Şirul episcopilor romaşcani începe cu 1.

vlădica Ioan, al cărui nume îl cunoaştem din

pomelnicul de la Bistriţa, ctitoria voievodului Alexandru cel Bun, însă nu cunoaştem nimic din
activitatea sa ca episcop de Roman. Întrucât pentru a vorbi despre fiecare dintre cei peste 70 de
episcopi care s-au rânduit la Roman ne-ar trebui câteva zeci de pagini, ne vom opri atenţia asupra
celor care s-au remarcat în mod deosebit şi despre ale căror perioade de păstorire există date
certe. Între perioadele(1531-1548) şi (1551-1558), în scaunul vlădicesc de la Roman s-a
aflat 2.Macarie al II-lea, un ierarh învăţat prin intermediul căruia cunoaştem foarte multe lucruri
din perioada medievală a Bisericii şi nunumai. Este episcopul care se ocupă, din porunca
voievodului Petru Rareş, de reconstrucţia actualei Catedrale Episcopale, închinată Sfintei
Cuvioase Parascheva. A fost un episcop cultivat şi foarte influent. Este cronicarul care
consemnează evenimentele istorice moldoveneşti începând cu trecerea în odihnă veşnică a
Sfântului Ştefan (2 iulie 1504) până la începutul domniei lui Petru Rareş.
După statornicia vremurilor de la începutul veacului al XVII-lea, pe scaunul de la Roman
era întronizat 3. Anastasie Crimca (1606-1608), personalitate remarcabilă, însă a păstorit foarte
puţin la Roman, întrucât a devenit mitropolitul Moldovei şi Sucevei. Un alt episcop important în
viaţa acestei eparhii a fost 4.Evloghie (1641-1644) – cel care a fost desemnat de
mitropolitul Varlaam al Moldovei şi de voievodul Vasile Lupu să întâmpine moaştele Sfintei
Cuvioase Parascheva, în ziua de 13 iunie 1641, la Galaţi, însoţindu-le până la Iaşi. A participat
în 1642 şi la Sinodul de la Iaşi. După moartea lui Evloghie, vine pe scaunul vlădicesc
5.Anastasie (1644-1658). Acesta este cunoscut printre ierarhii Romanului prin faptul că din
timpul păstoririi lui cunoaştem tradiţia statornicită de episcopii romaşcani, aceea de a îmbrăca
veşmântul Sfântului Ioan Gură de aur în ziua de 13 noiembrie a fiecărui an. Mărturia este
consemnată de diaconul cronicar Paul de Alep al patriarhului Macarie al Antiohiei, în vizită prin
Moldova.

  Sfinţii de la Roman
  Între marii ierarhi ai Romanului din secolul al XVII-lea este Dosoftei al II-lea (1660-
1671), versificatorul psalmilor şi autorul lucrării „Viaţa şi petrecerea sfinţilor“, unde găsim o
listă de sfinţi pe care Biserica noastră i-a canonizat recent, între care figurează Sf. Ierah Ioan de
Râşca şi Secu. Este canonizat de Biserica noastră sub numele de Sf. Ierarh Dosoftei, mitropolitul
Moldovei, fiind serbat la 13 decembrie. După ce Dosoftei trece pe scaunul mitropolitan de la
Iaşi, la Roman vine, pentru patru ani, Teodosie (1671-1674), care ajunge, şi el, mitropolit al
Moldovei. În anul 2003, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl canonizează sub
apelativul de Sfântul Ierarh mucenic Teodosie de la Brazi, cu dată de prăznuire 22 septembrie,
întrucât a pătimit ca martir apărând credinţa strămoşească şi bunurile Bisericii.
Scaunul episcopal de la Roman este ocupat apoi de Ioan (1674-1685), care s-a dovedit
cu viaţă aleasă şi pe care Biserica noastră l-a canonizat în 2008, intrând în calendar cu
numele Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, unde îşi are mormântul, cu zi de prăznuire la 30
august.
Secolul al VIII-lea este marcat încă de la începutul lui de păstorirea
episcopului Lavrentie(1701-1702), după care vine un mare trăitor isihast, Pahomie (1707-1714),
ctitorul Schitului Procov, pe care Biserica noastră l-a canonizat în anul 2005, intrând în calendar
sub numele Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului, fiind serbat la 14 aprilie.
Consemnăm, apoi, la Roman, pe episcopul Ioanichie (1747-1769), care se trăgea din Ţuscanii
din Deal, sat nu departe de Roman. Acesta a avut o păstorire îndelungată, fapt pentru care, în
timpul său, episcopia şi-a îmbogăţit patrimoniul administrativ-gospodăresc. Pentru că în
Moldova erau instalate domniile fanariote, acest episcop a intervenit de multe ori în apărarea
drepturilor credincioşilor săraci împotriva abuzurilor domneşti, desfiinţând multe dintre birurile
impuse. Reface multe biserici de eparhie şi este ctitor al Mănăstirii Vovidenia-Neamţ. În timpul
său s-au tipărit câteva cărţi de slujbă: Psaltirea, Octoihul, Penticostarul, Pravila dumnezeieştii
Liturghii. După o păstorire de 21 de ani, episcopul Ioanichie îşi dă obştescul sfârşit şi este
înmormântat la Mănăstirea Neamţ.

 Veniamin Costachi, episcop la 28 de ani

 Între anii 1769 şi 1786, la cârma episcopiei vine Leon Gheucă, care s-a remarcat prin
restaurarea catedralei episcopale şi a ansamblului arhitectural ce constituie centrul administrativ
al eparhiei. Fiind un episcop cărturar, ierarhul romaşcan s-a evidenţiat printre susţinătorii
mişcării iluministe, acţionând pentru reducerea limbii şi mentalităţii greceşti în şcoli, pentru
primatul limbii române în viaţa culturală a ţării, pentru sprijinirea celor ce traduceau opere
literare, moral-filosofice iluministe etc. Din 1786 este ales mitropolit al Moldovei.
La răspântia dintre secolele al XVIII-lea şi al IX-lea, păstoreşte la Roman
mareleVeniamin Costachi (1796-1803). Deşi avea 28 de ani când a luat cârma acestei episcopii,
s-a remarcat, din primii ani de păstorire, prin fapte cu totul deosebite pe multiple laturi:
cărturăreşti, pastoral-misionare, administrativ-gospodăreşti, social-filantropice etc. Experienţa
dobândită la Roman l-a ajutat mult în activitatea sa de ilustru mitropolit al Moldovei. Dintre
multele realizări de la Roman se păstrează, în incinta episcopiei, casa care-i poartă numele şi care
adăposteşte astăzi o bogată colecţie patrimonială de obiecte bisericeşti. Tot lui îi aparţine prima
farmacie din Roman şi bolniţa-spital din preajma Bisericii “Precista Mare” din Roman.
După trecerea lui Veniamin pe scaunul mitropolitan, la Roman este ales episcopul de
Huşi,Gherasim Clipa (1803-1826), ierarh erudit cu studii în Germania, cunoscător al limbilor
greacă, rusă, franceză şi germană. S-a remarcat prin multe înfăptuiri ca părinte duhovnicesc al
Eparhiei Romanului în perioada de început a secolului al XIX-lea. A condus episcopia aproape
23 de ani. Arhipăstorirea sa a fost de mai lungă durată datorită faptului că vremurile se
statorniciseră, întrucât la conducerea Moldovei au revenit domniile pământene. Ca şi Leon
Gheucă, a fost un adept al iluminismului, dar a dat atenţie şi treburilor administrativ-gospodăreşti
ale eparhiei şi ale centrului episcopal. Lui i se datorează multe modificări în interior şi în
exterior, făcute Catedralei episcopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva“. De asemenea, în timpul lui,
zestrea catedralei se îmbogăţeşte cu multe podoabe. Tot lui i se datorează dotarea catedralei cu o
nouă catapeteasmă, ale cărei icoane sunt pictate de Eustaţie Altini. Facilitează traducerea multor
cărţi filosofico-iluministe şi susţine mişcarea eteristă de la 1821 din Muntenia. Rămâne în
amintirea romaşcanilor ca un episcop gospodar şi cultivat. Este înmormântat în Biserica „Sfântul
Gheorghe“ – vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi, la 15 martie 1826.

 Melchisedec Ştefănescu, un episcop simbol

  Perioada anilor 1879-1892 s-a aflat sub păstorirea strălucită a inegalabiluluiMelchisedec
Ştefănescu. Despre păstorirea acestui episcop-simbol s-au scris şi spus multe. Desigur că, în
scurta noastră evocare, nu putem încadra toate înfăptuirile sale. Pentru a-l caracteriza este
suficient să amintim ceea ce a spus mitropolitul Iosif Naniescu la instalarea sa pe scaunul de
Roman, în ziua de 22 februarie 1879: „Melchisedec este cel mai învăţat episcop al românilor“.
Prin pregătirea sa intelectuală, prin vederile şi atitudinile sale social-patriotice, prin opera sa
literal-academică şi prin înfăpuirile sale gospodăreşti, Melchisedec Ştefănescu a fost un episcop-
instituţie pentru istoria vieţii bisericeşti a poporului nostru. A lăsat multe lucrări pe multiple
planuri, iar testamentul său, scris de propria-i mână, reprezintă un document de mare însemnătate
pastoral-creştină. A plecat la Hristos la 16 mai 1892 şi este înmormântat în grădina pe care o
lăsase moştenire, din preajma episcopiei, în pitorescul oraş Roman, pe care patetic l-a numit
„azilul bătrâneţilor mele“.
  Primul traducător al comentariilor Sfântului Ioan Gură de Aur la Epistolele pauline
  Păstorirea episcopului Teodosie Atanasiu (1912-1923) a coincis cu evenimentele
provocate de primul război mondial. Împreună cu mitropolitul Moldovei, Pimen Geogescu, a
participat intens la evenimentele conflictuale ce se desfăşurau pe teritoriul eparhiei sale, cerând
preoţilor şi credincioşilor săi, prin scrisori pastorale, să colecteze bani, alimente şi îmbrăcăminte
pentru soldaţii de pe front; a cercetat şi ajutat spitalele de răniţi, a difuzat cărţi de îndrumare
duhovnicească, a sprijinit cauza dreaptă pentru care lupta poporul român, iar după încheierea
războiului a pledat pentru unirea Transilvaniei cu patria mamă. A fost un episcop erudit şi cu
preocupări cărturăreşti, bun cunoscător al limbilor clasice şi moderne. A tradus pentru prima dată
în româneşte din comentariile Sf. Ioan Gură de Aur la Epistolele pauline. Fiind bolnav, la 1
februarie 1923 se retrage din scaun la Mănăstirea Neamţ, de unde va trece în odihnă veşnică în
ziua de 7 februarie 1927.
Din anul 1978, păstorirea Eparhiei Romanului este dată Preasfinţitului Eftimie Luca, pe
care providenţa l-a păstrat până astăzi să fie ierarhul titular la împlinirea a 600 de ani de istorie
neîntreruptă la Roman.
(Extrase din cuvântul PS Arhiereu-Vicar Ioachim Băcăuanul, adresat clerului şi credincioşilor
din Episcopia Romanului, cu prilejul aniversării a 600 de ani de la prima atestare documentară
a eparhiei.)

Articol despre episcopul Melchisedec al Romanului, scris de PS Ioachim Bacauanul :

- http://www.doxologia.ro/cuvantul-ierarhului/melchisedec-stefanescu-simbol-al-demnitatii-
prestigiului-ortodoxiei-romanesti.