România la CEDO: DDF și alții.

Pasivitatea autorităților române în

ceea ce privește exercitarea drepturilor de vizită (de către un tată
italian) și posibila discriminare pe motiv de cetățenie
Secția a patra, CEDO
Cererea nr. 61282/16
D.D.F. și alții împotriva României
depusă la data de 10 octombrie 2016 și comunicată la data de 29 martie 2017
I. Situația de fapt (precum este redată de reclamant, rezumată de CEDO și tradusă de noi)
1. O listă a reclamanților este prezentată în anexă. Sunt cetățeni italieni și sunt reprezentați
în fața Curții de către B. Randazzo, avocat ce profesează în Milano.
3. Primul reclamant este tatăl celui de-al doilea reclamant, aceasta din urmă fiind născut în
Italia în aprilie 2013. Mama celui de-al doilea reclamant, T.G.S., este cetățean român. La 13
iunie 2013, primul reclamant a fost de acord că cel de-al doilea reclamant poate călători în
România fără el. La 15 iunie 2013, primul reclamant și T.G.S au mers în România cu al
doilea reclamant să-și petreacă vacanța. La 21 iulie 2013, primul reclamant s-a întors în
Italia, T.S.G. fiind așteptată să se întoarcă împreună cu cel de-al doilea reclamant la 27 iulie
2013. Cu toate acestea, ea l-a informat pe primul reclamant cu privire la faptul că aceasta și
copilul vor rămâne în România, deoarece în Italia nu beneficiază de un mediu calm
pentru îngrijirea copilului.
4. La 31 octombrie 2014, Curtea de Apel București a respins cererea depusă de primul
reclamant întemeiată pe Convenția de la Haga cu privire la aspectele civile ale răpirii
internaționale de copii („Convenția de la Haga”), deoarece a reținut faptul că reședința
copilului a fost stabilită în mod legal în România.
5. La 6 februarie 2015, Judecătoria Sectorului 6 București a dispus acordarea custodiei
comune și a stabilit că cel de-al doilea reclamant va trăi împreună cu mama sa; primul
reclamant a fost obligat să plătească pensie alimentară în favoarea fiului său.
A. Drepturile de vizită
6. La data de 7 ianuarie 2015, primul reclamant a depus o cerere la Judecătoria Sectorului 6
București pentru a dezvolta relații personale, paterne cu cel de-al doilea reclamant, în special
pentru a-l vizita conform unui program propus și pentru a comunica cu acesta zilnic prin e-
mail și Skype. Totodată, el a menționat că T.G.S. i-a negat posibilitatea de a menține
legătura cu fiul său și că situația s-a înrăutățit din cauza disputelor legale dintre ei. Câteva
vizite pe care acesta reușit să le aibă împreună cu fiul său au fost întotdeauna
tensionate, Agenția pentru Protecția Copilului fiind mereu implicată. T.G.S. a convenit
în general cu programul de vizită în favoarea primului reclamant, dar a contestat programul
propus de acesta. De asemenea, aceasta a reiterat faptul că minorul nu era obișnuit să-și
petreacă timpul fără mama sa și că obligarea acestuia să călătorească în Italia în weekend-
uri pentru a se vedea cu tatăl său, era necorespunzătoare pentru vârsta acestuia.
7. La 6 august 2015, JS6 a admis cererea și a stabilit un calendar de vizite în favoarea
primului reclamant. Instanța a considerat că este important ca cel de-al doilea reclamant să
construiască o relație directă cu familia paternă, stabilind, prin urmare, un program detaliat
de vizite. Cu toate acestea, instanța a respins cererea cu privire la contactarea zilnică
pe Skype și telefon între primul și al doilea reclamant pe motiv că fiul era prea mic
pentru a utiliza telefonul și internetul, iar impunerea acestei obligații asupra mamei ar
încălca în mod disproporționat dreptul acesteia de a folosi sau de a se abține de la a
folosi tehnologia. (sn.-M.M.-B.)
8. Părțile au introdus apel și la data de 19 februarie 2016 Curtea de Apel București a admis o
cerere formulată de T.G.S. și a suspendat executarea sentinței din 6 august 2015 până la
judecarea apelului.
9. La 27 iunie 2016, Tribunalul București a respins cererea depusă de primul reclamant, a
admis parțial apelul depus de T.G.S. stabilind un nou program de vizite pentru primul
reclamant. Astfel, acesta din urmă își putea vedea fiul în următoarele perioade: în fiecare
weekend, două săptămâni – în luna august, o săptămână – în timpul sărbătorilor de iarnă, în
week-endul Paștelui catolic și atunci când acesta își serba ziua de naștere. Având în vedere
vârsta celui de-al doilea reclamant, toate aceste întâlniri urmau să aibă loc în România, unde
locuia primul reclamant.
B. Încercările de exercitare a drepturilor de vizită
10. Încercările primului reclamant și ale familiei sale de a-l vedea pe cel de-al doilea
reclamant au fost zadarnice în ciuda intervențiilor Agenției pentru Protecția Copilului.
11.Potrivit primului reclamant, în pofida faptului că în luna iulie 2015 acesta și-a petrecut
toate weekend-urile în România, T.G.S. a refuzat să-i permită să-și vadă copilul. În august
2015, cel de-al doilea reclamant a suferit o intervenție chirurgicală, iar reclamantului i-a fost
permis să-l viziteze numai după ce a adresat o cerere expresă administrației spitalului și
numai în prezența unei personal de pază din cadrul spitalului și a mamei.
12. La 19 decembrie 2015, în timp ce al doilea reclamant se afla în apartamentul tatălui său
din București, doi polițiști s-au prezentat împreună cu T.G.S. pentru a verifica copilul.
Nu a fost emis un ordin judecătoresc care să justifice această vizită.
13. La 29 decembrie 2015, precum și la 15 ianuarie și 5 februarie 2016 T.G.S. a refuzat să îi
permită primului reclamant să-și vadă fiul. În perioada 5 februarie – 27 iunie 2016 vizitele
sale au fost limitate la două ore pe săptămână. La 15 și 17 august și la 2 septembrie 2016
primul reclamant nu a găsit pe nimeni la domiciliul T.G.S. în timpul orelor de vizită alocate.
14. Autoritățile au rămas în pasivitate în ciuda plângerilor repetate ale primului reclamant cu
privire situație.
15. În 2015, primul reclamant a depus o plângere penală împotriva T.G.S. La data de 19
mai 2016, Judecătoria Sectorului 6 București a anulat ordonanța procurorului din 14
decembrie 2015 (aprobată de Procurorul Șef la 26 februarie 2016), prin care s-a decis
neînceperea urmăririi penale împotriva lui T.G.S. pentru pretinsa neexecutare a hotărârii
judecătorești. Instanța a solicitat parchetului să continue investigațiile. Procedurile sunt
în prezent în curs de soluționare.
16. La 16 august 2016, primul reclamant a introdus o cerere de adoptare a unor măsuri
provizorii în conformitate cu articolul 39 din Regulamentul Curții. El a solicitat Curții, în
special, să îl ajute în aplicarea hotărârii din 27 iunie 2016 (a se vedea paragraful 9 de mai
sus). În aceeași zi, Curtea a refuzat să indice măsurile provizorii solicitate de reclamant.
C. Cererea de acordare a custodiei fizice a copilului
17. La 13 octombrie 2013, primul reclamant a solicitat ca cel de-al doilea reclamant să fie
plasat permanent la el. Procedurile sunt încă în curs de soluționare pe rolul instanțelor
naționale.
II. Capete de cerere
18. Reclamanții se plâng, în temeiul articolului 8 al Convenției, că nu se pot vedea reciproc,
în ciuda faptului că o instanță a stabilit un calendar de vizite în favoarea lor. Ei consideră că
autoritățile române și-au neglijat obligația de a-i asista în executarea ordinelor judecătorești
în care se stabilește dreptul de a se vizita reciproc.
19. De asemenea, se plâng că legăturile telefonice nu erau permise și că celui de-al doilea
reclamant nu i se permitea să călătorească în Italia cu/către tatăl său. Din cauza acestei
interdicții, cel de-al treilea reclamant, care este de 80 de ani și orb, nu va putea niciodată să
stabilească o relație cu nepotul său.
20. Pe baza articolului 8 al Convenției, reclamanții se plâng de lungimea procedurilor
angajate cu autoritățile române pentru a le permite să mențină legătura cu cel de-al
doilea reclamant.
21. Primul reclamant se plânge, de asemenea, de dificultățile de a-și vedea copilul și
lipsa de ajutor din partea autorităților care i-au provocat stres și depresie, ceea ce
reprezintă o încălcare suplimentară a drepturilor sale în temeiul articolului 8.
22. În sfârșit, primul reclamant se plânge, potrivit articolului 14 din Convenție, coroborat cu
articolul 8, că autoritățile române au adoptat o atitudine discriminatorie față de el pentru că
nu este român și, prin urmare, i-au oferit reclamantei T.G.S. tratament preferențial.
III. Întrebări adresate părților
1. A epuizat cea de-l treilea reclamant toate căile de atac interne efective, așa cum prevede
articolul 35§1 al Convenției?
2. A fost încălcat dreptul reclamanților la respectarea vieții de familie, contrar articolului 8 al
Convenției? În special,
– și-a respectat statul-pârât obligațiile sale pozitive de a asista reclamanții în
menținerea și cultivarea relațiilor lor de familie, atât în ceea ce privește modul în care
au fost stabilite drepturile de vizită, cât și în ceea ce privește modul în care a fost
asigurată executarea hotărârilor finale care stabilesc un program de vizită a
minorului?
– au fost procedurile de stabilire a drepturilor de vizită și cele cu privire la acordarea
custodiei celui de-al doilea reclamant în favoarea primului reclamant desfășurate în mod
eficient și în timp util, fiind astfel protejat dreptul reclamanților la respectarea vieții de
familie?
Guvernul este chemat să prezinte toate informațiile relevante privind procedurile inițiate de
primul reclamant pentru a obține custodia fizică a copilului său.
3. A suferit primul reclamant o discriminare în ceea ce privește viața sa de familie pe
motiv de cetățenie, contrar articolului 14 al Convenției, coroborat cu articolul 8?
În special, în decizia cu privire drepturile de custodie, a fost primul reclamant supus unei
diferențe de tratament pe motivul naționalității sale vizavi de mama copilului său?
Dacă da, urmărește această diferență de tratament un scop