Infractiunile Contra Persoanei În Noul Cod Penal PDF

Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr.
11/2012
Infracțiunile contra persoanei în Noul Cod penal – principalele modificări față de

reglementarea actuală
 Prof. univ. dr. Valerian Cioclei

Facultatea de Drept, Universitatea din București
Printre problemele Părții speciale, care au impus adoptarea unui Nou Cod penal, se regăsește
necesitatea de a restabili o ierarhie corectă a valorilor protejate. În acest sens, primele fapte
incriminate în noua reglementare sunt cele contra persoanei, așezate în debutul Părții speciale,
Titlul I.
Titlul I, Partea specială din Noul Cod penal cuprinde nouă capitole, față de cele trei existente în
Titlul corespondent (II) din Codul penal actual (făcând abstracție de Capitolul IV. Infracțiuni
contra demnității, care nu mai este în vigoare1). Acest „surplus” provine fie din introducerea unor
infracțiuni noi pentru acest Titlu (Capitolul IV. Agresiuni asupra fătului; Capitolul V. Infracțiuni
privind obligația de asistență a celor în primejdie; Capitolul VII. Traficul și exploatarea
persoanelor vulnerabile), fie din crearea de capitole noi prin separarea infracțiunilor deja existente
(separarea infracțiunilor contra vieții de cele contra integrității corporale sau sănătății – Capitolul
I și II; separarea într-un capitol distinct a infracțiunilor săvârșite asupra unui membru de familie –
Capitolul III), fie din combinarea celor două procedee anterioare, respectiv separarea unor
infracțiuni plus adăugarea unor infracțiuni noi (separarea infracțiunilor contra libertății persoanei
de cele care aduc atingere domiciliului și vieții private – Capitolele VI și IX).
În cele ce urmează vor fi evidențiate principalele modificări apărute față de reglementarea
actuală, în ordinea celor nouă capitole ale Titlului I din NCP.
I. Infracțiuni contra vieții
Infracțiunile contra vieții, ce formează obiectul Secțiunii I. Omuciderea, Capitolul I. Infracțiuni

contra vieții, integrității corporale și sănătății, Titlul II. Infracțiuni contra persoanei, Partea
specială din actualul Cod penal, sunt reglementate în Noul Cod Penal, Partea specială, Titlul I.
Infracțiuni contra persoanei, Capitolul I. Infracțiuni contra vieții. Acest capitol conține cinci
infracțiuni: omorul, omorul calificat, uciderea la cererea victimei, determinarea sau înlesnirea
sinuciderii, uciderea din culpă.
Infracțiunea de omor (art. 188 NCP) are o reglementare identică și nu ridică probleme.
1. Omorul calificat (art. 189 NCP)2 – problema situațiilor tranzitorii
Problema situațiilor tranzitorii poate fi grupată în două categorii, după cum este vorba despre
elementele circumstanțiale care se regăsesc în NCP la infracțiunea de omor calificat (a) și
1
I.C.C.J., Secții Unite, Decizia nr. 8/2010.
2
NCP: Art. 189. Omorul calificat. (1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tentativa se
pedepseşte.
1
Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 11/2012
elementele circumstanțiale ce nu se mai regăsesc la infracțiunea de omor calificat în noua

reglementare (b).
a) Elementele circumstanțiale ce se regăsesc în NCP la infracțiunea de omor calificat pot fi
împărțite, la rândul lor, în două grupe: în prima grupă intră primele patru elemente [art. 189 lit. a)-
d)], care sunt preluate din infracțiunea de omor calificat în configurația acesteia din actuala
reglementare, iar în a doua grupă intră ultimele patru elemente [art. 189 lit. e)-h)], care sunt preluate
din infracțiunea de omor deosebit de grav.
Pentru prima grupă, legea mai favorabilă va fi legea veche (Codul penal actual), care nu prevede,
în cazul infracțiunii de omor calificat, ca alternativă, pedeapsa detențiunii pe viață, ci doar
închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
În aceste ipoteze vor fi incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) NCP. Astfel, spre exemplu, dacă un
omor se comite cu premeditare înainte de intrarea în vigoare a NCP, dar judecarea definitivă a
cauzei are loc după intrarea în vigoare a acestuia, pedeapsa se va stabili în funcție de dispozițiile art.
175 alin. (1) lit. a) C.pen.
Pentru aceleași ipoteze, dacă hotărârea de condamnare a rămas definitivă înainte de intrarea în
vigoare a NCP, indiferent de pedeapsa aplicată, aceasta nu va putea fi diminuată, deoarece, așa cum
am arătat, legea veche este mai blândă, nefiind incidente dispozițiile art. 6 NCP.
Pentru cea de-a doua grupă, cea a elementelor circumstanțiale care au fost preluate de la omorul
deosebit de grav, pedeapsa este identică în cele două reglementări și, deci, nu se pune problema
situațiilor tranzitorii.
b) Elementele circumstanțiale ce nu se mai regăsesc la infracțiunea de omor calificat în noua
reglementare pot fi generatoare de situații tranzitorii, situație în care se pune problema identificării
și aplicării legii penale mai favorabile (mitior lex) fie până la judecarea definitivă, fie după
judecarea definitivă a cauzei, conform art. 5 și 6 NCP. Situațiile diferă de la un element
circumstanțial la altul și trebuie să fie examinate individual.
Spre exemplu: omorul comis asupra soțului sau unei rude apropiate [art. 175 lit. c) C.pen.]
trebuie examinat prin prisma omorului (art. 189 NCP) coroborat cu dispozițiile privind violența în
familie (art. 199 NCP), care prevăd că maximul special al pedepsei se majorează cu o pătrime. În
primul rând, se constată că legea veche și legea nouă prevăd același maxim al pedepsei cu
închisoarea, respectiv 25 de ani, astfel încât este exclusă incidența dispozițiilor art. 6 alin. (1) NCP
(sub imperiul actualului Cod penal nu se poate pronunța o pedeapsă care să depășească maximul
special prevăzut de NCP). În al doilea rând, se constată că legea nouă prevede un minim inferior (10
ani în loc de 15 ani), ceea ce înseamnă că, în cauzele care nu au fost definitiv judecate (art. 5 NCP),
dacă instanța se orientează spre o pedeapsă către minimul special, vor fi aplicate dispozițiile din
NCP3.
2. Uciderea la cererea victimei (art. 190 NCP)4 – variantă atenuată a omorului
Această incriminare este, de fapt, o revenire la o infracţiune deja existentă, sub o formă
asemănătoare, în legislația noastră penală. Astfel, în Codul penal de la 1936 erau incriminate ca
variante atenuate ale omorului: fapta săvârşită în urma rugăminţilor stăruitoare şi repetate ale
victimei (crima de omor la rugăminte), precum şi fapta comisă „sub impulsul unui sentiment de
milă, pentru a curma chinurile fizice ale unei persoane care suferea de o boală incurabilă şi a cărei
moarte era inevitabilă din această cauză” (art. 468). Prevederea în NCP a acestei variante atenuate
la infracţiunea de omor nu se înscrie doar în tradiţia legislaţiei noastre penale, ci şi într-o tradiţie a
Codurilor penale europene. În plus, așa cum s-a arătat, reintroducerea acestui text se impunea,
înainte de toate, „ca urmare a noului regim al circumstanţelor atenuante consacrat de Partea
3
Pentru celelalte ipoteze, a se vedea V. Cioclei, Infracțiunea de omor calificat în Noul Cod penal, în Curierul Judiciar nr. 3/2012, p. 167.
4
NCP: Art. 190. Uciderea la cererea victimei. Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care
suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
2
generală. Într-adevăr, dacă în reglementarea actuală, împrejurarea avută în vedere în art. 190 poate
fi valorificată ca o circumstanţă atenuantă judiciară, ducând astfel la aplicarea unei pedepse sub
minimul special, în noua reglementare, chiar reţinând o atenuantă judiciară, pedeapsa aplicată nu se
va mai situa obligatoriu sub acest minim. De aceea, pentru a permite aplicarea unei pedepse care să
corespundă gradului de pericol social al acestei fapte, era necesară o reglementare legală distinctă.
În fine, a fost preferată denumirea marginală de ucidere la cererea victimei, nu cea de omor la
cererea victimei, pentru a exclude această faptă dintre antecedentele omorului calificat prevăzut de
art. 189 lit. e)”5.
3. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191 NCP)6 – modificări față de

incriminarea actuală (art. 179 C.pen.)
O primă diferenţă faţă de actuala reglementare constă în aceea că legiuitorul face, de această dată,
distincţia între fapta care a condus la sinucidere, păstrată ca variantă tip (primul alineat), şi fapta
soldată doar cu o încercare de sinucidere (nereuşită), devenită variantă atenuată (alineatul final). O a
doua noutate este dată de distincţia care se face cu privire la subiectul pasiv al infracţiunii, respectiv
dacă faptele au fost comise împotriva: unei persoane cu discernământ nealterat (varianta tip), unei
persoane cu discernământ diminuat [o primă variantă agravată – alin. (2)], unei persoane lipsite de
discernământ [a doua variantă agravată – alin. (3)]. Aceste modificări, faţă de textul actual, sunt pe
deplin justificate şi se înscriu în limita observaţiilor făcute în doctrină. În acest sens, se poate
observa că cea de-a doua variantă agravată este practic asimilată infracţiunii de omor, având acelaşi
regim sancţionator. S-a considerat că în acest caz nu poate fi vorba de o hotărâre luată de cel în cauză,
ceea ce face ca fapta să prezinte caracteristicile unui omor comis prin energia fizică a victimei.
Reglementarea este asemănătoare cu cele din alte legislații europene (art. 580 C.pen. italian, art.
135 C.pen. portughez, art. 235 C.pen. norvegian)7.
4. Uciderea din culpă (art. 192 NCP)8 – o simplificare față de actuala incriminare (art. 178
C.pen.)
În NCP, la infracțiunea de ucidere din culpă, au fost, practic, preluate din incriminarea actuală:
varianta tip, varianta agravată de la alin. (2) şi varianta agravată de la alin. (5) privind pluralitatea de
victime. În plus, la varianta agravată de la alin. (2) s-a menţionat explicit incidenţa concursului de
infracţiuni, în ipoteza în care încălcarea unor dispoziţii sau măsuri reprezintă prin ea însăşi o
infracţiune. S-a renunţat, deci, la unele variante agravate, în ideea că acestea pot fi suplinite fără
probleme prin aplicarea regulilor de sancţionare a concursului de infracţiuni. Astfel, spre exemplu,
în cazul comiterii unei infracțiuni de ucidere din culpă de către un conducător de vehicul cu
tracţiune mecanică, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, se va reţine în
concurs infracțiunea de ucidere din culpă şi infracţiunea la regimul circulaţiei pe drumurile
publice (art. 336 NCP)9. După cum se poate observa, prin voința legiuitorului, teza infracțiunii
5
A se vedea Expunerea de motive a Proiectului de Lege privind Codul penal, în V. Cioclei (coord.), Codul penal și legile conexe, Ed.
C.H. Beck, București, 2009, p. 37.
6
NCP: Art. 191. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii. (1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă
sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani. (2) Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un minor cu
vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani. (3)
Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut
să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu
închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1)-(3)
au fost urmate de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
7
În același sens, a se vedea Expunerea de motive, supracit., p. 37.
8
NCP: Art. 192. Uciderea din culpă. (1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Uciderea
din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru
efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere
constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. (3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două
sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.
9
A se vedea, în acelaşi sens, Expunerea de motive, supracit., p. 38.
3
complexe (absorbante) impusă prin soluția adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secții
Unite, într-un recurs în interesul legii (Decizia nr. I/2007), nu va mai fi valabilă.
II. Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății
Incriminările din Codul penal actual, Partea specială, Titlul II. Infracțiuni contra persoanei,
Capitolul I. Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății, Secţiunea a II-a. Lovirea și
vătămarea integrității corporale sau a sănătății se regăsesc în NCP, Partea specială, Titlul I.
Infracțiuni contra vieții, Capitolul II. Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii. Acest
capitol păstrează infracţiunile de Lovire sau alte violenţe (art. 193 NCP) şi Vătămare corporală (art.
194 NCP). Acestea includ şi consecinţele vătămării corporale grave, infracţiune care dispare ca
denumire din noua reglementare. Pe lângă cele două infracţiuni, se menţin în noua structură:
Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 195 NCP) şi Vătămarea corporală din culpă
(art. 196 NCP). Apar în plus Relele tratamente aplicate minorului (art. 197 NCP, actualul art. 306
C.pen.) şi Încăierarea (art. 198 NCP, actualul art. 322 C.pen.).
NCP incriminează în aceleaşi condiţii lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte în art. 195.
Singura diferenţă este dată de limitele pedepsei, care sunt mai mici, în concordanţă cu o nouă logică
a pedepselor.
1. Lovirea sau alte violențe (art. 193 NCP)10 și vătămarea corporală (art. 194 NCP)11 –
problema elementelor circumstanțiale și deosebirile față de reglementarea actuală
NCP aduce o simplificare în materia infracţiunilor contra integrităţii corporale sau sănătăţii,
regrupând faptele incriminate în art. 180, 181 şi 182 C.pen. în doar două infracţiuni, respectiv
lovirea sau alte violenţe (art. 193 NCP) şi vătămarea corporală (art. 194 NCP). Lovirea sau alte
violenţe se regăseşte, aşadar, ca denumire, în NCP, dar incriminarea are o sferă mai largă de
aplicare în ceea ce priveşte urmarea imediată. NCP păstrează ca denumire marginală infracţiunea de
vătămare corporală la art. 194, dar conţinutul infracţiunii este modificat, în sensul că sunt preluate
o parte din consecinţele prevăzute în actualul Cod penal la infracţiunea de vătămare corporală
gravă. Actele de violenţă comise asupra membrilor familiei, care în actuala reglementare apar ca
variante agravate ale infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi vătămare corporală, apar ca
infracţiune distinctă, având ca denumire marginală Violenţa în familie (art. 199 NCP). NCP nu mai
conţine o incriminare cu titulatura Vătămare corporală gravă, dar regăsim o parte din consecinţele
acestei fapte în cele două incriminări rămase. După cum se poate observa din cele două texte,
legiuitorul a urmărit realizarea unei reglementări mai simple şi mai exacte. Criteriul distincţiei
rămâne dublu, respectiv durata îngrijirilor şi natura vătămărilor produse, dar cu unele diferenţe. În
privinţa numărului de zile de îngrijiri medicale, s-a renunţat la o diferenţiere detaliată şi bazată pe
un număr mic de zile, păstrându-se un singur criteriu, respectiv 90 de zile. S-a înlăturat în acest
mod, cel puţin parţial, caracterul formal şi relativ al distincţiei între o infracţiune sau alta. Astfel,
dacă fapta nu a produs decât suferinţe fizice, se va încadra potrivit art. 193 alin. (1) NCP, dacă fapta
a afectat sănătatea unei persoane ori a produs leziuni traumatice a căror gravitate este evaluată la cel
mult 90 de zile, va fi încadrată potrivit art. 193 alin. (2) NCP, iar dacă a produs leziuni traumatice
care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, se va încadra
10
NCP: Art. 193. Lovirea sau alte violenţe. (1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a
cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu
amendă. (3) Acţiunea penala se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
11
NCP: Art. 194. Vătămarea corporală. (1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe: a) o
infirmitate; b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri
medicale; c) un prejudiciu estetic grav şi permanent; d) avortul; e) punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la
2 la 7 ani. (2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa
este închisoarea de la 3 la 10 ani. (3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.
4
potrivit art. 194 alin. (1) lit. b) NCP. Tot la art. 194 NCP se încadrează şi consecinţele legate de cel
de-al doilea criteriu, respectiv natura vătămărilor. Din acest punct de vedere, se remarcă eliminarea
suprapunerilor din reglementarea actuală, în sensul că se păstrează doar ipoteza infirmităţii, în ideea
că aceasta include pierderea unui simţ sau organ şi încetarea funcţionării acestora. Termenul sluţire
este înlocuit cu expresia prejudiciu estetic grav şi permanent, consacrată şi explicată deja în
doctrină şi practică. Mai trebuie precizat că, spre deosebire de vechiul text al vătămării corporale
grave, la varianta agravată a vătămării corporale din NCP, comisă cu intenţie directă [art. 194 alin.
(2) NCP] se face, în mod corect, trimitere doar la primele trei consecinţe prevăzute de varianta tip
[art. 194 alin. (1) NCP]. În cazul în care se produce avortul, se va reţine un concurs de infracţiuni
între vătămare corporală şi avort, iar în cazul punerii în primejdie a vieţii persoanei, se va reţine o
tentativă la omor.
2. Vătămarea corporală din culpă (art. 196 NCP)12 – simplificări față de actuala
reglementare
NCP incriminează vătămarea corporală din culpă prin art. 196. Infracţiunea este restructurată în
acord cu noua configuraţie a infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi vătămare corporală. S-a
urmărit şi aici o simplificare a reglementării, corespunzător cu cea realizată în cazul uciderii din
culpă, şi a fost introdusă o variantă agravată, pentru ipoteza în care două sau mai multe persoane au
fost vătămate. „S-a înlăturat astfel incoerenţa din legea în vigoare, care consacră o unitate de
infracţiune, atunci când au fost ucise din culpă două sau mai multe persoane, şi o pluralitate de
infracţiuni, atunci când acestea au fost doar vătămate. Menţinerea acestei inconsecvenţe ar fi putut
conduce la sancţionarea mai severă a autorului vătămării din culpă a mai multor persoane faţă de
situaţia autorului unei ucideri din culpă comise în condiţii similare”13.
3. Relele tratamente aplicate minorului (art. 197 NCP) și Încăierarea (art. 198 NCP) –
problema obiectului juridic (apartenența la acest grup de infracțiuni)
Apar în plus, în acest capitol, două infracţiuni care, în reglementarea actuală, sunt incluse într-un
alt titlu al Codului penal (Partea specială, Titlul IX. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii
privind convieţuirea socială), respectiv: Relele tratamente aplicate minorului (art. 197 NCP,
actualul art. 306 C.pen.) şi Încăierarea (art. 198 NCP, actualul art. 322 C.pen.). Aducerea celor
două infracţiuni în această categorie a fost motivată de obiectul lor juridic, de faptul că, în realitate,
faptele incriminate pun, în primul rând, în pericol integritatea fizică sau sănătatea persoanei şi doar
în mod subsidiar (adiacent) relaţiile de familie sau relaţiile privind convieţuirea socială 14. „De altfel,
în ceea ce priveşte infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, aceasta nu a fost niciodată una
cu subiect activ special, ea putând fi săvârşită nu doar de către ori faţă de un membru de familie, ci
şi faţă de minorii internaţi în centre de plasament sau în alte forme de ocrotire. În plus, şi în alte
legislaţii infracţiunea menţionată apare, în aceeaşi formă sau într-o formă asemănătoare, în această
categorie de infracţiuni (art. 152 C.pen. portughez, art. 225 C.pen. german, art. 92-93 C.pen.
austriac). La rândul ei, încăierarea este reglementată de numeroase legislaţii în categoria
infracţiunilor care aduc atingere sau pun în pericol integritatea corporală (art. 231 C.pen. german,
12
NCP: Art. 196. Vătămarea corporală din culpă. (1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată
sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor
legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. (4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane,
limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. (5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau
desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică
regulile privind concursul de infracţiuni. (6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
13
A se vedea Expunerea de motive, supracit., p. 38.
14
Ibidem.
5
art. 91 C.pen. austriac, art. 154 C.pen. spaniol, art. 151 C.pen. portughez, art. 133 C.pen.
elveţian)”15.
III. Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie
Capitolul III. Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie, Titlul I. Infracțiuni contra
persoanei, Partea specială din Noul Cod penal cuprinde infracţiuni comise asupra membrilor de
familie. Reglementarea distinctă a acestor infracţiuni, care nu constituie altceva decât forme
agravate sau atenuate ale unor infracţiuni contra vieţii sau integrităţii corporale, s-a impus în
vederea eliminării lacunelor şi incoerenţelor cauzate de modificările succesive ale Codului penal în
vigoare16.
Capitolul cuprinde doar două infracțiuni: Violența în familie și Uciderea ori vătămarea nou-
născutului săvârșită de către mamă.
1. Violența în familie (art. 199 NCP)17 – o agravare a tuturor infracțiunilor pentru care se
justifică un asemenea tratament (deosebirea față de reglementarea actuală)
Săvârşirea unei infracţiuni prin violenţă asupra unui membru de familie apare în legea în vigoare
ca o agravantă la infracţiunile de loviri sau alte violenţe şi vătămare corporală, se regăseşte într-o
formă apropiată la omor, dar nu există în cazul vătămării corporale grave şi al vătămărilor
cauzatoare de moarte. În NCP comiterea infracţiunii prin violenţă asupra unui membru de familie
atrage o agravare în cazul tuturor infracţiunilor pentru care acest lucru se justifică 18 (omor, omor
calificat, lovire sau alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte).
2. Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă (art. 200 NCP)19 –
diferențe față de pruncucidere (art. 177 C.pen.)
Prin alin. (1) al art. 200 NCP se incriminează, sub o altă denumire marginală, pruncuciderea. Se
observă că legiuitorul a renunţat la condiţia ca starea de tulburare să fie pricinuită de naştere,
lărgind sfera de aplicabilitate a acestei variante atenuate a omorului. Vor putea fi, astfel, avute în
vedere, pe lângă tulburările provocate în mod nemijlocit de procesul naşterii, şi alte stări de
tulburare, care au legătură cu naşterea sau cu stările afective generate de contextul socio-familial în
care se află autoarea faptei la momentul naşterii. Pentru ca legătura cu naşterea să fie mai clar
conturată, condiţia obiectivă ca fapta să fie comisă imediat după naştere a fost completată cu un
termen ferm calculat în ore. Astfel, pentru ca atenuanta să poată fi reţinută, este necesar ca fapta să
se comită imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore. Este un termen stabilit în acord cu
observaţiile medico-legale atât cu privire la intervalul în care pot să apară, de regulă, tulburări
asociate cu naşterea, cât şi cu privire la perioada în care copilul păstrează caracteristicile de nou-
născut. Deşi intervalul de timp stabilit este relativ şi, fireşte, discutabil, prevederea lui în norma de
incriminare va putea evita o interpretare neuniformă a sintagmelor: imediat după naştere şi copil
nou-născut.
Starea de tulburare pricinuită de naştere este astăzi valorificată doar în conţinutul infracţiunii de
pruncucidere, nu şi în cazul altor infracţiuni de violenţă asupra copilului ce s-ar putea comite de
15
Ibidem.
16
Idem, p. 39.
17
NCP: Art. 199. Violenţa în familie. (1) Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 și art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de
familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime. (2) În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196
săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. Împăcarea înlătură răspunderea penală.
18
19
NCP: Art. 200. Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă. (1) Uciderea copilului nou-născut imediat după
naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5
ani. (2) Dacă faptele prevăzute în art. 193-195 sunt săvârşite asupra copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore,
de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună şi, respectiv, 3 ani.
6
mama aflată într-o asemenea stare. Pentru a remedia această lacună, în alin. (2) al art. 200 NCP
starea de tulburare este avută în vedere ca un caz special de reducere a pedepsei și la alte infracţiuni
de violenţă comise cu intenţie sau intenţie depăşită (lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală și
lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte)20. „Nu a fost prevăzută această atenuare în cazul
faptelor comise din culpă, întrucât, potrivit concepţiei tradiţionale în dreptul nostru, această stare
este asociată cu intenţia spontană. Dacă, însă, sub imperiul respectivei stări se comite o infracţiune
de ucidere sau vătămare din culpă, ea va putea fi valorificată ca o circumstanţă atenuantă judiciară,
în condiţiile art. 75 alin. (2) lit. b) NCP”21.
IV. Agresiuni asupra fătului
Capitolul IV. Agresiuni asupra fătului, Titlul I. Infracțiuni asupra vieții, Partea specială din Noul
Cod penal cuprinde două incriminări: Întreruperea cursului sarcinii și Vătămarea fătului. Aceste
infracțiuni oferă o protecție complexă ce vizează, după caz: viața, integritatea corporală și sănătatea
femeii însărcinate, integritatea produsului de concepție, precum și a fătului ca viață în devenire.
1. Întreruperea cursului sarcinii (art. 201 NCP)22 – diferențe față de provocarea ilegală a
avortului (art. 185 C.pen.)
Întreruperea cursului sarcinii este corespondenta infracțiunii de provocare ilegală a avortului din
reglementarea actuală. A fost preferată această denumire marginală pentru a se putea acoperi şi
ipotezele în care se acţionează asupra fătului dincolo de perioada de 6 luni, până la care se poate
utiliza termenul de avort, din punct de vedere medico-legal. Poate că ar fi fost mai corect, mai
explicit, ca legiuitorul să fi marcat în denumirea infracţiunii caracterul ilicit al întreruperii (de
exemplu, Întreruperea cursului sarcinii în mod ilegal). Textul incriminator este, în linii generale,
acelaşi. Pentru a se evita eventualele interpretări deformate, faţă de configuraţia actuală, textul de la
art. 201 alin. (1) lit. b) NCP a fost completat prin indicarea exactă a specialităţii medicale în afara
căreia este interzisă întreruperea cursului sarcinii, respectiv obstetrică-ginecologie, precum şi prin
adăugarea condiţiei ca medicul să aibă drept de practică medicală în această specialitate. Cazurile
de nepedepsire din actuala reglementare au fost reunite într-o singură ipoteză, devenită cauză de
excludere a infracţiunii. Pentru a se pune capăt unor incertitudini în legătură cu subiectul activ al
infracţiunii, a fost inclusă în text o cauză specială de nepedepsire, ce o vizează în mod explicit pe
femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii. În consecinţă, fapta comisă de femeia însăr-
cinată va reprezenta infracţiune şi se va putea antrena răspunderea penală a eventualilor participanţi,
însă femeia însărcinată nu va putea fi sancţionată.
20
În același sens, a se vedea Expunerea de motive, supracit., p. 39.
21
Ibidem.
22
NCP: Art. 201. Întreruperea cursului sarcinii. (1) Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări: a)
în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop; b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de
specialitate obstetrică-ginecologie şi drept de liberă practică medicală în această specialitate; c) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece
săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Întreruperea cursului
sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi. (3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală, pedeapsa
este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa
este închisoarea de la 6 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Când faptele au fost săvârşite de un medic, pe lângă pedeapsa
închisorii, se va aplica şi interzicerea exercitării profesiei de medic. (5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
(6) Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie,
până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei
sau al fătului. (7) Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.
7
2. Vătămarea fătului (art. 202 NCP)23 – o incriminare nouă, care acoperă un vid legislativ
existent în prezent
Fiind vorba despre o infracţiune nouă, fără corespondenţă în legislaţia noastră penală anterioară,
două aspecte merită a fi dezbătute. Un prim aspect se referă la necesitatea acestei incriminări (1),
altfel spus la identificarea valorilor a căror protecţie trebuie să fie asigurată, în anumite ipoteze, prin
noua infracţiune. Un al doilea aspect este legat de analiza principalelor elemente ale infracţiunii (2),
în scopul identificării corecte a voinţei legiuitorului şi depistării unor eventuale imperfecţiuni ale
textului.
1) În privinţa necesităţii incriminării, trebuie spus că această nouă infracţiune vine să suplinească
un vid legislativ24. Se asigură, prin această incriminare, protecţia vieţii în devenire, pe o perioadă
rămasă fără acoperire în legislaţia penală actuală. În primul rând, este vorba despre vătămări ale
fătului produse în intervalul cuprins între momentul declanşării procesului naşterii, ce constituie un
prag de la care fapta nu mai poate fi încadrată ca infracţiune de avort sau ca infracţiune contra
integrităţii corporale a mamei, şi momentul încheierii acestui proces, un prag de la care poate exista
un subiect pasiv al infracţiunilor contra persoanei (cu condiţia ca fătul să se nască viu). Realitatea a
demonstrat că în interiorul acestui interval fătului i se pot aduce diverse vătămări. Poate fi vorba
despre cazuri de culpă medicală în asistarea naşterii, soldate cu moartea sau vătămarea fătului, dar
pot exista şi agresiuni intenţionate. În al doilea rând, au fost incriminate faptele de violenţă comise
asupra fătului pe durata sarcinii. Este vorba despre fapte care nu au fost comise cu intenţia de a
provoca avortul şi nici nu au avut acest rezultat, dar au condus la lezarea fătului şi, în final, la
vătămarea corporală sau chiar moartea copilului după naştere25. Şi astfel de cazuri există în realitate.
În ambele ipoteze legea penală actuală nu oferă nicio posibilitate de încadrare a faptelor respective
ca infracţiuni, deşi, în mod evident, valorile lezate şi, pe cale de consecinţă, gradul de pericol social
al faptelor, în abstract, sunt extrem de apropiate de cele pe care le regăsim la uciderea unei persoane
sau la vătămarea integrităţii corporale şi sănătăţii.
2) Analiza principalelor elemente ale infracţiunii se va limita (din lipsa de spaţiu) la examinarea
laturii obiective (a), a uneia dintre variantele infracţiunii (b) şi la examinarea unor aspecte
sancţionatorii (c).
a) Elementul material al laturii obiective, pentru toate variantele infracţiunii, este reprezentat de
o acţiune (inacţiune) vătămătoare realizată asupra fătului. În principiu, elementul material coincide
cu cel al infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi se poate realiza, cel mai frecvent, printr-o acţiune.
În timpul naşterii, acţiunea se poate realiza în modalităţi concrete diverse: lovirea directă a fătului,
strangulare, obturarea căilor respiratorii (sufocare) etc. Tot în această variantă, elementul material
se poate realiza şi printr-o inacţiune, în cazul în care, după ce procesul naşterii a început, nu sunt
realizate activităţile necesare, de către cei care au obligaţia profesională să le efectueze (medicul
ginecolog, spre exemplu) sau chiar de către mama copilului, în cazul unei naşteri neasistate. În mod
firesc, la varianta din culpă, elementul material se realizează în modalităţi specifice. Va fi vorba de
acţiuni neglijente sau imprudente exercitate asupra corpului fătului înainte de încheierea naşterii.
Intră în această categorie şi manevrele medicale executate defectuos pe parcursul naşterii, fără
23
NCP: Art. 202. Vătămarea fătului. (1) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani. (2) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. (3)
Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2
ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani. (4) Vătămarea fătului săvârşită în timpul
naşterii de către mama aflată în stare de tulburare psihică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) şi alin. (2), ale cărei limite se
reduc la jumătate. (5) Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(4) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate. (6)
Nu constituie infracţiune faptele prevăzute în alin. (1)-(3) săvârşite de un medic sau de persoana autorizată să asiste naşterea sau să
urmărească sarcina, dacă acestea au fost săvârşite în cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei şi au fost făcute în
interesul femeii gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical. (7) Vătămarea fătului în perioada sarcinii de
către femeia însărcinată nu se pedepseşte.
24
A se vedea, în acest sens: V. Cioclei (comentariu la art. 22 din Constituţie) în I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), Constituţia
României. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 200; V. Cioclei, Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra
persoanei, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 174.
25
În acelaşi sens, a se vedea Expunerea de motive, supracit., p. 40.
8
respectarea prevederilor specifice profesiei în astfel de situaţii. În timpul sarcinii, fătul poate fi
vătămat indirect, prin lovirea femeii însărcinate, prin injectarea unor substanţe toxice în corpul
femeii, prin prescrierea unui tratament medical neadecvat etc. Fătul poate fi vătămat şi în mod
direct, spre exemplu, printr-o intervenţie ginecologică imprudentă. Urmarea imediată a infracţiunii
diferă de la o variantă la alta. În varianta prevăzută de alin. (1) al art. 202 NCP urmarea constă în
împiedicarea instalării vieţii extrauterine. Aceasta înseamnă că, în urma vătămărilor suferite, fătul
este expulzat mort. În varianta prevăzută de art. 202 alin. (2) teza I NCP, urmarea constă în
vătămarea integrităţii corporale a copilului, adică în producerea consecinţelor prevăzute de art. 194
NCP (mai puţin avortul). La art. 202 alin. (2) teza a II-a NCP urmarea constă în decesul copilului,
deces survenit în urma vătămărilor suferite de făt în timpul naşterii. Pentru realizarea celor două
urmări [varianta prevăzută în alin. (2)] este necesar ca fătul să se nască viu [spre deosebire de
varianta de la alin. (1)]. Aceleaşi urmări, prevăzute la alin. (2), sunt cerute şi în cazul variantei
prevăzută la art. 202 alin. (3) NCP, cu singura diferenţă că, în acest caz, vătămările sunt produse în
timpul sarcinii, iar nu în cursul naşterii. Şi în cazul acestei variante este necesar ca fătul să se nască
viu. Trebuie făcută, şi în acest caz, distincţia între momentul comiterii infracţiunii, respectiv
exercitarea acţiunilor sau inacţiunilor vătămătoare, şi momentul consumării, adică cel al producerii
rezultatului, între care poate exista un interval de timp mai mic sau mai mare.
b) În privinţa variantelor infracţiunii merită semnalată cea de la alin. (3), deoarece, în opinia
mea, aceasta ar trebui să conţină o consecinţă pe care legiuitorul a omis să o prevadă. În acest sens
observăm că în varianta de la alin. (3), ce se referă la vătămarea fătului în timpul sarcinii, există
două categorii de consecinţe: fie se cauzează ulterior copilului o vătămare corporală, fie se cauzează
moartea copilului. Ambele consecinţe, pentru a se putea realiza, presupun ca fătul să se nască viu.
Ce se întâmplă, însă, dacă vătămarea fătului în timpul sarcinii are drept consecinţă împiedicarea
instalării vieţii extrauterine? Altfel spus, dacă în urma vătămărilor, cursul sarcinii este întrerupt şi,
la termen sau înainte de termen, produsul de concepţie expulzat nu este viu. Această consecinţă
poate fi desemnată şi prin expresia copilul se naşte mort (nu este o expresie foarte corectă,
deoarece, practic, atâta timp cât copilul nu s-a născut viu, nu putem vorbi despre moartea acestuia).
Dacă vătămarea fătului se produce în primele 24 de săptămâni de sarcină, prin agresiuni asupra
corpului femeii însărcinate, fapta poate fi încadrată, după caz, în vătămare corporală sau vătămare
corporală din culpă, având drept consecinţă avortul [art. 194 alin. (1) lit. d) și art. 196 alin. (2)
NCP]. Fireşte, dacă în aceeaşi perioadă se acţionează direct asupra fătului şi sunt întrunite condiţiile
pentru realizarea infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii, fapta va fi încadrată în art. 201 NCP.
Problema se pune în ipoteza agresiunilor comise asupra femeii însărcinate sau direct asupra fătului,
după parcurgerea primelor şase luni de viaţă intrauterină, iar în urma agresiunilor cursul sarcinii se
întrerupe şi copilul se naşte mort. Această problemă este legată de faptul că, din punct de vedere
medico-legal, se poate vorbi de avort doar în primele 24 de săptămâni de sarcină, după care
expulzarea produsului de concepţie, din orice motiv ar surveni, reprezintă o naştere prematură, nu un
avort. Care ar fi încadrarea juridică în cazul în care, manevra imprudentă a medicului asupra fătului, a
cărui vârstă intrauterină a depăşit 24 de săptămâni, a provocat pierderea sarcinii? S-ar putea susţine că
fapta reprezintă o vătămare corporală din culpă asupra femeii însărcinate, având drept consecinţă
avortul. Numai că, potrivit doctrinei medico-legale, după primele 24 de săptămâni nu am mai putea
vorbi despre avort, deci, nu am avea infracţiune. Aceeaşi problemă se pune şi în legătură cu
agresiunea intenţionată asupra fătului, în aceeaşi perioadă, dacă nu se realizează consecinţele de la art.
202 alin. (3) NCP, respectiv o vătămare ulterioară a copilului sau moartea acestuia, fătul este expulzat
mort. Fapta nu ar putea fi încadrată ca infracţiune.
Pentru a acoperi aceste situaţii era necesar ca printre consecinţele de la alin. (3) să fi fost reluată
şi cea prevăzută la alin. (1), respectiv împiedicarea instalării vieţii extrauterine.
c) Sancţiunile prevăzute de legiuitor pot fi apreciate ca normale. Ele se înscriu în logica
pedepselor din NCP. Deşi există o coerenţă internă a pedepselor în cadrul incriminării de la o
variantă la alta, se poate observa o necorelare cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de ucidere
ori vătămare a nou-născutului săvârşită de către mamă (art. 200 NCP). Astfel, limita minimă de la
9
art. 202 alin. (4) NCP [obţinută prin raportare la alin. (1), respectiv redusă la jumătate] este de un an
şi şase luni, în timp ce limita minimă de la uciderea nou-născutului [art. 200 alin. (1) NCP] este de
un an. Rezultă că pedeapsa minimă pentru vătămarea fătului în timpul naşterii, care a împiedicat
instalarea vieţii extrauterine, în condiţiile în care mama s-a aflat în stare de tulburare psihică, este
mai mare decât pedeapsa minimă, pentru uciderea copilului nou-născut, de către mama aflată în
aceeaşi stare. O astfel de distribuire a sancţiunilor nu este corectă, deoarece, oricât de relativă ar fi o
ierarhizare în această materie, este evident că uciderea nou-născutului prezintă o gravitate cel puţin
egală, dacă nu mai mare decât vătămarea fătului care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine.
Această lipsă de corelare a sancţiunilor poate fi îndreptată în sensul reducerii limitei minime de
la art. 202 alin. (1) NCP, respectiv de la 3 la 2 ani. În acest fel, prin reducerea la jumătate a
pedepsei minime, conform art. 202 alin. (4) NCP, s-ar obţine un minim egal cu cel de la art. 200
alin. (1) NCP, respectiv un an, ceea ce ar fi corect.
Pentru a se evita exploatarea unei fisuri în această sferă de protecţie, propun completarea art.
202 alin. (3) NCP, după cum urmează: „Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat
ulterior copilului o vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar dacă a
avut ca urmare împiedicarea instalării vieţii extrauterine sau moartea copilului, pedeapsa este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani”. De asemenea, pentru o mai bună corelare a sancţiunilor în sensul
celor explicate anterior propun reducerea limitei minime prevăzută la art. 202 alin. (1) NCP,
respectiv de la 3 la 2 ani. Aceste modificări pot fi dispuse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea
în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal26.
V. Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie
Capitolul V. Infracţiuni privind obligaţia de asistenţă a celor în primejdie, Titlul I. Infracțiuni

contra persoanei, Partea specială din Noul Cod penal cuprinde două incriminări: Lăsarea fără ajutor
a unei persoane aflate în dificultate (art. 203 NCP)27 și Împiedicarea ajutorului (art. 204 NCP)28.
Problemele care merită a fi discutate aici se referă la: (a) locul celor două infracțiuni în acest titlu al
Codului penal și (b) modificările față de actuala reglementare.
a) Plasarea în acest titlu al Codului penal a infracțiunii de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate
în dificultate (art. 203 NCP) este expresia unei opțiuni de politică penală a legiuitorului. Sub o
denumire marginală mai concisă, lăsarea fără ajutor, aceeași faptă este sancționată în prezent prin
art. 315 C.pen., articol situat în Capitolul III. Infracțiuni privitoare la asistența celor în primejdie,
Titlul IX. Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, Partea specială
din actualul Cod penal. Opțiunea legiuitorului este corectă, în opinia mea, deoarece obiectul
principal al protecției în acest caz este reprezentat, mai degrabă, de relații și valori privind persoana,
respectiv viața, integritatea corporală sau sănătatea acesteia, decât de valori ce țin de conviețuirea
socială. Această opțiune este în concordanță cu noua ierarhie de valori stabilită de NCP.
b) În cazul art. 203 NCP, diferența față de reglementarea actuală este minoră. Dincolo de
completarea denumirii marginale apare condiția impusă subiectului activ ca anunțarea autorităților
(în prezent, se folosește singularul) să se facă de-îndată. O deosebire importantă față de
reglementarea acestei categorii de infracțiuni în prezent este faptul că „s-a renunţat la incriminarea
din art. 314 C.pen., deoarece aceasta este acoperită de definiţia infracţiunii comisive prin omisiune,
reglementată de art. 16 NCP. Cadrul incriminărilor în materie a fost completat prin introducerea
unui nou text – împiedicarea ajutorului – inspirat de prevederile art. 223-5 C.pen. francez, şi îşi
26
Pentru o prezentare mai amplă a subiectului, a se vedea V. Cioclei, Fapta de vătămare a fătului incriminată prin Noul Cod penal, în
Curierul Judiciar nr. 7-8/ 2011, p. 406.
27
NCP: Art. 203. Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. (1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de
îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se
salva, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Fapta nu constituie infracţiune dacă, prin acordarea ajutorului,
autorul s-ar expune unui pericol grav cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa.
28
NCP: Art. 204. Împiedicarea ajutorului. Împiedicarea intervenţiei ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol iminent şi
grav pentru viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
10
propune să sancţioneze o serie de acte ce nu intră, la ora actuală, sub incidenţa niciunui text legal,
deşi periculozitatea lor pentru viaţa sau integritatea corporală a unei persoane aflate în primejdie
este evidentă”29.
VI. Infracțiuni contra libertății persoanei
Capitolul VI. Infracțiuni contra libertății persoanei, Titlul I. Infracțiuni contra persoanei, Partea
specială din NCP împrumută din capitolul corespondent al Codului penal actual (Capitolul II.
Infracțiuni contra libertății persoanei, Titlul II. Infracțiuni contra persoanei, Partea specială) doar
trei infracțiuni, respectiv pe acelea care aduc atingere în mod direct libertății fizice sau psihice:
lipsirea de libertate în mod ilegal, amenințarea și șantajul. Apare în plus o infracțiune nouă:
hărțuirea. Celelalte infracțiuni din actualul capitol destinat protecției libertății persoanei au fost
redistribuite în alte titluri sau capitole, potrivit obiectului lor juridic: sclavia și supunerea la muncă
forțată sau obligatorie sunt în Capitolul VII. Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile (art.
209 și 212 NCP), violarea de domiciliu și divulgarea secretului profesional în Capitolul IX.
Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private (art. 224 și 227 NCP), iar violarea
secretului corespondenței este considerată infracțiune de serviciu (art. 302 NCP, Partea specială,
Titlul V. Infracţiuni de corupţie şi de serviciu, Capitolul II. Infracţiuni de serviciu).
1. Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 205 NCP)30. Amenințarea (art. 206. NCP)31.
Șantajul (art. 207 NCP)32 – diferențe față de actuala reglementare
În cazul lipsirii de libertate, norma de incriminare este restructurată astfel încât să se evite
suprapunerile de texte existente în actuala reglementare. În această configuraţie, lipsirea de libertate
în mod ilegal va putea intra în concurs cu infracţiunea de şantaj (art. 207 NCP), cu infracţiunea de
constituire a unui grup infracţional organizat (art. 367 NCP) şi va fi absorbită în infracţiunile
complexe de trafic de persoane (art. 210 NCP), trafic de minori (art. 211 NCP) sau acte de terorism
[art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004]. Un element de noutate îl reprezintă introducerea
variantei agravate de la alin. (2) al art. 205 NCP, care se referă la răpirea unei persoane aflate în
imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra. Aceasta are menirea de a acoperi un
semivid legislativ, pus în evidenţă şi de unele cazuri concrete, cu care s-a confruntat practica
recentă (răpirea unui nou-născut din maternitate). În cazuri de acest gen, „doar printr-o analogie în
defavoarea inculpatului se putea vorbi până acum de lipsire de libertate”33.
Infracțiunea de amenințare are un conţinut asemănător cu cel al actualei norme de incriminare.
Principala diferenţă se referă la cea de-a doua condiţie ataşată elementului material, în sensul că, în
afara persoanei ameninţate, infracţiunea sau fapta păgubitoare pot fi îndreptate împotriva oricărei
persoane, nu doar împotriva soţului sau unei rude apropiate. Este o rectificare bine-venită, având în
vedere că unele relaţii de prietenie sau de convieţuire între persoane pot avea aceleaşi baze afective
puternice, ca şi în cazul căsătoriei sau rudeniei. Ameninţarea cu săvârşirea unei infracţiuni sau a
29
30
NCP: Art. 205. Lipsirea de libertate în mod ilegal. (1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea
de la unu la 7 ani. (2) Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se
apăra. (3) Dacă fapta este săvârşită: a) de către o persoană înarmată; b) asupra unui minor; c) punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei,
pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani. (4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.
31
NCP: Art. 206. Ameninţarea. (1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate
împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării. (2)
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
32
NCP: Art. 207. Şantajul. (1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod
injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se
sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un
membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1). (3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a
dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
33
11
unei fapte păgubitoare împotriva unor astfel de persoane poate avea la fel de bine aptitudinea de
crea o stare de pericol pentru libertatea psihică a persoanei. O altă diferenţă, aparent de ordin strict
formal, se referă la cea de-a treia condiţie a laturii obiective. Astfel, în locul expresiei „de natură să
o alarmeze”, legiuitorul a preferat formula „de natură să îi producă o stare de temere”. Această
formulă a fost preferată atât în doctrină, cât şi în practică pentru a desemna potenţialul intimidant al
ameninţării. Spre deosebire de alarmare, care în limbajul comun indică, de regulă, o stare de
tulburare ce depăşeşte sfera interioară şi se exteriorizează prin gesturi sau atitudini, temerea reflectă
exclusiv o stare interioară, un sentiment sau o senzaţie a subiectului, ce poate exista în afara oricărei
forme de manifestare exterioară. Din această perspectivă, starea de temere corespunde mai bine
opiniei conform căreia ameninţarea este o infracţiune de pericol34.
Infracțiunea de șantaj prezintă, la rândul ei, unele deosebiri față de incriminarea din Codul penal
în vigoare. O primă diferenţă faţă de actualul text se referă la elementul material. Se poate observa
că legiuitorul a păstrat doar noţiunea de constrângere, fără a mai face referiri, inutile după cum
semnalam mai sus, la violenţă sau ameninţare. O altă diferenţă faţă de actuala incriminare constă în
crearea unor variante distincte, după cum este vorba de urmărirea unui folos nepatrimonial (varianta
tip) sau patrimonial (varianta agravată). Această diferenţiere este justificată de pericolul sporit al
faptelor comise în urmărirea unui folos patrimonial.
2. Hărțuirea (art. 208 NCP)35 – o nouă incriminare ce răspunde unor fapte cu care s-a
confruntat realitatea socială a ultimilor ani
Introducerea în acest capitol a unei incriminări noi, hărţuirea, are menirea de a răspunde unor
cazuri apărute în practică. Această infracțiune nu trebuie confundată cu hărţuirea sexuală,
infracţiune ce continuă să fie prezentă şi în NCP la capitolul destinat protecţiei libertăţii şi
integrităţii sexuale. În cazul hărţuirii simple este vorba despre o faptă îndreptată contra libertăţii
psihice a persoanei, o specie insidioasă de ameninţare. Şi în acest caz este vorba despre adaptarea
legislaţiei penale la realităţile sociale, ştiut fiind faptul că, în ultimii ani, tot mai multe persoane sunt
agresate prin apeluri sau mesaje telefonice ori electronice, sunt urmărite sau pândite, uneori în mod
ostentativ, în apropierea locuinţei, a locului de muncă ori în alte locuri pe care le frecventează, toate
aceste acţiuni la care sunt supuse fiind de natură a le crea o stare de temere. Cred că şi această
incriminare este bine-venită, cu ajutorul ei legiuitorul reuşind să acopere un alt vid legislativ.
VII. Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile
Capitolului VII. Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, Titlul I. Infracțiuni contra

persoanei, Partea specială din Noul Cod penal cuprinde următoarele infracțiuni: sclavia (art. 209),
traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), supunerea la muncă forţată sau
obligatorie (art. 212), proxenetismul (art. 213), exploatarea cerşetoriei (art. 214), folosirea unui
minor în scop de cerşetorie (art. 215) şi folosirea serviciilor unei persoane exploatate (art. 216).
Tentativa acestor infracţiuni se pedepseşte (art. 217). Trebuie adăugat că noţiunea de exploatare a
unei persoane este definită la art. 182 NCP36.
34
A se vedea V. Cioclei, op. cit., Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 207.
35
NCP: Art. 208. Hărţuirea. (1) Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi
supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă. (2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care,
prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta
nu constituie o infracţiune mai gravă. (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
36
NCP: Art. 182. Exploatarea unei persoane. Prin exploatarea unei persoane se înţelege: a) supunerea la executarea unei munci sau
îndeplinirea de servicii, în mod forţat; b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c)
obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme
de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerşetoriei; e) prelevarea de organe în mod ilegal.
12
1. Traficul de persoane (art. 210 NCP)37. Traficul de minori (art. 211 NCP)38. Exploatarea
cerșetoriei (art. 214 NCP)39. Folosirea unui minor în scop de cerșetorie (art. 215 NCP)40.
Folosirea serviciilor unei persoane exploatate (art. 216 NCP)41 – comparație cu actuala
reglementare din Legea nr. 678/2001 și corespondența cu dreptul penal european
În legislaţia română, Codul penal din 1968, cu modificările ulterioare (mai ales cele de după
1989), prevedea deja câteva infracţiuni care se apropiau de traficul de persoane: lipsirea de libertate
a unei persoane săvârşită în scopul de a o obliga la practicarea prostituţiei [art. 189 alin. (3) NCP],
sclavia (art. 190), supunerea la muncă forţată sau obligatorie (art. 191), proxenetismul (art. 329).
Dar, de o manieră directă şi sistematică, fenomenul a început să fie combătut pentru prima oară prin
intermediul Legii nr. 678/2001 pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane 42. Pe scurt,
legea prevede mai multe infracţiuni care corespund celor prevăzute la art. 1 din Decizia-cadru a
Consiliului nr. 2002/629/JAI privind combaterea traficului de persoanei. Este vorba de traficul de
persoane (art. 12 din Legea nr. 678/2001), traficul de minori (art. 13 din Legea nr. 678/2001),
utilizarea serviciilor unei persoane despre care beneficiarul ştie că este victimă a traficului de
persoane ori a traficului de minori (art. 141 din Legea nr. 678/2001)43 şi infracţiuni legate de traficul
de persoane (art. 17-18 din Legea nr. 678/2001)44. Legea incriminează de asemenea tentativa
acestor infracţiuni (art. 15 din Legea nr. 678/2001). La o primă vedere, este surprinzător de
constatat similitudinile dintre texte, în ciuda faptului că legea internă este anterioară reglementării
europene. Totuşi, misterul este simplu, întrucât ambele instrumente au avut ca model Protocolul
adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate care viza
prevenirea, combaterea şi pedepsirea traficului de persoane, mai ales al femeilor şi copiilor,
adoptată în anul 2000. Trebuie menţionat că Decizia-cadru a fost totuşi avută în vedere de
legiuitorul român cu ocazia modificărilor Legii nr. 678/2001 pentru prevenirea şi combaterea
traficului de persoane. Astfel, preambulul O.U.G. nr. 79/2005, care a modificat Legea nr. 678/2001,
dispunea că modificările sunt necesare „având în vedere importanţa îndeplinirii în termen a
angajamentelor asumate de România pentru anul 2005 în vederea integrării în Uniunea
Europeană, respectiv a transpunerii în termenul asumat, în legislaţia românească, a documentelor
comunitare în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane”45. Este interesant de
observat, totodată, că prin Legea nr. 230/201046 art. 181 a fost introdus în Legea nr. 678/2001, care
prevede sancţiunile aplicabile atunci când autorul infracţiunii este o persoană juridică, ceea ce ţine
37
NCP: Art. 210. Traficul de persoane. (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul
exploatării acesteia, săvârşită: a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; b) profitând de imposibilitatea de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de
bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la
3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
38
NCP: Art. 211. Traficul de minori. (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul
exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Dacă fapta a fost săvârşită în
condiţiile art. 210 alin. (1), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Consimţământul persoanei
victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
39
NCP: Art. 214. Exploatarea cerşetoriei. (1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice ori psihice să
apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta este săvârşită în următoarele împrejurări: a) de părinte, tutore,
curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte; b) prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
40
NCP: Art. 215. Folosirea unui minor în scop de cerşetorie. Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod
repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă.
41
NCP: Art. 216. Folosirea serviciilor unei persoane exploatate. Fapta de a utiliza serviciile prevăzute în art. 182, prestate de o persoană
despre care beneficiarul ştie că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
42
M.Of. nr. 783/11.12.2001.
43
Acest articol a fost introdus prin Legea nr. 230/2010 (M.Of. nr. 812/06.12.2010).
44
Este vorba despre facilitarea intrării în ţară a cetăţenilor străini victime ale traficului (art. 17 din Legea nr. 678/2001) şi ale
pornografiei infantile (art. 18 din Legea nr. 678/2001).
45
A se vedea O.U.G. nr. 79/2005 (M.Of. nr. 629/19.07.2005).
46
Este vorba despre Legea nr. 230/2010, supracit.
13
cont de art. 4 din Decizia-cadru, precum şi de introducerea, în 2006, a răspunderii penale a

persoanei juridice în dreptul intern.
Legea nr. 678/2001 a suferit şi alte modificări, ultima datând din noiembrie 201147, aceste
modificări reflectând dorinţa legiuitorului de a adapta dispoziţiile legii în funcţie de actele adoptate
la nivelul Uniunii Europene.
Alături de prevederile Legii nr. 678/2001, Decizia-cadru nr. 2002/629/JAI a fost avută în vedere
de legiuitor cu ocazia redactării NCP, astfel cum Expunerea de motive a acestuia precizează în mod
expres. Influenţa Deciziei-cadru şi, desigur, a altor acte normative europene şi internaţionale s-a
concretizat în elaborarea Capitolului VII, Titlul I, Partea specială, NCP.
În ciuda măsurilor luate împotriva acestui fenomen, mai multe sute de mii de persoane continuă
să facă, în fiecare an, obiectul traficului de persoane din state terţe către Uniunea Europeană sau
chiar în cadrul Uniunii Europene. În vederea intensificării luptei împotriva acestui fenomen,
Comisia Europeană a elaborat la 9 martie 2010 o propunere de directivă. Adoptată în cele din urmă
la 21 martie 2011 de către Consiliu, Directiva UE 2011/36 privind prevenirea și combaterea
traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru nr.
2002/629/JAI a Consiliului a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 15 aprilie
2011. Directiva va trebui transpusă de statele membre cel târziu la 6 aprilie 2013. Ceea ce
interesează pentru scopul prezentului demers este de a şti dacă exigenţele Directivei UE 2011/36
sunt respectate la nivelul incriminărilor existente în NCP. Din acest punct de vedere, trebuie
observat în primul rând că infracţiunea tip a categoriei în discuţie, traficul de persoane (art. 210
NCP) este definită în termeni identici cu cei utilizaţi de normele europene (art. 2 parag. 1 din
Directivă). Noţiunea de exploatare este, aşa cum am arătat, definită la art. 182 NCP, iar definiţia
respectă Directiva. Traficul de minori este prevăzut de asemenea în condiţiile de la art. 2 parag. 5
din Directivă şi este sancţionat mai aspru. În conformitate cu dispoziţiile art. 2 parag. 4 din
Directivă, consimţământul victimei traficului nu reprezintă o cauză justificativă [art. 210 alin. (2) şi
art. 211 alin. (3) NCP]. Dispoziţiile Părţii generale a NCP privind instigarea şi complicitatea (art.
46-49), la fel ca şi cele ale art. 217 privind tentativa la traficul de persoane asigură transpunerea
prevederilor art. 3 din Directivă. Se cuvine, de asemenea, menţionat că dispoziţiile Părţii generale a
NCP privind răspunderea penală a persoanei juridice răspund celor prevăzute la art. 5 din Directivă.
Trebuie remarcat totodată că, în spiritul şi termenii fixaţi de Directivă privind noţiunea de
exploatare (art. 2 parag. 3), NCP incriminează exploatarea cerşetoriei şi folosirea unui minor în
scop de cerşetorie (art. 214 şi 215). De asemenea, în spiritul preventiv al art. 18 parag. 1 din
Directivă, NCP incriminează utilizarea serviciilor unei persoane exploatate (art. 216). Exigenţele
art. 4 din Directivă privind minimul pedepsei sunt de asemenea respectate de NCP, întrucât traficul
de persoane este sancţionat cu închisoarea de la 3 la 10 ani iar, traficul de minori, în varianta tip,
este sancţionat cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi de la 5 la 12 ani, în varianta agravată.
Se poate constata, deci, că dispoziţiile din NCP cu privire la traficul şi exploatarea de persoane
corespund într-o mare măsură Directivei, deşi legea naţională a fost elaborată înainte de norma
europeană. Şi în acest caz, explicaţia constă în faptul că sursa de inspiraţie a fost comună, respectiv
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate adoptată la 15
noiembrie 2000, New York, şi Convenţia Consiliului Europei privind combaterea traficului de
persoane48, adoptată la 3 mai 2005.
Subzistă, totuşi, o problemă care ar putea fi discutată, adică împrejurarea că infracţiunile din
NCP nu prevăd, ca o circumstanţă agravată, ipoteza în care traficul este săvârşit de un funcţionar
public, astfel cum prevede art. 4 din Directivă. Totuşi, ţinând seama că într-o asemenea ipoteză
urmează să reţinem în principiu şi infracţiunea de abuz în serviciu (art. 297 NCP) şi că prin
47
Legea nr. 210/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 41/2011 pentru modificarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea
traficului de persoane (M.Of. nr. 819/21.11.2011).
48
Convenția a fost adoptată la data de 3 mai 2005 şi ratificată de România prin Legea nr. 300/2006 (M.Of. nr. 622/19.07.2006).
14
intermediul dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni se poate aplica o pedeapsă mai mare,
apreciem că o modificare a Codului penal în sensul expres al Directivei nu este necesară49.
VIII. Infracțiuni contra libertății sexuale
Capitolul VIII. Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, Titlul I. Infracțiuni contra
persoanei, Partea specială, NCP este corespondentul Capitolului III. Infracțiuni privitoare la viața
sexuală, Titlu II. Infracțiuni contra persoanei, Partea specială, Cod penal actual. Noua reglementare
cuprinde șase incriminări: violul (art. 218), agresiunea sexuală (art. 219), actul sexual cu un minor
(art. 220), coruperea sexuală a minorilor (art. 220), racolarea minorilor în scopuri sexuale (art. 221),
racolarea minorilor în scopuri sexuale (art. 222) și hărțuirea sexuală (art. 223). S-a renunțat la
infracțiunea de seducție (art. 199 C.pen.), o incriminare total anacronică. Nu a mai fost incriminată
distinct perversiunea sexuală deoarece variantele ce merită sancționate (produse cu violență sau
asupra minorilor) sunt acoperite de infracțiunile existente. Nu mai apare în această grupă de
infracțiuni nici incestul, locul acestuia fiind stabilit de legiuitor printre infracțiunile contra familiei
(art. 377 NCP).
1. Violul (art. 218 NCP)50 – o incriminare mai clară și mai aproape de realitatea
fenomenului
Agresiunea sexuală (art. 219 NCP)51 – o incriminare nouă ce acoperă o sferă extinsă de acte
contra libertății sexuale
Pentru a pune capăt disputelor şi interpretărilor privind noţiunea de act sexual de orice natură,
legiuitorul a optat pentru o indicare foarte clară a actelor sexuale ce pot reprezenta elementul
material al infracţiunii: raportul sexual, actul sexual oral şi actul sexual anal. Varianta asimilată de
la alin. (2) al art. 218 NCP, ce se referă la orice alte acte de penetrare vaginală sau anală,
completează sfera elementului material, acoperind în mod util un vid legislativ, ce împiedica
sancţionarea corespunzătoare a unor fapte grave îndreptate împotriva libertăţii sexuale52. Variantele
agravate au fost simplificate şi s-a renunţat la acele împrejurări ce pot fi valorificate în cadrul
individualizării judiciare a pedepsei. Violul incestuos devine infracţiune complexă, prin varianta
agravată care stabileşte ca subiect pasiv: ruda în linie directă, fratele sau sora. Rezultă, astfel, în
mod direct că această faptă absoarbe incestul, punând, astfel, capăt incertitudinilor din practica
judiciară cu privire la acest aspect53. Vârsta până la care se acordă o protecţie specială minorului
49
Pentru o tratare mai amplă a problemei, a se vedea A. Ilie, V. Cioclei, Impactul dreptului penal european asupra Noului Cod penal
român. Privire asupra traficului de persoane şi a criminalităţii informatice, în Analele Universității București nr. 3-4/2012 (în curs de
publicare).
50
NCP: Art. 218. Violul. (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate
de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1). (3)
Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea,
educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră; c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani; d)
fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală; f) fapta a fost săvârşită de
două sau mai multe persoane împreună. (4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi. (5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate. (6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.
51
NCP: Art. 219. Agresiunea sexuală. (1) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârşit prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de
la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi
atunci când: a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; b) victima este rudă în linie directă, frate
sau soră; c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani; d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; e) fapta a avut ca
urmare vătămarea corporală; f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. (3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea
victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Dacă actele de agresiune sexuală au fost
precedate sau urmate de săvârşirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) şi alin. (2), fapta constituie viol. (5) Acţiunea penală pentru
fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)
şi alin. (2) se pedepseşte.
52
Pentru amănunte, a se vedea Expunerea de motive, supracit., p. 42.
53
Ibidem.
15
prin aplicarea variantei agravate a fost ridicată de la 15 la 16 ani. Pentru a se putea asigura o
protecţie deplină faţă de orice acte de agresiune sexuală, comise prin constrângere sau prin punerea
victimei în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa s-a introdus o nouă incriminare,
agresiunea sexuală, prevăzută de art. 219 NCP.
2. Alte modificări în materia infracțiunilor contra libertății sexuale
NCP incriminează actul sexual cu un minor prin art. 220 NCP54. Elementul material coincide cu
cel al infracţiunii de viol, în noua ei configuraţie. Limitele de vârstă până la care se oferă protecţie
vieţii sexuale a minorului se păstrează: la 18 ani pentru ipoteza în care un major abuzează de
autoritatea sau influenţa sa asupra victimei, respectiv la 15 ani în celelalte cazuri. O noutate în
privinţa vârstei este dată de introducerea unei variante agravate, în cazul în care minorul nu a
împlinit vârsta de 13 ani. Un alt element de noutate îl reprezintă stabilirea unei diferenţe de vârstă
între partenerii actului sexual, diferenţă ce trebuie să depăşească 3 ani pentru ca fapta să poată fi
sancţionată. Prin această prevedere se îndreaptă o eroare a legiuitorului semnalată în doctrină55. Ies
astfel de sub incidenţa legii penale, în mod justificat, actele sexuale liber consimţite între minori
având un nivel asemănător de vârstă şi, ca atare, de maturitate fizică şi psihică. A fost eliminată
varianta agravată dată de împrejurarea oferirii de bani sau alte foloase, ale cărei deficienţe le-am
semnalat mai sus. A fost eliminată, de asemenea, teza constrângerii de la varianta producerii de
materiale pornografice, teză imposibil de realizat, deoarece ar fi transformat fapta într-un viol, după
cum am explicat anterior.
NCP incriminează coruperea sexuală a minorilor prin art. 22156. Trebuie observat, în primul
rând, că acelaşi criteriu prin care se operează distincţia între elementul material de la viol şi cel de la
agresiune sexuală este valabil şi în cazul diferenţei între actul sexual cu un minor şi coruperea
sexuală a minorilor. Orice act de natură sexuală comis împotriva unui minor, în afară de raportul
sexual, actul sexual oral sau anal, sau alte acte de penetrare, va reprezenta o corupere sexuală a
minorului. Vârsta de la care se oferă o protecţie specială pentru această faptă este de 13 ani. Ca şi în
cazul actului sexual cu un minor, fapta nu se sancţionează, dacă diferenţa de vârstă între subiecţi nu
depăşeşte 3 ani.
NCP incriminează hărţuirea sexuală prin art. 22357. După cum se observă, noul text precizează
mai clar elementul material şi confirmă faptul că suntem în prezenţa unei infracţiuni de obicei. Spre
deosebire de reglementarea actuală, infracţiunea se referă la o relaţie de muncă normală, fără să fie
vorba despre o relaţie de autoritate. Hărţuirea prin abuz de autoritate („verticală”) a fost incriminată
separat în cadrul infracţiunilor de serviciu (art. 299 – Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual).
În sfârşit, trebuie remarcat că, spre deosebire de actuala incriminare, hărţuirea sexuală devine o
54
NCP: Art. 220. Actul sexual cu un minor. (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală
sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Fapta prevăzută în alin. (1),
săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi. (3) Fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 13 şi 18 ani, când majorul a abuzat de autoritatea ori
influenţa sa asupra victimei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Fapta prevăzută în alin.
(1)-(3) se sancţionează cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când: a) minorul este rudă în linie
directă, frate sau soră; b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; c) a fost comisă în scopul
producerii de materiale pornografice. (5) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3
ani.
55
A se vedea V. Cioclei, op. cit., p. 253.
56
NCP: Art. 221. Coruperea sexuală a minorilor. (1) Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva
unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu
închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când: a) minorul
este rudă în linie directă, frate sau soră; b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; c) fapta a fost
comisă în scopul producerii de materiale pornografice. (3) Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (4) Determinarea de către un majora unui minor care
nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se
comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare
de la 3 luni la un an sau cu amendă. (5) Faptele prevăzute în alin. (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.
57
NCP: Art. 223. Hărţuirea sexuală. (1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al
unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la
un an sau cu amendă. (2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
16
infracţiune de rezultat, pentru existenţa acesteia fiind necesar ca prin comiterea faptei victima să fi
fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare. În final, trebuie menţionat că în capitolul destinat
infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale apare şi o nouă infracţiune, respectiv racolarea
minorilor în scopuri sexuale (art. 222 NCP)58. Această nouă incriminare tinde să ofere minorului
protecţia necesară în raport cu un fenomen relativ recent, dar foarte preocupant, pe plan
internaţional.
IX. Infracțiuni care aduc atingere domiciliului și vieții private
NCP consacră un capitol distinct infracţiunilor care aduc atingere domiciliului şi vieţii private,
respectiv Capitolul IX. Infracţiunilor care aduc atingere domiciliului şi vieţii private, Titlul I.
Infracțiuni contra persoanei, Partea specială din Noul Cod penal. Sunt cuprinse în acest capitol
patru infracțiuni: violarea de domiciliu, violarea sediului profesional, violarea vieții private și
divulgarea secretului profesional.
1. Violarea de domiciliu (art. 224 NCP)59 – modificări. Violarea sediului profesional (art.
225 NCP)60 – o incriminare nouă menită să acopere un vid de reglementare
Prima infracţiune din acest capitol este violarea de domiciliu (art. 224 NCP). Norma incriminatoare
este foarte asemănătoare cu cea actuală. Lipseşte de la varianta agravată ipoteza pluralităţii de
infractori, care urmează a fi suplinită prin aplicarea circumstanţei agravate din partea generală, ce se
referă la comiterea faptei de trei sau mai multe persoane împreună [art. 77 lit. a) NCP]. În rest, este
de remarcat readucerea pedepsei pentru varianta agravată în limite normale, corespunzător
pericolului generic al acestui gen de fapte. Tot în acest capitol legiuitorul introduce o incriminare
nouă, distinctă, menită să ofere protecţie şi altor spaţii aparţinând unor persoane fizice sau juridice,
care nu au destinaţia de locuinţă. Este vorba despre violarea sediului profesional (art. 225 NCP).
Prin aceasta se acoperă un vid legislativ semnalat de multă vreme de teoreticienii şi practicienii
dreptului.
2. Violarea vieții private (art. 226 NCP)61 – o incriminare ce asigură protecția valorilor
garantate de CEDO. Divulgarea secretului profesional (art. 227 NCP)62 – modificări
58
NCP: Art. 222. Racolarea minorilor în scopuri sexuale. Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de
13 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220 sau art. 221, inclusiv atunci când propunerea a fost
făcută prin mijloacele de transmitere la distanţă, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
59
NCP: Art. 224. Violarea de domiciliu. (1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit
ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de
la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi
mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
60
NCP: Art. 225. Violarea sediului profesional. (1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană
juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi
mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
61
NCP: Art. 226. Violarea vieţii private. (1) Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de
imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de
aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă. (2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea
sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate. (4) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită: a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au
fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim; b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia
de a fi văzută ori auzită de făptuitor; c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei
infracţiuni; d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje
publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate. (5) Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în
scopul săvârşirii faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
62
NCP: Art. 227. Divulgarea secretului profesional. (1) Divulgarea, fără drept, a unor date sau informaţii privind viaţa privată a unei
persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat cunoştinţă despre acestea în virtutea profesiei ori funcţiei
17
O altă incriminare nouă este violarea vieţii private (art. 226 NCP), reglementare necesară pentru
a întregi cadrul protecţiei penale a valorilor garantate de art. 8 din Convenţia europeană a
drepturilor omului. În fine, infracţiunea de divulgare a secretului profesional a fost reformulată, pe
viitor ea având incidenţă doar cu privire la elemente de care cel ţinut să păstreze secretul a luat
cunoştinţă cu consimţământul persoanei vizate de aceste date fie că i-au fost încredinţare nemijlocit
(spre exemplu, confesiunea făcută preotului, datele încredinţate avocatului de către client etc.), fie
că le-a constatat în virtutea profesiei sau funcţiei, cu consimţământul celui în cauză (aşa cum se
întâmplă în cazul medicului care efectuează investigaţii privind starea de sănătate a pacientului).
Divulgarea datelor de altă natură (informaţii nepublice, secrete de serviciu etc.) face obiectul unor
incriminări distincte, în capitolul privitor la infracţiunile de serviciu. Această incriminare marchează
nu numai finalul capitolului, ci și pe cel al Titlului I.
Aspectele semnalate anterior nu au nici intenția și nici pretenția de a epuiza problematica
modificărilor aduse de NCP în privința infracțiunilor contra persoanei. Ele reprezintă doar un
succint inventar al temelor asupra cărora merită să reflecteze teoreticienii și practicienii dreptului
penal în materia evocată.
şi care are obligaţia păstrării confidenţialităţii cu privire la aceste date, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. (2)
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
18

Infractiunile Contra Persoanei În Noul Cod Penal PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Infractiunile Contra Persoanei În Noul Cod Penal PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr.

Infracțiunile contra persoanei în Noul Cod penal – principalele modificări față de

 Prof. univ. dr. Valerian Cioclei

I. Infracțiuni contra vieții

Infracțiunile contra vieții, ce formează obiectul Secțiunii I. Omuciderea, Capitolul I. Infracțiuni

1. Omorul calificat (art. 189 NCP)2 – problema situațiilor tranzitorii

elementele circumstanțiale ce nu se mai regăsesc la infracțiunea de omor calificat în noua

2. Uciderea la cererea victimei (art. 190 NCP)4 – variantă atenuată a omorului

3. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191 NCP)6 – modificări față de

II. Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății

III. Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie

IV. Agresiuni asupra fătului

V. Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie

Capitolul V. Infracţiuni privind obligaţia de asistenţă a celor în primejdie, Titlul I. Infracțiuni

VI. Infracțiuni contra libertății persoanei

VII. Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile

Capitolului VII. Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, Titlul I. Infracțiuni contra

cont de art. 4 din Decizia-cadru, precum şi de introducerea, în 2006, a răspunderii penale a

VIII. Infracțiuni contra libertății sexuale

2. Alte modificări în materia infracțiunilor contra libertății sexuale

IX. Infracțiuni care aduc atingere domiciliului și vieții private

S-ar putea să vă placă și