7 atitudini benefice pentru viata

Viața e frumoasă, dar complicată, și poate că dacă n-ar fi astfel, nu doar că ne-am cam
plictisi pe acest Pământ, dar n-am evolua. Căutăm fericirea și credem că Dumnezeu ar trebui
să ne dea o viață lipsită de probleme și conflicte, însă tocmai conflictul este motorul evoluției
noastre ca suflete, pentru că fără conflict lucrurile s-ar desfășura lin, dar n-am avea motive să
devenim mai buni, mai înțelepți, mai frumoși, și mai aproape de adevărul divin. Pentru că
doar fiind mai buni și pătrunzând tainele vieții putem depăși un conflict, putem să rezolvăm
cu bine o situație, putem să obținem ceea ce ne dorim.
Conflictul ne cere deci, să evoluăm. Asta, dacă avem acel minim de înțelepciune ce ne
va determina să căutăm unde trebuie, fără să cădem în cele 3 păcate cu efect distructiv, sau
altfel spus fără să adoptăm atitudini negativiste.
Cele 3 sunt atitudini negative ce ne împiedică evoluția sunt:
- deznădejdea, sau altfel spus credința falsă cum că dacă am pierdut o dată, totul e
pierdut, sau vom pierde mereu;
- învinovățirea celorlalți, respectiv credința că ceilalți sunt vinovați pentru ceea ce ni s-a
petrecut, și nu noi pentru că n-am știut să gestionăm o situație, n-am știut să-i punem punct la
timp, n-am avut curaj să fim noi înșine, sau suficientă inspirație și/sau încredere în noi sau în
viață.
- indolența, sau resemnarea, ce constă în credința că nouă „nu ne este dat” să fim fericiți
și atunci ne putem mulțumi cu o viață banală, lăsând timpul să trecă pe lângă noi și irosind un
potențial foarte bun, ce stă ascuns în fiecare din noi.
De aceea e bine să înțelegem că Dumnezeu conține ambele fețe ale vieții, atât ceea ce
numim „bine”, cât și ceea ce numim „rău”. Un rău aparent, pentru că în fond el este „sămânța
binelui”, pentru că are rolul de a „ne trezi” și de a ne determina să privim mai atent în noi
înșine și în jurul nostru, de a ne schimba atitudinea. De noi depinde să-l depășim, să învățăm
să devenim mai buni, pentru a urca treptele, ce ne vor conduce dincolo de ceea ce numim
„rău”.
Iată acum câteva sfaturi simple, în privința atitudinii pe care este benefic s-o adoptăm
atunci când suntem în fața unui conflict fie real, fie imaginar. Sau altfel spus în fața unei
probleme a vieții.
Pentru că prin „conflict” nu înțeleg neapărat, ceartă, dispută, război, ci o situație
problematică, o situație ce ni se pare greu se rezolvat din diverse motive, reale sau de cele mai
multe ori, imaginare. Adică prezente doar în mintea noastră și deseori create de ea.
1 - nu fă presupuneri, mai bine comunică;
Intuiția ne ajută deseori, și eu sunt omul ce-i sfătuiesc pe toți să o asculte și să se bazeze
pe ea, însă uneori ea ne poate juca feste. De fapt, nu intuiția e cea care ne joacă feste, ci
emoțiile ce o bruiază, mai exact fricile ce-și aruncă plasa peste ea.
Ne putem înșela cel mai adesea în două cazuri:
- fie când ne dorim prea mult un lucru, și tocmai datorită dorinței prea mari apare și
teama de-a nu pierde.
- fie când am mai trecut prin o situație asemănătoare și am pierdut, iar experiența ne
spune că dacă am pierdut o dată, putem iarăși pierde. Nu este adevărat.
Deci, verifică, nu presupune. Verifică prin comunicare, starea unei situații.
Comunicarea este un lucru firesc și deseori eliberator. Indiferent de rezultat.
2 - nu dărui celor ce-ți dispretuiesc darul;
Vrem să fim buni, și să dăruim, cu scopul de a face bine, și cu dorința secretă, și uneori
neconștientizată de a primi și noi la rândul nostru ceva, indiferent de unde și sub ce formă.
Prin „dăruire” înțeleg aici nu doar un dar material, ci și atenție, timp, cunoaștere, iubire.
 Cei care nu sunt pregătiți să primească, nu doar că nu vor aprecia darul, dar primind își
vor crea o falsă părere despre ei și despre viață. Vor crede că totul li se cuvine, le va crește
orgoliul, și în plus, nimic nu vor învăța. Nu vor înțelege nimic din darul acela.
Dincolo de acest fapt, riscăm să cădem în depresie, datorită atitudinii lor. Vom putea
crede că nu suntem suficient de buni, ori că nu avem noroc, ori că divinitatea nu ne primește
darul, dăruit oamenilor. Dar nu este așa. Singura noastră greseală e că am dăruit cuiva, ce nu
era pregătit să primească. Da, prea mult entuziasm strică! Uneori.
A face fapte bune, este desigur benefic, dar nu întotdeauna „a da” este o faptă bună, ci
uneori e o hrană a propriului ego, o chestiune de orgoliu, sau o atitudine ce maschează o
dorință.
Benefic este să ținem cont de ceea ce scrie în Vede, cartea sfântă a hindușilor, și anume
de faptul că „darul murdar”, adică cel dat cui nu trebuie, nu ne va fi de folos, nici nouă, nici
celui ce i s-a dat. Dimpotrivă, el se va transforma în rău.
Sau poate mai pe înțelesul nostru, ar fi bine să ținem cont de spusele lui Iisus ce ne
sfătuiește astfel: „Nu da unui om pește, mai bine învață-l să pescuiască”. Da, pentru că el dacă
va fi dispus să învețe, vei ști, și el însuși îți va cere asta, și vei vedea cum știe să folosească cu
bucurie darul.
3 - dacă ești furios, frustrat sau mânios, exprimă-te și apoi detașează-te;
Nu, nu ține în tine aceste emoții și energii agresive. Pentru că ele îți vor distruge
câmpurile energetice și dacă le menții mult timp, se vor instala în corpul fizic și se vor
transforma în boli.
Dacă cineva te-a rănit spune-i. Însă în așa fel încât să nu amplifici conflictul. Spune-i și
eliberează-te. Dacă nu ai cum să faci asta, din diverse motive, spune-i-o atunci în astral, adică
doar imaginează-ți că faci asta, însă clar, simplu, concis, apoi uită. Detașasă-te.
Uneori e bine să plângi, să țipi sau să spargi farfurii, doar astfel vei elibera energiile.
Uneori e bine să dansezi nebunește, alteori să alergi sau să faci box. Totul pentru a-ți consuma
energiile agresive. Dar fără înțelegere ele vor reveni, mai ales dacă problema e una de suflet.
Iar atunci, nu te forța niciodată să ierți, dacă în tine mai există conflictul. Energiile
acelea nu se pot tranforma rapid în iubire. A te forța implică un mare consum energetic. Lasă
timpul să acționeze. Însă în clipa în care nu mai sim��������i furia, iartă, sau măcar
renunță să te mai gândești. Mai simplu e atunci când înțelegi cauzele pentru care a acționat
un om într-un anume fel, chiar dacă nu ești de acord cu ele. Fiecare vede viața din perspectiva
sa,
și acționează conform nivelului său de dezvoltare spirituală și de inteligență.
4 - nu cere lui Dumnezeu ce meriți, ci cere un strop din iubirea lui Dumnezeu;
Uneori credem că merităm ce-i mai bun. Sau că nu merităm nimic. Însă nici una din
atitudini nu e corectă. Aici suntem la o școală. Dacă suntem aici, înseamnă că nu suntem
perfecți. Dacă nu suntem perfecți, avem în noi încă lecții, încă dorințe ce uneori ne depășesc
puterea energetică sau spirituală.
Mulți însă cred că ei merită tot. Fac împrumuturi la bănci și își cumpără lucruri peste
puterile lor. Însă ajung în situația în care nu mai își permit să le plătească. La fel e și în iubire
deseori, și în privința profesiei, și în multe aspecte ale vieții.
Nimeni nu știe în mod real ce ascunde karma sa, care nu e altceva decât un joc al
echilibrului, și nici ce merităm sau ce nu. Însă pentru fericire e bine să luptăm, chiar suntem
datori. De aceea, e bine să știm că există un singur lucru ce ne poate fi sursă a tot. Sursă,
uneori, și a ceea ce încă nu merităm.
Iar această sursă este iubirea lui Dumnezeu. Singura iubire de pe planeta asta care este
necondiționată. Doar El poate iubi necondiționat, noi ne amăgim că putem. Însă pentru a
obține ceea ce nedorim de la El, e neceasar să cerem, să insităm și să ne străduim să-L iubim.
Desigur atât cât putem.
 De aceea e bine să-i cerem lui Dumnezeu să ne dea nu pentru că merităm, ci pentru că
El este bun, generos și iubitor. E ca și cum am cere un credit, iar singurul credit corect e cel
cerut lui Dumnezeu. Dacă știe că nu-l putem plăti, nu ni-l dă!
5 - nu căuta să convingi pe nimeni de adevărul tău;
Puțini oameni sunt atât de empatici, atât de înțelepți și de buni psihologi, încât să
înțeleagă o altă ființă umană. De fapt nici aceștia nu înțeleg chiar tot. Pentru că fiecare ființă e
creată să vadă viața prin ochii experiențelor sale. Suntem subiectivi într-o proporție mai mică
sau mai mare, oricât de înțelepți am fi. Fiecare înțelege lumea și viața conform cunoașterii
sale, conform nivelului său spiritual.
Există aici două situații ce le am în vedere:
- Când cineva vrea să învețe ceva de la altul învată. Dacă nu, nu-l poți forța. Nu va
înțelege nimic, pentru că interesul său este setat pe altceva.
- Când ești într-un conflict cu cineva, acela rareori este atât de inteligent și înțelept să
asculte, să studieze, și să dorească să înțeleagă și punctul tău de vedere. De obicei el este
foarte setat pe părerea sa. Și orgoliul, încăpătânarea și dorința de a câștiga, îl fac să nu vadă
lucrurile din perspectiva altcuiva, cu atât mai puțin a celui pe care îl consideră, dușmanul sau
rivalul său. Și asta indiferent de partea cui e adevărul. Pentru că există și un adevăr obiectiv.
A căuta în astfel de situații să convingi oamenii, nu e decât energie risipită și pierdere de
timp.
6 - nu crede în schimbările aparente, ci ai curajul să privești adevărul în ochi;
Mulți oameni, dorind să obțină ceva, își schimbă față de cineva anume atitudinea. Îți
apare schimbat, deseori purtând straiele în care știe că dorești tu să-l vezi. Nu e decât o
aparență. Deseori oamenii care au avut mult timp o anumită atitudine, mai exact un anume
obicei, (de exemplu cel de a înșela, cel de a minți, cel de bea, de a fi leneș, de a fi agresiv,
etc), vor veni le tine și-ți vor spune cu un zâmbet fals: „m-am schimbat”. Nu-i crede. Lasă
viața să-ți demonstreze asta.
Oamenii se schimbă în timp. Personalitatea nu se schimbă, se modelează datorită
experientelor de viață, în funcție de caracterul omului. Caracterul este dat de un complex de
factori: inteligență, credințe, experiențe, interese, nivel spiritual, dorințe.
Lecțiile vieții, mai exact întâmplările neplăcute prin care trecem, ar trebui să aibă acest
efect: să ne învețe, să ne schimbe, să ne transforme în ființe mai bune și mai înțelepte. Uneori
chiar au acest efect. Dar și atunci oamenii se schimbă în timp. Ori se schimbă datorită unui
șoc psihic. Important e cum se schimbă, și în ce.
Schimbarea unui om are două faze:
- prima, e cea în care oamenii se descoperă pe ei înșiși, dacă cumva au trăit altfel decât
așa cum sunt ei, întâi devin ei, și poți vedea astfel fața
lor reală, mai bună, sau mai rea, decât cea pe care o știai.
- a doua, e cea în care omul cunoscându-se, se cizelează. Înțelege ce-i place și ce nu, la
el însuși. Crește. Dacă alege asta. Însă uneori pentru o astfel de alegere e nevoie de secole.
Uneori alegerea nu se face, iar omul orbit de orgoliu își distruge sufletul și se îndepărtează de
Dumnezeu.
7 - ascultă un singur glas când ai de luat o decizie, glasul tău;
A cere sfaturi și a ne discuta problemele cu ceilalți este ceva firesc. Și zic eu chiar
benefic, însă numai uneori. Benefic pentru că astfel ne descărcăm sufletul, prin simplul fapt că
vorbele au această menire, de a ne elibera. De aceea s-a invetat meseria de psiholog. Poate
pentru că iubirea s-a răcit și „meseria” de prieten real, a devenit ceva rar.
De ce numai uneori e benefic? Deoarece, chiar dacă celalalt ne vrea binele, doar noi
știm ceea ce ne dorim cu adevărat. Inima noastră știe. Știe și ce ne este benefic. Sufletul are în
el un program cu care a venit aici pentru a-și depăși lecțiile. Sufletul are și capacitatea de a
accesa acest program, atunci când stă în liniște, pace și atenție. Ceilalți ne pot sfătui din
perspectiva vieții și a cunoașterii lor. Dar ei, ne pot deturna deseori de la calea cea mai scurtă
ce ar conduce spre rezolvarea destinului nostru.
Unii ne sfătuiesc din iubire, alții ne sfătuiesc din invidie, însă numai Dumnezeu ne poate
sfătui din adevăr.
Atunci când un psiholog, sau maestru spiritual, își spune părerea, dacă i-o cerem, nu e
ceva rău. Cu condiția ca apoi să te îndrume la acele exerciții, sau tehnici prin care te poți
cunoaște pe tine. Doar atunci el este un bun psiholog. Dacă nu face asta, e el însuși în
intuneric, și ar fi bine să te îndepărtezi de el.
Toți avem soluțiile în noi, încă din momentul în care am considerat că avem o
problemă.
Deci… în concluzie…
Acestea fiind spuse, sunt conștientă că ar mai fi multe de spus, și nu doar aceste
atitudini ne ajută în viață. Dar am ales să vorbesc aici, acum despre acestea.
Și… încă ceva. Să nu uităm nici o clipă că viața e frumoasă și mai ales interesantă. Că
evoluăm prin conflict, dar acest lucru este pe cât de necesar, pe atât de trecător, în viața
noastră, dacă știm să adoptăm o bună atitudine.
Să nu uităm că viața ne oferă multe, dar dacă primim sau nu bucuriile ei, depinde de noi.
Și mai ales, să nu uităm nici o clipă, că avem un singur suflet, și el este cel ce ne va însoți
veșnic. El a venit aici să învețe, să evolueze, și numai înțelepciunea e fiica cea bună a iubirii,
care știe și poate tot.
Deci acționează prin prisma înțelepciunii.
Iubirea e calea cea mai simplă pentru a păși cu pași repezi pe acest drum, numit
evoluție. Dar pentru a înțelege iubirea, e necesar să ne dorim cu adevarat să evoluăm.

Carla von Vlad</p>