Sunteți pe pagina 1din 16

CEREREA DE CHEMARE

ÎN JUDECATĂ
UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” TG- MUREȘ
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, JURIDICE ȘI
ADMINISTRATIVE
MASTERAT MAPCP ANUL II

Coordonator științific : Prof. Univ. Dr. Sabău- Pop


Ioan

Masterand Cristina Cordoș


CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

Secţiunea I

Cuprinsul cererii de chemare în judecată

Cererea este definită ca fiind acel mijloc general prin care o persoană solicită
concursul instanţelor judecătoreşti în vederea ocrotirii drepturilor şi intereselor sale legale.1
Potrivit art.109 C. proc. civ., „oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane
trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente”. Deci, cererea de chemare în judecată
reprezintă actul de procedură prin care partea se adresează instanţei pentru a invoca aplicarea
legii la un caz determinat, manifestarea de voinţă a celui interesat de a-şi afirma o pretenţie şi
de a-şi exercita dreptul său de a reclama, punerea în mişcare a acţiunii civile şi de aceea este
actul iniţial al procesului civil.
Necesitatea formulării cererii de chemare în judecată este justificată prin două
principii: nimeni nu-şi face singur dreptate şi instanţa nu poate să judece până ce nu va fi
investită de partea interesată.
Potrivit prevederilor art.112 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să
cuprindă:
Numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor.
Reclamantul are deci obligaţia să arate atât numele, domiciliul sau reşedinţa sa, cât şi
numele, domiciliul sau reşedinţa pârâtului, iar instanţa este datoare să verifice dacă pârâtul nu
este fictiv.
Cu privire la nume, este de observat că şi art.112 pct.1 C. proc. civ. nu pretinde şi
arătarea prenumelui.
În doctrină s-a subliniat că este recomandabil ca în cerere să se treacă şi prenumele
părţilor pentru ca identificarea lor să se facă mai uşor şi mai sigur.
Cât priveşte domiciliul, se observă că în procedură, ideea de domiciliu se simplifică,
se apropie de realitatea faptelor, deci ia un caracter practic, potrivit funcţiei sale şi semnifică

1
A se vedea Porumb, G., „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”, Ed. Ştiințifică, Bucureşti, 1960, vol.
I, p. 181;

2
locuinţă. Punerea pe acelaşi plan a domiciliului şi a reşedinţei demonstrează preocuparea legii
de a determina locul unde partea poate fi găsită a i se comunica actele de procedură.
În cazul persoanelor juridice, identificarea se face în mod corespunzător, prin
denumire sau firmă, naţionalitate, sediu, organele care le reprezintă legal.
Calitatea juridică în care părţile stau în judecată atunci când nu stau în numele lor
propriu.
Această cerinţă este necesară ori de cate ori cererea de chemare în judecată se
introduce de o altă persoană decât titularul dreptului, fie că este vorba de reprezentare legală,
convenţională sau judecătorească, ca în cazul sechestrului judiciar ori împotriva
reprezentantului unei persoane fizice sau juridice şi pretinde să se indice atât cel reprezentant
cât şi reprezentantul. Este necesară precizarea în ipoteza în care reclamantul introduce cererea
atât în nume propriu cât şi ca reprezentant al altei persoane2.
În cazul în care cererea este introdusă de reprezentantul titularului dreptului, deoarece
trebuie să existe identitate între numele celui care o introduce şi cel care o semnează, în cerere
se va arăta numele şi domiciliul mandatarului, şi se va menţiona că cererea este introdusă în
numele titularului dreptului, iar cererea va fi semnată de către mandatar. Altfel se prezumă că
reclamantul a introdus cererea în nume propriu. La cerere se vor anexa: procura în original
sau în copie legalizată, împuternicirea avocaţială din care să rezulte calitatea de reprezentant
în temeiul legii sau al unei dispoziţii judecătoreşti (art.83 C. proc. civ.).
Obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este
cu putinţă.
Prin obiectul cererii de chemare în judecată se înţelege pretenţia concretă a
reclamantului: restituirea unei sume de bani, revendicarea unui bun, desfacerea căsătoriei etc.
Obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să îndeplinească anumite cerinţe:
 să fie licit, adică să nu contravină legii;
 să fie posibil, adică reclamantul să nu solicite instanţei să-l oblige pe pârât
la ceea ce nu se poate realiza, de exemplu la predarea unui bun determinat
care a pierit sau a fost distrus;
 să fie determinat sau determinabil, deoarece în faţa instanţei se rezolvă o
neînţelegere concretă nu o problemă de principiu.
Obiectul cererii poate fi unic dar se poate concretiza şi într-un capăt de cerere
principal şi în capete de cerere accesorii.
2
A se vedea Ciobanu, V. M., „Tratat teoretic și practic de procedură civilă”, vol. II, Ed. Național, București,
1997, p. 27;

3
Reclamantul este dator să identifice cu exactitate obiectul cererii deoarece el prezintă
interes din mai multe puncte de vedere: determină competenţa generală şi materială, iar,
uneori, şi compunerea completului în raport de natura pretenţiei sau de valoarea ei, atrage o
anumită competenţă teritorială; determină fixarea taxei de timbru precum şi admisibilitatea ori
inadmisibilitatea unor probe (de ex., proba prin depoziţiile martorilor); leagă instanţa, aceasta
neputând depăşi limitele stabilite de reclamant.
Reclamantul poate modifica sau completa pretenţia formulată prin cererea de chemare
în judecată, pană cel târziu la prima zi de înfăţişare. Pe de altă parte, judecătorii sunt ţinuţi să
hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii. În mod
excepţional, instanţa trebuie să se pronunţe şi asupra unor aspecte care nu se regăsesc în
cererea reclamantului.
Astfel, art.42 C. fam. prevede că instanţa va hotărî, cu ocazia pronunţării divorţului, cu
privire la încredinţarea copiilor minori şi stabilirea pensiei de întreţinere pentru aceştia3.
Arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea. Reclamantul
trebuie să arate în cerere împrejurările de fapt care l-au determinat să ceară concursul
instanţei.
Motivarea în fapt a cererii, va fi însoţită şi de motivarea în drept, adică reclamantul va
indica şi cauza cererii sale şi temeiul juridic al acesteia. Nu este absolut necesar ca
reclamantul să indice chiar textele de lege pe care se întemeiază cererea sa, judecătorul având
obligaţia de a da calificarea legală corectă cererii respective cu ajutorul obiectului şi al
motivelor de fapt.
Arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
Reclamantul trebuie să dovedească pretenţiile deoarece judecătorul nu poate soluţiona
cauza numai pe baza susţinerilor reclamantului ci prin administrarea probelor necesare.
În cererea de chemare în judecată, reclamantul va trebui să arate dovezile a căror
administrate înţelege să o solicite pentru a dovedi faptele.
În art.112 pct.5 alin.2-6 C. proc. civ. se arată în mod concret cum trebuie să procedeze
reclamantul:
 dacă solicită dovada prin înscrisuri, va anexa la cerere copii de pe înscrisuri,
certificate de el, în atâtea exemplare câţi pârâţi sunt şi câte un exemplar pentru
instanţă. În cazul înscrisurilor scrise în limbă străină sau cu litere vechi,
reclamantul va depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de el;
3
A se vedea Daghie, V., Apostu, I., Guriţă, E., „Elemente de procedură civilă și administrativă”, Ed. Național,
București, 1999, p. 138;

4
 dacă reclamantul doreşte să-şi dovedească cererea cu interogatoriul pârâtului,
va cere înfăţişarea în persoană a acestuia;
 în cazul în care solicită proba cu martori, reclamantul va arăta numele şi
domiciliul (reşedinţa) martorilor.
Semnătura. Cererea trebuie semnată de către reclamant, sau de către reprezentantul
acestuia.
Dintre cele şase elemente numele, obiectul şi semnătura sunt prevăzute de art.133
alin.1 C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii şi de aceea ele sunt numite esenţiale. În ce priveşte
lipsa semnăturii, ea poate fi înlăturată în tot cursul judecăţii. Dacă pârâtul invocă lipsa de
semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare
următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea
(art.133 alin.2). Lipsa celorlalte elemente ale cererii poate duce la nulitatea cererii numai dacă
prin aceasta a fost adusă părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel (art.105 alin.2 C.
proc. civ.).
Dispoziţiile art.112 C. proc. civ. se completează cu prevederile generale referitoare la
cereri, cuprinse în art.82-84 C. proc. civ. Potrivit art.82, în cerere trebuie să se indice şi
instanţa căreia i se adresează.
Dispoziţiile art.112 C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia cererii de
chemare în judecată dar există şi dispoziţii speciale.
Uneori legea prevede necesitatea ca cererea să fie însoţită de anumite anexe. Astfel, în
cazul cererilor întemeiate pe Legea nr.29/1990, reclamantul va trebui să ataşeze la cerere actul
administrativ pe care îl atacă, după caz, răspunsul autorităţii prin care i se comunică refuzul
rezolvării cererii sale privind un drept recunoscut de lege ori, dacă reclamantul nu a primit
nici un răspuns, copia cererii certificate pentru conformitate cu originalul. De asemenea va
trebui să anexeze, deşi legea nu o prevede în mod expres, dovada îndeplinirii procedurii
reclamaţiei administrative prealabile.
În cazul procedurii graţioase, art.333 alin.2 C. proc. civ. stabileşte că cererea trebuie
însoţită de înscrisurile pe care se sprijină. Cererea de divorţ trebuie însoţită şi de certificatul
de căsătorie şi, dacă este cazul, de certificatele de naştere ale copiilor minori (art.612 alin.3 C.
proc. civ.)4 .

Secţiunea a II– a
4
A se vedea Ciobanu, V. M., „Tratat…”, op. cit, vol. II, pp. 33-35;

5
Timbrarea cererii de chemare în judecată

Declanşarea unui proces civil necesită cheltuieli destul de mari, între care un loc
important îl ocupă taxele de timbru pe care cei ce introduc cereri la instanţele judecătoreşti
trebuie să le plătească.
Prin art.21 din Constituţie se consacră principiul accesului liber la justiţie dar textul nu
instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii,
care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de instanţele judecătoreşti, să
contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Prin urmare, regula este cea a timbrării
acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de
legiuitor. Aşadar, accesul liber nu înseamnă neapărat şi acces gratuit.
In prezent, faţă de reglementarea existentă, trebuie să distingem între taxele de timbru
şi timbrul judiciar5.

TAXELE DE TIMBRU

Reglementarea privind taxele de timbru este cuprinsă în Decretul nr.199/1955,


Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.911/1955, Instrucţiunile Ministerului Finanţelor
nr.1711/1960, Hotărârea Guvernului nr.318/1991 şi Ordonanţa Guvernului nr.10/1993
(aprobată prin Legea nr.102/1994, Legea nr. 146/1997 modificată prin Hotărârea Guvernului
nr.752/1999.
Potrivit art.2 din Decretul nr.199/1955 taxele de timbru se datorează atât de către
persoanele fizice cât şi de către cele juridice şi ele se plătesc anticipat. Deci nu pot fi primite
sub sancţiunea amenzii, cereri netimbrate sau insuficient timbrate (art.12 din Decret). În mod
excepţional, pentru motive temeinice arătate în rezoluţia preşedintelui sau judecătorului de
serviciu, se pot primi cereri netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească
taxele până la primul termen de judecată.
Valoarea taxei de timbru se stabileşte, atunci când nu este fixă, de către instanţă,
partea nemulţumită având deschisă calea contestaţiei la Direcţia finanţelor publice şi apoi la
Ministerul Finanţelor. După epuizarea căilor administrativ-jurisdicţionale, partea are deschisă
5
A se vedea Daghie, V., Apostu, I., Guriţă, E., „Elemente de procedură ...”, Ed. Național, București, 1999, p.
39;

6
calea recursului la secţia de contencios-administrativ a Curţii Supreme de Justiţie (art.4 din
Legea nr.29/1990)6.
Din punct de vedere al taxelor de timbru, dispoziţiile legale disting între cereri şi
acţiuni evaluabile în bani, şi cereri şi acţiuni neevaluabile în bani după cum urmează:
1. În cazul cererilor evaluabile în bani, taxa se calculează potrivit art.1 din Hotărârea
Guvernului nr.672/1999 proporţional şi progresiv în funcţie de valoarea obiectului cererii
astfel: până la valoarea de 300.000 lei – 15.000 lei; între 300.000 lei şi 3.000.000 lei – 15.000
lei +10% pentru ce depăşeşte 300.000 lei; între 3.000.000 lei şi 30.000.000 lei –285.000 lei +
8% pentru ce depăşeşte 3.000.000 lei; între 30.000.000 lei şi 150.000.000 lei – 2.445.000 lei +
6% pentru ce depăşeşte 30.000.000 lei; între 150.000.000 lei şi 300.000.000 lei – 9.645.000
lei + 4% pentru ce depăşeşte 150.000.000 lei; între 300.000.000 lei şi 1.500.000.000 lei –
15.645.000 lei + 2% pentru ce depăşeşte 300.000.000 lei; şi peste 1.500.000.000 lei –
39.645.000 lei + 1% pentru ce depăşeşte 1.500.000 lei
2. Cererile neevaluabile în bani se taxează potrivit art.2 din Hotărârea Guvernului
nr.752/1999 cu o sumă fixă. Deoarece textul se referă şi la timbrarea unor căi de atac şi a unor
cereri din materia executării silite, în continuare mă voi referi numai la acele cereri care au
legătură cu judecata în prima instanţă.
Astfel:
 cereri pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, introduse în
condiţiile art.111 C. proc. civ. 150.000 lei (lit.a);
 cereri care privesc dreptul de folosinţă al locuinţei sau a unor încăperi, nelegate
de plata anumitor sume de bani, precum şi cereri de ordonanţă preşedinţială al
căror obiect nu este evaluabil în bani: 75.000 lei (lit.b).
 cereri pentru stabilirea calităţii de moştenitor, a masei succesorale, cereri de
raport, cereri de reducţiune a libertăţilor şi cereri de partaj: 150.000 lei7 (lit.c);
 cereri de suspendare a executării silite, inclusiv a executării vremelnice,
precum şi cereri în legătură cu măsurile asigurătorii: 75.000 lei (lit.e);
 cereri de perimare: 75.000 lei (lit.f);
 acţiuni în grăniţuire, în cazul în care nu cuprind şi revendicarea unei porţiuni
de teren: 150.000 lei (lit.i);

6
A se vedea Ciobanu, V. M., „Tratat…”, op. cit, vol. II, p. 36;
7
În cazul cererilor de ieşire din indiviziune, sau de partaj, dacă se contestă cotele părţi, masa bunurilor de
împărţit, drepturile ce se cuvin unui coindivizar, reclamantul este obligat să timbreze în raport de valoarea
bunurilor şi drepturilor contestate – Trib. Supr., sec. civ., dec.nr. 725/1970, în R.R.D. nr.11/1970, p.168;

7
 acţiuni posesorii şi cereri care au ca obiect servituţi: 150.000 lei (lit.j);
 cereri de strămutare în materie civilă: 30.000 lei (lit.k);
 cereri introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau
prin refuzul nejustificat al unei autorităţi de a le rezolva cererea la un drept
recunoscut de lege: 30.000 lei dacă se solicită anularea actului sau, după caz,
recunoaşterea dreptului pretins; 10 % din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de
300.000 lei în cazul cererii cu caracter primordial prin care se solicită şi
repararea pagubei suferite (lit.m);
 cereri pentru refacerea înscrisurilor şi a hotărârilor dispărute, precum şi cereri
de repunere în termen: 30.000 lei (lit.n);
 cereri privind instituirea de măsuri asigurătorii asupra navelor şi aeronavelor:
3.000.000 lei (lit.p);
 cereri pentru repunerea pe rol, când suspendarea se datorează părţilor 50% din
taxa datorată la cererea sau acţiunea a cărei judecare a fost suspendată (lit.s);
 cereri pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, pentru
fiecare exemplar de copie: 6000 lei/pagină (lit.t)8.
Dacă cererea are mai multe capete şi dispoziţiile legale nu prevăd expres o altă soluţie,
taxa de timbru se datorează distinct pentru fiecare capăt de cerere, iar dacă nu se timbrează
toate capetele taxabile, sancţiunea prevăzută de lege va afecta nu numai capetele de cerere
netimbrate ci întreaga cerere ca insuficient timbrată.
Dacă după sesizarea instanţei reclamantul îşi modifică cererea de chemare în judecată,
instanţa va obliga partea să achite taxa sau diferenţa de taxă până la cuantumul legal cel mai
târziu până la primul termen de judecată.
În cazul în care partea nu achită taxa de timbru fixată de către instanţă sau, în urma
contestaţiei de către organul competent, cererea se anulează ca netimbrată sau insuficient
timbrată. Dacă cererea a fost modificată pe parcursul procesului ori s-au formulat cereri
incidentale şi cerinţa timbrării a fost satisfăcută, sancţiunea nulităţii va lovi plusul de pretenţii
sau cererile ulterioare netimbrate9.
Este vorba astfel de o nulitate necondiţionată de vătămare, care intervine pentru
nerespectarea cerinţei legii. Sancţiunea nulităţii nu poate interveni dacă instanţa nu a

8
A se vedea Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.454 din 20 septembrie 1999, pp. 3-5;
9
S-a decis că, în cazul unei unităţi de stat, anularea cererii ca netimbrată la cererea jurisconsultului unităţii
reclamantei este posibilă, deoarece echivalează cu o renunţare la judecată şi nu la dreptul subiectiv, fiind posibilă
introducerea unei noi acţiuni – Trib. Supr., sec. civ., dec.nr.1117/1989 în R.D. nr.6/1990, p. 77;

8
încunoştiinţat partea despre necesitatea de a timbra cererea şi în această situaţie este necesar
să acorde un termen până la care trebuie satisfăcută cerinţa timbrării. Numai dacă şi după
acordarea acestui termen nu se satisface cerinţa legală a timbrării cererea va fi anulată.
Dacă regula o constituie timbrarea oricărei cereri adresate instanţelor judecătoreşti,
există şi situaţii de excepţie, în care cererile, chiar dacă e vorba de o cerere de chemare în
judecată nu se timbrează.
Este vorba în primul rând de cererile adresate în cursul desfăşurării judecăţii şi care nu
se modifică caracterul sau valoarea taxabilă a cererii iniţiale, cum ar fi cererea prin care se
depune lista de martori, cererea prin care se comunică schimbarea domiciliului ori domiciliul
ales, cererea prin care se solicită cheltuielile de judecată.
Pe de altă parte, legea prevede categorii de cereri care sunt scutite de taxe de timbru
cum ar fi cererile care au ca obiect litigii de muncă, pensii de orice fel, despăgubiri pentru
vătămări corporale, adopţia, interdicţia, tutela, curatela, anularea, rectificarea sau completarea
actelor de stare civilă, acţiunile şi cererile civile născute din raporturile reglementate de Legea
nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (art.150 alin.3), litigiile referitoare la
invenţii prevăzute de art.61 din Legea nr.64/1991, cererile şi acţiunile privind drepturile
prevăzute de Legea nr.67/1995 privind ajutorul social (art.27 alin.2) etc.
Scutirile de plata taxelor de timbru pot viza şi anumite categorii de persoane sau
organe expres prevăzute de lege: autoritatea tutelară în materie de aplicare a Codului familiei;
procurorii pentru cererile introduse în exercitarea atribuţiilor lor; cererile şi actele de
procedură ale organizaţiilor sindicale (art.49 din Legea nr.54/1991); Ministerul Finanţelor şi
organele sale teritoriale pentru cererile, acţiunile şi măsurile pe care le îndeplinesc în vederea
realizării creanţelor bugetare (art.105 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996)10 etc.
În măsura în care, legea timbrului, sau o lege specială, nu prevede scutirea, ori dacă
cel interesat nu face dovada acordării unei asemenea scutiri, cererea trebuie taxată chiar dacă
o lege nu prevede în mod expres necesitatea timbrării, deoarece regula o constituie timbrarea
şi deci legea specială se completează şi în privinţa timbrării cu legea generală11 .

TIMBRUL JUDICIAR

10
A se vedea Crişu, C., Crişu, Șt., Frăteanu, R., „Ghid juridic privind taxele de timbru şi timbrul judiciar”, Ed.
Arggesis, Curtea de Argeş, 1998, p. 25;
11
A se vedea Ciobanu, V. M., „Tratat…”, op. cit, vol. II, p. 48;

9
La taxa de timbru se adaugă timbrul judiciar instituit prin Ordonanţa Guvernului
nr.32/1995, aprobată şi modificată prin Legea nr.106/1995 modificată şi completată prin
Legea nr.123/1997 şi prin Ordonanţa Guvernului nr.10/199812.
Prin Ordonanţa Guvernului nr.10/1998 privind timbrul judiciar s-a instituit timbrul
judiciar care potrivit art.1, se aplică acţiunilor cererilor, actelor şi serviciilor de competenţa
tuturor instanţelor judecătoreşti, Ministerul Justiţiei şi instituţiilor care-i sunt subordonate
precum şi actele notariale ce se îndeplinesc de notarii publici. Timbrul judiciar nu se aplică în
cazurile în care nu se percep taxe de timbru.
Referitor la cererile de competenţa instanţelor judecătoreşti, art.3 şi 4 stabilesc că ele
se timbrează cu timbru judiciar în valoare de: 3000 lei în cazul cererilor de chemare în
judecată (în cazul în care se solicită soluţionarea în fond a cauzei); 15.000 lei în cazul
cererilor care au ca obiect exercitarea unei căi de atac precum şi în cazul cererilor pentru
eliberarea de copii, certificate, învestirea cu formulă executorie, transcrierea în registrele de
publicitate a înstrăinărilor de imobile, înscrierea drepturilor de ipotecă, orice alte notări în
registrele de publicitate, notificări şi somaţii comunicate prin executorii judecătoreşti şi orice
alte cereri care nu fac obiectul activităţii de judecată dar sunt supuse, potrivit legii, taxei de
timbru; 15.000 lei dacă cererile de chemare în judecată ce privesc fondul sau cele pentru
exercitarea uneia de atac au ca obiect o valoare mai mare de 1.000.000 lei; 30.000 lei pentru
cereri ce au ca obiect valoarea mai mare de 10.000.000 lei şi 50.000 lei dacă valoarea este de
peste 100.000.000 lei13.
Cererile care se datorează timbrului judiciar, nu vor fi primite şi înregistrate dacă nu
sunt timbrate corespunzător, iar în cazul nerespectării dispoziţiilor legii, se va proceda
conform prevederilor referitoare la taxa de timbru.

Secţiunea a III–a

12
Ordonanţa Guvernului nr.10/1998 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 30
ianuarie 1998;
13
A se vedea Apostu, I., „Îndrumar privind taxa de timbru şi timbrul judiciar pentru cererile adresate
instanţelor judecătoreşti, Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie”, Ed.
Naţional, Bucureşti, 1997, pp. 87-88;

10
Introducerea cererii de chemare în judecată şi constituirea dosarului

Cererea de chemare în judecată se depune la instanţa competentă, alăturându-se atâtea


copii de pe cerere câţi pâraţi sunt.
Dacă mai mulţi pârâţi au un singur reprezentant, sau dacă pârâtul are mai multe calităţi
juridice, se va comunica o singură copie de pe cerere şi de pe înscrisuri, şi se va înmâna o
singură citaţie (art.113 C. proc. civ.).
Dacă cererea este trimisă prin poştă sau prin curier, la registratură, primeşte în aceeaşi
zi, dată certă, după care se predă preşedintelui instanţei spre rezolvare având ataşat şi plicul 14.
Plicul este necesar pentru a verifica uneori, în raport cu data poştei de pe scrisoarea
recomandată, dacă cererea de chemare în judecată a fost introdusă în termen.
Când reclamantul se înfăţişează personal la preşedintele instanţei sau la judecătorul de
serviciu, aceştia urmează să verifice mai întâi dacă cererea se referă la un raport litigios, sau la
un interes ce se poate realiza numai pe calea justiţiei fiind deci necesară sesizarea instanţei
judecătoreşti. Se va verifica dacă s-a îndeplinit, când este cazul, procedura prealabilă sesizării
instanţei. Dacă cererea este de competenţa altei instanţe, ori a unui organ fără activitate
jurisdicţională, sau dacă nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege, se vor da
reclamantului îndrumările corespunzătoare dar dacă acesta insistă în depunerea cererii, ea va
fi primită urmând să decidă instanţa15.
O altă verificare ce se impune a fi făcută la primirea cererii, se referă la satisfacerea
cerinţei timbrării. În acest caz preşedintele sau judecătorul de serviciu nu pot – sub sancţiunea
amenzii – primi şi dispune înregistrarea cererilor care nu sunt legal timbrate. Numai în caz
excepţional, pentru motive arătate în rezoluţie, pot reţine cereri netimbrate obligând partea –
sub sancţiunea nulităţii – să plătească taxa până la primul termen de judecată16.
Cererea depusă de parte personal, sau prin mandatar primeşte dată certă la prezentarea
ei preşedintelui sau judecătorului de serviciu.
Indiferent dacă cererea este trimisă prin poştă, sau curier, ori este depusă de parte,
preşedintele, respectiv judecătorul de serviciu, va stabili prin rezoluţie completul care va

14
A se vedea art.42 alin.1 din „Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea compartimentelor auxiliare ale
instanţelor judecătoreşti” aprobat prin Ordinul ministrului Justiţiei nr.991/C/1993;
15
A se vedea Ciobanu, V. M., „Tratat…”, op. cit, vol. II, p. 48;
16
Ministerul Finanţelor, „Instrucţiuni…”, pp. 14-16;

11
soluţiona cauza şi primul termen de judecată 17. Acesta va fi astfel fixat încât, de la data
primirii citaţiei pârâtul să aibă cel puţin 30 de zile pentru depunerea întâmpinării, iar pricinile
urgente cel puţin 5 zile. Dacă pârâtul locuieşte în străinătate, se poate fixa un termen mai
îndelungat. O dată cu fixarea termenului se va dispune, dacă s-a cerut prin cerere, citarea
pârâtului la interogator sub rezerva dezbaterii la termen.
Dacă reclamantul este prezent la fixarea termenului, el ia termenul în cunoştinţă şi nu
va mai fi citat (art.114 alin.2 C. proc. civ.)18, trebuind să semneze pe cerere.
Prin rezoluţie, preşedintele, respectiv judecătorul de serviciu, va dispune citarea
pârâtului şi va comunica acestuia, o dată cu citaţia, copii de pe cerere şi înscrisuri, punându-i-
se în vedere să depună la dosar întâmpinarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat
pentru judecată.
Comunicarea copiei de pe cerere şi înscrisuri o face instanţa, care nu poate trece la
soluţionarea cauzei dacă copia de pe cerere nu a fost comunicată pârâtului, sau dacă aceasta
nu a înţeles că ia cunoştinţă de ea în instanţă19.
După ce preşedintele, sau judecătorul de serviciu, au stabilit prin rezoluţie elementele
de mai sus, cererea de chemare în judecată se predă arhivarului registrator, care îi dă număr
din registrul general de dosare care va reprezenta numărul dosarului 20, iar apoi o înscrie şi în
opisul alfabetic21, registrul informativ22, şi registrul de termene al arhivei23.
În acest fel, s-a constituit dosarul cauzei care se va îmbogăţi pe parcurs cu alte acte de
procedură provenind de la părţi, instanţă sau alţi participanţi la proces24.

17
Fixarea termenului şi a completului de judecată trebuie făcută ţinând seama de natura şi urgenţa cauzei precum
şi de necesitatea alcătuirii unor şedinţe echilibrate;
18
În rezoluţia prin care se dă reclamantului termenul în cunoştinţă pentru a se prezenta în faţa instanţei, trebuie
să se precizeze nu numai ziua ci şi ora prezentării – Trib. Supr., sec. civ., dec. nr.428/1975, în R.R.D. nr.10/1975,
p. 65;
19
A se vedea Ciobanu, V. M., „Tratat…”, op. cit, vol. II, p. 50;
20
Sub acest număr se vor înregistra şi toate cererile accesorii sau incidentale depuse ulterior, cum ar fi, chemarea
în garanţie, intervenţia, perimarea, aplicarea sechestrului judiciar;
21
În opisul alfabetic se trec numele şi prenumele tuturor părţilor ce figurează în cauză, inclusiv ale persoanelor
introduse ulterior în proces, indicându-se numărul dosarului la fiecare persoană în parte;
22
În registrul informativ se menţionează pentru fiecare dosar: primul termen de judecată şi termenele fixate de
instanţă ulterior; data ieşirii dosarelor din arhivă şi persoana sau organul la care s-au predat; data reintrării
dosarelor în arhivă; numărul şi data hotărârii precum şi soluţia pe scurt; data trimiterii dosarului la o altă instanţă
sau la alt organ şi data revenirii dosarului; conexarea sau ataşarea unui dosar la altul;
23
În registrul sau condica de termene a arhivei se trec toate dosarele pe termenele de judecată fixate.

12
Bibliografie

I STUDII CU CARACTER GENERAL, TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII

1. APOSTU, I., „Îndrumar privind taxa de timbru şi timbrul judiciar pentru


cererile adresate instanţelor judecătoreşti, Ministerului Justiţiei şi Parchetului
de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie”, Ed. Naţional, Bucureşti, 1997.
2. BELEIU, GH., „Drept civil român”, Casa de editură şi presă Şansa S.R.L.,
Bucureşti, 1995.
3. BOROI, G., RĂDESCU, D., „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”,
Ed. All, Bucureşti, 1994.

24
Pe coperta dosarului se va menţiona numai denumirea instanţei, numărul dosarului, numele părţilor, obiectul
pricinii, numărul şi data hotărârii (după soluţionare), indicele statistic şi poziţia din registrul de executări. În
interiorul dosarului filele lui trebuie cusute şi numerotate, iar atunci când se înaintează la instanţa de apel sau de
recurs, ori se depune în conservare, se va proceda la numirea definitivă, şi aplicarea sigiliului, iar pe faţa
interioară a ultimei coperte arhivarul registrator va certifica numărul filelor în cifre şi în litere. Volumul unui
dosar nu poate depăşi 300 de file.

13
4. CĂRPENARU, ST. D., „Procedura reorganizării şi lichidării judiciare”, Ed.
Atlas Lex, Bucureşti, 1996.
5. CIOBANU, V. M., „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”, (vol.II), Ed.
Naţional, Bucureşti, 1997.
6. CRIŞU, C., CRIŞU, ST., FRĂTEANU, R., „Ghid juridic privind taxele de
timbru şi timbrul judiciar”, Ed. Argessis, Curtea de Argeş, 1998
7. DAGHIE, V., APOSTU, I., „Elemente de drept public şi privat”, Ed. Naţional,
Bucureşti, 1998.
8. DAGHIE, V., APOSTU, I., GURIŢĂ, E., „Elemente de procedură civilă şi
administrativă”, Ed. Naţional, Bucureşti, 1999.
9. DELEANU, I., „Procedură civilă”, Ed. Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1994.
10. DELEANU, I., „Tratat de procedură civilă”, Ed. Europa Nova, Bucureşti,
1995.
11. HEROVANU, E., „Legea pentru accelerarea judecăţilor din 11 iulie 1929
explicată şi adnotată”, Ed. Cultura poporului, Bucureşti, 1938.
12. HEROVANU, E., „Teoria execuţiunii silite”, Ed. Librăriei Cioflec, Bucureşti,
1942.
13. IORGOVAN, A., „Tratat de drept administrativ”, (vol.II), Ed. Nemira,
Bucureşti, 1996.
14. MĂGUREANU, FL., „Drept procesual civil român”, Ed. All Beck, Bucureşti,
1998.
15. NEGULESCU, P., „Teoria popririi”, Ed. Şt., Bucureşti, 1927.
16. PORUMB, G., „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”, Ed. Şt.,
Bucureşti, 1960.
17. PRISCA, N., „Drept constituţional”, E.D.P., Bucureşti, 1977.
18. STOENESCU, I., ZILBERSTEIN, S., „Drept procesual civil. Teoria generală”,
E.D.P., Bucureşti, 1983.
19. SUDIT, D., „Poprirea”, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1936.
20. UNGUREANU, O., „Actele de procedură în procesul civil (în faţa primei
instanţe)”, Casa de editură şi presă Şansa S.R.L., Bucureşti, 1994.
21. ZILBERSTEIN, S., CIOBANU, V. M., BĂCANU, I., „Drept procesual
civil .Executarea silită”, (vol.II), Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996.

14
II ARTICOLE ŞI STUDII DE SPECIALITATE

1. CIOBANU, V. M., „Termenele prevăzute de articolul 5 din Legea


contenciosului administrativ”, în R.D. nr.1/1992.
2. GHERGHINESCU, P., „Reclamaţia prealabilă obligatorie la organul
administrativ care a emis actul administrativ ilegal, în R.R.D. nr.4/1969.
3. LASCU, I., „Reclamaţia administrativă emitentă în cadrul contenciosului
administrativ”, în R.D.C. nr.3/1994.
4. POPA, E., „Natura juridică a termenului de 15 zile prevăzut de art.101 alin.2
din Legea nr.69/1991”, în R.D. nr.1/1993.
5. UNGUREANU, O., „Propunere de “lege ferenda” referitoare la reglementarea
cererii reconvenţionale”, în R.R.D. nr.11/1983.

III MATERIALE DE PRACTICĂ JUDICIARĂ

1. CURTEA DE APEL BRAŞOV, „Culegere de practică judiciară pe anii 1994-


1998”, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999.
2. MIHUŢĂ, I., „Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului
Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1969 - 1975”, Ed. Şt. şi Enc.,
Bucureşti, 1976.
3. MIHUŢĂ, I., LESVIODAX, AL., „Repertoriu de practică judiciară în materie
civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1952-
1969”, Ed. Şt., Bucureşti, 1970.
4. TRIBUNALUL SUPREM. „Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe
anii 1952-1954”.
5. TRIBUNALUL SUPREM. „Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe
anul 1955”.
6. TRIBUNALUL SUPREM. „Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe
anul 1959”.
7. TRIBUNALUL SUPREM. „Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe
anul 1978”.

15
IV NOTE DE PRACTICĂ JUDICIARĂ

1. MUNTEANU, ȘT., „Notă” la încheierea din 24 decembrie 1980 (dosar


nr.7000/1980) a Jud. Târgu – Jiu, în R.R.D. nr.11/1981.

16