Dobrogeanu Daniela

Anul I, semestrul al II - lea

Educaţia incluzivă a elevilor cu CES

-temă seminar -

1. Orice persoană deţine aptitudini şi talente unice.

Însăşi Sfânta Scriptură, prin bine cunoscuta pildă a talanţilor, ne vorbeşte despre darurile
unice pe care le-a picurat Dumnezeu în fiecare făptură umană şi care, pentru a putea fi roditoare,
este necesar să fie identificate şi fructificate. Prin urmare, consider că în fiecare om este sădit un
talent aparte pe care acesta este dator să-l cultive prin muncă şi perseverenţă pentru a-l putea
pune în slujba aproapelui şi a contribui astfel la lucrarea comună pe care o săvârşesc oamenii
pentru a-şi uşura existenţa şi pentru a o armoniza.

2. Atitudinea pe care o avem faţă de o persoană cu deficienţe influenţează modul în care

aceasta vede sau percepe comunitatea şi lumea în general.

În mod evident, comportamentul pe care majoritatea îl practică faţă de o persoană cu

deficienţe îi va configura acesteia o imagine asupra modului în care este percepută de
comunitatea sau, prin extrapolare, lumea din care face parte. Cred însă că manifestarea chiar în
proporţii mici a unei atitudini discriminatoare, lipsită de toleranţă, de compasiune şi marcată de
agresivitate faţă de o astfel de persoană, va avea întotdeauna un impact negativ mult mai profund
asupra sa, omul respectiv fiind înclinat să creadă mai curând că nu este acceptat în comunitatea
respectivă şi să se simtă stigmatizat.

3. Este important să considerăm întâi persoana, apoi incapacitatea.

Desigur că esenţa fiinţei umane este spiritul, iar descoperirea interiorului persoanei ar
trebui să fie prioritară în relaţiile pe care le dezvoltăm cu oamenii în general. Depinde însă în ce
context încadrăm aceste consideraţii, despre ce tip de incapacitate este vorba şi de gravitatea
acesteia. De exemplu, în situaţia ocupării unui loc de muncă, angajatorul va evalua cu precădere
îndeletnicirile sau abilităţile pe care persoana le deţine şi care se înscriu în sfera cerinţelor lui.
Astfel, considerând evaluarea după aceste criterii, oamenii care suferă de perturbări ale
funcţionalităţii fizice sau psihice nu dispun de aceleaşi şanse precum cei perfect funcţionali.

4. Persoanele cu dizabilităţi vor avea mereu nevoie de tratamente speciale şi sunt mai bine
îngrijite în instituţii.

Dacă aceste „tratamente speciale” contribuie la îmbunătăţirea existenţei lor, iar îngrijirea
mai atentă le oferă o ameliorare a stării în care se află, găsesc că este absolut neceasar ca acestea
să fie practicate.

1
Dobrogeanu Daniela
Anul I, semestrul al II - lea

5. Pentru persoanele cu dizabilităţi participarea la activităţi sportive este limitată.

Limitarea participării la viaţa socială prin sport a persoanelor cu dizabilităţi este un fapt,
aceştia nefiind ajutaţi să se manifeste plenar în activităţile pe care le exercită, mai ales în ceea ce
priveşte practicarea sporturilor de masă.

6. În general oamenii se tem de persoanele care au o deficienţă intelectuală.

Oamenii sunt refractari faţă de tot ce nu este în conformitate cu standardele a ceea ce ei

numesc normalitate. Se tem de semenii lor care nu se înscriu în sfera normativităţii, se tem, în
general, de tot ce le-ar putea disturba confortul şi le-ar putea provoca manifestarea unor atitudini
atipice, nefamiliare, care transced percepţia comună asupra vieţii.

7. Educaţia nu este de nici un ajutor persoanelor cu dizabilităţi intelectuale.

Orice activitate de ordin intelectual are capacitatea de a şlefui şi preface mintea celui care
se îndeletniceşte cu ea. Prin educaţie se înregistrează progresul, aşadar, actul educativ este
indispensabil în procesul de evoluţie al acestor persoane.

8. De la o persoană care are deficienţe de învăţare nu te poţi aştepta să termine studiile.

Roadele muncii stăruitoare au fost probate în multe cazuri în care un om a fost

diagnosticat cu deficienţe de învăţare. Cred că mediul educaţional, prin dascălii care aplică
strategiile potrivite evoluţiei persoanei, în corelaţie cu receptivitatea acesteia, pot conduce la
rezultate uimitoare.

9. Este clar că o persoană care are tulburări de natură psihică nu poate participa la viaţa
socială.

Consider că prin aplicarea unei scheme de tratament corespunzător, persoana poate

participa parţial sau, în unele cazuri, integral la viaţa socială. Evident, aceasta diferă de gravitatea
afecţiunii.

10. O persoană poate avea o dizabilitate, fără a fi însă handicapată.

Handicapul se referă la aspectul social şi rezumă consecinţele dizabilităţii. Aşadar acesta

se manifestă variabil, în raport cu gravitatea acestei deficienţe şi a mediului. Dacă dizabilitatea
nu este atât de gravă, iar mediul este unul prietenos, persoana poate fi scutită de suferinţa
neadaptării, a excluderii, a marginalizării.