TEMA 11: DEONTOLOGIA MEDICULUI

VETERINAR DE LABORATOR
1.Notiuni introductive
2. Calitatile (profesionale, intelectuale si
morale) ale medicului veterinar de
laborator
3. Obligatiile medicului veterinar de
laborator (juridice si morale)
4. Dreptul medicului veterinar de
laborator
1.NOTIUNI
Importanţa INTRODUCTIVE
medicinii veterinare dar si umane
este bine cunoscută pe plan internaţional şi mai
puţin pe plan naţional, fapt ce face din acest
domeniu unul prioritar, cu o importanţă deosebită
în aplicarea legilor de protecţie a animalelor
domestice şi sălbatice. Astfel, după cum se
cunoaşte, medicina legală veterinară are un rol
deosebit în stabilirea cauzei morţii animalelor:
maltratate, otrăvite, împuşcate, soluţionarea
cazurilor de litigiu, etc., urmărindu-se astfel
aplicarea legilor contra celor ce săvârşesc aceste
acte.
Rolul specialistului în medicină este de a furniza
oficialităţilor abilitate în domeniu şi judecătorilor
informaţiile necesare în luarea senţinţelor
judecătoreşti în privinţa unui caz.
NOTIUNI INTRODUCTIVE
Pe baza cunoştinţelor şi experienţei
profesionale a examinatorului, acesta poate şi
trebuie să prezinte documentele cu rezultatele
obţinute şi interpretate oficialităţilor abilitate,
în vederea sancţionării actelor respective.
Medicul denumit expert este obligat să ia toate
măsurile pentru a nu se înşela, fiind considerat
ca un profesionist cu o mare abilitate în
domeniul său de activitate. El trebuie să
dovedească o competenţă deosebită, rigoare
intelectuală, decenţă morală, pentru a fi o
garanţie pentru ceilalţi medici, justiţie şi
societate.
2. CALITATILE (PROFESIONALE, INTELECTUALE SI
MORALE) ALE MEDICULUI VETERINAR DE LABORATOR .

Ataşamentul faţă de profesiune, izvorât din

conştiinţa socială şi o irezistibilă chemare ştiinţifică
reprezintă suport pentru privaţiunile pe care un
medic veterinar nu rareori trebuie să le îndure din
dorinţa de a uşura suferinţele pacienţilor.
Calităţile fizice nu constituie un factor hotărâtor în
practicarea eficientă a profesiei de medic
veterinar. Flexibilitatea şi agilitatea spirituală,
adaptabilitatea, curajul în acţiune, sângele rece,
răbdarea, perseverenţa, abnegaţia, curiozitatea
ştiinţifică, conştiinciozitatea şi simţul răspunderii
sunt însă trăsături indispensabile.
Interdicţia de a practica activităţi incompatibile cu
demnitatea de medic veterinar este generală,
indiferent de natura şi scopul acestor activităţi.
Cu toate că uneori prescripţiile legale lipsesc,
asemenea activităţi coboară demnitatea medicului
veterinar şi a profesiei în general.
Sunt considerate incompatibile cu demnitatea de
medic veterinar intervenţionismul, traficul de
influenţă, abaterile de la regulile morale,
nerespectarea legilor, atitudinile lipsite de
responsabilitate etc.
Medicina este una dintre cele mai dinamice profesii,
apărând, într-un ritm extrem de alert, noi ramuri
interdisciplinare. Cu toate că nu îi este dat fiecărui
medic laborant să cunoască cele mai moderne
tehnici de diagnostic sau terapeutice, rutina şi
conservatorismul, comoditatea, pot costa viaţa
pacientului. Îndeplinirea misiunii medicale necesită
o permanentă reactualizare a cunoştinţelor, într-o
măsură care să permită medicului cu activitatea in
laborator interpretarea justă a fenomenului morbid,
evaluând corect terapia ce trebuie instituită şi
şansele de vindecare ale pacientului.
Din punct de vedere deontologic, medicul veterinar de
laborator are calitati să-şi efectueze singur atribuţiile, fiind
condamnabilă tendinţa de a se degreva de acestea prin „
Eventualele greşeli datorită lipsei de calificare, activităţilor
empirice sau culpabile care pot avea consecinţe grave,
implică răspunderea profesionistului, pasarea lor în sarcina
unor ajutoare”. Reclama exagerată, tendenţioasă este
condamnabilă. Ea apare ca o metodă uneori jignitoare de
limitare a concurenţei.
Atribuirea unor pretinse succese sau a unor pretinse calităţi
ştiinţifice sunt condamnate de codul deontologic.
Caracterul educativ al acţiunilor medicului veterinar
indiferent de specializare scopul acestora trebuie să fie
evident în cazul tuturor profesioniştilor veterinari.
Puterea exemplului, prin cunoştinţe, abnegaţie, cinste,
probitate, onestitate, pricepere şi moralitate, este ridicată
la rang de principiu, în deosebi, în cazul medicilor
veterinari care efectuiaza analize de laborator definitorii si
care îndeplinesc funcţii de răspundere.
Simţul răspunderii, al echităţii, probitatea,
conştiinciozitatea, înţelegerea se reflectă nu numai în
activitatea proprie, ci şi în aceea a întregului colectiv.
Autoritatea nu se menţine prin măsuri administrative, ci
prin calităţi morale şi profesionale.
3. OBLIGATIILE MEDICULUI VETERINAR DE LABORATOR
(JURIDICE SI MORALE).
Medicul veterinar este obligat de a nu practica ilicit medicina
veterinară.
Multa lume de la noi din tara nu constientizeaza ca medicina
veterinara, are rol important in aplicarea legilor de
protectie a animalelor salbatice si domestice dar si in
efectuarea unor investigatii care le revine in special
medicilor de laborator:
1.prin condamnarea unor acte cruzime si otravire
intentionata
2. impuscare ilegala 
3. transportul ilegal de animale 
4. malpraxis 
5. (ex. tratamente hazardate, eroarea de diagnostic, lipsa de
îndemânare practică, folosirea unui alt medicament,
supradozare de medicamente, accidente alergice)
6. NEASIGURAREA BUNĂSTĂRII
7. MALTRATĂRI FIZICE,
8. VÂNZĂRI DE ANIMALE CU VICII ASCUNSE LEGATE
DE CALITĂŢILE BIOLOGICE, COMPORTAMENTALE
ŞI/SAU STAREA DE SĂNĂTATE
9. distrugerea proprietăţii
10. ucidere accidentală sau criminală a animalelor
11. tratamente medicamentoase sau cu furaje şi stimulatori
de creştere care pun în pericol sănătatea animalelor şi/sau
a consumatorului uman
12. litigiilor apărute ca urmare sacrificărilor şi despăgubirilor
aferente în cazul evoluţiei unor boli majore
13. în cazul deprecierii valorii sau morţii animalelor asigurate
14. afectarea animalelor prin poluare
15. substituiri de animale
16. importuri şi deţineri ilegale de animale protejate
17. nerespectarea regulilor de protecţie a animalelor de
laborator, şi altele.
Rolul principal al specialistilor in medicina:
(morfopatologi, toxicologi, farmacologi, radiologi,
microbiologi, virusologiq etc. intr-un cuvint
medici veterinari de laborator)- este acela de a
furniza oficialitatilor juridice, judecatorilor
informatiile necesare pentru luarea deciziilor
(decizii de acuzare sau de acordare a unui verdict,
etc.) cu privire la un caz. Important este ca
examinatorul sa investigheze intr-o asa maniera
incat sa nu influenteze interpretarea celor
observate, avand responsabilitatea de a mentine
documentatie corecta a celor observate in urma
investigatiilor efectuate. De asemenea, obligatia
investigatorului este de a furniza justitiei o opinie
avizata, bazata pe dovezi si pe experienta
Expertiza medicului veterinar de laborator
presupune o serie de etape în funcţie de
specificul litigiului, etape care, coroborate, să
asigure obţinerea de probe solide pentru
concluziile raportului:
-Anamneza cu toate datele privitoare la obiectul
litigiului şi expertizei cerute, materialul de
investigat, proprietar, învinuit, împrejurări..etc.
Examinarea minuţioasa a mediului în care fapta
incriminată şi recoltarea de probe;
-Examenul clinic, paraclinic al animalului şi
realizarea examenul radiologic, ecografic;
Necropsia cadavrelor: medicul veterinar de laboratoor
trebuie sa determine 3 elemente cheie:
1. cauza mortii (boala, afectiunile sau anomaliile care singure
sau in combinatie sunt responasabile de initierea
perturbarilor functionale care au dus la moarte) 
2. modul in care s-a produs moartea (o clasificare a modului
in care cauza mortii a fost indusa de o conjunctura sociala) 
3. mecanismul de producere a mortii (modificarile
structurale sau functionale care fac imposibila
supravietuirea).

Colectarea de probe biologice de la animale vii sau cadavre,

furaje, apă, medicamente folosite în tratament. Este
recomandată recoltarea de probe duble, în prezenţa
martorilor neutrii. Probele principale care se recoltează sunt
destinate examenului histopatologic, biochimic, toxicologic,
microbiologic, parazitologic, serologic, genetic etc.
Examenul histopatologic (inclusiv
imunohistochimie, electronomicroscopie sau
microscopie în fluorescenţă) completează
examenul necropsic şi, în funcţie de rezultate,
stabileşte diagnosticul sau stabileşte fluxul
examenelor ulterioare (biochimic, toxicologic,
microbiologic, parazitologic, serologic, genetic –
după caz).
Examenul toxicologic: extragerea prin metode
specifice a diferitelor substanţe toxice şi
medicamente suspicionate; identificarea şi dozarea
acestora.
Examenul microbiologic (bacteriologic, virusologic,
micologic – după caz).
Examenul serologic.
Alte examene care se impun uneori şi care se pot
face în laboratoare specializate care nu intră
obligatoriu în componenţa laboratorului de
medicină veterinara sunt examenele :
-parazitologice,
-genetice,
-dozimetrie de radiaţii,
-cristalografie,
-dozări de gaze, şi altele.
Orice medic laborant implicat în expertiza medicala
este obligat la adevăr şi imparţialitate. El trebuie să
dovedească competenţă profesională deosebită,
rigoare şi moralitate deosebite, pentru a fi o
garanţie pentru ceilalţi medici, justiţie şi societate.
În egală măsură, pentru a putea realiza expertiza şi
a încheia un raport medico-legal incontestabil,
expertul implicat în medicina legală este obligat să
utilizeze spaţii şi aparatură adecvate, performante,
precum şi tehnici de investigaţie recunoscute de
comunitatea ştiinţifică.
 Medicii veterinari de laborator au următoarele obligatii juridice:
a) să respecte legile si celelalte acte normative in vigoare referitoare
la exercitarea profesiei de medic veterinar si să se supună hotăririi
organelor de conducere ale Directiei Veterinare ;
b) să respecte si să aplice in orice imprejurare normele de etică si
deontologie medicală veterinară;
c) să promoveze intregul ansamblu de măsuri menite să conducă la
dezvoltarea cresterii animalelor si a potentialului lor productiv;
d) să protejeze sănătatea omului impotriva bolilor comune omului si
animalelor, să participe la protejarea mediului, in scopul mentinerii
echilibrului ecologic;
e) să urmărească si să sprijine măsurile de protectie a animalelor, in
conformitate cu reglementările internationale;
f) medicul veterinar care desfăsoară activitate medicală veterinară
răspunde in mod individual, potrivit legii, pentru deciziile profesionale.
4. DREPTUL MEDICULUI VETERINAR DE
LABORATOR.

Medicii veterinari de laborator au următoarele drepturi:

a) in exercitarea profesiei sunt ocrotiti de lege;
b) să isi exercite profesia medicală veterinară, in conditiile legii;
c) să isi desfăsoare activitatea nestingherit si fără nici o
intimiditate din partea altor categorii profesionale;
d) să informeze Directia Veterinara despre orice incălcare a
dreptului de exercitare a profesiei;
e) să asiste la sedintele organelor de conducereaDirectiei
Veterinare;
f) să aleagă si să fie alesi;
g) să participe la formele de perfectionare profesională continuă;
h) să folosească insemnele si titlurile profesionale sau
academice.
In conditiile in care nu exista o diferentiere intre maiestria
tamaduirii bolilor la om si animale dar,cu timpul, lecuirea
devenind o meserie, este de presus ca cel ce o practica ,
pentru a insufla incredere celui ce-i solicita interventia, ar
fi recurs la unele manifestari de etica profesionala.
Medicul, daca nu arata interes, blandete si intelegere fata
de pacientii sai – oameni si animale – inseamna ca este
lipsit de vocatie pentru nobila profesiune aleasa si deci
si-a ratat cariera.
La ora actuala în tarile UE – se discută deja măsuri şi
norme cu privire la eliminarea unor excepţii juridice
cu privire la experienţele pe animale, stabilindu-se
deja unele limite faţă de acţiuni ce cauzează durere şi
suferinţă animalelor pe termen lung. Aceasta limită
cerută laboratoarelor ce fac experiente pe animale
este de fapt o dovadă vie de aplicare în detaliu a unei
reale norme de etică medical veterinară. Exista multe
exemple de metode alternative de succes.
Cu privire la euthanasie, în conformitate cu
codul etic al profesiei noastre, considerăm ca
suprimarea suferinţei unui animal aflat într-o
stare avansată de boală, diagnosticat cu o
forma incurabilă de boală, poate fi considerată
un gest de etică medical veterinară. În principiu
nu suntem de acord cu proprietarii care în
astfel de situatii hotarasc, din diferite motive,
mai mult sau mai putin justificate, să lase
animalul să moară în urma unei suferinţe
îndelungate cauzate de prezenţa unei boli
incurabile.
MULTUMIM PENTRU ATENTIE!