AGRESIVITATEA LA COPII

Pe parcursul procesului de dezvoltare, copiii au tendinta naturală de a-si controla din ce în ce mai mult agresivitatea în
cazul în care părintii îi încurajează. Un copil de 2 ani furios îl muscă pe altul fără ezitare; la 3-4 ani însă a învătat deja că
astfel de manifestare agresivă nu este permisă. Cu toate acestea îi place să pretindă, în joacă, că-l împuscă pe personajul
negativ. Între 6-12 ani jocul de-a războiul devine mai violent, dar este guvernat de o serie de reguli. S-ar putea să fie
presărat cu certuri, dar bătăile adevărate sunt rare. În adolescentă, sentimentele agresive devin mult mai puternice, dar
copiii bine educati le canalizează spre sporturi sau alte competitii similare, ori în glume pe seama colegilor.
Tinerii sunt din ce în ce mai mult victimele unor acte de violentă si sunt ei însisi agresivi în raport cu altii. Se pare că
violenta socială se amplifică de o manieră dramatică, dar amploarea reală a fenomenului este putin atestată. Datele sunt
adesea incomplete în acest domeniu, de teama răzbunării si prin lipsa încrederii în politie si tribunal. Adolescentii riscă de 2
ori mai mult decât adultii să fie victimele unui act criminal si de 10 ori mai mult decât persoanele vârstnice.
Forme de manifestare a agresivitătii sociale
• Delicte minore : vagabondajul, furturi minore (de ex. stergătoare de parbriz), provocarea de pagube (spargerea geamurilor
unor clădiri nelocuite).
• Delicte majore: furtul armat, incendierea, bătaia, violul, crima
Agresivitatea băietilor în adolescentă poate duce la comiterea unor delicte minore, dar astfel de delicte nu au de obicei o
mare importantă din punct de vedere psihologic dacă băiatul nu le comite decât o dată sau de două ori si antrenat de un
grup. Totusi, repetarea acestor delicte în cazul unui băiat crescut într-un cerc sever si educat, înseamnă:
- fie că are o tulburare de comportament,
- fie că nu a fost niciodată iubit în mod adecvat si nu-i pasă prea mult ce cred părintii si societatea despre persoana lui,
- fie că părintii săi au tendinte subconstiente către delicventă si în ciuda manifestărilor exterioare ei se bucură pe furis de
escapadele băiatului,
- fie că băiatul are o tendintă compulsivă de a fura (cleptomania).
Repetarea unor delictele minore în cazul băietilor care provin din cartiere sărace cu rată crescută a delicventei, frecvent
înseamnă doar dorinta acestuia de a-si dovedi bărbătia în fata prietenilor prin sfidarea autoritătilor.
Delictele majore includ multă agresivitate si arată nu numai că băiatul a fost crescut fără dragoste, dar si că a fost în plus
supus cruzimii si ostracizării.
Fetele manifestă în medie mai putină agresivitate decât băietii, ele având mai mult tendinta să supere părintii decât să
sfideze autoritătiile sau să atace alte persoane. O formă particulară de manifestare este fuga de acasă, care apare la fetele
imature si instabile emotional, aflate de foarte mult timp în dezacord cu părintii. Alt exemplu ar fi antrenarea fetei în
activităti sexuale cu caracter de promiscuitate, din dorinta de a-si scandaliza părintii, dar care implică în plus un sentiment
al fetei de "nimicnicie". În aceste cazuri de mai sus există conflicte grave în sânul familiei si o deficientă în ceea ce priveste
dragostea părintilor fată de fată.
Cauze ale delicventei
• Sărăcia, somajul, promiscuitatea si un control insuficient al modului cum sunt educati tinerii
• Factori individuali: abuzul de droguri si alcool, sentimentul de esec, de frustrare si de disperare, tendinte compulsive
• Frecventa crescută a actelor de violentă pe stradă si în programele TV
• Mediu familial ostil, cu frecvente maltratări
• Anturajul; multi oameni dau vina pe anturajul adolescentilor pentru orice fel de probleme ar apărea, dar un adolescent
normal, dintr-o familie normală, nu ajunge să aibă necazuri serioase numai datorită influentei anturajului.
Măsuri de prevenire si combatere
Tânăra generatie trebuie educată în spiritul unui respect sporit pentru lege si respectarea drepturilor altor oameni.
• O primă cale ar fi dezacordul fată de programele de televiziune care contin violente si încălcări ale legii, precum si fată de
fabricarea jucăriilor care imită armamentul de război . Vizionarea la televizor a unei fete umane desfigurate de lovitura unui
pumn are mult mai mult impact asupra personalitătii unui copil, decât atunci când îsi imaginează acest lucru în timpul unui
joc.
• Depistarea tulburărilor adaptative prin anchete scolare, precum si cunoasterea cauzelor care au dus la aceste tulburări
pentru stabilirea măsurilor de readaptare
• Practicarea sistematică a sporturilor. Exercitiile fizice au rol important pentru sistemul nervos: tonifiant al SNC,
stimulator al functiilor corticale si de coordonare a centrilor nervosi.
• Auditiile muzicale pot contribui la relaxare si odihnă. Prin atmosfera bogată în emotii pe care o generează, muzica face să
dispară indiferenta fată de ce se petrece în jur si reduce stările de agresivitate, timiditate etc. Efectul muzicii este în functie
de elementele sale componente (ritm, înăltimea notei, sonoritate). Astfel ritmul rapid excită, pe când cel lent linisteste,
destinde si adoarme; notele înalte au efect stimulator, iar cele joase calmează; sonoritatea puternică irită, pe când cea de
slabă intensitate calmează.
• Dansul ritmic disciplinează si înveseleste, contribuie la destinderea morală si la armonia gesturilor; dezvoltă stăpânirea de
sine, autocunoasterea, încrederea, îndemânarea, imaginatia, eliberează de anxietate si fantasme, având un rol cert în
formarea caracterului. Dansul clasic, mai mult decât cel ritmic, dezvoltă vointa si tinuta corectă a corpului.
• Pedeapsa; obiectivul urmărit de persoana care pedepseste este acela de a asocia teama cu greseala comisă de copil si de al
face pe acesta să se poarte cum trebuie. Pentru ca pedeapsa să fie eficace si să nu provoace efecte negative (relatii agresive,
timiditate, supunere, respingerea altor activităti normale) se impun câteva principii:
aplicarea pedepsei trebuie să aibă un caracter exceptional si să nu sanctioneze decât greseli de o anumită gravitate,
să fie însotită (când copilul este suficient de mare ca să poată întelege) de explicatii simple dar convingătoare,
să fie dată în acelasi moment sau imediat după greseala comisă, sau depistarea acesteia,
să fie suficient de dureroasă si să nu fie urmată de nici o compensatie,
comportarea sau greseala sanctionată odată nu trebuie să fie altă dată recompensată.