ROLUL VIDEOSTROBOLARINGOSCOPIEI ÎN DIAGNOSTICUL PATOLOGIEI

LARINGIENE
V. Cabac
Catedra Otorinolaringologie USMF “N. Testemiţanu”

Summary
Importance of the videostrobolaryngoscopy in
diagnosis of the laryngeal pathology
Garsia was the first who describes the examination of the vocal cords by means of a mirror
in 1884. In the 60’s Kleinsasser introduces the technique of suspended microsurgery of the
larynx. More recently, endoscopic video procedures have had a great influence on diagnosis,
treatment and patient follow-up. Endoscopic procedures in general limit the diagnostic
possibilities to the superior surface of the vocal cords. Laryngeal stroboscopy has allows the
examination of the free margins of the vocal cords the dynamic zone corresponding to the
superior part of the inferior surface of the vocal cords.This is important not only for follow-up
and treatment, but offers a better understanding of the physiopathology of the vocal cord
diseases.
Rezumat
Prima examinare a corzilor vocale cu ajutorul oglinzii a fost descrisă de Garcia în anul
1854. În anii '60 Kleinsasser a propus tehnica microchirurgiei laringiene în suspensie. Recent
procedeele video endoscopice influenţează semnificativ diagnosticul, tratamentul şi urmărirea
bolnavilor. Tehnicile endoscopice, în general, limitează examinarea la faţa superioară a
corzilor vocale. Stroboscopia laringiana a permis examinarea marginii libere a corzii vocale -
zona dinamică corespunzând parţii superioare a feţei inferioare a corzii vocale. Acest fapt are
consecinţe nu doar asupra urmăririi si tratamentului dar modifica şi înţelegerea fiziopatologica
a bolii laringiene.

Laringologia a apărut cu adevărat ca specialitate în a doua jumătate a sec al XIX –lea, o

dată cu dezvoltarea primelor mijloace de explorare. Daca anatomia laringelui este cunoscută cu
mult timp în urmă, atunci fiziologia şi fiziopatologia laringelui a progresat pe durata sec. al XX-
lea, paralel cu inovaţiile tehnologice. Ansamblul acestor tehnici contribuie la studiul funcţionării
normale sau patologice a laringelui[3].
Printre mijloacele de investigaţie puse actualmente la dispoziţia medicului otorino-
laringolog este şi laringoscopia - investigaţie care ocupă primul loc ca importanţă[3, 7, 9, 10.
În ordinea de idei de a ameliora diagnosticul preoperativ şi a spori succesele tratamentului
a pacienţilor cu patrologii a corzilor vocale au fost implementate ca supliment la
microlaringoscopie şi utilizate intraoperator: endoscopia autofluorescentă, endoscopia de contact
şi endoscopia ultrasonică de o frecvenţă înaltă [3, 8, 9].
Scopul lucrarii este de a sublinia importanţa, utilitatea şi informativitatea unor metode de
diagnostic a leziunilor corzilor vocale incluzînd şi videostrobolaringoscopia.
Discuţii
Vizualizarea laringelui ca organ endocavitar era incompletă şi insuficientă prin examenul
indirectoscopic. Daca un laringe în mişcare, surprins prin acest examen putea da informaţii
suficiente pentru un prim bilanţ anatomic şi funcţional în cazul unor leziuni organice mai
extinse, el se cerea completat cu un examen directoscopic, care să precizeze sediul, întinderea şi
consistenţa modificărilor anatomice [3].
Utilizarea pe scară larga a tehnologiilor de diagnosticare ameliorează situaţia privind
diagnosticul şi tratamentul corect al afecţiunilor corzilor vocale. Actualmente sînt confirmate
avantajele endoscopiei flexibile, endoscopiei rigide de contact şi fără contact, a
fonomicrochirurgiei. Tehnicile endoscopice de diagnostic şi microlaringoscopia suspendată
oferă studiul endolaringelui doar pe o axă verticală încît tehnicile endoscopice de contact
ameliorează posibilităţile de explorare endolaringiană prin vizualizarea unor zone inaccesibile

  234
altor explorări [2, 5]. Endoscopia rigidă de contact asociata cu microlaringoscopia suspendată
poate corecta in vivo diagnosticul histopatologic şi rectifică algoritmul abordării chirurgicale ca
urmare a acestei examinări[1].
Videoendoscopia de contact este o metoda de diagnostic implementată recent în arsenalul
investigaţiilor laringiene [5, 8, 9]. Primele endoscoape de contact au fost produse in perioada
1995-1997.
Videoendoscopia de contact permite examinarea unor zone dificile ale laringelui, astfel
sporeşte posibilitatea de evaluare a laringelui[1]. Este o metoda simpla de efectuat si nu necesita
alt instrumentar suplimentar, îmbunătăţeşte posibilităţile de examinare a leziunilor în unele zone
laringiene. Videoendoscopia de contact se bazează pe aceleaşi instrumente, cu utilizarea tijelor-
endoscoape de contact care măresc de 60 si de 150 ori.
În practica laringologică modernă videostroboscopia se prezintă ca metodă de elecţie în
depistarea patologiei corzilor vocale. Majoritatea laringologilor sunt de părerea că importanţa
videostroboscopiei în succesul unei intervenţii fonochirurgicale este echivalentă cu audiometria
şi microotoscopia în patologia otică. Ei admit că modul vibraţiei corzilor vocale este unul din
determinantele cruciale în producerea şi calitatea vocii. Astfel, videostrobolaringoscopia este una
din cele mai accesibile şi relevante metode clinice în arsenalul otorinolaringologului în estimarea
promtă a acestor parametri. Rezultatele obţinute au un rol important atît în diagnosticul cît şi în
tratamentul patologiei laringiene. Acum trei decenii, descrierile microanatomiei şi fiziologiei
corzilor vocale au revoluţionat practica clinică a laringologilor. Descrierea originală a
microanatomiei stratificate a corzilor vocale umane în anii 1970, rafinamentul sporit al
diagnosticului şi tratamentului au dezvoltată tot mai mult oportunitatea acestor structuri
complexe şi fine. Modalităţile innovative de diagnostic au sporit semnificativ valoarea oscilaţiei
corzilor vocale în producerea vocii. Videostroboscopia a fost elaborată ca una din cele mai
practice şi utile tehnici în evaluarea clinică a vibraţiei corzilor vocale.
Videostrobolaringoscopia realizează cerinţele corespunzătoare examinării complexe a
vocii. Ea asigură utilitatea, informaţie veritabilă cu privire la natura vibraţiei.
Conceptul stroboscopiei nu este nou. Acum, cîtevai secole, imaginele stroboscopice
generate de sursele cu lumină flash au fost folosite pentru a crea iluzii de mişcare în distracţii.
Această practică este datată încă în Grecia Antică, care distractiv savurau acele desene în
mişcare. La începutul secolului 19, multe exemple explică natura filmului şi jucăriilor optice, ca
instrumente ştiinţifice. Acest principiu a fost descoperit de fizicianul Plateau din Bruxelles în
1829. Dispozitivul cu un disc în rotaţie care produce o mişcare aparentă a fost propus
concomotent, dar independent de un savant din Viena, pe nume Stampfer în 1832 şi a fost numit
stroboscop. Acest termen este utilizat şi în zilele noastre cu implicarea unui dispozitiv cu
generarea unei lumini pulsatile pentru observarea mişcării.
Istoricul utilizării a unui dispozitiv cu lumină stroboscopică pentru examinarea laringelui
îşi are începutul odată cu apariţia unei surse de lumină continuă şi este datată cu implementarea
în practică de către Manuel Garsia în 1855 a oglinzii pentru examinarea laringelui. În anul 1895
un internist pe nume Oertel din Munchen a folosit o sursă de lumină stroboscopică şi o oglindă
laringiană pentru examinarea producerii vocii în diferite registre. Iar în anul 1898, Muschold din
Berlin a făcut primele fotografii ale imaginilor stroboscopice.
Stroboscopia permite vizualizarea vibraţiei corzilor vocale în oprire sau mişcare aparent
lentă, făcînd posibilă examinarea detaliată a structurii lor în poziţii închisă şi deschisă. Însă din
cauza iluminării insuficiente, imposibilitatea controlului asupra frcvenţei fluxului de lumină, o
imagine cu o calitate redusă, iniţial metoda dată n-a fost acceptată de savanţi.
Pionerii stroboscopiei moderne au fost Dr.J.W. van den Berg de la Universitatea din
Groningen, Dr. Rolf Timke de la Universitatea din Hamburg, Dr. Hans von Leden de la
Universitatea din California şi Dr.Elimar Schonhart în Erlanger care au publicat prima carte
despre examinarea stroboscopică a laringelui în anul 1960. Odată cu valorificarea tehnologiilor
de înregistrare audiuo şi video, cu progresul rezoluţiei optice a imaginii şi a intensităţii de

  235
iluminare prin intermediul fibrei optice instalaţia modernă de videostrobolaringoscopia permite
obţinerea unor imagini clare, bine iluminate şi cu o magnificare inaltă.
Legea lui Talbot explică fenomenul persistenţei vizualităţii prin aceea că o imagine pe
retina umană se reţine doar pentru 0,2 sec. Prin urmare, imaginile consecvente emise cu un
interval mai mic de 0,2 sec. produc o iluzie de o imagine continuă. Aceasta explică, odată cu
conceptul de concordanţă (interpretarea unui fragment similar al unei imagini consecvente
prezintă un obiect în mişcare), şi iluzia mişcării, atunci cînd un şir de fotografii sunt prezentate
foarte repede. Şi în sfîrşit, o caracteristică a sistemului optic permite interpretarea unor imagini
statice neclare completarea acestor defecte şi crearea unei iluzii de mişcare continuă.
Strobolaringoscopia este superioară acestui principiu prin emiterea fascicolelor de lumină
intermitentă cu o frecvenţă analogică vibraţiei corzilor vocale. Un microfon direcţionează
frecvenţa vocii pacientului spre unitatea electronică pentru declanşarea luminii stroboscopice.
Este cert că vibraţia corzilor vocale este periodică, şi că frecvenţa fulgerelor de lumină egală cu
frecvenţa vocală produce imagini statică clare a aceleiaşi porţiuni (faze) a ciclului vibrator. Însă
cînd frecvenţa fulgerelor luminoase este mai joasă decît vibraţia corzilor vocale, cauzează
întîrzierea în faza fiecărui ciclu vibrator iluminat şi se obţine o mişcare vizibilă aparent
încetinită. În normă vibraţia corzilor vocale este aperiodică, mai mult sau mai puţin exprimată.
Prin urmare, strobolaringoscopia nu poate demonstra detaliat fiecare ciclu vibrator, mai exact ne
arată o valoare medie a ciclurilor succesive cu frecvenţă deversă. În acest sens, ea ne
demonstrază incomplet natura vibraţiei reale.
Un videostrob constă din dispozitivul stroboscopic (o unitate de lumină şi microfon), o
cameră de luat vederi, un endoscop şi un videomagnetofon. Imaginile stroboscopice pot fi
preluate printr-un endoscop rigid sau flexibil, sau prin microscopul chirurgical, fiecare posedînd
avantaje şi dezavantaje.
Fibrorinolaringoscopul este ideal pentru examinarea comportamentului unui laringe
sănătos din diferite unghiuri de vedere, şi a vizualiza glota prin apertura supraglotică îngustă, dar
se simte o insuficienţă de lumină, deoarece fascicolul de lumină parcurge o cale lungă prin fibra
optică pînă ajunge la camera video sau ochiul examinatorului. În ultimul timp s-a soluţionat
această problemă prin implementarea unor tehnologii moderne, care permit amplasarea camerei
de luat vederi la capătul distal al fibrei optice, cu aceasta s-au exclus dezavantajele
fibroilaringoscopului. Sporirea calităţii imaginilor numerice odată cu perfecţionarea iluminării
foarte mult au valorificat calitatea şi rezoluţia laringostroboscopiei transnazale.
Endoscopia rigidă transorală ne pune în evidenţă o imagine suficient luminată şi
magnificare ideală pentru stroboscopie, dar necesită fixarea limbii pacientului în timpul
examinării, ce duce la modificare fonaţiei. Pentru realizarea examinării sunt necesare o anatomie
corespunzătoare şi o toleranţă fizică de a permite să se vizualizeze glota în întregime.
În prezent se utilizează metoda standardizată a investigaţiei subiective a imaginilor strobo-
video-laringoscopice, conform propunerii lui Hirano şi colaboratorilor săi.
Caracteristicele care sunt de evaluat includ:
- frecvenţa fundamentală,
- periodicitatea,
- simetria mişcărilor corzilor vocale,
- închiderea glotei,
- amplitudinea vibraţiei,
- undele mucoasei,
- prezenţa porţiunilor nonvibrante ale corzilor vocale.
Concluzii
1. Tehnicile endoscopice diagnostice şi microlaringoscopia oferă studiul endolaringelui
doar pe о ахă verticala;
2. Folosirea endoscoapelor rigide cu diferite angulaţii (00, 30°, 700si 120) în timpul
operaţiei suspendate, sporeşte posibilitatea de evaluare a laringelui.
3. Metodă cu coeficient diagnostic sporit este endoscopia flexibilă.

  236
 4. Endoscopia rigidă transorală ne pune în evidenţă o imagine suficient luminată şi
magnificare ideală pentru stroboscopie.
5. Pentru realizarea videolaringostroboscopiei sunt necesare o anatomie corespunzătoare şi
o toleranţă fizică de a permite să se vizualizeze glota în întregime.
Bibliografie
1. Andrea M, Dias O, Santos A. Contact endoscopy during microlaryngeal surgery: a new
technique for endoscopic examination of the larynx. Ann Otol Rhinol Laryngol. 1995
May;104(5):333-9.
2. Kleinsasser O. Mikrolaryngoscopie und endolaryngeale Mikrochirurgie. – Stuttgart –
New York, 1968.
3. Lupescu S., Cotulbea S., Ivanescu Gh. ’’Aportul endoscopiei flexibile pentru explorarea
laringelui şi hipofaringelui .’’Revista Română de ORL. 1999, nr. 3-4 p79.
4. Noordzij J.P., Woo P. Glottal area waveform analysis of benign vocal fold lesions before
and after surgery. Ann Otol Rhinol Laryngol. May 2000; 109(5):441-6.
5. Remacle M. , Friedrich G., Dikkers F. G., F. de Jong. Phonosurgery of the vocal folds: a
classification proposal. Eur Arch of Oto-Rhino-Laryng. 2002.
6. Rosen C.A. Stroboscopy as a research instrument: development of a perceptual
evaluation tool. Laryngoscope. Mar. 2005;115(3):423-8.
7. Zainea V., Calarsu R., Hainarosie R., Novac P. Videoendoscopia de contact asociată
tehnicilor chirurgicale „reci” şi Laser CO2 în chirurgia planului glotic. Rezumate. Conf. Naţ.
ORL cu participare internaţională. Constanţa. 2007. p.47
8. Zeitels Steven M., Healy Gerald B. Laryngology and fonosurgery. N.Engl. JMed. 349-
359. august, 28, 2003.
9. Погосов Б., Антонив Б., Банарь И. Микроскопия и микрохирургия гортани.
Штиинца. Кишинев.1989г. с.226
10. Тарасов Д.И., Лапченко С.Н., Банарь И.М., Попа В.А., Абабий И.И. Стенозы и
дефекты гортани и трахеи. Кишинев. Штиинца. 1982, с.180

MICŞORAREA INCIDENŢEI COMPLICAŢIILOR HEMORAGICE, AMELIORAREA

REGENERĂRII ŞI CREŞTEREA CALITĂŢII VIEŢII LA PACIENŢI ÎN PERIOADA
POSTOPERATORIE PRECOCE DUPĂ AMIGDALECTOMIE
Stela Găină
Catedra Otorinolaringologie a USMF “N. Testemiţanu”, Clinica ORL SCM “Sf. Treime”

Summary
The decrease of hemorhagic complications incidence, improvement
of regeneration and growth of the life quality in the previous
postoperatory period in patients with amygdalectomy
Modern technical methods of tonsillectomy in this scientific work have been included.
The possibility of more rapid postoperative evolution, less intense pain syndrome and decrease
of patients spitalization have been observed. The evaluation of the pain syndrome in the
postoperative period has been performed. Secondary and primary hemostasis was investigated in
order to demonstrate the absence of influence on general hemostasis by fibrin glue.
Rezumat
În lucrare sunt expuse metodele tehnice moderne care fac posibilă practicarea
amigdalectomiei cu o evoluţie postoperatorie mai rapidă, un sindrom algic mai puţin intens şi o
micşorare a duratei de spitalizare a pacienţilor. A fost efectuată aprecierea intensităţii
sindromului algic în perioada postoperatorie după amigdalectomie pe un lot de 60 pacienţi. S-a
cercetat hemostaza primară şi secundară pentru a aprecia lipsa acţiunii adezivului fibrinic asupra
hemostazei secundare.

  237