Personalitați importante din secolul XX

Aurel Vlaicu
Aurel Vlaicu (n. 1noiembrie 1882, Binținți,lângă Orăștie, județul
Hunedoara - d. 13 septembrie 1913, Bănești, lângă Câmpina) a
fost un inginer român, inventator și pionier al aviației române
și mondiale. În cinstea lui, comuna Binținți se numește
astăzi Aurel Vlaicu.

Și-a început studiile inginerești la Universitatea Tehnică din

Budapesta, obținând diploma de inginer în 1907. După aceea
a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim. În 1908 se
întoarce la Binținți unde construiește un planor cu care
efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna anului 1909
se mută în București și începe construcția primului său avion,
Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări
(lucru unic pentru începuturile aviației mondiale) în iunie 1910.
În anul 1911 construiește un al doilea avion, Vlaicu II, cu care
în 1912 a câștigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4
premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a
reunit între 23 și 30 iunie 1912, 40 piloți din 7 țări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7
germani, 12 francezi printre care și Roland Garros, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un
belgian, un persan și românul Vlaicu..

La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său

Vlaicu II, s-a prăbușit în apropiere de Câmpina, se pare că din cauza unui atac de cord. Este
înmormântat în cimitirul Bellu din București.

Notițele lui Aurel Vlaicu Monoplanul Vlaicu in

arsenalul armatei române
 Pe câmpul de la
Cotroceni(primul zbor)

Notițe
Dumitru Prunariu
 Dumitru Dorin Prunariu (n. 27 septembrie 1952, Orașul
Stalin, România) este primul și singurul cosmonaut român.
La 14 mai 1981 a devenit primul român care a zburat
vreodată în spațiul cosmic. A participat la misiunea Soiuz
40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a
petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Este de
profesie inginer aeronautic. A fost pe rând ofițer inginer în
cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației
civile române, președinte al Agenției Spațiale Române,
ambasador al României în Federația Rusă, președinte al
Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului
Extra-atmosferic (UN COPUOS), președinte al Asociației
Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE), vice-președinte al
Comitetului de Relații Internationale al Agenției Spatiale
Europene (ESA). În prezent are gradul de general-
locotenent în rezervă.

 A absolvit Facultatea de Inginerie Aerospațială din

cadrul Universității "Politehnica" din București în
anul 1976 cu specializarea inginerie aeronautică. După
finalizarea studiilor universitare, a lucrat ca inginer stagiar la Întreprinderea de Construcții
Aeronautice (IAR) din Ghimbav (județul Brașov), între anii 1976-1977. Ulterior, în cartea „La
cinci minute după cosmos”, scrisă împreună cu realizatorul de emisiuni TV Alexandru Stark,
Prunariu avea să spună că dacă nu ar fi fost cooptat în detașamentul cosmonauților, ar fi
construit la uzină, împreună cu soția, elicopterele și avioanele atât de râvnite în copilărie.

Timp de trei ani, în perioada martie 1978-mai 1981, Prunariu și Dediu au urmat o pregătire de

specialitate în calitate de candidați cosmonauți in cadrul Centrului de Pregătire a
Cosmonauților "Iuri Gagarin" din Zviozdnîi Gorodok - „Orășelul Stelar” (aflat în apropiere de
Moscova).

Au petrecut șapte zile pe stația orbitală Saliut 6. Acolo, cei doi cosmonauți s-au întâlnit cu
cosmonauții sovietici Vladimir Kovalionok și Victor Savinîh, care se aflau deja pe orbita
circumterestră de la 21 martie 1981.

Mihai I al României
 Mihai I (n. 25 octombrie 1921, Sinaia, România – d. 5
decembrie 2017, Aubonne, Elveția) a domnit ca Rege al
României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și
între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul
dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al
Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu
al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la
naștere titlurile de principe al României și principe de
Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu).

Mihai s-a născut la Sinaia, fiind fiul principelui Carol

(viitorul rege Carol al II-lea) și al prințesei Elena a Greciei.
Din partea tatălui este nepot al regelui Ferdinand I și
al reginei Maria, iar din partea mamei nepot al
regelui Constantin al Greciei.

Prima domnie (1927-1930)

Mihai a devenit pentru prima dată rege al
României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în
decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Deoarece Mihai avea doar 6 ani și nu putea
guverna, o regență a fost formată din principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand și
unchiul lui Mihai), patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți
de Casație (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărățeanu,
consilier la Curtea de Casație). Este notabilă absența Reginei Maria din regență, una din
figurile de autoritate de până atunci. Jurământul a fost depus în fața parlamentului de noul
rege și de regență pe data de 20 iulie 1927.
Față de regență, principalele partide politice s-au poziționat diferit. În timp ce Partidul
Național Liberal a susținut-o, grăbind depunerea jurământului militar către noul rege pentru a
evita formarea unui curent carlist în armată, în Partidul Național Țărănesc s-a discutat chiar
aducerea în țară a lui Carol.  Regența nu a avut autoritatea de a arbitra viața politică. Mihai
fiind minor, atribuțiile regale erau îndeplinite de regență, care nu s-a ridicat la nivelul
problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol
neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare
Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să
o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune
familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă, ] dar nu a fost pregătit
pentru domnie.

A doua domnie (1940-1947)

În septembrie 1940 Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion Antonescu,
care i-a impus să abdice în favoarea fiului său. Mihai (în vârstă de 18 ani) a fost proclamat
rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituție (suspendată printr-un decret din 5
septembrie 1940 al regelui Carol al II-lea) și fără votul de aprobare al parlamentului (dizolvat
tot prin acel decret și redeschis abia în 1946). Decretul-lege din 6 septembrie 1940, privitor la
depunerea jurământului de către regele Mihai, prevede la articolul II: „Jurământul de credință
se va depune în prezența Șefului de Stat Român, președinte al Consiliului de Miniștri, Înalt
Prea Sfinției Sale Patriarhul României și primului președinte al Înaltei Curți de Casație și
Justiție”. Regele Mihai a depus la 6 septembrie 1940 un jurământ de credință cu următorul
cuprins: „Jur credință Națiunii Române. Jur să păzesc cu sfințenie legile Statului. Jur să
păzesc și să apăr ființa Statului și integritatea teritoriului României. Așa să-Mi ajute
Dumnezeu.” în fața generalului Antonescu (Șeful Statului Român și președintele Consiliului
de Miniștri), a patriarhului Nicodim Munteanu și a lui Dimitrie G. Lupu (numit anterior, în
aceeași zi, prim-președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție și care depusese anterior un
jurământ de credință către Șeful Statului Român).[  Ulterior, în aceeași zi, Mihai a fost
încoronat cu Coroana de Oțel și uns rege de patriarhul României, Nicodim Munteanu,
în Catedrala Patriarhală din București.
Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi
comandantul suprem al armatei și de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit
„Conducător”. Decretul regal nr. 3067 din 6 septembrie 1940 prin care Antonescu căpăta
puteri depline „pentru conducerea Statului Român” (care a preluat în mare parte prevederile
unui decret similar semnat în 5 septembrie 1940 de regele Carol al II-lea) și decretul nr. 3072
din 6 septembrie 1940 privind prerogativele regale conțineau o prevedere importantă:
regele numea pe primul ministru. Această prevedere a trecut neobservată la vremea
respectivă, însă patru ani mai târziu, la 23 august 1944, această formulare din decret i-a oferit
regelui Mihai justificarea legală pentru demiterea lui Antonescu și numirea unui nou prim-
ministru. La 14 septembrie 1940, printr-un decret-lege semnat de generalul Antonescu, regele
Mihai I a fost înălțat la gradul de general de divizie.
Regele Mihai I, în calitate de mareșal și comandant suprem al armatei române, a fost decorat
prin jurnalul Consiliului de Miniștri din 8 noiembrie 1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului
„Mihai Viteazul”, fiind singurul deținător român în această situație, alături de mareșalul Ion
Antonescu.

Marele Voievod Mihai in

1938