Masuri de Constrîngere - DPP

Ministerul Educației ,Culturii și Cercetării Republicii Moldova
Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea :” Construcții , Geodezie și Cadastru”
Departamentul Inginerie, Drept, și
Evaluarea Imobilului
Referat
La disciplina: Drept procesual penal
Tema: Măsurile procesuale de
constrîngere în legislaţia procesual-penală
A elaborat : st. gr. DP-1707, Stanciu Alexandrina

A verificat : lector.univ. Ivanov Iurie
Chișinău 2020
Cuprins:
Introducere.....................................................................................................................................3
Capitolul I Reţinerea.....................................................................................................................4
1.1 Noţiunea și felurile reţinerii procesuale penale.....................................................................4
1.2 Condiţiile și temeiurile aplicării reţinerii...............................................................................5
1.3 Procedura aplicării reţinerii...................................................................................................7
Capitolul II Măsurile preventive................................................................................................10
2.1 Noţiunea şi particularităţile măsurilor preventive...............................................................10
2.2 Condiţiile, temeiurile şi procedura aplicării măsurilor preventive......................................12
2.3 Înlocuirea, revocarea şi încetarea de drept a măsurilor preventive.....................................14
Capitolul III Alte măsuri procesuale de constrîngere..............................................................17
3.1 Obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau la instanţă...........................17
3.2 Aducerea silită.....................................................................................................................19
3.3 Suspendarea provizorie din funcţie.....................................................................................21
Concluzii:......................................................................................................................................23
Bibliografie:..................................................................................................................................24
2
Introducere
La etapa contemporană Republica Moldova păşeşte pe calea dezvoltării politice şi social-
economice independente. Aceasta, incontestabil, atrage după sine modificări legislative şi ale
politicii procesual-penale in general. În contextul acestor modificări a şi apărut necesitatea
cercetării problemelor privind aplicarea şi executarea pedepselor alternative şi a măsurilor
procesuale de constrangere, cercetare care ar contribui la completarea şi perfecţionarea normelor
juridice ce vizează aceste instituţii juridico-penale.
Una dintre sarcinile primordiale ale procedurii penale, şi a tuturor organelor de drept in
activitatea cotidiană, este descoperirea rapidă şi completa a infracţiunilor şi asigurarea aplicării
juste a legilor, ca orce persoană care a săvarşit o infracţiune să fie pedepsită şi nici o persoană
nevinovată să nu fi trasă la răspunderea penală şi condamnată.
Lupta cu criminalitatea presupune in aceeaşi măsură respectarea legalităţii, principiilor
democratice ale justiţiei şi alte garanţii prevăzute atit de Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului (1948), de Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (1950), cit şi de Constituţia
statului nostru. Organele de drept au obligaţiunea nu numai de a cerceta infracţiunile săvarşite,
dar şi de a face tot posibilul pentru a asigura ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime, onoarea
şi demnitatea cetăţenilor ţării, mai ales in condiţiile actuale cind in centrul atenţiei trebuie să se
afle insuşi cetăţeanul – Omul, drepturile şi libertăţile lui, cinstea şi onoarea.
3
Capitolul I Reţinerea
1.1 Noţiunea și felurile reţinerii procesuale penale
Constituie reţinere privarea de libertate a persoanei bănuite sau învinuite de săvîrşirea unei
infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an
prin hotărîrea organului de urmărire penală pentru o perioadă scurtă de timp, dar nu mai mult de
72 de ore în izolatoarele de detenţie provizorie ale organelor afacerilor interne. Această măsură
procesuală penală rezultă din articolul 5, paragraful 1, punctul c) al Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 1950 în toate protocoalele adiţionale,
precum şi din art. 25 aliniatul 3 al Constituţiei Republicii Moldova din 29.07.1994. Pînă în anul
1994 aceste condiţii au fost reglementate de Regulamentul cu privire la modul de reţinere pentru
scurtă durată a persoanelor bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni din 7.04.1977 (Veştile
RSSM,1977, nr.4, art.28), abrogat prin Legea 258-XII din 3.11.1994.1
Spre deosebire de reglementările anterioare privind măsura reţinerii (art.104 din Codul de
procedură penală al Republucii Moldova din 1961), actualul Cod de procedură penală (art. 165-
174) pevede diferite feluri ale acestei măsuri de constrîngere:
1) După statutul procesual al subiectului reţinut:
a) reţinerea bănuitului (art.166, 169, 171 din CPP);
b) reţinerea învinuitului (art.169, 170 din CPP);
c) reţinerea condamnatului;
d) reţinerea inculpatului.
2) După subiectul oficial care dispune luarea acestei măsuri:
a) reţinerea dispusă de organul de urmărire penală (art. 166 din CPP);
b) reţinerea dispusă de procuror (art. 179, 170 din CPP);
c) reţinerea dispusă de instanţa de judecată sau, după caz, de judecătorul de instrucţie
(art. 171 din CPP).
3) După actul procedural prin care se dispune aplicarea acesteia:
a) prin proces verbal (art. 166 din CPP);
b) prin ordonanţă (art.169, 170 din CPP);
c) prin încheiere (art. 171 din CPP).2
În toate cazurile prevăzute de lege măsura reţinerii nu poate depăşi 72 de ore din momentul
privării de libertate. Aici momentul privării de libertate se considră timpul cînd persoana a fost
capturată de organele de poliţie sau de persoane private, conform art. 168 din CPP. Astfel, timpul
1
https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/masurile-procesuale-de-constringere-in-legislatia-procesual-
penala-a-republicii-moldova/
2
penala-a-republicii-moldova/
4
aducerii forţate a persoanei la organul de urmărire penală, al verificării temeiurilor reţinerii şi
întocmirii procesului verbal cu privire la reţinerea pînă la încarcerarea persoanei în izolatorul de
detenţie provizorie se include în durata reţinerii.
În cazul reţinerii persoanei în baza încheierii instanţei de judecată în caz de infracţiune de
audienţă, potrivit art. 171 din CPP, legea nu prevede expres durata acestei măsuri, dar pornind de
la sintagma „persoană reţinută va fi trimisă neîntîrziat procurorului” considerăm că procurorul nu
poate depăşi termenul general de 72 de ore, soluţionînd chestiunea declanşării urmăririi penale.
Totodată, după cum s-a menţionat în literatura de specialitate, limitările aduse persoanei sunt de
interpretare restrictivă. Astfel, în cazul reţinerii potrivit art. 171 din CPP chiar dacă se dispune
prin încheierea instanţei de judecată, durata acesteia nu poate fi mai mare de 72 de ore – termen
maxim de reţinere a bănuitului, învinuitului pînă la aplicarea arestării preventive sau altei măsuri
preventive.3
1.2 Condiţiile și temeiurile aplicării reţinerii

Pentru ca reţinerea să fie legală, este necesar să fie îndeplinite cumulativ o serie de condiţii
generale şi speciale prevăzute de lege, care sunt considerate garanţii procesuale de asigurare a
libertăţii individuale a persoanei.
Pentru prima dată în istoria Europei, Cezare Beccaria în lucrarea „Despre infracţiuni şi
pedepse”, în anul 1764, în Italia, a încercat să formuleze teoretic temeiuri legale de reţinere şi
arestare a persoanei. Acestea au căpătat forţă juridică în „Declaraţia drepturilor omului şi
cetăţeanului”, apărută în 1789 în Franţa împotriva reţinerilor şi arestărilor arbitrare, răspîndindu-
se în continuare şi în alte state.4
1. Condiţiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru aplicarea măsurii reţinerii
persoanei bănuite de sîvîrşirea infracţiunii sunt:
a) existenţa unor temeiuri stabilite de lege (art. 166 din CPP) că bănuitul a săvîrşit o
faptă prevăzută de legea penală;
b) infracţiunea de care este bănuită persoana se pedepseşte cu închisoare pe un termen
mai mare de un an.
c) procesul penal să fie declanşat sau infracţiunea să fie înregistrată;
d) subiectul reţinut întruneşte unele condiţii speciale.5
Potrivit alin. (1) şi (2) ale art. 166 din CPP, temeiurile reţinerii bănuitului sunt:
1) dacă acesta a fost prins în flagrant delict;
3
Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, op. Cit., vol. I, p. 404
4
Dumitru Roman, Sistemul măsurilor de prevenţie procesual penale reglementate în România şi în Republica
Moldova, Rezumatul tezei de doctor, Chişinău, 1997, p. 17.
5
Moldova, Rezumatul tezei de doctor, Chişinău, 1997, p. 18
5
2) dacă martorul ocular, inclusiv partea vătămată vor indica direct că anume această
persoană a săvîrşit infracţiunea;
3) dacă pe corpul sau pe hainele persoanei, la domiciliul ei ori în unitatea de transport
vor fi descoperite urme evidente ale infracţiunii;
4) dacă pe corpul sau pe hainele persoanei, la domiciliul ei ori în unitatea de transport
vor fi descoperite urme evidente ale infracţiunii;
5) alte circumstanţe care servesc temei pentru a bănui că această persoană a săvîrşit
infracţiunea, numai dacă a încercat să se ascundă sau dacă nu are loc de trai permanent ori nu i s-
a putut constata identitatea6
O altă condiţie privind legalitatea reţinerii se referă la subiectul reţinut, care trebuie să
întrunească o serie de particularităţi prevăzute de lege. Conform regulii generale, subiectul
reţinut poate fi orice persoană fizică, care a atins vîrsta răspunderii penale (art. 21 din CP-minorii
în vîrstă de 14-16 ani pentru unele infracţiuni prevăzute expres şi în vîrstă de la 16 ani – pentru
toate infracţiunile). Măsura reţinerii poate fi aplicată şi persoanelor iresponsabile din cauza unei
boli psihice evidente, în scopul aplicării de către instanţa de judecată a unor măsuri de
constrîngere ca caracter medical. În situaţia cînd necesitatea reţinerii apare spontan (de exemplu,
în cazul prinderii în flagrant delict) este imposibil de stabilit identitatea persoanei (deci şi vîrsta),
iar persoana bănuită este minoră, poate fi reţinută şi pînă la vîrsta de 14 ani, în cazul unor
infracţiuni grave, cu scopul stabilirii identităţii persoanei în cauză. Dacă după stabilirea vîrstei,
minorul reţinut nu poartă răspundere penală conform art. 21 din CP, se va elibera imediat ori în
caz de necesitate va fi reţinut în instituţiile de detenţie provizorie.7
Potrivit Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18.02.1961 şi
Convenţiei privind relaţiile consulare de la Viena din 24.04.1963, cetăţenii străini care se bucură
de imunitate diplomatică nu pot fi reţinuţi sau arestaţi sub nici o formă.
2. Condiţiile reţinerii persoanei pentru a fi pusă sub învinuire sunt:
a) urmărirea penală să fie începută;
b) existenţa probelor ce presupun comiterea infracţiunii de o anumită persoană suficiente
pentru întocmirea unui raport de către ofiţerul de urmărire penală, potrivit art. 280 din CPP sau a
ordonanţei de punere sub învinuire de către procuror, potrivit art. 281 din CPP;
c) bănuitul sau învinuitul nu se află în localitatea dată sau locul aflării lui nu este
cunoscut, alin (1) al art. 169 din CPP;
d) infracţiunea săvîrşită se pedepseşte cu închisoare pe un termen mai mare de un an.
3. Condiţiile reţinerii învinuitului pînă la arestare:
6
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, Publicat : 05-11-2013 în Monitorul Oficial
Nr. 248-251 art. 699
7
Vitalie Rusu, Particularităţile de procedură penală în privinţa minorilor, Pontos, Chişinău, 2002, p. 44.
6
a) învinuitul încalcă condiţiile unei măsuri preventive neprivative de libertate sau ale
măsurii prevăzute de art. 198 din CPP – obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală,
dată în scris de către bănuit sau învinuit, art.170 din CPP;
b) infracţiunea săvîrşită se pedepseşte cu închisoare, alin (2) al art. 170 şi alin. (2) al art.
176 din CPP;
c) procurorul a înaintat demers judecătorului de instrucţie privind aplicarea arestării
preventive,art.170 din CPP.
4. Condiţiile reţinerii persoanei în caz de infracţiune de audienţă sunt:
a) săvîrşirea unei infracţiuni în cursul şedinţei de judecată, care se pedepseşte cu
închisoare pe un termen mai mare de un an, art.171 din CPP;
b) procesul penal nu este declanşat, dar menţinerea măsurii în continuate timp de 72 de
ore se admite numai dacă procurorul dispune începerea urmăririi penale conform legii.
5. Reţinerea persoanei condamnate la închisoare cu suspendarea executării
pedepsei sau liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen sunt:
a) încălcarea în decursul termenului de probă în mod sistematic a obligaţiilor prevăzute
de alin.(6) al art. 90 din CP stabilite de instanţa de judecată sau încălcarea ordinii publice, fiind
supus răspunderii administrative în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei cu
închisoare, fie eschivarea cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite conform art. 91
din CP sau încălcarea ordinii publice pentru care fapt i-a fost aplicată o sancţiune administrativă,
în termenul de pedeapsă rămas neexecutat, în cazul eliberării condiţionate de pedeapsă înainte de
termen;
b) înaintarea demersului de către organul care execută sancţiunile penale, judecătorului
de instrucţie, la care sunt anexate materialele ce confirmă tentativele persoanei de a se ascunde
de instanţă, de a se eschiva de la prezentare în instanţă.8
1.3 Procedura aplicării reţinerii.

Reţinerea unei persoane este bazată pe două principii:
1) dreptul bănuitului reţinut de a fi înştiinţat despre motivele reţinerii;
2) dreptul bănuitului de a fi informat despre drepturile sale.
În cazurile revăzure de art. 166 din CPP, reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea unei
infracţiuni se dispune prin întocmirea unui proces-verbal de reţinere în termen de pînă la 3 ore de
la momentul privării de libertate de către organul de urmărire penală. În situaţia dată se
presupune că bănuitul este prezent în faţa organului de urmărire penală, fie prins şi adus forţat de
către organele de poliţie, fie prins şi adus de către oricare cetăţean, potrivit art. 168 din CPP, sau
8
penala-a-republicii-moldova/#_ftn15
7
de persoana ce practică activitatea particulară de detectiv şe de pază, conform art.8 din Legea
privind activitatea particulară de detectiv şi de pază din 04.07.20039.
În procesul verbal de reţinere se indică temeiurile, motivele, locul, anul, luna ziua şi ora
reţinerii, fapta sîvărşită de persoana respectivă, rezultatele percheziţiei corporale a persoanei
reţinute, precum şi data şi ora întocmirii procesului verbal. Procesul verbal se aduce la cunoştinţa
persoanei reţinute numai în prezenţa unui apărător ales sau numit din oficiu. Bănuitul reţinut
poate renunţa la apărător numai în cazul cînd i-au fost create posibilităţi reale pentru participarea
avocatului în proces. Totodată, bănuitului reţinut i se înmînează în scris informaţia despre
drepturile prevăzute de art.64 din CPP, inclusiv dreptul de a tăcea, de a nu mărturisi împotriva
sa, de a da explicaţii care se înregistrează înn procesul-verbal, de a beneficia de asistenţa unui
apărător şi a face declaraţii în prezenţa acestuia, fapt care se menţionează în procesul-verbal de
reţinere, alin (1) al art.167 din CPP.10
Procesul-verbal de reţinere se semnează de persoana care l-a întocmit şi de persoana
reţinută. În cazul cînd persoana reţinută refuză să semneze procesul verbal de reţinere, aceasta se
va menţiona de către persoana care a întocmit procesul-verbal şi se va confirma în scris de către
apărător. Persoanei reţinute i se înmînează în copie procesul-verbal de reţinere la cererea
acesteia, pct. 3) din alin. (2) al art. 64 din CPP. În decurs de pînă la 6 ore de la întocmirea
procesului verbal de reţinere, persoana care l-a întocmit prezintă procurorului o comunicare în
scris privind aplicarea acestei măsuri. Persoana care a întocmit procesul-verbal de reţinere
imediat, dar nu mai tîrziu de 6 ore, este obligată să dea posibilitate persoanei reţinute se anunţe
una din rudele apropiate sau o altă persoană, la propunerea reţinutului, despre locul unde acesta
este deţinut sau o anunţă singură, alin (1) al art. 173 din CPP. În cazul reţinerii unui minor,
amînarea înştiinţării despre reţinerea minorului nu se admite. În cazul în care persoana reţinută
este cetăţean al unui alt stat, despre reţinere este informată, în termenul prevăzut de lege,
ambasada sau consulatul acestui stat, dacă persoana reţinută o cere. În cazuri excepţionale, dacă
acesta o cere caracterul deosebit al cauzei, în scopul aqsugurării secretului etapei începătoare a
urmăririi penale, cu consimţămîntul judecătorului de instrucţie, înştiinţarea despre reţinere poate
fi amînată pînă la 12 ore, conform pct. 2) din alin. (1) al art. 302 din CPP.11
Potrivit alin. 4 al art. 167 din CPP, persoana reţinută va fi audiată în conformitate cu
prevederile art. 103 şi 104, dacă acceptă să fie audiată. Audierea persoanei reţinute se face atît la
propunerea reprezentantului organului de urmărire penală, cît şi la solicitarea bănuitului. Dacă
bănuitul reţinut nu acceptă să facă declaraţii, acest fapt va fi consemnat în procesul-verbal de
9
Victor Orândaş, Procedura penală, Analele Ştiinţifice ale USM, vol. I, Chişinău, 2001, p. 87.
10
Ion Neagu, Drept procesual penal, Partea generală, op. cit., vol. I, p. 332-334
11
Nr. 248-251 art. 699
8
audiere. Pînă la prima audiere bănuitul reţinut are dreptul să primească consultaţie juridică în
condiţii de confidenţialitate din partea apărătorului (art. 64, alin. 2, punctul 4). Persoana care
efectuează reţinerea este în drept să supună persoana reţinută percheziţiei corporale în condiţiile
art. 130 CPP. Potrivit articolelor 130 şi 279, în cazul reţinerii persoanei, percheziţia corporală se
admite şi pînă la începerea urmăririi penale, fără întocmirea unei ordonanţe şi fără autorizaţia
judecătorului de instrucţie.12
Administraţia instituţiilor de deţinere a persoanelor reţinute este obligată, conform art.187
din CPP:
1) să asigure securitatea persoanelor deţinute, să le acorde protecţia şi ajutorul
necesar;
2) să asigure persoanelor deţinute accesul la asistenţa medicală independentă;
3) să înmîneze în aceeaţi zi persoanelor deţinute copii de pe documentele procesuale
parvenite în adresa lor;
4) să asigure înregistrarea plîngerilor şi cererilor persoanelor deţinute;
5) să trimită în aceeaşi zi plîngerile şi alte cereri ale persoanelor deţinute adresate
instanţei de judecată, procurorului sau altor colaboratori ai organului de urmărire penală, fără a le
supune controlului şi cenzurii;
6) să întocmească un proces verbal privind refuzul persoanei deţinute de a fi adusă în
instanţă;
7) să admită întrevederi libere ale persoanei deţinute cu apărătorul, reprezentantul său
legal, mediatorul, în condiţii confidenţiale, fără a limita numărul şi durata întrevederilor;
8) să asigure aducerea persoanei deţinute la organul de urmărire penală sau la instanţă
în timpul indicat de acestea;
9) să asigure, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei, posibilitatea de a
exercita acţiuni procesuale cu participarea persoanei deţinute la locul deţinerii;
10) să înmîneze persoanei eliberate certificat conform prevederilor alin. (3) al art. 174
din CPP.
Potrivit alin (7) al art. 195 din CPP administraţia locului de reţinere este obligată să
elibereze imediat persoana reţinută în cazul expirării temenului de 72 de ore.13
12
Nr. 248-251 art. 699
13
Nr. 248-251 art. 699
9
Capitolul II Măsurile preventive
2.1 Noţiunea şi particularităţile măsurilor preventive
Măsurile cu caracter de constrîngere prin care bănuitul, învinuitul, inculpatul este
împiedicat să întreprindă anumite acţiuni negative asupra desfăşurării procesului penal sau
asupra asigurării executării sentinţei constituie măsuri preventive. 14 O definiţie similară este dată
în literatura de specialitate română, unde măsurile de prevenţie sunt definite ca „instituţii de
drept procesual penal cu caracter de constrîngere, prin care învinuitul sau inculpatul este
împiedicat să întreprindă anumite activităţi care s-ar răsfrînge negativ asupra desfăşurării
procesului penal, sau asupra atingerii scopului acestuia”. Instituirea şi reglementarea măsurilor
preventive sunt determinate de specificul justiţiei penale şi realizarea principiului inevitabilităţii
pedepsei penale pentru infracţiunea săvîrşită. În urma căruia deseori cel bănuit, învinuit sau
inculpat se opune cu înverşunare acţiunilor de tragere la răspundere penală, zădărnicind astfel
realizarea acesteia. Într-o altă definiţie este accentuat caracterul preventiv şi profilactic al acestor
măsuri, caracterizate ca „măsuri de constrîngere statală cu caracter preventiv, aplicate numai în
caz de necesitate reală în scopul îndeplinirii sarcinilor justiţiei de către organele de urmărire
penală şi de judecată faţă de bănuit, învinuit şi inculpat pentru preîntîmpinarea sustragerii de la
urmărirea penală şi judecată, înpiedicării stabilirii adevărului în procesul penal şi judecată,
împiedicării stabilirii adevărului în procesul penal, săvîrşirii acţiunilor infracţionale şi pentru
asigurarea executării sentinţei”.15
Prin urmare, scopul general al măsurilor preventive este buna desfăşurare a procesului
penal, scop pe care-l urmăresc şi alte măsuri procesuale, dar prin alte modalităţi de influenţă a
participanţilor în procesul penal, cît şi prin caracterul de limitare a unor drepturi sau libertăţi. În
raport cu alte măsuri procesuale de constrîngere, măsurile preventive se caracterizează printr-o
serie de scopuri imediate, pornind de la alin. (2) al art. 175 din CPP:
1) Preîntîmpinarea sustragerii învinuitului (inculpatului) de la urmărire şi judecată şi
asigurarea prezenţei lui în faţa organelor judiciare;
2) înlăturarea posibilităţilor învinuitului (inculpatului) de a împiedica stabilirea adevărului
în cauza penală fie prin distrugerea probelor, fie prin ameninţarea martorilor sau alte asemenea
acţiuni;
3) asigurarea executării sentinţei de condamnare la pedeapsa închisorii.16
Aliniatul 3 al articolului 175 CPP, măsuri preventive sînt:
1) obligarea de a nu părăsi localitatea;
14
Nr. 248-251 art. 699
15
Ю. Д. Лившиц, Меры пересичения в советском уголовном процессе, Москва, 1964, с. 14.
16
10
2) obligarea de a nu părăsi ţara;
3) garanţia personală;
4) garanţia unei organizaţii;
5) ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
51) înlăturarea de la conducerea mijlocului de transport;
6) transmiterea sub supraveghere a militarului;
7) transmiterea sub supraveghere a minorului;
8) liberarea provizorie sub control judiciar;
9) liberarea provizorie pe cauţiune;
10) arestarea la domiciliu;
11) arestarea preventivă.17
Procurorul sau instanţa de judecată poate aplica numai o singură măsură preventivă, cu
excepţia măsurii ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport, care
poate fi aplicată împreună cu o altă măsură preventivă, de regulă, neprivativă de libertate.
Impunerea altor interdicţii decît cele prevăzute de lege în cadrul măsurilor preventive este
inadmisibilă.
Esenţa măsurilor preventive este determinată de următoarele particularităţi:
1. Măsurile preventive se dispun numai în cadrul unui proces penal declanşat;
2. Măsurile preventive se aplică numai bănuitului, învinuitului şi inculpatului;
3. Măsurile preventive se aplică la oportunitatea procurorului sau după caz
judecătorului de instrucţie şi instanţei de judecată; avînd un caracter facultativ;
4. Măsurile preventive nu sunt caracteristice oricărei cauze penale, avînd un caracter
adiacent faţă de activitatea procesuală principală;
5. Măsurile preventive au un caracter provizoriu, ele putînd fi revocate în momentul
în care dispar împrejurările care au impus luarea acestora;
6. La aplicarea măsurilor preventive sunt prevăzute o serie de condiţii ce trebuie
realizate cumulativ şi existenţa în această privinţă a unui obiect autonom, auxiliar de probaţiune
alături de obiectul principal al probaţiunii.18
17
Nr. 248-251 art. 699
18
Moldova, Rezumatul tezei de doctor, Chişinău, 1997, p. 5-6.
11
2.2Condiţiile, temeiurile şi procedura aplicării măsurilor preventive
Luînd în consideraţie faptul că măsurile preventive limitează drepturile şi libertăţile
fundamentale ale persoanei, legiuitorul a instituit multiple garanţii procesuale care asigură ca
aceste măsuri să nu fie ilegale.19
Pornind de la conţinutul art.175, 176 din CPP, care prevede că măsurile preventive se
aplică numai faţă de bănuit, învinuit şi inculpat, prima condiţie pentru luarea oricărei măsuri
preventive este existenţa probelor că o anumită persoană a săvîrşit o faptă prevăzută de legea
penală, fiind atrasă în calitate de bănuit, pusă sub învinuire sau trimisă în judecată cu actul de
inculpare (rechizitoriu). Astfel, după cum s-a menţionat în literatura de specialitate, o condiţie
indispensabilă la aplicarea măsurilor preventive este existenţa probelor ce stabilesc faptul
săvîrşirii infracţiunii de către bănuit, învinuit sau inculpat.20
Formalitatea acestei condiţii persistă şi în cazul aplicării arestării preventive, unde, potrivit
legii (art. 307, 308 din CPP), la demersul privind aplicarea sau prelungirea acestei măsuri nu sunt
anexate probele de învinuire, ci doar actul procedural de atragere în calitate de bănuit sau
învinuit.21
A doua condiţie generală necesară pentru aplicarea măsurilor preventive este existenţa
„temeiurilor rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul sau inculpatul ar putea să se
ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în
procesul penal ori să săvîerşească alte infracţiuni”, alin. (1) al art. 176 din CPP. Aici prin
„temeiuri rezonabile” înţelegem datele obţinute în urma activităţii procesuale penale sau
activităţii de investigaţie operativă, care presupun survenirea acelor consecinţe negative ale
desfăşurării procesului penal; datele ce se iau în consideraţie la aplicarea măsurilor preventive au
un caracter prezumativ, iar posibilitatea survenirii consecinţelor negative trebuie să fie
rezonabilă. Date care presupun că învinuitul, bănuitul ar putea să se ascundă pot fi:
a) lipsa actelor de identitate sau a locului permanent de trai;
b) neprezentarea la citaţiile făcute
c) concedierea de la locul de muncă sau informaţia privind procurarea biletelor în legătură
cu plecarea în străinătate;
d) înstrăinarea apartamentului (casei) şi altor imobile;
e) starea de recidivă periculoasă sau deosebit de periculoasă.22
19
Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Proarcadie, Bucureşti, vol. I, 1993, p. 249.
20
В.М. Корнуков, Меры процессуального принуждения в уголовном судопроизводстве, Саратов, 1978, с. 63.
21
С. Шерва, Исследование доказательств обвинения при проверке законности и обоснованности ареста,
Российская Юстиция, № 2, Москва, 1994, с. 45.
22
12
Astfel, potrivit alin. (2) al art. 176 din CPP, arestarea preventivă şi măsurile preventive de
alternativă arestării se aplică numai în cazurile săvîrşirii unei infracţiuni pentru care legea
prevede pedeapsa privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani, iar în cazul săvîrşirii
unei unfracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mic
de 2 ani, ele se aplică numai dacă învinuitul, inculpatul a comis cel puţin una din acţiunile
negative faţă de desfăşurarea procesului (de exemplu, s-a ascuns; a săvîrşit o altă infracţiune, a
ameninţat martorii; a încălcat condiţiile unei măsuri preventive neprivative de libertate). Prin
urmare, la aplicarea arestării preventive, arestării la domiciliu, liberării provizorii sub control
judiciar şi liberării provizorii pe cauţiune o importanţă deosebită o are încadrarea juridică a faptei
imputate. Acest fapt se confirmă prin diferite acte procedurale: actul de începere a urmăririi
penale, ordonanţa de aplicare a măsurii preventive, ordonanţa de punere sub învinuire,
rechizitoriul, sentinţa de condamnare.
Pentru aplicarea arestării la domiciliu, liberării provizorii pe cauţiune, legea procesuală
penală (art.188, 191, 192 din CPP) prevede şi alte condiţii speciale privind: a) gravitatea
infracţiunii; b) vîrsta şi starea sănătăţii bănuitului, învinuitului, inculpatului; c) antecedentele
penale şi comportamentul postinfracţional al învinuitului (inculpatului). Pentru aplicarea
măsurilor preventive neprivative de libertate, legea procesuală nu prevede anumite condiţii
privind gravitatea infracţiunii, prin urmare, acestea pot fi aplicate atît în cazul infracţiunilor
sancţionate cu pedepse nonprivative de libertate, cît şi în cazul sîvîrşirii infracţiunilor prdepsite
cu închisoarea. Suplimentar la condiţiile generale şi speciale menţionate, la soluţionarea
chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive respective, organul de urmărire penală
(avîndu-se în vedere procurorul) şi instanţa de judecată vor lua în consideraţie o serie de criterii
complementare prevăzute de alin (3) al art. 176 din CPP:
1) caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate;
2) persoana bănuitului, învinuitului, inculpatului;
3) vîrsta şi starea sănătăţii lui;
4) ocupaţia lui;
5) situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute;
6) starea lui materială;
7) prezenţa unui loc permanent de trai;
8) alte circumstanţe esenţiale.23
Potrivit art. 177 din CPP, referitor la aplicarea măsurii preventive procurorul care conduce
sau efectuează urmărirea penală, din oficiu sau la demersul organului de urmărire penală, emite o
23
Nr. 248-251 art. 699
13
ordonanţă motivată, iar instanţa de judecată adoptă o încheiere motivată, în care se indică
infracţiunea de care este bănuită sau învinuită persoana, temeiul alegerii măsurii preventive
respective, cu menţionarea datelor concrete care au deteminat luarea acestei măsuri preventive.
În ordonanţa procurorului sau, duă caz, în încheierea instanţei de judecată se menţionează că
învinuitului, inculpatului i s-au explicat consecinţele încălcării măsurii preventive aplicate.
Această dispoziţie a legii este necesară la aplicarea oricărei măsuri preventive, cu excepţia
arestării preventive. Arestarea preventivă, arestarea la domiciliu, liberarea provizorie a
persoanelor pe cauţiunbe şi liberarea provizorie a persoanei sub control judiciar se aplică numai
conform hotărîrii instanţei de judecată emise, atît în baza demersului procurorului, cît şi din
oficiu atunci cînd judecă cauza respectivă. Arestarea la domiciliu, liberarea provizorie pe
cauţiune sau sub control judiciar se aplică de către instanţă ca alternativă a arestării preventive,
în baza demersului organului de urmărire penală sau la cererea părţii apărării. În faza urmăririi
penale procurorul aplică orice măsură preventivă neprivativă de libertate (cu excerţia: ridicării
provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport şi liberării provizorii sub control
judiciar sau pe cauţiune) la demersul ofiţeruluui de urmărire panală, din oficiu sau în cazurile
prevăzute de art. 179, 180 din CPP la cererea garanţilor. Judecătorul de instrucţie aplică orice
măsură preventivă privativă de libertate sau alternativă acesteia prin încheiere la demersul
reprezentantului organului de urmărire panală sau, după caz, a procurorului, precum şi a oricărei
măsuri preventive neprivative de libertate în cazul cînd aplicarea arestării preventive sau arestării
la domiciliu este inoportună în faza de urmărire panală. Instanţa de judecată, la examinarea
cauzei în fond, aplică orice măsură preventivă prin încheiere la cererea părţilor sau din oficiu
pînă la deliberarea sau prin sentinţă de condamnare-pînă la rămînerea definitivă a acesteia.
Instanţa de apel sau recurs, soluţionează chestiunea măsurilor preventive prin decizie.24
2.3 Înlocuirea, revocarea şi încetarea de drept a măsurilor preventive

Măsurile preventive, fiind măsuri procesuale provizorii luate în funcţia de anumite
împrejurări concrete legate de cauza penală şi de persoana făptuitorului, pot fi înlocuite una cu
alta în funcţie de schimbarea temeiurilor ce au contribuit la luarea măsurii preventuive iniţiale.25
Potrivit alin. (1) al art. 195 din CPP, măsura preventivă poate fi înlocuită cu una mai aspră,
dacă necesitatea acesteia este confirmată prin probe, sau cu una mai uşoară, dacă prin aplicarea
ei se va asigura comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, în scopul
desfăşurării normale a procesuluim penal şi al asigurării executării sentinţei. Dacă în timpul
urmăririi penale s-au administrat probe în legătură cu faptele inculpatului şi nu mai există
pericolul că aceasta să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor, inculpatul
24
25
Ion Neagu, Drept procesual penal, Partea generală, op. cit., vol. I, p. 316.
14
poate fi eliberat, înlocuindu-se măsura arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi
localitatea.26
Modifiarea învinuirii atît în sensul atenuării, cît şi în sensul agravăriiei, schimbarea stării
sănătăţii sau situaţiai familiale ori încălcarea condiţiilor unei măsuri preventive neprivative de
libertate liate anterior, ori pronunţarea sentinţei de condamnare la pedeapsa închisorii, cînd
inculpatului anterior îi este aplicată o măsură preventivă nepriativă de libertate, sunt temeiuri de
înlocuire a măsurilor preventive. Înlocuirea măsurii preventive poate fi dispusă în faza urmăririi
penale, de regulă, la cerere sau demers, iar în faza judecării cauzei şi din oficiu de către instanţa
judecătorească. Procurorul poate dispune prin ordonanţă motivată numai înlocuirea unei măsuri
preventive neprivative de libertate cu alta neprivativă de libertate (cu excepţia, liberării
provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune). Ofiţerul de urmărire penală, dacă constată
necesitatea înlocuirii unei măsuri preventive, înaintează demers motivat procurorului.27
Potrivit alin. (3) al art. 195 din CPP, măsura preventivă sub formă de arestre preventivă,
arestarea la domiciliu, liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune
poate fi înlocuită sau revocată de judecătorul de instrucţie sau, după caz, de instanţa de judecată.
Conform alin. (2) al art. 195 din CPP, măsura preventivă se revocă de către organul care a
dispus-o în cazurile cînd au dispărut temeiurile pentru aplicarea acesteia. Revocarea măsurii
preventive presupune desfiinţarea tuturor obligaţiilor impuse anterior în cadrul unei măsuri (cu
excepţia, liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune, cînd se revine la starea de
arestare preventivă).28
De regulă, oportunitatea înlocuirii sau revocării măsurii preventive este decisă la latituinea
procurorului, judecătorului de instrucţie sau, instanţei de judecată, care apreciază faptul
dispariţiei temeiurilor pentru menţinerea măsurii preventive în continuare. Dar în privinţa
măsurilor privative de libertate revocarea trebuie interpretată mult mai categoric 29– prin prizma
dispoziţiilor constituţionale (alin.(6) al art. 25 din Constituţie care prevede că „eliberarea celui
reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut”). O soluţie
similară revocării este anularea măsurii preventive dispusă în urma soluţionării recursului de
către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţa de judecată, unde se constată lipsa
temeiurilor legale de aplicare a măsurii preventive, precum şi faptul dispariţiei temeiurilor pentru
menţinerea măsurii în continuare. După consecinţele juridice, anularea şi revocarea măsurii
preventive sunt identice, deosebirea fiind nu prin efecte, dar prin procedura după care se dispune.
26
George Antoniu, Nicolae Volonciu, Practica judiciară penală, vol. IV, Procedura penală, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1993, p. 147.
27
Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Proarcadie, Bucureşti, vol. I, 1993, p. 249
28
Nr. 248-251 art. 699
29
Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, op. Cit., vol. I, p. 408.
15
Revocarea măsurii preventive se dispune prin încheiere de către judecătorul de instrucţie
sau, după caz, de instanţa judecătorească, care nu sunt susceptibile de a fi atacate.30
Instanţa de judecată dispune revocarea măsurii preventive prin sentinţă la soluţionarea
cauzei în primă instanţă, precum şi prin decizie la soluţionarea apelului potrivit art. 416 din CPP
sau recursului pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, conform art. 450 din CPP.
Potrivit alin (4) al art. 195 din CPP, încheierea, dispozitivul sentinţei sau decizia de
înlocuire sau de revocare a arestării preventive se execută imediat, învinuitul sau inculpatul
arestat fiind eliberat din sala şedinţei de judecată, iar copiile acestor hotărîri se înmînează imediat
apărătorului sau reprezentantului persoanei arestate şi administraţiei locului de deţinere pentru a
fi executate. Revocarea măsurii pevenive nu se poate dispune decît pe o durată nedeterminată,
avînd în acest sens caracter definitiv, deşi este posibilă aplicarea din nou a măsurii procesuale
date dacă sunt temeiuri legale. Spre deosebire de revocarea măsurilor preventive, care este un act
procesual al cărui oportunitate o apreciază organele judiciare, încetarea de drept a măsurilor de
prevenţie este un obstacol legal împotriva menţinerii acstor măsuri.31
Cazurile de încetare de drept a măsurilor preventive obligă organele competente să dispună
desfiinţarea măsurii sau restricţiile impuse prin orice măsură preventivă care îşi pierd efectul fără
decizia expresă de revocare.
Potrivit alin. (5)al art. 195 din CPP, măsura preventivă încetează de drept:
1) la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de organul de urmărire penală
(avăndu-se în vedere de către procuror) sau instanţa de judecată dacă nu a fost prelungită în
conformitate cu legea;
2) în caz de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, de încetare a procesului penal sau
de achitare a persoanei;
3) în caz de punere în executare a sentinţei de condamnare.
Pe lîngă situaţia arătată la alin. (6) al art. 195 din CPP, măsura preventivă privativă de
libertate încetează de drept şi în cazul adoptării sentinţei de condamnare cu aplicarea pedepsei
neprivative de libertate.32
Astfel, expirarea termenelor de 10 zile de arestare preventivă sau a oricărei măsuri
preventive aplicate bănuitului conform alin. (5) al art. 307 din CPP sau alin. (2) al art. 63 din
CPP, de 30 zile de arestare a învinuitului, alin. (2) al art. 186 din CPP, sau de 6 luni, de 12 luni
ori de 4 luni de prelungire a arestării preventive a învinuitului, alin. (3), (4) ale art. 186 din CPP,
de 30 zile de obligare de a nu părăsi localitatea sau ţara de către învinuit, alin. (3) al art. 178 din
30
Gheorghiţă Mateuţ, Arestarea preventivă. Revocarea măsurii. Temei juridic. Starea sănătăţii inculpaţilor, în
Dreptul, nr. 2, 1996, p. 99.
31
Ion Neagu, Drept procesual penal, Partea generală, op. cit., vol. I, p. 311
32
Nr. 248-251 art. 699
16
CPP sunt temeiuri de încetare de drept a acestor măsuri. Prin urmare, încetarea de drept pentru
temeiul expirării termenelor prevăzute de lege ori stabilite de organele judiciare intervine numai
în cazul măsurilor preventive care se aplică pentru o anumită durată (arestarea preventivă,
arestarea la domiciliu, obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara).33
Cînd organul judiciar dispune luarea măsurii preventive pe un termen mai mic decît
termenul maxim prevăzut de lege şi acest termen fixat de organul judiciar s-a scurs, se poate
spune că măsura de prevenţie a încetat de drept, deoarece a expirat termenul stabilit de organul
judiciar. În cazul expirării termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare,
administraţia locului de deţinere este obligată sa elibereze imediat persoana reţinută sau arestată,
alin (7) al art. 195 din CPP.34
Capitolul III Alte măsuri procesuale de constrîngere

În scopul asigurării ordinii stabilite de Codul de procedură penală privind urmărirea penală,
judecarea cauzei şi executarea sentinţei, organul de urmărire penală, procurorul, judecătorul de
instrucţie sau instanţa, conform competenţei, sunt în drept să aplice faţă de bănuit, învinuit,
inculpat alte măsuri procesuale de constrîngere, cum ar fi:
1) obligarea de a ase prezenta;
2) aducerea silită;
3) suspendarea provizorie din funcţie;
4) măsuri asiguratorii în vederea reparării prejudiciului cauzat de infracţiune;
5) măsuri asiguratorii în vederea garantării executării pedepsei amenzii.35
3.1 Obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau la instanţă

Conform alin. (1) al art. 198 din CPP, în cazurile în care aplicarea măsurilor preventive faţă
de bănuit, învinuit, inculpat nu este raţională pentru asigurarea desfăşurării normale a procesului
penal, organul de urmărire penală sau instanţa poate obliga în scris bănuitul, învinuitul,
inculpatul să se prezinte la acest organ la data şi ora fixată, iar în caz de schimbare a
domiciliului, imediat să informeze despre aceasta. În obligarea în scris vor fi indicate
consecinţele nerespectării acesteia. Măsura procesuală respectivă, de regulă, se aplică obligatoriu
în toate cazurile cînd faţă de cel bănuit (învinuit) nu se aplică măsura preventivă. Măsura
obligării de a se prezenta la citaţie şi de a informa despre schimbarea domiciliului este
binevenită, avînd în vedere faptul că anterior, pînă la adoptarea noului Cod de procedură penală,
33
Nr. 248-251 art. 699
34
Ion Neagu, Drept procesual penal, Partea generală, op. cit., vol. I, p. 318
35
17
nejustificat se aplica declaraţia în scris de nepărăsire a localităţii, de regulă, în toate cazurile cînd
nu era posibilă aplicarea altor măsuri preventive.36
Obligaţia de a se prezenta şi a înştiinţa despre schimbarea domiciliului impusă bănuitului,
învinuitului sau inculpatului pe durata procesului penal nu restrînge dreptul acestuia de a se
deplasa liber şi de a-şi schimba locul de trai pe teritoriul Republicii Moldova, însă despre
plecarea pe durată lungă sau despre schimbarea domiciliului peste hotarele Republicii Moldova
se va anunţa organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care vor decide aplicarea unei
măsuri preventive. Legea procesuală penală nu prevede expres actul procedural prin care se
aplică această măsură procesuală. Procedura este simplificată prin întocmirea unui înscris în care
sunt arătate obligaţiile prevăzute de lege şi consecinţele nerespectării acestora, fără emiterea unei
ordonanţe sau, după caz, a unei încheieri. Acest înscris este semnat de ofiţerul de urmărire
penală, de către procuror sau judecător şi de către cel bănuit, învinuit sau inculpat. Un exemplar
al acestui înscris se înmînează bănuitului, învinuitului, inculpatului, explicîndu-i-se consecinţele
nerespectării acestor obligaţii.37
Pentru încălcarea obligaţiilor de a se prezenta şi de a informa despre schimbarea
domiciliului, bănuitul, învinuitul sau inculpatul poate fi adus silit sau i se va aplica o măsură
preventivă. În cazul cînd sunt temeiuri de a aplica măsura arestării preventive, învinuitul care a
încălcat aceste obligaţii poate fi reţinut pînă la soluţionarea chestiunii aplicării acestei măsuri
preventive.
Potrivit alin. (2) al art. 198 din CPP, obligaţia în scris de a se prezenta la organul de
urmărire penală sau la instanţă poate fi luată şi de la partea vătămată, martor, precum şi de la alte
persoane participante la proces pentru asigurarea prezentării lor la desfăşurarea procesului penal.
În privinţa părţii vătămate, martorului şi altor persoane măsura obligării în scris de a se
prezenta la citaţie şi de a informa despre schimbarea domiciliului se aplică în caz de necesitate,
după cum s-a menţionat în literatura de specialitate, atunci cînd: a) declaraţiile martorilor şi ale
părţii vătămate o importanţă deosebită; b) există date că anterior aceste persoane nu s-au
prezentat la citaţie nemotivat; c) aceste persoane locuiesc în alt loc decît locul efectuării urmăririi
penale sau judecării cauzei.38
Pentru încălcarea obligaţiilor luate, părţii vătămate, martorilor şi altor persoane pot fi
aplicate măsura aducerii silite şi amenda judiciară.
36
Nr. 248-251 art. 699
37
В.А. Михайлов, Уголовно-процессуальные меры пресечения в уголовном судопроизводстве Российской
Федерации, Москва, 1997, с. 48.
38
Б. Б. Булатов, В. В. Николюк, Меры уголовного прцессуального принуждения (по главе 14 УПК России),
Спарк, Москва, 2003, с. 41.
18
3.2 Aducerea silită
Aducerea silită este o măsură procesuală prin care se realizează înfăţişarea persoanelor în
faţa organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti. Potrivit alin. (1) al art. 199 din
CPP, aducerea silită constă în aducerea forţată a persoanei la organul de urmărire penală sau la
instanţă în cazul în care aceasta, fiind citată în modul stabilit de lege, nu s-a prezentat fără motive
întemeiate şi nu a informat organul care a citat-o despre imposibilitatea prezentării sale, iar
prezenţa ei era necesară.39
Aducerea silită este o măsură procesuală de constrîngere prin faptul că persoana în cauză
este condusă în faţa organului judiciar. Caracterul de constrîngere al acestei măsuri procesuale se
manifestă prin faptul că persoana este adusă contrar voinţei sale în faţa organului care desfăşoară
procesul penal, iar dacă aceasta opune rezistenţă, se poate aplica forţa fizică, mijloace speciale
sau, după caz, şi arma.40
Conform alin. (2) al art. 199 din CPP, poate fi supusă aducerii silite numai persoana
participantă la proces, pentru care este obligatorie citarea organului de urmărire penală sau a
instanţei şi care:
1) se eschivează de la primirea citaţiei;
2) se ascunde de organul de urmărire penală sau de instanţă;
3) nu are loc permanent de trai.
Din conţinutul acestei dispoziţii rezultă că aducerea silită poate fi dispusă numai după
declanşarea procesului penal. Astfel este inadmisibilă aducerea silită a persoanei pînă la
începerea urmăririi penale pentru a se lua o explicaţie.
O altă chestiune importantă care urmează a fi precizată este cercul persoanelor participante
la proces, care pot fi aduse silit. Din sintagma „pentru care este obligatorie citarea organului de
urmărire penală sau a instanţei”, prevăzută în alin. (2) al art. 199 şi art. 197 din CPP, rezultă că
pot fi aduse silit: 1) bănuitul, învinuitul, inculpatul; 2) partea vătămată; 3) martorul; 4) alte
persoane participante la proces (specialistul, expertul, interpretul, traducătorul, asisitentul
procedural).
Aducerea silită se dispune numai după citarea prealabilă a persoanelor, cu excepţia
cazurilor prevăzute de pct. 2) şi 3) din alin. (2) al art. 199 din CPP.41
Partea vătămată, martorul şi alte persoane participante la proces, cu excepţia bănuitului,
învinuitului, inculpatului, pot fi aduse silit, de regulă numai după citarea repetată şi
39
Nr. 248-251 art. 699
Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, op. cit., vol. I p. 460.
40
41
Nr. 248-251 art. 699
19
neprezentarea nemotivată, precum şi neinformarea organului judiciar despre imposibilitatea
informării.
Constituie motive întemeiate circumstanţele care împiedică prezentarea la citaţie (boala
participantului la proces, precum şi a rudelor apropiate, decesul rudelor apropiate, calamităţile
naturale, primirea citaţiei cu întîrziere, starea de război). În literatura de specialitate şi practica
organelor de urmărire penală sunt recunoscute motive întemeiate: lipsa milloacelor băneşti
pentru deplasarea la locul efectuării acţiunilor procesuale; accidente şi alte dereglări în domeniul
transportului; plecarea persoanei în deplasare de serviciu înainte de citaţie.42
Astfel, pînă la luarea hotărîrii de aducere silită, organul competent trebuie să constate prin
mijloacele posibile faptul neprezentării nemotivate.Aducerea silită, conform alin.(3) al art. 199
din CPP, se efectuează în baza unei ordonanţe de aducere, eliberate de organul de urmărire
penală, sau a încheierii instanţei de judecată.
Ordonanţa sau încheierea privind aducerea silită, pe lîngă dispoziţiile prevăzute în alin. (2)
al art. 255 din CPP sau, după caz, art. 306 din CPP, va cuprinde şi menţiuni privind numele, data,
anul, locul naşterii, domiciliul persoanei care trebuie adusă forţat şi calitatea procesuală a
acesteia, motivele aducerii şi numele persoanei cu funcţie de răspundere (ofiţer de urmărire
penală, procuror sau judecător) la care trebuie adusă.
Potrivit alin. (4) al art. 199 din CPP, persoana nu poate fi supusă aducerii silite în timpul
nopţii, cu excepţia cazurilor care nu suferă amînare.
Ordonanţa sau încheierea privind aducerea silită se trimite organului de poliţie conform
alin. (6) al art. 199 din CPP, care execută această măsură procesuală de constrîngere.43
Persoana împuternicită cu executarea ordonanţei sau încheierii de aducere silită trebuie să
respecte dispoziţiile art.29 din Constituţie şi art. 12 din CPP privind inviolabilitatea domiciliului,
care prevede „că nimeni nu poate pătrunde sau rămîne în domiciliu sau în reşedinţa unei
persoane fără consimţămîntul acesteia». Astfel, în cazul executării încheierii instanţei de
judecată, persoana împuternicită poate pătrunde în încăpere şi fără acordul persoanei.
În cazul executării ordonanţei ofiţerului de urmărire penală sau a procurorului, pătrunderea
în încăperea persoanei care trebuie adusă silit este posibilă cu acordul acesteia, îar în caz contrar
se va lua autorizaţia judecătorului de instrucţie în modul prevăzut de art. 304-306 din CPP.
Legea nu prevede expres posibilitatea atacării actului de aducere silită, dar împotriva
ordonanţei privind aplicarea acestei măsuri de către organul de urmărire penală poate fi făcută
В.М. Корнуков, Меры процессуального принуждения в уголовном судопроизводстве, Саратов, 1978, с.93
42
43
Nr. 248-251 art. 699
20
plîngere în ordinea generală stabilită de art. 298 din CPP, care se examinează de judecătorul de
instrucţie.44
3.3 Suspendarea provizorie din funcţie

Suspendarea provizorie din funcţie constă în interzicerea provizorie motivată învinuitului,
inculpatului de a exercita atribuţiile de serviciu sau de a realiza activităţi cu care aceasta se ocupă
sau le efectuează în interesul serviciului public, alin. (1) al art. 200 din CPP.
Legea procesuală penală nu defineşte scopul acestei măsuri şi, respectiv, nu prevede
temeiurile aplicării. În literatura de specialitate s-a menţionat că măsura suspendării provizorii
din funcţie face parte din categoria măsurilor cu caracter preventiv sau este o măsură apropiată
după scop măsurilor preventive.45
Astfel, necesitatea aplicării acestei măsuri este condiţionată de circumstanţele cauzei ce
presupun posibilitatea că învinuitul poate: a) să continue activitatea infracţională cu folosirea
situaţiei de serviciu; b) să împiedice aflarea adevărului prin nimicirea documentelor, influenţarea
martorilor din rîndul subalternilor; c) să împiedice efectuarea reviziei sau expertizei contabile.46
Suspendarea provizorie din funcţie se dispune şi în cazurile cînd persoana cu funcţie de
răspundere deţine o funcţie incompatibilă cu statutul de învinuit (inculpat), iar în cazurile
prevăzute de legi speciale este incompatibilă şi cu statutul de bănuit.
În primul rînd, măsura suspendării din funcţie se dispune în privinţa învinuitului (persoană
cu funcţie de răspundere şi altor funcţionari publici) în sensul Legii serviciului public din
04.05.1995, dar această măsură procesuală poate fi dispusă şi în privinţa altor persoane care nu
au statut de funcţionar public, dar care practică activităţi în interes public ( de exemplu: medicul
în cazul infracţțunilor prevăzute de capitolul II al Codului penal; pedagogul în cazul infracţiunii
săvîrşite împotriva unui elev sau împotriva minorilor).47
Potrivit alin. (3) al art. 200 din CPP, suspendarea provizorie din funcţie o decide
judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată în baza demersului motivat depus de
către procuror.
Demersul procurorului se examinează în faza urmăririi penale de către judecătorul de
instrucţie în conformitate cu alin. (2) al art. 305 din CPP, unde participă învinuitul şi apărătorul
acestuia.
Procurorul, la demersul motivat privind necesitatea suspendării din funcţie, va anexa în
mod obligatoriu ordonanţa de punere sub învinuire.
44
45
46
Б. Б. Булатов, В. В. Николюк, Меры уголовного прцессуального принуждения (по главе 14 УПК России),
Спарк, Москва, 2003, с. 75-76.
47
LEGE Nr. 443 din 04-05-1995 serviciului public, Publicat : 02-11-1995 în Monitorul Oficial Nr. 61 art. 681
21
Pentru unele categorii de funcţionari publici (persoane cu înalte funcţii de răspundere)
procedura suspendării din funcţie este reglementată de legi speciale.
Potrivit alin (4) al art.200 din CPP, copia de pe încheierea judecătorului de instrucţie sau a
instanţei de judecată privitor la suspendarea provizorie din funcţie a persoanei se trimite imediat
pentru executarea administraţiei la locul de lucru al învinuitului, inculpatului. Din momentul
primirii copiei, persoana indicată va fi înlăturată sau nu va fi admisă în cîmpul muncii.
În cazul în care persoana responsabilă de executarea acestei măsuri procesuale de
constrîngere nu îndeplineşte hotărîrea judecătorească respectivă, judecătorul de instrucţie sau,
după caz, instanţa de judecată pot aplica o amendă judiciară în conformitate cu art. 201 din CPP.
Persoanei suspendate provizoriu din funcţie i se întrerupe remunerarea muncii, însă perioada de
timp pentru care persoana a fost suspendată provizoriu din funcţie în calitate de măsură
procesuală de constrîngere se ia în calcul în vechimea generală de muncă, alin (2) al art. 200 din
CPP.
Hotărîrea judecătorului de instrucţie privind suspendarea provizorie din funcţie poate fi
atacată cu recurs în termen de 3 zile în instanţa ierarhic superioară, conform alin. (2) al art. 302
din CPP.48
Suspendarea provizorie din funcţie poate fi revocată de către judecătorul de instrucţie sau,
după caz, de instanţă, la cererea părţilor în proces, dacă dispune necesitatea aplicării unei
asemenea măsuri (alin. (5) al art. 200 din CPP). Suspendarea provizorie din funcţie ca măsură
procesuală de constrîngere într-o cauză penală se aplică din iniţiativa procurorului în ordinea
prevăzută de Codul de procedură penală (art. 200), iar practica suspendării contractului
individual de muncă în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor prevăzute în art.76 Codul
muncii al Republicii Moldova din 28.03.2003 determinate de faptul punerii sub învinuire a
salariatului trebuie să fie în conformitate cu legislaţia procesuală penală.49
48
Nr. 248-251 art. 699
49
Codul muncii nr. 154 din 28.03.2003, Monitorul Oficial, nr. 159-162 din 29.07.2003
22
Concluzii:
Elementul constrîngerii persistă în majoritatea acţiunilor procesuale penale cînd acestea se
înfăptuiesc contrar voinţei părţilor şi altor persoane participante la procesul penal, dar în
dependenţă de funcţionalitatea acestora, în legea procesuală penală, sunt menţionate măsurile
procesuale de constrîngere (Titlul V al Părţii generale a Codului de procedură penală al
Republicii) ca o categorie distinctă.
În cursul procesului penal pot surveni impedimente, obstacole sau dificultăţi de natură să
pericliteze eficacitatea activităţii judiciare. Astfel, dacă nu se întreprind măsuri, învinuitul sau
inculpatul lăsat în libertate ar putea săvîrşi în continuare alte infracţiuni, care ar îngreuna
stabilirea adevărului prin ştergerea urmelor, coruperea martorilor, falsificarea unor înscrisuri sau
mijloace de probă materiale sau chiar ar putea să dispară, încercînd să zădărnicească aplicarea
sancţiunii penale. În alte situaţii sunt necesare măsuri care să preîntîmpine riscul ca executarea
silită a celor obligaţi la suportarea despăgubirilor civile sau a pedepselor la amendă să nu aibă
eficacitate. Prin urmare, toate măsurile procesuale de constrîngere sunt instituite pentru a asigura
comportamentul învinuitului conform cerinţelor legii procesual penale, iar unele măsuri pot fi
aplicate în acelaşi scop şi altor participanţi în condiţiile prevăzute expres de lege.
Intervenţia reală şi efectivă a măsurilor procesuale de constrîngere se manifestă numai dacă
în procesul penal apar dificultăţi, greutăţi ori se profilează situaţii a căror evitare impune luarea
lor. Este posibil ca desfăşurarea cauzei penale să nu necesite luarea unor măsuri procesuale, ceea
ce demonstrează că instituţia nu intră obligatoriu în fondul principal al activităţilor legate de
rezolvarea pricinii. Astfel, măsurile procesuale de constrîngere, fiind acţiuni procesuale
facultative şi auxiliare, contribuie la desfăşurarea actelor principale şi altor acţiuni procesuale
importante prin asigurarea prezenţei participanţilor la proces, fie prin prevenirea împiedicării
aflării adevărului, fie prin garantarea recuperării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau
executării pedepsei amenzii.
23
Bibliografie:
1. CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, Publicat : 05-11-
2013 în Monitorul Oficial Nr. 248-251 art. 699
2. Codul muncii nr. 154 din 28.03.2003, Monitorul Oficial, nr. 159-162 din 29.07.2003
3. LEGE Nr. 443 din 04-05-1995 serviciului public, Publicat : 02-11-1995 în Monitorul
Oficial Nr. 61 art. 681
4. Antoniu George, Nicolae Volonciu, Practica judiciară penală, vol. IV, Procedura penală,
Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993
5. Muraru Ion , Drept constituţional şi instituţii politice, Proarcadie, Bucureşti, vol. I, 1993
6. Mateuţ Gheorghiţă, Arestarea preventivă. Revocarea măsurii. Temei juridic. Starea
sănătăţii inculpaţilor, în Dreptul, nr. 2, 1996
7. Neagu Ion, Drept procesual penal, Partea generală, vol. I
8. Orândaş Victor, Procedura penală, Analele Ştiinţifice ale USM, vol. I, Chişinău, 2001
9. Roman Dumitru, Sistemul măsurilor de prevenţie procesual penale reglementate în
România şi în Republica Moldova, Rezumatul tezei de doctor, Chişinău, 1997
10. Rusu Vitalie, Particularităţile de procedură penală în privinţa minorilor, Pontos, Chişinău,
2002
11. Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală. Parte generală Vol.I
12. Ю. Д. Лившиц, Меры пересичения в советском уголовном процессе, Москва, 1964,
13. В.М. Корнуков, Меры процессуального принуждения в уголовном
судопроизводстве, Саратов, 1978
14. С. Шерва, Исследование доказательств обвинения при проверке законности и
обоснованности ареста, Российская Юстиция, № 2, Москва, 1994
15. Б. Б. Булатов, В. В. Николюк, Меры уголовного прцессуального принуждения (по
главе 14 УПК России), Спарк, Москва, 2003
16. В.А. Михайлов, Уголовно-процессуальные меры пресечения в уголовном
судопроизводстве Российской Федерации, Москва, 1997
17. https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/masurile-procesuale-de-constringere-
in-legislatia-procesual-penala-a-republicii-moldova/#_ftn21
24

Masuri de Constrîngere - DPP

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Masuri de Constrîngere - DPP

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ministerul Educației ,Culturii și Cercetării Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

A elaborat : st. gr. DP-1707, Stanciu Alexandrina

1.2 Condiţiile și temeiurile aplicării reţinerii

1.3 Procedura aplicării reţinerii.

2.3 Înlocuirea, revocarea şi încetarea de drept a măsurilor preventive

Capitolul III Alte măsuri procesuale de constrîngere

3.1 Obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau la instanţă

3.3 Suspendarea provizorie din funcţie

S-ar putea să vă placă și