Sunteți pe pagina 1din 21

Tema:

Colegiul medicilor veterinari,


jurămîntul hipocratic și practica
medical veterinară, asociațiile
medicilor veterinari
Cuprins:
1. Rolul asociațiilor profesionale în
activitatea sanitar-veterinară
2. Colegiul medicilor veterinari în
activitatea sanitar-veterinară
3. Asociațiile naționale și internaționale
ale medicilor veterinari
4. Jurămîntul Hipocratic și alte jurăminte
în activitatea sanitar-veterinară
INTRODUCERE
❖ Încă de la începuturile medicinei s-a conturat o doctrină a
exerciţiului acestei „arte" în ceea ce priveşte raporturile dintre
medic şi societate. Marii „vindecători" din Grecia Antică -
Apollo şi fiul său Asclepios, devenit Zeul medicinei - ştieau
să îmbibe tratamentele fizice cu liniştea sufletească la care au
asociat în mod substanţial şi ţinuta lor morală. In comparaţie cu
evoluţia rapidă pe care o cunoaşte medicina zilelor noastre,
principiile morale evoluează lent, cu toate eforturile pe care le
face omul pentru perfecţionare.
❖ Lucrarea, de faţă are menirea să încerce să readucă în atenţia
societăţii actuale rolul considerabil crescut al profesiei medical
veterinare în viaţa medicală, socială şi economică în ultimele
decenii, principalele sale obligaţii, responsabilităţi şi drepturi.
1. Rolul asociațiilor profesionale în
activitatea sanitar-veterinară
Scopul Asociaţiei constituie reunirea medicilor veterinari
practicanți pe animale atât a celor care folosesc metode imagistice
de investigație cat şi a celor care nu dispun de aceste metode intr-o
asociație cu caracter profesional. Metodele imagistice sunt:
radiografia,
ecografia,
computer tomografia,
rezonanţa magnetică,
scințigrafia şi alte metode derivate din acestea.
❖ La noi in țara este asociatia generala a medicilor veterinari care
a fost fondata in anul 1990 de catre Scutarul, Donica G., Holban
D., actualmente presedintele de asociație este domnul Enciu V.
Membrii asociațiilor plătes cotizatii ca şi membrii colegiului. In
afară de asociația generală la noi in R.M., este asociația
farmaciștilor in frunte cu Nicolae Pagu. Este asociația medicilor
veterinari privați președintele V. Dedium.
Asociaţia are următoarele obiective:

Sustinerea punctului de vedere si apararea drepturilor medicilor


fata de instituțiile statului, crescatorilor si proprietarilor de
animale, forurilor stiintifice de specialitate si alte domenii
publice sau private.

Imbunatațirea nivelului stiințific si tehnico-profesional al


membrilor sai si progresul medicinei veterinare romanesti.

Colaborarea cu asociații profesionale si stiințifice ale medicilor


umani in scopul dezvoltarii diagnosticului imagistic.
Asigurarea respectarii eticii si deontologiei profesionale de catre
membri sai.

Realizarea unui fond documentar la dispoziția tuturor membrilor,


prin contactarea ambasadelor, a bibliotecilor, a organizațiilor
similare din strainatate, realizarea de cursuri on-line sau
fața-in-fata, prezentarea de material informativ de specialitate.

Organizare de conferințe, workshopuri de medicina

Organizarea de module de pregatire continua pentru medicii


veterinari
MEMBRII ASOCIAŢIEI:
Asociaţia are ca membri persoana fizice sau juridice care se împart în
următoarele categorii:
❑ Membri fondatori – cei care au înfiinţat Asociatia şi contribuie
moral şi material la fondarea ei şi la constituirea patrimoniului
social;
❑ Membrii asociaţi - cei care se asociază ulterior înfiinţării asociaţiei
şi contribuie la completarea patrimoniului Asociaţiei. Aceştia pot fi
asociaţii profesionale, precum şi orice persoană fizică sau juridică
interesată în activitatea veterinara.
❑ Membri de onoare - persoane fizice sau juridice care aduc servicii
deosebite în promovarea obiectivelor sau care o sprijină în mod
substanţial din punct de vedere financiar şi material, desemnate ca
atare de catre Adunarea Generala.
❑ Membrii consultanţi - care aderă la scopurile Asociaţiei şi o
sprijină, prin diverse mijloace, în realizarea acestora.
Membrii Asociaţiei au următoarele obligaţii:
❑ Să contribuie la elaborarea strategiilor, programelor, proiectelor
❑ Să cunoască şi să respecte prevederile prezentului Statut şi toate
deciziile adoptate de Asociaţie;
❑ Să achite obligaţiile materiale şi financiare potrivit
angajamentelor pe care şi le-au asumat;
❑ Să participe la toate şedinţele şi acţiunile la care sunt convocaţi
de către Consiliul director;
❑ Să protejeze imaginea Asociaţiei şi să aibă o conduită
corespunzătoare valorilor pe care le promovează Asociaţia.

Membrii fondatori şi membrii asociaţi plătesc o cotizaţie


în cuantumul şi condiţiile stabilite de Consiliul Director.
2. Colegiul medicilor veterinari în
activitatea sanitar-veterinară
"Medicina veterinară este o ştiinţă medicală care asigură
confortul şi protecţia animalelor şi contribuie la menţinerea
sănătăţii publice şi la protecţia mediului. Profesiunea de medic
veterinar este o profesie liberală şi independentă, cu organizare
autonomă reglementată."
❖ In Monitorul Oficial nr. 676 din 16 septembrie 2014 a fost
publicata Hotararea nr. 3/2014 a Colegiului Medicilor Veterinari
pentru adoptarea Regulamentului de organizare si functionare al
Colegiului Medicilor Veterinari, a Statutului medicului veterinar
si a Codului de deontologie medicala veterinara.
❖ Colegiul medicilor veterinari este organism autonom,
neguvermental, non profit cu personalitate juridica ce reprezintă
interesele si aplică interesele profesionale ale membrelor sai.
Promoveaza politica sanitar-veterinară.
❖ Colegiul cuprinde medici:
in mod obligatoriu medici veterinari de libera practica,
medici veterinari oficiali,
medici veterinari de stat.
3. Asociațiile naționale și internaționale
ale medicilor veterinari
La nivel international si mondial este asociatia veterinara mondiala
care este inființată in anul 1957 cu sediul la Geneva.

Obectivele de bază ale asociațiilor sunt:


•Obectivele de bază ale asociațiilor sunt:
•să unifice profesiunea de medic veterinar din toată lumea
•să organizeze congrese mondiale de medicină veterinară
•să incurajeze toate ramurile medicinii veterinare

Să unifice Să organizeze
Să incurajeze
profesiunea de congrese
toate ramurile
medic veterinar mondiale de
medicinii
din toată lumea medicină
veterinare
veterinară
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS)
A fost infiintata in 1907 si numai din 1948 prin infiintarea
proprie-zisa a organizatiei mondiale in cadrul careia s-a creat o
sectie de “Igiena Publica Veterinara” sub conducerea medicului
veterinar M.Kaplan.
Sarcinile de baza ale “Igienei (sanatatii) Publice Veterinare sunt:
prevenirea si combaterea zoonozelor;
igiena alimentelor de origine animala si in special prevenirea
infectiilor si intoxicatiilor alimentare la om;
prevenirea si combaterea poluarii mediului;
aprofundarea cunostintelor asupra bolilor oamenilor prin
acumularea stiintelor medicale veterinare;
Organizatia pentru alimentatie si
agricultura din cadrul FAO
Aceasta organizatie isi incepe activitatea in 1946 cu participarea a 43
de state cu sediul la Roma. FAO a inlocuit fostul institut international
de agricultura creat in 1905 la Roma.
Alta organizatie sub egida organizatiei FAO si organizatia sociala a
fost creata “Codex Alimentarius” unde activeza si sunt luate in
discutii mai multe probleme sanitar-veterinare
Organizatia International de Epizootii
(OIE)
Initial din initiativa Guvernului Francez la 27 mai 1921 a fost
convocata la Paris “Conferinta Internationala pentru Studiul
Epizootiilor”, la care au participat 42 de state, printre care si
Romania. La Oficiul International de Epizootii au aderat, pina in
prezent 111 tari.
OIE are incheiate acorduri cu 14 organisme
internationale din care amintim:
Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura (FAO);
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS);
Comunitatea Economica Europeana;
Organizatia Unitatii Africane;
Banca Mondiala pentru Reconstructie si Dezvoltare;
Asociatia Mondiala pentru Reconstructie si Dezvoltare;
Asociatia Mondiala Veterinara;
Organizatia Panamericana;
4. Jurămîntul Hipocratic și alte jurăminte în
activitatea sanitar-veterinară
Hipocrate este considerat parintele medicinei si a fost cel mai
cunoscut si respectat medic al Greciei antice.
Juramintul lui Hipocrate reprezinta codul moral al oricarui
medic in exercitatea profesiei sale de-a lungul vietii.
❖ În multe universități, absolvenții facultăților de medicină
prestează la sfârșitul studiului jurământul lui Hippocrate.
Actualmente la noi in tara nu este practicat depunerea
juramintului .
❖ In Rusia pina in prezent studentii care finiseaza universitatea de
Medicina Veterinara la primirea diplomelor le se propune de a da
juramintul.
Jurământul lui Hippocrate

“Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți


zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest
jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea:
Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe
propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am
grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și
să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi
plătit.
Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor
maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după
obiceiul medicilor, și nimănui altuia.
Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie
făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de
orice daună sau violență.
Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă
mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință.
Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.
În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea
bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare
Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în
secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.
Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta
mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor
oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.”
JURĂMÎNTUL LUI MAIMONIDE

“Sunt gata să-mi încep îndeletnicirea. Vino-mi în ajutor, Dumnezeul


meu, ca să-mi pot îndeplini munca aşa cum se cuvine ! Pune în
inima mea iubirea de ştiinţă şi de adevăr şi iubirea de făpturile tale.
Îndepărtează de mine iubirea de necuvenite cîştiguri şi iubirea de
faimă, căci asemenea înclinaţii sunt contrare iubirii de adevăr şi
iubirii de făpturile tale. Fă ca trupul şi sufletul meu să fie dîrze şi
dă-le puteri ca să poată oricînd să fie de folos celui sărman şi
bogatului, omului bun şi celui rău, prietenului şi duşmanului. Fă,
Doamne, ca-n cel atins de boală să nu văd altceva decît omul…
Fă-mă să ţin seama, în faţa celor din breasla mea, de sfaturile celor
ştiutori cu adevărat şi ale celor dornici să mă înveţe să înţeleg, căci
mare şi de necuprins este întinderea ştiinţei” !

S-ar putea să vă placă și