lon ManzatISTORIA PSIHOLOGIEI UNIVERSALE 988 Paulson, Ivar, Die Primitivien Seeienvorstellungen der nord-curasichen Volker, Stockholm, 1958, Pauwels, Louis, Bergier, Jacques, Dimineaja magicienilor: Introducere in realismnul fantastic, Bditura Nemira, Bucuresti, 1994. Perls, Frederich, The Rules and Games of Gestalt Therapy, in vol. A. Levitsky, Gestalt Therapy Now: Theory, Tehniques, Applications, Penguin Books, Midllesex (England), 1970. Prophet, Elizabeth Clare, Anii pierdui ai iui lisus, Editura Deceneu, 1996. Reid, Daniel, Zao. Cartea completa de meditatie traditional chinezd, Editura Colosseum, Bucuresti, 1996. Rogers, Carl Ransom, 4 way of Being, Mifflin, Boston, 1980. Rosenberg, Otto, Die Probleme der buddhistischen Philosophie, in ,Materialen zur Kunde des Buddhismus", Heidelberg, 1924, Rugg, H., Imagination, Harper & Row, New York, 1963. Sandschejew, Garma, Weltanschaung und Schamanismus der Alaren-Burjaten, in ,,Anthropos*, vol. 22, 1927 gi vol. 23, 1928. Schipper, Kristofer, Daoismul, in vol. J. Delumeau, Religiife lumii, Bditura Humanitas, Bucuresti, 1996. Sergiu, Al-George, Limba si géndire in cultura indiand, Editura Stiintificd i Enciclopedic’, Bucuresti, 1976. Sieroszewski, W., Du chamanisme d'apres les croyances des Yakoutes, in ,Revue de Vhistoire des religions", vol. 46, 1902. Stdnitoaie, Dumitra, Trdirea lui Dumnezeu n ortodoxie, Bditura Davia, Cluj, 1993. Sutich, Anthony, Statement of Purpose, in ,,Jounal of Transpersonal Psychology", I, 1, 1969. Suzuki Daisetz, Teitaro The Essence of Buddhism, The Nuddhist Society, London, 1947. Suzuki, D.T., Fromm, Erich, R. De Martino, Zen Buddhism and Psychoanalysis, Allen & Unwin, London, 1960. Suzuki Daisetz, Teitaro, Mysticism, Christian and Buddhism, Allen & Unwin, London, 1988 (edi- tia 1 1957). Tagpa, Rechung Dorje, Milarepa, marele yoghin tibetan, Editura Impact, Bucuresti, 1991. Tambiah, S.J., World Conqueror and World Renouncer, Cambridge, 1974. Tart, Charles, Altered States of Consciouness, Wiley, New York, 1969. Taylor, R.L., The Religious Dimension of Confucianism, The State University of New York Press, New York, 1990. Tenzin Gyatso (al 14-lea Dalai Lama), Logica iubirii: despre bunditate, infelegere si limpezimea mingii, Tnstitutul European, asi, 1996. Tucci, Giuseppe, Les religions du Tibet, Paris, 1973. Tucci, Giuseppe, Teoria si practica mandalei ~ cu referire speciala la psihologia modernd a adéncurilor, Editura Humanitas, Bucuresti, 1995. Watson, R., An Introduction to Humanistic Therapy, New York, 1986. Watts, Alan W., Calea Zen, Editura Humanitas, Bucuresti, 1997. Wenz, Evans, Yoga tibetand si doctrinele secrete, Editura Sophia, Arad, 1993. Whitaker, C.A., Keith, D.V., Symbolic Experiential Family Therapy. in ,Haandbook of Family Therapy“, Gurman, New York, 1981. Wolman, Benjamin, Ullman, Montague (Eds.), Handbook of States Consciousness, Van Nostrand Reinhold Co., New York, 1986. Zamfirescu, Vasile Dem, intre logica inimii si logica minjit, Edituca Trei, Bucuresti, 1997. # Cartea tibetand a morfii, cu un comentariu de C.G. Jung, Editura Moldova, Iasi, 1992. *** Yoga in Upanisade, Editura Arhetip, Bucuresti, 1992. Yoga Sutra, Patanjali, Editura Societitii Informatia, Bucuresti, 1993. Capitolul XXXII ISTORIA PSIHOLOGIEI ROMANESTI’ — INTRE DRAMA SI SPERANTA 1, PSIHOLOGIE IMPLICITA IN OPERA LUI DIMITRIE CANTEMIR Prima opera de rezonantd europeani, care cuprinde numeroase si valoroase elemente de gandire psihologica, este cea a lui Dimitrie Cantemir (1673-1723), filosof $i carturar enciclopedist al vremii sale (Gr. Nicola, 2001, pp. 167-168). In literatura filosofica romaneasca, ideile sale sunt evidentiate de citre Dan Badarau (1893-1968) in Jdeile filo- sofice ale lui Dimitrie Cantemir (1964). Gandirea cantemiriana a fost revendicata si de istoria filosofiei ruse, deoarece el a fost bun pricten cu tarul Petru J, la curtea c&ruia a trdit si a lucrat o vreme. Ideile remarcabile din opera lui D, Cantemir, care vizeaz’ sfera gnoselogiei, au fost de important istoricé in veacul al XVHI-lea. Voltaire (1694-1778) s-a referit laudativ Ja aceasta in al siu Dicfionar filosofic, din 1764. in Istoria hieroglificd (aparuté in 1705, reeditati de Editura pentru Literaturi in 1965), Dimitrie Cantemir se exprima ca un filosof empirist: ,,Toati constiinta gi toata stiinta din inainte-mer- gatoare simfire purcede* (vol. I, 1965, p. 66). Abordand problema corectitudinii cunoasterii, in prim-plan Cantemir pune criferiut experienjei: ,,Experienta si ispita (cercetarea) lucrului mai adeva- raté poate fi dec&t toat& socoteala mintii si argumentarile aritirii de fafa mai tari sunt decdt toate chitelile (rationamentele)* (idem, p. 64). in ,,palatul cunoasterii lucrurilor*, spune plastic autorul, putem intra pe trei porti: receptarea prezentului (percep- tia), .pildele cele trecute (memoria) si ,,buna socoteali a celor viitoare* (gindirea), Empirismul lui incipient se transforma in cele = din urma intr-un rationalism temperat, pundnd mai presus gén- Dimitrie Cantemir direa si buna deprindere, fata de instincte, in dirijarea conduitei umane. Evident, o asemenea viziune este insotit’ de 0 conceptie pozitiva asupra rolului invatirii si a dezvoltarii functiilor psihice prin instruire si educatie. Importante probleme de etic& si de psihologie geneticd sunt abordate in Divanul sau gdlceava infeleptului cu lumea sau gindeful sufletului cu trupul. * Mentiondm cd in acest capitol final vom trata pe scurt si selectiv istoria psihologici romanesti, referindu-ne doar la cei trecufi in ctcrnitate, intrucét ne propunem ca, in viitor, si elabordm un intreg volum dedicat acestei teme.ISTORIA PSIHOLOGIEI UNIVERSALE 2. GANDIREA PSIHOLOGICA ROMANEASCA IN A DOUA JUMATATE A SECOLULUI AL XIX-LEA Marian Bejat (1922-1984), in volumul Geneza psihologiei ca stiinté experimental in Roménia (1972), identifica doud etape in devenirea psihologiei ca activitate stiintifica in tara noastra: 1. Emanciparea psihologiei de sub influenta metafizicii spiritualiste; 2. Constituirea psihologiei ca stiinté experimentalé in Romania. in prima etapa, Marian Bejat delimiteazi dou perioade: in anul 1860: problemele de psihologie prezente in opere filosofice, antropologice si fiziologice; b) a doua jumatate a secolului al XIX-lea, perioada 1860-1890, in rezonanta cu mis- carea de idei (psihologice) din Occident. in a doua etapa, se impun analizei istorice: a) perioada 1890-1920, cu primele laboratoare $i cercetiiri experimentale, cursuri uni- versitare gi personalititi recunoscute in Occident; b) perioada 1920-1930. Titu Maiorescu — preocup&ri in domediul psihologiei Critic, teoretician literar si om politic roman, Titu Maiorescu (1840-1917) a fost profesor universitar de istorie, filosofie si logica la Iasi si Bucuresti. Mentor al ,,Junimii‘. In filosofie, rolul siu este mai mult de naturii didacticd, cea mai important contributie fiind manualul de logica de influenfa herbartiand (Logica). Titu Maiorescu a avut toata viata dorinta de a scrie o psihologie, dar n-a reusit s-o reali- zeze niciodata. in 1870, dup propria sa mirturisire, il impiedica ,,greutatea fireasci de a explica pasiunile“. in activitatea sa, preocupirile psihologice au persistat ins multi vreme. inceputurile activitatii filosofice a lui Maiorescu se desfagoara sub influenta lui Johann Friedrich Herbart (1776-1841). in lucrarea sa din 1861, Einiges Philosophische in gemein- fasslicher Form, psihologia (care ocupa patru capitole) este de- finiti de Herbart drept ,.stiinta raporturilor dintre reprezentiri. Prin toat& activitatea de critic, teoretician gi om de’ cultura Titu Maiorescu a demonstrat o plurivalenfa a personalititii sale. De aceea, in 1992, Cezar Baltag il defineste pe Maiorescu cu © metafora revelatorie: verticalitatea culturii. } Maiorescu fine patru cicluri de ,,prelectiuni* sub titlul Cercetari psihologice la Iasi (1868 si 1869) si Bucuresti (1880 si 1882). El respinge conceptiile materialist-vulgare i tendintele de a reduce: psihologia la fiziologie. Cunoasterea mecanismelor de functionaré a creierului, cunoasterea fiziologiei sistemului nervos nu sunt su- ficiente pentru a intelege intreaga complexitate si varietate a vietii psihice. Adept al metafizicii, Maiorescu s-a interesat mai. ales de procesele de cunoastere, de temperamente, de inteligenta, Titu Maiorescu de hipnotism. El este printre primii popularizatori ai psihofizicii 991 ISTORIA PSIHOLOGIEI ROMANESTI la noi in tard gi este foarte probabil, dupa parerea lui Marian Bejat (1972, p. 102) ca el sii fi starnit interesul lui $t. Michiilescu (1872) si tui Constantin Leonardescu (1846~1907) pentru aceasta. in volumul Cercetéri psihologice, aparut in 1999, sunt cuprinse urmatoarele scrieri ale lui Titu Maiorescu: 1. Probleme de psihologie (1860); 2. Cercetdri psihologice (1868); 3. Cercetiri psihologice (1869 — despre frenologie, despre fiziognomonie); 4. Conferinfe de psihologie (1882 — hipnotismul, darwinismul in progresul intelectual, temperamentele, originea limbajului); 5. Din experienfa psihologicd (1888 — cunoasterea omului din per- spectiva psihologica; multimea datelor psihice si ingustimea cercului luminos al constiintei; selectarea ideilor predominante; observarea realizarii in timp a persoanelor; problema Ie- giturii dintre idei; leg&tura dintre idei si simturi; necesitatea recurgerii la experienta).* Scopul editérii acestui volum —,dupA cum arati in Cuvantul introductiv Viorel Tulian Tanase (1999, p. 9) — este de a publica pentru prima dati impreuna ceea ce tine de ycercetarile psihologice“ ale lui Titu Maiorescu, cum le numea el insusi: probleme dez- batute in lucrari din tinerete, conferinte, rezumate mai mult sau mai putin aminuntite. Ele au fost grupate in cinci capitole care dovedesc o preocupare constanti pentru probleme psihologice, o permanentd extindere si aprofundare a cunostinelor i a temelor, din 1860 pana in 1888, adicd aproape trei decenii. Multe dintre prelegerile de care nu avem cunostint& ar fi intregit acest tablou, ca si cele care n-au fost rezumate, Daca Maiorescu s-ar fi tinut de promisiunea ,,de a le publica in curand“, cum reiese din mentiunea rezumatului facut de redactia Convorbirilor literare" (II, nr. 3, 1968, p. 61), situatia ar fi fost alta. Materialul disponibil este insi suficient — dupa opinia lui Viorel Iulian Tanase (1999, pp. 10-11) -— pentru schitarca preocupitilor sistematice ale lui Titu Maiorescu, referitoare la aproape toate capitolele mai importante ale psihologiei. Pe baza acestora el ar fi putut si elaboreze cel putin un manual de psihologie la fel de valoros, pentru vremea aceea, ca cel de logica. Titu Maiorescu define totusi prioritatea pe linia preocuparilor romanesti din domeniul psihologiei, al legaturii dintre psihologie si logica, al psiholingvisticii, al hipnozei ete. Daca la inceput se las antrenat in dispute ,,metafizice* asupra psihologiei, dovedindu-se un adept convins al lui Johann Friedrich Herbart (Probleme de psihologie, 1860) — caruia ji adopt nu numai teoria despre asociatie gi prioritatea reprezentarilor, ci adesea gi stilul, cu exemple si divagatii in arti —-, ulterior (Cercetari psihologice, 1868) Maiorescu se inte- reseaza de cercetari fiziologice. Herbart este uitat si apar referinte la Gall si Flourens, neli- sandu-se ins& coplesit de ,,filosofii medici si fiziologii* care incercau s reduca spiritualul la simpla materialitate. Se avant apoi in probleme de frenologie si fiziognomie, arditindu-se intransingent fat de prima gi prudent fata de a doua (Cercetari psihologice, 1869). in Conferingele de psihologie din 1882 se referd la hipnotism in maniera lui Jean Martin Charcot (1825-1893). fn aceasta privinta va fi urmat la noi de Gheorghe Marinescu (vezi Traian Herseni gi Ion Manzat, 1963) si I. V. Steffinescu, ambii fiind elevii lui Charcot. Pozitia lui Maiorescu a fost considerati corecti pana in zilele noastre (vezi V. A. Gheorghiu, 1977, p. 40). Temperamentele, aplicatiile darwinismului la progresul intelectual si mai ales problemele Jegate de originea limbajului fi prilejuiesc lui Titu Maiorescu noi confruntari cu interpretirile »mnetafizice* ale psihologiei, fat de care trebuie sa se distanteze in permanenti.