Radio a fost la origine o metodă de transmitere a sunetelor prin unde radio, care prin natura lor

sunt unde electromagnetice. Tot "radio" se mai numește și aparatul receptor corespunză tor. Azi se transmit
prin radio (unde radio) o largă gamă de semnale diferite, inclusiv imagini mișcă toare (televiziune) și fluxuri
enorme de date. Undele radio că lă toresc prin aer și pot trece prin cele mai multe corpuri nemetalice inclusiv
corpul omenesc.
De foarte multă vreme omul a fost nevoit să transmită informații la distanțe mari. În antichitate
semnalele cu ajutorul focului constituiau singura cale de comunicare la mari distanțe; așa s-a aflat de exemplu
despre că derea Troiei sau a Ierusalimului.
Existența undelor radio a fost fă cută cunoscută publicului larg în special de că tre Guglielmo Marconi, un
inventator italian care activa în Anglia. Fizicianul croat din America Nikola Tesla a contribuit în mod esențial,
pe lâ ngă alți câ țiva inventatori, la crearea primului aparat radio (precum și la alte multe invenții din domeniul
electrotehnicii). El a construit un sistem care putea transmite și primi semnale radio de la o distanță de
aproape 3 km. În 1895 a trimis un semnal radio pentru prima dată ; în 1907 el a recepționat prima dată un
semnal radio din Canada, și anume semnul "x" din Codul Morse.
Odată cu aceasta a început să se dezvolte telegrafia fără fir și folosirea codului Morse, care au fost foarte
importante mai ales pentru comunicarea între nave în cazul unor dezastre pe mare. Primul care a transmis un
mesaj vocal prin undele radio a fost Reginald Fessenden în 1900. Nikola Tesla a inceput in 1900 construcția
primei stații de emisie de radio, dar din lipsă de fonduri a abandonat ideea. Totuși el este considerat
inventatorul ideii de stații radio cu emisiuni.
Două revoluții care au influențat enorm civilizația omenească au fost:
 Revoluția industrială
Revoluția industrială a constituit un salt în modul de a imagina și implementa o invenție, precum de
exemplu au fost mașinile (automobilele) pentru deplasare rapidă .
 Revoluția informațională
Revoluția informațională , deși mai puțin cunoscută și recunoscută , a fost foarte importantă . Consecința
cea mai importantă a revoluției electronice, a constituit-o apariția radioului. În primii ani de dezvoltare,
comunicațiile radio au fost numite telegrafie sau telefonie fără fir, expresii care nu au rezistat în timp, și care
au fost înlocuite cu termenul generic radio.
Cea mai largă folosire a radioului o constituie radiodifuziunea, cu al să u caz particular, și de mare
amploare televiziunea. Totuși, domeniile principale ale radiocomunicațiilor, inclusiv cele spațiale, îl
reprezintă în continuare radiotelegrafia și radiotelefonia. Un subdomeniu de largă prezență în radiodifuziune
este constituit de tehnica redării cu înaltă fidelitate a sunetului.
Începuturile radioului s-au cristalizat in urma fenomenelor fizice, în special electrice, cercetate de
pionierii acestei ramuri fascinante, cum ar fi Ampère, Gilbert, Volta, Faraday, Maxwell, Kelvin, sau Cavendish.
Este unanim admis că primul care a fost în masură să realizeze o emisie și o recepție de unde radio a fost
fizicianul german Heinrich Hertz în 1887, care s-a bazat pe propriile studii de fizică teoretică , la care s-au
adăugat cele ale predecesorilor să i în special Maxwell. Un alt pionier care a contribuit la dezvoltarea
radioului, a fost fizicianul rus Aleksandr Stepanovici Popov, cu al să u înregistrator de furtună , 1895, care a
realizat primele recepții sistematice, fiind si cel căruia i se atribuie inventarea antenei. Guglielmo Marconi,
sistematizâ nd datele de pâ nă la el, a oferit lumii, în 1896 primul sistem practic de emisie si receptie bazat pe
undele electromagnetice, bazat pe aparatul lui Tesla. Ulterior, în 1943, a fost recunoscută prioritatea
savantului Nicolae Teslaasupra acestei invenții (1893)(Tesla: „Marconi e un bă iat bun. Lasă -l să continue.
Folosește 17 din patentele mele”). Ș i totusi… SUA atribuie în 1865-1866 dr. Mahlon Loomis, un dentist
din Philadelphia, realizarea primei transmisiuni fără fir, în statul Virginia de Vest prin eliberarea unui
document oficial nr. 129971/30 iulie , și pune problema exploată rii comerciale a fenomenului. Acestea au fost
chiar înaintea experiențelor lui Hertz, și chiar a celebrului articol al lui Maxwell din revista Philosophical
Transactions în anul 1865, care se intitula “A Dynamical Theory of the Electromagnetic Field”.
În 1843 ia ființă primul serviciu telegrafic prin fir, între Washington și Baltimore, dupa ideea pictorului
american Samuel Morse, iar din acel moment nu a mai ramas de fă cut decâ t suprimarea cablului electric, ceea
ce s-a și întâmplat câ țiva ani mai târziu. În anul 1870 J.C. Maxwell demonstrează matematic existența undelor
electromagnetice și posibilitatea acestora de a se propaga cu viteza luminii (300.000 km/s), întarind astfel
ipoteza (nouă la vremea ei), că și lumina este tot o oscilație electromagnetică. În sfâ rșit, Guglielmo
Marconireușește pentru prima dată să transmită o telegramă de 26 de cuvinte
între Glacebay Canada și Poldhor Anglia (3122 km), punâ nd astfel bazele unei realitați, radiocomunicațiile.
Aleksandr Stepanovici Popov (în limba rusă : Александр Степанович Попов, n. 4 martie (calendarul
iulian)/16 martie (calendarul gregorian) 1859 - d. 13 ianuarie (calendarul iulian)/31
decembrie1905 (calendarul gregorian)) a fost un fizician rus care a reușit prima transmisie publică a unui
semnal prin unde radio. Cinstea de a fi inventatorul transmisiei radio nu i-a revenit lui însă , deoarece a
neglijat să facă o cerere pentru patentarea marii sale invenții.
Începâ nd cu ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, el a continuat experimentele fă cute de Heinrich
Hertz. În 1894 el a costruit primul lui receptor radio, un detector de unde electromagnetice (coerorr). Acest
aparat a fost perfecționat mai apoi, fiind transformat în detector de fulgere și a fost prezentat Societă ții ruse
de fizică și chimie pe 7 mai 1895. (Această zi a fost să rbă torită în Federația Rusă ca "Ziua Radioului"). În
același an și-a publicat și primul articol despre invenția lui. În martie 1896, Popov a efectuat transmisii radio
între diferite cladiri ale capitalei. După ce a aflat de sistemul lui Guglielmo Marconi, Popov a efectuat
comunicații între o navă și o stație terestră de recepție pe distanțe de la 10 km (1898) pâ nă la 50 km (1899).
În 1900, stația radio înființată de Popov pe insula Gogland a intermediat comunicația prin telegraful fără fir
între baza navală rusească și vasul de linie Admiral Apraksin. Apraksin a eșuat pe insula Gogland din Golful
Finic în noiembrie 1899. Echipajul nu s-a aflat în pericol, dar vasul a ră mas imobilizat, de vreme ce marea a
început să înghețe. Deși vasul nu a fost deteriorat în timpul eșuă rii, părea că va fi zdrobit de ghețurile
plutitoare. Datorită vremii nefavorabile, dar și datorită încurcă turilor birocratice, echipajul de pe Apraksin nu
a reușit să monteze o stație radio de emisie-recepție pâ nă în ianuarie 1900. Pâ nă în cele din urmă , pe 5
februarie, a fost recepționat mesaje clare transmise prin telegraful fă ră fir. Mesajele radio erau transmise prin
intermediul unei stații la aproximativ 40 km depă rtare, pe insula Kotka, îndreptul litoralului finlandez. A fost
aleasă Kotka ca stație radio intermediară , deoarece era stația cea mai apropiată de insula Gogland și care era
în legă tură permanentă cu Statul Major rusesc. Pâ nă la sfâ rșitul lui aprilie, câ nd nava Apraksin a fost eliberată
dintre ghețuri de spă rgă torul de gheață  Ermak, de la stația radio de pe insula Gogland s-au emis 440 de
telegrame oficiale. În afara echipajului rusesc, datorită semnalelor SOS emise prin telegrafia fă ră fir,
spă rgă torul de gheață  Ermak a salvat și 50 de pescari finlandezi, eșuați pe o mică banchiză de gheață plutind
în apele golfului. Cam în aceeași perioadă, Guglielmo Marconi fă cea primele sale transmisii radio.
În 1901, Aleksandr Popov a fost numit profesor la Institutul Electrotehnic care în zilele noastre îi poartă
numele. În 1905 a fost ales în funcția de director al institutului. În același an a murit în urma unei hemoragii
cerebrale pe 31 decembrie (calendarul iulian)/13 ianuarie (calendarul gregorian).
Guglielmo Marconi  (n. 25 aprilie 1874 la Bologna - d. 20 iulie 1937 la Roma) a fost inginer și
fizician italian, inventatorul telegrafiei fără fir și a antenei de emisie legate la pă mâ nt (unde radio), laureat
al Premiului Nobel pentru Fizică  în anul 1909 împreună cu Karl Ferdinand Braun, pentru contribuțiile lor în
dezvoltarea telegrafiei fă ră fir.
Lucrări în domeniul radio[modificare | modificare sursă ]
În tinerețe, Marconi a fost interesat de știință și electricitate. Una din descoperirile acelei perioade în
acest domeniu a venit din partea lui Heinrich Hertz, care, începâ nd cu 1888, a demonstrat că se pot produce și
detecta radiații electromagnetice - cunoscute astă zi ca "unde radio", la acea vreme denumite "unde hertziene"
sau "unde eterice". Moartea lui Hertz în 1894 a condus la publicarea unor recenzii ale descoperirilor acestuia,
ceea ce i-a stâ rnit lui Marconi interesul. I s-a permis să studieze în acest domeniu cu profesorul Augusto Righi,
un fizician de la Universitatea Bologna, care efectuase cercetă ri asupra lucră rilor lui Hertz.
Primele dispozitive experimentale[modificare | modificare sursă ]
Marconi a început să efectueze experimente, construindu-și singur mare parte din echipament în podul
casei sale de la Villa Griffone din Pontecchio, Italia. Scopul să u era acela de a utiliza undele radio pentru a crea
un sistem practic de "telegrafie fă ră fir" - adică de a transmite telegrame fără fire de legă tură , așa cum era
cazul cu telegraful electric. Aceasta nu era o idee nouă - numeroși alți cercetă tori exploraseră domeniul
tehnologiilor telegrafiei fă ră fir în precedenții 50 de ani, dar nimeni nu avusese succes pe piață . Marconi nu a
descoperit niciun principiu nou și revoluționar cu sistemul să u telegrafic fă ră fir, ci a pus laolaltă și a
îmbună tă țit o serie de fapte, le-a unificat și le-a adaptat sistemului să u.[2] Sistemul lui Marconi avea
urmă toarele componente:[3]
 Un oscilator relativ simplu, modelat îndeaproape după cel proiectat de Righi, la râ ndul să u
similar cu ceea ce a folosit Hertz;
 Un cablu plasat la înă lțime deasupra solului;
 Un detector de semnale, variantă modificată a dispozitivului original al lui Edouard Branly,
îmbună tă țit pentru creșterea sensibilită ții și fiabilită ții;
 O cheie de telegraf pentru a opera transmiță torul pentru trimiterea de impulsuri scurte și lungi,
corespunză toare liniilor și punctelor din alfabetul Morse;
 Un registru telegraf, activat de coeror, care înregistra punctele și liniile primite în Morse pe o
bandă de hâ rtie.
 Configurații similare cu oscilatoare și coeroare fuseseră încercate și de alții, dar multe nu reușeau să
obțină distanțe de transmisie mai mari de câ teva sute de metri. Nu toți însă se opreau la aceste distanțe în
domeniul transmisiunilor fă ră fir.