Capacitatea de a auzi ultrasunete[modificare | modificare sursă]

Gamele de frecvență aproximative corespunzătoare ultrasunetelor

La om limita superioară a auzului tinde să scadă cu vârsta astfel că omul matur nu mai poate auzi acele
sunete pițigăiate pe care un copil le aude[1]. Anumite companii de telefoane mobile folosesc acest lucru
pentru a crea sonerii de telefon care să fie auzite numai de cei tineri[2], dar ele sunt auzite câteodată și
de cei în vârstă din motive diferite.
Unele animale - cum ar fi câini, pisici, delfini, lilieci și șoareci - au o limită superioară a frecvenței mai
mare decât cea a urechii umane și astfel pot auzi ultrasunete, acesta fiind modul în care un fluier pentru
caini funcționează.

Aplicații ale ultrasunetelor[modificare | modificare sursă]

Propagarea ultrasunetelor este utilizată la măsurarea distanțelor, a debitelor.
Liliecii utilizează ultrasunetele pentru orientarea în spațiu, prin emiterea unor semnale și recepționarea
ecoului generat de obstacole.

Ultrasunete la animale[modificare | modificare sursă]

Fluier ultrasonic pentru câini.

Liliacul[modificare | modificare sursă]
Liliacul aude ultrasunete cu frecvențe mai mari de 100 kHz.Orientarea liliecilor, spre exemplu, se
bazează pe faptul că aceștia emit semnale ultrasonore scurte de frecvențe între 30 – 60 kHz. Liliacul în
zbor emite în medie cca. 30 semnale pe secundă. O parte din acestea sunt recepționate de urechile
mari ale liliacului sub formă de semnale ecou, după un timp cu atât mai scurt cu cât obstacolul este mai
aproape. Pe măsura apropierii de obstacol liliacul emite din ce în ce mai multe semnale într-o secundă
ajungând ca de exemplu la un metru de obstacol să emită până la 60 semnale pe secundă. Aceasta
permite liliacului să simtă precis poziția sa față de obstacole.

Ultrasunete cu intensitate mare[modificare | modificare sursă]

Generatorul piezoelectric[modificare | modificare sursă]

Figura 1. Efectul piezoelectric

Unii dielectrici cristalini formați din dipoli permanenți care au centru de simetrie (adică toate substanțele
feroelectrice) prezintă așa numitul efect piezoelectric direct. Acesta constă în următoarele: dacă un
astfel de cristal este supus la o deformare elastică, de exemplu la întindere (cazul (a) din figura 1) sau la
comprimare (cazul (b) din figura 1) , atunci dipolii săi moleculari se vor roti într-un mod determinabil și
cristalul se polarizează, conform celor două cazuri din figură. Pe fețele opuse solicitărilor mecanice apar
sarcini electrice legate care creează o diferență de potențial (deci și un câmp electric) între ele. Mărimea
polarizației, a diferenței de potențial este proporțională cu mărimea deformării mecanice. La schimbarea
sensului de deformație se schimbă și semnul polarizării electrice.
Cele mai cunoscute cristale piezoelectrice naturale sunt cuarțul, sarea Seignette, metatitanatul de bariu,
etc.
La aceleași cristale s-a observat și efectul piezoelectric invers. Acest efect se materializează astfel: la
aplicarea unei diferențe de potențial pe fețele care se electrizau înainte, în funcție de mărimea acesteia,
apare proporțional o deformare mecanică de întindere sau de comprimare, deformare datorată rotației
provocate a dipolilor mecanici.
În figura de mai sus este prezentată situația în care cristalul a fost tăiat încât pe direcția de aplicare a
efortului exterior este perpendiculară pe direcția suprafețelor care se electrizează. Un astfel de efect
piezoelectric se numește efect piezoelectric longitudinal.