Sunteți pe pagina 1din 11

Unitatea de învăţare 6.

– Libera circulaţie a persoanelor şi


serviciilor.

1. Prezentarea libertăţii de stabilire şi de prestare a


serviciilor
2. Beneficiarii libertăţii de stabilire şi de prestare a
serviciilor
3. Accesul societăţilor la libertatea de stabilire şi de
prestare a serviciilor

Obiectivele cursului
însuşirea şi înţelegerea normelor Dreptului Uniunii
europene
reliefarea rolului cunoaşterii legislaţiei europene în
domeniul dreptului;
identificarea conceptelor, teoriilor şi instituţiilor specifice
dreptului european, înţelegerea şi asimilarea acestora;
realizarea conexiunii între teorie şi practica de specialitate
(cu referire în mod special la jurisprudenţa obligatorie a
Curţii Europene de Justiţie).

Competenţe conferite

1
Înţelegerea noţiunii de liberă circulaţie a serviciilor
Cunoaşterea instituţiilor europene care
reglementează domeniul
Cunoaşterea principalelor instrumente comunitare

6.1. Prezentarea libertăţii de stabilire şi de prestare a serviciilor.

Libera circulaţie a lucrătorilor este garantată în cadrul Uniunii.


Libera circulaţie implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de
cetăţenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce priveşte încadrarea în
muncă, remunerarea şi celelalte condiţii de muncă.
Sub rezerva restricţiilor justificate de motive de ordine publică, siguranţă
publică şi sănătate publică, libera circulaţie a lucrătorilor implică dreptul:
-de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;
-de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;
-de şedere într-un stat membru pentru a desfăşura o activitate salarizată în
conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative care
reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv;
-de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce a fost încadrat în muncă
în acest stat, în condiţiile care vor face obiectul unor regulamente adoptate de
Comisie.
Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică încadrării în administraţia publică.

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura


legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă,
prin directive sau regulamente, măsurile necesare în vederea realizării liberei
circulaţii a lucrătorilor, astfel cum este aceasta definită la articolul 45, în special:

2
- asigurarea cooperării strânse între serviciile naţionale pentru ocuparea forţei
de muncă;
- eliminarea acelor proceduri şi practici administrative, precum şi a acelor
perioade de acces la locurile de muncă disponibile care decurg din dreptul intern
sau din acordurile încheiate anterior între statele membre şi a căror menţinere ar
constitui un obstacol în calea liberalizării circulaţiei lucrătorilor;
- eliminarea tuturor perioadelor şi restricţiilor prevăzute de dreptul intern sau
de acordurile încheiate anterior între statele membre, care impun lucrătorilor din
celelalte state membre condiţii diferite în ceea ce priveşte libera alegere a unui loc
de muncă în raport cu lucrătorii statului respectiv;
- stabilirea unor mecanisme proprii în vederea corelării cererii şi ofertei de
locuri de muncă şi facilitarea realizării echilibrului între cererea şi oferta de locuri
de muncă în condiţii care să evite ameninţarea gravă a nivelului de trai şi de
ocupare a forţei de muncă în diferitele regiuni şi ramuri industriale.

Statele membre încurajează schimburile de lucrători tineri în cadrul unui


program comun.

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura


legislativă ordinară, adoptă, în domeniul securităţii sociale, măsurile necesare
pentru instituirea liberei circulaţii a lucrătorilor, în special prin instituirea unui
sistem care să asigure lucrătorilor migranţi salariaţi sau care desfăşoară o
activitate independentă şi persoanelor aflate în întreţinerea acestora:
-cumulul tuturor perioadelor luate în considerare de către diferitele legislaţii
interne, în vederea dobândirii şi păstrării dreptului la prestaţii, precum şi pentru
calcularea acestora;
-plata prestaţiilor pentru persoanele rezidente pe teritoriile statelor membre.
În cazul în care un membru al Consiliului declară că un proiect de act
legislativ menţionat la primul paragraf ar aduce atingere unor aspecte importante
ale sistemului său de securitate socială, inclusiv în ceea ce priveşte domeniul său

3
de aplicare, costul sau structura financiară, ori ar aduce atingere echilibrului
financiar al respectivului sistem, poate solicita sesizarea Consiliului European.
În acest caz, procedura legislativă ordinară se suspendă. După dezbateri şi în
termen de patru luni de la această suspendare, Consiliul European:
-retrimite proiectul Consiliului, caz în care încetează suspendarea procedurii
legislative ordinare, sau
-nu acţionează în niciun fel sau solicită Comisiei să prezinte o nouă
propunere; în acest caz se consideră că actul propus iniţial nu a fost adoptat.

6.3Beneficiarii libertăţii de stabilire şi de prestare a serviciilor


Dreptul de stabilire

În conformitate cu dispoziţiile care urmează, sunt interzise restricţiile privind


libertatea de stabilire a resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat
membru. Această interdicţie vizează şi restricţiile privind înfiinţarea de agenţii,
sucursale sau filiale de către resortisanţii unui stat membru stabiliţi pe teritoriul
altui stat membru.
Libertatea de stabilire presupune accesul la activităţi independente şi
exercitarea acestora, precum şi constituirea şi administrarea întreprinderilor şi,
în special, a societăţilor în înţelesul articolului 54 al doilea paragraf, în condiţiile
definite pentru resortisanţii proprii de legislaţia ţării de stabilire, sub rezerva
dispoziţiilor capitolului privind capitalurile.
În vederea realizării libertăţii de stabilire cu privire la o activitate
determinată, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu
procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi
Social, decid prin intermediul directivelor.
Parlamentul European, Consiliul şi Comisia exercită funcţiile care le revin în
temeiul dispoziţiilor menţionate anterior şi, în special:
- acordând prioritate, de regulă, activităţilor în cazul cărora libertatea de
stabilire constituie o contribuţie deosebit de utilă la dezvoltarea producţiei şi a
schimburilor comerciale;

4
- asigurând o strânsă cooperare între autorităţile naţionale competente pentru
a cunoaşte aspectele speciale ale diferitelor activităţi din cadrul Uniunii;
- eliminând acele proceduri şi practici administrative care decurg fie din
dreptul intern, fie din acordurile încheiate anterior între statele membre, a căror
menţinere ar constitui un obstacol în calea libertăţii de stabilire;
- asigurând lucrătorilor dintr-un stat membru, angajaţi în muncă pe teritoriul
unui alt stat membru, posibilitatea de a rămâne pe teritoriul acestuia pentru a
desfăşura activităţi independente, în cazul în care îndeplinesc condiţiile pe care
ar trebui să le îndeplinească în cazul în care ar intra pe teritoriul acestui stat la
data la care intenţionează să iniţieze această activitate;
- asigurând resortisantului unui stat membru posibilitatea de a dobândi şi
folosi terenuri şi construcţii situate pe teritoriul altui stat membru, în măsura în
care aceasta nu aduce atingere principiilor stabilite la articolul 39 alineatul (2);
- eliminând treptat restricţiile privind libertatea de stabilire în fiecare ramură
de activitate avută în vedere, în ceea ce priveşte, pe de o parte, condiţiile de
înfiinţare de agenţii, sucursale sau filiale pe teritoriul unui stat membru şi, pe de
altă parte, condiţiile de acces al personalului angajat în cadrul sediului principal
în funcţiile de conducere sau de supraveghere ale acestor agenţii, sucursale sau
filiale;
- coordonând, în măsura în care este necesar şi în vederea echivalării lor,
garanţiile solicitate de statele membre societăţilor în înţelesul articolului 54 al
doilea paragraf, pentru a proteja deopotrivă interesele asociaţilor şi ale terţilor;
- asigurându-se că ajutoarele acordate de statele membre nu denaturează
condiţiile de stabilire.
Sunt exceptate de la aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, în ceea ce
priveşte statul membru interesat, activităţile care sunt asociate în acest stat, chiar
şi cu titlu ocazional, exercitării autorităţii publice.
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, pot excepta anumite activităţi de la aplicarea dispoziţiilor
prezentului capitol.
Prevederile prezentului capitol şi măsurile adoptate în temeiul acesteia nu
aduc atingere aplicării actelor cu putere de lege şi actelor administrative care

5
prevăd un regim special pentru resortisanţii străini din motive de ordine publică,
siguranţă publică şi sănătate publică.
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, adoptă directive privind coordonarea dispoziţiilor
menţionate anterior.

În vederea facilitării accesului la activităţile independente şi a exercitării


acestora, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu
procedura legislativă ordinară, adoptă directivele privind recunoaşterea reciprocă
a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri oficiale de calificare, precum şi privind
coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor
membre cu privire la accesul la activităţile independente şi la exercitarea
acestora.
În ceea ce priveşte profesiile medicale, paramedicale şi farmaceutice,
eliminarea treptată a restricţiilor este subordonată coordonării condiţiilor de
exercitare a acestora în diferitele state membre.
Societăţile constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru şi având
sediul social, administraţia centrală sau locul principal de desfăşurare a activităţii
în cadrul Uniunii sunt asimilate, în aplicarea prezentei subsecţiuni, persoanelor
fizice resortisante ale statelor membre.
Prin societăţi se înţeleg societăţile constituite în conformitate cu dispoziţiile
legislaţiei civile sau comerciale, inclusiv societăţile cooperative şi alte persoane
juridice de drept public sau privat, cu excepţia celor fără scop lucrativ.
Statele membre acordă resortisanţilor celorlalte state membre acelaşi
tratament ca şi propriilor resortisanţi în ceea ce priveşte participarea la
constituirea capitalului societăţilor în înţelesul articolului 54, fără a aduce
atingere aplicării celorlalte dispoziţii din prezentul tratat.

Serviciile

6
În conformitate cu dispoziţiile ce urmează, sunt interzise restricţiile privind
libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii cu privire la resortisanţii statelor
membre stabiliţi într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor.
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, pot extinde beneficiul dispoziţiilor prezentului capitol la
prestatorii de servicii care sunt resortisanţi ai unui stat terţ şi sunt stabiliţi în
cadrul Uniunii.

În înţelesul tratatelor, sunt considerate servicii prestaţiile furnizate în mod


obişnuit în schimbul unei remuneraţii, în măsura în care nu sunt reglementate de
dispoziţiile privind libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor.

Serviciile cuprind în special:

- activităţi cu caracter industrial;


- activităţi cu caracter comercial;
- activităţi artizanale;
- activităţile prestate în cadrul profesiunilor liberale.

Fără a aduce atingere dispoziţiilor capitolului privind dreptul de stabilire,


prestatorul poate, în vederea executării prestaţiei, să îşi desfăşoare temporar
activitatea în statul membru în care prestează serviciul, în aceleaşi condiţii care
sunt impuse de acest stat propriilor resortisanţi.

Libera circulaţie a serviciilor în domeniul transporturilor este reglementată de


dispoziţiile din titlul privind transporturile.

Liberalizarea serviciilor bancare şi de asigurări asociate mişcărilor


capitalurilor trebuie să se realizeze concomitent cu liberalizarea circulaţiei
capitalurilor.

7
Pentru realizarea liberalizării unui anumit serviciu, Parlamentul European şi
Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, după
consultarea Comitetului Economic şi Social, hotărăsc prin directive.
Directivele menţionate la alineatul (1) vizează în general, cu prioritate,
serviciile care intervin direct asupra costurilor de producţie sau a căror
liberalizare contribuie la facilitarea schimburilor de mărfuri.

Statele membre depun eforturi pentru a proceda la liberalizarea serviciilor


într-o măsură mai mare decât cea la care obligă directivele adoptate în vederea
aplicării articolului 59 alineatul (1), în cazul în care situaţia lor economică
generală şi situaţia din sectorul în cauză permite acest lucru.

În acest scop, Comisia adresează recomandări statelor membre în cauză.

Atât timp cât restricţiile impuse liberei prestări a serviciilor nu sunt eliminate,
fiecare dintre statele membre le aplică, fără a face distincţie în funcţie de
cetăţenie ori naţionalitate sau reşedinţă ori sediu tuturor prestatorilor de servicii
menţionaţi la articolul 56 primul paragraf.

8
1. Care sunt morivele care pot justifica limitarea dreptului de stabilire?

2. Cum se garanteaza libertatea de stabilire inauntru UE?

3. Ce cuprinde notiunea de servicii?

4. Cum se aplica libertatea de stabilire in cazul societatilor?

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în


conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după
consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă,
prin directive sau regulamente, măsurile necesare în
vederea realizării liberei circulaţii a lucrătorilor;
Sunt interzise restricţiile privind libertatea de stabilire
a resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui
stat membru;
Societăţile constituite în conformitate cu legislaţia
unui stat membru şi având sediul social, administraţia

9
centrală sau locul principal de desfăşurare a activităţii
în cadrul Uniunii sunt asimilate, în aplicarea prezentei
subsecţiuni, persoanelor fizice resortisante ale statelor
membre

CONCLUZII

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu


procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului
Economic şi Social, adoptă, prin directive sau regulamente,
măsurile necesare în vederea realizării liberei circulaţii a
lucrătorilor;
Sunt interzise restricţiile privind libertatea de stabilire a
resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat
membru;
Societăţile constituite în conformitate cu legislaţia unui stat
membru şi având sediul social, administraţia centrală sau locul
principal de desfăşurare a activităţii în cadrul Uniunii sunt
asimilate, în aplicarea prezentei subsecţiuni, persoanelor fizice
resortisante ale statelor membre

Raspunsuri

10
1. Motive de ordine publică, siguranţă publică şi sănătate publică.

2. Prin interzicerea restricţiile privind libertatea de stabilire a resortisanţilor


unui stat membru pe teritoriul altui stat membru.

3. Serviciile cuprind în special:

- activităţi cu caracter industrial;


- activităţi cu caracter comercial;
- activităţi artizanale;
- activităţile prestate în cadrul profesiunilor liberale.

4. Societăţile constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru şi


având sediul social, administraţia centrală sau locul principal de desfăşurare a
activităţii în cadrul Uniunii sunt asimilate, în aplicarea prezentei subsecţiuni,
persoanelor fizice resortisante ale statelor membre.

11

S-ar putea să vă placă și