20.05.

2020

Resurse naturale
Fier

Elev: Bușilă Robert

Clasa: X A
Profesor: Ion Cioroiu
20.05.2020

Fierul este un element chimic metalic, notat cu simbolul Fe (din limba

latină: ferrum), ce are numărul atomic 26 și masa atomică 56. Este un metal aflat în
prima grupă a metalelor tranziționale. Este elementul chimic cel mai întâlnit pe Terra,
formând cea mai mare parte a nucleului acestei planete și este al patrulea element ca
abundență în scoarța terestră. Este produs în cantitate mare ca rezultat
de fuziune în stelele cu masă mare, unde producerea de nichel-56 (care se
dezintegrează în fier) este ultima reacție fuziune nucleară ce este exotermă, devenind
ultimul element care se produce înaintea stingerii unei supernove ce duce la reacții ce
împrăștie precursorii radionuclizilor fierului în spațiu.
La fel ca și alte elemente ale grupei 8 (cadmiu, osmiu, etc.), fierul prezintă
numeroase stări de oxidare, de la -2 la +6, deși cele mai comune sunt +2 și +3. Fierul
elementar este întâlnit în meteoriți și unele medii sărace în oxigen, dar este reactiv cu
oxigenul și apa. Suprafețele proaspăt tăiate ale fierului au o culoare gri-argintie, sunt
lucioase, dar se oxidează în aer, produsul de reacție fiind oxizii de fier, cunoscuți de
asemenea sub denumirea de rugină. Spre deosebire de alte metale care
realizează pasivarea prin straturi de oxid,
oxizii de fier ocupă un volum mai mare ca
al volumului de fier, iar astfel oxizii de fier
pot fi îndepărtați și să expună suprafețe
proaspete pentru coroziune.
Fierul metalic a fost utilizat încă
din Antichitate, deși aliajele cu punct scăzut
de topire al cuprului au fost folosite primele
în istorie. Fierul pur este moale (mai moale
decât aluminiul), însă nu se poate obține
prin topire. Materialul este întărit de impurități din procesul de topire,
precum carbonul. O anumită proporție de carbon (între 0,2% și 2,1%) produce oțelul,
care poate fi de 1000 de ori mai rezistent decât fierul pur. Fierul metalic brut este
obținut în furnale, unde minereul este redus de către cocs la fonta. O prelucrare
ulterioară cu oxigen reduce conținutul de carbon pentru a se obține oțel. Oțelurile și
aliajele din fier cu conținut scăzut de carbon, în combinație cu alte metale, sunt de
departe cele mai comune metale în industrie, datorită numărului mare de proprietăți
dezirabile.
Compușii chimici ai fierului, care includ compuși feroși și ferici, au multe
utilizări. Oxidul de fier amestecat cu pudră de aluminiu poate fi aprins pentru a
crea termitul, folosit în prelucrarea minereurilor. Formează compuși binari
20.05.2020

cu halogenii și calcogenii. Printre compușii organometalici, ferocenul a fost primul

compus-sandwich descoperit.
Fierul joacă un rol important în biologie, formând substanțe compuse cu oxigen
molecular în hemoglobina și mioglobina; acești doi compuși sunt proteine comune ce
au rol în transportul oxigenului la vertebrate. De asemenea, fierul este metalul cel mai
utilizat în enzimele redox cele mai importante, care sunt implicate
în respirația celulară, procesele de oxidare și reducere la
organismele vegetale și animale.
Ca abundență, fierul este al zecelea element în univers și al 4-lea pe Pământ (al
doilea metal, după aluminiu). Ca masă însă, fierul ocupă primul loc pe Pământ. În
prezent se consideră că 80% din nucleul interior al Pământului este format din fier. Sub
formă de diverse combinații, el formează 5% din scoarța terestră, însă în stare pură se
găsește doar accidental (în meteoriți). Se presupune de asemenea că planeta Marte își
datorează culoarea roșiatică unui sol bogat în oxid de fier.

Începuturile prelucrării fierului.

Primul tip de fier cunoscut și utilizat de oameni provenea din meteoriți.

În Egipt și Mesopotamia s-au descoperit vărfuri de suliță și obiecte decorative cu
această origine, datând din jurul anului 4000 î.Hr. 2000 de ani mai târziu a apărut și
fierul prelucrat din minereu (la
început cel numit fier de mlaștină -
în engleză bog iron sau limonit),
folosit însă doar pentru obiecte de
cult și considerat mai valoros decât
aurul. Între 1600 î.Hr. și 1200 î.Hr. a
început obținerea fierului în topitorii
primitive, în Imperiul
Hitit (Anatolia și Caucaz). Dispariția
acestui imperiu a permis răspândirea
20.05.2020
cunoștințelor despre prelucrarea fierului în toată regiunea, facilitând trecerea de
la Epoca Bronzului la Epoca Fierului.

În China
În jurul anului 550 î.Hr., în China a fost inventat furnalul și s-a obținut
prima fontă turnată. Prima menționare a unui obiect de fier turnat datează din 513 î.Hr.,
ceea ce implică faptul că în acea epocă tehnica topirii fierului era cunoscută foarte
bine. Vestigii de obiecte de fier turnate (topoare, sape, cuțite, săbii), datând
din Perioada Statelor Combatante, au fost descoperite într-o cantitate mare în siturile
descoperite după 1950. În situl fostei capitale a statului Yan, în apropiere de Beijing,
au fost dezgropate matrițe pentru turnarea unor obiecte de fier. Fonta, mai casantă și
mai puțin tăioasă ca bronzul, avea asupra acestuia un avantaj de a putea fi produsă în
cantități mari, mai ales în regiunile bogate în minereuri, ca Shanxi sau Shaanxi. Se
pare, de altfel, că, datorită combinării între
topire și forjare, armele de fier au început, încă
din timpul Perioadei Statelor Combatante, să
rivalizeze cu armele de bronz, de uz totuși mai
general.
Acest avans al Chinei în
domeniul siderurgiei a putut să stârnească
uimire: chinezii puteau să producă oțel încă
din secolul al II-lea î.Hr., în vreme ce Europa,
doar la sfârșitul Evului Mediu asistă la primele
încercări de turnare a fierului, și după încă
ceva timp începe producerea oțelului. Acest decalaj, care mai mult decât un avans sau
o rămânere în urmă relevă originalitatea tradițiilor tehnice ale diferitelor civilizații, se
explică foarte bine prin experiența acumulată de lumea chineză în turnarea bronzului și
prin perfecționarea foalelor, în Perioada Statelor Combatante.
Oțelul, aliaj al fierului cu relativ puțin carbon, a fost produs, se pare, pentru
prima dată în India, în secolul al III-lea. Un exemplu al măiestriei indiene în
domeniul metalurgiei este și faimoasa coloană de fier din Delhi, care este constituită în
proporție de 98% din fier forjat și a fost ridicată la sfârșitul secolului al IV-lea sau
începutul secolului al V-lea.
20.05.2020

În Europa
În Europa, primele șarje de fontă turnată au fost obținute în Suedia, în secolul al
XV-lea (Lapphyttan și Vinarhyttan). Ghiulele de tun din fontă au permis apoi
răspândirea acestui material și a metodelor de obținere în toată lumea. Combustibilul
de bază pentru aceste procese era cărbunele de lemn (mangalul).
Dispariția accentuată a pădurilor din Marea Britanie a dus în secolul al XVIII-
lea la înlocuirea mangalului cu cocsul, de către Abraham Darby. Acest lucru, împreună
cu inventarea mașinii cu abur, a dus la Revoluția industrială.
La sfârșitul anilor 1850, Henry Bessemer a inventat un nou procedeu de fabricare
a oțelului cu conținut foarte scăzut de carbon, la care se sufla aer prin fonta brută
topită. Acest progres a dus la diminuarea treptată a producției de fier forjat.

Simbolistică
În Evul Mediu, fierul era asociat cu planeta Marte, cu masculinitatea și cu
soliditatea, rezistența. De altfel, în alchimie, simbolul fierului era identic cu cel folosit
și în prezent pentru a indica genul masculin
și cu cel pentru Marte în astrologie: ♂.
Termenul "de fier" a ajuns să fie folosit
pentru a indica ceva de neclintit, de netrecut
(de exemplu Cortina de fier), o încercare,
provocare deosebită (de
exemplu triatlonul "Ironman", om de
fier desfășurat în Hawaii) sau, în cazul unor
persoane, o voință deosebită (persoane care
conduceau "cu o mână de fier", sau
"doamna de fier", supranumele fostului
prim-ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher). "Fier" este și denumirea celei de-a
patra povestiri din volumul "Sistemul periodic" publicat în 1975 de Primo Levi.
20.05.2020

Izotopi
Fierul prezintă patru izotopi naturali. În ordinea abundenței relative, aceștia
sunt:  Fe (91,7 %), 54Fe (5,8 %), 57Fe (2,2 %) și 58Fe (0,3 %). De asemenea, se cunosc
56

alți 10 izotopi sintetici ai fierului. S-a demonstrat (prin corelația existentă între
abundența izotopului 60Ni, un produs de dezintegrare al 60Fe, și abundențele izotopilor
stabili ai fierului în unii meteoriți) că 60Fe a existat în stare naturală în perioada de
formare a sistemului solar.
Proprietățile mecanice ale fierului și ale aliajelor sale sunt evaluate prin teste
variate, precum scala Brinell, scala Rockwell sau teste de tracțiune, printre altele;
rezultatele fierului sunt atât de consistente încât fierul este des folosit pentru calibrarea
măsurătorilor sau pentru a compara rezultatele unui test cu ale altuia. Acele măsurători
dezvăluie că aceste proprietăți mecanice ale fierului depind de puritate: cele mai pure
cristale de fier sunt mult mai moi decât cele de aluminiu. Adiția a doar 10  părți per
milion de carbon le poate dubla duritatea. Duritatea crește rapid cu un conținut de
carbon de 0,2% și este saturată la ~0.6%. Fierul produs industrial, care este cel mai pur
(aproape 99,99% puritate), are o duritate de 20-30 Brinell.

Compușii elementului
Fierul formează cu oxigenul combinații divalente
și trivalente. Fenomenul de oxidare a fierului se mai
numește ruginire.
Oxidul feros, FeO (II), se obține prin arderea
directă a fierului. El este stabil doar la temperaturi de
peste 833 K (560oC) și este de culoare neagră.
Oxidul feric, Fe2O3 (III), numit și hematit, este un
mineral de culoare maronie, obținut prin oxidarea
fierului în condițiile existenței unui surplus de
oxigen. El reprezintă principala sursă de obținere a
fierului.
Oxidul feric-feros, Fe3O4 (II,III), numit
și magnetit, este materialul natural cu cele mai bune
proprietăți magnetice.
20.05.2020
Deși acești oxizi formează straturi protectoare la suprafața pieselor, porozitatea
acestor straturi este atât de mare încât obiectele din fier expuse efectelor atmosferei
ruginesc continuu până la distrugerea lor completă.
Oxidul feric este opac la radiații ultraviolete și infraroșii, proprietate ce își
gasește aplicații la fabricarea geamurilor termoabsorbante.
În combinație cu carbonul, fierul poate forma soluții solide sau carbura de fier
Fe3 (numită și cementită). În funcție de temperatură și de conținutul de carbon, soluțiile
solide sunt ferita, austenita și ferita δ.
Pentacarbonilul de fier, Fe(CO)5 se obține prin reacția, sub presiune, a fierului
cu monoxidul de carbon. Prin descompunerea sa se obține fierul carbonil cu o puritate
de 97,5 %. De asemenea, el se folosește pentru obținerea a numeroși compuși ai
fierului cu utilizare în sinteza organică.
Tiocianatul de fier, Fe(SCN)3 are o culoare roșie caracteristică și servește la
punerea în evidență a ionilor Fe3+.