Teoria managementului

Istoria teoriei manageriale este un studiu contradictoriu. Pe de o parte societatea a fost preocupata mii
de ani de eficacitatea practicii manageriale iar pe de alta, studiile stiintifice de management dateaza
doar de la inceputul secolului XX. In aceeasi maniera, sunt multe teorii diferite care se refera la parti ale
procesului de management in timp ce nici o teorie unificatoare, generala nu a fost elaborata.
*
De ce trebuie studiate istoria si teoria?
Acuzatia principala ce se aduce istoriei, de regula, este aceea ca nu are relevanta in societatea
contemporana, iar teoriei – ca este abstracta si fara valoare practica. Prin definitie, managementul este
practicat in lumea reala; asa incat teoriile valoroase de management trebuie "infipte" bine in realitate.
Teoriile ne ajuta sa organizam informatiile si sa elaboram un cadru sistematic pentru actiune. O firma
poate obtine succese similare aplicand Teoria Z sau teoria situationala (de contingenta), dar ambele
abordari sunt mai bune decat nefolosirea niciunei teorii. O teorie este o simpla schita sau o harta care
ghideaza managerul spre realizarea scopurilor organizatiei.

Constientizarea si intelegerea importantelor descoperiri istorice sunt de asemenea importante pentru

managerii de azi. Multe cursuri de istorie americana dedica mult timp prezentarii dezvoltarilor
economice si ale afacerilor din aceasta tara. Contributia substantiala a industriasilor americani ca
practicieni ai managementului a lasat o amprenta profunda in cultura americana contemporana.

Multe organizatii au recunoscut recent ca pot invata din trecutul propriu, astfel ca au angajat efectiv
istorici care ar trebui sa-i ajute sa elaboreze strategii, perspective pe termen lung bazate pe "radacini",
pe evolutii trecute. Practica managementului este veche de mii de ani. Egiptenii au aplicat functiile
manageriale de planificare, organizare si control cand au construit marile piramide. Alexandru cel Mare
a angajat personal pentru coordonarea activitatilor in timpul campaniilor sale militare. Imperiul Roman
si-a dezvoltat o structura organizationala bine definita care a facilitat comunicatiile si controlul.

Sunt numai cateva exemple care sugereaza vechimea practicii manageriale. Cu toata aceasta
recunoastere, managementul a devenit un domeniu distinct de cercetare si studiu abia spre sfarsitul
secolului XIX, inceputul secolului XX. O explicatie pentru aceasta lipsa de atentie este aceea ca prima
disciplina dedicata comertului a fost economia. Economistii au propus in maniera generala ca practica
manageriala era eficienta si, de aceea, si-au concentrat atentia asupra politicilor economice nationale, si
asupra celorlalte aspecte manageriale ale afacerilor.

Un alt argument este acela ca au existat putine organizatii mari pana la sfarsitul anilor 1800. Cand au
luat fiinta afacerile familiale, scopul acestora nu era cresterea sau expansiunea, ci doar supravietuirea;
daca familia putea produce si vinde suficient pentru a se putea sustine, nimic in plus nu era necesar.

Studiile de management dintr-o perspectiva stiintifica au inceput doar la inceputul secolului XX (sfarsitul
secolului XIX). Doi dintre pionierii teoriei manageriale au fost Robert Owen si Charles Babbage.

Robert Owen (1771-1858), industrias britanic cu viziuni reformatoare, a fost unul dintre primii manageri
care au recunoscut importanta organizarii resurselor umane. Pana aici muncitorii erau considerati sau
pusi in discutie in termeni similari masinilor sau echipamentelor. Ca patron al unei firme, Owen a
recunoscut ca oamenii merita mai mult respect si demnitate. In consecinta, a incorporat inovatii
"radicale" in sprijinul acestei idei: conditii mai bune de munca, varsta minima mai mare pentru copiii
care aveau nevoie sa munceasca, hrana pentru angajati si numar redus de ore de munca. Desigur, a fost
si adeptul ideii ca acordand mai multa atentie angajatilor se pot obtine beneficii mai mari. Desi nimeni
nu l-a urmat in aceea perioada, ideile sale au fost dezvoltate mai tarziu in teoria comportamentala
manageriala.

Charles Babbage (1792-1871), matematician englez, si-a concentrat atentia asupra eficientei productiei.
Contributia sa principala este cartea sa "On the Economy of Machinery and Manufactures". Babbage a
acordat mare incredere diviziunii muncii si a pledat pentru aplicarea metodelor matematice in probleme
de eficienta a utilizarii materialelor si utilitatilor. Din acest punct de vedere munca sa a fost
premergatoare pentru teoriile clasica manageriala si cantitativa. Nu a neglijat nici elementul uman. A
inteles ca o relatie armonioasa intre manager si muncitor poate fi benefica pentru ambele parti si a
dezvoltat instrumente de genul planurilor de impartire a profitului.