Schema lecţiei

Ţesuturile vegetale

Histologia (din lima greacă hystos = ţesut şi logos = ştiinţă) este o ramură a biologei care se ocupă cu
studiul dezvoltării, structurii şi funcţiilor ţesuturilor organice.

Definiţie

Ţesuturile se formează printr-un proces biologic complex de diferenţiere celulară, denumit

histogeneză şi reprezintă complexe celulare permanente, interdependente, care au aceeaşi
origine, formă şi structură şi îndeplinesc acelaşi grup de funcţii în organism.

Toate plantele care se reproduc pe cale sexuată îşi au originea într-o celulă ou (zigot), rezultat prin
contopirea a două celule specializate (gameţi) de sex opus. Din celula-ou, prin diviziuni mitotice
succesive, se formează embrionul. Treptat, celulele îşi modifică forma şi conţinutul, adică se
diferenţiază. Simultan cu acest proces, celula capătă şi funcţii speciale pe care le va îndeplini în
organismul adult, proces numit specializare.

Clasificarea ţesuturilor vegetale

a) După forma celulelor care alcătuiesc ţesuturile, există 2 tipuri de ţesuturi:

1. parenchimatice – formate din celule care prezintă cele trei diametre egale sau aproape
egale, deci izodiametrice, care au membrane celulozice subţiri şi numeroase spaţii
intercelulare între ele

2. prozenchimatice – ţesuturi formate din celule alungite, cu diametrul longitudinal mai mare
decât celelalte două diametre, de obicei ascuţite la capăt şi cu pereţii îngroşaţi, cel mai
adesea lignificaţi.

b) După gradul de diferenţiere a celulelor, ţesuturile vegetale pot fi :

1. Meristeme (ţesuturi de origine, formative), formate din celule mici şi rotunjite, care
formează, prin procesul de diferenţiere, toate ţesuturile primare şi secundare şi definitive.
Aceste ţesuturi sunt formate din celule nespecializate, uniforme, cu un nucleu mare central,
numeroase vacuole mici cu perete subţire. Între celulele meristemelor nu există spaţii
intercelulare, iar celulele nu conţin substanţe de rezervă. Celulele se divin încontinuu, prin
mitoză. Ţesuturile meristematice sunt prezente pe tooată perioada de viaţă a plantei adulte,
aflându-se în părţile terminale ale organelor vegetative.

2. Definitive -se formează din meristeme, fiind alcătuit din celule diferenţiate a căăror formă şi
structură depind de funcţia la care s-au adaptat. Celulele care formează ţesuturile definitive şi-
au pierdut capacitatea de a se divide. Unele celule diferenţiate îşi pot recăpăta la un moment
dat pproprietăţile mitotice (meristematice), având capacitatea de dediferenţiere
(remeristematizare, reembrionalizare).

c) După gradul de diferenţiere şi funcţia pe care o îndeplinesc, ţesuturile vegetale se clasifică în:

1. Ţesuturi meristematice. Acestea se clasifică la rândul lor în :

- meristeme primordiale (protomeristeme), primele ţesuturi din corpul plantelor

- mersisteme primare, iau naştere din meristemele primordiale, prin numeroase diviziuni. Cu
timpul, celulele acestor ţesuturi încep să se diferenţieze, în vederea îndeplinirii unei anumite funcţii în
organism. La rândul lor, mersistemele primare sunt de 2 tipuri: → apicale (în vârfurile de creştere
ale rădăcinii şi tulpinii) – asigură creşterea în lungime a plantei
→ intercalare (laterale) - asigură creşterea în grosime a plantei
- mersitemele secundare – se formează printr-un proces de rediferenţiere a celulelor ţesuturilor
definitive, redobândind capacitatea de diviziune şi astfel ajută la creşterea în grosime a plantei.

Exemplu de meristeme:

Meristeme primare : 1. dermatogenul (din care se formează epiderma)

2. periblemul (din care se formează scoarţa primară)
3. pleromul (din care se formează cilindrul central)

Meristem secundar diferenţiat : 1. Cambiul vascular (se găseşte în cilindrul central, produce ţesut
liberian şi lemnos secundar, det. Creşterea în grosime a plantei).
1. Cambiu subero-felodermic (felogen) – se formează în scoarţă şi produce suber (spre exterior, cel.
moarte) şi feloderm spre interior (cu cel. Vii)

Ţesuturile definitive

Sunt alc. din celule diferenţiate, cu vacuole voluminoase şi pereţi modificaţi. În funcţie de rolul pe
care-l au, se clasifică în :

1. Ţesuturi de apărare – îndeplinesc funcţia de apărare a organelor vegetative şi generative.

Principalele ţesuturi sunt: epiderma, rizoderma şi suberul. Epiderma acoperă organele plantei cu
excepţia rădăcinii care este acoperită de rizodermă . Este formată dintr-un strat de celule aplatizate,
vii, strîns unite între ele, acoperite de cuticulă. Epiderma frunzei conţine stomate, cu rol de apărare,
dar şi în schimbul de gaze cu mediul înconjurător. Rizoderma prezintă peri absorbanţi.
2. Ţesuturi fundamentale (parenchimatice). Sunt formate din cel. Vii, cu pereţi subţiri, de formă ovală
sau sferică, cu spaţii intercelulare. Sunt prezente în toate organele plantelor, îndeplinind funcţii
multiple: de asimilaţie, de depozitare ş.a
a. Ţesutul fundamental asimilator este localizat în organele verzi ale plantelor, format din celule
cu nuumeroase cloroplaste. La nivelul frunzei este reprezentat de ţesutul palisadic şi de cel lacunar. În
celulele ţesutului asimilator are loc fotosinteza.
b. Ţesut fundamental de depozitare – A. depozitează dif. subst. produse de plantă în tulpinile
subterane (spre ex. În rizomi , bulbi, tuberculi de cartof – depozitează amidon), în rădăcinile tuberizate
(sfeclă, ridiche, morcov), în seminţele plantelor oleaginoase (floarea-soarelui, soia, rapiţă)
B. apă: ţesuturile acvifere, la plantele din zonele secetoase
C. aer: ţesuturi aerifere, la plantele acvatice
3. Ţesuturile mecanice conferă organismului tărie şi rezistenţă. Există 2 tipuri de ţesuturi mecanice:
sclerenchim şi colenchim
Colenchimul → cel. vii, cu pereţi celulozici. Conferă rezistenţă, fără a împiedica creşterea. Este
prezent în organele tinere, sub epidermă.
Sclerenchim→cel. moarte, cu pereţi lignificaţi.

4. Ţesuturi conducătoare. Au rolul de a conduce seva în corpul plantei. Există 2 tipuri de ţesuturi
conducătoare: lemnos (asigură circulaţia sevei brute) şi liberian (floem, asigură circulaţia sevei
elaborate).
5. Ţesuturile secretoare – formate din celule care acumulează sau elimină produşi de metabolism
(ex. mucilagii, latex, uleiuri volatile, gume, nectaruri, arome, răşini). Sunt reprezentate de peri
secretori, glande nectarifere, canale, glande digestive ale pl. carnivore.

Ţesuturi speciale →a. ţesuturi senzitive – permit plantei să recepţioneze diferiţi stimuli din mediu şi
dezvolă reacţii specifice (spre ex. Atracţia gravitaţionalăă, lumina şi factoriii de mediu).
→b. cârceii plantelor agăţătoare prezintă organe (punctuaţiuni senzoriale) care au rolul de a
recepţiona stimulii tactili.
→ ţesuturi de detaşare ajută la detaşarea unor organe care nu mai sunt necesare plantei, spre ex.
frunzele toamna.