Sunteți pe pagina 1din 2

Subiectul 50. Revizuirea procesului penal.

2.1 Definiţi termenii revizuirii.

Termenele de revizuire a procesului penal


    (1) Revizuirea unei hotărîri de achitare, de încetare a procesului penal, precum şi revizuirea
unei hotărîri de condamnare pentru motivul că pedeapsa este prea uşoară sau pentru că celui
condamnat trebuie aplicată legea privitoare la o infracţiune mai gravă, se pot face numai
înăuntrul termenelor de prescripţie a incriminării, stabilite de Codul penal:2 ani infracţiuni
uşoare;5 ani infracţiuni mai puţin grave;15 ani infracţiuni grave;20 de ani infracţiuni deosebit de
grave; 25 de ani unei infracţiuni excepţional de grave.
Si cel mai tîrziu pînă la un an de la descoperirea circumstanţelor: 1) s-a stabilit, prin hotărîre
irevocabilă, că martorul a făcut cu bună ştiinţă declaraţii mincinoase sau expertul a prezentat cu
bună ştiinţă concluzii false, sau că corpuri delicte, procese-verbale privind acţiunile de urmărire
penală sau judecătoreşti ori alte documente sînt false, sau că a fost făcută intenţionat o traducere
greşită, ceea ce a avut ca urmare adoptarea unei hotărîri neîntemeiate sau contrare legii;
    2) s-a stabilit, prin hotărîre rămasă definitivă, că judecătorii şi procurorii au comis, în cursul
judecării acestei cauze, abuzuri ce constituie infracţiuni; 
    3) s-a stabilit, prin hotărîre rămasă definitivă, că persoanele care au efectuat urmărirea penală
în cauză au săvîrşit abuzuri, ce constituie infracţiuni, care au dus la pronunţarea unei hotărîri
neîntemeiate sau contrare legii; 

    (2) Revizuirea în favoarea condamnatului a unei hotărîri de condamnare, în caz de descoperire
a circumstanţelor: ‘s-au stabilit circumstanţe de care nu avea cunoştinţă instanţa atunci cînd a dat
hotărîrea şi care, ele însele sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc
nevinovăţia celui condamnat sau că acesta a săvîrşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă
decît acea pentru care a fost condamnat, sau dovedesc vinovăţia celui achitat sau a persoanei cu
privire la care s-a dispus încetarea procesului penal’, nu este limitată de nici un termen. 
    (3) Decesul celui condamnat nu împiedică revizuirea procesului penal, dacă este vorba de
reabilitarea condamnatului. 

2.2 Descrieţi procedura de judecare a revizuirii.

Judecarea revizuirii parcurge 2 etape: admiterea in principiu si judecarea in fond . Cu privire la


instantele competente de a judeca revizuirea , in unele cazuri si anume : 1) s-a stabilit, prin
hotărîre irevocabilă, că martorul a făcut cu bună ştiinţă declaraţii mincinoase sau expertul a
prezentat cu bună ştiinţă concluzii false, sau că corpuri delicte, procese-verbale privind acţiunile
de urmărire penală sau judecătoreşti ori alte documente sînt false, sau că a fost făcută intenţionat
o traducere greşită, ceea ce a avut ca urmare adoptarea unei hotărîri neîntemeiate sau contrare
legii;
    2) s-a stabilit, prin hotărîre rămasă definitivă, că judecătorii şi procurorii au comis, în cursul
judecării acestei cauze, abuzuri ce constituie infracţiuni; 
    3) s-a stabilit, prin hotărîre rămasă definitivă, că persoanele care au efectuat urmărirea penală
în cauză au săvîrşit abuzuri, ce constituie infracţiuni, care au dus la pronunţarea unei hotărîri
neîntemeiate sau contrare legii; 
    4) s-au stabilit alte circumstanţe de care nu avea cunoştinţă instanţa atunci cînd a dat hotărîrea
şi care, ele însele sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc nevinovăţia celui
condamnat sau că acesta a săvîrşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă decît acea pentru
care a fost condamnat, sau dovedesc vinovăţia celui achitat sau a persoanei cu privire la care s-a
dispus încetarea procesului penal; competena va fi instanta care a judecat cauza in fond deci
prima instanta iar in cazul in care doua sau mai multe hotariri concomitente nu se pot concilia
competent revine uneea din judecatorii care a pronuntat hotarirea incompatibila.In caz de
neconciliere a doua hotariri a unei judecatorii commune si a unei de competent militara
competent de a judeca revizuirea ii revine judecatoriei commune
La primirea materialelor de la procurer presedintele instantei fixeaza un termen de revizuire si
dispune citarea partilor interesate kin persoana in favoarea sau defavoarea careea s-a cerut
revizuirea este in arrest chiar si in alta cauza , presedintele instantei dispune aducerea acestuia in
judecata si lui I se asigura un aparator public.
Primul stadiu este admiterea cererii de revizuire verificare alegalitatii ei si suficientei probelor kit
si verificarea probelor. Instanta la cererea partilor poate sa administreze probe noi, sa asculte
martori . Odata examinind admiterea cererii de revizuire instanta o poate admite pronuntind o
incheiere sau o poate respinge pronuntind o sentinta , odata examined reviyuirea instant poate
suspenda executarea hotaririi aflate in reviyuire., in cazurile kin exista mai multe hotariri ce nu
se pot concilia cauyele se reunesc pentru rejudecare.
Rejudecarea se desfasoara c-f regulilor judecarii in prima instanta , ea poate administra din nou
probele daca considera necesar si are ca sens confruntarea materialului probator existent anterior
cu cel aparut ulterior in faya de judecare prealabila si la admiterea cerererii .
Dupa terminarea cercetarii judecatoresti au loc dezbaterile, deliberarea si pronuntarea hotaririi.
Instanta poate daca constata cererea de reviyuire intemeeata - anula hotarirea anterioara si
pronunta o hotarire noua . , daca oconsidera neintemeeata o poate respinge iar hotarirea
anterioara isi va pastra autoritatea de lucru judecat.
2.3 Proiectaţi o hotărîre de admitere a revizuirii în cazul constatării adoptării unei hotărîri
anterioare contrare legii din motivul unor probe false (art. 458 al(3) pnc.1).

S-ar putea să vă placă și