Sunteți pe pagina 1din 1

Asociația "Viitorul copiilor"

Asociația "Viitorul copiilor" are ca scop ajutorarea copiilor cu


dizabilități care nu au caracter temporar deoarece "putem schimba
realitatea dacă o privim cu alți ochii".
Finanțarea Asociației se va face din fonduri proprii, prin
atragerea în cadrul proiectului a oamenilor de afaceri și a tututror
celor care doresc să sprijine acest scop prin donații și organizarea de
campanii de strângere de fonduri.
Desfășurarea activității va include organizarea de programe în
care să fie cooptați specialiști care să ofere o consiliere specială
pentru a stimula intens copiii cu dizabilități conform abilităților
acestora. În concret acestea pot fi măsuri educaționale timpurii de
sprijin la școală sau de ajutor în viața de societate.
Totul a început într-o zi de Decembrie înaintea sărbătorilor de
iarnă când am mers la mall unde am văzut un copil care picta cu mâna
stângă din cauza că mâna dreaptă era amputată. A fost o imagine pe
care nu o voi putea uita niciodată și care m-a emoționat profund.
Acesta este motivul pentru care eu, împreună cu cele mai bune
prietene am hotarat sa ne implicăm în acest proiect.
Scopul activităților desfășurate în cadrul Asociației este de a
ajuta copiii cu dizabilități în dezvoltarea autonomiei personale și
integrarea în societate.

S-ar putea să vă placă și