Universitatea de Stat de Medicină si Farmacie “Nicolae Testemiţanu”

”Medicina
socială”
Elaborat de : Mihai Moroșanu, doctor
în medicină, conferențiar universitar
 Medicina socială este o ramură a
medicinei, și o parte a sănătății publice
care se bazează pe constatarea conform
căror factori (sociali, biologici,
culturali) a fost determinată starea de
sănătate a unei populații, unui grup
populațional.
 Medicina socială se preocupă ca știință de prevenirea
îmbolnăvirilor, prelungirii vieții, promovarea
sănătății prin efortul organizat al comunității,
educația pentru sănătate, sporirea managementului
structurilor funcționale ale sistemului de sănătate
publică.
 Medicina socială este o ramură a medicinii, ce se ocupă cu
studiul stării de sănătate a populației în corelare cu factorii care o
influențează. Urmărește aplicarea cunoștințelor din diferite
ramuri ale medicinii în aspectul asigurării sănătății populației
unei comunități sau a întregii societăți, având o orientarea
predominant preventivă.
Sănătatea Publică reprezintă un sistem
bazat pe cunoștințe, deprinderi,
atitudini, abilități și responsabilități a
unei populații orientate spre
menținerea și îmbunătățirea stării de
sănătate. Obiectul de studiu al
sănătății publice îl constituie grupurile
umane.
 Medicina socială este știința și arta
care se preocupă cu:
 Pevenirea îmbolnăvirilor;
 Prelungirea vieții;
 Promovarea sănătății prin efortul organizat al comunității;
 Sanitația și mediul;
 Educația pentru sănătate;
 Organizarea sistemului de sănătate astfel încât să permită
accesul la un pachet de servicii pentru întreaga populație.
Obiectul medicinii sociale
este studierea stării de
sănătate a populației în
corelație cu factorii ce o
influențează.
. Constă în reducerea
desconfortului, bolilor,
incapacității de muncă (temporare
și stabile), deceselor premature.
 Scopul principal reprezintă cercetarea legităților sănătății
publice, legităților de dezvoltare a sistemelor de sănătate
publică pentru elaborarea programului științific argumentat cu
caracter strategic în aspectul sporirii nivelului de sănătate a
populației și a calității asistenței medico-sanitare.
•Creșterea speranței de viață sănătoasă pentru populație;
•Prevenirea deceselor evitabile sau premature;
•Îmbunătățirea calității vieții pentru persoanele cu boli cronice pe termen
lung sau disfuncții.
•Ameliorarea stării de sănătate prin intermediul prevenirii;
•Reducerea disconfortului;
•Reducerea incapacității de muncă temporare și stabile;
•Reducerea îmbolnăvirilor.
• Sarcinele principale ale OMS în aspectul menținerii,
promovării sănătății sunt:

•Rezolvarea problemelor de sănătate în aspect politic;

• Asigurarea activității ce ține de securitatea sănătății;
•Promovarea sănătății, profilaxia maladiilor.
 Este reprezentat de asigurarea controlului
asupra nivelului de sănătate, morbidității
prin efort comun și organizat, prin
participarea activă a întregii comunități,
prin metode practice și teoretice utilizate
de medicina socială, sunt elaborate reforme
de evaluare, aplicare a programului de
sănătate într-o comunitate.
 Însușirea bazelor medicinii sociale prevede pregătirea
viitorilor specialiști- medici sub aspectul: studierii
problemelor medico-sociale într-un spectru larg,
posibilității de a analiza și de a cerceta influența
factorilor medico-sociali asupra sănătății populației în
condiții istorice concrete de dezvoltare a societății,
asupra organizării și efectuării acțiunilor curativ-
profilactice în populație.
 Medicul practician trebuie să analizeze rezultatele
activității sale, să cunoască cu desăvârșire cerințele
generale, regulile, ordinea și consecvența acțiunilor
pentru îndeplinirea oricărei cercetări.
Metode tehnice ale statisticii sanitare și epidemiologice;
Metode de evaluare a morbidității populației sub toate formele ei de
expresie;
Relațiile de cauzalitate dintre factorii de risc și îmbolnăviri;
Fenomene demografice;
Administrarea și organizarea activității și a serviciilor de organizare a
sănătății populației comunitare, prin aplicarea managementului
calitativ și a programelor sanitare efective;
Elemente de economie sanitară și legislație sanitară;
Teorie și metode de educație sanitară;
Cunoașterea politicii sanitare, metodologiei planificării, modalitățile
de finanțare, organizarea serviciilor de sănătate calitative.
Studiul inf luenței factorilor de risc socio-economici și de altă natură
asupra stării de sănătate și elaborarea măsurilor de prevenire
adecvate.
Epidemiologia
Morbiditatea populației
Expertiza medicală a vitalității
Sănătatea și patologia familiei
Educația pentru sănătate
Reabilitarea medico-socială și profesională.
Planificarea familiei
Problemele medico-sociale ale umanității
 Preistorică - atunci când are loc aplicarea unor măsuri de prim ajutor
medical;
 Antică 8000-2000 î. Hr. – se caracterizează prin creșterea natalității, creșterea
densității populației; apariția factorilor de risc pentru sănătate odată cu
dezvoltarea localităților urbane;
 Medievală sec.IV-XV – boala era considerată o pedepsă pentru păcate. În
această perioadă apar primele centre de învățământ medical și primele
facultăți. La Salermo -1000, Viena -1365; Paris- 1927;
 Renașterii: 1500-1570 – se dezvoltă industria și localitățile urbane cu formarea
factorilor de risc a condițiilor de muncă și de trai. Sănătatea populației era un
obiectiv guvernamental primordial.
 Iluministă - prin impactul asupra sănătății a condițiilor de trai (muncă,
nutriție). Ca științe existau: epidemiologia, statistica.
 Reformelor sociale: 1830-1875 - rolul statului era în organizarea asistenței
populației, în apariția unui program de profilaxie a unor maladii prin
asigurarea populației cu apă potabilă.
 Sec. XX- sunt puse bazele dezvoltării sistemului de sănătate public
contemporană și management.
 1700 Codul Hammurapi –reguli de gestionare a practicii medicale.

 400 Grecia - igiena personală, cultura fizică, sanitația, medicii multipli, igiena
 muncii, băile publice; Hipocrate- observări clinice și epidimiologice și
 sănătatea mediului ambiant.

 500î.e.n.-500 e.n. Roma - au apărut apeductele, băi sanitare, planificarea orașelor,
 servicii municipale de sanitație, băi publice, medici municipali,
 igiena muncii.
 1000- Universități și spitale în oriental mijlociu și Europa.
 1661- John Graunt creează statistica medicală, Rene Descartes public tratat
 de fiziologie .
 1800- Marea Britanie și SUA- colegii municipale de sănătate .
 1830- Reforma sanitară și socială, dezvoltarea științei.
 1848- Parlamentul Marii Britanii adoptă despre sănătatea publică înființînd
 colegiul general de sănătate .
 1858- Sănătatea publică și Actul despre guvernarea locală și Actul despre
 Medicină în Marea Britanie - înființarea autorităților sanitare locale
și licențierea națională a medicilor.
 Factorii care influențează starea de sănătate a
populației au fost descriși în diferite feluri. Gruparea
acestora derivă de la un concept a lui Lalonde:
 Ponderea factorilor ce influențează sănătatea publică
este:
 Factorii biologici – 18 %
 Factorii climatogeografici și ecologici - 20%
 Factorii sociali - 54%
 Efectivitatea sistemului asistenței medicale - 8%.
 Factorii biologici: eriditatea, caracteristici demografice
ale populației, constituția, temperamentul, imunitate,
vârsta, sexul, masa corpului, înălțimea etc.
 Factorii climatogeografici și ecologici: factorii
ambientali, factorii mediului fizic (fizici, chimici), clima,
agenții de natură fizică, chimică și biologică, temperatura,
flora, fauna, zona geografică, calitatea solului, starea
mediului ambiant, altitudinea etc.
 Factorii sociali: condițiile locative, alimentația,
deprinderile nocive, șomajul, starea materială, gradul de
instruire, utilizarea timpului liber, stresul social, starea
civică, conflictele militare, condițiile de muncă, nivelui
educațional, politica statului, factorii comportamentali,
atitudinile, obiceiurile, stilul de viață.
 Bunăstarea funcțională
 Capacitatea organismului de a se adapta la condițiile variate de viață și
muncă
 Condiția umană care îl face pe individ creativ
 Astfel, sănătatea individuală este:
 Rezultatul interacțiunii optimale dintre zestrea biologică, genetică a
omului și condoțiile mediului său de viață și de activitate natural și
social.
 Unitatea armonioasă a calităților biologice și sociale care influiențează
favorabil viața și activitatea individului și lipsa de boli.
 Starea, care permite individului de a petrece o viață nelimitată în
libertatea sa de a-și exercita funcțiile umane și de a respecta un mod
sănătos de viață.
 O stare în procesul de adaptare care trebuie să garanteze funționarea
organismului uman și participarea lui la procesul de socializare.
 ”o stare de bine completă din punct de vedere fizic,
mental și social și nu numai absența bolii sau a
infirmității”.
 Caracteristicele acestei difiniții sunt:
 Este acceptată de toată lumea ca o ”aspirație”
 Realizarea ei presupune responsabilitatea societății
 Subliniază caracterul pozitiv și multiaxial al sănătății
 Sănătatea grupurilor umane ar putea fi definită ca o
sinteză a sănătăților individuale apreciată într-o
viziune sistemică, globală (ecosistemică).
 A. indicatori de nivel (ca rezultat al acțiunii factorilor care influențează starea
de sănătate)
 1. Demografici: Natalitate, fertilitate, mortalitate
 - de frecvență
 - probabilități, riscuri
 2. Morbiditate
 - clasici
 - consecințe ale bolii (deficiențe senzoriale somatic sau psihice,
 incapacitate, invaliditate )
 -gravitate
-combinați
 3. Globali ai sănătății:
 - bazați pe incapacitatea funcțională

 - bazați pe perceperea sănătății sau bolii
 1. Accesibilitatea la servicii medico-sociale primare
 2. Acoperirea populației cu asistență medicală;
 3. Nivelul imunizării populației;
 4. Nivelul culturii sanitare a populației;
 5. Defalcări din produsul național brut pentru sistemul
ocrotirii sănătății;
 6. Plenitudinea examinării gravidelor de către personal
medical calificat;
 7. Starea alimentației copiilor;
 8. Nivelul mortalității infantile;
 9. Durata medie a vieții.
Medicină comunitară
 Îngrijirea unei comunități bine
definite: geografic și
populațional
 Personae și familii sănătoase
și/sau bolnave
 3.Lucrul în echipă: echipe
interdisciplinare de sănătate-
boală
 4.Îngrijiri integrate: global
sănătate și medicină
 5. Aplicabilitate generală:
cercetare asupra problemelor de
sănătate – boli colective și
nevoile exprimate de comunitate
Medicină individuală
 1.Persoane izolate care solicită
îngrijire medicală
 2.Preocupări prioritare:
bolnavi
 3.Profesionistul de sănătate-
boala lucrează izolat
 4.Diagnostic clinic și
terapeutic individual
 5.Aplicabilitate individuală:
bolnav izolat, cercetare
intraorganică
Diagnosticul stării de sănătate a
unui individ
 -identificarea persoanei (nume, sex,
vârstă, ocupație )
 Anamneza
 Examenul clinic
 Examenul paraclinic
 Compararea informațiilor obținute
cu ”modelele” știute pentru diferite
afecțiuni
 -diagnosticul sănătății sau bolii
individului
 Determinarea etiologiei bolii
 -Tratamentul bolii (etiologic,
patogmetic, simptomatic, etc.)
 Control
Diagnosticul stării de sănătate a
unei colectivități
 - identificarea grupului (distribuția pe vârste și
determinarea vârstei medii care reprezintă
”vârsta” grupului; distribuția pe sexe cu
determinarea proporției sexului masculin,
respectiv feminin; distribuția în funcție de alte
variabile, ca de exemplu: ocupație, grad de
școlarizare, etc )
 Culegerea de informații în condiții cât mai
standardizate, prelucrarea lor, calculându-se
indicii valorii medii, ori valorii relative și
compararea rezultatelor obținute cu anumite
modele de referință.
 Diagnosticul sănătății comunității
 Determinarea cauzelor probabil implicate
 ”Tratamentul ”sub forma unui program de
intervenție aplicat colectivității, care vizează
factorii ”cauzali”, de risc (De exemplu:
modificarea comportamentelor), sau boala a
cărei frecvență a fost determinată.
 Control prin monitorizarea stării de sănătate a
colectivității
 1. Caracterul de stat planificat și unitar al ocrotirii
sănătății;
 2. Accesibilitatea, teritorializarea asistenței medicale;
 3. Aplicarea profilaxiei în promovarea, apărarea și
refacerea sănătății și capacității de muncă;
 4. Participarea populației la ocrotirea sănătății:
 5. Argumentarea măsurilor de ocrotire a sănătății pe
baze științifice.
 1. După profilul subsistemului respectiv
 2. După nivelul asistenței acordate populației
 Biologie
umană:
Factori
genetici;

Mediul:
Starea
Social, Fizic,
Psihic
de Sistemul
sanitar

sănătate

Mod de
viață:
Obiceiuri
alimentare
și consum
 Subsistemul de asistență medicală primară include centrele
medicilor de familie, centrele de sănătate, oficiile medicilor
de familie și filialele lor.

 Subsistemul de asistență spitalicească și specializată este
compus din spitale, centre și instituții de cercetări
științifice republicane, spitale municipale și orășenești cu
secții consultative specializate, spitale raionale.

 Subsistemul asistenței medicale urgente include stații
zonale (municipale) de asistență medical urgent, substații,
CNȘPMU.
 Succese, inainte!!!
Va multumesc pentru atentia acordata!