1.

romania de la statul totalitar la statul de drept

In Romania, regimul comuist a avut toate ingredientele unui regim totalitar, puternic ideologizat;
caderea in totalitarism a societatii romanesti s-a realizat intre anii 1945-1947; aceasta perioada are 4
momente importante:
1) 6 martie 1945, numirea guvernului Petru Groza, controlat de comunisti;
2) 19 martie 1946, alegerile falsificate care au dat puterea legislativa in mainile
comunistilor;
3) iunie-noiembrie 1947, eliminarea partidelor politice istorice;
4) 30 decembrie 1947, abdicarea fortata a regelui Mihai I si proclamarea in aceeasi zi
a R.P.Romane.
Comunistii romani au avut ambitia de a moderniza economia si societatea, chiar impotriva cetatenilor;
de aceea represiunea politica a fost dura in primii sai ani; desi, au fost adoptate mai multe constitutii
(1948, 1952, 1965), iar regimul a pretins o legalitate deplina, guvernarea s-a bazat pe spiritul
discretionar al aparatului de partid si al conducatorului sau; Comunismul romanesc a cunoscut doua
etape :
1) regimul Gheorghe Gheorghiu Dej (1948-1965) -în timpul lui Dej, Romania a fost subordonata
U.R.S.S. prin Tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala din 1948. In 1949, tara a fost
incadrata economic in C.AE.R., iar din 1955 incadrata militar in Organizatia Tratatului de la Varsovia.
Romania a secondat U.R.S.S. in 1956 in innabusirea revolutiei anticomuniste din Ungaria, dar ulterior
s-a distantat de sovietici. In 1948 pe plan intern s-a trecut la nationalizarea mijloacelor de productie si
la introducerea planurilor economice, iar in agricultura s-a realizat colectivizarea (1949-1962), cu mari
suferinte umane si pierderi materiale.
2) regimul Nicolae Ceausescu (1965-1989) ;Nicolae Ceausescu a abordat un stil de conducere
autoritar cu accente nationaliste si megalomane represiunea sistematica si extrem de puternica,
controlul exercitat de intreaga familie Ceausescu au facut ca in Romania, societatea civila sa nu se
maturizeze suficient de rapid. Regimul frecvent contestat, a cunoscut o oarecare popularitate capatand
o aura nationalista dupa august 1968 cand Romania a refuzat sa participe, alaturi de trupele Pactului de
la Varsovia, la inabusirea «Primaverii de la Praga»; Ceausescu fiind catalogat drept unul «dintre
comunistii buni» ai Europei de Est.
Din 1971, dupa o vizita in China si Coreea de Nord, Ceausescu a introdus in tara o adevarata
«minirevolutie culturala». Semnarea acordurilor de la Helsinki privind drepturile omului (1975) – ce
permiteau tarilor occidentale sa devina observatori in Romania cu privire la aceasta problema, si
instalarea «socialismului dinastic» -prin care intreaga familie Ceausescu ocupa posturi-cheie in
ierarhia de partid si stat, se regasesc in lista factorilor ce au dus la aparitia dizidentelor atat in randul
elitei romanesti cat si in randul nomenclaturistilor. Lor li se adauga, esecul economic al sistemului,
scaderea drastica a nivelului de trai pana la rationalizarea painii si altor alimente de baza, reducerea
cotei de energie termica si electrica, a gazului metan pentru consumul casnic. Planurile cincinale, ce
implicau indicatori exagerat de mari neindeplinit, periclitau calitatea vietii in Romania.
Modelul sovietic a fost impus in administratie, justitie si invatamant; in materie religioasa, politica
comunistilor a fost nuantata – biserica greco-catolica a fost desfiintata iar biserica ortodoxa a fost
supusa autoritatii statului, iar biserica romano-catolica nefiind recunoscuta oficial a fost tolerata.
Constructia institutionala a statului totalitar a fost posibila doar prin represiune si propaganda. A fost
infiintata Securitatea, cu scopul de a mentine «democratia» si de a apara tara de comploturile interne si
externe transformand R.P.Romana intr-un stat politist. Dupa 1965, actiunile opresive s-au diminuat,
Securitatea s-a dezvoltat in deplina autonomie, concomitent cu distantarea de Moscova, dar, ea a
continuat sa supravegheze intreaga societate avand ca instrumente: politia politica si informatori –
adepti ai delatiunii ce se aflau in toate domeniile de activitate, blocurile de locuinte. Toate aceste fapte,
exprimate sau mute, s-au concretizat in acele revolte impotriva regimului comunist (dizidente) ce
aveau sa fie dezastroase pentru cei ce se aflau la putere.
In Romania comunista au existat o serie de miscari (revolte) impotriva celor de la putere :
1) In 1977, greva minerilor de la Lupeni – cereau reducerea zilei de munca pentru
sotiile si fiicele lor, asistenta medicala competenta, mass-media sa prezinte obiectiv
cererile lor. Grevistii au refuzat primirea Comisiei conduse de Ilie Verdet sa trateze cu
mineii iar Ceausescu s-a deplasat personal in Valea Jiului, unde a acceptat cererile lor.
2) In 1983, au fost alte greve in 7 mine din Maramures. In 1986, la Cluj si Turda.
3) La 17 februarie 1987, studentii ieseni au demonstrat pe starzile orasului scandand:
«Vrem apa sa ne spalam si lumina sa-nvatam». Ceausescu a raspuns cu aprovizionarea
dar nu pentru totdeauna.
4) In noiembrie 1987, miscarea muncitorilor de la uzinele «Tractorul» si «Steagul
Rosu» din Brasov.
Semnarea acordurilor de la Helsinki privind drepturile omului (1975) au fost criticate chiar de cei din
nomenclatura comunista: I.Iliescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Radulescu. Urmarea a fost
scoaterea din posturile influente si marginalizati.
In 1979, Constantin Parvulescu, veteran al P.C.R. a tinut un discurs la Congresul al XII-lea, acuzandu-
l pe Ceausescu ca a instaurat o dictatura personala si ca nu respecta minima democratie de partid.
Intelectualii P.Goma, D.Cornea, M.Dinescu, M.Botez, Radu Filipescu, Ion Puiu, parintele Gheorghe
Calciu Dumitreasa au criticat regimul ceausist, denuntandu-l in strainatate pentru incalcarea
drepturilor omului; au fost distribuite si manifeste.
Presa occidentala a publicat in martie 1989, o scrisoare ( Scrisoarea celor 6) semnata de S.Brucan,
Gheorghe Apostol, A.Barladeanu, C.Manescu ce protestau impotriva lui Nicolae Ceausescu.
Ca atare, totalitarismul a lasat o mostenire timpurilor viitoare compromitand patriotismul si respectul
pentru clasa politica, a faramitat si a invrajbit societatea, a cultivat indoctrinarea totala, si a
marginalizat competentele.
La 16 decembrie 1989, s-a declansat revolta de la Timisoara cand demonstrantii au scandat impotriva
regimului; din ordinul lui Ceausescu s-a tras in demonstranti, multi fiind omorati sau raniti; s-a
incercat izolarea Timisoarei, Ceausescu a proclamat starea de asediu.
La 21 decembrie 1989, a fost organizat o noua adunare in fata C.C.al P.C.R. unde oamenii au scandat
lozinci anticeausiste, noaptea, demonstrantii ramasi in strada au luat cu asalt cladirea C.C. pe care
Elena si Nicolae Ceausescu au parasit-o in graba cu un elicopter.
La 21 decembrie, ziua cand s-a constituit F.S.N. format din dizidenti: Dinescu, Cornea, Iliescu, … ;
ocuparea Televiziunii a permis transmiterea in direct a evenimentelor. Familia Ceausescu prinsa a fost
predata unei unitati militare din Targoviste unde in urma unui proces au fost acuzati de genocid si
condamnati la moarte. Sentinta a fost executata imediat.
Incepand din 22 decembrie F.S.N. a adoptat platforma- program ce anunta revenirea la pluralismul
politic. Au aparut numeroase asociatii si organizatii, au fost activate partidele istorice, desfiintate de
comunisti in 1947: P.N.T., P.N.L., P.S.D. ; lor li s-au adaugat U.D.M.R. si Vatra Romaneasca.
Alegerile libere din mai 1990 a adus la putere F.S.N. transformat in partid politic. Se realiza astfel,
unul dintre obiectivele majore ale revolutiei din 1989 – renuntarea la sistemul partidului unic si
introducerea pluralismului politic, ca fundament al formarii institutiilor reprezentative – garantie a
democratiei constitutionale. Pluralismul politic a capatat o consacrare legala prin Decret -lege din
1989 ce a prevazut libertatea de infiintare a partidelor politice.
Adoptarea Constitutiei la 8 decembrie 1991 a ridicat pluralismul la rang de principiu constituitonal si a
prevazut in art.8 alin.2 ca partidele politice se constituie si isi desfasoara activitatea in conditiile legii.
Constitutia a avut un rol decisiv in ordonarea cadrului legal de exercitare a puterii si in
institutionalizarea cadrului si a mecanismelor propriu-zise de guvernare.