EVOLUȚIA EUROPEI ÎN SECOLUL AL XX-LEA

Locul Europei în lume

Primul Război Mondial a adus urmări grave asupra lumii dar mai ales a Europei.
Până la acest război, Europa era continentul aflat în centrul civilizației mondiale. La sf.războiului
Europa pierde această întâietate în favoarea Americii de Nord și a Japoniei.
Se diminuează ponderea Europei în economia mondială.
Pe plan politic, Europa este frământată și divizată. Avem state cu regimuri democrate care
după primul război mondial se află în criză.
În 1917 se instaurează regimul totalitar în Rusia (comunismul), iar Europa se divizează pe criterii
ideologice și politice. Comunismul era cât pe ce să se instaureze în Germania și Ungaria dar a
eșuat.
La sf. Primului război mondial a învins principiul naționalităților.
După primul război mondial regimurile autoritare se aflau în ofensivă: Rusia, Ungaria,
Italia,Germania.
Regimurile democratice se restrâng, menținându-se în state precum: Franța, marea Britanie,
Belgia, Olanda, Suedia, Cehoslovacia.
În România, regimul democratic a funcționat până în anul 1938, când regele Carol al II-lea
instaurează un regim autoritar.
Europa rămâne, până la mijlocul sec XX, centrul diplomației mondiale.
Revizionismul se afla în ascensiune în perioada interbelică. State din Europa și din afara acesteia
precum Germania, Italia, Ungaria, Japonia, contest tratatele de pace și desfășoară o politică
agresivă care va duce la declanșarea unui nou război mondial.
Pe plan cultural-științific constatăm scăderea contribuției Europei în raport cu alte spatii
geografice.
Europa dupa al doilea război mondial – Europa postbelică
Europa s-a împărțit în 2, iar o cortină de fier evidențiază această divizare.
După al doilea război mondial, Europa s-a scindat în state democratice situate în jumătatea de
vest a continentului și state cu regim comunist în cea estică.
Răsăritul continentului a intrat sub influență sovietică. Ca urmare a amestecului URSS-ului,
amestec susținut de trupele sovietice care au rămas în aceste state după încheierea războiului, s-
au instaurat regimuri de democrație populară în Polonia, Germania de Est, Cehoslovacia,
Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania. Au fost regimuri totalitare bazate pe
monopolul politic și economic al partidului unic și încălcarea drepturilor și libertăților
cetățenești.
Scindarea Europei pe criterii social-politice și ideologice s-a menținut până în ultimul deceniu al
secolului al XX-lea.
Un alt aspect al evoluției Europei după al doilea război mondial este cel a restructurării
relațiilor internaționale. Marea Britanie și Franța decad în poziția de puteri de rangul al doilea.
Confruntate cu mari probleme economice ca urmare a distrugerilor din timpul războiului, cu
pierderea pozițiilor în lume ca urmare a desființării sistemului colonial, cu pericolul
expansionismului sovietic, puterile occidentale sunt obligate să accepte sprijinul american
deoarece singure nu se puteau apăra.
 Țările din vestul Europei sunt preocupate să se apere de pericolul communist și trebuie să
accepte ajutorul american pentru redresare.
Lumea devine bipolară și din acest motiv începe un lung conflict ideologic numit“războiul
rece”
Europa pierde definitiv statutul dominator în favoarea SUA.
Populatia Europei suferă un adevarat șoc natural când constată realitatea “soluției finale”
împotriva evreilor
Se produc importante mișcări de populație datorită motivelor economice, politice și modificări
teritoriale.
Se produce revirimentul Europei occidentale când sunt depășite greutățile războiului. Această
evoluție îmbracă 2 aspecte: dezvoltarea individuală a statelor vestice și evoluția lor spre unitate.
Uniunea Europeană
Europa Occidentală a reușit să depășească greutățile cunoscând un adevărat reviriment începând
din deceniul al VI-lea. Trei mari state au constituit simbolul dezvoltării Europei Occidentale:
Franța, Republica Federală Germană și Italia.
Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, a adus în discuţie în rândul oamenilor
politici problema realizării unei păci europene de durată. Cum una dintre cauzele fundamentale
ale celor două conflagraţii mondiale a fost conflictul franco-german, s-a căutat rezolvarea
eficientă a acestuia. O alianţă economică franco-germană care să aibă la bază o unificare a
industriei cărbunelui şi oţelului, resursele principale ale industriei de armament, s-a dovedit a fi
soluţia cea mai bună.
O altă problemă ce trebuia rezolvată urgent era stoparea expansiunii comunismului. Armata
sovietică impusese regimul comunist în Europa de est, dar comunismul avea adepţi şi în Europa
occidentală deoarece mulţi considerau că regimurile democratice îşi dovediseră ineficienţa
până atunci. Îndepărtarea unui asemenea pericol nu se putea realiza decât prin restabilirea
prosperităţii economice rapide.
Uniunea Europeană este o organizaţie politică suprastatală (alcătuită din 28 state). Ea s-a
constituit în mai multe etape, fiind la început doar o organizaţie economică alcătuită din 6 state,
în timp extinzându-şi graniţele dar şi competenţele de la nivel economic la nivel social şi politic
Etapele constituirii Uniunii Europene
Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului ( C.E.C.O., 1951) – Paris
În 1951 Franţa, Germania Federală, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Italia au alcătuit o
organizaţie economică al cărei scop a fost desfiinţarea taxelor vamale la cărbune şi oţel, numită
C.E.C.O. (Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului). Aceasta s-a realizat la iniţiativa
omului de afaceri Jean Monnet, care a conceput detaliile proiectului, şi a ministrului de externe
francez Robert Schuman. Schumann a propus proiectul cancelarului german Konrad Adenauer,
care l-a acceptat cu entuziasm. Alianţa lor a fost deschisă şi altor state doritoare. Cei trei sunt
consideraţi părinţii fondatori ai U.E, la care se adaugă şi alte personalităţi europene care au
contribuit la crearea şi extinderea Uniunii.
Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.) sau Piaţa Comună (1957) – ROMA
În 1957, prin Tratatul de la Roma, cele 6 state care formau C.E.C.O au hotărât să-şi extindă
colaborarea şi în alte domenii economice dar şi la nivelul politicilor sociale. Astfel a apărut
 Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.) sau Piaţa Comună. Scopul C.E.E. era libera
circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor. Libera circulaţie a mărfurilor
presupunea desfiinţarea taxelor vamale, libera circulaţie a persoanelor însemna desfiinţarea
vizelor. Libera circulaţie a serviciilor şi capitalurilor presupunea colaborări în domeniile servicii
(turism, transporturi, telefonie, poştă etc.) şi investiţii industriale şi bancare. Domeniile concrete
în care cele 6 state şi-au propus colaborarea au fost: politica vamală, politica monetară,
transporturile, agricultura, politica emigraţiei, vizelor şi azilului, cultura, sănătatea şi mediul.
Libera circulaţie şi politicile sociale comune s-au realizat în timp.
În paralel s-a realizat o extindere a graniţelor comunităţii: în 1973 au fost primite Marea
Britanie, Irlanda şi Danemarca, în 1981 Grecia, în 1986 Spania şi Portugalia.
 Uniunea Europeană – 1992, Tratatul de la MAASTRICHT
În 1992, prin Tratatul de la Maastricht (Olanda), s-a hotărât extinderea colaborării de la nivel
economic şi social, la nivel politic. Astfel a apărut Uniunea Europeană, care este considerată o
construcţie ce se sprijină pe trei piloni. Pilonii (domeniile de colaborare ale) Uniunii Europene
sunt:

 Politica economică şi monetară comună şi politicile sociale,

 Politica Externă şi de Securitate comună (PESC) şi cea de apărare (PESCD),
 Cooperarea juridică şi poliţienească (CPJMPD).
În 1995, prin acordul Schengen, se creează cetăţenia europeană, prin care se acordă, pentru
orice cetăţean al uniunii, dreptul de circulaţie şi liberă rezidenţă în orice stat al UE şi dreptul de a
alege şi a fi ales în instituţiile europene. Tot atunci se creează spaţiul Schengen în interiorul
căruia se elimină controalele la frontiere. Din acest spaţiu fac parte şi state nemembre ale U.E.:
Elveţia, Norvegia, Islanda, dar Marea Britanie, care era membră U.E. a refuzat să facă parte. În
1999 s-a creat moneda unică euro, care a fost pusă în circulaţie în 2002.
Extinderea UE s-a realizat în continuare astfel: 1995, cu Austria, Finlanda, Suedia, în 2004 cu
Cipru, Malta, Lituania, Letonia, Estonia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, în 2007 cu
România şi Bulgaria, în 2013 a aderat şi Croaţia.
România a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în anul 1995. În anul 2000, are loc
deschiderea oficială a negocierilor de aderare a României, acest fapt datorându-se într-o mare
măsură politicii sale externe, dovedindu-se, începând cu războiul din Golf și terminând cu cel
din Kosovo, un partener fidel al NATO. În 2005, s-a semnat Tratatul de aderare la Uniunea
Europeana, fiind programată să devină membră a UE în anul 2007. România are nevoie de
Europa, deoarece numai în cadrul ei își poate afla stabilitatea și dezvoltarea. Trebuia să
îndeplinească anumite criteria:a)politic- existența unor instituții democratice stabile,
respectarea drepturilor omului și protejarea drepturilor minorităților, b) economic: o economie
de piață funcțională care să poată face față presiunilor concurențiale de pe Piața Unică a UE,
c)legislative, D)administrative- capacitatea statului de a-și asuma obligațiile de stat membru al
UE.
Elementele care mențin unitatea europreană sunt: cultura și democrația.