In secolul al XIV-lea între Franța și Anglia a început un război numit Războiul de 100 de ani

(1337-1453), care a fost un conflict feudal cu mai multe cauze:

Dispute teritoriale legate de existenta unor teritorii franceze aflate în posesia regilor Angliei,

care erau vasali ai regilor francezi, dar nesocoteau uneori obligaţiile contractului vasalic.

Pretenții dinastice. La moartea lui Carol al IV-lea, regele Angliei, Eduard al III-lea avea drepturi

dinastice asupra tronului Frantei pe linie materna. Pentru că nobilii francezi nu erau de acord cu alegerea

acestuia ca rege al Franței, unchiul lui Carol al IV-lea a fost încoronat ca Filip al III-lea.

Cauze economice. Aquitania și Bretania erau importante din punct de vedere economic pentru

Franța (peste, vin), iar Flandra asigura venituri prin comerțul cu postavuri, aprovizionându-se cu lână din

Anglia.

Desfășurarea războiului de 100 ani

Războiul poate fi divizat în patru faze:

1. 1337-1360: Victorii engleze sub Eduard al III-lea;

Războiul începe în 1337 pe teritoriu francez şi părea mai puţin favorabil englezilor, inferiori

numeric și cu dificultăţi de aprovizionare şi recrutare. Dar francezii, indisciplinați, sunt înfrânți, iar

Anglia păstrează controlul pentru 200 de ani pe Calais și Normandia și prosperă.

Cheltuieli mari de război adâncesc criza în care se afla Franța ceea ce declanșează profunde

mișcări sociale ale orășenilor și țărănimii, care sunt înfrânte.

2. 1360-1400: Victorii franceze sub Carol al V-lea;

Carol al V-lea (1364-1380) ia o serie de măsuri: instituie impozite permanente în locul

contributiilor de război; numește în fruntea armatei comandanţi pricepuţi care folosesc infanteria în

război și evită confruntările decisive, războiul fiind transformat într-unul de uzura. Englezii sunt obligaţi

să se retragă din Franţa.

 3. 1400-1422: Victorii engleze sub Henric al V-lea;

Anglia reuşeşte să preia din nou iniţiativa spre sfârşitul secolului XIV și recapătă ducatul

Guyenne, teritoriile de la nord de Loara, inclusiv Parisul. Prin Tratatul de la Troyes din 1420 se hotărăște

ca fiica regelui Carol al VI-lea să se căsătorească cu regele Angliei, şi fiul lor să domnească peste ambele

regate.

4. 1422-1453: Unificarea Franței sub regii din dinastia Valois.

Ioana d’Arc, o ţărancă de 19 ani din Lorena, reuşeşte să-l determine pe prinţul Carol (delfinul),

înlăturat de la moştenirea regatului să-i pună la dispoziţie o armată cu care eliberează oraşul Orleans,

asediat de englezi. De asemenea, ea reuşeşte să determine ungerea ca rege a lui Carol. Ulterior, Carol al

VII-lea eliberează până în 1453 toate teritoriile aflate sub control englez. În 1453, în urma bătăliei de la

Castillon, Războiul de 100 de Ani a luat sfârșit. Anglia și-a menținut stăpânirea doar asupra Calais-ului,

care a fost recuperat de francezi în 1558.

Consecinte

-Cristalizarea sentimentelor patriotice si nationale atat pentru francezi cât și pentru englezi.

-Accelerarea fenomenului de centralizare statală a Angliei și Franței

-Transformarea armatelor celor două țări în armate de mercenari profesioniști.

-Dezvoltarea de noi tactici și arme de război.