COROANA MIXTĂ TIP WEISER

Coroana mixtă este o restaurare unidentară care acoperă toate

suprafeţele dintelui, fiind constituită dintr-o componentă metalică şi o
componentă fizionomică, care acoperă parţial sau în totalitate componenta
metalică,
Coroana mixtă îmbină astfel, cel puţin parţial rezistenta mecanică a
coroanei metalice cu aspectul estetic al coroanei realizată exclusiv din
material fizionomic.
Componenta metalică se poate obţine prin:
 Turnare: aliaje nobile, nenobile, titan, aliaje de titan;
 Ambutisare;
 Sinterizare;
 Ambutisare şi sinterizare;
 Galvanizare;
 Frezare
Componenta fizionomică se poate obţine prin:
 Sinterizare;
 Polimerizare: termo, foto; combinate(foto-termo-baropolimerizare)

Retenţia componentei fizionomice la scheletul mecanic se poate

realiza prin macro şi microretenţii mecanice (metoda clasică) sau prin
mecanisme combinate: retenţii mecanice şi adeziune fizico-chimică (metoda
modernă pentru metalo ceramică, metalo-compozit).
Coroanele mixte parţial fizionomice pot fi:

 Metalo-acrilice; (tipWeiser)
 Metalo-compozit; ( tip Weiser)
 Metalo-ceramice. (Wieser)

Caracterisitic pentru coroanele Weiser sau tip Weiser este dispunerea

componentei fizionomice doar pe faţa vestibulară, peste metalul subiacent,
metal care acoperă dealtfel toate celelalta suprafete dentare.

Indicaţiile coroanei mixte tip Weiser

Din punct de vedere topografic: frontali, premolari, practic orice dinte
de pe arcadă, mai ales dinţii maxilari.
 Ca element singular , proteză unidentară, în diferite tipuri de
leziuni:
1. leziuni coronare care au modificat nefavorabil morfologia ţesuturilor
dure dentare sau şi aspectul coloristic;
 2. leziuni coronare, cu pierderi importante din ţesuturile dure
dentare( uneori până la nivelul rădăcinii), situaţie în care întâi se
reface bontul coronar(prin obturaţii armate sau RCR) şi apoi se
aplică coroana tip Weiser.
3. fracturi coronare oblice sau verticale cu pierderea unui perete dentar
sau cu interesarea zonei subgingivale;
4. abraziune patologică, mai ales ad pallatum ;
5. anomalii de formă şi poziţie în anumite limite;
 Ca element de agregare în punţi dentare, pe dinţii stâlpi
vizibili spontan (uneori şi pe dinţii stâlpi distali, în funcţie de
situaţia clinică)
 Sine de imobilizare
 Protezări compozite (fixă şi mobilizabilă)
 Dinţii oralizaţi(lingualizaţi) Şlefuirea vestibulară va fi minimă,
deoarece există spaţiu suficient şi prin acoperire se obţine şi
alinierea dintelui pe arcadă.
 Ca alternativă la coroanele Jacket ceramice - în ocluzii
adânci acoperite(când nu există spaţiu suficient între dinte şi
antagonişti) sau la refacerea dinţilor frontali inferiori (pragul
circular contraindicat)
 Ca alternativă la coroana de substituţie (se utilizează din ce
în ce mai rar: ablaţie dificilă, impune sacrificarea coroanei
dentare, amprentare obligatorie cu tub de cupru)) şi coroana
Jacket acrilică, (care astăzi se foloseşte doar cu caracter
provizoriu)

Contraindicaţiile coroanei mixte

 Pacienţi tineri (sub 20 de ani), datorită volumului mare al

camerei pulpare, ce impune acoperirea temporară cu coroane
acrilice;
 Adulţi, la care depulparea implică anumite riscuri de
moment sau de perspectivă pentru pacient

Avantaje. Dezavantaje.

Principalul avantaj este combinarea rezistenţei mecanice a coroanei de

înveliş metalică cu aspectul fizionomic al coroanelor Jacket.
Dezavantajele sunt:
 Agregare inferioară coroanelor metalice turnate (datorită
formei de retenţie mai slabă a bontului obţinut prin şlefuire);
 Necesită sacrificiu mare de ţesut dur dentar, mai ales
vestibular, ( ceea ce impune frecvent devitalizarea);

2
  Posibile fisuri, fracturi, desprinderea componentei
fizionomice(datorită unui fenomen de separare la interfaţa
metal-componentă fizionomică);
 Efect fizionomic redus la dinţii mandibulari ( coroana
metalo-acrilică nu poate satisface cerinţele estetice de placare
ocluzală cu acrilat, deoarece se abrazează rapid, coroana
metalo-compozit nu a convins în timp, alternativa cea mai
indicată pentru satisfacerea fizionomiei fiind coroana metalo-
ceramică sau integral ceramică).

Particularităţi în prepararea bontului

pentru coroana tip Weiser

Prepararea raţională a bontului impune respectarea următoarelor

obiective:
 Deretentivizare în sens axial(cervico-ocluzal), cu stabilirea unui
ax optim de inserţie al coroanei;
 Crearea spaţiului necesar atât pentru metal cât şi pentru
componenta fizionomică;
 Asigurarea rezistenţei mecanice a protezei unuidentare;
 Asigurarea rezistenţei mecanice a preparaţiei;
 Asigurarea menţineii şi stabilităţii protezei unidentare pe
preparaţie;
 Asigurarea unor contacte dento-dentare funcţionale şi durabile;
 Evitarea iritaţiei parodontale.

Preparaţia prezintă particularităţi în raport cu topografia dintelui gazdă-

frontal sau lateral dar şi în funcţie de particularităţile morfologice individuale
ale dintelui ce urmează să fie acoperit cu o coroană tip Weiser.

Pregătirea unui incisiv maxilar

1. Faţa vestibulară: reducere axială în 2 planuri:

 Unul situat gingival în 1/3 cervicală, cât mai paralel cu axul
de inserţie al coroanei
 Al doilea paralel cu 2/3 incizale ale fetei vestibulare.
Reducerea după un singur plan paralel cu axul de inserţie nu va
asigura suficient spaţiu pentru componenta fizionomică în cele 2/3 incizale şi
va altera efectul estetic (fie va transpare metalul fie suprafaţa vestibulară a
coroanei va fi prea bombată în 2/3 incizale).
Reducerea după cel de-al doilea plan va asigura spaţiu suficient, dar
există riscul deschiderii camerei pulpare şi preparaţia va fi prea accentuată

3
(sacrificiu inutil de ţesut dur în 1/3 de colet, diminuarea retenţiei şi a
rezistenţei preparaţiei).
În sens mezio-distal se respectă curbura naturală, şlefuirea oprindu-se
la 1mm de punctul de contact cu dintele vecin mezial şi respectiv distal
Este necesară o reducere de 2mm, (1,5 pentru acrilat sau compozit
pentru efect estetic optim)
Se recomandă tehnica cu şanţuri de ghidaj pentru orientarea adîncimii
şlefuirii şi utilizarea unor pietre diamantate cilinro-conice cu extremitatea plată
sau rotunjită.

2. Faţa palatinală (linguală)

Zona dintre cingulum şi colet se prepară identic cu 1/3 vestibulară
corespunzătoare, după acelaşi ax de inserţie, iar zona de la cingulum la colet
se prepară concav, cu o piatră roată diamantată.
Reducerea palatinală este de 0,6-0,7 mm, deoarece ea va fi acoperită
doar de metal.
Şlefuirea palatinală se opreşte la 1mm faţă de punctul de contact cu
dintele vecin, mezial şi distal.

3. Feţele proximale
Separaţia se realizează prin tehnica “slice cut” cu piatră diamantată
flacără (efilată), prin mişcări în sens vestibulo-oral şi oro-vestibular. Direcţia
instrumentului va fi paralelă cu axul de inserţie al viitoarei coroanei.
Reducerea proximală urmăreşte obţinerea spaţiului necesar pentru
grosimea coroanei.

4. Marginea liberă se reduce 1,5-2mm, după un plan înclinat cu 45

grade faţă de orizontală deshis spre oral, acţionând în sens mezio-distal.

5. Limita cervicală a preparaţiei se realizează sub forma unui prag

circular cu următoarele caracteristici:
 Vestibular, lăţimea pragului este de 0,8-1-1,5mm, rotunjit. Pragul
este plasat subgingival 0,6-0,8mm. El se continuă pe feţele
proximale până la ½. . Chiar dacă lătimea pragului descreşte spre
lingual, lăţimea minimă trebuie să fie de 0,8, pentru a asigura
suficientă grosime materialului fizionomic.
 Lingual, pragul este rotunjit, plasat subgingival, are o lăţime de
0,6mm şi se continuă în ½ linguală a feţelor proximale.
 Trecerea dintre pragul vestibular şi cel lingual se face clar, cu
treaptă la nivelul feţelor proximale.
 Se recomandă bizotarea pragului pe toată circumferinţa coletului,
mai ales atunci când se poate face brunisarea marginilor

4
 coroanei. Bizotarea se face cu o piatră diamantată efilată,
preferabil la turaţie convenţională.
Prepararea pragului se poate face într-o etapă distinctă sau
concomitent cu reducerea feţelor axiale, cu o piatră diamantată cilindică cu
extremitatea frontală rotunjită.

6. Finisarea bontului urmăreşte:

 Rotunjirea muchiilor, netezirea suprafetelor, finisarea pragului.
Aceasta se realizează cu pietre diamantate cu granulaţie fină sau
freze speciale din tungsten-carbid.

Prepararea pentru coroană tip Weiser este asemănătoare pentru

caninul maxilar, unde reducerea marginii libere respectă forma de “V” a
acestuia.
Pentru o mai bună stabilitate a coroanei pe preparaţie se recomandă
realizarea unor şanţuri auxiliare pe fetele proximale, de 1mm lăţime 0,8
adâncime paralele cu axul de inserţie al coroanei. Şanţurile verticale pornesc
de la marginea liberă şi se termină la 1mm de prag, fiind situate la unirea 2/3
vestibulare cu 1/3 linguală a feţelor proximale. Finisarea acestor şanţuri se
realizează cu instrumente de mână( toporişti, bizotatoare de prag gingival) cu
care se exprimă unghiurile dintre peretele pulpar şi cel vestibular, respectiv
oral al şanţurilor create.

7. Controlul preparaţiei se realizează după metodele cunoscute de

la coroana metalică turnată.

Prepararea premolarilor maxilari

urmăreşte aceleaşi etape şi tehnici, cu diferenţele care apar în
pregătirea feţei ocluzale unde preparaţia este identică cu cea de la coroana
metalică turnată. Se recomandă plasarea şanţurilor suplimentare proximale în
continuarea şanţurilor naturale existenta în morfologia coronară a
premolarilor maxilari.
La dinţii frontali maxilari cu indice mezio-distal mare şi curbură
longitudinală accentuată, precum şi la premolarii maxilari se recomandă
extirparea pulpară pentru a putea realiza o preparaţie corectă pentru
coroana tip Weiser. Pentru a asigura rezistenţa mecanică a bontului este
necesară şi armarea dintelui devitalizat.

Prepararea molarilor maxilari

prezintă următoarele particularităţi:
 Volumul coronar mare permite menţinerea vitalităţii;

5
  Poziţia posterioară a dintelui pe arcadă permite plasarea limitei
distale a pragului vestibular strict la întâlnirea feţei vestibulare cu
cea distală;

Particularităţi în prepararea dinţilor mandibulari în vederea

acoperirii cu o coroană tip Weiser

Incisivii mandibulari:
 prezintă un indice vestibulo-oral mare la colet, ceea ce permite
realizarea unui prag vestibular optim.
 În acelaşi timp grosimea mezio-distală mică la colet. a acestor
dinţi impune devitalizarea şi armarea lor consecutivă.
 Volumul coronar mic conduce la obţinerea unor bonturi reduse
dimensional, fiind afectată considerabil suprafata de fricţiune şi
deci menţinerea coroanei pe preparaţie;
 Realizarea de RCR şi coroane tip Weiser asigură rezistenta
mecanică a bontului, dar nu rezolvă problema menţinerii şi în plus
nu asigură nici spaţiu suficient pentru o grosime optimă a
componentei fizionomice.
 Pe aceşti dinţi se indică frecvent realizarea unor coroane mixte tip
Weiser cu agregare intraradiculară. Practic, după devitalizarea
dintelui, se păstrează 1/3 cervicală a coroanei dentare care se
prepară asemănător preparaţiei clasice. Particular pentru această
preparaţie este pregătirea în porţiunea coronara restantă şi 1/3
cervicală radiculară (maxim ½ canalului radicular) a unui lăcaş
pentru un pivot radicular relativ scurt. Diminuarea menţinerii şi
stabilităţii coroanei datorită lungimii pivotului radicular este
compensată prin fricţiunea care se realizează între pereţii interni
ai protezei unidentare şi ţesuturile coronare restante.

Coroana Weiser cu pivot este indicată în următoarele situaţii clinice:

 Frontali maxilari cu grosime vestibulo-orală redusă;
 Incisivi mandibulari cu grosime mezio-distală redusă;
 Dinţi frontali şi premolari cu distrucţie coronară importantă.

Avantajul realizării acestui tip de coroană este:

 Estetica superioară comparativ cu soluţia: RCR şi coroană mixtă;
 Poate fi o alternativă mai practică pentru coroana de substituţie,
atunci când se impune ablaţia coroanei .

Caninii şi premolarii mandibulari

6
 Frecvent aceşti dinţi nu sunt vizibili spontan, ceea ce permite realizarea
unei preparaţii mai conservatoare care să evite devitalizarea dinţilor. Practic
limita cervicală a preparaţiei se realizează sub forma unui prag circular de
lăţime constantă, 0,5mm. Pe faţa vestibulară la nivelul componentei metalice
se realizează un prag la 1,5-2mm de parodonţiul marginal, prag extins în 1/3
vestibulară a feţelor proximale. Componenta fizionomică va fi plasată pe
pragul realizat în metal. Porţiunea metalică juxtagingivală nu afectează
fizionomia, permite plasarea croşetelor de sârmă ale unor proteze
mobilizabile pe o suprafaţă rezistentă mecanic( metal nu acrilat). În plus
acrilatul va fi la distanţă de parodonţiul marginal evitându-se astfel posibile
iritaţii locale.

O atenţie deosebită trebuie acordată marginii libere la frontali şi

versantelor externe ale cuspizilor vestibulari (inclusiv caninul), zone cu
solicitare funcţională intensă. Ca atare, aceste zone vor fi acoperite cu metal,
pentru rezistenţă mecanică corespunzătoare. În caz contrar, mai ales la
coroanele metalo-acrilice materialul fizionomic se va abraza şi solicitările
ocluzale aplicate la joncţiunea dintre cele 2 materiale pot provoca
deteriorarea sau pierderea componentei fizionomice.
Desprinderea componentei fizionomice are la origine 2 cauze frecvente:
 Aplicarea izolatorului în strat prea gros, ceea ce diminuă retenţia
mecanică;
 Adaptarea ocluzală în lateralitate presupune de multe ori
reducerea din componenta metalică la nivelul versantelor interne
ale cuspizilor vestibulari maxilari sau a ambelor versante ale celor
mandibulari. Astfel se reduce din grosimea metalului care devine
elastic şi poate determina desprinderea componentei fizionomice.
De aceea este bine ca şlefuirea ocluzală să asigure o grosime
suficientă pentru metal pe zonele amintite.

La coroanele mixte metalo-acrilice toate suprafetele dentare ce vin în

contact cu antagoniştii atât în poziţii diagnostice cât şi în mişcările excentrice
ale mandibulei trebuie realizate obligatoriu din metal.
În ocluziile labiodonte este obligatorie protecţia metalică a marginii
libere a frontalilor maxilari, ceea ce reduce considerabil efectul fizionomic.