De ce a trebuit ca România să interzică negarea Holocaustului de două ori”

28 iulie 2015 de Claudiu Târziu

Vă invit să citiţi articolul „Why Romania had to ban Holocaust denial twice” , de Adam Taylor
(Washington Post), de unde reiese limpede, pentru cei care se mai îndoiau, cine sînt devăraţii
autori ai legii antiromâneşti şi antidemocratice pe care abia a promulgat-o tovarăşul Klaus
Iohannis. Neamţul, tot neamţ, cu musca holocaustului pe căciulă, e de înţeles oarecum că s-a
supus ordinului venit de la Washington via Tel Aviv (sau Ierusalim, dacă ţineţi). Pe bietul
Alexandru Florian, de la Institutul „Elie Wiesel”, de pe lîngă Guvernul Ponta, l-am creditat prea
mult, de asemenea; a fost doar un executant şi el, ca şi Crin Antonescu, şi Iohannis. Artizanii sînt
cîţiva inşi cu ceva mai mare greutate, care se găsesc şi în „Consiliul Ştiinţific” al Institutului şi
care s-au asigurat încă din 27 Mai a.c. că nu vor fi probleme cu această lege. În acest context, nu
mă mir nici că plăvanii noştri de parlamentari (să mă scuze excepţiile – dar la vot nu s-au văzut)
au pocnit şi ei din călcîie la un aşa un lobby evreiesc, măi.

27
Mai 2015. Întîlnirea lui Klaus Iohannis, în calitate de preşedinte al României, cu reprezentanţii
Institutului Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, Al. Florian, şi ai Muzeului
Memorial al Holocaustului din Washington, Paul Shapiro şi Radu Ioanid. Sursa:
www.presidency.ro
Şi ce vor, în fond, evreii? Să se recunoască faptul că „România a ucis, a ucis, a ucis” – după cum
a hotărît Elie Wiesel însuşi. Că România a omorît sute de mii de evrei – nici evreii înşişi nu s-au
decis asupra cifrei, care variază între 280.000 şi 600.000, depinde de sursă şi de încrîncenare. De
cifrele astea însă depind şi despăgubirile, pe care urmează să le plătim – păi, ce credeaţi, că va
scăpa de asta „cea de-a doua ţară după Germania” la numărul de evrei ucişi? Că vinovaţi pentru
asta sînt românii în genere, dar mai ales mareşalul Antonescu (evreii care arată că acesta a salvat
sute de mii de evrei, în timpul celui de-al doilea război mondial, sînt puşi la colţ de coreligionarii
lor mai sceptici, care nu-l cred pe românul cu pricina atît de inimos) şi, desigur, legionarii. Las că
legionarii n-au fost la putere decît patru luni, 14 septembrie 1940 – 21 ianuarie 1941, şi atunci
într-un guvern în care jumătate erau oameni numiţi de generalul Antonescu, şeful guvernului
(care, apropo, n-a fost nici legionar, nici nazist, nici fascist, a fost filofrancez, dar a trebuit să
slujească ţara, aşa cum s-a priceput). Las că atît cît au împărţit guvernarea cu generalul
Antonescu, legionarii n-au apucat să facă mare lucru, ci numai aşa, cîte ceva pe ici, pe colo, cum
a fost, bunăoară, primul teatru evreiesc de stat, Baraşeum. Las că legionarii înfundau puşcăriile
din România sau lagărele din Germania (cei care au scăpat de furia lui Antonescu, care i-a
alungat de la putere), ori luptau pe frontul de Est, în linia întîi (o formă de reabilitare propusă de
Antonescu), pe cînd în ţară se implementau legi contra evreilor. Dar e musai să fie condamnaţi
pe veci şi legionarii.
Şi ce mai vor evreii? Păi să se scrie istoria numai după dictarea lor. Ăsta a fost bun, ăsta a fost
rău, evenimentele s-au întîmplat aşa şi nu aşa (bunăoară „masacrul de la abator”, care s-a dovedit
de mult, cu probe solide, un fals odios). Să nu mai aibă nimeni libertate de opinie, nici de
cercetare. Să primim în plic toţi ce să gîndim, ce să spunem, ce să facem. Frumos, democratic.
În fine, dar nu chiar la urmă, evreii vor ca românii să nu mai aibă repere culturale. Abia îi
recuperasem pe alde Eliade, Cioran, Noica, Ţuţea, Nae Ionescu, Radu Gyr şi atîţia alţii, pe care
tovarăşii de ideologie ai onorabililor simbriaşi de la Institutul Wiesel (plătiţi din banii noştri şi ei,
ca şi înaintaşii) ne-au învăţat, vreme de 45 de ani, că au fost criminali legionari. Acum trebuie să
facem stînga-mprejur şi să acceptăm noul-vechi adevăr ideologic: nu avem, domne, ce învăţa de
la aceşti ticăloşi, faţă de care avem un singur drept şi o singură datorie, aceia de a-i scuipa.
Desigur, ni se desfiinţează şi reperele eroice de sub comunism, ca să nu credem cumva că am
avut şi noi demnitate, ca neam, măcar prin cîţiva viteji, precum Ion Gavrilă – Ogoranu, Gogu
Puiu, Nicolae Ciolacu, Petru Baciu, Gheorghe Unguraşu, Gavril Vatamaniuc, Spiru Blănaru, Ion
şi Cristea Paragină, lideri ai grupurilor de rezistenţă armată anticomunistă, dar, vezi bine, şi
legionari.
Nu, nici la repere duhovniceşti nu mai este liber. Sfinţii închisorilor, în majoritate foşti legionari,
să facă bine şi să coboare din icoane, din racle şi din inimile noastre, înapoi în gropile comune,
să-şi tragă pămîntul peste ei, fără să lase nici o urmă, să le uităm numele şi minunile, iar dacă-i
pomenim, să o facem numai pentru a-i ponegri. Că aşa le stă bine sfinţilor, să fie martirizaţi pînă
la A Doua Venire.
Deci, după cum vedeţi, evreii au dorinţe rezonabile. Au ei vreo vină că vor, cer şi presează
pentru ca pretenţiile lor să intre într-o lege pe teritoriul românesc? Nu. Sau au atîta cît ar putea
avea cuceritorul care îţi asediază cetatea. Poţi să-i găseşti acestuia vină, cînd oameni din cetate îi
dau drumul pe poarta mare?
Trădarea, dragi prieteni, este marea problemă a noastră, a românilor. O problemă mare cît istoria
noastră. Şi devine cu atît mai mare cu cît trădătorul nu se teme nici de pedeapsa celor pe care i-a
trădat, nici de o realitate confirmată istoric: de trădător te foloseşti, dar nu-l iubeşti şi nici nu-l
cruţi.
The following two tabs change content below.