“Junimea” reprezinta cea mai importanta grupare literara din secolul al XIX-

lea; aceasta a luat fiinta la Iasi, in anul 1863. Membri fondatori ai societatii
sunt cinci tineri de curand sositi la Iasi, din strainatate de la studii: Titu
Maiorescu, P.P.Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi si Vasile Pogor.
   
Titu Maiorescu - Junimeaau fost: raspandirea spiritului critic care s-a
manifestata in primul rand prin respectul pe care il manifestau junimistii pentru
adevarul istoric si studierae trecutului si prin cultivarea simplitatii. Nevoia de
claritate, rigoarea, ratiunea vor fi  repere permanente ale junimistilor. Spiritul
filozofic al Junimii este reprezentat de dorinta membrilor de a construi pe o
solida baza teoretica in care aplicatiile devin doar o urmare fireasca a
rationamentului; Gustul junimistilor pentru clasic si academic este
reprezentat de refuzul acestora de a accepat inovatiile momentullui indiferent
daca acestea se numeau simbolism sau naturalism in literatura, impresionism
in pictura sau muzica; Spiritul oratoric al junimismului impune un model in
care totul, de la vestimentatie la distie trebuia sa dovedeasca perfecta
stapanire de sine, rigoare, masura. Iar spiritul ironic al junimistilor venea din
nevoia de a sublinia caracterul lipsit de formalitati al actiunii lor culturale,
devizele glume precum “intra cine vrea ramane cine poate” sau poreclele de
care nu scapa nimeni sunt un mod de a intelege activitatea junimista. Sub
directia lui Iacob Negruzzi, apare la 1 martie 1867 revista “Convorbiri
literare”, aici publica Titu Miaorescu, Mihai Eminescu,Ion Creanga si
multi alti junimisti.

Ideile pe care le-a promovat revista junimista au fost: introducerea

alfabetului latin in locul celui chirilic. Combaterea etimologismului, folosirea
ortografiei fonetice, respingerea calcului lingvistic si aveau rezerve in privinta
introducerii neologismelor.
  
 Titu Maiorescu (1840-1917), critic literar si estetician a fost cel mai important
membru fondator al societatii literare “Junimea”. Maiorescu a declansat o
violenta campanie impotriva “directiei vechi” in cultura si literatura. Primul
studiu va fi “O cercetare critica asupra poeziei romane de al 1867”. El va fi
urmat de “Asupra poeziei noastre populare”, “Limba romana in jurnalele din
Austria”, “In contra directiei de azi in cultura romana”, “Directia noua in poezia
si proza romana”. Studiile vor fi renumite in anul 1874, intr-o prima editie de
“Critice”.
   
In articolul sau, “O cercetare critica asupra poeziei
romane”, Maiorescu afirma ca poezia, ca toate artele de altfel, exprima
frumosul, spre deosebire de stiinta care se ocupa de adevar. Cea mai
importanta deosebire dintre adevar si frumos este ca adevarul cuprinde numai
idei pe cand frumosul cuprinde idei sensibile. Prima conditie, dar o conditie
indispensabila, este conditia materiala care indiferenta daca este poezie
epica, lirica sau dramatica trebuie sa trezeasca in mintea auditoriului imagini
sensibile, concrete care sa emotioneze cititorul.

Frumosul nu este o idee teoretica, si o idee imbracata in forma sensibila si

tocmai de aceea cuvantul poetic trebuie sa reproduca aceasta forma. Prin
urmare, un sir de cuvinte care nu sunt decat notiuni reci, abstracte, fie ele
oricat de bine rimate, daca nu transmit sentimente, nu sunt poezii ci un tip de
proza rimata.

 Conditia materiala este creata de urmatoarele mijloace: primul mijloc este

alegerea cuvantului cel mai putin abstract, al doilea mijloc este folosirea
adjectivelor, adverbelor, in doua cuvinte, ale epitetelor ornante, al treilea
mijloc de a realiza aceeasi conditie sunt personificarile obiectelor prea
abstracte precum si a calitatilor si actiunilor. Al patrulea mijloc pentru a ajunge
la acelasi rezultat il reprezinta folosirea comparatiei si metaforei.
 A doua conditie care nu trebuie sa lipseasca dintr-o poezie este conditia
ideala, aceasta conditie este reprezentata de sentimente si pasiuni. Prin
urmare, iubirea, ura, tristetea, bucuria, disperarea, mania sunt “obiectele”
folosite de poeti; invatatura, principiile morale, politica sunt “obiectele” stiintei
dar niciodata ale artelor.
Poezia trebuie sa cuprinda idei cu inceput si sfarsit si sa dea astfel o
satisfactiee spiritului omenesc.
Poetul trebuie sa exprime sentimente umane, aflat el insusi sub influenta lor.
Intre deosebirirle care disting afectiunea in general de celelalte stari ale
cugetului omenesc se pot exemplifica urmatoarele: o mare repeziciune a
miscarilor ideilor, ca exemplu elocvent este spaima care  strabate mintea cu o
sumedenie de idei atunci cand o simtim si o alta deosebire o reprezinta
extragerea obiectelor sub influenta setimentelor. Scopul celor doua conditii nu
este acela de a crea poeti, ci de a ne feri de "falsi"poeti care pretind ca stiu sa
creeze. Primul scop al articolului este acel ade a ajuta poetii inascuti sa isi
perfectioneze felul de a scrie iar al doilea scop al articolului este acela de a
ajuta publicul sa isi dea seama care sunt poezii cu adevarat
pretioase. Aceasta critica urmareste sa curete literatura de “falsi” poeti
pentru a-i ajuta pe cei tineri sa aleaga doar lucrurile bune din trecut si sa
isi indrepte greselile.

    In articolul numit “Comediile d-lui I.L.Caragiale”, Maiorescu lanseaza

ideea ca valoarea unei opere nu are nicio legatura cu calitatea umana si ca
valoarea unei opere consta in capacitatae de a ridica cititorul din lumea in
care traieste si sa il purifice prin arta. Titu Maiorescu afirma despre comediile
lui I.L.Caragiale ca sunt lucrari originale si ca pun in scena stereotipuri umane
din viata noastra sociala si le dezvolta trasaturile caracteristice, cu obiceiurile
lor, cu limbajul lor si sunt puse in situatiile alese de autor.

FacebookMessenger