinte, Ioan Caproşu, Elsa Lüder, Paul
Miron, Eugen Munteanu); Pars IV, Numeri, Iaşi,
1994 (autori: Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte,
Ion Florea, Elsa Lüder, Paul Miron); Pars V,
Deuteronomium, Iaşi, 1997 (autori: Alexandru
Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Caproşu, Eugenia
Dima, Elsa Lüder, Paul Miron, Petru Zugun); Pars
VI, Iosue, Iudicum, Ruth, Iaşi, 2004 (autori: Alexandru
Andriescu, Ileana Campan, Eugenia Dima, Doina
Grecu, Gabriela Haja, Gustavo Adolfo Loria Rivel,
Elsa Lüder, Paul Miron, Mioara Săcrieru-Dragomir,
Stela Toma. Consultant ştiinţific: N. A. Ursu); Pars
VII, Regum I, II, Iaşi, 2008 (autori: Alexandru
Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Caproşu, Ion
Florea, Elsa Lüder, Paul Miron); Pars XI, Liber
Psalmorum, Iaşi, 2001 (autori: Al. Andriescu, Eugenia
Dima, Gustavo Adolfo Loria Rivel, Elsa Lüder, Paul
Miron. Consultant ştiinţific: N. A. Ursu).
B1795 = Biblia de la Blaj / The Bible of Blaj, Ediţie
Jubiliară, cu binecuvântarea Î.P.S. Lucian Mureşan,
mitropolitul Bisericii Unite, coordonatorul ediţiei
Ioan Chindriş, Roma, 2000.
B1991 = Biblia sau Sfânta Scriptură / The Bible and the
Holy Scripture, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea
de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, cu
aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1991.
FRANKF. = Τη~ς Qeivaς Grafh~ς Palaiavς ΔηλαδηV καιV Nεavς
Dιαqηvκης α&παvντα – Divinae Scripturae nempe Veteris ac
Novi Testamenti omnia, Graece, a viro doctissimo recognita
et emendata, variisque lectionibus aucta et illustra,
Frankofurti ad Moenum, apud Andreae Wecheli haeredes,
1597.
FRANEKER = H Palaiav Dιαqηvκη καταV τουVς ε&βδομηvκοντα.
Vetus Testamentum ex versione Septuaginta interpretum,
Secundum Exemplar Vaticanum Roma editum (...),
summa cura edidit Lambertus Bos, Franeker, 1709.
NTB = Noul Testament de la Bălgrad (1648), cu titlul Noul
Testament sau împăcarea au Leagea Noao a lui Isus
Hristos, Domnului nostru / The New Testament of
Bălgrad (1648), with entire title New Testament or
reconciliation or our Lord, Jesus Christ’s New Law, sub
îngrijirea mitropolitului Simion Ştefan, reeditat sub
auspiciile Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de la
Alba Iulia, 1998.
PO = Palia de la Orăştie 1581-1582 / The Old Testament
of Orăştie 1581-1582, I, Text stabilit şi îngrijire
editorială de Vasile Arvinte, Ioan Caproşu,
Alexandru Gafton, Sorin Guia, Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza“, Iaşi, 2005.
PS.SL.-ROM. = Coresi, Psaltirea slavo-română (1577) în
comparaţie cu Psaltirile coresiene din 1570 şi din 1589 /
The Slavo-Romanian Psalter (1577) in comparison with the
Coresi’s Psalters from 1570 and 1589. Text stabilit,
introducere şi indice de Stela Toma, Editura
Academiei R.S. România, Bucureşti, 1976.
SEPT. VEN. = H Qeiva Grafhv δηλαδηV Palaiav" καιV Nεav"
Dιαqηvκης &Aπαvντα – Divina Scriptura nempe Veteris ac
Novi Testamenti Omnia, Veneţia, 1687.
VULG. = Bibliorum Sacrorum juxta Vulgatam clementinam
nova editio (...), curavit Aloisius Grammatica, Typis
polyglotis Vaticanis, 1929.
B. Dictionaries
Bailly = A. Bailly, Dictionnaire Grec-Français / Greek-
French Dictionary, édition revue par L. Séchan et P.
Chantraine, Paris, 1996.
DȘL = Angela Bidu-Vrănceanu, Cristina Călăraşu,
Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaş,
Gabriela Pană Dindelegan, Gabriela, Dicţionar de
ştiinţe ale limbii / Language Sciences Dictionary, ediţia a
doua, Editura Nemira, Bucureşti, 2005.
Guţu = G. Guţu, Dicţionar latin-român / Latin-Romanian
Dictionary, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1983.
C. Secondary literature
Apreotesei, Cezar. Observaţii asupra tipurilor şi clasificării
calcurilor lingvistice / Observations to the Types and the
Classification of Loan Translation, în „Analele
Universităţii din Timişoara”, Seria Ştiinţe Filologice,
IV, Timişoara, 1966, p. 145-151.
Hristea, Th. Tipuri de calc lingvistic / Types of Loan
Translation, în „Studii şi cercetări lingvistice”, Anul
XVIII, nr. 5, Bucureşti, 1967, p. 477-598.
Munteanu, Eugen. Lexicologie biblică românească /
Romanian Biblical Lexicology, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2008.
Rizescu, I. Contribuţii la studiul calcului lingvistic /
Contributions to the study of Loan Translation, Editura
Academiei Populare Române, Bucureşti, 1958.
Stanciu-Istrate, Maria. Calcul lingvistic şi îmbogăţirea limbei
române literare / Loan Translation and the enrichement of
literary Romanian, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2006.
Wilss, Wolfram. The Science of Translation. Problems and
Methods, Gunter Narr Verlag, Tübingen, 1982.
Acknowledgements: This work was supported by the
European Social Fund in Romania, under the responsibility of
the Managing Authority for the Sectoral Operational
Programme for Human Resources Development 2007-2013
[grant POSDRU/88/1.5/S/47646].
57 >>>
Copyright of Revista Transilvania is the property of Revista Transilvania and its content may not be copied or
emailed to multiple sites or posted to a listserv without the copyright holder's express written permission.
However, users may print, download, or email articles for individual use.