Introducere privind siguranta si salvarea 1

1. Introducere privind siguranţa şi salvarea

1.1. Principiile de bazã privind supravieţuirea pe mare
Având în vedere sinistrele navale precum şi pericolele la care sunt expuşi navigatorii,
ambele cu apariţie imprevizibilã, fie cã sunt datorate erorilor factorului uman fie
disfuncţionalitãţilor majore apãrute la bordul navei, întreg personalul aflat la bord trebuie sã
posede cel puţin un volum de cunostinţe minimale privind supravieţuirea si salvarea pe mare.
În vederea dobândirii acestora şi familiarizãriii cu acţiunile ce trebuiesc întreprinse,
navigatorii executã la bordul navei instructaje şi antrenamente periodice pentru a fi pregãtiţi
sã facã fatã cu succes oricãrei situaţii de urgenţã, astfel încât sã cunoascã în momentul
apariţiei acesteia, acţinunile ce trebuiesc întreprinse, fie cã se aflã la bord şi s-a ordonat
adunarea la puntea bãrcilor sau abandonul navei, fie cã se aflã în apã sau la bordul
ambarcaţiunilor de salvare.
În oricare din aceste situaţii, chiar şi pentru cel mai favorabil caz din cele enumerate,
nu trebuiesc neglijate pericolele la care încã este expus supravieţuitorul unui sinistru maritim.

Principiile de bazã se referã la:

• efectuarea instructajelor şi antrenamentelor periodice:

Acestea au ca scop formarea de deprinderi pentru a face navigatorul capabil sã
reacţioneze de o manierã corectã şi cu un grad cât mai mare de eficienţa în timpul unei
situaţii de urgenţa; sã ia masurile potrivite propriei supravieţuiri precum şi a altora; şi sã
foloseascã corect echipamentul de supravieţuire.
• pregãtirea pentru orice situaţie de urgenţã
Navigatorii trebuie sã-şi formeze un astfel de mod de a fi la bordul navei incât sã
poatã în orice moment sã raspundã responsabilitãţilor stabilite prin rolurile navei, având în
vedere cã în funcţie de promptitudinea şi capacitatea lor de reacţie poate depinde siguranţa
navei, a unuia sau câtorva membri de echipaj şi poate chiar propria lor securitate.
 Introducere privind siguranta si salvarea 2

• cunoaşterea acţiunilor ce trebuiesc întreprinse:

⇒ când se cere adunarea la puntea bãrcilor
Fiecare membru de echipaj se va înbrãca şi încalţa, îşi va imbrãca vesta de
salvare şi va executa atributiile stabilite prin rolul de abandon (cum ar fi:
activitãţi de supraveghere şi organizare, prezentarea la locul de adunare cu
echipamentele stabilite, respectarea ordinelor venite pe cale ierarhicã în cadrul
rolului, continuarea cartului pânã la primirea unor noi ordine, etc.);
⇒ când se cere sã se abandoneze nava
- se vor îmbrãca haine suplimentare dacã acest lucru este posibil;
- se imbracã haine impermeabile;
- se imbracã vesta de salvare peste toate cele de mai sus;
- se iau în plus pãturi în barca de salvare;
⇒ când vã aflaţi în apã
- înnotati lent doar când este necesar, nu vã agitaţi, nu vã risipiţi energia;
- menţineţi-vã doar în stare de plutire;
- adunaţi-vã câţi mai mulţi supravieţuitori şi staţi cât mai strâns posibil;
⇒ când sunteţi la bordul ambarcaţiunii de salvare
- nu vã risipiţi energia;
- închideţi toate deschiderile ambarcaţiunii;
- aranjaţi-vã un adãpost împotriva curentului;
- începeţi lucrul când temperatura în ambarcaţiunea de salvare a crescut datoritã
cãldurii corpului;
- acordaţi persoanelor accidentate primul ajutor;
- evacuaţi apa din ambarcaţiunea de salvare;
- distribuiţi cele douã costume hidrotermice persoanelor care au nevoie de ele;
- organizaţi veghea;
- încercaţi sã pãstraţi moralul supravieţuitorilor ;
- distribuiţi eventualele haine suplimentare şi pãturi;
- dacã în zonã mai existã şi alte ambarcaţiuni de salvare, acestea se vor grupa iar cele
goale se vor recupera pentru echipamentul de supravieţuire;
 Introducere privind siguranta si salvarea 3

• cunoaşterea principalelor pericole la care este expus supravieţuitorul unui sinistru

precum şi mãsurile ce trebuiesc luate în vederea ameliorãrii sau înlãturãrii efectelor
acestora:

Hipotermia Sincopele
Îngheţarea lentã a picioarelor şocul psihiatric sau traumatic
Degerãturile Entorsele
Insolaţiile Luxaţiile
Arsurile Rãnile
Leşinul Hemoragiile
 Introducere privind siguranta si salvarea 4

1.2. Definiţii privind instalaţiile şi ambarcaţiunile de salvare

Convenţia SOLAS 1974 defineşte astfel unele instalaţii şi ambarcaţiuni de salvare:

Ambarcaţiune de supravieţuire - este o ambarcaţiune care poate sã menţinã în viaţã

persoane aflate în pericol din momentul abandonãrii navei.

Barcã de salvare de urgenţã - este o barcã destinatã salvãrii persoanelor aflate în

pericol şi grupãrii ambarcaţiunilor de salvare.

Lansarea la apã prin degajare liberã - este o metoda de lansare la apã a

ambarcaţiunii de salvare, prin care aceasta se elibereazã automat de navã în caz de naufragiu
şi este gata pentru folosire.

Lansarea la apã prin cãdere liberã - este o metodã de lansare la apã a ambarcaţiunii
de salvare, prin care aceasta, încãrcatã cu persoane şi echipament la bord, cade în mare dupã
eliberarea sa de navã farã a exista un dispozitiv de frânare.

Costumul hidrotermic - este un costum de protecţie care reduce pierderile de caldurã

ale corpului unei persoane afundatã în apã rece.

Mijloc de protecţie termicã - este un sac sau un costum confectionat din material
impermeabil cu o conductibilitate termicã redusã.

Mijloc de salvare gonflabil - este un mijloc de salvare a cãrui flotabilitate este

asiguratã de camere nerigide umplute cu gaz şi care este ţinut în mod normal neumflat pânã
în momentul în care este pregãtit pentru folosire.

Mijloc de salvare gonflat - este un mijloc de salvare a cãrui flotabilitate este

asiguratã de camere nerigide umplute cu gaz şi care este ţinut umflat şi gata pentru folosire.

Instalaţie sau dispozitiv de lansare la apã - este un mijloc care permite lansarea la
apã în condiţii de securitate a ambarcaţiunii de salvare sau bãrcii de urgenţã, de la locul sãu
de amplasare.
 Situatii critice 5

2. Situaţii critice

2.1. Tipuri de situaţii critice. Precauţii

Analizând o serie de situaţii critice nefericite întâlnite pânã în prezent, se poate spune
cã ele au fost determinate în general de urmãtoarele evenimente:
1. coliziuni;
2. eşuãri;
3. reacţii ale mãrfurilor periculoase transportate;
4. transferul mãrfurilor la bord;
5. incendiu sau explozie în compartimentul maşini;

În vederea evitãrii evenimentelor de tipul celor enumerate mai sus, vor fi luate
urmãtoarele mãsuri:
1. coliziuni - respectarea prevederilor RIPAM, cunoaşterea calitãţilor manevriere ale navei

proprii şi o veghe continuã ;

2. eşuãrile - studiul temeinic al documentaţiei privind zona de navigaţie şi verificãri ale
adâncimii cu sonda;
3. reacţii ale mãrfurilor periculoase transportate - studierea fişei mãrfi din Codul IMDG
şi o încãrcarea corespunzãtoare;
4. transferul mãrfurilor la bord - numai cu consultarea Comandantului, Cãpitanului
secund, şefului mecanic având în vedere sã nu fie afectatã stabilitatea navei;
5. incendiu sau explozie în compartimentul maşini - respectarea regulilor de prevenire a
incendiilor.

2.2. Experienţa echipajului

Situaţiile de urgentã care au fost depãşite cu succes, demonstreazã cã acest lucru se

datoreazã în mare parte promptitudinii cu care a acţionat echipajul şi manierei corecte de
aplicare a mãsurilor specifice. Se poate spune deci cã experienţa echipajului, dobânditã prin
tratarea cu seriozitatea cuvenitã a instructajelor şi antrenamentelor periodice obligatorii, joacã
un rol important în finalizarea cu succes a unor operaţiuni de salvare şi supravietuire.
6 Situatii critice

2.3. Rolul de apel şi semnalele de avarii

Rolul de apel (Muster List) este constituit dintr-un set de îndatoriri pe care le are
fiecare membru de echipaj într-o situatie de urgenţã.
Convenţia SOLAS stabileşte cã el trebuie sã specifice detalii privind semnalul de
alarmã generalã în caz de urgenţã şi de asemenea mãsurile ce trebuie luate de echipaj şi
pasageri când aceastã alarmã este declanşatã. Rolul de apel trebuie, de asemenea, sã specifice
cum va fi dat ordinul de abandon al navei.
Rolul de apel trebuie sã cuprindã obligaţiile atribuite anumitor membri de echipaj,
dupã cum urmeazã:
⇒ închiderea uşilor etanşe la apã, a uşilor de incendiu, valvulelor, scurgerilor, hublourilor,

luminatoarelor, sabordurilor şi altor închideri similare de pe navã;

⇒ echipamentul ambarcaţiunilor de salvare şi a altor mijloace de salvare;
⇒ pregãtirea şi lansarea la apã a ambarcaţiunilor de salvare;
⇒ pregãtirea generala şi a altor mijloace de salvare;
⇒ apelul pasagerilor;
⇒ folosirea echipamentului de comunicaţii;
⇒ efectivul echipelor de incendiu însãrcinate cu lupta contra incendiului;
⇒ sarcini speciale atribuite cu privire la folosirea echipamentului şi instalaţiilor de luptã
contra incendiului.

Rolul de apel trebuie sã specifice care ofiţeri au responsabilitatea sã asigure cã

mijloacele de salvare şi de stins incendiul sunt menţinute în stare bunã şi sunt gata pentru a fi
imediat folosite.
Rolul de apel trebuie sã specifice înlocuitorii diferitelor persoane importante care pot
deveni inapte, având în vedere cã anumite situaţii pot impune diferite acţiuni.
Rolul de apel trebuie întocmit înainte de plecarea navei în voiaj. Dacã au loc
schimbãri în componenţa echipajului, care necesitã modificãri în rolul de apel, comandantul
navei trebuie sã revizuiascã sau sã intocmeascã un rol nou.
Formatul rolului de apel folosit la navele de pasageri trebuie sã fie aprobat.
 Situatii critice 7

Semnalele de avarie – au rolul de a alarma imediat şi în mod sigur echipajul navei în

cazul apariţiei unei astfel de situaţii. În acest scop, la bordul navei existã instalaţii ce emit
sunete inconfundabile, care sunt folosite la un volum mare, şi printr-un anume semnal
avertizeazã asupra tipului de situatie de urgenţã, urmând ca echipajul sã ia imediat mãsurile
potrivite conform rolului.
Convenţia SOLAS precizeazã cã instalaţia de alarmã generalã în caz de urgenţã
trebuie sã dea semnalul de alarmã generalã, care va consta din şapte sau mai multe sunete
scurte urmate de un sunet lung pentru rolul de abandon sau 12 semnale scurte pentru rolul
de incendiu, date de fluierul sau sirena navei şi, în plus, va exista un clopot sau clacson
acţionat electric sau altã instalaţie de avertizare echivalentã, care trebuie sã fie alimentatã de
la sursa principalã de energie electricã a navei şi sursa de energie electricã de avarie.
Instalaţia trebuie sã poatã fi pusã în funcţiune de pe puntea de navigaţie şi, cu excepţia
fluierului navei, de asemenea şi din alte puncte strategice. Instalaţia trebuie sã fie auzitã din
toate spaţiile de locuit şi de lucru ale echipajului.

Antrenamentele au ca obiectiv pregãtirea unei reacţii organizate pentru remedierea

unor situaţii de mare dificultate care pot ameninţa neaşteptat pierderea vieţii pe mare. Este
important ca exerciţiul sã se desfãşoare în condiţii cât mai apropiate posibil de condiţiile
situaţiei de urgenţã simulatã.
Fiecare membru de echipaj va participa la cel puţin un exerciţiu de rol de abandon şi
un exerciţiu de rol de incendiu în fiecare lunã.
Exerciţiile de rol trebuiesc ţinute în 24 de ore de la plecarea din port , dacã mai mult
de 25 % din numãrul membrilor de echipaj nu au participat la exerciţiul de rol pe acea navã în
luna precedentã.
La navele de pasageri exerciţiile trebuie sã fie ţinute sãptãmânal.
Schimbãrile de funcţii sau personal la nava din când în când trebuie sã se reflecte
corespunzãtor şi în pregãtirea rolului de apel.
Echipa care efetueazã exerciţii de rol de apel poate varia astfel încât sã nu existe
persoane care nu au participat la nici un rol de la sosirea pe navã.
Orice deficienţe descoperite pe durata exerciţiilor de rol şi cu ocazia inspecţiilor care
le insoţesc, trebuie sã fie corectate în cel mai scurt timp posibil.
8 Situatii critice

2.4. Echipamente suplimentare în vederea supravieţuirii

Dacã timpul permite, la bordul ambarcaţiunilor de salvare se vor lua suplimentar faţã
de prevederile rolului, apã, pãturi, mijloace de semnalizare, instrumente pentru determinarea
pozitiei navei şi tinerea navigaţie.
În situaţia când în jurul ambarcaţiunii de salvare existã plute nefolosite, se va încerca
recuperarea acestora, mãcar pentru inventarul lor.
 Evacuarea 9

3. Evacuarea
3.1. Abandonul navei - ultima soluţie
Abandonarea navei se efectueazã în urma unei coliziuni, când existã riscul unei
scufundãri rapide, sau în momentul în care lupta pentru vitalitate nu dã rezultate şi nava nu
mai poate fi salvatã, existând riscul iminent al exploziei sau scufundãrii (rãsturnãrii).
De regulã nava oferã totusi cele mai mari şanse de salvare iar abandonul nu va fi ales
decât dacã alte mãsuri de pãstrare a ei au eşuat.
Trebuie reţinut cã ordinul de abandon al navei vine numai de la comandantul navei,
sau de la înlocuitorul acestuia, în situaţia în care el este în imposibilitatea de a-şi exercita
funcţia.

3.2. Pregãtirea personalului pentru abandonul navei

Imediat ce este posibil dupã ambarcare, echipajul trebuie sã dobândeascã cunoştinţe
privind:
• prevederile rolului de apel şi îndatoririle lor;
• localizarea şi modul de folosire a echipamentului (mijloacelor) de salvare;
• localizarea şi modul de folosire a mijloacelor de luptã contra incendiilor;
• traseele de evacuare şi echipamentele.

Posturile de adunare trebuie sã fie uşor accesibile dinspre încãperile de locuit şi

zonele de lucru.
Coridoarele, scãrile şi ieşirile care conduc la posturile de adunare şi posturile de
îmbarcare vor fi iluminate.
Se va prevedea o scarã de îmbarcare pentru fiecare post de lansare sau pentru fiecare
douã posturi de lansare alãturate, scarã care sã aibã o lungime care sã ajungã de la punte la
linia de plutire când nava se aflã la pescajul minim în condiţii nefavorabile de asietã şi cu o
înclinare transversalã de cel putin 15 °.
Se va acţiona de o asemenea manierã, luându-se - dacã este posibil – mãsuri deosebite
pentru prevenirea panicii între membrii de echipaj sau pasagerii aflaţi la bord şi de combatere
a acesteia.
Comandantul va manevra nava, în mãsura posibilului, astfel încât sã iasã din zona de
rãspândire a combustibilului deversat (daca este cazul), dupã care se va stopa nava sau se va
10 Evacuarea

merge cu vitezã redusã, pe vreme rea avându-se în vedere sã se creeze un adãpost bãrcii care
se lanseazã sau, pe rând în ambele borduri.
Se vor folosi mijloacele de semnalizare pentru a atrage atenţia navelor din jur, cã nava
proprie se aflã într-o situaţie criticã.
Ofiterul de cart punte va determina poziţia navei iar coordonatele vor fi introduse în
staţia de lansare automatã a semnalului S.O.S., sau va fi declanşat semnalul echivalent al
sistemului Inmarsat. De asemenea se vor lua date privind presiunea atmosfericã, deriva de
curent, poziţia faţã de uscat sau unele insule, etc.
Se vor pregãti pentru a fi luate în barcã documentele navei şi ale echipajului.
Se vor pregãti saci impermeabili cu alimente uscate, greu alterabile, care vor fi aduşi
la locul de coborâre în bãrci, aceste alimente fiind luate numai în mãsura în care existã spaţii
disponibile, fãrã a împiedica ocuparea locurilor de cãtre echipaj.
Echipajul va bea apã pe sãturate, şi de asemenea se pot servi gustãri reci sau chiar
masa dacã timpul permite.
În continuare prezentãm un exemplu de rol de apel, care ilustreazã atribuţiile
membrilor de echipaj pentru abandonul navei şi lansarea bãrcilor de salvare:
 Evacuarea 11

Comandantul navei conduce acţiunile prevãzute în acest rol prin şefii sãi de servicii
La dispoziţia comandantului se aflã ofiţerul de cart punte cu administraţia

ROL DE ABANDON
ALARMA: minim 7 semnale sonore scurte urmate de un semnal sonor lung (. . . . . . . - )
INSTRUCTIUNI BARCA 1 Loc ATRIBUTII BARCA 2 Loc
GENERALE
La auzul FUNCTIA nr. FUNCTIA nr.
semnalului:
“Abandonati Capitan 1 Sef barca, conduce operatiunea Ofiter cu 2
Nava” secund navigatia
minim 7 semnale Sef timonier 13 Sef echipa, impreuna cu marinarul de Sef echipaj 14
sonore scurte pe punte lanseaza scara, elibereaza
urmate de un siguranta gruielor, primes, primeste
semnal lung, de la barca socarul prova si il leaga;
transmise repetat, seful echipei lanseaza barca la nivelul
puneti-va vesta puntii barcilor.
de
Salvare si daca nu Marinar 3 7 Aj. Mecanic 8
aveti sarcini Timonier 1 3 In barca, pun dupurile, desfac Timonier 2 4
speciale atarnatorii, trec chingile peste barca,
prevazute de rol, dau la nava socarul prova;
prezentati-va la Raporteaza sefului echipei actiunile
locul indeplinite.
de adunare de pe Marinar 1 5 Marinar 2 6
puntea barcilor
purtind
îmbracamintea Ofiter mecanic 9 Verifica motorul (drezina) si existenta Ofiter mecanic 10
adecvata. cart 04-08 trusei de scule cart 08-12
Ramineti pe
Loc, raspundeti la Restul echipajului se prezinta la barca
verificarea si la ordinul sefului barcii se urca in
prezentei si barca si ocupa locul numerotat si
indepliniti corect stabilit lui de catre conducerea navei
si rapid ordinele si de care a luat cunostinta la
sefului barcii. Fiti exercitiile de roluri
pregatiti
sa inlocuiti la ordinul acestuia, orice persoana din echipa de lansare a barcii. La ordinul sefului barcii, urcati-
va in barca in ordinea stabilita si ocupati-va locul prevazut in rolul de mai sus.
AMPLASAREA ECHIPAMENTULUI:
Vestele de salvare - in fiecare cabina, in timonerie si postul central de comanda masini.
Colaci de salvare - pe toate puntile
Transponderele - pe puntea de comanda in ambele borduri
Aruncatoare de bandula - in timonerie
Paturi - in cabine si magazia ospatarului
12 Evacuarea

ROL DE INCENDIU
ALARMA: 12 semnale sonore scurte (litera Morse “I” repetata de 6 ori)
Semnalul sonor de alarma se da in toate cazurile de incendiu: folositi orice mijloc de legatura pentru a comunica
locul incendiului.
Incercati sa stingeti focarul cu ajutorul stingatoarelor, paturilor etc. din apropiere.
Inchideti ventilatia pentru a impiedica intretinerea si raspandirea incendiului.
Dupa darea alarmei echipajul actioneaza conform rolului, instructiunilor si normelor P.S.I.
Sefii de echipe conduc activitatea conform ordinelor comandantului, normelor P.S.I. si conditiilor reale;
echipele folosesc instalatiile si materialele adecvate din dotare.
Verificati prezenta personalului aflat anterior in compartimentul incendiat sau in care se lanseaza CO2,.
Deschiderea compartimentului incendiat se face de persoana imbracata in costum aluminizat.
La nava aflata in port, ofiterul de cart anunta Capitania portului si formatia de pompieri.
Fiecare persoana din echipaj trebuie sa cunoasca amplasarea echipamentului de stingere a incendiilor, sa fie
familiarizat cu regulile de folosire a acestuia si sa cunoasca caile de acces si de evacuare din compartimentul
incendiat.
Principalele mijloace de stingere a incendiilor sunt amplasate astfel:
Ÿ costum aluminizat si aparatul izolant - in timonerie si postul central de comanda masini;
Ÿ motopompa de incendiu: in compartimentul ......................
Ÿ racordul international: pe fata comenzii, langa scara de urcare din tribord;
Ÿ restul mijloacelor - conform planului dispus pe punte langa scara de acces la bord.
ECHIPA 1 ECHIPA 2 ECHIPA SPECIALA ECHIPA DIN C.M.
FUNCTIA ATRIBUTII FUNCTIA FUNCTIA ATRIBUTII FUNCTIA ATRIBUTII
Capitan secund Conduce echipa Of. cu navigatia Strungar La ordin imbraca Sef mecanic Conduce actiunile in
sau ajuta la CM
imbracarea La ordin lanseaza
costumului CO2
aluminizat in
Timonier 1 La manica Timonier 2 Aj. mecanic functie de locul Of. mecanic Of. de cart in
Marinar 1 La manica Marinar 2 Of mec. 8-12 incendiului cart 08-12 P.C.C.
Marinar 3 Cu stingator Ospatar Sef echipaj Ghideaza persoana Sef electrician La TPD la ordinul
imbracata in Sefului mecanic
functie de locul
Bucatar Cu pisla Motorist 3 Sef mecanic incendiului Of. mecanic Supravegheaza DG si
04-08 pompele
Motorist 1 Cu cange/topor Motorist 2 Costumul se imbraca pentru actiune Strungar La generatorul de
in zona focarului, salvarea (motorist 3) spuma nr 1
persoanelor sau bunurilor materiale
deosebite.
Persoana care ghideaza pastreaza
permanent legatura cu persoana in
sostum.
Echipa asigura evacuarea spre
punctul medical a celor accidentati.
Echipele nr. 1 si 2 vor actiona la locul incendiului, mai putin in C.M. : echipa nr. 1 la prova, Ajutor mecanic La generatorul de
echipa nr. 2 in rezerva; echipa nr. 2 in castel, echipa nr. 1 in rezerva. Echipa e rezerva spuma nr 2
actioneaza
la ordinul secundului. Seful de echipaj deschide magaziile si distribue materiale de rezerva. Restul personalului masini - la careu, la
Cadrul medical pregateste targa si trusa de urgenta in apropierea locului incendiului. dispozitia Sefului mecanic
La ordin se evacueaza compartmentul pentru a lansa CO2; prezenta personalului se verifica in
fata usii etanse.
Personalul fara sarcini in rol se va aduna in careul echipaj, asteptand ordine.
Cand se impune lansarea CO2 echipa de etansare formata din personalul prevazut in instructiunile specifice fiecarei nave, etanseaza
compartimentul, se opreste ventilatia, verifica evacuarea si raporteaza la comanda (ofiterului de cart). CO2-ul se lanseaza de Seful mecanic
(in lipsa acestuia de ofiterul de cart la masini).
Numarul de butelii lansate este prevazut in instructiunile din compartimentul CO2.
Accesul in compartiment se face numai dupa stingerea incendiului si evacuarea gazelor.
 Evacuarea 13

3.4. Îndatoririle echipajului fatã de pasageri

Aceste îndatoriri derivã tot din Convenţia SOLAS, care precizeazã cã rolul de apel
trebuie sã indice obligaţiile atribuite membrilor echipajului privind pasagerii, în caz de
urgentã.
Aceste obligaţii trebuie sã cuprindã:
⇒ avertizarea pasagerilor;
⇒ verificarea cã ei poartã îmbrãcãminte corespunzãtoare şi cã şi-au pus corect vesta de
salvare;
⇒ adunarea pasagerilor la locurile de adunare;
⇒ menţinerea ordinii pe culoare şi pe scãri şi supravegherea pretutindeni a deplasãrii
pasagerilor;
⇒ verificarea cã ambarcaţiunile de salvare au fost dotate cu pãturi.

3.5. Abandonul navei - complicaţii

La efectuarea exerciţiilor şi antrenamentelor de rol de abandon se va avea în vederea
pregãtirea echipajului şi pentru situaţii cum ar fi:
• unele ambarcaţiuni de salvare nu pot fi lansate
În cazul în care gruiul nu pleacã cu barca datoritã înclinãrii maxime sau din alte
motive, barca poate fi lansata din vinci, inversând sensul de rotire al acestuia, pentru a
slãbi sârmele, putând fi apoi astfel derulate.
Dacã barca totuşi nu pleacã, ea va fi complet eliberatã din chingi, dispozitivele de
apropiere, palancuri şi apoi împinsã la apã, unde va fi recuperatã sau se va recupera cel
putin inventarul acesteia
Menţionam totusi cã Societãţile de Clasificare, ce elibereazã certificate pentru
mijloacele de salvare, solicitã armatorului sã doteze nava cu mijloace colective de salvare,
care sã dispunã în fiecare bord de locuri suficiente pentru toţi membrii de echipaj;
• absenţa luminii;
• absenţa personalului desemnat sã efectueze lansarea ambarcaţiunilor.
14 Mijloace de salvare colective

4. Mijloace de salvare colective

4.1. Bãrci de salvare

Urmãtoarele tipuri de bãrci de salvare sunt recunoscute de Convenţia SOLAS:

1. deschisã;
2. parţial închisã;
3. parţial închisã cu auto-redresare;
4. total închisã;
5. total închisã cu instalaţie autonomã de alimentare cu aer;
6. protejate la foc.

La navele de pasageri capacitatea bãrcilor de salvare este în general suficientã pentru

fiecare persoanã de la bord.
Pentru navele de marfã, dupã cum am mai precizat, capacitatea bãrcilor de salvare este
în general de douã ori numãrul de persoane de la bord.
Vom face în continuare o scurtã descriere a tipurilor de bãrci menţionate mai sus:

1. Barca de salvare deschisã

Toate bãrcile de salvare trebuie sã fie corect construite şi sã aibã forme şi dimensiuni
care sã le asigure o mare stabilitate pe mare agitatã şi un bord liber suficient când sunt
încãrcate cu toate persoanele şi echipamentul.
Bãrcile de salvare trebuie sã aibã o robusteţe suficientã pentru:
 a putea fi lansate la apã în condiţii de securitate când sunt încãrcate cu
toate persoanele şi echipamentul;
 a putea fi lansate la apã şi remorcate când nava este în marş cu o vitezã
de 5 noduri în apã calmã;
Corpurile trebuie sã fie cu întârziere la foc sau incombustibile.
Se vor prevedea locuri de şezut pe bãnci, pe banchete sau pe scaune fixate cât mai jos
posibil în barcã şi construite astfel încât sã poatã suporta numãrul de persoane, fiecare
cântãrind 100 kg, 2 pentru care sunt prevãzute locuri.
Fiecare barcã de salvare trebuie sã fie astfel amplasatã şi construitã încât sã permitã
îmbarcarea sau debarcarea rapidã a numãrului total de persoane. De asemenea ea trebuie sã
aibã o flotabilitate proprie sau vor fi prevãzute cu material cu flotabilitate proprie, care sã
reziste la apã de mare sau produse petroliere
 Mijloace de salvare colective 15

2. Parţial închisã
Convenţia SOLAS prevede cã în plus faţã de barca deschisã, barca parţial închisã
trebuie sã :
• fie prevazutã cu mijloace eficiente de evacuare a apei sau sã fie de tip cu evacuare
automatã;
• fie prevazutã cu acoperişuri rigide permanent fixate, extinzându-se pe cel putin 20 %
din lungimea bãrcii de salvare, începând din extremitatea pupa. Barca de salvare trebuie sã
fie prevazutã cu o tendã pliabilã fixatã în permanenţã, care împreunã cu acoperişul rigid
închid complet ocupanţii bãrcii de salvare într-un adãpost etanş la intemperii, oferindu-le
şi o protecţie termicã.
• aibã interiorul de o culoare foarte vizibilã.

3. Parţial închisã cu redresare automatã

În plus faţã de barca parţial închisã, barca parţial închisã cu redresare automatã trebuie
sã:
• fie prevazutã, la fiecare loc marcat, cu centurã de siguranţã. Centura de siguranţã trebuie
sã fie astfel conceputã încât sã menţinã pe locul sãu o persoanã având o greutate de 100
kg, atunci când barca de salvare este în poziţie rãsturnatã;
• dispunã de o asemenea stabilitate încât ea sã se redreseze în mod normal sau automat
când este complet sau parţial încãrcatã cu persoane şi întregul echipament, iar persoanele
au legate centurile de siguranţã;
• permitã comanda motorului de la timonã;
• dispunã de un motor şi instalaţii care sã poatã funcţiona în orice poziţie în timpul
rãsturnãrii şi sã continue sã funcţioneze dupã ce barca de salvare s-a redresat sau trebuie
sã se opreascã automat când s-a rãsturnat şi sã reporneascã uşor când barca de salvare s-a
redresat, iar apa a fost drenatã din barca de salvare
• motoarele rãcite cu aer trebuie sã aibã o instalaţie pentru aspiraţia aerului de rãcire şi de
evacuare a lui în afara bãrcii de salvare.

4. Complet închisã
În plus faţã de cele de mai sus, fiecare barcã de salvare complet închisã trebuie sã fie
prevazutã cu un acoperiş care sã închidã complet barca de salvare
16 Mijloace de salvare colective

5. Total închisã cu instalaţie autonomã de alimentare cu aer

O barcã de salvare echipatã cu o instalaţie autonomã de alimentare cu aer, în plus faţã
de cele de mai sus, trebuie sã fie amenajatã astfel încât când este în marş şi toate intrãrile şi
deschiderile sunt închise, aerul din interiorul bãrci de salvare sã rãmânã respirabil fãrã
dificultate, iar motorul sã funcţioneze normal pentru o perioadã de cel putin 10 minute. În
timpul acestei perioade, presiunea atmosfericã din interiorul bãrcii de salvare nu trebuie sã
coboare nici sub presiunea atmosfericã exterioarã, nici sã o depãşeascã cu mai mult de 20
milibari. Instalaţia trebuie sã aibã indicatoare vizuale care sã indice presiunea aerului debitat
tot timpul.

6. Protejate la foc
O barcã de salvare protejatã la foc, corespunzând cerintelor de mai sus trebuie în
plus, atunci când este în stare de plutire, sã poatã proteja numarul de persoane pentru care
este autorizatã pentru cel puţin 8 minute, când este acoperitã de un foc continuu de
hidrocarburi.
 Mijloace de salvare colective 17

Echipamentul normal al fiecãrei bãrci de salvare trebuie sã cuprindã:

• un numar suficient de rame plutitoare;
• douã cãngi;
• un ispol şi douã ghiordele;
• un manual de supravieţuire;
• un habitaclu conţinând un compas eficace;
• o ancorã plutitoare;
• douã barbete rezistente cu o lungime cel puţin egalã cu de douã ori distanţa de la locul
de amplasare a bãrcii de salvare la linia de plutire în condiţii de pescaj minim sau 15 m,
care dintre acestea este mai mare;
• douã topoare, câte unul la fiecare extremitate a bãrcii de salvare;
• recipienţi etanşi la apã, conţinând o cantitate totalã de 3 litri de apã dulce de fiecare
persoanã pe care barca de salvare este autorizatã sã o transporte, din care 1 litru pentru
fiecare persoanã poate fi înlocuit de cãtre un aparat de desalinizare care poate sã producã o
cantitate egalã de apã dulce în douã zile;
• un pahar inoxidabil legat cu un şnur;
• un pahar de bãut apã gradat, inoxidabil;
• raţie de hranã având cel puţin 10.000 kj pentru fiecare persoanã pe care barca de
salvare este autorizatã sã o transporte; aceste raţii trebuie sã fie pãstrate în ambalaje etanşe
la aer şi depozitate în containere etanşe la apã;
• patru rachete paraşutã luminoase;
• şase facle de mânã;
• douã semnale fumigene plutitoare;
• lampã electricã etanşã la apã, corespunzãtoare pentru semnalizare în codul Morse
împreunã cu un set de baterii şi un bec de rezervã într-un container etanş la apã;
• oglindã pentru semnalizare în timpul zilei, cu instrucţiuni pentru folosirea sa, pentru a
semnaliza cãtre nave şi aeronave;
• un exemplar din semnalele de salvare, pe carton impermeabil la apã sau într-un
container etanş la apã;
• un fluier sau un mijloc de semnalizare sonorã echivalent;
18 Mijloace de salvare colective

• trusã de prim ajutor într-o cutie etanşã la apã, care sã poatã fi închisã ermetic dupã
folosire;
• şase doze de medicamente contra rãului de mare şi câte un sac folosibil în caz de
vomã, pentru fiecare persoanã;
• un briceag mare legat la barcã printr-un şnur;
• trei chei pentru deschis conserve;
• doi colaci de salvare legaţi cu câte o saulã plutitoare cu o lungime de cel putin 30m;
• pompã manualã;
• un set de unelte de pescuit;
• scule suficiente pentru reglaje minore ale motorului şi accesoriilor sale;
• echipament de stingere a incendiului, corespunzãtor pentru stingerea hidrocarburilor
aprinseX2
• un proiector care sã poatã ilumina eficient în timpul nopţii un obiect colorat deschis,
având o lãţime de 18 m, la o distanţã de 180 m pentru o perioadã de 6 ore şi o funcţionare
continuã de cel puţin 3 ore;
• un reflector radar eficace, dacã în barca de salvare nu este depozitat un transponder
radar pentru ambarcaţiunile de salvare;
• mijloace de protecţie termicã suficiente pentru 10 % din numãrul de persoane pe care
barca de salvare este autorizatã sã le transporte
 Mijloace de salvare colective 19

Întrucât cele mai multe nave sunt prevazute cu instalaţie de lansare a bãrcilor de
salvare cu grui, vom prezenta în continuare algoritmul de lansare:
1. se desface învelitoarea dacã existã;
2. se demonteazã balustrada de la copastie;
3. se demonteazã pontilul de sprijin al bãrcii (dacã existã);
4. se elibereazã atârnãtorii de pe cablul dintre gruie;
5. se lanseazã peste bord scara de ambarcare;
6. se elibereazã siguranţa gruielor prin desfacerea ciocului de papagal;
7. se pun dopurile la valvulele de scurgere din barcã;
8. se dã pe punte barbeta prova legatã la dispozitivul de decuplare;
9. se elibereazã chingile bãrcii;
10. dacã nava are inerţie înapoi sau existã val de pupa, se dã la navã şi se leagã barbeta pupa;
11. se verificã nivelul combustibilului şi uleiului, existenţa trusei de scule şi a instrucţiunilor
de pornire a motorului;
12. se lanseazã de probã motorul la turaţie micã, cu capotul pus sau se verificã funcţionarea
drezinei;
13. se ridicã maneta cu contragreutate coborând barca la nivelul punţii bãrcilor, astfel încât
dispozitivul de apropiere sã fie întins, iar barca sã se afle la 20-40 cm de bordaj;

Pe durata lansãrii ambarcaţiunii de salvare se va avea în vedere şi securitatea

personalã.
Pentru îmbarcare, la ordinul şefului bãrcii, echipajul urcã în barcã în ordinea stabilitã
şi îsi ocupã locul prevãzut în rol, aşezându-se pe bancheta respectivã.
Fiecare barcã se lasã la apã cu personalul prevãzut în rol. Restul echipajului se poate
urca în barcã atunci când aceasta este la post în gruie sau când a fost coborâtã pânã la nivelul
punţii bãrcilor. În caz extrem, echipajul poate coboră pe scara de îmbarcare, când barca se
afla la apã.
20 Mijloace de salvare colective

4.2. Plute de salvare

Plutele de salvare sunt constituite dintr-o platformã şi un acoperãmânt care sã

protejeze supravieţuitorii unui sinistru maritim de intemperiile mãrii.
Existã douã tipuri de plute de salvare:
• plute de salvare gonflabile
• plute de salvare rigide

Toate plutele de salvare trebuie sã reziste la intemperii timp de 30 de zile în stare de

plutire, în orice condiţii de stare a mãrii.
Ele trebuie sã aibã o asemenea rezistenţã încât dacã sunt lansate de la o înalţime de 18
metri, atât pluta cât şi echipamentul ei sã poatã fi folosit în condiţii satisfãcãtoare, iar atunci
când pluteşte sã poatã rezista la sãrituri repetate în ea ale persoanelor, de la înaltimea de cel
puţin 4,5 metri faţã de podeaua sa atât cu , cât şi fãrã cortul ridicat.
Plutele trebuie sã reziste la un remorcaj cu o viteza de 3 noduri în apã calmã, când este
complet încãrcata cu persoane şi cu echipament şi cu una din ancorele plutitoare la apã.
La exteriorul plutei de salvare se vor prevedea saule care trebuie sã fie bine fixate în
ghirlandã de jur împrejur în interiorul şi exteriorul plutei de salvare.
Plutele vor fi prevãzute cu o parâmã rezistentã, cu o lungime de cel puţin dublul
distanţei dintre poziţia de amplasare şi linia de plutire în condiţii de pescaj minim sau 15
metri, care din acestea este mai mare.
In cazul plutelor de salvare lansate la apã cu ajutorul unui dispozitiv de lansare cu
grui, când pluta de salvare este încãrcatã complet, trebuie sã poatã rezista la un şoc lateral
contra bordului navei, cu o vitezã de cel puţin 3,5 m/s şi de asemenea, la o cãdere în apã de la
o înãlţime de cel puţin 3 metri farã a suferi avarii care sã-i afecteze funcţionarea. Aceste plute
trebuie sã fie prevãzute cu mijloace pentru aducerea plutei de salvare alãturi de puntea de
îmbarcare şi mentinerea ei fixã în timpul îmbarcãrii.
 Mijloace de salvare colective 21

Echipamentul plutei de salvare este constituit din:

• un colac de salvare legat de o parâmã plutitoare cu o lungime de cel puţin 30 metri;
• un cuţit cu lamã fixã, având mâner plutitor prevãzut cu o saulã de siguranţã, depozitat
într-un buzunar din exteriorul cortului, lângã punctul la care parâma este fixatã de pluta de
salvare. La plutele de salvare pentru 13 sau mai multe persoane, va fi prevãzut un al doilea
cuţit, dar care nu trebuie sã fie de tipul cu lamã fixã;
• un ispol plutitor. Dacã pluta este pentru 13 sau mai multe persoane va exista un al
doilea ispol plutitor;
• doi bureţi;
• douã ancore plutitoare cu parâmã şi saulã de lansare rezistente la şoc, una fiind de
rezervã iar alta fiind permanent legatã la plutã în aşa fel încât sã menţinã pluta în vânt şi
într-o poziţie stabilã când pluta este umflatã sau este la apã;
• douã padele plutitoare;
• trei chei pentru deschis conserve. Cuţitele de securitate având lame speciale pentru
deschis conserve, sunt corespunzãtoare acestor cerinţe;
• o trusã de prim ajutor într-o cutie etanşã la apã care sã poatã fi închisã ermetic dupã
folosire;
• un fluier sau un mijloc de semnalizare sonorã echivalent;
• patru rachete paraşutã luminoase;
• şase facle de mânã;
• douã semnale fumigene plutitoare;
• o lampã electricã etanşã la apã, corespunzãtoare pentru semnalizarea în codul Morse,
împreunã cu un set de baterii şi un bec de rezervã, într-un container etanş la apã;
• un reflector radar eficient dacã pe pluta de salvare nu este depozitat un transponder
radar pentru ambarcaţiunile de salvare;
• oglindã pentru semnalizare ziua şi instrucţiuni pentru folosirea sa pentru semnalizare
la nave şi aeronave;
• un exemplar din semnalele de salvare pe carton impermeabil la apã sau într-o casetã
etanşã la apã;
• o trusã cu unelte de pescuit;
22 Mijloace de salvare colective

• o raţie de hranã având cel puţin 10.000 kj pentru fiecare persoanã pe care pluta de
slavare este autorizatã sã o transporte – aceste raţii trebuie pãstrate în ambalaje etanşe la
aer şi depozitate în containere etanşe la apã;
• recipiente etanşe la apã, conţinând o cantitate totalã de 1,5 litri de apã dulce pentru
fiecare persoanã pe care pluta este autorizatã sã o transporte, din care 0,5 litri de persoanã
pot fi înlocuiţi de cãtre un aparat de desalinizare care poate produce o cantitate egalã de
apã dulce în douã zile;
• un vas de baut apã, gradat şi inoxidabil;
• şase doze de medicamente contra rãului de mare şi câte un sac, folosit în caz de vomã,
pentru fiecare persoanã pe care pluta este autorizatã sã o transporte;
• instrucţiuni privind supravieţuirea;
• instrucţiuni pentru luarea mãsurilor imediate;
• un numãr suficient de mijloace de protecţie termicã pentru 10 % din numãrul de
persoane pe care pluta este autorizatã sã o transporte sau douã, care din acestea este mai
mare.

A fost prevãzut un sistem care sã permitã plutirea liberã a plutelor de salvare în caz de
naufragiu. Acesta este constituit din:
• sistemul de barbete (painter system) care asigurã legãtura între navã şi plutã, astfel
realizat încât sã asigure cã pluta de salvare când este eliberatã nu este antrenatã sub apã de
nava care se scufundã;
• legatura puţin rezistentã (weak link) care: trebuie sã nu se rupã sub efectul forţei
necesare sã tragã saula din containerul plutei de slavare; dacã este adecvatã, sã aibã o
rezistenţã suficientã care sã permitã umflarea plutei de salvare; sã se rupã sub efectul unei
forţe de 2,2  0,4 kN;
• Dispozitivul de declanşare hidrostatic (hydrostatic release unit), care:
- nu trebuie sã permitã galvanizarea elementelor sale;
- sã declanşeze automat pluta de slavare de la o adâncime de cel mult 4 m;
- sã aibã posibilitaţi de drenaj care sã previnã acumularea de apã în camera
hidrostaticã când dispozitivul este în poziţia sa normalã;
- sã fie astfel construit încât sã previna declanşarea când este acoperit de valuri;
- sã aibã în exterior imprimat (fãrã sã se şteargã) tipul şi numãrul seriei;
 Mijloace de salvare colective 23

- sã fie prevãzut cu o placã de identificare care sã indice data fabricaţiei, tipul şi

numãrul seriei;
- sã fie astfel realizat încât fiecare element legat la sistemul de barbetã sã aibã o
rezistenţã cel puţin egalã cu cea cerutã pentru barbetã.

În cazul plutelor de salvare gonflabile acestea mai trebuie sã rãspundã urmãtoarelor

cerinţe:
Camera plutitoare principalã trebuie sã fie împãrţitã în cel puţin douã compartimente
separate, fiecare având câte o supapã de reţinere pentru umflare. Camerele plutitoare trebuie
sã fie astfel dispuse încât în cazul în care oricare din compartimente este avariat sau nu poate
fi umflat, compartimentele intacte sã poatã susţine numãrul de persoane pe care pluta de
salvare este autorizatã sã le transporte, cu bordul liber pozitiv pe toatã periferia plutei de
salvare.
Podeaua plutei de salvare trebuie sã fie etanşã la apã şi sã poatã fi izolatã contra
frigului (cu ajutorul unor compartimente pe care ocupanţii plutei le pot umfla sau dezumfla).
Compartimentele plutei de salvare trebuie sã fie umflate cu gaz netoxic, şi fiecare
compartiment gonflabil trebuie sã poatã rezista la o presiune egalã cu de trei ori presiunea de
lucru.
Pentru accesul în plutã, va fi prevazutã din construcţie cel puţin o rampã de acces
semi-rigidã, daca nu, cu o scarã de acces a cãrei treaptã inferioarã sã fie situatã la cel puţin
0,4 m sub linia de plutire a plutei de salvare.
Pluta trebuie sã aibã o stabilitate bunã chiar şi pe mare agitatã, iar dacã se aflã în
poziţia rãsturnatã dupã umflare, sã poatã fi redresatã de cãtre o singurã persoanã, atât pe mare
agitatã cât şi în apã calmã.

Plutele de salvare rigide trebuie sã raspundã şi urmatoarelor cerinţe:

Platforma plutei de salvare trebuie sã nu permitã pãtrunderea apei de mare şi sã
menţinã ocupanţii efectiv deasupra apei, protejându-i de frig.
Cel puţin o intrare trebuie sã fie prevãzutã cu o rampã de acces iar intrarea care nu
este prevãzutã cu rampa de acces va avea o scara de acces a cãrei treaptã inferioarã va fi
situatã la cel puţin 0,4 m sub linia de plutire a plutei de salvare.
În ceea ce priveşte stabilitatea, aceasta trebuie sã rãspundã aceloraşi cerinţe ca pentru
pluta de salvare gonflabilã.
24 Mijloace de salvare colective

4.3. Bãrci de urgenţã

Navele de pasageri cu un tonaj brut de 500 tone şi mai mult, trebuie sã aibã în fiecare
bord cel puţin o barcã de urgenţã.
Navele de pasageri cu un tonaj brut mai mic de 500 tone trebuie sã aibã cel puţin o
barcã de urgenţã.
Navele de marfã trebuie sã aibã cel puţin o barcã de urgenţã.
O barcã de salvare poate fi acceptatã ca barcã de urgenţã dacã aceasta satisface în
egalã mãsurã şi cerinţele pentru o barcã de urgenţã.
 Echipamente individuale de salvare 25

5. Echipamente individuale de salvare

5.1. Colaci de salvare
Colacii de salvare trebuie sã fie astfel amplasaţi încât sã poatã fi imediat accesibili în
ambele borduri ale navei şi pe cât posibil pe toate punţile deschise care se extind pânã la
bordajul navei, cel puţin un colac de salvare va fi amplasat în apropierea pupei;
Ei trebuie sã fie în aşa fel fixaţi încât sã poatã fi repede desprinşi şi sã nu aibã nici un
dispozitiv de fixare permanentã.
În fiecare din bordurile navei se va prevedea cel puţin câte un colac de salvare
prevãzut cu o saulã de salvare cu o lungime cel putin egalã cu dublul înãlţimii la care este
fixat colacul de salvare deasupra liniei de plutire în condiţiile de pescaj minim al unei nave
sau de 30 metri, care din valori este mai mare.
Cel puţin jumãtate din numãrul total de colaci de salvare vor fi prevãzuţi cu lumini cu
autoaprindere. Cel puţin doi din aceşti colaci de salvare vor fi prevãzuţi, de asemenea, cu
semnale fumigene cu declanşare automatã.
Pe fiecare colac de salvare se va înscrie cu majuscule în caracter latin numele navei şi
al portului de inregistrare a acesteia.

Referitor la conditiile tehnice ale acestora, Conventia SOLAS prevede cã ei trebuie :

Ÿ sã aibã un diametru exterior de cel mult 800 mm şi un diametru interior de cel puţin 400
mm;
Ÿ sã fie executaţi dintr-un material cu flotabilitate corespunzãtoare;
Ÿ sã poatã susţine în apã dulce timp de 24 ore o greutate de fier de cel puţin 14,5 kg;
Ÿ sã aibã o masã de cel puţin 2,5 Kg;
Ÿ sã nu continue sã ardã sau sã se topeascã dupã ce a fost acoperit complet de flacãra timp
de 2 secunde;
Ÿ sã fie construit astfel încât sã reziste la aruncarea în apã de la înãlţimea la care este
amplasat deasupra liniei de plutire în condiţii de navigaţie la pescaj minim sau de la 30
metri, care dintre acestea este mai mare, fãrã a diminua capacitatea sa de flotabilitate sau a
elementelor care îi sunt ataşate;
Ÿ dacã se intenţioneazã sã fie acţionat mecanismul de degajare rapidã prevãzut pentru
declanşarea automatã a semnalelor fumigene şi aprinderea automatã a luminilor, este
necesarã o greutate care sã acţioneze mecanismul de degajare rapidã sau de 4 kg, care din
acestea este mai mare;
26 Echipamente individuale de salvare

Ÿ sã fie prevãzut cu o saulã de cel puţin 9,5 mm în diametru şi cu o lungime de cel puţin 4
ori diametrul exterior al corpului colacului. Saula trebuie fixatã în patru puncte
echidistante în jurul circumferinţei colacului ca sã formeze 4 bucle egale.

5.2. Veste de salvare

Se va prevedea câte o vestã de salvare pentru fiecare persoanã aflatã la bordul navei
de salvare şi în plus o rezervã de cel puţin 10 % din numarul de pasageri pentru copii (la
pasagere). Va fi prevãzut de asemenea un numãr suficient de veste de salvare pentru
persoanele din cart şi pentru folosirea la posturile îndepãrtate ale ambarcaţiunilor de salvare.
Vestele de salvare trebuie sã fie astfel amplasate încât sã fie imediat accesibile, iar
poziţia lor trebuie sã fie clar indicatã.

Condiţiile tehnice ale vestei de salvare:

Ÿ o vestã de salvare nu trebuie sã continue sã ardã sau sã se înmoaie dupã ce a fost complet
acoperitã de flãcãri timp de 2 secunde;
Ÿ trebuie sã fie astfel confecţionatã încât:
- dupã demonstraţie, sã permitã unei persoane sã o îmbrace în timp de 1 minut fãrã a
primi ajutor;
- sã poatã fi îmbrãcatã pe ambele feţe sau numai pe o faţã, însã pe cât posibil trebuie
eliminat riscul de a fi îmbrãcatã incorect;
- sã poatã fi purtatã comod;
- sã permitã persoanei care o poartã sã sarã în apã de la o înalţime de cel puţin 4,5
metri fãrã a se rãni şi fãrã deplasarea sau avarierea vestei de salvare;
Ÿ o vestã de salvare trebuie sã aibã o flotabilitate şi o stabilitate suficientã în apã dulce
liniştitã pentru ca:
- sã susţinã o persoanã epuizatã sau fãrã cunoştinţã la cel puţin 120 mm deasupra apei
cu corpul înclinat spre spate la un unghi de cel puţin 20° si cel mult 50° faţã de
poziţia verticalã;
- sã roteascã în apã corpul unei persoane fãrã cunoştinţã din orice poziţie într-una în
care gura este deasupra apei în cel mult 5 secunde.
Ÿ o vestã de salvare trebuie sã aibã o flotabilitate care sã nu scadã cu mai mult de 5 % dupã
24 ore de imersiune în apã dulce;
 Echipamente individuale de salvare 27

Ÿ o vestã de salvare trebuie sã permitã persoanei care o poartã sã înoate o distanţã scurtã şi
sã poatã urca într-o ambarcaţiune de salvare;
Ÿ fiecare vestã de salvare trebuie sã fie prevãzutã cu un fluier bine legat printr-un şnur.

În cazul vestelor gonflabile:

Ÿ aceasta trebuie sã aibã cel puţin douã compartimente separate;
Ÿ sã fie umflatã automat în imersiune, sã fie prevãzutã cu un dispozitiv care sã permitã
umflarea printr-o singurã mişcare manualã şi sã poatã fi umflatã cu gura;
Ÿ dupã umflare sau în cazul pierderii flotabilitãţii unuia dintre compartimente, sã satisfacã
cerinţele enumerate mai sus pentru vesta de salvare negonflabilã.

5.3. Costume hidrotermice

Pentru fiecare persoanã care face parte din echipajul bãrcii de urgenţã, se va prevedea
câte un costum hidrotermic de talie corespunzãtoare.

Cerinţele generale privind caracteristicile termice ale costumelor hidrotermice:

Ÿ costumul hidrotermic trebuie sã fie confecţionat din materiale etanşe la apã, astfel ca:
- sã poatã fi despachetat şi îmbrãcat fãrã ajutor în timp de 2 minute;
- sã nu continue sã ardã sau sã se topeascã dupã ce a fost acoperit complet de flãcãri
pentru o perioadã de 2 secunde;
- el va acoperi întreg corpul cu excepţia feţei. Mâinile trebuie de asemenea acoperite
dacã costumul nu este prevãzut cu mãnuşi;
- sã nu permitã infiltrarea unei cantitãţi excesive de apã când persoana care poartã
costumul sare în mare de la o înãlţime de cel puţin 4,5 metri.
Ÿ un costum hidrotermic care satisface cerinţele vestei de salvare poate fi considerat ca o
vestã de salvare;
Ÿ un costum hidrotermic trebuie sã permitã persoanei care îl poartã, având şi o vestã de
salvare, dacã se cere ca acest costum sã fie purtat cu o vestã de salvare, ca:
- sã urce şi sã coboare o scarã având o lungime de cel puţin 5 metri;
- sã execute sarcinile curente în timpul abandonãrii navei;
- sã sarã în apã de la o înãlţime de cel puţin 4,5 metri fãrã a se rãni şi fãrã a se
deteriora sau disloca costumul;
- sã înoate o distanţã scurtã şi sã poatã urca într-o ambarcaţiune de salvare.
28 Echipamente individuale de salvare

Ÿ dacã un costum hidrotermic urmeazã sã fie purtat fãrã vestã de salvare, el trebuie sã fie
prevãzut cu luminã şi fluier.
Ÿ dacã un costum hidrotermic urmeazã sã fie purtat împreunã cu o vestã de salvare, vesta
se va îmbrãca peste costum. O persoanã care poartã un astfel de costum trebuie sã poatã
îmbrãca vesta de salvare fãrã ajutor.
Ÿ Un costum hidrotermic confecţionat dintr-un material care nu are calitãţi izolante
naturale, trebuie sã:
- poarte o menţiune cã trebuie sã fie folosit împreunã cu o îmbrãcãminte cãlduroasã;
- sã fie confecţionat astfel, încât atunci când este folosit împreunã cu o îmbrãcãminte
cãlduroasã şi o vestã de salvare, dacã costumul hidrotermic trebuie folosit cu o vestã
de salvare, sã continue sã asigure persoanei care îl poartã, dupã o sãriturã în apã de
la o înãlţime de 4,5 metri o protecţie termicã suficientã pentru ca temperatura
corpului persoanei sã nu scadã cu mai mult de 2° C, dupã o scufundare timp de o orã
în apã calmã curgãtoare la o temperaturã de 5° C.
Ÿ un costum hidrotermic confecţionat dintr-un material care are calitãţi izolante şi este
folosit cu sau fãrã vestã de salvare, trebuie sã asigure persoanei care îl poartã, dupã o
sãriturã în apã de la o înãlţime de 4,5 metri o protecţie termicã suficientã pentru ca
temperatura corpului persoanei sã nu scadã cu mai mult de 2° C dupã o scufundare timp
de 6 ore în apã calmã, curgãtoare la o temperaturã cuprinsã între 0° si 2° C.
Ÿ costumul hidrotermic trebuie sã permitã persoanei care îl poartã având mâinile acoperite,
sã apuce un creion şi sã scrie, dupã o scufundare în apã la o temperaturã de 5° C pentru o
perioadã de 1 orã.
 Echipamente individuale de salvare 29

5.4. Echipament de protecţie termicã

Navele de marfã trebuie sã aibã pentru fiecare barcã de salvare, cel puţin trei costume
hidrotermice.
Un mijloc de protecţie termica va fi confecţionat dintr-un material etanş la apã şi
astfel realizat încât atunci când este folosit pentru a proteja o persoanã, sã reducã pierderea de
caldurã a corpului atât prin convecţie cât şi prin evaporare.

Mijloacele de protecţie termicã trebuie:

Ÿ sã acopere întreg corpul unei persoane care poartã o vestã de salvare, cu excepţia feţei.
Mâinile vor fi de asemenea acoperite dacã mijlocul de protecţie termicã nu este prevãzut
cu mãnuşi;
Ÿ sã poatã fi despachetat şi îmbrãcat uşor într-o ambarcaţiune de salvare, fãrã ajutor;
Ÿ sã permitã persoanei care îl poartã, sã-l dezbrace în apã în cel mult 2 minute dacã o
impiedicã sã înoate.
Mijlocul de protecţie termicã trebuie sã funcţioneze satisfãcãtor când temperatura
aerului este cuprinsã în intervalul de la -30° C la +20° C.
30 Supravietuirea pe mare

6. Supravieţuirea pe mare
6.1. Pericole pentru supravieţuitori

Echipamentul aflat în diverse tipuri de bãrci de salvare a fost prevãzut pentru a furniza
ajutor supravietuitorilor care vor avea de fãcut fatã la trei feluri de dificultãţi:
• sã ţinã ambarcaţiunile în stare de plutire şi în acest scop au la dispoziţie:
- ancorã de furtunã şi ulei de furtunã;
- pompã manualã (numai pentru bãrcile de salvare);
- piese de schimb (numai pentru bãrcile de salvare);
- ghiordele şi ispoluri;
- pompã manualã pentru umflarea plutei.
• sã previnã şi sã învingã problemele de sãnãtate, pentru care dispun de:
- raţii cu hranã;
- tanc cu apã proaspãtã;
- pahar sau vas de apã gradat;
- trusã de prim ajutor în cutie impermeabilã;
- cuţit de gabier cu deschizãtor de conserve;
- set cu unelte de pescuit;
- tablete contra rãului de mare;
- învelis de protecţie sau costume hidrotermice.
• sã-şi valorifice toate şansele de a fi descoperiţi şi salvaţi pentru care au la dispoziţie:
- lampã cu ulei şi chibrite de vânt;
- semnale pirotehnice;
- lanternã electricã impermeabilã cu baterii de schimb;
- oglindã pentru semnalizare pe timp de zi (heliograf);
- fluier;
- învelitoare de culoare foarte vizibilã (portocalie) - numai pentru bãrcile de salvare;
- statie radio de barcã, radiotelefon de barcã, transponder radar
 Supravietuirea pe mare 31

6.2. Cea mai buna utilizare a facilitãţilor ambarcaţiunii de salvare

Dupã ce nava a fost abandonatã este esenţial pentru supravieţuire ca toţi membrii
echipajului sã aibã informaţii complete referitoare la:
 mijloacele de pãstrare a flotabilitãţii;
 mijloacele de pãstrare a cãldurii;
 consumul apei şi alimentelor;
 mijloacele de comunicare cu serviciul şi navele de salvare;
În acest scop, la bordul navei trebuie sã existe un manualul de instruire, care poate
cuprinde mai multe volume şi care trebuie sã conţina instrucţiuni şi informaţii în termeni uşor
de înţeles, cu ilustraţii asupra mijloacelor de salvare cu care este dotatã nava şi asupra celor
mai bune metode de supravieţuire.
Oricare parte a acestor informaţii poate fi prezentatã prin mijloace audiovizuale în
locul manualului.
Manualul va cuprinde, de asemenea, explicaţii detaliate privind:
 modul de îmbrãcare a vestei de salvare şi a costumului hidrotermic, dupã caz;
 adunarea la posturile stabilite;
 îmbarcarea în ambarcaţiunile de salvare şi bãrcile de urgenţã, lansarea la apã şi degajarea
de la bordul navei;
 metoda de lansare la apã din interiorul ambarcaţiunii de salvare;
 degajarea din instalaţia de lansare;
 modul de folosire şi folosirea dispozitivelor de protecţie în zonele de lansare la apã, dupã
caz;
 iluminatul în zonele de lansare la apã;
 folosirea întregului echipament de supravieţuire;
 folosirea întregului echipament de detectare;
 demonstraţii ilustrate de folosire a mijloacelor de salvare radio;
 folosirea ancorelor plutitoare;
 folosirea motorului şi anexelor sale;
 recuperarea ambarcaţiunilor de salvare şi a bãrcilor de urgenţã, amplasarea şi asigurarea
lor;
 riscul pe care îl prezintã expunerea la intemperii şi necesitatea de a avea haine cãlduroase;
32 Supravietuirea pe mare

 folosirea optimã a dotãrilor de la bordul ambarcaţiunilor de salvare în vederea

supravieţuirii;
 metodele de recuperare, inclusiv folosirea materialelor de salvare cu ajutorul elicopterului
(zbiruri, coşuri, brancarde), a colacului cu pantaloni de transbordare, a aparaturii de
supravieţuire la uscat si a aparatului de lansare a bandulei aflat în dotarea navei;
 toate celelalte funcţiuni conţinute în rolul de apel şi în instrucţiunile în caz de urgenta;
 instrucţiunile pentru repararea în caz de avarie a mijloacelor de salvare.
 Operatiuni de cautare si salvare pe mare 33

7. Operaţiuni de cãutare şi salvare pe mare

Navele pot primi mesaje de solicitare de asistenţã din urmãtoarele surse:

semnal de alarmare şi/sau mesaj de sinistru direct de la nava în cauzã sau retransmis de nave
din proximitatea acesteia;
mesaj de sinistru de la o aeronavã, de regulã retransmis de o statie de coastã;
semnal al radiobalizei EPIRB (Emergency Position-Indicating Radio Beacon), considerat ca
fiind mesaj de sinistru;
semnale vizuale sau sonore de la nava sau aeronava aflatã într-o situaţie criticã.

La primirea unuia din mesajele de mai sus, fiecare navã trebuie sã:
 confirme primirea mesajului şi dacã este posibil, sã-l retransmitã;
 încerce imediat mãsurarea unor relevmente gonio în timpul transmiterii
apelului de sinistru şi sã facã veghe cu radio-goniometrul, pe frecvenţele 500kHz şi/sau
2182kHz;
 comunice navei în pericol identitatea sa, poziţia, viteza şi ETA la locul
sinistrului şi când este posibil şi relevmentul adevãrat luat la nava în pericol;
 menţinã ascultarea pe frecvenţele internaţionale de pericol: 500 kHz
(în radiotelegrafie), 2182 kHz (în radiofonie) şi 156,8 MHz (Canalul 16 al
radiotelefonului);
 menţinã continuu veghea cu radarul.
Dacã o navã care a recepţionat unul din mesajele de sinistru, nu este aptã sã acorde
asistenţã, va face cunoscut acest lucru navei sinistrate, va retransmite mesajul de sinistru
primit, şi comandantul va înscrie în Jurnalul de Bord evenimentul întâlnit precum şi motivul
pentru care nu poate sã acorde asistenţã.

Nava care procedeazã spre locul sinistrului, va face o serie de pregãtiri, mai ales
dacã ea nu este o navã specializatã în operaţiuni de cãutare şi salvare, acestea constând
în:
 întinderea unor parâme susţinute de atârnãtori în exteriorul bordului pentru facilitarea
acostãrii bãrcilor şi plutelor de salvare;
 bigã sau un cranic vor fi pregãtite pentru a scoate în afara bordului o platformã sau o
plasã pentru ridicarea persoanelor extenuate sau rãnite;
34 Operatiuni de cautare si salvare pe mare

 vor fi pregãtite bandule şi scãri care vor fi aruncate în afara bordului în zona celei mai
joase punţi deschise şi vor fi desemnate persoanele care vor intra în apã pentru a asista
supravieţuitorii, în caz de necesitate;
 va fi pregãtitã pentru lansare o plutã, pentru a uşura transbordarea supravieţuitorilor la
bord, dar ea va fi lansatã numai dacã situaţia o impune;
 se vor lua mãsuri în vederea primirii supravieţuitorilor rãniţi, mãsuri constând în
pregãtirea spaţiilor unde li se va acorda asistenţã medicalã, pregãtirea tãrgilor, hainelor
de schimb uscate, etc;
 când urmeazã sã fie lansatã o barca de salvare sau urgenţã, se vor asigura şi mijloacele de
comunicaţie necesare;
 va fi pregãtit un aparat de aruncat bandula pentru stabilirea unei eventuale legãturi cu
nava în pericol.

7.1. Coordonarea operatiunilor

În conducerea operaţiunilor de cãutare şi salvare o importanţã deosebitã o are
colaborarea între organizatiile şi unitaţile implicate.
Desigur, responsabilitatea coordonãrii operaţiunilor de cãutare şi salvare revine
autoritãţilor specializate de la uscat. Sarcinile sunt însã de regulã îndeplinite prin unitatea
stabilitã pentru coordonarea operaţiunilor în zona respectivã, numitã adesea Centru de
Coordonare a Salvãrii.
În unele zone aceste autoritãţi au in dotare nave şi aeronave specializate, oricând
disponibile de a îndeplini misiunile stabilite.
Navele comerciale, în general sunt apte sã participe la operaţiuni de cãutare şi salvare,
în asemenea situaţii statiile de coastã având un rol important de jucat întrucât pot fi în contact
direct cu autoritãţile specializate în operaţiuni de cãutare şi salvare.
Cel mai adesea, nave comerciale sunt implicate în operaţiuni de salvare, fie solitar fie
în colaborare cu nave specializate. În oricare din cele douã cazuri, se va stabili un
Coordonator de Cãutare la Suprafaţã, care se recomandã sã fie o navã sau aeronavã
specializatã, dacã cel puţin una este implicatã, iar dacã nu este posibil, o navã comercialã va
trebui sã-şi asume acest rol (fiind preferabil ca aceasta sa fie nava cel mai bine dotatã tehnic).
Stabilirea Coordonatorului de Cautare la Suprafaţã este preferabil sã se facã înainte de
a se ajunge la locul sinistrului, dar nava care ajunge prima în zona precizatã va începe
cãutarea sau va acorda asistenţa solicitatã dacã obiectul cãutat a fost deja localizat.
 Operatiuni de cautare si salvare pe mare 35

Atribuţiunile Coordonatorului de cãutare la Suprafaţã sunt urmãtoarele:

 determinarea poziţiei probabile a obiectului cãutãrii, limita probabilã a
erorii poziţiei şi aria de cãutare;
 stabilirea distanţei ce va fi menţinutã între unitãţile implicate pe durata
cãutãrii;
 stabilirea schemelor de cãutare potrivite pentru navele care participã la
operaţiune şi atribuirea acestor scheme pe grupuri de nave;
 stabilirea navei potrivite sã efectueze operaţiunea de salvare, când
obiectul cautat a fost localizat;
 coordonarea comunicaţiilor în aria de cãutare;
 întocmirea planului de conducere a operaţiunii de cãutare, ordonat de
Centrul de Cautare şi Salvare;
 modificarea planului ordonat funcţie de situaţia la faţa locului şi
comunicarea acestuia cãtre Centrul de Cautare şi Salvare;
 întocmirea rapoartelor periodice şi transmiterea lor cãtre Centrul de
Cautare şi Salvare (aceste rapoarte vor include şi informaţii privind starea vremii şi a mãrii
în zonã, acţiunile întreprinse, urmãtoarele planuri sau recomandãri);
 ţinerea unui jurnal detaliat al acţiunilor întreprinse;
 avizarea Centrul de Cautare şi Salvare privind eliberarea de sarcini a
unor nave care nu mai erau necesare în zonã;
 raportarea numãrului şi numelor supravieţuitorilor precum şi a navelor
pe care au fost ambarcaţi.
În cazul întîmpinarii unor dificultãţi de comunicare datorate limbajului, se va folosi
Codul Internaţional de Semnale şi Vocabularul de Navigaţie Maritimã Standard.
Pentru identificarea Coordonatorului de Cautare la Suprafaţã, pe timp de zi acesta va
arbora pavilioanele "FR" iar pe timp de noapte va purta lumini distincte pe care le va face
cunoscute navelor angajate în operaţiunea de cãutare şi salvare.
36 Operatiuni de cautare si salvare pe mare

7.2. Planificarea şi desfãşurarea operaţiunilor de cãutare şi salvare

Pentru ca navele de suprafaţã şi în special navle comerciale sa poata face o cautare în
cooperare cu navele şi aeronavele specializate, este important sã fie cunoscute schemele şi
procedurile utilizate astfel încât sã se realizeze o cooperare cu minim de dificultate şi
întârziere.

Prezentãm o serie de termeni care sunt utilizaţi în legãtura cu planificarea şi

desfãşurarea operaţiunilor de cãutare:
Datum (Datum) – Poziţia cea mai probabilã a obiectului cãutat la un moment dat,
luând în considerare efectul derivei de la momentul când a fost stabilitã poziţia iniţialã a
sinistrului.
Derivã (Drift) – Acţiunea rezultantã a componentelor vânt, curent şi/sau curent de
maree, care poate schimba poziţia obiectului cãutat.
Schema de cãutare a pãtratului crescãtor (Expanding square search pattern) – O
schemã de cãutare potrivitã pentru o singurã navã care poate cãuta dinspre datum spre
exterior.
Derivã de vânt (Leeway) – Mişcarea unui obiect cauzatã de împingerea lui prin apã
de catre vânturile locale care actioneazã asupra suprafeţei lui velice.
Curent marin (Sea current) – Curent ce acţioneazã în mare liberã, cauzat de alţi
factori decât vânturile locale.
Schema de cãutare pe sectoare (Sector search pattern) – O schemã de cãutare
potrivitã pentru o singurã navã intr-o situaţie specialã (de exemplu când existã "om la apã"),
prin care navã cautã radial din datum descriind sectoare de cerc.
Scheme de cãutare pe drumuri paralele (Parallel track search patterns) – Scheme
de cãutare folosite de douã sau mai multe nave, în care toate navele menţin drumuri paralele.
Schemã de cãutare pentru coordonare navã/aeronavã (Ship/aircraft co-ordinated
search pattern) – O schemã de cãutare în care o navã şi o aeronavã coopereazã în operaţiunea
de cãutare.
Curent de vânt (Wind current) – Curent de suprafaţã care acţioneazã în mare liberã,
generat de împingerea apei marine de suprafaţã de cãtre vânt.
 Operatiuni de cautare si salvare pe mare 37

Planificarea cãutãrii:

La stabilirea datumului se va ţine cont de urmãtorii factori:

 poziţia raportatã şi ora sinistrului;
 intervalul de timp scurs între momentul plecãrii navei pentru acordarea
asistenţei şi momentul sosirii ei în zona accidentului;
 acţiunea estimatã a derive;
 orice alte informaţii suplimentare precum observaţii vizuale raportate
sau relevmente radio mãsurate.
Dacã Centrul de Cãutare şi Salvare nu a comunicat un datum, rãmâne
responsabilitatea Coordonatorului Cautarii la Suprafaţã sã îl determine şi sã-l facã cunoscut
celorlalte nave implicate în operatiune. Acest datum poate fi ulterior revizuit pe baza unor
noi informaţii apãrute şi va fi de asemenea comunicat.
Datumul va fi plotat în zona iniţialã cea mai probabilã a accidentului.
Zona cea mai probabilã a sinistrului (Figura 1) este aria cu centrul în datum, în
interiorul cãreia se poate afla obiectul cãutat, datumul fiind corectat funcţie de erorile
probabile în comunicarea poziţiei sinistrului şi estimarea derivei din zonã.
Într-o primã fazã se va trasa un cerc cu centrul în datum şi raza de 10 mile marine,
care va fi apoi încadrat într-un pãtrat. Aceastã zonã poate fi ulterior largitã, pe mãsurã ce
sosesc şi alte nave.

R=10 Mm
Derivã

Punct
iniţial

Zona cea mai

probabilã
Figura 1
a sinistrului
38 Operatiuni de cautare si salvare pe mare

Au fost întâlnite situaţii când,la determinarea datumului pentru ambarcaţiuni mici au

apãrut erori mari. Oricum, este mai indicat sã se exploreze o zonã mai micã cu amãnunţime
decât sã se exploreze superficial o zonã întinsã.
În cazul schemei de cãutare pe drumuri paralele, Coordonatorul de Cautare la
Suprafaţã va decide drumul iniţial de cãutare, care trebuie sã fie în direcţia derivei.
Pe timpul cãutãrii se va menţine o veghe vizualã şi se va explora zona cu ajutorul
radarului.
Dacã operaţiunea se face pe vizibilitate redusã şi cãutarea se face în principal cu
ajutorul radarului, între nave se va pãstra o distanţã egalã cu distanţa la care se aşteaptã sã fie
detectatã ţinta înmulţit cu 1,5.
La determinarea distanţei la care se aşteaptã sã fie detectatã ţinta, se pot folosi datele
urmãtoare:

Limite de detecţie ale ţintelor cu radarului

Ţinta Înãlţimea antenei radarului
15 m 30 m
(mile marine)
Navã de 10.000 TRB 13,0 18,0
Navã de 1.000 TRB 6,0 8,4
Navã de 200 TRB 5,5 7,7
Ambarcaţiune de 9 metri lungime 1,9 2,7

Limitele de mai sus corespund condiţiilor atmosferice normale de propagare.

Întrucât intensitatea ecourilor va fluctua considerabil, cifrele de mai sus pot fi folosite
doar orientative.
Toate navele angajate în operaţiune, vor cãuta cu aceeaşi vitezã, de regulã viteza navei
mai lente. În condiţii de vizibilitate redusã se va ordona o reducere a vitezei de cãutare
Mai prezentãm câteva date care pot fi folosite la stabilirea distanţei între nave, date
care iau în considerare tipul obiectului cãutat şi condiţiile de vizibilitate. Spaţiul dintre
drumurile paralele poate fi uşor micşorat pentru a creşte probabilitatea detecţiei sau poate fi
mãrit pentru a mãri suprafaţa exploratã dacã existã o limitã de timp.
 Operatiuni de cautare si salvare pe mare 39

Distanţa între drumurile paralele ale navelor comerciale pe timpul cãutãrii (n)
Vizibilitatea
Obiectul cãutat (mile marine)
3 5 10 15 20
Persoanã în apã 0,4 0,5 0,6 0,7 0,7
Plutã de 4 persoane 2,3 3,2 4,2 4,9 5,5
Plutã de 6 persoane 2,5 3,6 5,0 6,2 6,9
Plutã de 15 persoane 2,6 4,0 5,1 6,4 7,3
Plutã de 25 persoane 2,7 4,2 5,2 6,5 7,5
Barcã de 5 m (15 ft) 1,1 1,4 1,9 2,1 2,3
Barcã de 7 m (23 ft) 2,0 2,9 4,3 5,2 5,8
Ambarcaţiune de 12 m 2,8 4,5 7,6 9,4 11,6
(40 ft)
Ambarcaţiune de 24 m 3,2 5,6 10,7 14,7 18,1
(79 ft)

Prima nava care ajunge la locul sinistrului va începe cautarea farã întârziere, dupã
schema pãtratului crescãtor. Este recomandat sã se marcheze datumul cu o plutã sau alt
mijloc plutitor, pentru a se verifica deriva. Acel marcaj poate fi folosit ulterior ca nou datum
pentru cautare.

În continuare vom prezenta schemele de cãutare utilizate frecvent:

Schema de cãutare a pãtratului crescãtor - pentru o navã (Figura 2)

n mile n mile

n mile n mile n mile

Datu
m

n mile

Drum de
apropiere

Figura 2
40 Operatiuni de cautare si salvare pe mare

Schema de cãutare pe sectoare - pentru o navã (Figura 3)

Aceastã schemã se foloseşte de catre o singurã navã, ea parcurgând câte douã laturi
ale unui pãtrat.

120


2 mile
Datum

Figura 3

şi aceastã schemã de cautare se foloseşte pentru o singurã navã, în general pentru

cãutarea unui om la apã sau când ţinta cãutatã a fost vãzutã şi apoi pierdutã din vedere.
Toate întoarcerile se fac la 120° tribord iar începerea cãutãrii se face din datum.
Aceastã schemã asigurã o probabilitate mare de detectare în apropierea datumului,
cercetându-se amãnunţit zona.
Dupã ce se parcurg cele trei sectoare (triunghiuri echilaterale cu latura de 2 mile
marine), se reorienteazã schema de cãutare, schimbând primul drum cu 30 la tribord.

Schema de cãutare pe drumuri paralele pentru douã nave (Figura 4)

Direcţia
derivei

Datu
m

n n n n n
mile mile mile mile mile

Drum Drum
Nava 2 Nava 1
 Operatiuni de cautare si salvare pe mare 41

Figura 4

Schema de cãutare pe drumuri paralele pentru trei nave (Figura 5)

Direcţia
derivei

Datu
m

n n n n n
mile mile mile mile mile
Figura 5
Drum Drum Drum
Schema de cãutareNava 2 patruNava
pentru sau 5 1nave sunt oarecumNava
asemãnãtoare,
3 nalelor fiindu-
le atribuite drumuri pe care parcurg aceeaşi distanţã.

Schema de cãutare mixtã (Figura 6)

În cadrul acestei scheme de cãutare considerãm cã sunt implicate o navã şi o
aeronavã.
ι

Drumul Navei
42 Operatiuni de cautare si salvare pe mare

Figura 6

7.3. Asistenţa elicopterelor

Persoanele sau navele aflate în situaţie de pericol pot primi sprijin din partea
aeronavelor, concretizat prin lansarea în apã a unor echipamente aflate în containere sau
recuperarea şi evacuarea sinistraţilor.
Conţinutul containerelor este inscripţionat prin simboluri şi text în trei limbi şi de
asemenea prin flamuri colorate, respectând urmãtorul cod:
Rosu – echipament medical şi de prim ajutor medical;
Albastru – alimente şi apã;
Galben – haine şi materiale de protecţie conta vântului;
Negru – diverse materiale şi echipamente precum compase,
ustensile, plute de salvare, radiobalize si/sau transpondere,
balize, coloranţi pentru apã, facle, etc.;
Combinaţie de culori – conţinut mixt.

Elicopterele sunt folosite în mod deosebit pentru furnizarea de echipament dar mai
ales pentru recuperarea şi evacuarea supravieţuitorilor.
Raza de acţiune a elicopterelor variazã între 50 şi 200 mile marine, puând transporta
de la unul pânã la cinsprezece supravieţuitori funcţie de dimensiunea şi tipul acestuia.
Când este pus la dispoziţie echipament pentru supravieţuire, elicopterul se
poziţioneazã deasupra unei punţi libere, lãsând materialele cu ajuorul unui cablu, echipajul
navei trebuind doar sã decupleze sistemul de prindere (care de regulã este un cârlig).

7.3.1. Comunicarea cu elicopterul

Legãtura radio trebuie sã fie stabilitã între navã şi elicopter. Oricare schimb de
informaţii şi instrucţiuni referitoare la poziţia de întâlnire trebuie stabilit direct sau prin
intermediul staţiei de coastã. Când elicopterul este echipat cu un radiogoniometru, este
posibilã reperarea navei şi directionarea elicopterului cãtre ea fãcând uz de transmisiunile
radio ale navei pe o frecvenţã stabilitã.
Radiocomunicaţiie cu aeronava sunt posibile în mod normal pe: 2182 khz sau pe
frecvenţele de 156.8 Mhz si 156.3 Mhz VHF.
 Operatiuni de cautare si salvare pe mare 43

Navele au voie sã comunice cu aeronavele în caz de urgenţã pe frecvenţele: 3023 khz, 5680
Khz, 121.5 Mhz, 123.1 Mhz, 156.3 Mhz, 156.8 Mhz;

7.3.2. Evacuarea de pe navã şi ambarcaţiunea de salvare

O suprafaţã de punte curatã trebuie sã fie pregãtitã în zona de ridicare şi dacã este
posibil sã fie marcat pe ea cu vopsea albã o litera “H” cât mai mare. În timpul nopţii nava
trebuie sã fie luminatã cât mai puternic punându-se în evidenţã în special orice obstacol cum
ar fi catarge, coşuri de fum, etc. Trebuie avut de asemeni în vedere ca iluminarea sã nu
orbeascã pilotul elicopterului. La navele mai mari zona de ambarcare trebuie sã fie în zona
adapostitã faţã de vânt, a navei.
În mod suplimentar la evitarea obstacolelor trebuie avut în vedere puternicul curent de
aer produs de elicopter. Învelitoarele sau orice alt obiect care este predispus la antrenarea de
cãtre curentul de aer trebuie sã fie îndepãrtat din zonã sau amarat în mod suplimentar.
Dacã puntea navei nu oferã un asemenea loc este posibilã recuperarea persoanelor
direct de pe plutele de salvare sau din bãrcile de salvare. Acestea vor fi asigurate în timpul
ambarcãrii cu o saulã lungã. Cât timp elicopterul se aflã deasupra plutei de salvare sau bãrcii
de salvare, persoanele aflate în ele se vor dispune pe cât posibil spre extremitãţi şi borduri
pentru a mãri stabilitatea ambarcaţiunilor şi pentru a degaja centrul ambarcatiunilor în
vederea acţiunilor de ridicare.

7.3.3. Ridicarea în elicopter

Pentru ridicarea în elicopter se pot folosi: centura de salvare, coşul de salvare, plasa
de salvare, brancarda şi scaunul de salvare.

Ridicarea cu centura de salvare:

Centura de salvare este recomandatã pentru cazul ridicãrii rapide a persoanelor, dar
este inutilizabil pentru persoanele bolnave. Centura de salvare este cunoscutã sub mai multe
denumiri (ham, chingã, zbir, sling) şi poate avea mici deosebiri constructive.
Centurile au întotdeauna acelaşi mod de îmbrãcare fiind puse peste haine cu inelul
centurii petrecut pe dupã spate şi pe sub braţe, capetele fiind prinse în cârligul de la capãtul
cablului de ridicare.
Persoanele care folosesc centura trebuie sã fie cu faţa cãtre cârlig.
44 Operatiuni de cautare si salvare pe mare

O serie de elicoptere folosesc metoda ridicãrii duble constând într-o centurã de salvare
normalã şi de o curea de aşezare mânuitã de membrii echipajului elicopterului. Aceastã
metodã de ridicare este recomandatã pentru ridicarea din apã sau de pe punte a persoanelor
aflate în incapacitate. Nu se recomandã pentru rãniţi pentru aceştia fiind folositã în mod
normal targa de salvare.

Ridicarea cu coşul de salvare:

Folosirea coşului de salvare nu necesitã mãsuri speciale. Persoanele care folosesc
coşul, doar trebuie sã se urce în el, rãmânând aşezate şi ţinându-se bine

Ridicarea cu plasa de salvare

Plasa de salvare are o formã tronconicã, pãrând o colivie deschisã într-o parte.
Persoanele care folosesc plasa de salvare trebuie doar sã intre prin deschizãturã, sã se aşeze şi
sã se ţinã bine de plasã.

Ridicarea cu targa (brancarda) de salvare:

Evacuarea suferinzilor trebuie sã se facã cu targa specialã aflatã în dotarea
elicopterului. La aceastã targã hamurile sunt fixate şi ele pot fi rapid şi sigur prinse sau
desfãcute. Chiar dacã transferul bolnavilor de pe targa proprie a navei pe targa de salvare a
elicopterului este dureroasã pentru rãnit, ea este preferabilã pentru o ridicare în siguranţã.

Ridicarea cu scaunul de salvare:

Scaunul de salvare seamãnã cu o ancora, cu palmele de ancorã netede pe post de
scaun. Persoanele vor fi ridicate doar în poziţia aşezatã câte una sau douã la scaun şi având
mâinile strans înfãşurate în jurul tijei verticale. Acest dispozitiv poate fi folosit la ridicarea a
cel mult douã persoane în acelaşi timp
 Salvare si supravietuire pe mare 45

8. Echipamentul radio în caz de sinistru

8.1. Staţia radio de barcã
Staţia radio de barcã oferã urmatoarele posibilitãţi:
• Emisie şi recepţie pe 2182 Khz (pentru apel de primejdie radiotelefonicã)
• putere în emisie 3 W;
• bãtaie 40 Mm în condiţii bune de propagare;
• perioada de ascultare 00-03 şi 30-33;

• Emisie şi recepţie pe 500 Khz (apel de primejdie în telegrafie)

• putere în emisie 3 W;
• bãtaie 90 Mm în condiţii bune de propagare;
• perioada de ascultare 15-18 şi 45-48;

• Emisie pe 8364 Khz (frecventa internaţionalã pentru ambarcaţiunile de salvare - apel de

primejdie în telegrafie)
• putere în emisie 3 W;
• bãtaie 90 Mm în condiţii bune de propagare;
• nu existã posibilitate de rãspuns pe 8364 Khz.

8.2. Transpondere radar

În fiecare bord al fiecãrei nave de pasageri şi al fiecãrei nave de mãrfuri având un
tonaj brut de 500 tone şi mai mult, va exista cel puţin un transponder radar capabil sã
funcţioneze în banda de 9GHz..
Transponderul radar are rolul de a retransmite amplificat semnalul emis de antena
radarului, pe ecranul radar apãrând o secvenţã de linii de la o anumitã distanţã de centrul
ecranului cãtre periferie, putându-se astfel mãsura distanţa şi relevmentul la ţintã.
46 Salvare si supravietuire pe mare

8.3. Radio emiţãtoare portabile pentru ambarcaţiunile de salvare

Vor fi prevãzute aparate radiotelefonice de emisie receptie pentru comunicaţii între
ambarcaţiunile de salvare, între ambarcaţiunile de salvare şi navã şi între navã şi barca de
urgenţã. Nu este necesar a fi prevãzut un astfel de aparat pentru fiecare ambarcaţiune de
salvare; totuşi fiecare navã va fi prevazutã cu cel puţin trei astfel de aparate.
Ele folosesc canalul 16 (156,8 MHz) pentru apel de sinistru.

8.4. Radio-balizele de indicare a poziţiei sinistrului (EPIRB)

Aceste radiobaliza foncţioneazã pe frecvenţa de 406 MHz sau 2182 kHz si/sau pe
frecvenţele aeronautice de primejdie de 121,5 MHz si/sau 243 MHz.
Navele comerciale în mod normal nu pot recepţiona apelurile de pe frecvenţele 121,5
MHz şi 243 MHz.
Radiobaliza poate fi cu activare automatã imediat ce pluteşte în apã sau cu activare
manualã.