Sindromul Down (trisomia 21) reprezintă cea mai comună cauză genetică de retard mental blând și moderat

( maladie prezentă la copil încă din momentul conceperii), cauzată de prezența unui cromozom 21 suplimentar.
Cromozomii sunt structuri cromatinice microscopice prezente în aproape fiecare celulă componentă a țesuturilor
organismului uman. Ei poartă planul tuturor caracteristicilor pe care le moștenim. Acest plan este purtat sub forma
unui mesaj codat, prezent în acidul deoxiribonucleic (ADN). La om există 23 de perechi de cromozomi în
fiecare celulă, dintre care 22 perechi de autozomi și o pereche de heterosomi ( cromozomii de sex, X și Y). Un set de
23 de cromozomi se moștenește de la tată iar celălalt set este primit de la mamă.
În 1959, geneticianul de origine franceză, profesorul Jérôme Lejeune, a descoperit că sindromul Down este cauzat de
prezența unui cromozom 21 în plus, rezultând astfel un număr total de 47 de cromozomi.
Un „sindrom” reprezintă o corelație de semne și simptome. Denumirea „Down” provine de la medicul englez, John
Langdon Haydon Down, primul care a descris acest sindrom în anul 1866, cu aproximativ 100 de ani înainte ca acest
cromozom suplimentar să fie descoperit. În fiecare zi, în Regatul Unit al Marii Britanii se nasc între unul și doi copii cu
sindrom Down, situație în care incidența acestui sindrom este de 1/1000 de nou-născuți. În România nu există o
statistică, dar având în vedere faptul că la nivel mondial incidența este de aproximativ 1-800 nașteri, se poate estima
că sunt în jur de 30.000 de persoane care suferă de trisomie 21.
Toate persoanele cu Sindrom Down prezintă un anumit grad de dificultate de învățare (retard mental blând sau
moderat). Gradul de dizabilitate diferă de la o persoană la alta și este dificil de apreciat în momentul nașterii.
Sindromul Down este produs de trisomia cromozomului 21, iar regiunea critică afectată este 21q22 (numită și DSCR-
Down Syndrome Critical Region= Regiune Critică a Sindomului Down = RCSD).
Analiza citogenetică poate evidenția mai multe variante: trisomia 21 liber - omogenă, trisomia 21 cu translocație
Robertsoniană (14;21), trisomia 21 segmentară si trisomie 21 cu mozaicism.
Trisomia 21 liber-omogenă apare în 92-95% dintre cazurile de sindrom Down și constă în prezența unui cromozom 21
suplimentar în toate celulele somatice ale organismului. Se produce prin nondisjuncție maternă, în special în meioza I.
Trisomia 21 cu mozaicism apare în 2-3% dintre cazuri și se caracterizează prin prezența a doua linii celulare distincte
genetic, una cu 46 de cromozomi și o alta cu 47 de cromozomi, ce conține și un cromozom suplimentar 21. Acest tip
de trisomie apare prin nondisjuncție postzigotică sau, extrem de rar, prin pierderea unui cromozom 21 într-o proporție
dintre celulele unui embrion trisomic.
De obicei sindromul Down este diagnosticat clinic în perioada neonatală sau la sugar, datorită dismorfiilor
evocatoare care, deși variază la diferiți pacienți, realizează un aspect fenotipic caracteristic (1). Nou-născutul cu
trisomie 21 are talia și greutatea sub limita normală corespunzătoare vârstei, hipotonie musculară, hiperextensibilitate
articulară și reflex Moro redus sau absent, reflexul rotulian este slab. Nou-născutul prezintă craniul mic și rotund
(brahicefalic), cu occiput aplatizat și fontanele largi care se vor închide cu întârziere. Fața este rotundă, iar profilu feței
este plat din cauza hipoplaziei oaselor proprii ale nasului, iar fruntea este bombată. Fantele palpebrale sunt orientate
oblic, în sus și în afară. Aproximativ jumătate dintre pacienți prezintă epicantus. Toți nou-născuții cu sindrom Down
trebuie examinați de către un specialist pentru depistarea cataractei congenitale și a altor anomalii oculare (strabism
convergent, blefarite, nistagmus, opacifierea cristalinului) (2). Irisul poate avea un aspect pătat (petele Brushfield).
Aceste pete Brushfield sunt mici, albicioase,rotunde sau neregulate și se dispun ca o coroană la joncțiunea treimii
mijlocii cu treimea externă a irisului.Urechile sunt mai jos inserate, mici, rotunde și displazice. Helixul are un aspect
rulat, iar antehelixul este proeminent (3). Conductul auditiv este mic, iar hipoacuzia și surditatea poate afecta 50% din
pacienți cu sindrom Down, la orice vârstă (4). Gura este mică, deschisă, cu protruzie linguală. Limba este mare
(macroglosie relativă) brăzdată de șanțuri (limbă plicaturată, scrotală). Bolta palatină este înaltă și îngustă. Gâtul este
scurt, gros, cu exces de piele pe ceafă. Mâinile sunt scurte și late cu deget V ce poate
prezenta brahidactilie sau clinodactilie (încurbare) și cu un singur pliu de flexie palmară (pliu simian). Spațiul
interdigital I de la picior este mult mai larg comparativ cu normalul. Toracele poate fi în pâlnie, cu mameloane
aplatizate și cifoză dorso-lombară. Aproximativ 40-50% dintre copiii cu sindrom Down prezintă malformații
congenitale cardiovasculare. Dintre acești copii 30-40% pot prezenta defect septal atrioventricular complet (5,6). O
altă malformație congenitală cardiovasculară care poate sa apară este reprezentată de canalul atrioventricular comun.
Pot fi prezente și anomalii digestive ca de exemplu atrezie duodenală, stenoză duodenală, hernie
ombilicală și pancreas inelar. Pacienții cu sindrom Down prezintă retard mental care poate varia de la blând la
moderat. Coeficientul de inteligență poate să scadă după primii ani de viață.
Sindromul Down apare la tot mai mulți copii, peste tot în lume, cu preponderență în Occident, unde vârsta la care
femeile fac copii este tot mai înaintată[1]. Frecvența bolii crește simultan cu varsta mamei (peste 35 de ani). În lume,
unul din opt sute de copii se naște cu acest sindrom[2].Numărul total al celor afectați la nivel global este estimat la 40-
50 de milioane[2].În anul 2006, în România existau peste 35.000 de astfel de persoane[2].
         Profilaxia bolilor genetice include un ansamblu de masuri ce urmaresc cunoasterea si evitarea cauzelor bolilor
genetice, depistarea persoanelor si familiilor cu risc genetic crescut si diagnosticul precoce al persoanelor afectate.
A.  PRINCIPALELE DIRECTII DE PROFILAXIE A BOLILOR GENETICE
Profilaxia primara

a bolilor genetice urmareste evitarea aparitiei acestor afectiuni si se realizeaza prin doua mari directii de actiune:
(1) Prevenirea aparitiei (producerii) si/sau transmiterii (proarii) mutatiilor.
§         Cunoasterea si evitarea agentilor mutageni din mediu ( modulul 6.B.3) ar putea preveni producerea unor
mutatii. Identificarea agentilor mutageni este posibila prin intermediul unor teste de mutageneza si aceasta permite
evitarea lor prin masuri adecvate de securitate si educatie; din pacate un procent important de mutatii se produc spontan
ca urmare a erori  de replicare, a dezaminarii si a agresiunilor endogene – ce nu pot fi evitate.
§         Reducerea varstei reproductive sub 35-38 de ani la femei si 45 de ani la barbati ar putea scadea riscul
producerii unor gameti cu anomalii cromosomice (la femei) sau al unor mutatii genice (la barbati).
§         Transmiterea mutatiilor  la descendenti ar putea fi influentata prin: diagnosticul presimptomatic al
purtatorilor de mutatii dominante (inaintea reproducerii lor), depistarea heterozigotilor (purtatori de mutatii recesive),
evitarea casatoriilor consanguine (care cresc probabilitatea intalnirii a doi heterozigoti) si acordarea sfatului genetic.
(2) Prevenirea aparitiei bolii la persoanele cu predispozitie genetica ( modulul 13.A)  poate fi realizata  prin:
§         cunoasterea factorilor care determina predispozitia genetica la boala,
§         identificarea rudelor sanatoase ale bolnavilor care mostenesc genele de predispozitie,
§         evitarea factorilor de mediu care determina transformarea predispozitiei genetice in boala.
Profilaxia secundara presupune depistarea precoce a bolii si/sau evitarea complicatiilor sale. Acest lucru este
posibil prin urmatoarele actiuni:
(1) Prevenirea nasterii unui copil cu genotip anormal  – in cuplurile cu risc genetic crescut
§         Contraceptia si/sau fecundarea in vitro. Atunci cand unul din membrii cuplului este afectat se poate
evita nastereaunui copil bolnav folosind contraceptia voluntara, temporara (mecanica, hormonala) sau  definitiva (ligatura
de trompe/canale deferente); o solutie alternativa este fecundarea in vitro folosind in locul gametilor persoanei afectate
gameti de la un donator normal.
§         Screeningul si diagnosticul prenatal. Screeningul prenatal se realizeaza de obicei la 16 saptamani de gestatie si
mai rar in trimestrul I, la 11 saptamani – dozand concentratia unor markeri biochimici in serul matern, care se modifica
semnificativ in sarcinile cu fetusi prezentand defecte de tub neural deschise, sindrom Down sau alte anomalii congenitale.
Diagnosticul prenatal se efectueaza prin ecografie fetala, analiza (cromosomica sau moleculara)  a celulelor fetale (obtinute
de obicei printr-o manevra interventionala: biopsie de vilozitati coriale, amniocenteza, cordocenteza) sau prin determinari
biochimice in lichidul amniotic; se pot obtine astfel informatii diagnostice importante, in functie de care se va decide sau nu
intreruperea sarcinii.
(2) Prevenirea manifestarilor bolilor genetice sau ale complicatiilor lor la un copil nascut cu o boala genetica.  Acest
obiectiv se realizeaza prin screening populational sau familial  care permite depistarea precoce, la nastere sau ulterior in
cursul vietii, a persoanelor cu genotip anormal fara semne clinice de boala sau cu manifestari incipiente.
§         Screeningul neonatal se adreseaza unor boli monogenice relativ frecvente in anumite populatii, care nu pot fi
diagnosticate clinic la nastere, au consecinte severe si sunt costisitor de tratat, daca se intervine tardiv, dupa aparitia
manifestarilor clinice; ele trebuie sa beneficieze de un tratament care, aplicat presimptomatic ar putea sa reduca
severitatea bolii. In numeroase tari, screeningul nou-nascutilor vizeaza fenilcetonuria si hipotiroidia congenitala.
§         Screeningul heterozigotilor pentru anumite boli (de exemplu, talasemie, boala Tay Sachs, fibroza chistica) in
anumite grupuri etnice, precum si screeningul familial al unor persoane cu genotip anormal, permite adoptarea de masuri
profilactice adecvate.
Aplicarea masurilor de profilaxie, in cadrul unor Programe nationale sau regionale, poate contribui la reducerea
poverii bolilor genetice. Ele s-au dovedit a fi eficiente si in relatia cost-beneficiu, fiind promovate in toate tarile (inclusiv
cele in curs de dezvoltare) care au o politica sanitara coerenta si tin cont de recomandarile OMS, pentru care bolile genetice
sunt o problema majora de sanatate publica. Astfel, s-a conturat si dezvoltat rapid domeniul geneticii comunitare – o
ramura a geneticii medicale care se ocupa de screeningul si prevenirea bolilor genetice in  populatie.
Daca deja aveti un copil cu Sindrom Down, sansele ca si al doilea sa sufere de Trisomia 21 este foarte mare.
Daca ati fost diagnosticata cu o anormalitate cromozomiala, riscurile de a da nastere unui copil cu Sindrom Down sunt
mari.
Riscurile de a da nastere unui copil cu Sindrom Down creste proportional cu vrsta mamei - potrivit tabelului
urmator:
20 ani   1 din 1,600
25 ani  1 din 1,300
30 ani  1 din 1,000
35 ani  1 din 365
40 ani  1 din 90
45 ani  1 din 30