Dezvoltarea internă a facultăţilor şi a organelor noastre este educaţia naturii; întrebuinţarea pe

care suntem învăţaţi să o dăm acestei dezvoltări este educaţia oamenilor; iar ceea ce obţinem prin
propria noastră experienţă asupra obiectelor care ne afectează este educaţia lucrurilor.
Fiecare din noi este, aşadar, format de trei feluri de educatori.
Discipolul în care lecţiile celor 3 tipuri de educatori nu coincid, va fi prost crescut şi nu se va afla
în armonie cu el însuşi; numai acela în care toate converg în acelaşi sens şi tind spre aceleaşi
ţeluri ajunge la scop şi trăieşte consecvent. Numai acela este bine crescut.
Or, din aceste trei educaţii diferite, cea a naturii nu depinde de fel de noi, cea a lucrurilor depinde
numai în. anumite privinţe; cea a oamenilor este singura pe care o stăpânim cu adevărat; adică
presupunem că „o stăpânim, căci cine poate spera să dirijeze întru totul cuvintele şi acţiunile
acelora care sunt în preajma unui copil?

Omul natural este un tot pentru sine; el este o unitate numerică, un întreg absolut, care nu se
poate raporta decât la sine însuşi sau la semenul său. Omul social este numai o unitate
fracţionară, care depinde de numitor. Iar valoarea lui stă în raportul ce-1 are cu întregul, care este
corpul social. Instituţiile sociale bune sunt cele care ştiu să denatureze mai bine pe om, să-i
suprime existenţa absolută pentru a-i da una relativă şi să-i transpună eul în unitatea comună,
astfel încât fiecare ins particular să nu se mai considere de sine stătător, ci parte a unităţii şi să nu
se mai simtă decât parte a întregului.

Acela care în ordinea civilă vrea să păstreze primatul sentimente lor naturii nu ştie ce vrea.
totdeauna în contradicţie cu sine însuşi, totdeauna purtat de valuri între înclinările şi datoriile lui,
nu va fi niciodată nici om, nici cetăţean; nu va fi bun nici pentru el, nici pentru ceilalţi.
Va fi un om al zilelor noastre, un francez, un englez, un burghez; adică nimic.
Contradicţia om- cetăţean
Ingura parte_ folositoare a medicinei este igiena. Dar şi igiena este
Mai mult decat ştiinţă, ea este o artă. Cumpătarea şi munca: cei doi
medici adevăraţi ai omului. Munca îi aţâţă pofta de mâncare, impătarea îl
împiedică să abuzeze de ea.
I să ştii ce regim este mai folositor vieţii şi sănătăţii, nu trebuie să lecât
ce regim ţin popoarele care o duc mai bine, care sunt cele le avea corpul
invulnerabil, cu excepţia călcâiului.

Vreau să-l învăţ ce este aceea a trăi. Ieşind din mâinile mele, el nu va fi, recunosc, nici magistrat,
nici soldat, nici preot; el va fi mai întâi om; va şti să fie ceea ce trebuie să fie un om, orice s-ar
întampla, chiar daca soarta l-ar face să~şi schimbe locul, el va fi totdeauna la locul lui.

'Cunoaşterea condiţiei umane este preocuparea noastră adevărată. Acela dintre noi care ştie să
suporte mai lesne binele şi răul acestei vieţi este, după părerea mea, cel mai bine crescut de unde
urmează ca adevarata; educatie nu constă atât în reguli, cât în exercitiu. Incepem să ne instruim
când începem a trăi; educaţia noastră începe odată cu existenţa noastră; primul nostru educator
este doica. EDUCAT NUTRIX

„Trebuie, aşadar, să generalizăm vederile noastre şi sa considerăm pe elevul nostru ca un om

abstract, expus tuturor accidentelor vieţii umane. Dacă oamenii s-ar naşte legaţi de pământul unei
ţări, dacă acelaşi anotimp ar dura tot anul, dacă fiecare ar rămâne ţintuit de o soartă pe care n-o
poate niciodată schimba, practica obişnuită ar fi bună în unele privinţe; copilul crescut pentru
starea sa, din care nu iese niciodată, nu va putea fi expus neajunsurilor unei alte stări, însă, dacă
ţii seama de schimbarea lucrurilor omeneşti, de spiritul neliniştit şi frământat al acestui secol care
răstoarnă totul cu fiecare generaţie, se poate oare concepe o metodă mai nesă'bulită decât aceea
ide a creşte un copil ca şi cum n-ar avea să iasă niciodată din camera lui, ca şi cum ar trebui să
fie mereu înconjurat de slujitorii săi? ”.

Dimitrie Todoran. Jean-Jacques Rousseau. Studiu introductiv la J.J.Rousseau, Emile sau despre
educaţie. - Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1973.
„…”.

Todoran, D. (1973).