Mihailov Alexandra

Anul IV, Grupa A3

EXAMEN LA PRACTICĂ DE SPECIALITATE (INSERŢIE PROFESIONALĂ)

1. „Nicio fiinţă umană, atunci când îi înţelegi dorinţele, nu este fără valoare.” - Orson Scott Card
Acest citat se referă la teme precum acceptarea, înţelegerea, toleranţa şi dreptatea.
Presupune că nu se poate concepe ca o persoană să fie judecată de cei din jur şi considerată „fără
valoare” dacă respectivele persoane ce o judecă nu încearcă să o înţeleagă mai întâi. Personal sunt
de acord cu acest citat, deoarece mi se pare o dovadă de ipocrizie să critici un om fără să îl cunoşti
mai în detaliu.
Se observă tot mai des în viaţa cotidiană cum oamenii sunt din ce în ce mai intoleranţi unul
cu celălalt, că toţi încep prin a critica şi a judeca un om fără a încerca măcar să vadă dincolo de
prima impresie pe care o creează o persoană. Tocmai acea primă impresie e poate cea care face cea
mai mică cinste unui om, dar totuşi cea mai folosită pentru a justifica părerile negative despre
acesta. Oamenii sunt fiinţe complexe, iar fiecare acţiune a unui om este suma a foarte multe
momente din viaţa sa care l-au format să gândească şi să se comporte într-un anumit fel. Este greu
să cunoşti fiecare din aceste aspecte în detaliu, dar consider că toleranţa este o valoare foarte
importantă pe care orice om trebuie să o stăpânească. Chiar dacă cineva interprinde anumite acţiuni
care par deplasate, acestea ar putea avea un substrat mult mai complicat care ar putea justifica
respectivele acţiuni. Mai mult, în majoritatea cazurilor, a judeca un om face mai mult rău decât
bine. Fiecare are momente grele, traume din trecut, stresul de zi cu zi şi tot felul de alte probleme
care creează presiune şi poate determina pe cineva să se comporte uneori în alt mod decât acela în
care este el de fapt. Iar faptul că este judecat pe baza acestui comportament doar înteţeşte presiunea
de pe umerii acelei persoane. Dacă dăm dovadă de înţelegere şi toleranţă, nu doar că ne formăm
imaginea corectă asupra unei persoane, dar o şi ajutăm pe aceasta să îşi schimbe starea şi
comportamentul. Adevărul este că rareori putem şti prin ce trece de fapt o persoană şi ce lucruri din
viaţa ei o fac să reacţioneze într-un anumit fel. Majoritatea refuzăm să vedem mai departe de
acţiunile de suprafaţă a celorlalţi şi îi etichetăm ca fiind „fără valoare”, fără a încerca să înţelegem
ce îi determină să se comporte aşa cum o fac.
Această nevoie de toleranţă pe care o resimte societatea se oglindeşte şi în activitatea
judiciară, mai ales în activitatea judecătorilor. Aceştia trebuie să fie înţelegători şi toleranţi în ceea
ce priveşte oamenii pe care îi judecă. Ȋnţelegerea contextului în care trăieşte şi gândeşte un om este
esenţială pentru o activitate judiciară repsonsabilă care să asigure dreptatea ca valoarea
fundamentală a societăţii. Pentru că este important pentru judecători să înţeleagă viaţa oamenilor pe
care îi judecă şi motivele ce i-au împins la acţiunile lor. Cele mai importante demersuri în care
această înţelegere a vieţii persoanei judecate devine fundamentală sunt cauzele justificative şi de
neimputabilitate, circumstanţele atenuante şi agravante, precum şi mecanismele de individualizare a
pedepsei. Se observă astfel că până şi legea prevede ca judecătorul să încerce să pătrundă pe cât
posibil în contextul faptelor pe care le judecă, pentru că fiecare lucru şi fiecare dorinţă a unei
persoane contează atunci când se decide asupra sa.
Astfel, se observă că spiritul citatului, acela de a nu judeca oamenii după aparenţe (de a nu
atibui o etichetă de „fără valoare” înaintea de a încerca măcar a înţelege o persoană) se reflectă atât
în viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, cât şi în activitatea din sistemul judiciar. Acest citat
îndeamnă la înţelegere, fără de care nu poate exista cu adevărat dreptate.
Mihailov Alexandra
Anul IV, Grupa A3

2. Speţa deontoligică
Judecătorul X îşi foloseşte frecvent prestigiul funcţiei pentru a obţine anumite avantaje de la
persoanele din jurul său. De câte ori are de aşteptat la rând la un serviciu de ordin public le spune
celorlalte persoane de la coadă că este judecător şi că are lucruri urgente de rezolvat, iar acest lucru
îl determină să fie mereu lăsat în faţă pentru a-şi rezolva treburile mai rapid.
De asemenea, funcţionarii publici îi rezolvă problemele cu celeritate când aud ce funcţie
ocupă. Dacă are nevoie de un anumit serviciu, îşi anunţă funcţia pentru a-l primi pe loc, chiar dacă
în mod obişnuit ar trebui să aştepte pentru respectivul serviciu.
De câte ori întâlneşte un echipaj de poliţie în trafic, îşi face cunoscută poziţia de judecător
pentru a scăpa de amenzi sau alte sancţiuni.
Fiul său este tratat preferenţial de profesorii de la liceul unde învaţă, pentru că tatăl său este
judecător. Primeşte note mai mari şi nu este sancţionat cu aceeaşi stricteţe în comparaţie cu colegii
săi atunci când încalcă regulile. Recent, atunci când acesta a susţinut examenul pentru obţinerea
permisului auto, i-a povestit agentului examinator despre tatăl său, iar poliţistul, auzind funcţia
acestuia, i-a acordat permisul fiului său chiar dacă în mod normal nu ar fi trebuit să promoveze
examenul. Judecătorul X ştie de toate aceste avantaje pe care le obţine copilul său.
Totuşi, acesta nu favorizează vreo persoană din cele care îi acordă astfel de favoruri atunci
când judecă cauzele pe care le are pe rol. Orice hotărâre este pronunţată cu respectarea legii şi dând
câştig de cauză părţii care are într-adevăr dreptate.
Trebuie analizat comportamentul judecătorului din această speţă în raport cu cele mai
importante valori pe care ar trebui să le aibă un om în poziţia lui, anume imparţialitatea,
independenţa şi integritatea.
Imparţialitatea se referă la faptul că un judecător trebuie să îşi exercite funcţia fără
subiectivism, adică să nu favorizeze sau să aibă prejudecăţi faţă de o anumită parte. După cum am
menţionat şi anterior, judecătorul X respectă această valoare, pentru că nu favorizează o anumită
parte şi pronunţă soluţiile corecte.
Independenţa se referă la faptul că judecătorul nu trebuie să se lase influenţat de sugestii sau
presiuni exterioare atunci când pronunţă soluţiile cauzelor cu care a fost investit. Şi această valoare
este respectată în speţă, judecătorul pronunţând soluţii fără niciun fel de influenţă exterioară de la
persoanele care l-au favorizat.
Totuşi, judecătorul din această speţă încalcă valoarea integrităţii. Integritatea se referă la
felul cum acesta se comportă în societate în general şi la ce valori respectă şi arată în exterior. O
componentă importantă din actul de justiţie o reprezintă impresia pe care acesta o lasă societăţii, iar
tocmai acest lucru este reflectat de integritatea sau lipsa de integritate a judecătorului. Prin
comportamentul său, acesta s-a folosit de funcţia sa pentru a obţine în mod voit favoruri pentru el
sau pentru alţi membri ai familiei sale. Prin asta a dat dovadă că îi lipsesc anumite valori esenţiale
pentru a fi un bun judecător. El nu ar fi trebuit să accepte favoruri în niciun caz, dar mai ales pentru
că şi-a anunţat în public funcţia pentru a le obţine a dat dovadă de lipsă de integritate. Acum justiţia
va fi asociată cu funcţia sa şi cu acţiunile lui, ceea ce scade din prestigiul acesteia şi din încrederea
cetăţenilor în justiţie.
Ȋn concluzie, integritatea este poate cea mai importantă valoare, deoarece este cea mai
vizibilă la exterior. Iar dacă societatea îşi pierde încrederea în justiţie, acest lucru poate avea
consecinţe dezastruoase pentru ordinea publică a unui stat.