SUSŢINEREA NUTRIŢIONALĂ

Înţelegerea aspectelor clinice fundamentale ale nutriţiei are importanţă în tratamentul multor
pacienţi spitalizaţi/ambulator. Bolile pot modifica nevoile nutriţionale şi capacitatea de a ingera,
absorbi şi prelucra nutrienţii. Tulburarea echilibrului nutrienţilor poate să afecteze mtabolismul
intremediar, funcţia organelor, compoziţia organismului şi, în cele din urmă, deznodământul
clinic.

PRINCIPIILE DE BAZĂ

1. Depozitele de energie. Rezerva majoră de energie a organismului este reprezentată de

trigliceridele prezente în ţesuturile adipoase. În cursul inaniţiei, trigliceridele din ţesutul
adipos devin sursa majoră de energie iar catabolismul proteinelor din corp se încetineşte
pentru a păstra funcţiile enzimatice, mecanice şi structurale vitale. Durata suparvieţuirii
în cursul lipsirii de alimente depinde în mare măsură de cantitatea de grasime corporală
disponibilă şi de masa tisulară neadipoasă. Decesul prin inaniţie de alimente se asociază
cu scăderea masei corporale (pierderea a > 35% a greutăţii corpului), depleţie de proteine
(pierderea a > 30% din proteinele corpului), depleţie lipidică ( pierderea a >70% din
depozitele de grăsime ale corpului) şi reducerea mărimii corpului [ index al masei
corporale (BMI) la 13 kg/m2 la bărbaţi şi 11kg/m2 la femei].
2. Nevoile de nutrienţi.
a. Energie. Consumul zilnic total de energie (CTE) poaet fi împărţit în consumul de
energie în repaus (în mod normal ~ 70% din CTE), efectul termic al alimentelor
(în mod normal ~ 10% din CTE) şi consumul de energie din activitate fizică (în
mod normal ~ 20% din CTE). Malnutriţia şi alimentaţia hipocalorică reduc
consumul de energie până la valori cu 15-20% mai mici decât cele aşteptate
pentru mărimea efectivă a corpului, în timp ce stresorii metabolici (cum ar fi
bolile inflamatorii sau traumatismele), cresc adesea nevoile de energie.
Determinarea precisă a necesităţilor zilnice de energie ale pacienţilor, utilizând
formule predictive, nu este posibilă din cauza complexităţii factorilor care
afectează rata metabolică. Cu toate acestea, utilizarea judicioasă a formulelor
predictive oferă o estimare rezonabilă la cei mai mulţi pacienţi, care trebuie
modificată după cum este necesar, în funcţie de evoluţia clinică a pacientului.
a.1. Abordarea în funcţie de BMI („body mass index”). O metodă simplă de estimare pe bază
de BMI a necesităţilor energetice zilnice totale la pacienţi este prezentată în tabelul 1. În general,
necesităţile de energie per kilogram de greutate corporală sunt legate invers de BMI. Domeniul
inferior al fiecărei categorii trebuie utilizat la pacienţii insulino-rezistenţi grav bolnavi – dacă nu
au depleţie a lipidelor corporale – pentru a descreşte riscul de hipoglicemie şi de infecţie asociat
cu supraalimentaţia.
a.2. Ecuaţia Harris-Benedict oferă o estimare rezonabilă a consumului de energie în repaus (în
kcal/ZI), la adulţii sănătoşi:
Bărbaţi = 66 + 13,7 x G) + (5 xI) – (6,8 x V)
Femei = 66 + (9,6 x G) + (1,8 x I) – (4,7 x V)
Unde G = greutatea corporală ajustată în kilograme, I = înălţimea în centimetri şi V = vârsta în
ani.Ecuaţia ţine cont de efectul mărimii corpului şi al masei tisulare neadipoase (care sunt
influenţate de sex şi vârstă), asupra necesităţilor energetice şi poate fi utilizată la estimarea
nevoilor zilnice totale de energie la pacienţi. Pentru evitarea supraalimentării la pacienţii obezi
(BMI>30 kg/m2), trebuie utilizată greutatea ajustată a corpului şi nu greutatea reală. Greutatea
ajustată a corpului = greutatea ideală + [(greutatea reală – greutatea ideală) x 0,25]. Greutatea
ideală a corpului se poate estima pe baza înălţimii. La bărbaţi, pentru primii 152,5 cm se alocă
45,36 kg, apoi se adaugă câte 2,27 kg pentru fiecare 2,54 cm. La pacienţii obezi şi la cei cu boli
grave trebuie luată în considerare furnizarea unei energii zilnice totale egale cu cea calculată cu
formula Harris-Benedict. La pacienţii neobezi şi la cei care nu au boli critice dar care au cerinţe
metabolice crescute, furnizarea unei energii zilnice totale egale cu cea calculată cu formula
Harris – Benedict plus încă 20% constituie o ţintă rezonabilă. La pacienţii subponderali (BMI <
18,5 kg/m2), estimărilor Harris-Benedict trebuie să li se adauge 300-500 kcal.

Tabel 1. Necesităţile de energie estimate în funcţie de

indexul masei corporale (BMI)
BMI (kg/m2) Necesităţile de energie (kcal-kg-zi)
< 15 35-40
15-19 30-35
20-24 20-25
25-29 15-20
> 30 < 15
Nota: Aceste valori se recomandă la pacienţii gravi şi la toţi
pacienţii obezi; la pacienţii care nu au boli grave, la estimarea
necesităţilor de energie se vor adăuga 20% din totalul caloriilor

b.Proteinele. Aportul de proteine de 0,8g/kg/zi acoperă necesităţile la 97% din populaţia adultă.
Nevoile individuale de enerie sunt afectate de câţiva factori, cum ar fi cantitatea de calorii
neproteice care este furnizată, nevoile generale de energie, calitatea proteinelor şi starea
nutriţională a pacientului. Cantitatea inadecvată a oricăruia din aminoacizii esenţiali duce la
utilizare ineficientă. Tabelul 2 prezintă nevoile aproximative de proteine în cursul unor situaţii
(condiţii) clinice.