Sunteți pe pagina 1din 7

GENUL EPIC (planurile schematic, sper să ajute mai mult!

Basmul popular

Basmul este o specie a epicii populare sau culte, în care se povestesc întâmplări
fantastice, puse pe seama unor personaje sau forțe supranaturale, aflate în luptă cu
forțele răului, pe care le înving.

Consider că fragmentul citat din opera literară X întrunește caracteristicile acestei


opere literare: are caracter oral, anonim, sincretic și tradițional, timpul și spațiul sunt
vag precizate.

-Un prim argument este reprezentat de faptul că tema constă în lupta dintre bine și
rău-REZUMAT!

Timpul și spațiul în care se desfășoară acțiunea sunt vag precizate (ex.)

Se remarcă prezența formulelor tradiționale (inițiale, mediane/finale-exemple+ce rol


au?)

-Basmul X are caracter oral, tradițional, colectiv și anonim, observându-se folosirea


expresiilor/cuvintelor populare, (exemple!), care sunt mărci ale oralității (ex.)

-O altă caracteristică a basmului este reprezentată de împletirea elementelor reale cu


cele supranaturale.

-se identifică motive specifice basmelor-motivul călătoriei/al împăratului fără urmași/al


probelor/al animalului năzdrăvan/al luptei, dar și prezența cifrelor magice (trei fete de
împărat, trei mere, trei palate etc.) și a obiectelor miraculoase (oglindă, perie, amnar,
paloș, apa vie, apa moartă etc.).

De asemenea, se identifică personaje specifice basmelor populare. Eroul (personajul


principal) este ..., care învinge forțele răului prin calitățile sale (de menționat măcar o
calitate, bunătate, curaj, cinste, modestie, generozitate, inteligență...).

În concluzie, deoarece este prezentată ideea binelui care triumfă în fața răului, iar
elementele reale se împletesc cu cele supranaturale, consider că textul X (cules de
Y) este un basm popular.

Fabula

Fabula este o specie a genului epic, în versuri sau în proză, cu o acțiune puțin
dezvoltată, din care se desprinde o învățătură și prin care sunt satirizate fapte și
atitudini omenești greșite cu scopul de a le îndrepta. Defectele umane sunt puse pe
seama necuvântătoarelor, personajele fiind reprezentanți ai lumii animale/vegetale și
minerale.

Consider că textul ,,X’’ de Y este reprezentativ pentru specia literară de fabulă,


deoarece prezintă trăsăturile specifice acesteia: structura specifică și tipologiile de
personaje.

În primul rând,

-ideile sunt relatate în mod indirect, de un narator..., prin intermediul personajelor și


al acțiunii. Textul respectă structura specifică unei fabule. Partea narativă/sceneta
urmărește acțiunea la care participă personajele/În această fabulă, morala este
implicită, însă poate fi dedusă cu ușurință din povestirea alegorică...(se explică
morala).

Coordonatele spațio-temporale conferă caracter de generalitate întâmplărilor,


accentuând astfel rolul moralizator al operei literare. (unde și când?)

În al doilea rând,

-textul este unul alegoric, ideile abstracte fiind exprimate prin mijloace concrete, cu
scopul de a reda viziunea autorului asupra greșelilor omenești. Personajele sunt
construite în antiteză și reprezintă diferite defecte/tipuri umane (se explică tipul uman
reprezentat de personajele din text. Câte un citat pentru fiecare personaj!).

În concluzie, deoarece textul are o structură specifică și se construiește în jurul unei


alegorii, cu scopul de a satiriza anumite defecte umane, consider că opera X de Y
întrunește caracteristicile specifice unei fabule.

Mesajul unui text epic/ sau/Opinia despre semnificațiile unui text epic

Mesajul unei opere literare reprezintă împletirea ideilor, a sentimentelor și a


semnificațiilor exprimate cu ajutorul mijloacelor artistice, prin care scriitorul își invită
cititorul să pătrundă dincolo de țesătura textuală a operei sale, în căutarea sensurilor
ascunse.

Textul literar X de Y este o operă epică, care are ca temă... . În opinia mea mesajul
desprins din acest text este acela că...

În primul rând, mesajul este sugerat de conținutul de idei al textului. (Rezumatul


textului.)

-În al doilea rând, perspectiva naratorului obiectiv oferă o cheie de interpretare în


ceea ce privește mesajul fragmentului citat. ( se găsește și se explică o secvență din
care reiese părerea naratorului legată de temă, de deciziile unui personaj, de
comportamentul acestora, etc).

- În plus, modul în care sunt construite personajele sugerează viziunea autorului


asupra...

De asemenea, limbajul artistic are un rol important în relevarea mesajului textului.


(ex. de resurse expresive și comentate!)

În concluzie, consider că opera literară X de Y pune în lumină...


Astfel, textul impresionează prin ideile exprimate și prin mesajul profund desprins din
fragmentul citat.

TITLUL OPEREI EPICE

Titlul, cheie de lectură a operei X de Y, îi anticipează semnificaţiile, fiind o fereastră


deschisă către mesajul acesteia; situează cititorul într-un anumit orizont de aşteptare,
aflându-se în concordanţă cu întreg conţinutul ideatic al textului. Acesta este un
element paratextual care contribuie la decodarea temei discursului epic…(care
este?)

În primul rând, din punct de vedere structural, titlul este de tip...analitic/sintetic , fiind
alcătuit din…(ce cuvinte alcătuiesc titlul-valori morfologice).

-El anticipează tema/motivul central/numele personajului central/coordonatele


spatial/temporale ale cadrului descris/starea dominantă/insinuează o anumită
atitudine…. (formulezi concret; )

-De asemenea, titlul este în strânsă legătură cu semnificaţiile profunde ale operei.
Astfel, un termen/întreg titlul este reluat în incipitul/finalul textului fragmentar,
devenind laitmotivul), accentuând ideea că…/ deşi titlul nu apare reluat în textul epic,
el prefigurează esenţa ideatică a acestuia şi concentrează semnificaţiile aparte.
-Semnificaţiile titlului se întregesc şi prin prezenţa în operă a termenilor/sintagmelor
ce alcătuiesc câmpul lexico-semantic al...(ex.)

-Totodată, titlul este emblematic pentru conținutul ideatic al textului epic, acțiunea
fragmentului fiind construită pe baza narațiunii/dialogului/descrierii-rezumatul
textului).

În al doilea rând,

-apar procedeele artistice variate care susţin mesajul poetic prefigurat de titlu
(numeşti şi exemplifici 2-3 figuri de stil diferite)

-Totodată, având caracter rezumativ, titlul este purtătorul mesajului fragmentului epic,
a gândurilor, ideilor, și sentimentelor transmise indirect, prin intermediul instanțelor
narative, naratorul și personajele…(formulezi, pe scurt, părerea ta despre mesajul
fragmentului, în relație cu titlul și faci referire și la personaje).

Aşadar, titlul fragmentului…de…se constituie într-o cheie de lectură a textului,


determinând cititorul să pătrundă în universul ficţional care transfigurează original
realitatea, din perspectiva subiectivă a autorului.

Regulile rezumatului

! Cele 4 repere pe care trebuie să le urmărești în redactarea unui rezumat sunt:

1-Respectarea fidelității față de textul/fragmentul de text respectiv;


2-Deprinderea ideilor principale ale textului/fragmentului de text;

3-Prezentarea concisă, pe baza ideilor principale, a succesiunii întâmplărilor la care


participă personajele;

4-Respectarea altor convenții specifice rezumatului;

+redactarea la persoana a III-a;

+utilizarea modurilor și a timpurilor verbale potrivite (perfectul compus sau prezentul,


dar NU perfectul simplu);

+trecerea de la vorbirea directă la vorbirea indirectă, fără dialog inserat;

+relatarea obiectivă, fără intervenții emotional-subiective și fără citate.

Schița

Schița este o specie a genului epic în proză, de mici dimensiuni, în care este relatată
o singură întâmplare semnificativă din viața unui personaj sau a unui număr redus de
personaje. Acțiunea este alertă, se petrece într-un interval de timp scurt și într-un
spațiu restrâns.

În opinia mea, fragmentul citat din opera literară X de Y respectă la toate nivelurile,
de formă și de conținut, trăsăturile acestei specii literare: accentul este pus pe o
întâmplare din viața unui personaj și timpul și spațiul sunt restrânse.

Un prim argument este prezența acțiunii, care este simplă, liniară, fără episoade
laterale și evoluează alert. Există un singur fir narativ, care urmărește un moment...
(ce anume se întâmplă în text? REZUMAT).

-timpul și spațiul sunt restrânse (ex.)

De asemenea, fiind o operă epică, modul de expunere predominant este narațiunea,


care are rolul de a relata întâmplările (ex), se împlește cu dialogul (ex+ce rol are).

Nu în ultimul rând, numărul personajelor este redus, fiind pus în lumină protagonistul,
care este caracterizat prin trăsăturile sale esențiale, conturând un anumit tip uman. X
(numele lui) este caracterizat sumar...

În concluzie, deoarece sunt îndeplinite toate caracteristicile acestei specii literare,


consider că textul X de Y este o schiță.

Nuvela

Nuvela este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni relativ reduse în raport
cu romanul, dar mai ample decât schita, cu o actiune care urmăreste un singur fir
narativ, cu o intrigă complexă si cu un conflict care determină întreaga actiune.
Personajele, nu foarte numeroase, sunt caracterizate succint, în funcție de
contribuția lor la desfășurarea acțiunii. Accentul se pune mai puțin pe acțiune și mai
mult pe evoluția personajelor.

Fragmentul citat din opera literară X de Y respectă la toate nivelurile, de formă și de


conținut, trăsăturile acestei specii literare: accentul cade pe caracterizarea
personjului centra, este prezent un conflict puternic.

În primul rând, fiind o operă epică, principala instantă a comunicării narative este
naratorul (obiectiv/subiectiv) care relatează întâmplările la persoana I sau a III-a.
Modul predominant de expunere este naratiunea, care se imbină cu descrierea si cu
dialogul.

-nuvela/textul fragmentar urmăreste un singur fir narativ, dezvoltat în jurul unui


conflict puternic (exterior/interior - precizare), care antrenează o serie de personaje
(se face rezumatul).

De asemenea, mobilitatea acțiunii în timp și în spațiu este marcată prin intermediul


indicilor.(ex.)

În al doilea rând, accentul cade asupra evolutiei personajulului principal (asupra


caracterizării acestuia), nu asupra întâmplărilor (caracterizare!)

În concluzie, întrunind toate aceste caracteristici, textul fragmentar X de Y este o


nuvelă.

Caracterizarea unui personaj

X de Y este o operă...în care autorul pune în lumină...(tema, ideea centrală a


textului).

Z este personajul principal/protagonistul al acestei opere literare/al acestui fragment,


deoarece autorul evidențiază comportamentul acestuia în raport cu celelalte
personaje. Acesta este...(o frază despre rolul personajului, meseria sa, starea civilă
etc.).

Trăsăturile lui Z sunt redate atât prin caracterizarea directă, cât și prin caracterizarea
indirectă, ce reiese din limbaj, comportament, relațiile cu alte personaje și
întâmplările la care participă. Aici, Z este surprins în momentul în care...(rezumatul
fragmentului în 2-3 rânduri, insistând pe faptele personajului).

Portretul fizic al personajului este realizat în mod direct de câtre narator/de către
celelalte personaje-cu exemple. (! Dacă portretul fizic lipsește: Nu sunt precizate
detalii de ordin fizic în ceea ce privește personajul X, deoarece autorul a vrut să
evidențieze trăsăturile sale morale/, deoarece personajul reprezintă un tip uman,
generalizând o întreagă categorie socială.).

Personajului i se conturează un portret moral complex, (ex.)

=Între procedeele de caracterizare indirectă un rol important îl ocupă și numele


personajului Z, care sugerează....
=De asemenea, atitudinea naratorului față de personaj oferă o perspectivă aparte
asupra acestuia (care este!)

În concluzie, consider că în acest fragment, autorul Y vrea să contureze un anumit tip


de personaj/să ilustreze o anumită trăsătură umană etc., portretizat (ă) în personajul
Z.

Argumentare genul epic

Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare, în proză sau în versuri, care se
bazează pe naratiune, ca modalitate principală de expunere, autorul exprimându-și,
în mod indirect, ideile și sentimentele, prin intermediul naratorului, personajelor care
sunt implicate într-o actiune, plasată în timp şi în spatiu.

Textul fragmentar selectat din opera X, de Y respectă la toate nivelurile, de formă și


de conținut, convențiile specifice unui asemenea tip de text: prezența acțiunii și
prezența personajelor.

Un prim argument este prezența unui fir narativ, care urmărește...(ce anume se
întâmplă în text-REZUMAT).

Un alt argument constă în prezența naratorului (obiectiv sau subiectiv, narator-


martor, narator-personaj, narator neimplicat etc.), care relatează faptele la persoana
I/a III-a (exemple). Alături de narațiune, se întâlnesc și alte moduri de expunere,
precum...(exemple și explicații).

-Mobilitatea acțiunii în timp și în spațiu este marcată prin intermediul indicilor


temporali și spațiali, povestirea desfășurându-se...(unde și când, cu exemple din
text).

Nu în ultimul rând, la acțiune participă numeroase personaje/un număr restrâns de


personaje. Despre personaje: (?)

În concluzie, deoarece se remarcă prezența acțiunii, a naratorului și a personajelor,


fragmentul citat din textul X, aparținându-i lui Y, aparține genului epic.

Morala fabulei

Caracterul educativ al fabulei constituie trăsătura fundamentală a acestei specii


epice, prin morală fiind promovate valori etice și sunt criticate, în mod indirect,
defectele umane. După părerea mea, morala fabulei X critică, prin intermediul
personajelor alegorice…(numești aspectele criticate: orgoliul, trufia, lașitatea,
ignoranța, zgârcenia, naivitatea, lenea, viclenia, răutatea, trădarea, egoismul).

În primul rând, semnificațiile textului se desprind din întâmplarea pilduitoare care


pune în evidență o morală. Subiectul fabulei (?) Morala fabulei este formulată explicit
de narator la finalul fabulei/ este exprimată de unul dintre personaje-o citezi și
interpretezi SAU este implicită și se deduce din întreg firul epic și din dialogul dintre
personaje-care este morala?
În al doilea rând, mesajul fabulei se conturează prin raportare la comportamentul
personajelor alegorice prezentate antitetic-care sunt personajele, ce tipuri umane
reprezintă, ce trăsături au?

În concluzie, mesajul fabulei transmite ideea că e bine să...și să evităm să..., mesajul
fiind în concordanță cu intenția moralizatoare a autorului care sugerează că astfel de
situații pot apărea și în zilele noastre și ne îndeamnă să nu procedăm precum
personajul/ personajele criticate.

S-ar putea să vă placă și