SCRISORI

CĂTRE PRIETENI

INTRODUCERE ÎN CREŞTINISMUL AUTENTIC

Răzvan Ardelean

Motto:
Din zilele lui Ioan Botezătorul până
acum, Împărăţia Cerurilor se ia cu
năvală, şi cei ce dau năvală, pun
mâna pe ea.
Matei 11.12

Ediţia a III-a revizuită

Braşov
2010
 SCRISORI CĂTRE PRIETENI
INTRODUCERE ÎN CREŞTINISMUL AUTENTIC

Autor: Răzvan Ardelean

Ediţia a III-a revizuită
Braşov, 2010

Coperta: Ardelean Răzvan-Mitel, 13 ani, montaj foto computerizat

Copyright pentru limba română:

© 2010 Editura Ema-Braşov
Publicat de Editura Ema-Braşov

ISBN 978-973-7896-11-7
 CUPRINS

Partea I Să fii Născut din Nou! 5

INTRODUCERE 6
Scrisoarea 1. ISTORIA UNIVERSULUI-TRECUTUL 8
Scrisoarea 2. PĂCATUL 13
Scrisoarea 3. CRUCEA 25
Scrisoarea 4. LEGĂMÂNTUL MÂNTUIRII 28
Scrisoarea 5. CREŞTINUL AUTENTIC 39
Scrisoarea 6. CONFUZII 43
Scrisoarea 7. ISTORIA UNIVERSULUI -VIITORUL 53
Scrisoarea 8. CONCLUZII 55

Partea a II-a De ce să crezi? 57

INTRODUCERE 58
Scrisoarea 1. DUMNEZEU 59
Scrisoarea 2. BIBLIA 73
Scrisoarea 3. ISUS 83
Scrisoarea 4. ISTORIA BISERICII 87
Scrisoarea 5. ÎN LOC DE CONCLUZII 99
 PARTEA I
Să Fii Născut din Nou!
Partea I Să fii Născut din Nou

INTRODUCERE

Expunere de motive

Trăim, ca români, într-o societate care se autodeclară creştină.

Suntem creştini de 2000 de ani, zic unii. Ne naştem creştini, spun
alţii. Dar, conform Bibliei, creştinismul nu are de a face cu o tradiţie
culturală şi nici cu o descendenţă genealogică. Ba mai mult, în
epistola 1 Corinteni 15:1-2 ni se spune:
„Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am
propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care
sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o;
altfel, degeaba aţi crezut.”
Putem să observăm aşadar că nu orice credinţă este
mântuitoare şi că există şi o credinţă „degeaba”. Acest lucru ne este
întărit în Evanghelia după Matei 7.21 unde Isus Însuşi ne spune:
„Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în
Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în
ceruri.
Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne ! N-am
proorocit noi în Numele Tău ? N-am scos noi draci în Numele Tău ?
Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut;...”
Aceşti oameni cu siguranţă se credeau mântuiţi pe baza
faptului că au fost implicaţi în activităţi spirituale ale bisericii, dar cu
toate acestea ei nu au fost pe placul lui Dumnezeu.

6
 Problema care se pune, aşadar, nu este doar aceea de a crede,
ci mai ales aceea de a crede în mod corect. Este ceea ce eu numesc
un creştinism autentic.
Lucrarea de faţă se vrea o modestă contribuţie la clarificarea unor
aspecte esenţiale legate de credinţa mântuitoare. Am scris-o cu
pasiune faţă de Dumnezeu, pentru toţi prietenii mei, pentru toţi cei
pe care îi cunosc şi mă cunosc, cu dorinţa sinceră ca ei să scape din
„cursa celui rău” şi să fie mântuiţi.

Vă aştept oricând pentru discuţii şi dezbateri legate de acest

subiect al credinţei mântuitoare, care este, în opinia mea, cel
mai important lucru pe care îl avem de lămurit în această
viaţă.
Răzvan

În cele ce urmează vom pleca de la următoarele premize:

1. Dumnezeu există, El este Dumnezeul Creator şi
Suveran al tuturor lucrurilor.
2. Biblia este o carte adevărată în integralitatea ei.
3. Isus Hristos este Fiul Omului 100% şi Fiul lui
Dumnezeu 100%, şi tot ceea ce El a susţinut este Adevărul.

Pentru cei care au îndoieli asupra acestor premize, ca şi

pentru cei care sunt interesaţi de aceste subiecte, am inserat în Partea
II a lucrării câteva capitole care le tratează în mod specific.
Aşadar, dacă nu sunteţi sigur că Dumnezeu există, citiţi mai
întâi Scrisoarea 1 a părţii a II-a, sau dacă vă îndoiţi de autenticitatea
Bibliei citiţi Scrisoarea 2, dacă aveţi rezerve referitor la persoana lui
Isus, studiaţi Scrisoarea 3. În fine, dacă aveţi o problemă în
acceptarea religiei din cauza existenţei prea multor tipuri de biserici,
citiţi Scrisoarea 4 pentru a vă clarifica lucrurile în această privinţă.
7
 Scrisoarea 1. ISTORIA UNIVERSULUI-TRECUTUL

Ne putem pune în mod legitim întrebarea : dacă Isus a fost

Dumnezeu, de ce a trebuit El să vină pe Pământ, să ia chip de om şi
astfel să se supună limitărilor trupului omenesc, şi , ceea ce este cel
mai şocant, de ce s-a lăsat batjocorit, scuipat, lovit şi răstignit, El
Creatorul, de către creatura Sa?
Pentru a înţelege aceste lucruri trebuie să privim înapoi,
înainte de naşterea Universului. Se pare că lucrurile s-au petrecut
cam aşa…
DRAGOSTEA DIVINĂ
În veşnicia dinaintea naşterii Universului, când încă nu se
“inventase” timpul, exista o comuniune minunată între trei persoane
–Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt- care alcătuiau o singură fiinţă. Relaţia
lor era guvernată de principiul dragostei divine, a dragostei care se
dăruieşte, astfel încât fiecare era preocupat nu de propria persoană ci
de a-i onora pe ceilalţi şi de a le face bucurie. Această atitudine,
definitorie pentru Divinitate, o putem intui din afirmaţiile făcute în
Biblie cu diferite ocazii, astfel:
Deşi Tatăl avea autoritatea supremă, El a avut deplină
încredere şi a dat-o în întregime Fiului (Matei 28.18: Isus S-a
apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost
dată în cer şi pe pământ”. Ioan 5.22: Tatăl nici nu judecă pe nimeni,
ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul
cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe
Tatăl, care L-a trimis.).
Isus n-a profitat de acest lucru pentru “a-şi face de cap” ci a
rămas ascultător de Tatăl până la moartea lui pe cruce (Filipeni 2.6-
11: El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un
lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe
sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.
La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător
până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a

8
înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de
orice nume; pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi
al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să
mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este
Domnul).
De asemenea, după încheierea completă a lucrării Sale, Fiul
va restitui autoritatea în mâna Tatălui (1 Corinteni 15.24-28: În
urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui
Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire
şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe
toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale ... Dumnezeu, într-adevăr „a pus
totul sub picioarele Lui”... Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse,
atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile,
pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.).
In ce priveşte pe Duhul Sfânt, acesta niciodată nu se glorifică
pe Sine, ci doar pe Isus şi pe Tatăl; cu toate acestea Fiul spune
“Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula
împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi
împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva
Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor”
(Matei 12.31 ); astfel El îl onorează pe Duhul Sfânt considerându-l
mai important decât propria persoană.

CREAREA OMULUI
La baza creării omului a stat dorinţa lui Dumnezeu de a
multiplica relaţia din Trinitate într-o familie mai numeroasă.
Putem vedea acest fapt în Geneza, prin faptul că omul a fost creat
„după chipul lui Dumnezeu”, spre deosebire de toate celelalte fiinţe
create. (Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru,
după asemănarea Noastră” Geneza 1.26) Astfel a fost creat Adam1,
1
În momentul în care a fost creat , Adam arăta ca un tînăr de 25-30 de ani, aşadar
ca şi cum ar avea un trecut. De aceea nu este exclus ca şi Pământul, care după
estimările cercetătorilor Bibliei are vârsta de doar 6ooo de ani, să fi fost creat ca şi
cum ar avea un trecut de 4.5 mld ani)

9
şi apoi Eva. Dumnezeu, spune Biblia, a creat toate lucrurile bine,
aceasta neînsemnând însă că Adam a fost creat perfect, şi asta pentru
simplul motiv că doar Dumnezeu poate fi perfect. De asemenea,
pentru că Dumnezeu nu a intenţionat să creeze nişte “roboţi”, caz în
care noţiunea de ascultare şi dragoste îşi pierd sensul, El l-a înzestrat
pe Adam cu “liber arbitru “, adică având capacitatea de a face alegeri.
(Geneza 2.9: Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot
felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în
mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Geneza
2.16: Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să
mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul
cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei
mânca din el, vei muri negreşit.”)
Adam trebuia să evolueze şi să se desăvârşească pe un
drum al ascultării, hrănindu-se din pomul vieţii şi exersând
liberul arbitru în dependenţă de Creator. Lui i s-a pus o singură
interdicţie, pentru a i se testa ascultarea.
Lui Adam i-a fost dată stăpânirea peste Grădina Eden. Acest
domeniu însă, aparţinuse cândva unui personaj numit Satan. De aceea
Adam trebuia să-şi păzească grădina. (Geneza 2.15: Domnul
Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o
lucreze şi s-o păzească.)

SATAN
Satan a fost un arhanghel foarte frumos, supranumit şi
“Lucifer”, despre care Biblia spune:
Ezechiel 28.13-17 “Tu aveai pecetea desăvârşirii, erai plin
de înţelepciune, şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina
lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu
sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu
safir, cu rubin, cu smarald, şi cu aur; timpanele şi flautele erau în
slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim
ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfînt al lui
Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost
1
fără prihană în căile tale, din ziua, cînd ai fost făcut, pînă în ziua
cînd s-a găsit nelegiuirea în tine. … Ţi s-a îngâmfat inima din
pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta.”
În urma acestei îngâmfări Satan n-a vrut să se mai supună lui
Dumnezeu, şi a corupt circa o treime din numărul îngerilor ca să-l
urmeze în răzvrătirea lui. Datorită acestui fapt Dumnezeu i-a alungat
din cer, dar nu i-a putut pedepsi deoarece îngerii au fost şi ei creaţi cu
voinţă liberă, iar supunerea prin forţă nu are ce căuta în Împărăţia
dragostei lui Dumnezeu.

CĂDEREA
Pentru a-şi recăpăta anumite privilegii, Satan, numit şi
Diavolul, l-a amăgit pe Adam, fiul creat al lui Dumnezeu, să
mănânce din “fructul oprit”.
De remarcat este faptul că Satan nu l-a forţat pe Adam, el
doar i-a sugerat o alegere (“dacă veţi mânca, veţi fi ca Dumnezeu” ),
iar acesta a acceptat de bună voie să-l creadă mai degrabă pe Lucifer
decât pe Dumnezeu, căzând astfel în aceeaşi răzvrătire ca şi acesta.
Biblia spune: “Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi,
sunteţi robii aceluia de care ascultaţi?” Romani 6:16 (vezi şi 2
Petru 2:19).
El voia ca astfel, ţinându-l captiv pe Adam -creat după chipul
lui Dumnezeu, deci “membru al familiei”- şi stăpânind peste el şi
urmaşii acestuia, să-L determine pe Dumnezeu să-l reprimească în
cer şi să recapete anumite drepturi.
Acest fapt a avut două consecinţe:
1. Observăm faptul că într-adevăr Satan a reuşit să
recâştige dreptul de a participa la întâlnirile îngerilor (Iov 2:2). Putem
să ne întrebăm de ce Dumnezeu n-a luat nici o măsură împotriva lui
Lucifer? Deşi ne e greu să ne închipuim, cu toate că Dumnezeu nu
dă socoteală nimănui de faptele Sale, Atotputernicia Lui este cumva
limitată de Sfinţenia Lui. El nu putea să-l pedepsească pe Satan
pentru simplul motiv că Adam i s-a supus de bună-voie.

1
 2. Adam, împreună cu toate proprietăţile lui, a devenit robul
lui Satan. De atunci Lucifer a devenit “stăpânitorul aceste lumi“
(Ioan 12:31 ; Ioan 14:30), iar Adam şi toţi urmaşii lui -fiindcă toţi
copiii de robi sunt şi ei robi- adică toţi oamenii, au devenit “copii ai
diavolului“ (1 Ioan 3:10 , Ioan 8:44). Fiind proprietatea sa, Satan a
plasat în om, am putea zice chiar în ADN-ul acestuia, o “marcă de
proprietate”, un fel de “genă mutantă” care i-a transferat acestuia
caractere proprii lui Satan cum sunt: minciuna, înşelarea, lăcomia,
aroganţa, invidia, violenţa, distrugerea, egoismul, dorinţa de a trăi
pentru sine, independenţa de Dumnezeu, dorinţa de putere şi de a
exercita control asupra voinţei altora, manipulare, răzbunare, dorinţa
de a impresiona pe ceilalţi pentru a „fi slăvit de oameni”. Aşa cum
Dumnezeu l-a făcut pe om „după chipul şi asemănarea Sa”, la fel şi
Satan l-a transformat pe om „după chipul şi asemănarea sa”, astfel
oamenii au devenit, cu toţii, „fii ai diavolului” (Ioan 8.44 şi 1 Ioan
3.10). Din acest motiv pornirile naturale ale omului sunt rele. N-
aţi simţit niciodată nişte porniri interioare rele pe care vi le-aţi
reprimat doar pentru că legea le pedepseşte ?

1
 Scrisoarea 2. PĂCATUL
Urmarea tragică a neascultării lui Adam este aceea că omul a
devenit păcătos. Omul nu e păcătos fiindcă face păcate, ci face
păcate fiindcă e păcătos în esenţa lui. Faptele lui doar confirmă
„genetica” lui. Aşadar, oricâte fapte bune ar face omul, el nu se
poate împăca cu Dumnezeu deoarece el e putred în esenţa lui, în
genetica lui.
Sămânţa pe care Satan a sădit-o în inima lui Adam şi a Evei,
aceea a suspiciunii şi neîncrederii în dragostea lui Dumnezeu, dorinţa
de autonomie, independenţă faţa de Creator şi satisfacerea propriului
„eu”, a rodit la toţi urmaşii lor. De aceea Biblia zice:
Romani 3.10 Nu este nici un om neprihănit, nici unul
măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul
care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au
ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul
măcar.
Romani 3.23 Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui
Dumnezeu.
1 Ioan 5.19 Ştim că … toată lumea zace în cel rău.
Isaia 37.6 Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele
noastre bune sunt ca o haină mânjită.

Denumirea Păcat provine dintr-un termen ce înseamnă “a rata

ţinta “ şi semnifică faptul că omul şi-a ratat destinul pentru care a fost
creat. Care este această ţintă ratată ? Aşa cum arătam mai sus, ţinta
lui Dumnezeu pentru noi este aceea de a forma o familie bazată
pe principiul dragostei care se dăruieşte celorlalţi, în dependenţă
de Creator. Desigur, tuturor ne-ar place o astfel de lume, dar fiecare
aşteptăm ca mai întâi ceilalţi să se poarte aşa, şi abia atunci ne vom
purta şi noi mai bine. Sau poate ne purtăm bine atâta timp cât ceilalţi
nu ne deranjează în vreun fel; dar odată ce avem un motiv
„întemeiat” suntem gata să răspundem cu rău pentru rău. Dumnezeu

1
ne spune însă ca noi să fim aceia care facem primii binele, fără să
aşteptăm ca alţii să procedeze la fel, şi fără să-i judecăm pentru asta.
Luca 6.32-37: „Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată
vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceţi
bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac
aşa. Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi
înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut
păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai. Voi însă, iubiţi pe vrăjmaşii
voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în
schimb. Şi răsplata voastră va fi mare, şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt;
căci El este bun şi cu cei nemulţămitori şi cu cei răi. Fiţi, deci,
milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv. Nu judecaţi, şi nu veţi fi
judecaţi; nu osândiţi, şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.”
Luca 6.43: „Nu este nici un pom bun, care să facă roadă
rea, şi nici un pom rău care să facă roadă bună. Căci orice pom se
cunoaşte după roada lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se
culeg struguri din mărăcini... De ce-Mi ziceţi: „Doamne, Doamne!”
şi nu faceţi ce spun Eu?”

Bineînţeles, ne este destul de uşor să zicem că toţi oamenii

sunt păcătoşi când ne referim la ceilalţi. Dar când e vorba de noi
înşine ? De regulă găsim o mulţime de argumente cum că noi nu
suntem aşa de păcătoşi ca alţii, că noi n-am furat , n-am curvit,
n-am omorât pe nimeni, sau că atunci când am facut-o am avut cu
adevărat motive, sau că a fost o întâmplare, sau dăm vina pe
circumstanţe, sau pe soţie aşa cum a facut Adam.
Biblia spune ”Calea nebunului este fără prihană în ochii
lui…” (Proverbe 12.15). Cu alte cuvinte, fiecăruia i se pare că el e
bun şi ceilalţi sunt răi. Uneori chiar ne întrebăm “cum pot fi unii atât
de răi ?”. Dar oamenii despre care noi gândim astfel, cred despre sine
că sunt buni, şi se miră la rândul lor cum de pot fi alţii atât de răi.
Fiecare are un talent în a vedea răutatea altora, şi o orbire deplină
când e vorba de a-şi vedea propria răutate. Noi ne credem buni, dar
Dumnezeu ştie cum suntem de fapt. Luca 6.42: „cum poţi să zici

1
fratelui tău: „Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi” şi, când colo,
tu nu vezi bârna din ochiul tău ?”
Suntem noi buni ? Cel mai bine putem vedea acest lucru
observându-ne cum reacţionăm când ni se face un rău ? Dacă
răspundem cu rău la rău, înseamnă că şi noi suntem răi.
Dumnezeu n-o să ne întrebe pe noi de păcatele altora, aşa că
să nu ne preocupăm de ele şi să nu ne comparăm cu alţii sau să-i
judecăm. Fiecare va da socoteală de păcatele sale, “proprii şi
personale”.

Haideţi să citim câteva pasaje din Biblie

Apocalipsa 21.1-8: “Apoi am văzut un cer nou şi un pământ
nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu
mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu,
cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită
pentru bărbatul ei.
Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi
zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii ! El va locui cu ei, şi ei
vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul
lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai
fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că
lucrurile dintâi au trecut.
Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate
lucrurile noi. Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt
vrednice de crezut şi adevărate.
Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit ! Eu sunt Alfa şi Omega,
Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată
din izvorul apei vieţii.
Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi
Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.
Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi,
curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor

1
este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a
doua.”
Vedem aici, spre surprinderea noastră, că fricoşii (mai exact
spus laşii) şi mincinoşii sunt puşi în aceeaşi categorie cu curvarii şi
ucigaşii.
Apoi mai vedem că pentru a ajunge în cer există ceva ce ţi
se dă gratis, dar şi ceva ce trebuie ca tu să biruieşti. Acel ceva ce
trebuie biruit este spiritul acestei lumi, aşa cum se reflectă el în firea
noastră pământească, este independenţa noastră de Dumnezeu.

In altă parte găsim scris, în legatură cu păcatul: Galateni

5.19-21: „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea:
preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli,
vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile,
desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile,
îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai
dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor
moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”.
Ne aşteptam să găsim în această listă a lucrurilor care ne
separă de Dumnezeu lucruri “grele” cum sunt curvia, vrăjitoria,
crima, dar nu ne aşteptam să găsim aici lucruri ca certurile, mâniile,
neînţelegerile, îmbuibările. Acestea ni se par absolut normale şi
scuzabile.

Matei 5.21-22: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să
nu ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii. Dar Eu
vă spun că oricine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa
judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule! Va cădea sub
pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule va cădea sub
pedeapsa focului gheenei.”
Există oare cineva dintre noi care măcar o data în viaţă să nu
se fi mâniat? Sau care să nu fi spus vreodata cuiva “prostule “ sau
“ăsta e nebun”?
1
 Iacov 3.6,9: „Limba este şi ea un foc, este o lume de
nelegiuiri. Cu ea binecuvântăm pe Domnul, şi Tatăl nostru, şi tot cu
ea blestemăm pe oameni care sunt făcuţi după asemănarea lui
Dumnezeu.”
Ţi s-a întâmplat vreodata să înjuri, măcar în gând, pe cineva ?

1 Ioan 3.15: „Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş;

şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţă veşnică rămânând în el”.
Aşadar ura şi neiertarea sunt echivalente în faţa lui Dumnezeu
cu crima.

Deuteronom 18.10: „Să nu fie la tine nimeni care să-şi

treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă
meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de
vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă
duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci
oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului”.
Putem vedea şi aici că lucruri considerate de noi “nevinovate”
cum ar fi determinarea viitorului cu ajutorul horoscoapelor, ghicitul –
chiar şi în joacă- în cafea sau în cărţi, sau descântatul de “deochi “,
sau pentru căsnicie, sau pentru despărţire, şi alte influenţe exercitate
prin aşa-numita magie albă, ca să nu mai vorbim de magia neagră,
toate acestea din punctul de vedere al lui Dumnezeu sunt păcate.
1 Samuel 15.23: „Căci neascultarea este tot atât de vinovată
ca ghicirea, şi voinţa proprie nu este mai puţin vinovată decât
închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul
Domnului, te leapădă şi El” .
Încercăm noi uneori să ne impunem voinţa proprie asupra
altora pornind de la principiul (nu totdeauna valabil ) că „noi ştim
mai bine”, şi „nu-i dorim celuilalt decât binele”?
Suntem noi ascultători de Dumnezeu, sau de cele mai multe
ori ştim noi mai bine ce trebuie să facem?

1
Esenţa Păcatului

Toate cele menţionate mai sus sunt „păcate”, dar există ceva care
generează toate aceste manifestări şi care este însuşi „PĂCATUL”.
PĂCATUL constă în glorificarea sinelui, îşi are originea în
independenţa de Dumnezeu, şi se exprimă prin sintagma „a fi ca
Dumnezeu”.

Să identificăm câteva forme de manifestare sinelui ca dumnezeu:

• A te considera mai presus de ceilalţi (veşnica problemă:
cine e „mai mare”); se manifestă prin a căuta poziţie socială,
a impresiona, a ieşi în evidenţă. Dorinţa de a fi admirat/ă,
idolatrizat/ă, invidiat/ă (ca avere, ca poziţie socială, ca
aparenţă fizică), şi altele asemenea sunt echivalente cu „a
căuta slavă de la oameni” cum spune Biblia. Pe de altă parte,
tot Biblia spune, „... cine te face deosebit? Ce lucru ai pe
care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi
cum nu l-ai fi primit?” 1 Corinteni 4.7. Faptul de a avea mai
multe daruri naturale, capacităţi, talente, ne conferă valoare,
ne fac deosebiţi, dar nu ne fac mai presus2 de alţii.
• A te lua prea în serios pe tine însuţi, a „te da mare”, a te
considera important / a îţi da importanţă, (Galateni 6.3); a te
simţi jignit cu uşurinţă, indică de asemenea faptul că tu „te
crezi cineva”. Trebuie să facem diferenţa între preferinţa pe
care o avem ca ceilalţi să se poarte faţă de noi, într-o
anumită situaţie, într-o anumită manieră, şi pretenţia că ei
trebuie să se poarte în acel mod.
• A cere respect precum şi atitudinea de „a-i pune pe alţii la
respect”, sunt echivalente cu „a cere închinare”. Trebuie, din
nou, să facem diferenţa între „a prefera să fii respectat” care
este ceva normal şi de dorit, şi a avea pretenţia, sau de a
impune acest respect, care este o atitudine demonică.

2
Sa rămânem smeriţi, căci smerenia nu înseamnă a fi umil; smerenia este
aptitudinea de a trăi în plinătatea valorii tale umane şi a staturii spirituale, fără a te
considera mai presus de alţii, trăind cu conştiinţa faptului că, celui ce i s-a dat mult,
i se va cere mult. Isus a fost smerit, dar nu a fost umil.

1
 • Atitudinea „mi se cuvine”, „eu merit”, conştiinţa de a fi
mai presus decât ceilalţi, dorinţa de a fi privilegiat, pretenţia
de a fi slujit de alţii, de a fi servit, „de a sta în capul mesei”
sau căutarea „locurilor dintâi” cum spune Biblia;
• A considera că poţi stabili tu însuţi ce e bine şi ce e rău,
exercitarea voinţei proprii3 în loc de autonomie în supunere
faţă de El, înseamnă rebeliune, înseamnă a deveni propriul
tău dumnezeu (1 Samuel 15.23). Dezvoltarea progresivă a
acestei atitudini are ca urmare faptul că oamenii nu se mai pot
supune nici unei autorităţi (şcoală, loc de muncă, societate).
Criticarea autorităţilor locale, eludarea legii, a judeca
guvernul, parlamentul ca şi cum „tu ştii mai bine”, te
poziţionează deasupra celor aleşi pentru a guverna ţara, iar
această poziţie este o manifestare a Păcatului, a infatuării
sinelui. (Iuda 1.8 şi 2 Petru 2.10b)
• Centrarea pe sine, egoismul, nepăsarea faţă de alţii,
atitudinea dispreţuitoare, batjocoritoare, câştigul în
detrimentul altora prin înşelare, furt, deposedare de bunuri,
exploatarea celorlalţi, atitudinea de a încălca drepturile altora,
este o altă ramificaţie a problemei.
• Independenţa, în sensul negativ că poţi face ce vrei cu viaţa
ta, având ca urmare distrugerea propriului trup, care este
destinat să fie un Templu al Duhului Sfânt (1 Corinteni 6.19)
prin exces de alcool, beţii, droguri, îmbuibări, orgii sexuale,
şi orice alt mod de „a-ţi bate joc” de viaţa ta, Îl ofensează pe
Dumnezeu.
• Asertivitatea exagerată, a insista asupra drepturilor proprii,
lipsa blândeţei. A fi blând nu înseamnă a fi moale. Conform
Bibliei, blândeţea este „caracterul unui om care nu insistă
asupra drepturilor lui” (Filipeni 4.5 - analiza cuvântului în
original). A-ţi face dreptate singur, violenţa, răzbunarea sunt
forme de manifestare a Păcatului.
• Mânia, enervarea, supărarea, atitudinea de neiertare,
amărăciunea că lucrurile nu merg „cum vrei tu”, sunt semne
ale aceleiaşi probleme. E atitudinea de a avea pretenţia că „ţi
3
De exemplu a practica sexul liber, care este contrar voii lui Dumnezeu.

1
 se cuvine” ca lucrurile să funcţioneze în sensul dorit de tine;
atitudinea că „universul îţi e dator”, e o reacţie provenită din
neîmplinirea aşteptării inconştiente ca „întreg universul să
conspire” în folosul tău, cum se exprima Coelho în
„Alchimistul”.
• Dominaţia, dorinţa de putere, orice formă de control,
manipularea, a-ţi impune voinţa asupra altora, a decide în
locul altora, a dirija viaţa altora, a ştii tu mai ce e bine pentru
alţii, a-i face pe alţii dependenţi de tine (de hotărârile tale),
atitudinea de „a avea drepturi” asupra unei persoane, toate
înseamnă „ a fi ca dumnezeu” pentru ceilalţi.
• A avea drept de viaţă şi moarte asupra cuiva; a salva o
viaţă, sau a scurta o viaţă, te fac „dumnezeu pentru o zi”. Pe
de o parte, medicii, în special chirurgii, sunt expuşi riscului
de a se crede dumnezei, deoarece ei salvează vieţi. Pe de altă
parte comiterea unei crime îţi oferă acelaşi sentiment de a fi
dumnezeu, iar unii sunt gata să plătescă riscul închisorii
pentru asta.
• Pretenţia de a avea întotdeauna dreptate, a avea ultimul
cuvânt, a fi mai deştept ca ceilalţi, atitudinea de superioritate,
considerarea altora ca inferiori, a da sfaturi nesolicitate, a fi
mai „bun” ca ceilalţi, pretenţia de a se face cum ai propus tu,
a avea tu cea mai bună idee, a da tu lecţii altora, atitudinea „te
învăţ eu minte”, „vă arăt eu cine e şeful aici”, „îţi spun eu
cum se face”, „tu nu faci bine”, „el nu ştie corect”, „vă explic
EU cum vine chestia asta” şi orice altă formă de a te pune
deasupra altora. Vreau să fiu bine înţeles, nu este greşit să
avem idei bune; problema constă în atitudinea cu care le
exprimăm, şi aşteptarea pe care o avem faţă de reacţia
celorlalţi la ideile noastre.
• Bârfa, a considera pe alţii proşti, tâmpiţi, a-i critica şi
judeca pe alţii, sunt atitudini care te situează deasupra lor.
• A avea bani, posesiuni, creează iluzia puterii. Putem vedea
deseori persoane care odată devenite avute, încep să se creadă
mai înţelepte şi mai presus de ceilalţi. Invidia este „motorul
progresului” acestei lumi (Eclesiast 4.4), deoarece fiecare

2
 vrea să fie dumnezeu, şi e la concurenţă cu cel de lângă el.
Problema invidiei este, în esenţă, „care din noi e mai mare?”.
Competiţia rău înţeleasă hrăneşte acest păcat. Competiţia e
bună când are ca scop evoluţia personală, dar aceasta se
realizează doar atunci când întrecerea este cu tine însuţi, chiar
atunci când concurezi cu alţii.

Autoînşelarea noastră stă în faptul că noi nu pretindem în mod

conştient că vrem să devenim Domnul Dumnezeu. Dar, în mod
inconştient, noi dorim să devenim un fel de „dumnezeu local”. Mai
întâi vrem să devenim, prin independenţă, dumnezeul nostru,
dumnezeu pentru noi înşine, prin faptul că nu mai vrem să ascultăm
de nimeni şi nu mai suportăm autoritatea, vrem să devenim
„propriul nostru stăpân”. Apoi extindem „dumnezeirea noastră”
peste cei din imediata noastră proximitate, judecându-i şi
spunându-le ce trebuie să facă cu viaţa lor. În acelaşi timp aspirăm
să dovedim că suntem „mai presus” decât cei din jur, prin dispreţ,
vorbindu-le „de sus”, dând sfaturi nesolicitate, sau bârfind.
Încercăm apoi să impresionăm prin statut profesional, social,
economic, prin aparenţa fizică, prin realizări, sau prin a face lucruri
neobişnuite. Odată ajunşi într-o poziţie de autoritate încercăm să ne
impunem voinţa asupra celorlalţi, vrem să avem ultimul cuvânt
într-o dispută, şi pretindem mai mult respect. Cu cât reuşim mai
bine, cu atât dorim mai mult, astfel că tendinţa de a deţine controlul
asupra altora creşte proporţional cu „îndumnezeirea noastră”. În
final, deşi în număr mic, unii chiar ajung să se creadă dumnezei,
chiar dacă nu recunosc asta.

În fapt, însăşi istoria societăţii umane este o istorie a dezvoltării şi

înălţării sinelui. Aceasta este percepută o capacitate necesară pentru
succes şi în cele din urmă necesară chiar supravieţuirii într-o lume
egoistă. Tocmai de aceea ne este atât de greu s-o percepem ca
păcat, fiindcă este o trăsătură necesară adaptării în această lume, şi
deci considerată pozitivă. ( Romani 1.32)

2
 VESTEA CEA REA
Biblia spune : Romani 1.18-25
Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei
necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor,
care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.
Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este
descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi
dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu
băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot
desvinovăţi; fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au
proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gânduri
deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt
înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor
într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru
picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei,
să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;
căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au
închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci!
Amin.
Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi
scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor
într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit
întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru
alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri
scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor,
Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri
neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie,
de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de
ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori,
urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele,

2
neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără
dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
Şi, cu toate că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac
asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac,
dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.
Aşa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi
desvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur;
fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. Ştim, în adevăr, că
judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri,
este potrivită cu adevărul.
Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de
lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?
Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui
răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la
pocăinţă?
Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi
aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei
judecăţi a lui Dumnezeu.
După cum observăm, Creatorul are o cu totul altă
imagine despre ceea ce înseamnă păcat şi urmările acestuia decât
mulţi dintre noi. Partea neplăcută este că El are dreptate, pentru
simplul fapt că El a stabilit “regulile jocului “.
Partea şi mai rea vine când aflăm că “plata păcatului este
moartea “(Romani 6.23) adică suferinţa veşnică în Iad, şi că “fără
vărsare de sânge nu există iertare “ (Evrei 9.22 ).
Am putea spune ca aceste afirmaţii sunt grele de tot. Nu
putem să ştim sigur de ce a hotărât El aşa, noi putem doar să luăm la
cunoştinţă. Motivul este, probabil, faptul că omul e atât de putred
încât nu mai poate fi reparat. Astfel, singura soluţie ar fi aceea ca
cineva neprihănit să renunţe la viaţa lui şi să ne-o dăruiască nouă,
astfel ca Dumnezeu să ne facă din nou.
MOARTEA ŞI IADUL

2
 Moatea nu este, aşa cum se crede uneori, o extincţie a vieţii,
ci înseamnă “despărţit de... “.
Moartea Biologică înseamnă despărţirea trupului fizic, care
intră în putrefacţie, de suflet şi duh; se mai numeşte “moartea întâia“
Moartea Spirituală înseamnă despărţirea definitivă a
sufletului şi duhului de prezenţa lui Dumnezeu, şi se mai numeşte
“moartea a doua“
Apocalipsa 20.14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost
aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine
n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.
Dumnezeu, în Suveranitatea Sa, a hotărât ca oricine nu intră
în destinul pentru care a fost creat să-şi petreacă veşnicia într-un loc
îngrozitor numit Iad. (Matei 13.42, Apocalipsa 14.11, Matei 25.46 ).
Mulţi oameni afirmă că ei cred în Dumnezeu, dar nu cred că
există Iad, sau, chiar dacă există, Dumnezeu e prea bun ca să arunce
oamenii acolo. Să vedem ce spune Biblia despre acest subiect:
Matei 25.4: „ Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă
de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit
diavolului şi îngerilor lui !”
Observăm aici că într-adevăr există un asemenea loc de chin,
“vidat” de prezenţa lui Dumnezeu, că acesta este veşnic, şi că a fost
pregătit iniţial pentru Satan şi adepţii lui.
Trebuie să înţelegem că Dumnezeu nu aruncă pe nimeni
în Iad, dar respectând liberul arbitru al fiecăruia, a fost nevoit să
creeze o alternativă pentru cei care nu doresc să-şi petreacă
veşnicia în compania Sa. Omul alege dacă vrea să trăiască alături
de Dumnezeu sau nu !
Aş vrea să accentuez faptul că nu există o extincţie a vieţii
deoarece noi am fost creaţi “după chipul lui Dumnezeu” şi din acest
motiv sufletul nostru este nemuritor! Aşadar întrebarea corectă nu
este dacă există veşnicie, ci unde ne petrecem veşnicia?!

2
 Aceasta implică şi faptul că suferinţa iadului este veşnică!
Apocalipsa 14:11 Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor.
(Vezi şi Apocalipsa 20:10)

2
 Scrisoarea 3. CRUCEA - TRATAMENTUL PENTRU
PĂCAT

Din fericire nu avem doar veşti proaste; haideţi să vedem ce

s-a întâmplat la cruce.
În primul rând remarcăm că Satan a făcut cu această ocazie
o crimă. Isus era un om fără păcat, care nu-i aparţinea lui Satan ca să
poată avea drept de viaţă şi moarte asupra lui. Prin acest act,
Dumnezeu a primit din punct de vedere juridic dreptul de a-l
pedepsi pe Satan4, şi a putut retrage acestuia dreptul de stăpânire
asupra Pământului şi asupra oamenilor, şi l-a aruncat din cer.
Cu toate acestea, Satan nu vrea să cedeze. Acesta încă ţine
omenirea în minciună făcând tot posibilul ca prin influenţa sa să-i
determine pe oameni să nu se intereseze de Dumnezeu, de planurile
Lui, de ceea ce a făcut Isus pentru ei, ci să se intereseze cât mai mult
de problemele lor, de viitor, de carieră, de succes, de bunăstare
materială, confort etc.
Oamenii merg degeaba la biserică sau citesc Biblia atâta
timp cât nu fac din asta un mod de viaţă ci rămân într-o formă
de ritual în care nu cred cu adevărat.

VESTEA CEA BUNĂ

În al doilea rând, la cruce Isus şi-a dat viaţa lui ca preţ de
răscumpărare din păcat pentru întreaga omenire. El şi-a asumat
păcatul întregii omeniri şi a luat asupra lui întreaga pedeapsă, aceea
de a coborâ în Locuinţa Morţilor.

4
Să ne amintim că Satan a reuşit să-l amăgească pe Adam fără să încalce “regulile”
lui Dumnezeu. Dar încercarea de a-l amăgi pe Isus a eşuat (citeşte “ispitirile” din
Evanghelia după Matei cap 4).

2
 Era absolut necesar pentru mântuirea noastră ca El să
facă acest lucru. Nimeni altcineva nu putea s-o facă pentru că
nu exista nici o altă persoană fără păcat. Dacă s-ar fi putut mai
“ieftin“ n-ar fi fost nevoie ca Însuşi Dumnezeu să ia chip de om
şi să se lase batjocorit, scuipat şi răstignit de creatura Sa .

Astfel El ne-a dat cel mai înălţător exemplu de jertfă şi

dovada incontestabilă a dragostei Sale pentru noi. El ar fi putut să
distrugă întreaga creaţie căzută şi să creeze din nou, dar n-a făcut-o.
Prin moartea Sa, Dreptatea lui Dumnezeu, cerută de Sfinţenia Lui, în
legătură cu plata păcatului este satisfacută şi noi putem avea acces la
viaţa veşnică pe care a pierdut-o Adam.
Ioan 3.16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că
a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară,
ci să aibă viaţa veşnic ... Oricine crede în El, nu este judecat; dar
cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele
singurului Fiu al lui Dumnezeu.”

O povestioară ne prezintă situaţia unui judecător care avea de

soluţionat un proces în legătură cu un tâlhar care a produs o pagubă
destul de serioasă unei familii. În urma ascultării declaraţiilor
martorilor şi a pledoariilor celor doi avocaţi, judecătorul a decis ca
vinovatul să plătească despăgubiri părţii vătămate în valoare de 3000
USD şi cheltuieli de judecată în valoare de 100 USD. Toţi au
considerat sentinţa ca fiind corectă. Apoi judecătorul şi-a dat roba
jos, a plecat la casierie şi a achitat întreaga sumă de 3100 USD. De
ce? Fiindcă el a recunoscut în acel tâlhar un prieten din copilărie, la
care a ţinut foarte mult, dar pe care împrejurările vieţii şi deciziile
greşite l-au condus într-o direcţie greşită.
În acelaşi fel Dumnezeu este drept şi sfânt, şi în acelaşi timp
plin de dragoste.
Prin Isus am primit un cec în alb care ne răscumpără
libertatea din robia Diavolului, şi ne oferă şansa unei noi alegeri.

2
 2 Timotei 2.26 „…în nădejdea că Dumnezeu le va da
pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în
fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca
să-i facă voia.”
Ca oameni, şi tu şi eu, suntem din nou astăzi, ca Adam
odinioară, în faţa unei alegeri :
Vei alege tu să te supui de bunăvoie sub Domnia lui
Dumnezeu şi vei face voia Lui recunoscându-l ca Domn şi
Mântuitor, crezând din toată inima ta că El te iubeşte şi are cele
mai bune planuri pentru viaţa ta?
Sau vei continua să crezi că, de fapt, cu ajutorul raţiunii,
ştiinţei şi a “bunului-tău-simţ” vei putea decide singur ce e bine 5 şi ce
e rău, ce e drept sau nedrept şi poţi până la urmă să-ţi fii propriul tău
dumnezeu, ba chiar ai putea să devii dumnezeu şi pentru o bună parte
dintre oamenii care intră în sfera ta de influenţă?

În ce mă priveşte eu deja am ales ! “Eu şi casa mea vom sluji

Domnului !” (Iosua 24.15)

5
Citeşte despre problematica bine-rău în Scrisoarea 1 din Partea II

2
 Scrisoarea 4. LEGĂMÂNTUL MÂNTUIRII

Diferitele religii susţin diferite scenarii. Cei toleranţi susţin că

toate sunt la fel de bune. În orice caz se pare că, indiferent de cultură
sau zonă geografică, există o unitate de vederi în privinţa faptului că
omul este certat cu Dumnezeu şi că trebuie să se împace cu El. De
aici şi denumirea religie, de la „religare” - a reface o legătură ruptă.
Toate religiile au pretenţia de a arăta modul în care omul
poate ajunge la Dumnezeu. Biblia însă susţine că omul nu va putea
ajunge niciodată la El prin eforturi proprii, în acest scop fiind necesar
ca Dumnezeu Însuşi să coboare la om. Teoria celor care spun că la
mântuire se poate ajunge pe mai multe căi la fel cum poţi urca în
vârful unui munte pe diferite cărări este falsă (conform Fapte 4.12
„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt
Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”)
Oamenii pot avea diferite idei despre cum poţi ajunge la
Dumnezeu şi mântuire, dar cea mai sigură cale este cea pe care chiar
Dumnezeu o recomandă, iar această cale este unică:
Ioan 14.6 „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

CE TREBUIE SĂ FACEM CA SĂ FIM MÂNTUIŢI ?

Fapte 2.36-39 „Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel, că
Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos6 pe acest Isus pe care L-aţi
răstignit voi.
După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în
inimă, şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să
facem?
„Pocăiţi-vă le-a zis Petru şi fiecare din voi să fie botezat în
Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi
6
“Hristos” în greacă este echivalentul lui “Mesia” în ebraică şi înseamnă Salvator,
Mântuitor. Hristos nu este, cum ar putea crede unii, numele de familie a lui Isus.

2
primi darul Sfântului Duh.
Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri,
şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va
chema Domnul, Dumnezeul nostru.”
Remarcăm în acest text trei termeni cheie legaţi de mântuire:
Pocăinţa, Botezul (în apă) şi darul Duhului Sfânt.
Pocăinţa este un termen prin care a fost tradus cuvântul grec
“metanoia” care înseamnă “a-ţi schimba mintea“ şi cel ebraic
“schuff” care înseamnă “a-ţi schimba traiectoria cu 180° ”. Este vorba
de schimbarea unei atitudini, a modului de gândire, de la cel bazat
pe independenţă, la unul bazat pe dependenţa de Creator, de la a face
voia proprie la a fi preocupat de a face voia lui Dumnezeu, de la
egoism la altruism, de la revanşă la iertare, de la mânie la răbdare.
Nu este doar căinţă, adică un regret sincer faţa de păcatele comise şi
dorinţa de a nu mai păcătui, ci dorinţa de a trăi într-o relaţie
intimă cu Creatorul tău.
Unii cred că pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu şi a fi mântuiţi
este suficient să fim nişte oameni morali şi cumsecade.
Să spunem că ai un copil (fiu, fiică), şi investeşti în el tot ce ai
mai bun, îi oferi toate condiţiile ca să se dezvolte cât mai bine, şi
toată dragostea ta, şi desigur, îl inveţi ce e bine şi ce e rău. Copilul
ajunge la vârsta de 30 de ani, obţine un serviciu bun, se căsătoreşte,
are copii, şi îi merge bine. Intr-o zi iţi spune: „îţi mulţumesc pentru
tot ce ai făcut pentru mine, te voi respecta întotdeauna, îţi promit că
voi face întotdeauna ce mi-ai spus că e bine şi niciodată din cele ce
mi-ai spus că e rău, însă de astăzi nu vreau să mai am de-a face cu
tine.” Ce părere ai avea de un astfel de copil? Şi totuşi noi exact aşa
procedăm în relaţia cu Creatorul nostru, vrem să reducem relaţia cu
El la nişte raporturi de respect, moralitate şi legalitate.
E atunci necesar şi suficient să fim nişte oameni cumsecade,
şi să facem fapte bune? Biblia zice în Romani 3.23-28 „Căci toţi ...
sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin
răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a

3
rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de
ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea
păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu;
pentruca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel
încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce
crede în Isus. Unde este, deci, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel
de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentru că noi
credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele
Legii.”
Iar în Efeseni 2.8-9 „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin
credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui
Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”
Vedem din nou că nu faptele primează ci relaţia cu
Creatorul.

LEGĂMÂNTUL NAŞTERII DIN NOU

Am ajuns acum la momentul culminant al acestei expuneri,
momentul în care putem înţelege cum putem fi mântuiţi.
2 Corinteni 5.17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o
făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut
noi.
“Lucrurile s-au făcut noi” se referă la faptul că Dumnezeu nu
cârpeşte o natură coruptă, ci face în viaţa noastră ceva cu adevărat
nou, pe baza unui legământ. Isus spune:
„Căci acesta este Sângele Meu, sângele legământului celui
nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.” Matei
26.28

3
 De aici putem deduce cu uşurinţă faptul că nu o anumită
religie sau biserică ne mântuieşte ci o persoană, Isus Hristos,
printr-un legământ semnat cu preţul sângelui Său.
Mântuirea este gratis, dar asta nu înseamnă că a fost
ieftină; ea a presupus sacrificiul suprem al lui Isus.

Biblia are două părţi: Vechiul Testament, sau legământ,

încheiat de Dumnezeu cu poporul ales, poporul evreu, şi Noul
Testament sau noul legământ la care Dumnezeu cheamă întreaga
omenire, şi acesta ne priveşte pe noi toţi.
Ioan 3:3-5 „Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că dacă
un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.
Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el
să intre a doua oară în pântecele maicii sale, şi să se nască?
Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu
se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia
lui Dumnezeu.
Fiindcă suntem păcătoşi prin esenţă nu doar prin fapte, Isus a
decretat: “trebuie să vă naşteţi din nou “(Ioan 3.7), iar naşterea din
nou se referă, cum am văzut, la un legământ “din apă şi duh”.
El nu vorbeste aici de reîncarnare ci de un legământ cu
Dumnezeu, prin care, noi Îi dăm viaţa noastră plină de păcat şi
El ne dă în schimb viaţa neprihănită a lui Isus. Dar pentru ca
acest lucru să fie posibil a trebuit ca mai întâi Isus să moară
pentru noi. Acesta este ceea ce se numeşte “schimbul de la
cruce”.
Botezul este mărturia acestui legământ, este un act public, în
faţa lumii vizibile şi a celei invizibile. Aşa cum Isus ne-a mântuit
printr-un act public al răstignirii Sale, şi după cum şi în viaţa civilă se
declară prin acte publice la Primărie naşterea, căsătoria, decesul, tot
aşa ni se cere să ne declarăm public moartea dintr-o existenţă fără
Dumnezeu şi naşterea din nou pentru Impărăţia lui Dumnezeu.

3
 Pentru a prezenta sugestiv acest legământ, o vom face sub
forma încheierii unui contract între două persoane.
Orice contract are un conţinut şi se încheie cu semnăturile
părţilor

Conţinutul legământului se referă la:

• A recunoaşte faptul că eşti păcătos şi ai trăit fără Dumnezeu,
că ai vrut să trăieşti după capul tău fără să-ţi pese de scopul
pentru care El te-a creat.
• A recunoaşte că ai încercat să trăieşti după cerinţele unei legi
morale, dar n-ai reuşit întotdeauna, nici măcar atunci când tu
însuţi ţi-ai stabilit această lege.
• A declara că Isus a devenit Mântuitorul tău prin jertfa Sa în
locul tău, şi că altfel nu ai fi putut fi salvat. Accepti astfel aşa-
numitul “schimb de la cruce“ : tu îi dai păcatele tale lui
Dumnezeu şi El iţi dă în locul lor neprihănirea lui Isus.
• A declara că Isus a devenit Domnul vieţii tale, şi că vrei să
trăieşti în ascultare de El, nu doar din punct de vedere legal şi
moral ci împlinind porunca Lui referitoare la Dragoste: Matei
22.36-40 „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată
inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău”. Aceasta este
cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei,
este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. În aceste
două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.

Prin legământ devin valabile pentru tine toate promisiunile din

Biblie:
 Vei primi astfel o nouă identitate, cea de copil al Lui
Dumnezeu (1 Ioan 3.1)

3
  Dumnezeu îţi va pune pecetea Sa în locul celei a lui
Satan. (2 Corinteni 1.22)
 Tu vei fi legat astfel de Dumnezeu şi vei putea
înţelege voia Lui. (Ioan 10.27)
 Tu devii cetăţean al cerului (Filipeni 3.20, Efeseni
2.19), iar pe pământ vei fi de acum doar un “călător” (1Petru 2.11,
Evrei 11.13).
 Viaţa ta veşnică începe chiar acum şi nu mai mergi
la judecată (Ioan 5.24)
 Incepe drumul tău spre desăvârşire. Deşi nu vei deveni
un “sfânt” de mâine şi vei mai comite ocazional păcate, tu nu vei
mai avea un stil de viaţă păcătos, nu vei mai fi ceea ce Biblia
numeşte “rob al păcatului” sau “fiu al Diavolului”. Genetica ta s-a
schimbat, eşti acum „fiu al lui Dumnezeu” şi nu mai ai o natură
păcătoasă. Să facem o comparaţie : o maimuţă oricât de bine ar fi
educată să poată imita un om, ea nu devine om. Tot aşa un om,
chiar dacă se maimuţăreşte, el nu devine maimuţă. Este o diferenţă
de genetică, nu de comportament. In acelaşi mod, un păcătos
nenăscut din nou, oricât ar fi de „bun” şi de „educat” în
materie de moralitate, el nu poate fi acceptat de Dumnezeu
datorită naturii sale alterate genetic de „gena rebeliunii” lui
Satan. Pe de altă parte, un om născut din nou, născut din
Dumnezeu (Ioan 1.12,13), chiar dacă uneori mai greşeşte, el
deja aparţine familiei lui Dumnezeu, iar desăvârşirea lui este
doar o chestiune de timp şi educaţie.

Putem fi astfel siguri de Mântuire, pe baza Cuvântului lui

Dumnezeu, cu condiţia respectării “reţetei autentice” a lui Isus.

Mai jos am realizat o schiţă-model a acestui legământ care conţine

esenţialul; nu există o formulă standard. Nimeni nu îţi va cere să-l
scrii sau să-l semnezi, este ceva ce se întâmplă între tine şi
Dumnezeu, în rugăciune.

3
Citeşte-l cu atenţie, deoarece este cel mai important lucru din
aceasta broşură.
Îţi recomand să nu te grăbeşti, ci să îţi iei timp să-l citeşti pe
îndelete, incluzînd şi referinţele biblice, şi să meditezi la toate
aceste lucruri.
Dacă ai întrebări nu ezita să mă contactezi pentru a discuta şi
clarifica aspectele care ţi se par confuze.
Referinte
Biblice
LEGĂMÂNT PENTRU NAŞTERE DIN NOU
Matei 26.28
Ioan 1.12,13
EU …………………………………………
1.Recunosc că mă identific cu natura umană căzută, şi am Ecleziast 7.20
înţeles că sunt irecuperabil pierdut în păcat. Mi-am trăit Romani 7.18
Marcu 2.17
viaţa după capul meu, în independenţă de Dumnezeu, care
este Creatorul meu, fără să-mi pese de scopul pentru care
El m-a creat. Recunosc că am nevoie de mântuire.
2. Inţeleg că Isus a plătit prin jertfa Sa plata cerută de
sfinţenia lui Dumnezeu pentru păcatul meu. Sunt de acord Efeseni 1.7
să primesc acum, prin credinţa în sângele Lui, iertarea Efeseni 2.8,9
Tit 2.12
păcatelor mele, fără plată, fără fapte, prin har. Cred că Romani10:9,10
Isus este Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeu întrupat care 1 Cor.15.1-4
Romani
din Duhul s-a născut şi din Fecioara Maria. Cred că a murit 8.14,25,34
răstignit pe lemn, El cel fără de păcat, că a fost îngropat, că
a înviat a treia zi, că s-a înălţat la ceruri şi stă acum la
dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru mântuirea mea.
Accept schimbul de la cruce prin care Isus ia asupra Lui
păcatele mele şi imi dă în schimb neprihănirea Lui. Imi
însuşesc prin credinţă ceea ce Biblia spune despre mine.
Din acest moment sunt copilul lui Dumnezeu şi sunt tot ce
Dumnezeu spune că sunt, am tot ce Dumnezeu spune că
am, pot tot ce Dumnezeu spune că pot. Imi însuşesc prin
credinţă toate promisiunile Lui. Viaţa mea veşnică începe
acum, şi nu mai merg la judecată decât în vederea Ioan 5.24
răsplătirii.

3
3. Decid ca din acest moment să mă lepăd de mine însumi
şi să trăiesc pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru mine, Luca 9.23-25;
încredinţat fiind că El are un plan bun pentru viaţa mea, 2 Cor.5.15
1Petru 2.9
mai bun decât aş putea avea eu însumi. Cred că în voia Lui
este cuprins binele meu, de aceea nu-mi mai doresc altceva
decât ca voia Lui desăvârşită să se împlinească în viaţa
mea; nu mai judec pe alţii ci îl las pe El să judece; nu-mi
mai fac dreptate singur ci îl las pe El să-mi facă dreptate.
Înţeleg să fac o deosebire între păcat şi păcătos, urând
păcatul, dar iubind pe cei păcătoşi deoarece sunt creaţi
după chipul şi asemănarea Celui Preaînalt şi sunt chemaţi
să moştenească viaţa veşnică. Înţeleg să-i iubesc pe oameni
nu pentru că ei ar merita ceva, ci pentru că Isus mi-a cerut
asta.
Decid să-i iert pe ceilalţi aşa cum Isus m-a iertat pe mine. Efeseni 4.32
Inţeleg că am primit o misiune, aceea de a vesti mântuirea
în Numele Lui. Matei 28.19
Inţeleg scopul pentru care am fost creat, să fiu o expresie a
voii şi dragostei lui Dumnezeu pe Pamânt, caracterul Lui
să se dezvolte în mine, să beneficiez de toate
binecuvântările de care au parte copii Lui, şi să am parte de Luca 9.57-62
viaţa veşnică în familia Lui. 1Pet 2.21
Mărturisesc că Isus este Domnul şi Mântuitorul meu Ioan 5.19,30

Semnătura mea Semnătura lui

Botezul în apă ( “baptiso” -
imersie totală)
1 Petru 3.21 …botezul,…nu
este o curăţire de
întinăciunile trupeşti, ci
mărturia unui cuget curat
înaintea lui Dumnezeu, prin
învierea lui Isus Hristos
(Botezul nu te spală de
păcate în mod automat, ci
Dumnezeu
Pecetluirea cu Duhul
Sfânt
Efeseni 1.13 Şi voi, după
ce aţi auzit cuvântul
adevărului (Evanghelia
mântuirii voastre), aţi
crezut în El, şi aţi fost
pecetluiţi cu Duhul Sfânt,
care fusese făgăduit, şi

3
 prin acordul conştiinţei tale,
de aceea el nu are putere la
copiii mici. Botezul fără
conţinutul legământului este
doar o baie obişnuită)
care este o arvună a
moştenirii noastre, pentru
răscumpărarea celor
câştigaţi de Dumnezeu,
spre lauda slavei Lui.

Inainte de a ne hotărî să facem acest legământ, trebuie să

înţelegem seriozitatea acestuia. Trebuie să fim conştienţi de ceea ce
ne aşteaptă, deoarece intrăm într-o dimensiune spirituală, care
include lucruri considerate în mod uzual ca fiind “supranaturale”.
1. Dumnezeu ne ia în serios ! El îşi va ţine legământul şi se
aşteaptă ca şi noi să facem acelaşi lucru.
a. În timp ce sufletul şi duhul nostru sunt născute din nou,
trupul nostru încă nu este răscumpărat; abia la intrarea în cer
vom primi trupuri noi. Aceasta înseamnă că trupul poartă încă
gena “firii pământeşti”, şi din acest motiv vom fi într-o luptă
permanentă cu ce a mai rămas pământesc în noi înşine. Biblia
descrie aceasta luptă ca pe o “răstignire”: Galateni 5.17 „Căci
firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul
împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora,
aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” Galateni 5.24 „Cei ce Sunt
ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună
cu patimile şi poftele ei.”
b. Dacă L-am proclamat pe Isus ca Domn al nostru, El se
aşteaptă ca noi să-L ascultăm, ceea ce presupune repectarea
poruncilor de moralitate, dar nu se reduce la acestea, ci
înseamnă a avea o relaţie intimă cu El, prin Duhul Sfânt, a
vorbi cu El, a-I auzi glasul,(„Oile mele aud glasul Meu şi vin
după Mine”) a trăi în comuniune cu El. S-ar putea să nu
înţelegeţi imediat cum vor avea loc toate acestea, deoarece sunt
lucruri spirituale. Când le veţi trăi, le veţi înţelege altfel.

3
 c. Biblia spune că credinţa noastră va fi încercată: 1 Petru 1:5
„Voi Sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă,
pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!
În ea voi vă bucuraţi mult, cu toate că acum, dacă trebuie,
sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări,
pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă
decât aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să
aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus
Hristos.”
2. Satan ne ia în serios! Prin acest legământ el pierde un suflet,
şi va face totul pentru a vă determina să regretaţi decizia pe care aţi
luat-o: vi se pot întâmpla lucruri neplăcute, şi veţi fi prigoniţi:
Faptele Apostolilor 14.22 „… întărind sufletele ucenicilor. El îi
îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui
Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. 2 Timotei 3.12
„De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus,
vor fi prigoniţi.” Prigonirea poate însemna că prietenii vă vor
părăsi, că părinţii sau partenerul de viaţă se vor supăra iremediabil
pentru pasul pe care l-aţi făcut, şi altele. Totuşi acestea nu trebuie să
vă descurajeze. Aveţi încredere că Dumnezeu veghează şi este
suveran peste toate lucrurile:1 Corinteni 10:13 „Şi Dumnezeu, care
este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre;
ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o
puteţi răbda.”

CUM TRĂIM DUPĂ ÎNCHEIEREA LEGĂMÂNTULUI

Biblia ne transmite îndemnul, referitor la Isus, să călcăm pe
urmele Lui (1 Petru 2.21).
La ce se referă acest îndemn? De regulă identificăm această
cerinţă cu faptul de a respecta cele 10 porunci, de a-i ajuta pe cei
săraci, de a fi în general nişte oameni cumsecade. Cheia
comportamentului lui Isus stă însă în altceva. El nu a fost preocupat
niciodată să fie mai cumsecade, să fie mai “bun”, să facă mai mulţi
oameni sănătoşi, să aibă o biserică mare (la moartea Lui, biserica Sa

3
avea doar 120 membri după toate minunile pe care le-a făcut), n-a
fost preocupat de carieră deşi a învăţat o meserie, n-a fost preocupat
de o împlinire pământească. El a afirmat :
• Ioan 4.34 Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi
să împlinesc lucrarea Lui.
• Ioan 5.19 Fiu l... nu face decât ce vede pe Tatăl facând.
• Ioan 5.30 Eu (Isus) nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec
după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă pentru că nu caut să fac
voia Mea ci voia Tatălui, care M-a trimis.
Atitudinea de totală dependenţă faţă de Tatăl a fost esenţa
comportamentului lui Isus pe Pământ.
În acelaşi fel El ne cere nouă o totală dedicare pentru Sine, să
ne “facem orice gând rob al ascultării de Hristos”
• Luca 9.23 dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede
de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine
va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa
pentru Mine o va mântui.
• Matei 28.18 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile,
botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi
învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.
• Luca 9.62 Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu e
vrednic de Impărăţia lui Dumnezeu
• 2.Timotei 2.4 Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii
dacă vrea să placă celui care la înscris la oaste.
• Matei 10.32 De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea
oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în
ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă
voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.
• Matei 10.37 Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât
pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică
mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.

3
Subliniez faptul că dependenţa de Tatăl nu se rezumă la a respecta
nişte porunci morale, şi nici la a urma nişte principii spirituale, deşi
le include pe acestea, ci înseamnă a lua fiecare decizie, în fiecare
situaţie concretă de viaţă, împreună cu Duhul Sfânt, la fel ca
Isus.

4
 Scrisoarea 5. CREŞTINUL AUTENTIC

Biblia ne sfătuieşte în 2 Corinteni 13.5 Pe voi înşivă

încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă.
Bun, şi cum facem asta? Cum ne dăm seama dacă suntem în
credinţa corectă?
Cineva zicea să nu judecăm pe nimeni, nici măcar pe noi
înşine, deoarece nici Dumnezeu Însuşi nu judecă pe nimeni până
când nu şi-a dat ultima suflare. Deci autoevaluarea noastră trebuie să
fie obiectivă, dar în acelaşi timp relaxată, deoarece încă e timp de
îndreptare.

Biblia ne sugerează câteva criterii de (auto)evaluare, astfel:

1. Trebuie să existe o mărturie interioară, o convingere
profundă, o siguranţă a faptului că suntem mântuiţi: Romani 8.16
Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii
ai lui Dumnezeu.
2. Trebuie să existe o călăuzire conştientă în Duhul Sfânt:
Romani 8.14 Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu
sunt fii ai lui Dumnezeu.
3. Trebuie să existe o evidenţă, o dovadă a prezenţei Duhului
Sfânt în credincios: Romani 8.9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti,
ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în
voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
4. Trebuie să existe o dedicare a creştinului pentru lucrurile
spirituale, şi o non-conformare la valorile acestei lumi: Romani 8:4
noi ... trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după
îndemnurile Duhului. În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii
pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce
trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi
umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când
umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă

4
umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui
Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu
poate să se supună.
5. Trebuie să existe o manifestare a lucrărilor duhovnicesti:
Marcu 16.17 Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în
Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;vor lua în mână
şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune
mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”
6. Trebuie să existe o manifestare a „roadelor” Duhului Sfânt
în viata credinciosului: Galateni 5.22 Roada Duhului, ..., este:
dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de
bine, credincioşia, blândeţa, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor
lucruri nu este lege. Cei ce Sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit
firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim în
Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
7. Trebuie să se manifeste dragostea divină (care se dăruieşte
pe sine fără a aştepta nimic în schimb): Ioan 13:35 Prin aceasta vor
cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii
pentru alţii.” Ioan 13.14 Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul
vostru, v-am spălat picioarele, şi voi Sunteţi datori să vă spălaţi
picioarele unii altora. 1 Corinteni 12.7 Şi fiecăruia i se dă arătarea
Duhului spre folosul altora. Galateni 5.13 Fraţilor... slujiţi-vă unii
altora în dragoste. Galateni 6.2 Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi
veţi împlini astfel Legea lui Hristos. Efeseni 4.25 De aceea, lăsaţi-
vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său
adevărul” pentru că Suntem mădulare unii altora. Efeseni 5.21
Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. Evrei 10.24 Să veghem
unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
Iacov 5.9 Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi
judecaţi: iată că Judecătorul este chiar la uşă. Iacov 5.16
Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca
să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui
neprihănit. 1 Petru 4.10 Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al
lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care
l-a primit.

4
 8. Trebuie să existe atitudinea de a sluji celorlalţi: Marcu
10.43 Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare
între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi
între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se
slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare
pentru mulţi!”
9. Trebuie să existe o dedicare totală pentru Isus: Luca 9.23
dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia
crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi
scape viaţa o va pierde; dar oricine işi va pierde viaţa pentru mine o
va mântui.
10. Trebuie să existe o manifestare a implicării în Marea
Misiune încredinţată de Isus: Matei 28.18 Duceţi-vă şi faceţi ucenici
din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al
Sfântului Duh. Şi invăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.
11. Trebuie să avem în inimă izvoare de apă vie. Ioan 7.38 “Cine
crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie”a zis Isus,
referindu-se la Duhul Sfânt care urma să fie dat.
12. Nu trebuie să mai existe frică, teamă, şi mai precis teama de
moarte: 1 Ioan 4.18 În dragoste nu este frică; ci dragostea
desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi
cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste. 2 Timotei 1.7 Căci
Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi
de chibzuinţă.
13. Interesul celorlalţi să fie pus la acelaşi nivel, sau chiar mai
presus decât interesul personal: Filipeni 2.4 Fiecare din voi să se
uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. 1 Corinteni 10.24
Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.
14. Trebuie să existe o anumită atitudine în legătură cu cei care
ne fac rău: Matei 5.39-48: Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi
celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept,
întoarce-i şi pe celalt. Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia
haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă
de loc, mergi cu el două. Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele

4
celui ce vrea să se împrumute de la tine. Aţi auzit că s-a zis: „Să
iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”
Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei
ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei
ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care
este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi
peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi?
Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe
fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?
Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este
desăvârşit.
Această listă nu este exhaustivă, ci doar orientativă.
Întrebarea este în ce măsură îndeplinim noi aceste câteva criterii?
Răspunsul la această întrebare ne oferă o imagine asupra modului în
care ne raportăm la Dumnezeu, Isus, Mântuire.
Unii vor spune probabil că nu e posibil să îndeplinim toate
aceste condiţii, dar Isus nu ne-ar cere ceva imposibil.
Despre ce înseamnă a trăi o „viaţă creştină autentică”, îmi
propun a descrie mai pe larg într-o lucrare viitoare.

4
 Scrisoarea 6. CONFUZII

In continuare vom trata cateva confuzii ce pot denatura

percepţia corectă a lucrurilor privitoare la Dumnezeu şi mântuire.
6.1. Confuzii cu privire la Dumnezeu
Mulţi dintre noi cred că există Dumnezeu. Intrebarea care se
pune este dacă “Dumnezeul nostru” este acelaşi cu Dumnezeul
adevărat, sau cu alte cuvinte dacă imaginea noastră despre Dumnezeu
este cea corectă. Viaţa arată că oamenilor le place să creadă că există
un Dumnezeu care e un fel de Moş Crăciun sau Duhul din Lampa lui
Aladin; adică Dumnezeu ar fi un fel de duh supraputernic, al cărui
stăpân suntem noi înşine, şi pe care noi îl putem controla: îl invocăm
când avem o nevoie, pentru ca după aceea să-I spunem “poţi intra din
nou în lampă”. Alţii cred că Dumnezeu e atât de bun încât singura lui
preocupare este să ne facă bine, şi în nici un caz nu va arunca pe
cineva în Iad. Alte păreri îl văd pe Dumnezeu ca pe un veghetor sfânt
care abia aşteaptă să greşeşti ceva ca să te poată pedepsi, e unul care
face totul ca prin legile Lui să-ţi strice orice bucurie. Sunt şi unii care
Îl văd pe Dumnezeu ca pe o energie, ca ceva impersonal, o lege
Karmică, sau chiar că totul este Dumnezeu.
Care dintre toate acestea e Dumnezeul adevărat? Biblia Îl
prezintă pe Dumnezeu ca fiind o singură fiinţă, trinitară, constituită
deci din trei persoane, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, şi având- dar
nelimitându-se la- următoarele atribute:
• VEŞNIC. El are o existenţă în SINE, care nu e
determinată de factori externi, şi este necuprins.
• CREATOR. Este creatorul Universului şi legiuitorul
tuturor legilor naturale (fizice, chimice, etc) şi morale. El are
Dreptul să ceară socoteală Creaţiei Sale. Totul Îi aparţine.
• SUVERAN (DOMN). El hotărăşte soarta Universului,
şi nu dă socoteală decât în faţa Sfinţeniei Lui.

4
 • ATOTPUTERNIC (OMNIPOTENT). El are puterea
să înfăptuiască ceea ce a promis. El are puterea să judece lumea
care este Creaţia Sa.
• DREPT ( JUDECATOR). El va judeca toate faptele
oamenilor cu dreptate şi nepărtinire.
• SFÂNT. El urăşte cu desăvârşire păcatul deşi iubeşte
pe păcătoşi. Va veni o zi când El va distruge păcatul, iar cei ce nu
îl abandonează vor fi distruşi împreună cu el.
• BUN, PLIN DE DRAGOSTE, ÎNDURARE,
RĂBDARE. Începând de la creaţie El a avut planuri bune pentru
om, de aceea l-a şi făcut pe Adam după chipul şi asemănarea Sa.
Este plin de îndurare, deşi în lume se face atâta rău. Are
îndelungă răbdare ca oamenii să se întoarcă la El. Dovada
supremă a dragostei Lui este faptul că a plătit El însuşi preţul
mântuirii cerut de sfinţenia Sa, luând chip de om şi lăsându-se
batjocorit, scuipat, bătut şi în final răstignit de creatura Sa, lucru
pe care nimeni nu putea să I-l ceară, nici să I-l impună. El a făcut-
o de bună-voie, din dragoste.
• ATOTŞTIUTOR (OMNIŞTIENT). El posedă toată
cunoştinţa, toată înţelepciunea şi nimic nu este ascuns de
cunoştinţa Lui.
• OMNIPREZENT. El se află permanent pretutindeni,
şi poate comunica simultan cu întreaga creaţie.

Ca să-L înţelegem pe Dumnezeu trebuie să avem în vedere

toate aceste aspecte. Sfinţenia lui Dumnezeu urăşte păcatul, cu
toate acestea Dragostea Îl determină să fie răbdator şi să uzeze de
toate mijloacele pentru a salva creaţia Sa. Pe de altă parte El este
Drept şi recunoaşte libertatea de voinţă a omului care poate alege
să trăiască sau nu împreună cu El : dragoste cu forţa nu se poate.
Fiindcă Universul acesta Îi aparţine, va exista totuşi o zi în care, cu
durere, va fi nevoit să facă o separare între cei care au crezut
Dragostea Lui şi au înţeles Sfinţenia Lui, şi cei care au dispreţuit
aceste lucruri. El a promis că va fi un Judecător drept pentru că
Omniştienţa şi Omniprezenţa Lui îi permit să ţină cont de toate
faptele, gândurile, motivaţiile inimii fiecăruia. El are totodată

4
 Puterea să izoleze pentru veşnicie pe cei ce L-au respins, într-un
loc golit de prezenţa Sa numit Iad.

DUMNEZEII FALŞI - IDOLATRIA

Prima posibilitate de confuzie este aceea de a crede în
Dumnezei falşi. În limbaj biblic, aceasta poartă numele de idolatrie.
Idolatria nu se referă doar la diferite zeităţi, icoane sau statui,
ci la orice este în inima noastră mai important ca Dumnezeu, de
exemplu lăcomia pentru ceva, puterea, plăcerile, sexul, dragostea de
sine (egoismul) :
Coloseni 3.5 De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt
pe pămînt: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este
o închinare la idoli.
Habacuc 1.11 ... se face vinovat, căci puterea lui o ia ca
dumnezeu al lui!
Filipeni 3.19 Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor
este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la
lucrurile de pe pământ.
Alţi dumnezei falşi, foarte la modă acum, sunt Universul,
Mama Natura, iar curentul New Age, interpretând eronat anumite
descoperiri din Fizica Cuantică, proclamă că omul însuşi este
adevăratul dumnezeu.

CAZUL LUI IOV

O altă posibilitate de confuzie este aceea în care, fără a fi
idolatri, să credem în Dumnezeul adevărat şi totuşi să nu-L
cunoaştem. Un exemplu reprezentativ este cel al lui Iov, care credea
sincer în Dumnezeul Adevărat: Iov 1.8: „Domnul a zis Satanei: „Ai
văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om
fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate
de la rău.”

4
 Cu toate acestea, la sfârşitul istorisirii despre Iov aflăm cum
acesta are o revelaţie despre Dumnezeu, şi îşi dă seama că nu l-a
cunoscut pe Dumnezeu ca Dumnezeu. El exprimă metaforic acest
lucru astfel:
Iov 42.5 „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar
acum ochiul meu Te-a văzut.”
Toţi avem nevoie de o cunoaştere prin revelaţie a lui
Dumnezeu, care transcede cunoşterea intelectuală „despre” El.

CAZUL LUI PAVEL

Un alt exemplu cunoscut este cel al Apostolului Pavel. Pe
vremea aceea el se numea Saul din Tars. (citeste Faptele Apostolilor
cap. 8-9).
Faptele Apostolilor 8.1 „Saul se învoise la uciderea lui
Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii
din Ierusalim. Şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin
părţile Iudeii şi ale Samariei … Saul de partea lui, făcea prăpăd în
Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi-i
arunca în temniţă.”
Saul era plin de zel pentru Dumnezeu, era un fariseu de vază
şi era foarte învăţat. Cu toate acestea el avea doar o cunoaştere
intelectuală, atât a Scripturilor cât şi în ceea ce priveşte persoana lui
Dumnezeu. De aceea prigonea Biserica Creştină. În Drumul său spre
Damasc, unde mergea tot cu scopul de a prigoni Biserica, are o
revelaţie a lui Isus. El povesteşte astfel despre ce i s-a întâmplat:
Faptele Apostolilor 22.3: „Eu sunt Iudeu, născut în Tarsul
Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la
picioarele lui Gamaliel să cunosc cu deamănuntul Legea părinţilor
noştri, şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum
sunteţi şi voi toţi azi. Am prigonit până la moarte această Cale, am
legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei: Marele preot şi tot
soborul bătrânilor îmi sunt martori. Am luat chiar şi scrisori de la ei
către fraţii din Damasc, unde m-am dus să aduc legaţi la Ierusalim

4
pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi. Când eram pe drum şi
mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit
împrejurul meu o mare lumină din cer. Am căzut la pământ, şi am
auzit un glas, care-mi zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă
prigoneşti?” „Cine eşti, Doamne?” am răspuns eu. Şi El mi-a zis:
„Eu Sunt Isus din Nazaret, pe care-L prigoneşti.” Cei ce erau cu
mine, au văzut bine lumina, şi s-au înfricoşat; dar n-au auzit glasul
Celui ce vorbea. Atunci am zis: „Ce să fac, Doamne?” „Scoală-te”
mi-a răspuns Domnul „du-te în Damasc, şi acolo ţi se va spune ce
trebuie să faci.”
Această revelaţie a însemnat trecerea lui Saul de la a cunoaşte
despre Dumnezeu la a-L cunoaşte pe Dumnezeu, trecerea de la o
cunoaştere bazată pe informaţii intelectuale, la cunoaşterea personală
a unui Dumnezeu viu.
Acest eveniment a marcat transformarea lui Saul din
prigonitor al Bisericii, în cel care a devenit Apostolul Pavel, cel care
a scris mai bine de trei sferturi din Noul Testament, şi care a murit ca
martir pentru credinţa lui.
Lucrurile care ţin de credinţă sunt lucruri duhovniceşti,
adică ele ţin de duh, de spirit, sunt lucruri spirituale, care aşadar nu
sunt lucruri fizice, materiale, şi nici intelectuale sau emoţionale.
Putem avea o cunoaştere intelectuală despre Dumnezeu, dar El
doreşte să avem o cunoaştere spirituală a Lui, cunoaştere care se
obţine numai prin revelaţie, prin experienţă personală.

DUMNEZEU SE ASCUNDE
Biblia ne spune că El este un Dumnezeu care se ascunde,
altfel viaţa prin credinţă nu ar mai putea fi posibilă - ea ar deveni o
viaţă prin „vedere”. Isaia 45:15 Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te
ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule!
Cu toate acestea avem promisiunea că El se va revela celor
care Îl caută din toată inima: Isaia 45.19: „Eu n-am vorbit în ascuns,

4
într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov:
„Căutaţi-Mă în zadar!”
Ieremia 29.11: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu
privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca
să vă dau un viitor şi o nădejde. ... Mă veţi ruga, şi vă voi asculta.
Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”
Deci Dumnezeu se dezvăluie celor care Îl caută din toată inima!!!
Dumnezeu oferă o cale şi celor care caută înţelepciunea.
Proverbe 2.2-5: „dacă vei lua aminte la înţelepciune, şi
dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune, şi
dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul, şi
vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de
Domnul, şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.”
A avea o relaţie personală cu un Dumnezeu viu, este cheia
creştinismului autentic.
Aceasta are loc pe baza unei revelaţii şi a unui legământ, aşa
cum vom vedea în continuare.

6.2 Confuzii cu privire la Isus

Într-o societate cu pretenţia de “creştină”, desigur că
majoritatea oamenilor vor spune ca Îl cunosc nu doar pe Dumnezeu,
ci şi pe Isus Hristos. Putem afirma, la modul declarativ, că noi
credem că Isus este Mântuitorul, putem merge la biserică de Crăciun
să sărbătorim naşterea lui Isus, şi de Paşte pentru a proclama învierea
Lui, şi cu toate acestea Isus să spună „Niciodată nu v-am cunoscut”
(Matei 7:23)
Cum este posibil ca Isus – Dumnezeul Omniştient să spună că
nu cunoaşte pe cineva ?
Secretul constă în înţelesul verbului “a cunoaşte” care nu are
sensul comun. În original este folosit acelaşi termen ca în versetul
despre Iosif şi Maria: Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi

5
poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa. Dar n-a
cunoscut-o, până ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus.
(Matei 1.24 )
După cum vedem, cuvântul desemnează o cunoaştere
personală intimă, nu o cunoaştere în sensul comun. Ceea ce Isus
subliniază este dorinţa Lui de a avea o relaţie directă, personală şi
intimă cu fiecare dintre noi. Or, El nu ne invită să facem ceva ce nu
ar fi posibil ! Aşadar voi sublinia încă o dată ideea că esenţa credinţei
autentice constă în a avea o relaţie directă, personală şi intimă cu un
Dumnezeu viu.

Unii susţin că ei cred în Isus şi în jertfa lui, că frecventează

biserica şi se roagă, sunt oameni cumsecade, şi că asta li se pare
suficient.
In Biblie ni se spune: 2 Corinteni 5.16: „Aşa că, de acum
încolo...chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi
acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. Căci, dacă este cineva
în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate
lucrurile s-au făcut noi.”

Aici putem observa că există un mod de cunoaştere a lui Isus

“în felul lumii”, la modul intelectual, ca şi cum ai avea “nişte
cunoştinţe despre cineva/ceva”, în acelaşi mod în care putem
“cunoaşte” chiar pe cineva cu care nu ne-am întâlnit personal
niciodată, de exemplu pe preşedintele SUA.
Creştinul autentic posedă un fel cunoaştere a lui Isus care
provine din relaţia sa personală cu El. Aceasta este condiţionată de
faptul de “a fi o făptură nouă în Hristos”, lucru care se realizează
prin Naşterea din Nou.

6.3. Confuzii cu privire la Faptele Bune

5
 Există unii oameni foarte cumsecade, care afirmă că ei cred
în Dumnezeu, sunt morali, frecventează biserica, citesc Biblia, se
roagă, şi care au o anumită încredere că ei vor fi mântuiţi datorită
acestor lucruri. Aceştia se află într-un mare pericol. Isus le-a zis
fariseilor: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea
voastră în Împărăţia lui Dumnezeu. (Matei 21.31) Vai de voi, când
toţi oamenii vă vor grăi de bine! (Luca 6.26 )
Cum este posibil acest lucru?
Aceştia sunt oamenii care şi-au pus nădejdea în faptele lor
bune şi în cumsecădenia lor pentru a fi mântuiţi. Acestora, Isus le
prezintă pilda fariseului şi vameşului :
Luca 18:10-14 „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage;
unul era Fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a
început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu
sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca
vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială
din toate veniturile mele.”
Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice
spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de
mine, păcătosul!”
Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă
socotit neprihănit decât celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi
oricine se smereşte, va fi înălţat.”

Bine, vom spune, şi atunci nu trebuie să facem fapte bune?

Dumnezeu ne spune că El Însuşi a pregătit „faptele bune” pe
care să le facem: Efeseni 2.10 „Căci noi Suntem lucrarea Lui, şi am
fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit
Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”
Problema care se pune e cea a cauzalităţii: nu facem fapte
bune ca să fim mântuiţi, ci, deoarece suntem mântuiţi (atunci când
suntem) facem acele fapte bune pe care Dumnezeu Însuşi le-a

5
pregătit. În caz contrar, toate faptele noastre bune sunt ca o haină
mânjită. (Isaia 64.6 ) Nu orice ni se pare nouă a fi o faptă bună, chiar
este bună.

6.4. Confuzii cu privire la botez

CAZUL LUI CORNELIUS
Există şi o altă categorie de oameni cumsecade şi evlavioşi,
care nu pot fi încadraţi în modelele de mai sus. Aceştia Îl caută cu
toate sinceritatea pe Dumnezeu, dar cu toate acestea ei pot să rateze
mântuirea.
Cum este posibil acest lucru?
Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se
naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui
Dumnezeu. (Ioan 3.5 )
Exemplul biblic este cel al lui Corneliu (Faptele Ap. cap.10)
În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de
ostaşi numită „Italiana”. Omul acesta era cucernic şi temător de
Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii
norodului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu. (Faptele Ap. 10.1)
Acest om era un comandant militar roman. Din dragoste
pentru Dumnezeul evreilor el a renunţat la zeităţile romane oficiale,
riscându-şi astfel poziţia socială şi profesională, şi chiar viaţa. Cu
toate acestea, Biblia ne istoriseşte că Dumnezeu a considerat necesar
să-l trimită pe Petru pentru a „certifica” legământul naşterii din nou
prin actul botezului.
Faptele Apostolilor 10:44 Pe când rostea Petru cuvintele
acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau
Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru,
au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi

5
peste Neamuri7. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe
Dumnezeu. Atunci Petru a zis: „Se poate opri apa ca să nu fie
botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” Şi a
poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos.
Concluzia este întărită în Marcu 16.16 „Cine va crede şi se
va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.”
Observăm şi aici că în vederea mântuirii ne sunt necesare credinţa şi
botezul (în această ordine!)

CAZUL LUI ISUS

Isus Însuşi a cerut să fie botezat de către Ioan, pentru a
împlini ceea ce Dumnezeu a cerut. El nu a avut păcat, ceea ce
dovedeşte că botezul este mai mult dacât o spălare de păcate, el
exprimă un legământ de dedicare pentru Dumnezeu.

Există şi persoane care se bazează pe faptul că ei sunt deja

“botezaţi”, de către părinţii lor. Biblia nu pomeneşte însă nicăieri clar
de copii care să fi fost botezaţi. Ceea ce Biblia spune despre botez,
aşa cum vom vedea şi în continuare, are de-a face cu un legământ şi o
dedicare personală. Dumnezeu se aşteaptă ca fiecare din noi să luăm
o decizie personală şi responsabilă, la o vârstă la care suntem
suficient de maturi pentru a ne asuma responsabilităţi.

7
Neamuri, in Biblie, se referă la orice altă naţiune decât evreii, “poporul ales”.

5
 Scrisoarea 7. ISTORIA UNIVERSULUI-VIITORUL

Satan a fost detronat.

Luca 10.18 Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un
fulger din cer”
Isus va reveni
Matei 24.25-40 Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se
vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. … soarele se
va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din
cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.
Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate
seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului
venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite
pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din
cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă. …
Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor
trece.
Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici
îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s-a întâmplat în
zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În
adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se
însurau şi se măritau, până în ziua cînd a intrat Noe în corabie, şi n-
au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va
fi şi la venirea Fiului omului.
Va avea loc învierea credincioşilor, pentru viaţa veşnică.
1Tesaloniceni 4.14-17. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu
glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din
cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom
fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm
pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

5
 Credincioşii vor primi un trup nou, indestructibil,
nemuritor.
1 Corinteni 15.51-54. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi
toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi,
la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia
nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.
Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace
în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.
Va exista o judecată
 Pentru cei credincioşi în vederea răsplătirii; ei vor
merge în ceruri (Apocalipsa 21.1-4)
 Pentru cei necredincioşi în vederea osândirii; ei vor
merge în Iad pentru veşnicie (Apocalipsa 21.8)
Judecata va avea în vedere deciziile şi faptele proprii făcute în
timpul vieţii, nu parastasele, nu deciziile părinţilor.(2 Cor.5.10 )
A face fapte bune nu este suficient, ci a face voia Lui ( Matei
7. 21-29 )
Judecata are un caracter veşnic (Matei 25.46 )
Lumea pe care o ştim noi se va sfârşi, şi o alta va începe.
2Petru 3.9-13: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei
Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte
ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului
însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet,
trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce
este pe el, va arde.
Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un
pământ nou, în care va locui neprihănirea.”

5
 Scrisoarea 8. CONCLUZII
1. Dumnezeu există. El este creatorul Universului şi
Legiuitorul tuturor legilor: fizice, chimice, morale etc. El are toate
drepturile asupra creaţiei Sale, şi are planuri bune pentru Creaţia Sa.
2. Tot ce putem cunoaşte despre Dumnezeu este scris
într-o colecţie de cărţi ce alcătuiesc Biblia. Ea a fost scrisă de oameni
aleşi de Dumnezeu şi s-a transmis nealterată prin veacuri până la noi.
A fost “curăţată” de orice scriere suspectată de a fi o contrafacere. La
ea nu se poate adăuga nimic şi din ea nu se poate scoate nimic. Ea
conţine Adevărul.
3. Isus este o persoană istorică care a dovedit prin
naşterea, viaţa, moartea şi învierea Sa că este Dumnezeu adevărat şi
Om adevărat. Ceea ce El a susţinut este Adevărul.
4. Omul este despărţit de Dumnezeu datorită păcatului, şi
nu există o altă cale de împăcare cu El decât prin acceptarea cu
simplitate a faptului ca Isus a plătit prin jertfa Sa preţul de
răscumpărare pentru viaţa fiecăruia. Această acceptare se face prin
recunoaşterea lui Isus ca Mântuitor şi ca Domn pentru tot restul
vieţii, şi printr-un act public de botez în apă şi Duh. Acesta constituie
momentul naşterii din nou, pentru o nouă viaţă alături de Creator.
Implicaţii:
 Nu o religie te mântuieşte, nici faptele tale bune, nici o
anumită biserică, nici frecventarea unei biserici, nici asigurările unui
preot sau călugăr care se roagă pentru tine, nici urmaşii tăi prin
parastasele şi lumânările pe care ţi le vor dedica, nici averea ta, nici
ţinerea unor posturi sau zile speciale, nici că mănânci sau nu mănânci
carne de porc, nici că bei sau nu bei un pahar de vin. Ceea ce te
mântuieşte este legământul şi relaţia ta de supunere în dragoste faţă
de o persoană-Dumnezeu care îţi vrea binele: Isus Hristos !
 Aşa cum, chiar dacă te naşti intr-o familie de medici
nu înseamnă că tu însuţi eşti sau vei deveni neapărat medic, tot aşa nu
poţi afirma ca eşti ortodox, catolic, protestant (sau musulman, budist
etc) doar prin naşterea într-o familie de ortodocşi, catolici, protestanţi

5
(respectiv musulmani, budişti etc). Tu însuţi vei da socoteală de viaţa
ta, de aceea ai dreptul la o alegere; “cercetează lucrurile şi alege ce
este bun “ zice Biblia (1Tesaloniceni 5.21).

Fă astfel încât să fii convins că vei fi mântuit, să ai siguranţa că

te-ai împăcat cu Dumnezeu!

Fă un legământ cu El!

După cum am văzut avem de-a face cu o problemă de

viaţă şi de moarte....veşnică!
De aceea vă invit să vă acordaţi suficient timp pentru a
o clarifica
.... şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm
fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
(2 Corinteni 5:20)

5
 PARTEA A II-A
De ce să crezi?
 Partea a II-a De ce să crezi?

INTRODUCERE

Această secţiune este scrisă pentru cei care au îndoieli

referitoare la existenţa lui Dumnezeu, autenticitatea Bibliei, persoana
lui Isus, sau nedumeriri referitoare la Biserică şi varietăţile ei, ca şi
pentru cei care, deşi cunosc în parte aceste lucruri, au încă întrebări
care îi preocupă.
Dacă aceste subiecte vă sunt cunoscute, citiţi numai Partea I
pentru a vă răspunde la întrebările: Ce este naşterea din Nou? şi Care
este esenţa creştinismului autentic?

6
 Scrisoarea 1. DUMNEZEU

ARGUMENTE IN FAVOAREA EXISTENŢEI LUI

DUMNEZEU
1. Originea moralei
Trebuie să vă avertizez că acest subcapitol are un caracter mai filosofic. Dacă
simţiţi că nu puteţi ţine pasul cu argumentaţia, vă recomand să citiţi doar caseta
de la pg. 65 şi apoi să săriţi la Argumentul cosmologic.Creaţia. (pg 66)

Ce e binele? Ce e răul ? Ce e Adevărul ? Ce e Dreptatea?

Cine suntem noi în acest Univers? Care este sensul şi scopul final al
actelor noastre şi al Universului ? Ce e cu adevărat important în
viaţă? Ce ne face fericiţi?
Deşi evităm să ne confruntăm cu acestea şi să le dăm un
răspuns, convingerile noastre în legătură cu aceste întrebări ne
guvernează de fapt viaţa, sunt cel mai important resort care ne
pune în mişcare. Fie că suntem constienţi sau nu, noi nu putem trăi
fără o filozofie de viaţă.

Problematica Bine – Rău

Vom da nişte exemple şocante:
♦ De ce considerăm noi că e bine să ocrotim handicapaţii,
vârstnicii, bolnavii cu boli terminale sau incurabile, când ar fi
mai simplu şi mai eficient din punct de vedere economic să-i
‘eutanasiem’? Spartanii obişnuiau să-i arunce de pe stânci pe
bebeluşii handicapaţi.
♦ In procesul de la Nurnberg naziştii s-au apărat cu următorul
argument: Voi ne judecaţi pe noi pentru că aţi fost mai tari
(legea junglei). Dacă învingeam noi, noi vă judecam pe voi.
Pe ce bază susţineţi voi că ceea ce am încercat noi să facem
 (rasa ariană ) nu a fost bine? De fapt, teoria evoluţionistă le–
ar da dreptate.
♦ Genetica evoluţionistă a introdus în gândire conceptul de
‘eugenie’, adică teoria “ameliorării rasei “. Rasele sunt privite
ca inegale între ele. Rasa albă e superioară şi trebuie evitat
orice amestec cu rasele inferioare. Alexis Carel afirma:
“datorită civilizatiei eficienţa selecţiei naturale diminuează.
Pretutindeni se amplifică procentul indivizilor handicapaţi.”
El cere eliminarea tuturor celor care periclitează viaţa socială.
Gazarea lor ar fi, după părerea lui, o soluţie umană şi
economică. Darwin observa că “spre deosebire de populaţiile
care elimină toţi handicapaţii, noi oamenii civilizaţi facem
toate eforturile pentru a opri mersul eliminării… construim
spitale pentru idioţi, infirmi şi bolnavi. Facem legi pentru a
veni în sprijinul celor nedemni … Membri inconştienţi,
degradaţi, vicioşi ai societăţii tind să se înmulţească într-o
proporţie mai mare decât cei ce sunt prudenţi şi, de obicei,
înţelepţi.” Încă din 1899 a avut loc prima sterilizare eugenică.
Până în 1935 au fost sterilizaţi numai în SUA un număr de
21500 de bolnavi schizofrenici, epileptici, înapoiaţi mental.
Apoi şi Germania şi Danemarca au legiferat sterilizarea
bolnavilor psihici.
Deşi o să vi se pară poate ciudat, aceasta este concepţia
umanistă, bazată pe teoria evoluţionistă. Umanismul are în centru
omul, dar nu orice om, ci doar exemplarele performante ale rasei.
E bine? E rău?
ÎNTREBARE FUNDAMENTALĂ: De unde ştim noi ce e bine şi
ce e rău ?

Problematica Drept - Nedrept

♦ Un tânăr: Mama mă îndoctrinează cu ideile ei, dar eu cred că
fiecare are dreptul să facă ce vrea.
 Filozoful: Ai dreptate; şi mama ta are dreptul să facă ce vrea!
(să te îndoctrineze cu ideile ei)
♦ Un terorist a plasat o bombă într-o şcoală şi au murit 6
profesori şi 30 de copii nevinovaţi. Cineva a exclamat: Ce
viaţă nedreaptă !
• O mamă şi-a pierdut fiul, nora şi nepotul într-un accident
stupid, din vina unui şofer beat. Prin diferite mijloace acesta a
scăpat de pedeapsă. Mama îndurerată a exclamat : Ce viaţă şi
ce societate nedreaptă!
Dacă viaţa a apărut „din întâmplare”, de ce ne ofensăm când ea
dispare tot din întâmplare ?
Este drept ca tu să-ţi câştigi existenţa muncind din greu, iar alţii să o
ducă mult mai bine înşelând pe alţii, furând, sau abuzând de poziţia
lor? Probabil vei răspunde: e nedrept.
ÎNTREBARE FUNDAMENTALĂ: De unde ştim noi ce e drept şi
ce e nedrept?

Problematica Moral - Imoral

♦ Soţia ta are un amant (sau soţul tău are o amantă). Te
deranjează asta? De ce ? Eschimosul se supără dacă îi eşti
musafir şi nu-i cinsteşti casa culcându-te cu soţia lui.
♦ Canibalii mănâncă oameni. Aşa e în cultura lor. Nimănui nu i
se pare că ar fi ceva greşit. Pentru tine ar fi asta o problemă?
Să mănânci oameni sau să fii tu mâncat ? De ce?
♦ Un proaspăt ieşit din penitenciar nu are nici o şansă de
angajare. Astfel el este silit să fure, iar dacă i te împotriveşti e
constrâns să te lovească sau chiar să te ucidă. Ţie iţi pasă de
el, dacă există sau nu, dacă are sau nu ce să manânce? Lui de
ce să-i pese de tine? La fel se pune problema pentru cei pe
care astăzi îi numim “copii străzii” şi care vor creşte, cei din
 familii sărace, cei abuzaţi fizic sau emoţional, brutalizaţi, toţi
respinşii şi dispretuiţii lumii.
♦ Este moral ca cineva să-ţi violeze fiica ? De ce ? Peste 100 de
ani vom fi toţi morţi; cui îi va mai păsa de fiica ta şi de violul
ei ?
ÎNTREBARE FUNDAMENTALĂ: De unde ştim noi ce e moral
şi ce e imoral? De unde a apărut această noţiune şi ce rost are
ea?

In legătură cu aceste întrebări, ca dealtfel şi în legătură cu

întrebările de la începutul capitolului, se pune problema:
-au ele un răspuns ?
-dacă DA, care e valoarea de adevăr a răspunsului, adică e
acesta întotdeauna şi universal valabil, sau e relativ şi depinde
de persoana care dă raspunsul, de cultura ţării în care trăieşte,
de nivelul de civilizaţie, de anumite circumstanţe?
Aceasta este numită “Problema Adevărului “. Ea este tratată de
filozofi în următoarele trei abordări :

A. ADEVĂRUL NU POATE FI CUNOSCUT

1.Agnosticii susţin că “nu poţi cunoaşte adevărul”. Dar
chiar această propoziţie are pretenţia de a afirma un
adevăr. Dacă adevărul nu poate fi cunoscut, înseamnă că
nici această afirmaţie nu poate fi considerată adevărată.
Α.1 Scepticii susţin ca poţi cunoaşte, dar ”nu poţi fii sigur de
nimic“. Îi putem întreba: sunteţi siguri de asta?
Α.2 Perspectiviştii sunt sceptici moderni care susţin că adevărul
poate fi cunoscut, dar numai în perspectivă. Aşadar nu te poţi
baza pe teorii cu valoare de adevăr acum, ci într-o perspectivă
continuu perfectibilă, cu alte cuvinte nu vom cunoaşte de fapt
niciodată adevărul ultim în legatură cu problemele
 fundamentale. Asta înseamnă că tot atunci vom afla şi dacă
această teorie e valabilă (adică niciodată).

B. ADEVĂRUL POATE FI CUNOSCUT

SUBIECTIV ŞI DECI E RELATIV
Β.1 Fideismul şi existenţialismul susţin că “lucrul acesta este
adevărat deoarece Eu cred că este adevărat” sau , “lucrul
acesta este adevărat pentru mine“. Realitatea este privită prin
prisma experienţei personale. Adevărul e personal, şi deci
relativ. Este un concept al toleranţei şi libertinismului, al vieţii
pentru sine. Fiecare are dreptul să creadă ce vrea şi să facă ce
vrea ca să-i fie lui cât mai bine, dar în acelaşi timp trebuie să
respecte şi dreptul celuialt de a crede ce vrea. Poziţia aceasta e
completată de regulă cu afirmaţia “important e să fii sincer“.
Aceasta este poziţia adoptată şi de mişcarea New Age.
Implicaţiile concepţiei:
♦ Tu, fiind tolerant, trebuie să tolerezi şi o concepţie intolerantă
faţă de tine. Deşi poate ţie ţi se pare nedrept ca cineva să-ţi
ucidă soţia, totuşi trebuie să respecţi filozofia de viaţă a
ucigaşului.
♦ Hitler şi Stalin au crezut foarte sincer că ceea ce au făcut este
bine.
♦ Degeaba credem sincer în ceva greşit, nu ne va fi de nici un
folos (de exemplu că gravitaţia nu există).
Β.2 Experienţialismul şi evidenţialismul sunt concepţii bazate pe
experimente. Ei susţin că “este adevărat doar ce se poate
dovedi “. Implică repetabilitate ca în experienţele de fizică sau
chimie: acelaşi experiment efectuat în aceleaşi condiţii conduce
la aceleaşi rezultate. Sunt concepţii incapabile să răspundă la
problematica istoriei (de orice fel), artei, psihologiei, moralei etc.
Β.3 Pragmatismul susţine că “ceva este adevărat dacă
funcţionează când este aplicat la viaţă”. Criteriul nu poate fi
 aplicat în materie de morală. Haideţi să facem afirmaţia: furtul,
crima, violul sunt morale. Această propoziţie este adevărată
fiindcă aceste fapte funcţionează când sunt aplicate?
Β.4 Raţionalismul susţine că “este adevărat tot ceea ce poate fi
demonstrat raţional. Aplică metodele matematice la gândirea
umană. Apelează, ca şi matematica care are nevoie de axiome, la
o realitate ultimă care nu mai poate fi demonstrată. Or, aceasta
poate fi relativată dacă nu există absolut.
Β.5 Alte concepţii, populare, susţin că în aflarea adevărului te poţi
baza pe
• Instinctele tale (e adevărat ceea ce presimţi)
• Sentimentele tale (e adevărat ceea ce simţi )
• Intuiţia ta (e adevărat ceea ce iţi spune experienţa ta )
• Tradiţii , obiceiuri (e adevărat ceea ce spuneau strămoşii )
• Consensuri (e adevărat ceea ce toată lumea spune că e adevărat )
Este limpede că nici una dintre aceste concepţii nu rezistă la o
analiză atentă.

C. ADEVĂRUL EXISTĂ OBIECTIV, POATE FI CUNOSCUT

ŞI ESTE ABSOLUT.
Am văzut că celelalte concepţii nu stau în picioare; o altă
posibilitate nu există.
Asadar,
Adevărul :
Nu este ceva ce ni se potriveşte sau nu!
Nu este o chestiune de percepţie diferită asupra lumii!
Nu este ceva asupra căruia oamenii se pun de acord şi apoi
legiferează!
Faptul că oamenii folosesc noţiunile de Bine-Rău, Drept-Nedrept,
Moral-Imoral, arată că toţi oamenii sunt conştienţi de existenţa unei
Legi Morale Obiective, tot atât de absolută şi imuabilă ca şi legile
fizicii. Fie că o credem, fie că nu, legile Universului funcţionează
fără a ţine seama de părerile subiective ale oamenilor.
Cine ar fi nebunul care, după ce a votat împreună cu prietenii
împotriva legii gravitaţiei, să se arunce de la etaj?
Existenţa unei legi morale implică şi existenţa unui Legiuitor Moral
Suprem, fiindcă dacă Dumnezeu nu există pot face ce vreau. Căci
chiar dacă unii sunt de altă părere decât mine în ceea ce eu fac, nu
există nici o bază pe care să afirme că ei au dreptate şi nu eu.
Dacă Dumnezeu nu există, noţiunile de Moral-Imoral, Bine-Rău,
Drept-Nedrept se golesc de orice conţinut şi işi pierd sensul.

Dacă Dumnezeu nu există, tu eşti un accident biologic (ca toată

rasa umană dealtfel), n-ai nici un sens în viaţă şi nici o valoare.
Orice ţi s-ar întâmpla e o “întâmplare“ şi n-ai nici un drept să
spui că eşti nedreptăţit sau abuzat. Dacă mori mai devreme sau
mai târziu, şi în ce fel, sunt doar întâmplări, egale cu aceea de a
te fi născut. Oricum peste 1000 de ani nimeni nu va mai şti că
tu ai existat şi nimănui nu-i va mai păsa ce viaţă ai dus tu, ce te-
a frământat, ce te-a bucurat, ce te-a întristat.
S-ar putea obiecta ca există o “opinie publică”, sau legi şi norme care
reglementează inclusiv problemele legate de moralitate, dar :
♦ Istoria arată că societatea şi civilizaţia nu ne-au făcut mai
buni. In al doilea război mondial s-au luptat cele mai
“civilizate“ naţiuni .
♦ Căminele studenţeşti ar trebui să fie unele dintre cele mai
“sfinte “ locuri dacă civilizaţia şi cultura ne-ar face mai buni.
 ♦ In ţările considerate mai civilizate problematica crimei,
violenţei, drogurilor este mai accentuată decât în ţările mai
puţin civilizate.
♦ Dacă normele societăţii ne sunt suficiente, de ce ne supărăm
totuşi dacă într-un proces instanţa dă cîştig de cauză părţii
adverse şi de ce ne simţim nedreptăţiti ? De ce suntem
contrariaţi şi afirmăm despre unele legi că nu sunt bune? În
raport cu ce evaluăm noi dacă aceste legi sau verdicte sunt
drepte sau nu, dacă n-ar exista ceva exterior, obiectiv, ca
punct de referinţă la care să ne putem raporta ? Legile morale
ale societăţii arată ce ar trebui să facă oamenii, nu ceea ce
fac; de unde această idee despre cum ar trebui să fie ?

Cum stau însă lucrurile dacă Dumnezeu există ?

♦ Noţiunile de Moral-Imoral ,Bine-Rău, Drept-Nedrept au un
sens, şi acesta este definit de Legiuitorul Moral Suprem.
♦ Adevărul există obiectiv, poate fi cunoscut şi este absolut.
♦ Tu eşti unic, creat după chipul lui Dumnezeu, pentru
scopurile lui Dumnezeu şi eşti destinat pentru o viaţă veşnică,
într-un trup indestructibil, alături de Creatorul tău, într-o lume
a dragostei în care nu va mai exista suferinţă.
♦ Tu poţi avea o relaţie directă cu Creatorul tău.
♦ Dumnezeu te iubeşte şi are un scop bun pentru viaţa ta.
♦ Viaţa ta are un sens, un scop şi o valoare.

2. Argumentul cosmologic.Creaţia.
In ce priveşte originea Universului avem doar următoarele 3
posibilităţi:
 Universul e veşnic. Această ipoteză este infirmată de ştiinţă :
• Cercetătorii fizicieni afirmă că Universul are o vârstă
 • Teoria ”Big-Bangului” afirmă că Universul are un început
estimat la câteva miliarde de ani în urmă
• “Teoria deplasării spre roşu”, legată de mişcarea de
îndepărtare a galaxiilor, susţine că Universul are o vârstă
• Legea radioactivităţii implică faptul că dacă Universul nu ar
avea o vârstă finită, deja demult ar fi încetat orice radioactivitate
• Legea entropiei (Legea a 2-a a Termodinamicii ) stabileşte că
evoluţia tuturor sistemelor este spre dezordine. Dacă Universul ar fi
veşnic, acum ar trebui ca totul să fie haos. Şi tot ar rămâne întrebarea:
de unde a apărut ordinea ?
 Universul nu e veşnic, dar e autocreat. Această ipoteză este
infirmată de asemenea de ştiinţă, Legea Conservării Energiei “nimic
nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă” afirmând că
materia şi energia se transformă, dar nu au capacitatea de autocreaţie.
 Universul nu e veşnic, el este creat. Aceasta ipoteză este
singura care rămâne, iar ea implică existenţa unui Dumnezeu
Necreat, Veşnic, Creator.

3. Teoria vidului fizic

Iată că, prin descoperiri recente, chiar ştiinţele exacte aduc
argumente în favoarea existenţei lui Dumnezeu. (Acest material a
fost preluat dintr-un studiu prezentat la o sesiune de comunicări
stiinţifice ale Armatei, în legătură cu războiul energo-informaţional).
Vidul fizic este un concept modern specific mecanicii
cuantice, şi reprezintă „un obiect cuantic complex şi dinamic care se
manifestă prin fluctuaţii”. Vidul fizic reprezintă cauza apariţiei aşa-
numitei „deplasări Lembov” într-o structură ultrasubţire a radiaţiei
atomului de hidrogen determinând apariţia efectului Cazimir.
Descrierea ştiinţifică a teoriei vidului fizic a lui Sipov se
bazează pe teoriile lui S. Veinberg, A. Salam şi S. Gleshou, şi are la
bază trei ecuaţii de vid: a lui Einstein, a lui Heizenberg şi cea a lui
Yung-Millis, care reprezintă ecuaţii structurale ale geometrei lui R.
Veitzenbok. Concluzionăm ca teoria lui Sipov este construită pe baze
fundamental riguroase8.
Teoria Vidului Fizic (TVF) a permis înţelegerea de pe poziţii
noi a structurii Universului. Conform acesteia, realitatea, a cărei
parte suntem şi noi toţi, se compune din 7 niveluri ierarhice:
• Primele 4 nivele inferioare au fost numite „fizică
obiectivă”, care reprezintă obiectul de studiu al fizicii standard.
• Următoarele două nivele au fost numite „fizică
subiectivă”, deoarece o serie de rezultate teoretice şi
experimentale arată că aceste două nivele, împreună cu ultimul,
joacă un rol primordial în conştiinţa omului.
• Ultimul nivel, al Spiritului, denumit de Sipov nivelul
„Nimicului Absolut” reprezintă nivelul legat de manifestarea
globală a Spiritului ca factor cosmic. De reţinut este afirmaţia că
„Nivelul spiritului trebuie să aibă un început creator şi volitiv”
care incumba iminenţa esenţei creatoare a Spiritului şi
inevitabilitatea esenţei volitive a acestuia.
„TVF ca şi modelele fizice construite, nu numai că ne oferă
baze de creare a unei „fizici a conştiinţei”, dar ne permit chiar să ne
apropiem de reprezentările fizice ale rolului Spiritului”
concluzionează autorul articolului.
Vedem aşadar că oamenii de ştiinţă l-au găsit pe Dumnezeu,
chiar dacă nu Îl numesc aşa. Ce altceva putem înţelege când ni se
vorbeşte de iminenţa esenţei creatoare şi inevitabilitatea esenţei
volitive a Spiritului decât că există un Creator care prin Voinţa Sa a
declanşat naşterea Universului.

8
Ca o dovadă a funcţionalităţii sale, această teorie a permis realizarea aşa-
numitelor „dispozitive termice cu randament supraunitar” (de până la 400%) - în
sisteme fizice deschise - de neconceput până astăzi, datorită limitărilor impuse de
legea conservării energiei – în sisteme închise - care postula imposibilitatea
construirii unor perpetuum mobile. Aşa numitele „Pompe de căldură geotermală”
sunt o implementare domestică a acestor cercetări.
 4. Argumentul antropiei. Totul este atât de precis alcătuit încât
orice modificare ar putea duce la imposibilitatea existenţei vieţii pe
Pământ (distanţa Pământ – Soare, raportul apă – uscat, compoziţia
chimică a atmosferei, a corpului omenesc etc).
5. Argumentul conştiinţei. Cum ar fi putut apărea conştiinţa
de sine dintr-un Univers fără conştiinţă de sine ? Cum ar fi putut
apărea ideea că fiecare trebuie să-şi urmeze propria conştiinţă ? Ce
este conştiinţa, de unde vine, şi de ce trebuie s-o urmăm ? De ce
atunci când greşim simţim nevoia să ne justificăm în faţa acestei
conştiinţe?
6. Argumentul personalităţii. Cum a putut apărea
personalitatea dintr-un Univers impersonal ? Cum a putut apărea
dragostea, ce este ea, şi de unde provine nevoia de dragoste ? Cum
putem demonstra existenţa / inexistenţa dragostei, şi pe ce bază o
putem defini într-un Univers insensibil?
7. Argumentul ontologic. De unde există în toate culturile
ideea că există Divinitate, că omul e certat cu Divinitatea şi că trebuie
să caute o cale de împăcare? Cine ar fi inventat un Dumnezeu care
ne refuză toate plăcerile dubioase?

8. Mărturia oamenilor de ştiinţă şi a altor personalităţi

8.1 Ştiinţa este compatibilă cu credinţa în Dumnezeu 9.
Mărturie stau o serie întreagă de oameni de ştiinţă, care au crezut în
El.
Johannes Kepler, cel care a formulat matematic Legea
atracţiei Universale, a spus: Mare este Dumnezeu, şi înţelepciunea
Lui nu are sfârşit... Intenţionam să devin teolog...dar văd acum că
prin strădaniile mele Dumnezeu este slăvit şi în astronomie deoarece
“cerurile spun slava lui Dumnezeu”, şi de asemenea „Cred ... numai
şi numai în slujirea lui Isus Hristos...”

9
Referinţă: Abou-Rahme, Farid. Dr. ( 1998). Şi Dumnezeu a zis... Autoritatea
Bibliei Confirmată de ştiinţă. Cluj: Editura Logos
 Sir Isaac Newton, al cărui nume este legat de formularea
legii gravitaţiei şi care a adus contribuţii fundamentale în fizică şi
calculul matematic : „Am convingerea fundamentală că Biblia este
Cuvântul lui Dumnezeu, scris de oameni insuflaţi de Dumnezeu.
Studiez zilnic Biblia.” şi ”există mai multe semne sigure de
autenticitate în Biblie decât în orice istorie profană.”
Michael Faraday, pionier al electricităţii, inventator al
generatorului şi transformatorului electric, fiind întrebat de un
reporter ce speculaţii face în legătură cu ce urmează după moarte, a
răspuns, făcând referire la versetul 2 Timotei 1.12: Speculaţii? Nici
una. Am certitudini. “Ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El
are puterea să păzească ce i-am încredinţat, până în ziua aceea”.
James Joule, al cărui nume este legat de Legea Joule, de
numele unităţii de măsură a energiei, de contribuţii în
Termodinamică, a fost un creştin cunoscut. În perioada în care
darwinismul făcea ravagii în Anglia, la 1864, un număr de 717
oameni de ştiinţă au semnat un manifest remarcabil numit
„Declaraţia studenţilor în ştiinţele naturale şi fizică” în care îşi
mărturiseau încrederea pe care o aveau în integritatea ştiinţifică a
Sfintelor Scripturi. Joule credea cu tărie că Dumnezeu este Creatorul.
El a afirmat: după cunoaşterea şi împlinirea voii lui Dumnezeu,
următorul meu ţel este să cunosc câte ceva despre atributele Sale -
înţelepciunea, puterea şi bunătatea Sa - aşa cum sunt ele arătate în
lucrarea mâinilor Sale.
James Clerk Maxwel, autorul teoriei câmpului
electromagnetic era prezbiter în biserica locală. În notiţele sale s-a
descoperit o rugăciune: Dumnezeule atotputernic, Tu l-ai creat pe om
după chipul Tău şi l-ai făcut un suflet viu ca să te poată căuta pe tine
... Invaţă-ne să studiem lucrarea mâinilor Tale pentru a supune
pământul spre folosinţa noastră, şi întăreşte-ne raţiunea pentru
slujirea Ta ... ca astfel să primim binecuvântatul Tău cuvânt pentru a
crede în Cel pe care Tu l-ai trimis să ne dea cunoştinţa mântuirii şi a
iertării păcatelor noastre.
 William Thomson-Lord Kelvin, descoperitor al scalei de
temperatură absolută şi inventator cu peste 70 patente, a afirmat:
pretutindeni în jurul nostru se află dovezi copleşitoare ale unui
proiect divin, inteligent şi binevoitor. Concepţia ateistă mi se pare
atât de lipsită de sens încât nici nu o pot exprima în cuvinte.
Samuel Morse, inventatorul telegrafului şi a codului ce-i
poartă numele, a transmis ca primul mesaj oficial din lume un text
din Biblie: “ce lucruri mari a făcut Dumnezeu”
Louis Pasteur, a pus bazele microbiologiei şi bacteriologiei.
A inventat vaccinarea, imunizarea şi pasteurizarea. Este autorul legii
biogenezei care afirmă că viaţa nu poate proveni decât din viaţă,
contrazicând ideea evoluţiei prin generare spontană. El a afirmat:
Stiinţa îi apropie pe oameni de Dumnezeu. Cu cât studiez mai mult
natura, cu atât sunt mai uimit de lucrarea Creatorului.
Baronul de Marchestown, fondatorul logaritmilor,a publicat
comentarii la cartea “Apocalipsa”
Altii: Fleming (electronică), Lister (chirurgie antiseptică),
Simpson (anestezie), Dalton (teoria atomică), Fraţii Wright
(avionul cu motor), Mendel (genetică), Euler (calcul matematic),
von Braun ( rachete spaţiale), ……..
Toţi aceştia, şi încă mulţi, mulţi alţii, au fost convinşi de
faptul că adevărata ştiinţă confirmă întotdeauna Cuvântul lui
Dumnezeu.
8.2 Mărturii ale altor oameni celebri10:
Abraham Lincoln : “Eu cred că Biblia este cel mai mare
dar dat vreodată omului. Tot ce e bun de la Mântuitorul lumii ne este
dat prin intermediul acestei Cărţi“.
George Washington :“este imposibil să guvernezi lumea
cum se cuvine fără Dumnezeu şi fără Biblie”.
Regina Victoria : Cartea aceasta (Biblia) stă la baza
supremaţiei Angliei

10
Referinţă: Halley, H.Henry. (1983). Manual Biblic. Editura „Door of hope”
 Immanuel Kant: Existenţa Bibliei ca o carte pentru popor
este cel mai mare bine pe care l-a trăit rasa umană. Orice încercare
de a o minimaliza este o crimă împotriva omenirii.
Dumnezeu există, fără urmă de îndoială. În ce fel ne
afectează viaţa această concluzie ? Poate că nu ne deranjează prea
mult faptul că există undeva în Univers un Dumnezeu : El e cu
treaba lui, noi cu ale noastre. Abia când începem să-l cunoaştem pe
El, şi ce spune El, ne dăm seama că nu mai putem ignora felul în
care ne trăim viaţa.
 Scrisoarea 2. BIBLIA

Tot ce putem ştii despre Dumnezeu este cuprins într-o carte

numită Biblia. Această scriere afirmă despre sine că este Cuvântul
infailibil al lui Dumnezeu şi că a fost scrisă prin revelaţie de nişte
oameni insuflaţi (inspiraţi) de El. Este pe de o parte o carte istorică,
iar pe de altă parte conţine voia lui Dumnezeu revelată oamenilor.
Termenul “biblia“ vine de la grecescul “biblos” - cărţi. Se mai
numeşte şi Scriptura. Are două părţi numite Vechiul Testament
(V.T.), care conţine legământul lui Dumnezeu cu poporul evreu şi
istoria acestuia, si respectiv Noul Testament ( N.T.), care conţine
chemarea lui Dumnezeu pentru întreaga omenire la un legământ
veşnic. Unele Biblii mai conţin nişte scrieri numite “ apocrife “.
Cărţile bibliei au fost scrise pe papirus, apoi pe pergament
(piei de animale rase şi tratate vegetal sau mineral; denumirea vine de
la orasul Pergam). Tocul a fost mai intâi de trestie, apoi s-au folosit
pene. Cerneala era din praf de cărbune amestecat cu sucuri de plante
şi apă. Cărţile erau copiate manual cu respectarea unor reguli foarte
severe a căror încălcare se putea solda cu moartea scribului şi arderea
copiei greşite.
Două manuscrise descoperite ale V.T. datate la o diferenţă
de 1000 de ani între ele au sub 5% erori de transcriere şi aceste
diferenţe nu sunt în legătură cu fundamente doctrinare.

DE CE ESTE BIBLIA CREDIBILĂ ?

1. Autorii Scripturii
V.T. a fost scris de nişte evrei numiţi prooroci (profeţi),
recunoscuţi ca atare de poporul evreu, şi care au fost martori oculari
la majoritatea actelor istorice descrise în Scriptură.

7
 N.T. a fost scris de apostoli sau apropiaţi ai acestora care au
fost şi martori oculari la evenimente.(2Pet1.16, 1Ioan1.3, Luca 1.1-3)
Dacă scrierile ar fi fost minciuni ele ar fi fost criticate şi
demascate imediat, căci existau încă de pe atunci destui duşmani ai
creştinismului. Insă noi putem observa apelul plin de îndrăzneală al
autorilor la cunoştintele ascultătorilor (Fapte 2.22, Fapte26.24 )
Fapte 2.22 Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe
Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin
minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut
Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;
Fapte 26.24-26 Pe când vorbea el astfel ca să se apere,
Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea
multă te face să dai în nebunie.
„Nu sunt nebun, prea alesule Festus a răspuns Pavel
„dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.
Împăratul ştie aceste lucruri, şi de aceea îi vorbesc cu
îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din
ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ!
Cele 4 evanghelii sunt scrise de autori în stil propriu.
Necorelările în anumite chestiuni arată sinceritatea autorilor şi dau,
cu atât mai mult, o deosebită credibilitate lucrurilor prezentate
identic. Scrierile includ şi incidentele, disputele dintre apostoli, fuga
lor (laşitatea), nesiguranţa cu privire la identitatea lui Isus etc.

2. Mărturii ale altor scriitori antici despre N.T. şi

despre evenimentele din acea perioadă.
Pe de o parte nu există nici o scriere antică care să contrazică
afirmaţiile făcute de Biblie. Pe de altă parte există scrieri ale unor
oameni care i-au cunoscut pe apostoli, au cunoscut evenimentele, şi
pe baza veridicităţii şi autenticităţii acestora s-au convertit la
creştinism, şi au fost gata chiar să moară pentru convingerile lor.
Cine ar fi gata să moara pentru o minciună ?

7
 Iată câţiva dintre aceştia :
♦ Clement din Roma, (95 en ) episcop al Romei. Ucenic al lui
Petru.
♦ Ignatiu,(70-110 en ) episcop de Antiohia. Martirizat. Ucenic
al lui Ioan.
♦ Policarp (70-156 en ),episcop de Smirna. Martirizat.Ucenic al
lui Ioan.
♦ Papias (130 e.n. ) Episcop de Hierapolis. Martirizat.Ucenic al
lui Ioan.
Alti scriitori antici
Iosefus Flavius.(100 en)-Istoric Evreu.
Aristide (135 en)- Filozof grec.

3. Confirmări arheologice. Se poate afirma categoric că

nici o descoperire arheologică nu a putut contrazice vreo referinţă
biblică. Polemicile care există se referă la faptul că până acum n-au
fost descoperite unele lucruri la care Biblia face referire.
Mulţi arheologi care au încercat să contrazică Biblia, după 30-
40 de ani de cercetări s-au convertit la creştinism.(ex. Sir William
Ramsay)
Exemple din V.T.:
• Criticii susţineau că pe vremea lui Moise (1500 ien)
nu erau cunoscute oglinzile de alamă ,care ar fi apărut abia 1000
de ani mai tirziu, şi că deci scrierile lui Moise sunt contrafaceri şi
au fost scrise mult mai târziu decât pretind. Ulterior s-au
descoperit asemenea oglinzi în Egipt, datate 1500 ien.
• Prăbuşirea zidurilor Ierihonului (Iosua 6) exclusiv prin
puterea lui Dumnezeu era contestată de critici. Săpăturile
efectuate între 1930-1936 au confirmat că zidurile au fost
prăbuşite înspre exterior (nu în interior cum se întâmplă în urma

7
 unui asediu), şi care confirmă afirmaţia Bibliei potrivit căreia
atacatorii au urcat în cetate păşind peste aceste dărâmături.
• Geneza 11.9 afirmă că exista o singură limbă, dar
Dumnezeu a încurcat limbile întregului Pământ la Turnul Babel.
Mulţi filologi sunt astăzi de părere că toate limbile au o origine
comună, iar alţii susţin chiar că pot dovedi acest lucru cu
metodele specifice lingvisticii.
• Istoria bătăliei lui Avram cu Chedorlaomer (Geneza
14 ) a fost considerată fictivă deoarece nu s-au găsit urme ale
celor 5 cetaţi legendare (Sodoma,Gomora, Adma, Teboim şi
Ţoar). Săpăturile de la Ebla 1964-1974 au descoperit 17 000 de
tăbliţe care consemnează existenţa celor 5 cetăţi şi aduc lumină
asupra multor altor probleme aflate în discuţie.
Exemple din N.T.:

• Criticii susţineau că în perioada naşterii lui Isus n-a

fost nici un recensământ şi că nu a existat un guvernator cu
numele Quirinius. Ulterior s-a descoperit ca Romanii făceau un
recensământ la fiecare 14 ani pentru a-i înregistra pe plătitorii de
taxe. Acest procedeu intrase în vigoare sub domnia lui Augustus,
şi al doilea recensământ este azi plasat de istorici pe vremea
naşterii lui Isus. O inscripţie găsită în Antiohia confirmă că un
anume Quirinius a fost guvernator în anul 7 ien.
• Scăldătoarea Betesda era considerată o legendă fiindcă
ea nu apărea în alte izvoare istorice, doar în N.T. Săpături
ulterioare au identificat-o, în 1888.
• Luca n-ar fi folosit corect titlurile conducătorilor
filipeni, numindu-i “praetori “ în loc de “duumuirs “. Descoperiri
ulterioare au confirmat corectitudinea lui Luca.
• A.N. Sherwin White, istoric clasic scria : ”în ce
priveşte cartea “Faptele Apostolilor “ confirmarea istoricităţii ei
este de-a dreptul uimitoare. Orice încercare de respingere a

7
 istoricităţii acestei cărţi, chiar şi în materie de detalii, este
absurdă.

4. Comparaţia Bibliei cu alte scrieri ale antichităţii

Autor Când a fost Cele mai Interval Număr

scrisă vechi de timp de copii
copii găsite
Cesar 100-44 ien 900 en 1000 10
Platon (tetralogii) 427-347 ien 900 en 1200 7
Tacitus (anale) 100 en 1100 en 1000 20
Plinius cel 61-113 en 850 en 750 7
tinar(istorie)
Tucidide (istorie ) 460-400 ien 900 en 1300 8
Suetoniu (viata 75-160 en 950 en 800 8
cezarilor)
Herodot (istorie ) 480-425 ien 900 en 1300 8
Sofocle 496-406 ien 1000 en 1400 193
Lucretiu 53 ien 1000 en 1050 2
Euripide 480-406 ien 1100 en 1500 9
Demostene 383-322 ien 1100 en 1300 200
Aristotel 384-322 ien 1100 en 1400 49
Homer (Iliada) 900 ien 400 en 500 643
Noul Testament 40-100 en 125 en 25 Peste
24000

Compararea scrierilor se face după următoarele criterii:

• Câte exemplare s-au găsit
• Cât de mult se apropie cea mai veche copie găsită de
data scrierii originalului
• Ce diferenţe există între diferitele manuscrise.
Comparând Biblia cu Iliada, pentru care s-au găsit cele mai multe
copii, cercetătorii au descoperit următoarele:

8
 -Iliada –degradare textuală 5%
-V.T. –degradare textuală 5%
-N.T. –degradare textuală 0,5%
Nici un specialist nu ar pune la îndoială autenticitatea
scrierilor lui Herodot sau Tucidide pentru faptul că cele mai vechi
copii găsite sunt scrise la 13oo de ani după original, sau pentru că au
fost găsite doar 8 exemplare.
Oricine desconsideră Biblia, din aceleaşi motive va
trebui să desconsidere întreaga literatură a antichităţii.
In paralel cu scrierea şi multiplicarea cărţilor Scripturii au
început să apară şi falsuri cu pretenţii de “scripturi”. În anul 397 en
conducătorii Bisericii s-au întâlnit în Conciliul de la Cartagina
pentru a stabili Canonul Bibliei. Pentru a fi considerată “Scriptură”
orice carte trebuia să satisfacă următoarele condiţii:
♦ Să fie inspirată de Dumnezeu
♦ Cărţile V.T. trebuiau să fie scrise, aşezate împreună sau
recomandate ca adevărate de un profet din vechime.
♦ Cărţile N.T. trebuiau să fie scrise de un apostol sau un ucenic al
acestora care a umblat şi a lucrat alături de ei.
♦ Să fie autentice. Să fi fost folosite şi acceptate de oameni
recunoscuţi ai lui Dumnezeu, şi aceştia să fi folosit citate din ea.
♦ Sa fie dinamică; să aibă puterea transformatoare de viaţă a lui
Dumnezeu.
Toate cărţile asupra cărora exista o urmă de îndoială au fost
îndepărtate.
În urma acestei selecţii au fost păstrate şi considerate
canonice scrierile pe care le avem astazi în Bibliile noastre. În afara
de acestea, unele biblii (ex. cea ortodoxă) mai conţin câteva cărţi
numite Apocrife, care:
-nu au pretenţia că sunt inspirate de Dumnezeu

8
 -au doar valoare istorică, acoperind perioada de la 300 ien
până la relatările în legatură cu naşterea lui Isus.
-nu sunt acceptate de canonul ebraic (nu fac parte din VT)
-n-au fost citate de Isus sau de apostoli

In ţara noastră , până la 1858 traducerile au fost scrise cu

alfabetul slavon, litere chirilice, apoi cu alfabetul latin :
♦ 1561 Evangheliarul slavo-român (cele 4 evanghelii ). Tiparit
de Diaconul Coresi.
♦ 1582 Palia de la Orăştie (Geneza şi Exodul în limba română).
Tipărit de Şerban, fiul Diaconului Coresi.
♦ 1648 Noul Testament de la Bălgrad (Alba Iulia ). Pentru
prima dată întregul N.T. în limba română.
♦ 1688 Biblia de la Bucureşti. Tradusă de Nicolae Milescu sub
domnia lui Şerban Cantacuzino.
♦ 1795 Sfintele Scripturi tipărite de Samuel Micu Klein la Blaj
♦ 1858 şi 1874 tipărită la Sibiu respectiv Iaşi
♦ 1895 tradusă direct din greacă de Dr. N. Nitzulescu, tipărită
la Bucureşti.
♦ 1923 Traducerea Dumitru Cornilescu, cea mai răspândită în
România.
♦ 1988 Ultima traducere ortodoxă, modernă, sub îngrijirea lui
Teoctist.
Polemicile izvorâte din eventualele diferenţe de traducere
trebuiesc analizate direct pe original, şi ţinând cont de spiritul şi
litera în care au fost scrise. În Apocalipsa 22.18-19 şi Deuteronom
4.2 există avertismente severe împotriva celor care vor
contraface scrierile biblice.

8
 E interesant să ştim ce spune Biblia despre ea însăşi, ceea ce
o deosebeşte de alte scrieri:
♦ 2 Petru 1.21 Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia
omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul
Sfânt. (afirmaţie a lui Petru)
♦ 2 Timotei 3.16,17 Toată Scriptura este însuflată de
Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea
înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie
desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (afirmaţie a
lui Pavel )
♦ Ioan 10.35 Scriptura nu poate fi desfiinţată. (afirmaţie a lui
Isus)
♦ Galateni 1.11,12 Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia
propovăduită de mine, nu este de obârşie omenească pentru că n-am
primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui
Isus Hristos. (afirmaţie a lui Pavel )
♦ Matei 24.35 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele
nu vor trece. (afirmaţie a lui Isus )

DE CE ESTE CONTESTATĂ BIBLIA?

Având atâtea dovezi clare şi incontestabile că Biblia este

adevărată, ne putem întreba pe bună dreptate: de ce totuşi unii o
contestă? De ce oare când aduci vorba de Dumnezeu şi de Biblie ai
sentimentul că oamenii caută motive să schimbe vorba, sau chiar să
plece?
S-a constatat că motivul de bază pentru care oamenii nu cred
în Dumnezeu şi în Biblie este că nu vor să creadă, şi asta pentru
simplul motiv că “le-ar da peste cap” felul de a trăi. Ei nu vor să se
confrunte cu adevărul. E mult mai uşor să crezi ce spune Herodot sau
Tucidide, dar dacă iei în serios ce scrie Biblia tu trebuie să iei o
decizie pentru viaţa ta.

8
 In esenţă, Biblia susţine că Isus este ultimul cuvânt
adresat de Dumnezeu unei omeniri căzute şi răzvrătite
împotriva Lui şi care trăieşte în independenţă de Creatorul său,
şi Acesta aşteaptă un răspuns.

Poate că este un lucru dureros pentru mândria ta să

trebuiască să recunoşti că eşti o “creatură“, ceva făcut de
altcineva, pentru un scop stabilit de acela, că există un Creator
care are drept de viaţă şi de moarte asupra ta, care poate face
orice vrea cu viaţa ta şi că nu există nici o instanţă mai înaltă la
care să-ţi revendici vreun drept de “autodeterminare“. Este
enervant să conştientizezi că nu eşti de capul tău în acest Univers,
că nu ceea ce vrei tu e important, ci ceea ce vrea El este
determinant atât pentru viaţa ta cât şi pentru intregul Univers, şi
că El e atât de Suveran încât nu dă nimănui socoteală de
hotărârile Sale. În acest Univers e drept ceea ce El zice că e
drept, e bun ceea ce El zice că e bun, e moral ceea ce El consideră
moral, e Adevăr ceea ce El numeşte Adevăr. In Istoria
Universului se va întâmpla ceea ce El a decis, şi a afirmat că se va
întâmpla.
Până nu înţelegi Suveranitatea Sa nu poţi să înţelegi
bunătatea Lui care te cheamă să faci parte din familia Sa. Până
când nu înţelegi că eşti o fiinţa fără drepturi, fără merite, că nu
poţi revendica nimic, că nu ţi se cuvine nimic, nu poţi aprecia
ceea ce El iţi oferă: paternitatea Sa.
Poate ţi se pare “nedrept” că lucrurile stau aşa ? Biblia
răspunde:
Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob dintre
cioburile pămîntului! – Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce
faci? Şi lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâni?
Vai de cine zice tatălui său: „Pentru ce m-ai născut? Şi
mamei sale: „Pentru ce m-ai făcut?

8
 Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel, şi Făcătorul său:
„Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească
pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mânilor Mele?
Eu am făcut pământul, şi am făcut pe om pe el; Eu cu
mâinile Mele am întins cerurile, şi am aşezat toată oştirea lor.( Isaia
45.9-12)
Citeşte şi cartea lui Iov capitolele 38-41

Concluzii :
Biblia este adevărată şi conţine voia Creatorului pentru creaţia
Sa, revelată prin oameni aleşi de El.
A fost “curăţată” de falsuri, fiecare carte fiind selectată pe
principiul: “dacă ai îndoieli, arunc-o”.
A fost transmisă peste generaţii fără modificări.
E o carte care ne arată cine suntem, ce destin avem, ce trecut
de plâns avem şi cum putem fi salvaţi.
Aşadar avem toate motivele să luăm Biblia foarte în serios.

8
 Scrisoarea 3. ISUS

CINE A FOST ISUS ?

Ori de câte ori vorbesc despre faptul că există un Dumnezeu,
oamenii pot să cadă de acord asupra celor mai multe chestiuni, dar
când vine vorba despre Isus încep să apară divergenţe. Oare de ce?
Toate cele 3 mari religii (Mozaică, Creştină şi Islamică) cred în
acelaşi Dumnezeu şi recunosc V.T. (Vechiul Testament), dar au
probleme ireconciliabile când e vorba să dea răspuns la întrebarea
“cine a fost Isus? “. Întrebarea nu se referă la istoricitatea persoanei
Isus ci la identitatea acestuia. Isus este singurul om cunoscut în
istorie care nu a fost condamnat la moarte pentru vreo faptă
reprobabilă ci pentru identitatea pe care şi-a asumat-o. În repetate
rânduri El a susţinut că este Însuşi Dumnezeu.
Ioan 10.30-33 “Eu şi Tatăl una suntem”.
Atunci Iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă.
Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la
Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în
Mine?
Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi
cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om,
Te faci Dumnezeu.
Ioan 14.7-9 Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi
pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.
„Doamne, i-a zis Filip „arată-ne pe Tatăl şi ne este de
ajuns.
Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai
cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici
tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?

8
 În momentul în care încercăm să analizăm această pretenţie a
lui Isus, vom constata că avem practic doar 4 posibilităţi, pe care le
vom investiga în continuare:
1. Isus a fost un mincinos. Această ipoteză nu stă în picioare.
Nu poţi să fii un mare profet şi învăţător în domeniul moralei dacă în
punctul central al învăţăturii tale ai fi un mincinos. Caracterul lui a
fost întotdeauna în concordanţă cu afirmaţiile lui.
Ioan 8.45,46 Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă
credeţi. Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun
adevărul, pentru ce nu Mă credeţi?
Nu putea fi un mare profet şi învăţător care propovăduia
smerenia şi să pozeze el, un muritor, în Dumnezeu.
2. Isus a fost un nebun. Această ipoteză n-are nici un suport.
În toată viaţa lui nu a existat nici un indiciu de dezechilibru, nebunie,
megalomanie, lucruri care ar fi trebuit să însoţească pe unul care s-ar
fi pretins Dumnezeu şi care, bazându-se doar pe sărăcia şi pe vorbele
sale, să vrea să răstoarne orice altă religie şi să pretindă închinare
chiar şi după moartea Sa, ba mai mult chiar să pretindă celorlalţi
sacrificiu până la moarte pentru el.
3. E o legendă faptul că el a susţinut că este Dumnezeu. Cu
alte cuvinte el n-ar fi susţinut acest lucru, doar ucenicii i-au atribuit
cuvintele care revendică Dumnezeirea lui. Aceasta ipoteză cade
fiindcă acesta este motivul pentru care el a fost condamnat.
Evangheliile au fost scrise la scurt timp de la evenimente, când mulţi
martori erau încă în viată, şi astfel nimeni nu le-ar mai fi luat în
serios, darămite să le perpetueze prin rescriere, să şi le însuşească, şi
să fie gata să moară pentru ele.
4. Isus chiar este Dumnezeu. Deşi unii nu vor să admită,
aceasta este singura alternativă care rămâne şi care este susţinută de
argumente imposibil de demontat:
• N-a avut păcat Ioan 8.45,46 Cine din voi Mă poate
dovedi că am păcat?

8
 • A împlinit profeţiile, chiar şi pe cele care nu depindeau de
voinţa lui (locul naşterii, seminţia etc).
• A făcut minuni ( Ioan 10. 37,38: Dacă nu fac lucrările
Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă
nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea): a
liniştit furtuna, a transformat apa în vin, a hrănit 5000 de
oameni cu 5 pâini şi 2 peşti, a înviat pe Lazăr, a vindecat mii
de oameni, a scos demoni.
• A înviat din morţi (dar nu ca Lazăr, ci într-un altfel de
trup, un trup de slavă)
Acest punct este esenţial pentru învaţătura pe care a
propovăduit-o Isus. Dacă El n-a înviat, principiile pe care le-a enunţat
nu sunt decât o nouă filozofie, pe când dacă este adevărat aceasta
înseamnă că într-adevăr viaţa veşnică, într-un trup nemuritor, alături
de Creator, este o realitate.
Un tânăr judecător, Frank Morison , a cercetat după
procedurile juridice toate dovezile existente, cu scopul declarat de a
arăta o dată pentru totdeauna că învierea lui Isus este o farsă. El dorea
să scrie totul într-o carte în care să explice cum s-au întâmplat în
realitate lucrurile. După mulţi ani de zile de cercetări a scris într-
adevăr o carte cu titlul “Who moved the stone” (Cine a mutat piatra )
în care demonstreză însă, fără putinţă de echivoc, că Isus într-adevăr
a înviat. Lucrarea se deschide cu un capitol intitulat “Cartea care a
refuzat să fie scrisă“, cu referire la intenţia lui iniţială.
Argumentul principal al învierii este că mormântul era gol.
Care ar fi ipotezele alternative principale care ar putea explica
de ce mormântul era gol?
♦ Ucenicii i-au furat trupul. Dacă ucenicii ar fi ştiut că
învierea e o minciună nu putem explica faptul că nişte oameni laşi au
devenit peste noapte nişte eroi gata să moară pentru convingerea lor
ca Isus a înviat.
♦ Romanii i-au luat trupul. Dacă ei ar fi vrut să-l ia, ce rost ar
mai fi avut să pună nişte ostaşi să-l păzească.

8
♦ Iudeii i-au luat trupul. Dacă l-ar fi luat ei, l-ar fi arătat
imediat pentru a stinge zvonul învierii lui.
♦ Altcineva i-a luat trupul. Cine şi-ar fi riscat viaţa
înfruntându-se cu soldaţii romani, şi care ar fi fost mobilul?
♦ Isus nu era mort ci doar leşinat, şi a dat singur piatra la o
parte. Este absurd să credem că după toate suferinţele pe care le-a
îndurat, după o presupusă trezire din leşin să aibă puterea să dea la o
parte piatra care cântărea câteva sute de kilograme, apoi să treacă
neobservat de soldaţii romani şi în cele din urmă să se prezinte plin
de viaţă şi putere în faţa ucenicilor prezentându-se ca “Prinţul Vietii”.
Un alt argument al învierii sunt arătările lui Isus după
înviere. Biblia ne prezintă 10 arătări distincte dintre care unele unor
persoane particulare (Petru, Iacov), apoi ucenicilor ca grup, şi în cele
din urmă unui grup de peste 500 de adepţi, întâlniri la care a vorbit cu
ucenicii, a mâncat cu ei, a fost pipăit de Toma.
Concluzia este fără doar şi poate că Isus a fost Dumnezeu cu
adevărat tot aşa cum a fost şi Om cu adevărat.
Aşadar, cea mai bună dovadă că Dumnezeu există este că
El ne-a vizitat.
Recomandare: citiţi Faptele Apostolilor Cap 17.30,31.

8
 Scrisoarea 4. ISTORIA BISERICII

La origine, termenul grecesc pentru biserică, “ecclesia“,

desemna comunitatea credincioşilor şi nu clădirea. Termenul
“biserică“ vine de la latinul “basilica – casa împăratului“ utilizat
ulterior, şi se referă la o clădire, adică la locul de adunare al
credincioşilor (în acelaşi mod termenul englez “ church “ provine din
termenul grecesc “Kiriakos Doma - casa Domnului” )
Biblia foloseşte termenul “ecclesia“ când vorbeşte despre
biserică, adică esenţa bisericii nu este clădirea ci comunitatea
credincioşilor, ansamblul relaţiilor dintre ei.
Am putea afirma că Isus a murit pentru restaurarea
relaţiilor, atât cele dintre om şi Dumnezeu cât şi cele dintre
oameni. Porunca supremă este dragostea, care semnifică relaţii şi
atitudini, şi nu se rezumă la faptul de a respecta nişte norme
rigide de conduită morală.
Biserica a luat naştere în aşa numita zi a Cincizecimii sau
Penticostului, sau a “Pogorârii Duhului Sfânt” sau a “Rusaliilor”
(Fapte 2.1-4) .
Extinderea creştinismului s-a produs prin: prigonire, călătorii
misionare, romani creştinaţi. Factori de influenţă au fost:
♦ Imperiul Roman prin dimensiune, libera circulaţie în cadrul
lui, existenţa drumurilor şi căilor de comunicaţie, mişcările masive de
populaţie între diferite puncte ale Imperiului.
♦ Dialectul Koine al limbii greceşti era dialect comercial
internaţional, şi era cunoscut în orice parte a Imperiului Roman.
Creşterea a fost foarte rapidă, la sfârşitul anului 100 en
creştinismul prinsese rădăcini din Germania până în Sahara, şi din
Spania până în India.
In anul 70 en Vespasian asediază Ierusalimul. Survine
moartea lui Nero. Vespasian retrage legiunile, se îndreaptă spre
Roma şi se proclamă Împărat. Îl trimite pe Titus să continue asediul

90
Ierusalimului. Acesta reuşeşte, dărâmă Templul şi îl incendiază.
Aurul topit curge printre pietre. După incendiu soldaţii romani au
demontat piatra cu piatra pentru a recupera acest aur. Astfel s-a
împlinit profeţia făcută de Isus în ziua de Florii:
Luca 19.41-44 Cînd S-a apropiat de cetate ( Ierusalim ) şi a
văzut-o, Isus a plâns pentru ea, şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu,
măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar
acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, cînd
vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor
strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe
copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră,
pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.
In acest timp, creştinismul care apăruse iniţial ca o sectă
(partidă sau eres (erezie)) în cadrul religiei Iudaice, este separată
oficial de aceasta şi devine credinţa ilegală. Încep perioade de
prigonire intensivă alternate cu perioade de linişte. Începe declinul
bisericii creştine din următoarele motive:
♦ Amestecul cu filozofia greacă
♦ Legalismul iudaic
♦ Slaba învăţătură, datorată martirizării multor învăţători
♦ Apariţia de doctrine false şi falşi apostoli
100-150 en. Perioada “Părinţilor Apostolici“, ucenici direcţi
ai apostolilor (Clement din Roma, Papias, Polycarp, Ignatiu etc).
150-300 en perioada “Apologeţilor”, oameni care au apărat
adevărurile credinţei creştine.
300-600 en perioada “Teologilor“ oameni care s-au împotrivit
teologiilor false, deoarece după anul 100 en au început să apară şi să
se dezvolte primele erezii majore:
1. Filosofia greacă susţine că spiritul omului e bun, dar el e captiv
într-un trup rău. Biblia spune invers, trupul nu are nimic rău în sine,
deşi e afectat de “cădere“.

91
 Influenţa acestei doctrine false:
♦ ascetism, monasticism, autoflagelare (toate acestea fiind
greşite): Luca 11.33, Ioan 17.15,18
♦ schimbarea modului de închinare în biserică, dintr-unul
plin de bucurie într-unul rigid, ca a unor oameni aflaţi sub
condamnare. În biserica primară închinarea se făcea după
modelul evreiesc, plin de bucurie:
Psalm 149 Lăudaţi pe Domnul! Cântaţi Domnului o
cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui!
Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se veselească fiii
Sionului de Împăratul lor! Să laude Numele Lui cu jocuri, să-L
laude cu toba şi cu arfa! Căci Domnul are plăcere de poporul
Său, şi slăveşte pe cei nenorociţi, mântuindu-i. Să salte de
bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să scoată strigăte de
bucurie
Psalm 150 Lăudaţi pe Domnul! … lăudaţi-L, după
mărimea Lui nemărginită!
Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu alăuta şi
arfa! Lăudaţi-L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi-L, cântând cu
instrumente cu coarde şi cu cavalul. Lăudaţi-L cu chimvale
sunătoare, lăudaţi-L cu chimvale zângănitoare! Tot ce are
suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!
1 Timotei 2.8 Vreau, deci, ca bărbaţii să se roage în
orice loc, şi să ridice spre cer mâni curate, fără mânie şi fără
îndoieli.

2.Controversa Ariană : erezia conform căreia Isus nu este

Dumnezeu ci e doar Prima creatură a lui Dumnezeu.
A necesitat întrunirea conducătorilor bisericii în Conciliul
de la Niceea în 325 en unde a fost întocmit “crezul”, şi
Conciliul de la Constantinopol în 381 en unde a fost definitivat,
în care se consfinţeste că Isus e Dumnezeu 100% şi Om 100%.

92
3. Pelagianismul, intemeiet de Pelagius, un călugar britanic
susţinea că omul se poate mântui singur, prin ascetism. E un curent
foarte la modă şi azi, sub influenţa religiilor orientale. Conciliul de
la Efes 431 en. condamnă definitiv pelagianismul. Postul şi
înfrânările nu sunt greşite, dar ele nu te mântuiesc. La fel stau
lucrurile cu ritualurile.
4. Apariţia unor scrieri false a determinat întrunirea Conciliului
de la Cartagina, 397 en, prin care s-a stabilit Canonul Scripturii.
Conducerea Bisericii era iniţial exercitată în comun de mai
mulţi “bătrâni ai credinţei“, respectaţi de oameni şi confirmaţi de
Dumnezeu. În oraşele mari existând mulţi credincioşi, s-a considerat
ca păstorirea lor necesită o ierarhizare după modelul statal. Astfel s-a
ajuns la numirea unor episcopi, şi în cele din urmă a condus la
Papalitate. Primul care şi-a luat numele de Papă a fost un anume
Siricius în Sec III. Primul Papă adevărat se pare că a fost Grigore cel
Mare la 600 en. Pe la anul 800 Papalitatea devenise o forţă şi îi
confirma pe Împăraţi.

CARACTERISTICILE BISERICII PRIMARE

 Se petreceau semne şi minuni, proorocii, vindecări, eliberări
de demoni, învieri din morţi.
 Credincioşii se întâlneau în case, la asfinţitul soarelui, zilnic,
în grupuri de 20-50 persoane.
 Săptămânal, de regulă duminica (Fapte 20.7) mai multe
biserici din case participau la o adunare mare, de câteva sute de
persoane, în aer liber sau în catacombe, în funcţie de libertatea de
moment de exercitare a credinţei. În oraşele mari existau biserici de
până la 5000 de membri.
 Participarea nu era ca în cadrul unei activităţi ci ca în cadrul
unei familii. Oamenii se implicau unii în ajutorarea celorlalţi.
 Intre diferitele biserici erau relaţii de colaborare şi nu de
concurenţă; periodic conducătorii bisericilor se întruneau în aşa-

93
numitele Concilii pentru a decide în lucrurile majore privind doctrina
şi viaţa creştină.
Programul în biserica primară se desfăşura astfel:
♦ începea cu cântări de laudă şi chiar cu dans în cerc după
modelul evreiesc (Psalm 95,149,150). Era o celebrare liberă însoţită
de bătăi din palme şi strigăte spontane de Aleluia şi Amin.
♦ urma un timp de rugăciune, pe genunchi sau în picioare,
însoţit de ridicarea mâinilor.
♦ exista un timp dedicat luării cinei în comun (agapa), cu
discuţii libere despre viaţa cotidiană.
♦ se sărbătorea cina Domnului, împărtăşirea cu pâine şi vin.
♦ nu lipsea învăţătura, începută cu citirea unui fragment din
Scriptură, tot după modelul Iudaic
♦ exista o alternanţă de învăţături, cântări, mărturii, rugăciuni
pentru bolnavi şi pentru problemele comunităţii.
♦ fiecare membru îşi aducea contribuţia personală în
desfăşurarea întâlnirilor prin profeţii, mărturii, cântări de laudă, etc.
♦ Nu exista o diferentă de tip laici şi clerici, nu exista o
îmbrăcăminte specială pentru conducerea bisericii.
♦ Biserica era caracterizată prin dragoste şi acceptare, aceasta
fiind ţinta poruncii lui Isus.

CONSTANTIN CEL MARE

O întorsătură radicală avea să aducă în istoria
creştinismului convertirea Impăratului Constantin cel Mare. Înaintea
unei lupte el are un vis cu o cruce şi cuvintele “sub acest semn vei
învinge“. După câştigarea războiului el se creştinează şi legalizează
creştinismul prin Edictul de la Mediolanum 313 en. Proclamă
Duminica zi oficială de sărbătoare. Deoarece în religia Romană
Împăratul avea şi titlul de “Pontifex Maximus” adică de conducător

94
suprem al religiei (Mare Preot), se autoproclamă şi Mare preot al
religiei creştine şi incepe să “îmbunătăţească“ rânduielile în Biserică.
Atitudinea lui a fost continuată de Împăratul Theodosie I, 379-395
en, care a distrus templele păgâne şi a dus o politică de creştinare
forţată. Edictul de la Thesalonic 380 en decretează Creştinismul ca
religie oficială în stat .
Care au fost urmările acestor guvernări:
♦ Începe amestecul Bisericii cu Statul, se politizează
creştinismul şi devine “religie de stat“.
♦ Apar construcţii mari dedicate Adunării credincioşilor.
Biserica din case dispare treptat şi odată cu aceasta conţinutul de
relaţii între membrii comunităţii.
♦ Ceremoniile devin oficiale, rigide şi formale, cu forme fixe de
servicii divine.
♦ Incepe diferenţierea clerici-laici, clericii purtând o
îmbrăcăminte specială; apar tot felul de ritualuri.
♦ Miracolele au încetat. Francisc de Assisi, cel care a întemeiat
ordinul Franciscanilor, fiind în vizită la Papa, a avut cu acesta
următorul dialog (în legătură cu versetul din Fapte 3.6)
Papa: A fost un timp când Petru a zis “aur şi argint n-am“,
astăzi nu mai putem spune acelaşi lucru despre Biserică
( făcând aluzie la opulenţa în care se trăia la Curtea Papală)
Francisc: Da, dar nici nu mai putem spune “în Numele lui Isus
ridică-te şi umblă”, referindu-se la viaţa de falsă evlavie în care
trăiau, şi la încetarea manifestărilor Duhului Sfânt)
♦ Apar elemente păgâne în Biserică. Datorită creştinării forţate,
oamenii nedorind să renunţe la convingerile şi ritualurile lor, au
preluat aceste tradiţii în Biserică dându-le o nouă semnificaţie,
astfel:
 Ziua de 25 decembrie, ziua de naştere a zeului Soare a
devenit Ziua de naştere a lui Isus, iar sărbătoarea Saturnaliilor,

95
festival dedicat în perioada 17-21 Decembrie zeului Saturn s-a
transformat în Crăciun.
 Paştele, numit în engleză “Easter” îşi trage numele de
la Iştar, zeiţa babiloniană a fertilităţii, al cărui nume era asociat cu
simboluri ale fertilităţii cum sunt ouăle şi iepurii. Astfel au fost
inventate tot felul de legende care să justifice prezenţa ouălor roşii şi
a iepurilor în sărbătoarea de Paşte. Originea paştelui autentic este în
scoaterea din robia Egiptului a evreilor sub conducerea lui Moise şi,
după părerea mea, ar fi mai îndreptăţit să fie serbat de creştini odată
cu paştele evreiesc.
Nu există menţiuni care să ateste că în biserica Noului
Testament exista vreo altă sărbătoare în afară de Cina
Domnului, care nu avea o dată fixă (ba chiar în anumite
perioade era sărbatorită zilnic).
 Cultul icoanelor. Iniţial creştinii respectau porunca a
2-a “să nu-ţi faci chip cioplit” refuzând reprezentările figurative. În
sec III însă au apărut în Egipt, Siria şi Sinai picturi pe lemn (eikon)
despre care se credea că pot fi mediatoare între om şi Dumnezeu.
Numărul lor s-a amplificat datorită unor teologi care susţineau că
oamenii nu se roagă la pictura în sine ci la figura pe care o
reprezintă, şi că au rol pedagogic. Distincţia a devenit neclară atunci
când s-au atribuit icoanelor în sine puteri miraculoase şi au început
să fie adorate, ceea ce semăna izbitor cu practicile păgâne. Au apărut
două curente: pro (iconodulii) şi contra (iconoclaştii). Sinodul de
la Constantinopol, 754 en, a condamnat icoanele. Cu toate acestea
icoanele au reapărut după 843 en.
 Cultul zeiţei egiptene Isis cu copilul Horus în braţe a
devenit binecunoscutul cult al Fecioarei Maria cu Pruncul. Dincolo
de deosebita cinste pe care trebuie să o acordăm Mariei ca mamă
pământească a lui Isus, nu putem totuşi să nu ne delimităm de
concepţiile care o transformă pe aceasta în ceea ce nu este (1.Timotei
2.5 Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între
Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine
Însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi.)

96
  Credinţele păgâne în mai mulţi zei s-au transformat în
cultul sfinţilor, care primesc închinare şi ajută pe oameni, ca şi cum
aceştia ar fi mai înţelegători decât Isus.
 Cultul păgân al morţilor a îmbrăcat şi el o formă
“creştină“ prin promovarea conceptului de “purgatoriu”, impropriu
creştinismului autentic, care susţine că prin diferite acţiuni iniţiate de
rudele rămase în viaţă ale mortului este posibil ca acestuia să i se
îmbunătăţească soarta veşnică -prin parastase, lumânări, rugăciuni etc
Biserica Ortodoxă nu neagă aceste transformări, dar susţine
că prin puterea care I-a fost acordată de Dumnezeu, aceasta a putut să
“creştineze obiceiurile păgâne“. Personal nu pot să apreciez că
această afirmaţie are un suport Biblic.

În perioada 600-1600 Biserica s-a caracterizat printr-o

îndepărtare accentuată de la normele creştine, şi slujirea unor interese
străine Bibliei, sub masca religiei:
• Corupţie. Conducătorii Bisericii au înfiinţat case de toleranţă
(bordeluri) la Roma.
• Biserica a devenit o putere militară.
• Pentru a avea venituri Biserica a inventat vânzarea de indulgenţe,
astfel fiecare putând să păcătuiască “legal” dacă avea bani.
• Biserica catolică a decretat infailibilitatea Papei.
• Au apărut ordine cavalereşti care au purtat războaie de creştinare
forţată, în fapt urmărind anexarea de teritorii (Teutoni, Crucea de
Malta, Templieri, Ospitalieri, Iezuiţi)
• A apărut Inchiziţia.

97
 Care a fost situatia în România? După cum se spune,
poporul Român s-a născut creştin. Ce înţelegem prin asta?
Isus s-a născut într-un staul, dar n-a fost viţel; tu poate
frecventezi o Biserică, dar asta nu te face creştin, aşa cum nu devii
maşină dacă intri zilnic în garaj.
Faptul că poporul Român s-a născut creştin se referă la faptul
că, într-adevăr creştinismul s-a răspândit pe teritoriul de astăzi al
României în aceeaşi perioadă în care istoricii situează formarea
poporului nostru din Daci şi Romani (101-237 en). Putem presupune
că creştinismul s-a format aici sub influenţa directă a bisericii
primare. Datorită faptului că Imperiul Roman se scindează în 395 en
în Imperiul Roman de Apus (care a dăinuit până în 476 en), şi
Imperiul Roman de Răsărit - Bizantin - (care a dăinuit până în 1453
en), a existat şi o separare a Bisericii în Ortodoxă (răsărit) şi Catolică
(de apus), care a culminat cu Marea Schismă11 în 1054 en.
În 870 en poporul Român intră sub dominaţia Imperiului
Bulgar, de formaţie Ortodoxă. Astfel a fost impus ritul Bizantin şi
limba slavonă.
In 1701, sub Habsburgi, românilor din Transilvania li se oferă
şansa de a primi drepturi culturale şi politice cu condiţia trecerii la
catolicism. Astfel a apărut Biserica Greco-Catolică, o combinaţie
între ortodoxie şi catolicism. Românii au primit dreptul de a studia la
Viena şi Roma, şi a apărut mişcarea culturală “Şcoala Ardeleană”.
În 1948 regimul comunist îi obligă pe greco-catolici să treacă
la Ortodoxie şi le confiscă proprietăţile trecându-le în patrimoniul
Bisericii Ortodoxe.
11
Cauzele schismei au fost neînţelegeri dogmatice referitoare la celibatul preoţilor,
luarea Cinei cu pâine dospită sau nu, existenţa sau nu a purgatoriului, autoritatea
supremă a Papei, limba în care să fie cunoscute scrierile teologice (greacă sau
latină), si dacă să fie adaugată sau nu o completare la “Crez”. Schisma s-a produs
când conducătorii celor două mari biserici s-au excomunicat reciproc.
Excomunicarea reciprocă a fost anulată abia în 1965, dar încă nu se poate vorbi de
o unitate între cele două mari biserici.

98
REFORMA
1400. Ian Hus, preot catolic ceh condamnă indulgenţele şi
corupţia din Biserică. Condamnă închinarea la statui şi contestă
dreptul Papei de a stabili doctrine contrare Scripturii. Militează
pentru învăţarea Cuvântului lui Dumnezeu în Biserici, şi nu a unor
învăţături omeneşti. În 1415 este chemat să-şi explice doctrina în faţa
Consiliului de la Constance. Este prins, închis şi apoi ars pe rug.
Ucenicii săi, numiţi moravieni, au exercitat o influenţă istorică în
Saxonia, Anglia şi America pâna în anul 1722.
1505. Martin Luther, avocat, se călugăreşte în condiţii
dramatice. În 1512 obţine titlul de Doctor în teologie şi primeşte o
Biblie în latină. Este surprins de diferenţa dintre lucrurile scrise în
Scriptură şi practicile Bisericii. Studiază scrierile lui Ian Hus şi
ajunge la aceleaşi concluzii ca acesta. Lipeşte, în semn de protest, o
listă cu 95 de teze pe poarta Universităţii Wittenberg. Este chemat în
faţa Consiliului de la Worms pentru a-şi susţine tezele. I se acordă o
zi să-şi retracteze afirmaţiile. Este condamnat la moarte. A fost răpit
în drum spre execuţie de prinţul Frederic cel Înţelept şi dus pe
domeniile sale din Wartburg. Aici işi scrie operele şi traduce Biblia
în limba germană. A fost excomunicat de Papă.
Doctrinele reformei :
1. Sola scriptura (numai scriptura este infailibilă).Tradiţia
este doar o sumă de învăţături omeneşti. Scriptura trebuie
făcută accesibilă omului de rând.
2. Sola fide – mântuirea se obţine numai prin credinţă, fără
fapte.
3. Sola gratia- numai prin Har. Mântuirea este darul lui
Dumnezeu şi nu poţi face nimic ca să o meriţi.
4. Mântuirea este rezultatul naşterii din nou. Fiecare om născut
din nou devine preot conform Apocalipsa 5.10 şi are acces la
Dumnezeu, fără intermediari (preoţi, sfinţi, îngeri etc).

99
 5. Lauda şi închinarea trebuie restaurate şi trebuie făcute în
limba poporului.
Luther afirmă că a experimentat darurile Duhului Sfânt.
Lucruri similare s-au petrecut în Elveţia (Calvin ) şi în Anglia
(Wyclife).
Noţiunile de Biserică reformată, protestantă, calvinistă,
anglicană, luterană, au conţinuturi similare.
Curentul neoprotestant
În sec XVIII are loc o mişcare de înnoire în Biserica
Anglicană cunoscută ca Mişcarea Metodistă sau Evanghelică. Reapar
manifestări ale darurilor Duhului Sfânt (vindecări, semne şi minuni).
Biserica are o puternică influenţă socială, de ajutorare a săracilor,
reforma închisorilor, abolirea sclaviei.
În sec XIX încep manifestări puternice ale Duhului Sfânt în
Ţara Galilor şi America.
Doctrinele reformei neoprotestante / evanghelice:
Scopul declarat al reformei este restaurarea Bisericii primare
prin:
1. Botezul la maturitate
2. Restaurarea laudei şi închinării libere
3. Studiul biblic individual
4. Disciplină personală şi sfinţire
5. Restaurarea bisericilor din case
6. Relaţie personală cu Dumnezeu
7. Manifestarea darurilor Duhului Sfânt (profeţii, semne
şi minuni, vorbire în limbi, vindecări, eliberări de demoni etc).
După o perioadă de înflorire aceste mişcări au suferit diferite
transformări, astfel încât în zilele noastre în bisericile neoprotestante
nu mai sunt promovate toate doctrinele menţionate mai sus.

100
 Curentele cele mai reprezentative, şi care nu sunt “secte”,
sunt:
Penticostalii pun accent pe unele manifestări ale Duhului
Sfânt, în special vorbirea în limbi şi darul profetic; curentele
tradiţionale impun o anumită îmbrăcăminte pentru credincioşi.
Baptiştii accentuează învăţătura Biblică, dar acceptă destul de
rezervat darurile Duhului.
Creştini după Evanghelie, asemănători cu Baptiştii, cu
particularitaţi legate de modul de organizare şi conducere a bisericii.
Carismaticii, pun un accent puternic atât pe învăţătură, cât şi
pe manifestările darurilor Duhului Sfânt. Ultracarismaticii însă
eşuează în “Evanghelia sănătăţii şi prosperităţii”.
Aşa numitele biserici libere (Mişcarea Bisericilor Credinţei,
Bisericile Evangheliei Totale (sau Depline), Assemblies of God, etc)
Există curente de înnoire şi în bisericile Catolică (catolicii
carismatici) şi Ortodoxă (în România - Oastea Domnului )
In fiecare dintre acestea există particularitaţi în funcţie de
zona geografică şi de diferenţele cultural - istorice. O biserică
baptistă Română nu seamănă cu una baptistă Americană, şi la fel, o
biserică penticostală din Muntenia nu e la fel cu una din Ardeal.
Putem afirma că practic, fiecare biserica locală are propria sa
identitate, chiar dacă aderă la acelaşi set de principii biblice şi la
aceeaşi declaraţie numită CREZ.
Secte necreştine sunt Martorii lui Yehova şi Mormonii.
Biserica Adventistă promovează un amestec ciudat de concepte
creştine cu tradiţie iudaică necreştină.

101
 Scrisoarea 5.
În loc de Concluzii:
Tu ai chiar în acest moment o filozofie de viaţă, ai o “religie”
a ta. Cercetează-te pe tine însuţi: pe ce se bazează „religia” ta,
credinţa sau necredinţa ta? De ce crezi ceea ce crezi ?

Dacă crezi în Dumnezeu, pe ce argumente convingătoare ai

ales o anumită religie? Există o corespondenţă între credinţa ta şi
religia ta? Ştii sigur unde mergi dacă la noapte vei muri?
Când suntem întrebaţi de religia noastră vom da un răspuns:
ortodoxă, catolică, reformată, sau poate islamică, mozaică etc. Dacă
suntem întrebaţi în continuare de conţinutul credinţei noastre, ce este
ceea ce ne face să ne declarăm ortodocşi, catolici, reformaţi,
răspunsul devine evaziv. Unii vor zice “aşa m-am născut”, dar nici un
medic nu-ţi va confirma că religia se moşteneşte genetic; alţii vor
zice “fiindcă la acea biserică merg”, dar asta nu te face creştin, sau
“părinţii mei aşa m-au botezat”, însă noi vorbim aici de convingerile
personale ale fiecăruia, nu de cele ale părinţilor săi.
Este credinţa ta mântuitoare? Eşti sigur că ceea ce crezi îţi
asigură mântuirea? Este credinţa ta bazată pe Biblie şi pe o relaţie
personală cu Mântuitorul tău ?

Dacă nu crezi încă în Dumnezeu, te preocupi tu de aflarea

adevărului ştiind că problema e cât se poate de serioasă ?

Ştii tu unde îţi petreci veşnicia ?

102