PROMOVAREA SANATATII SI

EDUCATIA PENTRU SANATATE

“Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic”

(Schopenhauer)

Ce este sănătatea ?

Cuvantul sanatate care evoca o stare atat de pretioasa fiecaruia apare frecvent in vorbirea curenta
nelipsind aproape niciodata cu ocazia urarilor de bine. Scrisorile stramosilor nostri romani se incheiau de
obicei cu urarea : vale (fi sanatos).

În mod tradiţional, oamenii au definit sănătatea în diferite moduri.

O persoană de conducere cu structură atletică va spune că sănătatea înseamnă practicarea cu
regularitate a unui complex de exerciţii şi asigurarea unor mese pregătite cu atenţie pentru menţinerea unei
greutăţi normale şi a unei condiţii fizice bune.
Un medic va considera sănătatea ca fiind absenţa bolii.
Un psiholog va argumenta că sănătatea include capacitatea de soluţionare a problemelor
emoţionale şi a traumelor.
Totuşi, majoritatea specialiştilor privesc aceste definiţii cât şi altele referitoare la sănătate ca
fiind incomplete. În conformitate cu aceşti specialişti, prevenţia şi tratamentul problemelor de sănătate
necesită o definiţie apropiată conceptului de sănătate.
Nu exista o definitie unica, ci o pluralitate de definitii, pluralitate care tine de cunostintele
acumulate, de dinamica si specificul valorilor culturale si pentru ca sanatatea are un caracter procesual,
evolutiv. De aici rezulta si tentativa de a defini sanatatea multicriterial si de a fi masurata in functie de
niste criterii de referinta.
In lista foarte larga a definitiilor sanatatii se folosesc mai multe criterii pentru definirea sanatatii,
fiecare scoala adoptind unul, doua sau toate cele trei criterii utilizate cel mai frecvent.
Criteriile utilizate pentru definirea sanatatii:
-bunastarea functionala,
-capacitatea organismului de a se adapta la conditiile variate de viata si munca,
-conditia umana care il face pe individ creativ (criteriul utilizat frecvent de francezi)
Definitia sanatatii individuale din constitutia O.M.S.: "stare de bine completa din punct de vedere
fizic, mental si social si nu numai absenta bolii sau infirmitatii" este cea mai frecvent utilizata.
Caracteristicile acestei definitii sunt:
-este acceptata de toata lumea ca o "aspiratie";
-realizarea ei presupune responsabilitatea societatii;
-subliniaza caracterul pozitiv si multiaxial al sanatatii.
Sanatatea grupurilor umane ar putea fi definita ca fiind o sinteza a sanatatilor individuale apreciata
intr-o viziune sintetica, globala (ecosistemica).

Câteva definiţii ale sănătăţii au fost enunţate astfel:

1. Sănătatea este tăcerea organelor;
2. Sănătatea constă în lipsa bolilor;
3. Sănătatea este o stare de perfectă bunăstare fizică, mentală şi socială, şi nu numai lipsa bolilor;
4. Sănătatea este nivelul de eficacitate funcţională şi/sau metabolică a unui organism, atât la nivel
micro (celular), cât şi la nivel macro (social);

1
 5. Sănătatea este un echilibru dinamic în continuă mişcare de la o stare de sănătate la o alta de
boală, aceste oscilaţii depinzând de numeroşi factori sau variabile biologice, psihologice şi/sau sociale, în
interacţiune intimă şi continuă;
6. Sănătatea constă în capacitatea de a reacţiona la factori adverşi de orice tip, fără a compromite
sistemul de viaţă;
7. Sănătatea este un proces, este capacitate şi dispoziţie de a trăi în formă autonomă, solidară şi
cu capacitate pentru veselie şi bucurie;
8. Sub profilul mintal, se afirmă că sănătatea este capacitatea de a iubi, de a se bucura şi de a
tolera.

Se spune că factorii care influenţează în sănătate ca determinanţi generali sunt: "biologia umană",
"ambientul", "forma de viaţă" şi "organizarea sănătăţii".
Se consideră ca factori foarte importanţi: exerciţiul fizic, nutriţia şi sănătatea mintală.

Adnotări la definiţiile sănătăţii

Examinând aceste opt definiţii, sau mai bine spus descrieri ale sănătăţii, vedem că provin din
concepţia care există despre om, adică presupun o întreagă antropologie care stă la bază. De la o
antropologie mecanicistă materialistă nu putem aştepta altceva decât o definiţie a sănătăţii de tip exclusiv
biologic, enunţată în termeni pur materiali. Astfel, unele dintre aceste definiţii au conceput sănătatea
numai ca lipsă a bolilor, sau în domeniul exclusiv al senzaţiilor corporale. Atunci când abandonăm această
mentalitate, sănătatea este privită nu doar centrându-ne pe boală, ci pe bolnav în complexitatea sa.
Sunt definiţii care includ aspecte psihologice şi sociale. Între acestea, cea mai acceptată astăzi
este cea formulată de Organizaţia Mondială pentru Sănătate, care a afirmat că sănătatea "este o stare de
perfectă bunăstare, fizică, mentală şi socială, şi nu numai absenţa bolilor".
Această definiţie are meritul de a depăşi concepţia pur mecanicistă şi de a lua în considerare, pentru a
defini sănătatea, nu numai bolile, ci şi pe bolnav. Din acest punct de vedere, depăşeşte celelalte definiţii
care provin dintr-un cadru mecanicist şi se deschide spre dimensiunile mentale şi sociale. Însă, din păcate,
definiţia de mai sus, cuprinzând în conceptul de sănătate o bunăstare perfectă, iese din realitate şi nu
depăşeşte o simplă dorinţă la care, însă, nu se poate ajunge. Prin urmare, această sănătate nu s-ar afla
nicăieri şi tot ceea ce se concepe având ca bază această definiţie riscă să fie un adevărat eşec. Să ne
gândim la frustrarea întregii ştiinţe medicale, a tuturor lucrătorilor sanitari care lucrează tocmai pentru ca
pacienţii să aibă acces la sănătate. Şi totuşi, aceasta nu o putem avea, de vreme ce starea de perfectă
bunăstare nu o vom putea obţine niciodată. Mai mult, moartea inevitabilă a bolnavului va fi frustrarea cea
mai mare.
Există alte definiţii care tind mai degrabă să ajungă la o anumită armonie. O definiţie ne vorbeşte de a
armoniza sănătatea cu boala; o altă definiţie susţine că sănătatea este capacitatea de a nu ne lăsa tulburaţi
de factorii externi negativi care izbucnesc în individ; sau capacitatea de a rămâne mereu în veselie şi
bucurie, trăind în formă autonomă şi solidară.
Se pare că aceste definiţii au deja un merit în plus, deoarece caută armonia. Dar tot aceste definiţii
cad şi în ficţiune, vorbind de armonie, de bucurie şi de veselie când, în realitate, persoana este mai degrabă
tulburată de boală. În afară de aceasta, a defini sănătatea ca armonie între boală şi sănătate nu ne rezolvă
problema, de vreme ce ar trebui să se spună mai întâi ce este sănătatea, pentru a o putea compara cu boala,
altminteri s-ar afirma un lucru prin acelaşi lucru, adică, sănătatea este sănătatea. Fiind realişti, armonia în
totalitatea sa nu există în această lume, nici în domeniul individual fizic sau mintal, nici la nivel social.
Totuşi, această referire la armonie cred că ne pune, într-un fel, pe un traseu pe care dacă-l urmăm putem să
ne apropiem mai mult de un concept realist despre sănătate.

2
 Sănătatea ca tindere spre armonie

Definiţia sănătăţii dată de Papa Ioan Paul al II-lea

Papa Ioan Paul al II-lea afirmă că sănătatea este: "Tinderea spre armonia fizică, psihică, socială şi
spirituală, şi nu numai lipsa bolilor, care îl capacitează pe om să îndeplinească misiunea pe care
Dumnezeu i-a încredinţat-o în viaţa sa".
Este clar că această definiţie a sănătăţii are ca fundament întreaga concepţie creştină. Putem spune că
dorinţa oricărei religii este ca divinitatea să ne dea sănătatea. Această sănătate se pierde fie din cauzele
naturale ale evenimentelor cosmice, fie datorită istoriei rele a oamenilor, şi se poate recăpăta atunci când
din punct de vedere cultural sunt dominate aceste cauze naturale, sau oamenii se eliberează de acţiunile
rele săvârşite.
Deja în Vechiul Testament apare conceptul de sănătate ca: "a crea un spaţiu", "a se elibera de
duşman", "a ajunge la victorie", "a ajuta", "a vindeca", "a mântui", şi cel care dă sănătatea este Domnul.
El este refugiul împotriva ameninţărilor la adresa sănătăţii, împotriva duşmanilor care pot lua sănătatea. El
este stăpânul vieţii şi al morţii, dăruieşte viaţa şi eliberează de moarte. În Noul Testament sănătatea este
dată de Mântuitorul. Toată opera lui Hristos se concepe ca sănătate, El se prezintă pe sine însuşi ca
sănătate, şi ca pe cel care ne eliberează de tot ceea ce se împotriveşte sănătăţii. Sănătatea este împărăţia sa.
În această formă sunt interpretate minunile de vindecare săvârşite de Isus care, deşi redau sănătatea
vremelnică, se îndreaptă spre sfârşit, ca o vestire a sănătăţii definitive, tocmai aceea pe care Mântuitorul
ne-o aduce.
Trebuie să insistăm asupra faptului că îl interesează sănătatea vremelnică, dar aceasta nu se
desparte de sănătatea întreagă, ci mai mult, sănătatea despre care ne vorbeşte Noul Testament nu este
numai ceva spiritual, ci este totală, care ajunge şi la reînnoirea totală a cosmosului [3].

Punctul de vedere modern este acela că, s ă n ă t a t e a 1 ) are câteva dimensiuni – emoţională,
intelectuală, fizică, socială şi spirituală, fiecare dintre acestea contribuind la condiţia de bunăstare a unei
persoane. Pentru menţinerea unei sănătăţi bune, o persoană trebuie să-şi examineze fiecare din aceste
dimensiuni şi să se orienteze în sensul în care i se permite nu doar să trăiască o perioadă lungă de timp, ci
de asemenea să se bucure de viaţă pe de-a-ntregul.
Sănătatea este acel proces în care toate aspectele din viaţa unei persoane lucrează laolaltă, într-un
mod integrat. Nici un aspect al vieţii nu funcţionează în mod izolat. Organismul, mintea, spiritul, familia,
comunitatea, ţara, locul de muncă, educaţia şi convingerile sunt toate interrelaţionate. Modul prin care
aceste aspecte se interacţionează contribuie la îmbogăţirea vieţii unei persoane, fapt care ajută la
determinarea caracterului de unicitate al persoanei cât şi a sănătăţii acestuia.
Sănătatea este percepută de multi dintre noi doar prin prisma uneia din aceste dimensiuni:
1)
Starea de sănătate mintală, ca şi sănătatea în general, este mai degrabă accesibilă explicării şi descrierii
decât definirii, pentru că definirea impune o anumită limitare şi schematizare, care pot conduce la
denaturări. După E. Pamfil, sănătatea reprezintă o garanţie a libertăţii individului, “toată existenţa noastră,
tot ce se întâmplă în psihismul nostru este dominat de caracterul angajării şi libertăţii. O persoană la care
s-a dezorganizat, diminuat sau alterat sistemul funcţiilor de libertate, alunecă în afară de marele cerc al
existenţei, este un suferind, un bolnav, un înstrăinat”. Sănătatea ar reprezenta totalitatea fenomenelor şi
rezultatelor interacţiunii lor dinamice, care concură la desfăşurarea unei existenţe normale a individului.
Ecosistemul uman în care se manifestă sănătatea şi boala nu este nici izolat şi nici static. Conţinutul
conceptului de sănătate mintală este determinat de calitatea raportului personalitate-mediu.
3
 NEGATIV vs. POZITIV
•Sănătatea ca absenţă a bolii şi dizabilităţii
•Sănătatea ca stare de bine fizică, psihică şi socială.
FUNCŢIONAL vs. EXPERIENŢIAL
•Sănătatea ca adaptare şi rezultat al unor procese de reglare optimă (Annandale, 1999)
•Sănătatea ca măsură în care individul este capabil, pe de o parte, să îşi realizeze aspiraţiile şi nevoile
proprii, iar pe de altă parte, să răspundă adecvat mediului social, fizic şi biologic (Starfield, 2001).
Cercetările realizate de Blaxter (1990) şi Staiton-Rogers (1991) pe loturi populaţionale largi, identificat
următoarele percepţii laice (de simţ comun) asupra sănătăţii:
•Sănătatea ca un dat natural
•Sănătatea ca o valoare
•Sănătatea ca dar divin
•Snătatea ca responsabilitate individuală
•Sănătatea ca voinţă
•Sănătatea ca drept fundamental
•Sănătatea ca lipsă a bolii
•Sănătatea ca resursă (de a muncii, de a te bucura de viaţă)
•Sănătatea ca produs.
În fapt, sănătatea este o:
•stare complexă şi multidimensională
•stare relativă şi variabilă
•stare procesual-dinamică
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) definişte sănătatea ca :
"integritate anatomică şi funcţională, capacitate de confruntare cu stresul fizic, biologic, psihic şi social,
capacitate de protecţie împotriva îmbolnăvirilor şi morţii premature, confort fizic, psihic, social şi
spiritual, ca stare de bine.
".Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în întregime. Starea de sănătate completă
este aproape la fel de iluzorie ca şi cea a fericirii.
Complexitatea stării de sănătate este dată de dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe care
le presupune.
I. Componentele sănătăţii :
•absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii
•rezistenţă fizică şi fiziologică
•atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia vieţii)
•asumarea controlului propriei vieţii
•acceptarea de sine
•relaţionare socială pozitivă
•stare subiectivă de bine
II. Grade ale sănătăţii:
•sănătate optimă
•sănătate
•sănătate aparentă
•sănătate precară
•sănătate foarte precară
Aşa cum reise din definiţia OMS, modelul de abordare a sănătaţii este unul holistic, ecologic, care are în
vedere atât dimensiunile sale multiple cât şi determinismul complex.

4
III. Dimensiunile sănătăţii:
Punctul de vedere modern este acela că, s ă n ă t a t e a are câteva dimensiuni –
• biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică);
• psihologică (cognitivă, emoţională, comportamentală);
• socio-profesională (roluri, relaţii, aspiraţii);
• spirituală (valori, religie, experienţe non-cotidiene)
• intelectuală, , fiecare dintre acestea contribuind la condiţia de bunăstare a unei persoane. Pentru
menţinerea unei sănătăţi bune, o persoană trebuie să-şi examineze fiecare din aceste dimensiuni şi să se
orienteze în sensul în care i se permite nu doar să trăiască o perioadă lungă de timp, ci de asemenea să se
bucure de viaţă pe de-a-ntregul.
Sănătatea este acel proces în care toate aspectele din viaţa unei persoane lucrează laolaltă, într-un
mod integrat. Nici un aspect al vieţii nu funcţionează în mod izolat. Organismul, mintea, spiritul, familia,
comunitatea, ţara, locul de muncă, educaţia şi convingerile sunt toate interrelaţionate. Modul prin care
aceste aspecte se interacţionează contribuie la îmbogăţirea vieţii unei persoane, fapt care ajută la
determinarea caracterului de unicitate al persoanei cât şi a sănătăţii acestuia.

Dimensiunile sănătăţii
Sănătatea include mai mult decât funcţionarea fără piedici a organismului. De asemenea, implică
relaţiile mental–emoţional, intelectuale şi sociale cât şi valorile spirituale.
Sănătatea emoţională. Luat pe ansamblu, calitatea sănătăţii unei persoane reflectează emoţiile unei
persoane, sentimentele acesteia faţă de sine, situaţii cât şi faţă de alte persoane. Sănătatea emoţională
include înţelegerea emoţiilor şi cunoaşterea modului de soluţionare a problemelor cotidiene, a stresului cât
şi capacitatea de a studia, de a lucra sau de a îndeplini actviităţi eficiente şi cu bună dispoziţie.
În timp ce ele sunt importante în sine, emoţiile influenţează de asemenea sănătatea fizică. Medicii văd în
mod frecvent demonstrarea conexiunilor organism – mental.
Somatizările ar fi expresia unor astfel de manifestări. De exemplu, un individ cu o bună stare emoţională
manifestă o rată scăzută la boli legate de stres, cum ar fi ulcere, migrene şi astm. Atunci când stresul sau
tulburarea emoţională continuă pentru o lungă perioadă de timp, sistemul imunitar clachează,
accentuându-se riscul de dezvoltare a diferitelor boli.
Unii cercetători au argumentat că trăsătura de personalitate denumită forţă de caracter poate ajuta la
întărirea sistemului imunitar împotriva efectelor vătămătoare ale stresului. Această forţă este definită ca
deţinerea unui mod optimist şi de asumare în abordarea vieţii, în vizionarea problemelor, incluzând boala
ca provocare ce poate fi manipulată.
Sănătatea intelectuală. Intelectul, aspect important al planului mental care contribuie la luarea deciziilor
importante, joacă un rol crucial în starea de sănătate şi de bunăstare a individului. Chiar dacă capacitatea
intelectuală variază de la individ la individ, toţi indivizii sunt capabili să înveţe cum să dobândească şi să-
şi evalueze informaţiile, cum să aleagă între alternative şi cum să ia deciziile asupra diferitelor tipuri ale
problematicii, inclusiv sănătatea.
Sănătatea intelectuală este uneori inclusă în sănătatea emoţională ca parte a sănătăţii mentale. Totuşi, deşi
strâns întrepătrunsă cu emoţiile, gândirea intelectuală se distinge de aceasta. Emoţiile pot altera
capacitatea de a gândi a unei persoane, iar gândirea confuză poate accentua şi mai mult problemele. Totuşi
relaţia dintre emoţional şi intelect nu le suprapune.

5
Sănătatea fizică. Sănătatea fizică se referă la starea organismului şi la răspunsurile acestuia în faţa
vătămărilor şi a bolii. Pentru menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei sănătăţi fizice este important să
adoptăm acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică. De exemplu, evitarea ţigărilor, a consumului de
alcool, alimentaţia moderată sunt doar câteva obiceiuri ce asigură o bună sănătate fizică. Exerciţiile fizice
adecvate, un effort cât şi un repaos echilibrat, menţinerea unei greutăţi normale şi alegerea inteligentă a
mâncărurilor, evitarea abuzurilor alimentare în timpul sărbătorilor şi a evenimentelor, ne ajută de
asemenea să ne menţinem starea de sănătate a organismului.
O stare bună de sănătate fizică necesită faptul ca o persoană să acorde atenţie mesajelor trimise prin
simţurile organismului asupra a ceea ce el are nevoie – mai multă odihnă sau diferite alimente, ca să
enumerăm câteva exemple şi, să răspundă la aceste mesaje într-un mod adecvat, coerent. Aptitudinile
fundamentale de auto-îngrijire pot ajuta persoanele să-şi soluţioneze micile probleme de sănătate. Totuşi,
este la fel de important acceptarea responsabilităţilor pentru controale şi de a şti să abordăm în cunoştinţă
de cauză instituţiile şi serviciile de sănătate atunci când apar probleme serioase medicale.
Sănătatea socială. Sănătatea socială se referă la capacitatea de realizare a rolului din viaţă, cum ar fi rolul
de fiu sau fiică, părinte, soţ, prieten, apropiat sau cetăţean, într-un mod eficient şi confortabil, cu plăcere,
fără a tulbura climatul de ecologie socială, de protecţie al altor persoane. Fiecare dintre aceste roluri
presupune diferite responsabilităţi şi riscuri. Toate necesită o comunicare eficientă de genul oferă şi ia,
căci relaţionările sănătoase niciodată nu se derulează într-un singur sens. Împlinirea trebuinţelor umane
pentru dragoste, intimitate, de apartenenţă, constituie un factor important în realizarea sănătăţii sociale.
Persoanele care sunt private de aceste trebuinţe pot dezvolta comportamente ce pot aduce ameninţare la
starea lor de sănătate şi de bună dispoziţie, intrând astfel în sfera anomiei, devianţei şi patologiei sociale.
Sănătatea spirituală. O altă dimensiune a sănătăţii este sănătatea spirituală, acel sentiment, trăire, după
care comportamentul şi valorile fundamentale ale unei persoane sunt în armonie.
Anumiţi specialişti în sănătate susţin că forţele spirituale afectează şi sunt afectate de sănătatea pe
ansamblu. Sănătatea spirituală poate include sentimentul de veneraţie, profunda credinţă religioasă sau
sentimentul de pace lăuntrică referritor la viaţa cuiva. Aceasta se dezvoltă prin efortul de dezvoltare a
semnificaţiei relaţiei cu universul şi cu viaţa însăşi.
Numeroase studii au arătat o asociere între afiliaţia religioasă şi rata scăzută de boli cronice şi a
mortalităţii. Unii oameni atribuie aceste efecte regulilor religioase, afirmând că religia descurajează
conduitele ce pot conduce la probleme severe de sănătate. Alte persoane au declarat că afilierea religioasă
poate contribui în mod direct asupra stării de sănătate şi a bunei dispoziţii în general.
Lagache D., sintetizând datele obţinute de unii cercetători descrie următoarele caracteristici principale ale
sănătăţii mentale:
 Capacitatea de a produce, de a tolera tensiuni suficient de mari şi de a le reduce într-o formă
satisfăcătoare pentru individ,
 Capacitatea de adaptare a propriilor aspiraţii la cele ale grupului,
 Capacitatea de adaptare a conduitei proprii la diferite tipuri de relaţii cu ceilalţi indivizi,
 Capacitatea de identificare atât cu forţele conservatoare, cât şi cu cele novatoare ale societăţii.
Sănătatea mentală – spune Ctin Gorgos - apare drept o vastă sinteză, rezultantă omplexă a unei mulţimi de
parametri ai vieţii organice şi sociale, aflaţi în echilibru dinamic, ce se proiectează pe modelul funcţional
sau morfologic în istoria sa vitală. Manifestarea acestor stări de sănătate ar fi existenţa unei judecăţi şi a
unei viziuni realist-logice asupra lumii, dublate de existenţa unei discipline psihologice şi sociale a
muncii, bazate pe autocontrolul voliţional, acordat la normele sociale, pe fundalul bucuriei de a trăi şi al
echilibrului introversie-extroversie.

6
 Deşi oamenii se pot orienta pe diferitele aspecte ale sănătăţii, toate aceste dimensiuni sunt
interrelaţionate. Efectele pozitive dobândite într-o anumită direcţie tind să se lege de altă dimensiune iar
influenţele negative ce apar pe o dimensiune va genera probabil probleme pentru celelalte.
Este foarte importantă dobândirea şi menţinerea unei strări de echilibru. Echilibrul este conceptul
cheie al stării de sănătate, corpul căutând starea de homeostazie pentru a se menţine şi revigora pe sine.

Integrarea sănătăţii.
Fiecare persoană conferă o anumită importanţă celor cinci dimensiuni ale sănătăţii. Unii indivizi
sunt mult mai interesaţi de sănătatea emoţională sau intelectuală decât de sănătatea fizică. Alţii îşi pot
extrage o mare satisfacţie din relaţiile lor cu alte persoane sau din implicarea lor în munca pentru
idealurile religioase.
Dimensiunile sănătăţii formează un tot – fiecare are un efect asupra celorlalte. Să presupunem că
munca noastră se desfăşoară în armonie cu valorile noastre de bază. Această armonie poate contribui la
susţinerea sănătăţii noastre spirituale. Pe de altă parte, o sănătate spirituală poate avea efecte profunde
asupra sănătăţii emoţionale. Sănătatea emoţională se răsfrânge asupra relaţiilor sociale şi toate aceste
dimensiuni ale sănătăţii îi va permite fiinţei noastre să soluţioneze şi mai bine problema fizică.
Toate aceste dimensiuni distincte lucrează împreună pentru a asigura randamentul funcţiilor şi astfel
să asigure confortul. Cultivarea unei anumite dimensiuni atrage după sine dezvoltarea celorlalte
dimensiuni. În mod similar, neglijarea unei singure dimensiuni poate induce consecinţe severe asupra
sănătăţii pe ansamblu, cât şi bunei dispoziţii. Pentru menţinerea sănătăţii, trebuie să acordăm atenţie celor
cinci dimensiuni, identificând legăturile dintre ele şi încercând să le menţinem în echilibru astfel încât ele
să asigure un optimum.

Sănătatea şi echilibrul.
Echilibrul este necesar deoarece acesta afectează însăşi homeostazia, starea de normalitate a
organismului chiar la baza nivelului fiziologic. Corpul uman este un organism remarcabil de mobil. Pe
parcursul vieţii, o persoană trebuie să facă faţă, să răspundă unei suite de ameninţări, printre care boli,
vătămări fizice, stres. Organismul este capabil să se lupte şi să se adapteze la multe dintre aceste
ameninţări îndreptate asupra propriei identităţi şi astfel să revină la starea de normalitate.
Pentru a dobândi această capacitate, organismul caută în continuu să menţină echilibrul între factori
constanţi, precum temperatura, puls accelerat, TA, conţinutul de apă şi nivelul de zahăr în sânge. Acest
echilibru natural, sau homeostazie, este realizat prin activitatea unor mecanisme automate, din organism.
De exemplu, fiinţele umane încearcă să-şi menţină o temperatură normală la nivelul a 370C. În apă caldă,
organismul transpiră pentru a se răcori şi astfel încearcă să împiedice deteriorarea din supraîncălzire. În
apă rece, corpul tremură pentru a accentua activitatea musculară şi astfel arde substanţele nutritive şi
produce căldura.
Revenind la starea de echilibru normal, aceasta este de asemenea un factor cheie în vindecarea sau
combaterea bolii. Organismul uman se poate regenera în mod automat sau, să înlocuiască majoritatea
celulelor pe baza unor procese normale. Când pielea este tăiată, noi celule se construiesc în locul celor
deteriorate şi noile celule sanguine le înlocuiesc pe cele pierdute prin sângerare. Vindecând rănile şi
înlocuind materialele “uzate” în procesul vindecării, corpul reuşeşte astfel să revină la starea de
homeostazie.
În mod similar se lucrează şi în apărarea în faţa bolii, pentru a-l readuce la starea de echilibru.
Totuşi, o astfel de apărare nu este doar o funcţie a organismului. După cum am arătat deja, stările
emoţionale pot genera efecte fiziologice (somatizări) şi astfel pot juca un rol important atât în distrugerea

7
cât şi în refacerea echilibrului nostru fiziologic. Din punctul de vedere al emoţiilor, creierul produce
diferite substanţe chimice care se varsă în fluxul sanguin şi afectează procesele de homeostazie a
organismului. Deoarece emoţiile apar ca răspuns la toate aspectele vieţii, se impune cu necesitate
menţinerea unui echilibru pe toate dimensiunile sănătăţii, fapt important pentru funcţionarea normală a
organismului.
Emoţiile accentuate sau pe termen lung şi incapacitatea soluţionării adecvate, afectează sistemul
endocrin, în special glanda tiroidă. Pe de altă parte, lipsa alimentelor esenţiale în alimentaţie, în special
iod, conduce de asemenea la tulburarea tiroidiană. Astăzi, în România, 20% din populaţie suferă de
tulburare tiroidiană1).

Condiţiile esenţiale pentru sănatate:

- pace,
- adăpost,
- educaţie,
- alimentaţie,
- venituri,
- ecosistem stabil,
- resurse confirmate,
- dreptate.
Grupele de determinanţi (OMS) direcţi şi indirecţi:
- macro-economici,
- factori de mediu,
- sociodemografici,
- educaţionali.

Dimensiunile sănătăţii pot fi influenţate de câţiva factori:

•factori de mediu (apă, aer, sol, fizici, chimici, biologici, sociali)
•stilul de viaţă (comportament alimentar, sexual, abuz de substanţe, exerciţiu fizic)
•factori psihici (cogniţii, emoţii, percepţia şi răspunsul la stres)
•factori sociali (resurse socio-economice, organizarea sistemului de îngrijire medicală şi politicile sanitare)
•factori biologici (imunologici, genetici, biochimici)

Un factor evident îl constituie accesul la un sistem competent de îngrijire medicală şi de

educaţie sanitară, de care o persoană poate beneficia nu doar din perspectiva fizică cât şi mentală şi
socială, în aceeaşi măsură.

Un altul, factorii de mediu, include siguranţa căminului şi a vecinătăţii, serviciile publice

adiacente iar factorii negativi, de genul volumul de substanţe toxice în sol, aer şi apă. Câţiva dintre aceşti
factori pot fi controlaţi într-o oarecare măsură prin însăşi capacitatea persoanei de a alege unde să trăiască,
iar alţi factori pot fi influenţaţi prin voinţă politică. Totuşi, pentru majoritatea persoanelor, aceştia se
constituie în caracteristici ale vieţii care pot fi influenţate şi modificate cu mare dificultate.
Şi mai greu de controlat sunt factorii ereditari, aspecte ale veţii care sunt “manipulate” prin
gene. Genele sunt “codurile” înnăscute şi încastrate în fiecare celulă a organismului uman. Ele controlează
multe aspecte ale dezvoltării şi funcţionaării indivizilor, de la desemnarea sexului şi până la tendinţele
către anumite boli. Ele pot afecta sănătatea fizică, emoţiile, intelectul şi chiar viaţa socială. Acestea sunt
aspectele fundamentale ale vieţii şi sănătăţii individului. Factorii genetici nu pot fi controlaţi de către
individ, deşi adesea ei pot fi compensaţi.
1)
Tulburarea tiroidiană poate fi şi cauza zonelor endemice.

8
 În timp ce toţi aceşti factori sunt importanţi pentru sănătate, cea mai importantă influenţă în
această lume dezvoltată este stilul de viaţă2)), acesta fiind un factor ce poate fi controlat.
Componentele stilului sde viaţă sunt stilul de lucru, stilul de recreere, stilul de distracţie, stilul de
comunicare, stilul de relaţionare, stilul de cunoaştere, stilul de consum, stilul de alimentaţie şi stilul de
ecologie.
Ideea acestei secţiuni este că ne putem controla sănătatea. În timp ce ereditatea şi mediul joacă
un rol deosebit în statutul sănătăţii noastre, alegerile pe care le facem în ceea ce priveşte stilul de viaţă ne
afectează şi ne determină starea de sănătate într-o şi mai mare măsură.
Stilul de viaţă se referă la modul de ansamblu în care trăim – atitudini, obiceiuri şi
comportamentele persoanei în viaţa cotidiană. Din perspectiva specialiştilor americani, în SUA, stilul de
viaţă contribuie în mare măsură la 7-10 din cauzele ce conduc la deces.
Deşi nu toate componentele stilului de viaţă se situează sub controlul individului, toţi oamenii
abordează tipuri de stiluri de viaţă care le afecetază în mod direct sănătatea şi bunăstarea.
Deşi stilul de viaţă este complex, totuşi acesta se situează sub controlul personal şi este dictat de
capacitatea de a alege în mod amplu fapt care poate fi un beneficiu asupra vieţii şi sănătăţii persoanei.
Diversitatea de conduite ce alcătuiesc stilul de viaţă al unei persoane, indică faptul că, stilul de
viaţă este afectat de multe variabile şi, sugerează că este greu de a fi controlat şi modificat. Stilul de viaţă
este caracteristic fiecărei categorii socioprofesionale, având la bază piramida trebuinţelor, piramidă
conceptualizată de Abraham Maslow.
Astfel, nevoile umane, conform lui Maslow, sunt structurate piramidal, de la baza spre varful piramidei, in
cinci nivele, dupa cum urmeaza:

1. Nevoile elementare (la baza piramidei)sunt nevoile de ordin fiziologic (nevoia de aer, apa, hrana,
imbracaminte; nevoi de ordin senzorial, sexual, etc.). Satisfacerea acestor nevoi asigura buna functionare
biologica a organismului uman.
2. Nevoia de securitate individuala atat in mediul natural cat si in cel social ; se refera la protectia
individului fata de fortele exterioare ostile, factori de risc care atentează la integritatea fizica a acestuia.
Asigurarea unei astfel de protectii se realizează prin stabilitatea locului de munca si prin asigurarea unor
bunuri si resurse materiale necesare existentei: casa, salariu etc.
3.Nevoile sociale se raportează la necesitatea acceptarii si apartenentei intr-un grup social, de a face parte
dintr-o comunitate. Oamenii manifesta nevoia de dragoste inca din primele luni de viata. Mai mult
instinctiva la început, aceasta nevoie devine treptat din ce in ce mai constienta, devine o exigenta de prim
ordin pentru confortul sufletesc.
4. Nevoia de respect care deriva dintr-o exigenta autoevaluativa a individului, care doreste sa-i fie
recunoscut statutul pe care il are sau la care aspira, dorinta de a-i fi apreciate competentele, cunostiintele,
performantele, calitatile etc.
5. Nevoia de autorealizare la varful piramidei, nevoia de autorealizare, de implinire de sine, vizeaza
construirea unei imagini de sine favorabile, precum si dobandirea capacitatii de auto-control.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a elaborat strategia „Sănătate pentru toţi” prin acţiuni concertate
pe trei teme, probleme de sănătate publică importante pentru Europa:eradicarea rujeolei;scăderea
incidenţei bolilor cardiovasculare; acţiuni antitabagice.

2) )
Stilul de viaţă, se referă la totalitatea activităţilor care compun viaţa unei persoane, grup, colectivitate
dar dintr-o perspectivă intern-structurală şi normativă. Prin analiza stilului de viaţă, psihologia socială
caută să identifice un principiu generator de unitate în pluralitatea manifestărilor concrete ale vieţii
individuale. S.v. constă în trăsăturile particulare ale psihologiei, comportamentului şi habitudinilor
acestora, care definesc un mod specific de raportare faţă de lume, reliefând, în fiecare caz în parte, alte
invariante, accentuate în structurile vieţii cotidiene. (Sursa: Ctin Gorgos, Dicţionar de psihiatrie.)
9
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos ar fi
necesar ca toate statele Europei să adopte politici naţionale care să asigure mecanismele legislative,
administrative şi economice menite să furnizeze un suport intersectorial larg şi resursele necesare, inclusiv
participarea oamenilor la toate nivelele la care se elaborează asemenea politici.
Ar fi necesar, de asemenea, ca toate statele membre ale Regiunii Europene a Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, să aibă programe speciale menite să întărească rolul major al familiei şi a altor
grupuri sociale în dezvoltarea şi susţinerea unui mod de viaţă sănătos.
Programele educaţionale din toate statele membre ar trebui să contribuie la creşterea nivelului
educaţional, motivaţia şi formarea deprinderilor adecvate a întregii populaţii în vederea realizării şi
menţinerii stării de sănătate.
Dezideratul ar fi ca în toate statele membre să se înregistreze o creştere semnificativă a
comportamentului sanitar pozitiv, (nutriţie echilibrată, lipsa fumatului, activitate fizică corespunzătoare,
evitarea stresului) şi o scădere semnificativă a comportamentelor prejudiciabile sănătăţii (abuz de alcool şi
produse farmaceutice, folosirea medicamentelor ilicite, substanţe chimice periculoase, comportament
antisocial violent).
În România, prevenirea şi combaterea consumului de droguri – ca obiceiuri prejudiciabile sănătăţii
– a cunoscut, în ultimul an, o implicare crescută a forurilor decidente, fiind o prioritate în programele de
sănătate dar şi de sănătate publică, înfiinţarea Centrelor Judeţene de Prevenire şi Consiliere Antidrog
reprezentând un model de implicare comunitară în prevenţia primordială (prevenirea apariţiei unor noi
factori de risc în mediu), primară (prevenirea intervenţiei factorilor de risc existenţi în mediu asupra
populaţiei), prevenirea secundară (tratamentul bolii şi profilaxia deceselor premature), prevenţia terţiară
(prin activităţile de post-cură, inclusiv reinserţia socio-profesională şi familială a foştilor dependenţi).
În urma evaluărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a rezultat faptul că din 850 milioane de
locuitori ai Europei, 100 milioane vor muri prin boli datorate fumatului. Aceasta a determinat lansarea
acţiunii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Regiunea Europeană intitulată „Fumatul sau sănătatea”,
parteneri în realizarea acesteia fiind forurile responsabile de sănătate, organizaţiile guvernamentale,
organizaţiile non-guvernamentale, asociaţiile profesionale de sănătate.
În 1988 la Conferinţa de la Madrid s-a adoptat „Charta antitabac” care prevede cele şase drepturi
fundamentale:
-dreptul de a respira un aer pur, fără fum de tutun;
-dreptul copiilor şi adolescenţilor de a fi protejaţi de promoţia de tutun şi de a beneficia de
asistenţă şi educaţie în ceea ce priveşte consumul de tutun;
-dreptul la aer nepoluat în locurile publice;
-dreptul la un loc de muncă cu aer nepoluat de tutun;
-dreptul fumătorilor de a fi încurajaţi şi ajutaţi să renunţe la fumat;
-dreptul tuturor cetăţenilor de a fi informaţi cu privire la riscurile extrem de mari pe care le
reprezintă fumatul pentru sănătate.
Rezultatele studiilor cu privire la fumat au arătat că:
-în Europa nu există ţară cu 80% nefumători, numărul fumătorilor fiind crescut în Europa Centrală şi de
Est;
-în America fumatul a înregistrat un regres total.
Începând cu anul 1997 Uniunea Europeană a interzis publicitatea pentru tabac în afara tutungeriilor.
A fost elaborat al III-lea Plan pentru următorii 5 ani pentru o „Europă fără tutun”.
În anul 2002, la Varşovia, a fost lansată „Declaraţia pentru o Europă fără tutun”.
Alegerile în ceea ce priveşte sănătatea implică mai mult decât informaţia obiectivă. De asemenea,
necesită înţelegerea obiectivelor de ansamblu ale individului. Obiectivele indivizilor se bazează în general
pe trebuinţele şi expectaţiile acestora. Definirea în mod realist a obiectivelor permite indivizilor să
realizeze eforturi specifice în sensul îndeplinirii obiectivelor. Obiectivele pe termen scurt sunt mai uşor de
realizat decât cele pe termen lung. Atunci când sunt de dezbătut mai multe obiective este bine să se acorde
10
priorităţile şi confortul necesar. Desemnarea priorităţilor poate fi realizată pe baze raţionale, prin
autoevaluare. Acesta este un proces de continuă examinare a trebuinţelor şi expectaţiilor unei persoane,
explorând tipologia de comportamente din stilul de viaţă ce facilitează sau obstrucţionează acele trebuinţe
şi expectaţii şi astfel, permite planificarea adaptărilor adecvate în comportament.
Ca şi multe comportamente, (conduita cum ar fi fumatul, care este cu atât mai mult vătămătoare
pe termen lung decât în viitorul apropiat), dezvoltarea unor comporta-mente ce solicită sănătatea are
beneficii nu atât pe termen scurt cât şi pe termen lung.

Promovarea sănătăţii

11
 Definiţie: Promovarea sănătăţii reprezintă strategia de mediere între persoane şi mediul lor de
viaţă (ecosistem) care sintetitează alegerea personală şi responsabilizarea societăţii faţă de sănătate.
Promovarea Sănătăţii este Ştiinţa şi Arta de a-i ajuta pe Oameni să-şi schimbe Stilul de Viaţă pentru a
obţine o Sănătate Optimă restabilind Armonia la fiecare din Nivelele Existenţei Umane:
- Fizic (Planul Fizic sau Corpul Uman) prin: Exerciţii Fizice, Nutriţie Echilibrată, Autoîngrijire Medicală,
Evitarea Consumului în Exces şi a Dependenţelor de Substanţe Dăunătoare Organismului;
- Emoţional (Planul Emoţional):prin Managementul Stresului şi Asistenţă pe timpul Crizelor Emoţionale;
- Social (Planul Emoţional):prin realizarea şi Întreţinerea permanentă a Reţelei de Suport din Familie,
Prieteni, Colegi de Serviciu şi Comunitate;
- Intelectual (Planul Mental Concret) prin Educaţie Generală, Pregătire şi Evoluţie Profesională Continuă
împreună cu Definirea, Realizarea şi Dezvoltarea continuă a Carierei Profesionale;
* - Intuitiv şi Creativ (Planul Mental Intuitiv) prin Restabilirea şi Dezvoltarea continuă a Intuiţiei,
Creativităţii şi Capacităţii de Anticipare a Evenimentelor;
* - Sufletesc (Planul Realităţii Interioare) propus de R-OM-SERV srl prin Recâştigarea şi Dezvoltarea
continuă a Încrederii în Propria Persoană şi prin care avem capacitatea de a Visa şi Transpune în Practică
Visele, Proiectele sau dorinţele noastre întru Binele Universal (pentru noi şi pentru ceilalţi);
- Spiritual ( Planurile Trezire Spirituală şi Conştiinţă Transcendentă Expandată) prin Sentimentele de
Dragoste, Apreciere şi Speranţă alături de Acţiunile Caritabile destinate Ajutorării celor din Jurul nostru.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că la temelia promovării sănătăţii stau cinci
principii care au în vedere următoarele:
1.    implicarea populaţiei ca un întreg, în contextul vieţii ei de zi cu zi, concen-trându-se mai
puţin asupra populaţiei cu risc crescut de apariţie a unei anumite boli, de unde necesitatea informării
adecvate în vederea luării deciziei;
2.    orientarea asupra determinanţilor sănătăţii: factori de mediu, comportamente, servicii de
sănătate, biologie umană, promovarea sănătăţii fiind îndreptată spre acţiune;
3.    utilizarea de metode, abordări diferite, complementare, incluzând comuni-carea, educaţia,
legislaţia, măsurile fiscale, schimbarea organizaţională, dezvoltarea comunităţii şi activităţile locale
spontane împotriva riscurilor asupra sănătăţii, sectorul sanitar, singur, neputând  realiza menţinerea şi
promovarea sănătăţii;
4.    urmăreşte asigurarea participării publice şi transformarea conoştinţelor dobândite în
comportamente, prin participarea concretă şi eficientă a publicului;
5.    promovarea sănătăţii reprezintă o activitate comună în domeniul social şi medical,
implicarea personalului medico-sanitar în creşterea nivelului de educaţie pentru sănătate a întregii
populaţii având un rol important în răspândirea şi susţinerea promovării sănătăţii.
Valorile care sunt componente esenţiale ale sănătăţii trebuie inoculate populaţiei pentru creşterea
autonomiei individuale.
Activităţile de promovare a sănătăţii au un caracter neutru, nefiind supuse influen-ţelor politice sau
de altă natură.
În orice comunitate există o serie de valori care trebuie clarificate iar rolul promo-vării sănătăţii
este tocmai de a ajuta persoanele sau grupurile de persoane să descopere
care le sunt, cu adevărat, aceste valori.
Există trei principii care stau la baza clarificării valorilor, ca element esenţial în promovarea
sănătăţii:
1.    importanţa ajutorului care trebuie acordat indivizilor în clarificarea propriilor valori, adică
ajutorul acordat pentru analiza critică a valorilor, prin educaţie, şi abordarea unei atitudini care nu-şi
propune să judece un comportament sau o atitudine;
2.    utilizarea de metode multiple, flexibile şi creative în ajutorul acordat;
3.    promovarea sănătăţii îşi desfăşoară acţiunile în cadrul unor culturi specifice, cu propriile
păreri despre modul în care viaţa trebuie trăită şi, de aceea, trebuie înlăturată tendinţa ce se reflectă în
12
activitatea promotorilor de sănătate de a fi înclinaţi să creadă că atitudinile referitoare la viaţă şi la valorile
ei sunt fie corecte, fie greşite.

Domeniile principale de interes în promovarea sănătăţii vizează:

•    accesul la sănătate, cu eliminarea diparităţilor determinate de apartenenţă la un anumit grup;
•    dezvoltatrea unui mediu sanogenetic (oraşe sănătoase, şcoli sănătoase), care impune o politică
adecvată, naţională şi internaţională, în care starea de sănătate, fiind considerată parte componentă,
includerea ei în politica de dezvoltare socio-economică a zonei respective reprezintă o prioritate. Acest
model obligă la favorizarea sănătăţii atunci când se proiectează dezvoltarea ţărilor;
•    crearea şi dezvoltarea reţelelor sociale şi a sprijinului social;
•    promovarea comportamentelor favorabile sănătăţii;
•    dezvoltarea cunoştinţelor privind sănătatea, încă de la cele mai mici vârste.

Măsuri posibile pentru promovarea sănătăţii ar fi:

•    dezvoltarea serviciilor personale, pentru că persoanele trebuie să fie informate, convinse de eficacitatea
metodelor de promovare a sănătăţii;
•    dezvoltarea resurselor comunităţii cu susţinerea multisectorială a sănătăţii;
•    dezvoltarea structurilor organizatorice favorabile sănătăţii cu apariţia comisiilor parlamentare de
promovare a sănătăţii şi stimularea coparticipării factorilor de răspundere şi a populaţiei (structuri de stat,
grupuri sociale formale).
•    reglementări de ordin socio-economic, legislativ.

       Conceptul de profilaxie, desi este un concept foarte vechi (de peste doua milenii) a
cunoscut in ultimele decenii o reactualizare, devenind o preocupare dominanta a multor societati si
guverne din tarile dezvoltate.
       Factorii care au condus la aceasta reactualizare au fost:
1.Observatia ca tehnologiile medicale noi, de virf, dezvoltarea unei medicini supraspecializate nu au avut
efectul scontat in imbunatatirea starii de sanatate a populatiei.
2.Cheltuielile pentru ocrotirea sanatatii au crescut mult, intr-un ritm mai mare decit produsul national brut
al tarilor, iar rezultatele in domeniul sanatatii nu au fost pe masura investitiilor. Tarile nu mai puteau face
fata cresterii cheltuielilor datorate imbatrinirii populatiei, cresterii supravietuirii bolnavilor cu afectiuni
cronice, factori care au dus la cresterea volumului ingrijirilor medicale care au devenit si mai costisitoare.
3.Unele ameliorari ale starii de sanatate au aparut inainte de introducerea in practica a unor tehnologii
foarte scumpe(rolul altor factori decit cei sanitari in ameliorarea starii de sanatate).
4.Inechitati ale starii de sanatate intre diferite populatii definite geografic sau socio-economic, medicina
moderna neavind o influenta satisfacatoare
       Prin profilaxie se intelege ansamblul masurilor luate de individ, familie, societate si stat (ca
putere) care au drept scopuri:
       -sa promoveze sanatatea;
       -sa ocroteasca sanatatea;
       -sa previna bolile;
       -sa reduca consecintele acestora (incapacitatea, invaliditatea);
       -sa evite decesele premature.
       Conceptul de profilaxie este aplicabil atit in medicina clinica (intalnit si sub numele de
medicina preventiva) cit si in sanatatea publica.

OBIECTIVELE PRINCIPALE IN MEDICINA PREVENTIVA

13
        Ernest Winder defineste drept obiectiv principal al medicinii preventive: "Sa faci populatia
sa decedeze cit mai tirziu posibil, dar valida".
       R.Doll defineste doua obiective:
       -prelungirea vietii prin cresterea longevitatii (a duratei medii a vietii);
       -scaderea incapacitatii.
       O varianta a celor doua obiective enuntate mai sus intilnim in strategia europeana privind
"Sanatatea pentru toti pina in anul 2000", si anume sunt formulate 3 obiective:
1.A da viata anilor (prin masuri de control al morbiditatii si incapacitatii);
2.A da sanatate vietii (prin promovarea sanatatii);
3.A da ani vietii (prin reducerea numarului deceselor premature si prin cresterea duratei medii a
vietii).
       Modificarile sociale inregistrate in ultimul secol in tarile dezvoltate (schimbari in domeniul
nutritiei, in dimensiunea familiei, cresterea nivelului de educatie, asimilarea de catre populatie a unor
cunostinte stiintifice in domeniul medicinii) si aplicarea unor masuri preventive in practica au condus la
inregistrarea unor succese importante in promovarea sanatatii, succese marcate prin scaderea mortalitatii
la tineri (sub 45 ani), ca de exemplu in Anglia unde ponderea deceselor inregistrate la virste mai mici de
45 ani a scazut de la 48% la 4-6% sau prin excesul mortalitatii la virste mai mari de 75 ani.
       In conditiile cunostintelor actuale, medicina isi poate propune cresterea duratei medii a vietii
pana in jurul virstei de 85 ani prin reducerea deceselor la varste cuprinse intre 55-74 ani.
       Reducerea incapacitatii, al doilea obiectiv principal al strategiilor preventive, este importanta
pentru ca ea va face sa scada povara sarcinilor pe care le are societatea in conditiile cresterii longevitatii,
deoarece cresterea longevitatii duce si la cresterea diferitelor grade de incapacitate. Rezulta necesitatea
dezvoltarii unor servicii noi.

MODELE DE ABORDARE A PROMOVARII SANATATII

SI PREVENIRII BOLILOR

Exista 3 modele posibile de abordare a promovarii sanatatii si prevenirii bolilor:

1.Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.
2.Modelul epidemiologic.
3.Modelul etapelor vietii.
       1.Controlul bolilor bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.
Trebuie precizat ca acest demers al controlului bolilor include in factorii etiologici si factorii de
risc.
McKeown a grupat bolile in 4 grupe mari:
a.Bolile prenatale care sunt determinate la fecundare. Sunt incluse aici defecte si afectiuni ale
unei singure gene, ce produc aberatii cromozomiale, independente de mediul ambiental si comportament.
Aceste boli nu pot fi in mod practic influentate. Desi numarul entitatilor acestor afectiuni nu este mic,
frecventa lor este insa rara, de unde faptul ca nu prezinta o preocupare majora din punct de vedere al
sanatatii publice; ele nu pot fi prevenite ci doar interceptate.
b.Bolile determinate prenatal, dar dupa fecundare, de factori ce apar in perioada intranatala
(nidarea oului si primele faze de multiplicare) prin interferarea acestor faze cu unii factori infectiosi,
toxici, fizici (rubeola, talidomida, iradiere, fumat, unele droguri despre care nu se stie prea mult, carenta
de iod care este tot mai frecvent citata in literatura, etc.); rezulta ca unele afectiuni din aceasta grupa pot fi
controlate.
c.Bolile determinate postnatal ca urmare a unor carente sau agresiuni a factorilor de risc din
mediu. Aici se regasesc cele mai multe afectiuni ce domina modelul de morbiditate din tarile in curs de
dezvoltare si in tarile in care nivelul de dezvoltare socio-economic si cel al serviciilor sanitare tinde sa
ajunga la modelul tarilor dezvoltate.
14
        Aici intra:
-bolile nutritionale-malnutritia;
-bolile infecto-parazitare;
-bolile legate de carente igienice.
       Controlul se poate realiza prin:
-masuri cu caracter socio-economic;
-masuri de sanitatie.
       Cele 2 categorii de masuri necesita interventia statului.
d.Boli postnatale determinate de defecte de adaptare a organismului, a populatiei la modelul de
viata nou, caracteristic tarilor dezvoltate, model de viata determinat de tehnologia noua, cerinte sociale
noi, incapacitatea adaptarii organismului la viteza cu care societatea absoarbe tehnologii noi. Apar
modificari de comportament si bolile legate de stilul de viata.
In modelul actual al morbiditatii din tara noastra se reintilnesc toate cele 4 grupe de boli.

       2.Modelul epidemiologic

       Modelul traditional este modelul epidemiologic al bolilor transmisibile (agent cauzal-efect).

       Masurile de interventie se vor adresa fie receptorului prin cresterea rezistentei specifice si/sau
nespecifice, fie vectorului, prin intreruperea cailor de transmitere.
       Acest model este valabil pentru un numar limitat de boli.
       Modelul valabil pentru cea mai mare parte a bolilor care domina tabloul morbiditatii actuale este
modelul epidemiologic multifactorial.
       Acesta abordare are in vedere frecventa bolilor si factorii care conditioneaza fiecare clasa de boli
(factori biologici, de mediu, stil de viata, servicii de sanatate).
       Masurile de interventie vor fi luate in functie de acesti factori. Se poate admite ipoteza unor actiuni
orientate asupra mai multor factori de risc comuni mai multor boli.
      

 3.Modelul etapelor vietii

       Este modelul la care se face tot mai mult apel, fiind adaptat problematicii actuale a starii de sanatate si
nu celei traditionale.
       Ideea de la care s-a pornit a fost urmatoarea: elementele nefavorabile apar aleator, dar cu o
probabilitate diferita in diferitele momente ale vietii, in functie de conditiile biologice, ocupationale,
medicale, etc.
       Aceasta abordare permite elaborarea unor pachete de servicii preventive specifice diferitelor grupe de
virsta.
******
STRATEGII PREVENTIVE

1.Strategia bazata pe demersul individual in care actiunile se adreseaza individului cu boala

sa. Aceasta strategie apartine exclusiv sectorului clinic.
 Intrebarile pe care si le pune medicul cand are bolnavul in fata:
"De ce a facut boala?"
"De ce a facut-o acum?"
"Ce-ar fi trebuit sa faca bolnavul ca boala sa nu fi aparut?"
       Este strategia in care, in fiecare moment, in mintea medicului apare ideea riscului relativ ca expresie
a fortei asociatiei epidemiologice.
       Este o strategie importanta pentru practica medicala individuala.
15
 2.Strategia populationala, care se bazeaza pe populatie, in care intereseaza nu boala
individului, ci incidenta bolii in populatie.
       Cauzele bolii sunt diferite de cauzele incidentei.
       Factorii genetici pot explica susceptibilitatea individului fata de boala, dar nu explica frecventa
bolii. Factorii genetici explica deci heterogenitatea intraindividuala, nu pe cea interindividuala.
       Frecventa bolii este explicata prin factori ambientali.
       Strategia populationala intereseaza medicul colectivitatii (de sanatate publica).
       Ea poate fi imaginata sub 2 forme:
2.a.Strategia riscului inalt, bazata pe populatia la risc inalt.
       Pentru a fi inteleasa sunt necesare conceptele epidemiologiei.
       Prima operatie in cadrul acestei strategii este identificarea persoanelor la risc inalt, deoarece
"filosofia" strategiei este: cel la risc inalt este cel mai susceptibil sa faca boala; de unde si nevoia de
masuri adecvate de prevenire si combatere a bolii sau decesului.
       Prin persoane la risc inalt se inteleg persoanele care vor face cu o probabilitate mai mare boala.
       Deci aceasta strategie trece prin screeningul populatiei, pentru a fi retinute persoanele la risc inalt.
       Identificarea acestor persoane se poate realiza si fara screening cand, cunoscindu-se factorii de risc,
se pot identifica succeptibilii fara a mai fi examinati (ex.:sugarii, muncitorii care lucreaza in medii cu
noxe, etc.).
       Avantaje:
-interventia serviciilor de sanatate este adecvata intereselor individului, caci cel cu factori de
risc este mai interesat sa adopte masuri preventive; modelul este apropiat rationamentului clinic;
-motivatia individului de a participa este mai mare; la fel si cea a medicului;
-raportul cost/eficacitate este favorabil, caci investitia se limiteaza la persoanele la risc inalt;
-raportul beneficiu/risc este favorabil pentru ca sunt supusi eventual "efectelor secundare"
numai cei susceptibili, nu si ceilalti.
       Limite:
-dificultatile si costurile screeningului, cand este necesara efectuarea lui;
-efectele vor fi paleative si temporare, durata lor fiind egala cu durata interventiei exercitate
asupra grupului la risc inalt. Deci este protejat doar grupul identificat initial, persoanele noi la risc inalt
care vor apare pe parcurs fiind ignorate;
-efectele pozitive ale unei asemenea interventii sunt limitate la cei care fac obiectul interventiei
si nu la toata populatia;
-limite de ordin comportamental, psihologic, deoarece se face o segregare etica, protejind
numai o parte a populatiei;
-intr-o populatie data numarul indivizilor la risc inalt este mic (de aici avantajul economic), in
timp ce persoanele la risc mic sau moderat, care sunt cele mai numeroase, ramin neprotejate.
2.b.Strategia ecologica (care se adreseaza intregului grup populational)
       Aceasta strategie incearca sa modifice cauzele care produc incidenta, adica sa determine scaderea
incidentei prin scaderea nivelului mediu al factorilor de risc in populatia generala, deci sa modifice
distributia factorilor de risc in populatie.
       Avantaje:
-abordarea nu mai este paleativa, ea adresindu-se distributiei factorului de risc in populatie;
-potential mare (de ex. studiul epidemiologic Framingham a aratat ca o scadere cu 10 mmHg a
TA sistolice va avea drept consecinta o scadere cu 30% a mortalitatii datorate HTA);
-este o strategie adecvata din punct de vedere comportamental, psihologic, deoarece nu face
nici o discriminare;
-beneficiile la nivelul populatiei sunt foarte mari.
 Limite:
-prezinta avantaje mici pentru cei la risc inalt;
16
 -motivatia este insuficienta pentru individ si medic;
-presupune un alt mod de abordare a serviciilor sanitare, neobisnuit;
-raportul beneficiu/risc nu mai este asa de mare ca la strategia riscului inalt. Este vorba de
"paradoxul prevenirii", masurile preventive care aduc mari beneficii pentru populatia generala, dar
beneficii mici pentru indivizii la risc inalt.
       Conduita optima ar fi reprezentata de combinarea celor 2 strategii pentru ca strategia riscului inalt
si strategia ecologica nu sunt competitive ci complementare.
     
 Interventia la nivelul populatiei generale se poate realiza la 3 nivele:
-profilaxie primara;
-profilaxie secundara;
-profilaxie tertiara.
       Profilaxia primara se adreseaza oamenilor sanatosi, in dorinta de a ramine sanatosi, de a nu
face boala.
       Profilaxia primara urmareste:
-evitarea aparitiei bolii la nivelul individului;
-scaderea incidentei bolii la nivelul populatiei prin schimbarea factorilor de risc in populatie.
       Se poate realiza la nivelul medicinii preventive, aplicata de medic si la nivelul sanatatii publice
(masuri luate si de alte sectoare, nu numai medicale).
       Metode (mijloace) de profilaxie primara:
-imunoprofilaxie;
-chimioprofilaxia TBC;
-fluorizarea apei;
-igiena;
-educatie sanitara pentru schimbarea comportamentelor nefavorabile sanatatii;
-identificarea cazurilor la risc inalt;
-utilizarea unor tratamente (de ex. tratamente hormonale).
       Alte sectoare trebuie sa instituie masuri de sanitatie privind mediul (aerul, apa, solul), alimentatia,
medicina ocupationala. Problemele actuale ale starii de sanatate tin de poluarea chimica, fizica (radiatiile
ionizante), iatrogenii, stress, responsabilitatile revenind atat serviciilor sanitare cit si altor sectoare.
       Profilaxia secundara are drept scopuri:
-depistarea precoce a bolii (deci se adreseaza esecului masurilor profilaxiei primare), pentru a evita
consecintele bolii (durata, incapacitate, etc.);
-sa controleze evolutia bolii, sa previna consecintele, schimbind cursul nefavorabil al evolutiei bolii la
nivelul individului.
       Aplicate la nivelul grupurilor omogene de bolnavi duc la scaderea prevalentei bolii prin vindecare si
reducerea duratei bolii, deoarece prevalenta este rezultatul produsului dintre incidenta si durata bolii.
       In cadrul profilaxiei secundare, sanatatea publica este interesata prin faptul ca aici se plaseaza
screeningul, dispensarizarea, controlul periodic.
       Profilaxia tertiara cuprinde o serie de masuri care urmaresc:
-evitarea handicapului;
-recuperarea medicala, profesionala, sociala;
-evitarea incapacitatii complete prin stabilizarea morfo-functionala ca urmare a aplicarii masurilor
terapeutice;
-asigurarea unei autosatisfactii a vietii si a unei autosuficiente in dezvoltarea unor activitati cu caracter
social.
       Astazi insa se recurge la combinarea strategiilor la risc inalt cu strategiile globale. De asemenea, se
pune tot mai mult accent pe "strategia" deceselor evitabile. D.D.Rutstein impreuna cu un grup de

17
specialisti (SUA) au intocmit o lista cu evenimentele santinela care semnalizeaza carente in activitatea
serviciilor sanitare .

PREVENIREA PRIMARA(STADIUL DE OM SANATOS SI INCA NESTRESAT)

Are ca obiectiv prevenirea îmbolnăvirilor înainte ca procesele de deteriorare a sănătăţii să înceapă. Ea
constă în 2 tipuri de activităţi:

1. Promovarea Sănătăţii:
- Mişcare şi Exerciţii Fizice;
- Alimentaţie;
- Adaptabilitate la Situaţii Neprevăzute şi Dificile;
- Recreere;
- Echilibru între Serviciu şi Familie;
- Program de Lucru Flexibil;
- Creşterea Copiilor şi Grija faţă de Părinţi;
- Adopţia Copiilor.
 Deoarece Promovarea Sănătăţii presupune Optimizarea Stilului de Viaţă şi a Atitudinii faţă de Situaţiile
ce nu pot fi Evitate, este nevoie de un Consum mai mare de Energie de Adaptare ( Energie Vitală ). De
cele mai multe ori aceste Schimbări sunt Greu de Acceptat sau de Menţinut pe termen lung datorită
deficitului de Energie de Adaptare provocat de Suprasolicitare, Lipsa de Odihnă şi Stresul Cotidian.
- Creşterea Continuă (indiferent de Vârstă sau Persoană) a Performanţelor Fizice şi Psihice cu
Prelungirea Vieţii Active până la 120 - 150 de ani iar după ultimele cercetări ale Academiei Americane
de Anti-Îmbătrânire până la 250 de ani;
- Dezvoltarea Continuă (indiferent de Vârstă sau Persoană) a Maturităţii Emoţionale, Intuiţiei,
Creativităţii, Premoniţiei şi Clarvederii;
- Evoluţia Spirituală Continuă cu transformarea Vârstei a 3-a dintr-o Perioadă a vieţii plină de
Privaţiuni, Umiliri şi Suferinţe într-o veritabilă Renaştere şi Înflorire Spirituală.

2. Prevenirea Îmbolnăvirilor:
- Prevenirea Rănirilor sau Intoxicaţiilor prin:
-investigarea Accidentelor;
-monitorizarea Igienei la Locul de Muncă;
Conform ultimelor cercetări publicate pe Situl Institutului American al Stresului 60% - 80%  din
Accidentele de Muncă au la origine Stresul
-evaluarea Riscurilor Profesionale şi Domestice;. 
- Prevenirea Îmbolnăvirilor prin:
-managementul Stresului;
-educaţia pentru Sănătate;
-incetarea Fumatului;
-păstrarea unei Greutăţi Optime;
-evaluarea Riscurilor de Îmbolnăvire.
Aşa cum precizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii  Stilul de Viaţă Nesănătos
( prin Supraponderalitate, Fumat, Alcoolism, Dependenţă de Droguri şi Lipsa Mişcării ) este o
Consecinţă şi un Indicator al Incapacităţii Persoanelor de a Coopera cu Agenţii Stresori cotidieni şi nu o
Eroare de Comportament voită sau o Cauză Iniţială pentru Declanşarea sau Favorizarea Îmbolnăvirilor.
- Punerea la dispoziţie a fiecărei persoane (indiferent de Vârstă, Gen, Etnie, Religie sau Pregătire
Intelectuală) a Instrumentelor de Accesare a Energiei de Adaptare (Radianţă Interioară):
      
B2 - Prevenire Secundară (Stadiul de Reacţie de Alarmă la Stres):
18
 Are ca obiectiv Intervenţiile de Restabilirea Sănătăţii când Modificările Fiziologice care preced
Îmbolnăvirea sunt recunoscute sau când începe dezvoltarea Afecţiunilor Subclinice.
Se realizeaza prin:
- Consultaţii şi Analize Medicale Periodice;
- Diagnosticarea şi Tratarea la timp a Accidentelor, cu Raportarea şi Analiza cauzelor, Monitorizarea
Riscurilor Profesionale şi a Igienei la locul de muncă;
- Programe de Evaluare Clinică tip Screening ( pentru depistarea precoce a îmbolnăvirilor ):
Mamografie şi Analize ale Dermei, Urinei şi Sângelui ;
- Educaţia celor cu Risc Crescut de Îmbolnăvire (Cardiaci, Diabetici, Astmatici)
- Restaurând Armonia Funcţională (Coerenţei Aritmiei Cardio - Respiratorie);
- Reactivând Cortexul şi Intuiţia;
- Eliminând manifestările specifice Virusului Emoţional;
- Readucând întreaga fiinţă în Starea de Sănătate Optimă.
Este astfel posibilă Stabilizarea şi apoi Reversarea Afecţiunilor Incipiente ( descoperite prin Screening) şi
Eliminarea Riscurilor de apariţie a Complicaţiilor la Cardiaci, Diabetici sau Astmatici şi apoi Revenirea
treptată la Starea de Sănătate Optimă (părăsind astfel Grupa persoanelor cu Risc).
 
     * B3 - Prevenire Terţiară (Stadiul de Rezistenţă la Stres)
         Are ca Obiectiv readucerea Persoanei Stresate din Stagiul de Rezistenţă ( când prin folosirea Voinţei
şi a Stimulatorilor Hormonilor Fericirii nu mai poate conştientiza faptul că se află în prezenţa Stresului
Interpretat Cronic) în faza de Reacţie de Alarmă şi apoi în Starea de Sănătate Optimă prin:
- Managementul Stresului;
- Restaurarea Vitalităţii Consumate de Stres;
- Restabilirea Echilibrului între Muncă şi Odihnă, precum şi cel dintre Activităţile Obligatorii şi cele
Plăcute;
- Restabilirea Rezervelor Fiziologice ale Organismului printr-un Regim Alimentar şi Eventuale
Suplimente Alimentare stabilite de către Specialişti în urma Examenelor Clinice şi Paraclinice.
Persoanele aflate în această etapă au o aparentă stare de bine fizic şi psihic prin Stimularea Artificială a
Hormonilor Fericirii. Este perioada în care Sistemul Hormonal se Dereglează treptat, Sistemul
Cardiovascular se Uzează Prematur iar Sistemul Imunologic este Inhibat. Din nefericire aceste procese au
loc în Tăcere ( fără Simptoame sau Senzaţii) şi fără nici un Semnal de Alarmă persoana ajunge mai
devreme sau mai târziu în Stadiul de Epuizare.
    B4 - Prevenire Quaternară (Stadiul de Epuizare la Stres): 
Are ca obiectiv Limitarea consecinţelor Clinice produse de Boala deja apărută:
- Programe de Autoîngrijire;
- Gestionarea Handicapului prin:
Modificarea Atribuţiilor Profesionale;
Centre de Recuperare şi Terapie la Locul de Muncă;
Reabilitare Profesională şi Ajutor pentru Reîncepere a Activităţii Profesionale;
Programe de Asistenţă Specială pentru cei cu Handicap pe Termen Lung sau a celor cu
Afecţiuni Cronice Ireversibile;
Monitorizarea Igienei Industriale.
Persoanele ajunse în această etapă au o Sursă Suplimentară de Stres foarte importantă prin Suferinţele
Fizice şi Psihice care sunt produse de Boala Cronică sau Handicapul apărut în urma Accidentului şi
Îngrijorarea faţă de Evoluţia acestora şi de consecinţele lor asupra ei, familiei sau locului de muncă.
 Apare astfel o Reacţie în Avalanşă:
 Stresul Interpretat produs de Supărări şi Îngrijorări se adaugă Stresului Interpretat Iniţial, consumând şi
mai multă Energie de Homeostazie (de Adaptare) şi astfel :
-  Se Amplifică Instabilitatea Fizică şi Psihică, generând noi Supărări şi Îngrijorări;
19
- Creşte Sensibilitate la Agenţii Stresori Interni sau Externi;
 - Scade Potenţialul de Răspuns la Tratamentele şi Procedurile Medicale, se Amplifică Efectele Secundare
şi pot apare Efecte Paradoxale ale acestora.

Intreruprea Reacţei în Avalanşă a Accidentatului sau a Bolnavului Cronic prin:

- Restabilirea Încrederii în Sine, a Acceptării Situaţiei temporare în care se află Bolnavul sau
Accidentatul şi a Dorinţei de a Coopera şi Participa Activ la Reversarea Bolii Cronice sau la
Recuperarea
- Restaurarea Energiei de Homeostazie ( folosind Procedura de Punere în Formă şi Directările Generale
alături de Armonizarea Camerei, Patului, Alimentelor şi Medicamentelor) care Scade Sensibilitatea la
Suferinţele Fizice şi Psihice provocate de Boala Cronică sau de Accident şi Creşte Potenţialul de Răspuns
la Medicamentele şi Procedurile Medicale (Amplificând Efectul Benefic, Diminuând Efectele Secundare
şi Eliminând riscul apariţiei Efectelor Paradoxale);
- Eliminarea Condiţionărilor Fizice şi Psihice Negative provocate de Accident sau de Descoperirea
Afecţiunii Cronice ( folosind Directările pentru Evenimente Trecute );
- Eliminarea Îngrijorărilor faţă de potenţialele Consecinţe Viitoare ale Accidentului, Evoluţiei Bolii
Cronice, a Tratamentelor sau Procedurilor Medicale pentru Sănătate sau Viaţa Bolnavului, precum şi a
Efectelor probabile ale acestor evoluţii nedorite asupra Familiei sau a Locului de Muncă (folosind
Directările pentru Îngrijorări);
- Refacerea şi Consolidarea Reţelei de Suport (familie, Colegi, Prieteni, Comunitate) atât de importante
în această perioadă dificilă a Bolnavului sau Accidentatului (prin Directările de Grup).
Detalii suplimentare referitoare la Cauzele apariţiei Diferitelor Afecţiuni Cronice şi Soluţiile noastre
pentru Prevenirea Apariţiei lor sau a Reversării lor în Sinergie cu
 
Modelul Conceptual al Promovării Sănătăţii:
C1 - Procese:
- Informaţionale:
Promovare
Conştientizare
- Intervenţii:
Evaluări
Activităţi
Dezvoltare de noi Abilităţi
Întreţinere
C2 - Impact:
- La nivel Cognitiv şi Emoţional:
Cunoaştere
Atitudine şi Concepţii
Valori
Motivaţii
Încredere în Sine
Eficienţă
Dorinţă şi Capacitate de Schimbare:
- La nivel Comportamental:
Stil de Viaţă
Autoîngrijire
Utilizarea Serviciilor de Sănătate
Conformitate cu Standardele de Lucru şi Viaţă:

20
C3 - Rezultate:
- la nivel Individual
- Reducerea Riscurilor de Îmbolnăvire
Fizice
Psihosociale
- Îmbunătăţirea Stării de Sănătate:
Reducerea Afecţiunilor şi Simptoamelor acestora
Reducerea Complicaţiilor provocate de eventualele Îmbolnăviri
- Îmbunătăţirea Stării de Bine până la atingerea şi Păstrarea unui nivel de Sănătate
Optim
- la nivelul Corporaţiei, Unitatii :
- Efecte Directe prin Reducerea Costurilor de Recuperare a Sănătăţii Angajaţilor
Bolnavi sau Accidentaţi:
- Efecte Indirecte prin:
Creşterea Productivităţii, Cooperării şi Creativităţii Angajaţilor:
Reducea Absenteismului pe motiv de Boală sau Accident:
Reducerea Numărului, Duratei şi Perioadei de Handicapuri provocate de
Îmbolnăviri şi Accidente:
- Beneficii Suplimentare prin:
Creşterea Reputaţiei şi Imaginii Corporaţiei, Instituţiei sau Întreprinderii în
domeniul Condiţiilor de Muncă şi Viaţă a Angajaţilor;
Angajarea a cât mai mulţi Specialişti de Valoare;
Păstrarea pe durată cât mai mare a celor mai Buni Angajaţi şi Creşterea
Loialităţii acestora faţă de Locul de Muncă;
Creşterea Moralei Angajaţilor.
- Economii Directe la Fondurile de Asigurări de Sănătate şi Asigurări Sociale prin
reducerea Cheltuielilor destinate Recuperării Bolnavilor şi Accidentaţilor, precum şi a
celor destinate Îngrijirii Sănătăţii Bolnavilor Cronici şi a Persoanelor cu Handicap;
- Alocarea Resurselor disponibile Activităţilor de Promovare a Sănătăţii şi Prevenire a
Îmbolnăvirilor, precum şi Creşterii în condiţii optime a Copiilor şi Tinerilor:
- Efecte Indirecte prin:
Creşterea Productivităţii Instituţiilor din Administraţia Publică Centrală şi
Locală;
Se Îmbunătăţeşte Colaborarea între Instituţii, Corporaţii, Întreprinderi şi
Cetăţeni;
Creşterea Productivităţii şi Creativităţii în Corporaţii şi Întreprinderi;
Creşterea Numărului de Contribuabili Persoane Juridice şi Fizice, a Nivelului
Bugetului de Stat şi a Asigurărilor Sociale care va permite o Reducere
Continuă a Nivelului  Impozitelor şi Taxelor Centrale şi Locale:
Alocarea unor Resurse Bugetare Suplimentare Sănătăţii, Învăţământului,
Cercetării şi Culturii:
- Beneficii Suplimentare prin:
Creşterea Reputaţiei şi Imaginii României în domeniul Economic şi al
Condiţiilor de Muncă şi Viaţă al Cetăţenilor ei
Reversarea fluxului de Tineri şi Specialişti ( care odată pregătiţi părăseau ţara
pentru Salarii şi Condiţii de Viaţă mai Bune ) şi atragerea altor Specialişti
Străini să Lucreze în Corporaţiile şi Întreprinderile Româneşti
Creşterea Moralei Cetăţenilor şi Reducerea corespunzătoare a Actelor
Antisociale produse în Oraşele şi Satele noastre.
21
 
Domenii de interes
Accesul la sanatate.
Dezvoltarea unui mediu sanogenetic:
       -tarile din vestul Europei au elaborat politici in care starea de sanatate este o
componenta, iar procesul general de dezvoltare economico-sociala include si sanatatea sau
este subordonat intereselor care vizeaza sanatatea;
       -acest model obliga ca atunci cind celelalte sectoare economico-sociale isi
proiecteaza dezvoltarea, ele trebuie sa favorizeze sanatatea.
Intarirea retelelor sociale si a sprijinului social.
Promovarea comportamentelor favorabile sanatatii.
Dezvoltarea cunostintelor privind sanatatea.

Charta de la Ottawa a stabilit o serie de obiective pentru promovarea

sănătăţii la nivel mondial:
Dezvoltarea politicilor urbane de sănătate publică
Asigurarea unui mediu înconjurător favorabil
Participarea la acţiuni colective, multidisciplinare
Dezvoltarea capacităţilor individuale
Încurajarea noilor misiuni ale serviciilor de sănătate
Asigurarea condiţiilor prealabile sănătăţii
Promovarea ideii de condiţii favorabile pentru sănătate
Oferirea (realizarea) de mijloace pentru promovarea sănătăţii
Serviciul sanitar trebuie să devină un mediator pentru realizarea unei vieţi sănătoase.
Programele şi strategiile de promovare a sănătăţii trebuie adaptate la nevoile şi
posibilităţile locale ale ţărilor şi regiunilor, ţinând cont de diversele sisteme sociale,
culturale şi economice.
Promovarea sănătăţii este un proces care conferă populaţiilor mijloacele de asigurare a
unui control asupra propriei lor sănătăţi şi de ameliorare a acestuia.
Este un concept pozitiv ce pune în valoare resursele sociale şi individuale la fel ca şi
capacităţile psihice.
Promovarea sănătăţii nu aparţine exclusiv sectorului sanitar: toate sectoarele de
activitate, toţi cei care definesc cadrul de viaţă al unui individ sau al unei comunităţi sunt
părţi componente esenţiale ale realizării unui mod de viaţă sănătos.
În domeniul sănătăţii, în Europa există 5 obiective generale:
-ameliorarea stării de sănătate generală pentru toţi;
-reducerea inegalităţilor (disparităţilor) în faţa sănătăţii;
-moduri de viaţă favorabile sănătăţii;
-calitatea mediului înconjurător;
-oferirea de îngrijiri adaptate şi accesibile.

22
 Întreaga activitate de promovarea sănătăţii se bazează pe considerarea profilaxiei şi a
medicinei preventive ca o resursă indubitabilă pentru implementarea, la nivel populaţional,
a programelor care vizează menţinerea sănătăţii individuale şi comunitare, prevenirea
bolilor şi reducerea anilor potenţiali de viaţă pierduţi, evitarea disabilităţilor şi a
handicapurilor, dar şi creşterea speranţei de viaţă la naştere şi la diferite grupe de vârstă, cu
acordarea de şanse egale tuturor, astfel încât „sănătatea pentru toţi” să nu rămână doar un
slogan.

Promovarea sanatatii, obligatorie la locul de munca

Guvernul a stabilit, printr-o Hotarare adoptata in cadrul ultimei sedinte, cerintele
minime pentru supravegherea sanatatii angajatilor fata de riscurile pentru securitate si
sanatate , precum si pentru prevenirea imbolnavirii angajatilor.
Potrivit actului normativ, angajatorii din orice domeniu de activitate, atat din sectorul
public cat si din sectorul privat, sunt obligati sa respecte reglementarile privind
supravegherea sanatatii angajatilor. Angajatorii au obligatia sa asigure fondurile necesare
si conditiile pentru efectuarea serviciilor medicale profilactice, respectiv examenul
medical la angajarea in munca, de adaptare, periodic, la reluarea activitatii, precum si
promovarea sanatatii la locul de munca.
Examenul medical de adaptare in munca se efectueaza la indicatia medicului
specialist de medicina muncii in prima luna de la angajare si are drept scop completarea
examenului medical efectuat la angajarea in munca, ajuta organismul
angajatului sa se adapteze noilor conditii, dar si determina depistarea unor cauze medicale
ale neadaptarii la noul loc de munca si recomanda masuri de inlaturare a acestora.
Examenul medical periodic se efectueaza in scopul: confirmarii sau infirmarii
aptitudinii in munca pentru profesia/functia si locul de munca pentru care s-a facut
angajarea, depistarea aparitiei unor boli
care constituie contraindicatii pentru activitatile si locurile de munca cu expunere la factori
de risc profesional, diagnosticarea bolilor profesionale si a celor care constituie risc pentru
viata
si sanatatea celorlalti angajati, depistarea bolilor care constituie risc pentru
securitatea unitatii, pentru calitatea produselor sau pentru persoanele cu care angajatul intra
in contact prin natura activitatii sale.
Promovarea sanatatii la locul de munca se realizeaza prin serviciile de medicina a
muncii, care implementeaza programe de informare, educare si formare profesionala.
Medicii de medicina a muncii consiliaza angajatii cu privire la sanatatea si igiena la locul
de munca.
Actul normativ adoptat de Guvern precizeaza ca angajatii trebuie sa fie informati in
legatura cu rezultatele examinarilor medicale si au acces la toate informatiile referitoare la
starea lor de sanatate. Medicul specialist de medicina a muncii si medicul de familie se vor
informa reciproc cu privire la aparitia unor modificari in starea de sanatate a lucratorului.

23
 La schimbarea locului de munca angajatului i se vor inmana, la solicitare, copii ale
dosarului sau medical si ale fisei de expunere la riscuri profesionale, pentru a fi predate la
structura de medicina a muncii din unitatea respectiva. La intreruperea temporara sau
definitiva a activitatii, structura de medicina a muncii va preda dosarul medical al acestuia
medicului sau de familie.

 PREVENIREA IMBOLNAVIRILOR
PROFESIONALE
Un management bun al mediului de munca si al fortei de munca este nu numai o
necesitate, o cerinta sociala, dar si o afacere rentabila, impunindu-se, cu prioritate urmatoa-
rele masuri, stabilite de altfel si de legislatia in vigoare, pentru prevenirea imbolnavirilor
profesionale.
1.Masuri tehnico-organizatorice:
-eliminarea noxelor profesionale din procesul tehnologic prin inlocuire cu altele mai
putin nocive sau inofensive;
-izolarea aparaturii si a proceselor tehnologice generatoare de conditii deosebite cu
scopul de a reduce numarul angajatilor expusi la risc;
-organizarea ergonomica a locului de munca;
-reducerea efortului fizic si/sau neuropsihic;
-reducerea dupa caz a duratei zilei de lucru sau a duratei expunerii la ncontactului
direct cu factorii de risc profesionali foarte periculosi;
-aplicarea de masuri tehnice si organizatorice adecvate factorilor de risc existenti cu
scopul prevenirii aparitiei acestora in cantitati agresive in mediul de munca;
-instruirea si perfectionarea periodica a angajatilor in cunoasterea riscurilor si a
masurilor de protectie aplicate, inclusiv supravegherea si controlul respectarii acestora;
-asigurarea consumarii alimentelor, in timpul pauzelor de masa, in afara locurilor de
munca poluate, in locuri igienizate;
-asigurarea dotarii cu vestiare, spalatoare si dusuri pentru decontaminarea prin igiena
corporala la sfirsitul muncii, la locurile de munca cu substante chimice, praf industrial,
factori biologici infectiosi, temperatura ridicata sau scazuta;
-asigurarea de materiale sanitare gratuite cu caracter de protectia muncii la locurile de
munca functie de factorii de risc existenti;
-asigurarea echipamentelor de protectie individuala.
2.Masuri medicale
-cunoasterea si monitorizarea factorilor de risc profesional existenti, triajul medical de
la angajare a candidatilor prin depistarea eventualelor contraindicatii medicale la locurile
concrete de munca, tinind seama de factorii de risc, solicitarile fizice si neuropsihice, starea
de sanatate fizica si mentala a acestora;
-controlul medical profilactic de medicina muncii in perioada de adaptare si periodic a
angajatilor in vederea depistarii fenomenelor de neadaptare si contraindicatii medicale

24
eventuale nedepistabile la angajare sau aparute ulterior si a modificarilor patologice
cauzate da factorii de risc de la locul de munca;
-educarea angajatilor care lucreaza la locuri de munca cu risc, din punct de vedere
sanitar.

B.EDUCATIA PENTRU SANATATE

Cultura generală, inclusiv cultura sănătăţii, se formează prin instrucţia generală a

populaţiei în setul continuu al generaţiilor. Această secvenţă a culturii generale, ce poartă
titulatura specifică „de sănătate”, mai este considerată şi azi ca fiind o activitate de bază şi
obligatorie a serviciilor de sănătate, în loc să fie apreciată ca o noţiune de „pregătire
continuă”, de „educaţie premanentă”, de „perfecţionare” pe un fond pregătit general în
sistemul instrucţiei publice a populaţiei.
Veriga principală pe care ar trebui să acţioneze serviciile de sănătate şi cele
educaţionale pentru a avea rezultate bune, pe termen scurt şi lung, privind îmbunătăţirea
stării de sănătate a populaţiei, este educaţia pentru sănătate.

       Definitie: educatia pentru sanatate este un sistem care include: constiinta starii
de sanatate, procesul de predare/invatare, participare.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune sa fie asigurata educatia pentru
sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta sa participe la
aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca astfel raspunderea
personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in ocrotirea sanatatii umane   ».
Educaţia pentru sănătate face parte din viaţa culturală a fiecărei ţări, deci
organizarea şi propagarea noţiunilor de ocrotire a sănătăţii, a sanogenezei, nu revine
exclusiv sectorului sanitar ci, în egală măsură, trebuie să participe şi alte sectoare ca:
învăţământul, organizaţii civice, biserica, diverse asociaţii, unităţi productive sau
comerciale de stat ori particulare, toate având anumite responsabilităţi în acest sens.
Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind o componentă a instrucţiei
generale, o ramură a culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu rol în influenţarea modului
de viaţă modern spre conţinut favorabil sănătăţii, în realizarea de generaţii care să aibă un
comportament sanogen şi în formarea voinţei politice pentru acordarea de către forurile
decidente a adevăratului rol ce se cuvine sănătăţii.
Educaţia pentru sănătate, la fel ca în celelalte ramuri ale culturii, trebuie să deţină un
fond material, fizic, care să stea la baza cuvântului cu rol educativ, ea avînd viabilitate doar
atunci când exprimarea teoretică este susţinută de un material adecvat cu caracter educativ
şi cu aplicabilitate practică.
Educaţia pentru sănătate presupune acceptabilitate, respect reciproc, informare,
mijloace pentru deprinderea diferitelor obiceiuri sanogene, cooperarea receptorilor, ea fiind
totodată şi un drept al omului şi o obligaţie a societăţii, concretizată printr-o programă
25
analitică şcolară anuală integrată programei tuturor treptelor de instrucţie (bazate pe mesaj
educativ de cultură sanitară, imagini de exemplificare şi demonstraţii practice).

       Educatia pentru sanatate are urmatoarele scopuri:

-ridicarea nivelului de cunostinte medicale al populatiei in principal in domeniul
sanogenezei, protectiei mediului si preventiei bolilor;
-formarea si dezvoltarea unor deprinderi corecte care sa promoveze sanatatea;
-crearea unei pozitii active fata de sanatatea individuala si fata de problemele
sanatatii publice, in sensul atragerii si capacitarii maselor la participarea activa in realizarea
consolidarii sanatatii.
       Educatia pentru sanatate este diferita de educatia sanitara care vizeaza igiena
personala.
     
      Tipuri de educaţie pentru sănătate
Există trei tipuri de educaţie pentru sănătate: formală, nonformală şi
comportamentală.
 Educatia pentru sanatate nonformala vizeaza acele componente din conduita
indivizilor care se formeaza prin experienta sau imitatie (socializarea primara a
individului). Nu necesita efort cu caracter de educatie, de transmitere a cunostintelor.
Educatia pentru sanatate formala este rezultatul unui proces planificat de
transmitere de experiente, cunostinte, ce vizeaza toata populatia (socializare secundara a
individului, cu efort de predare/invatare). Necesita educatori.
In cadrul educatiei pentru sanatate comportamentala se disting:
       -o educatie pentru sanatate comportamentala conform normelor sociale (considerate ca
valabile) pentru sanatate;
       -o educatie pentru sanatate comportamentala care vizeaza dezvoltarea sanatatii, care sa
influenteze sanatatea, defavorizind comportamentele nefavorabile si promovind pe cele
favorabile sanatatii.
Obiective educationale:
-dezvoltarea cunostintelor;
-dezvoltarea de aptitudini (indeminari);
-dezvoltarea atitudinilor, convingerilor ce vizeaza sanatatea.

Educatia pentru sanatate are trei laturi   :

- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte
necesare apararii si mentinerii sanatatii ;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a
organismului, prin respectarea regulilor de sanogeneza   ;
- comportamental-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Cele trei principii de baza ale educatie pentru sanatate:
26
 -primul este cel al prioritatii   : cu cat interventia in cariera sanatatii este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
-al doile principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca aceasta constituie un exemplu
graitor de comportament sanogenic.
-al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele politicii
social-sanitare a statului  ; educatia pentru sanatate trebuie sa fie strans legata de conditiile
concrete ale societatii si sa fie compatibila cu statutul social-economic si cultural al
acesteia, percum si cu progresele inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
După alţi autori (L. Vulcu) principiile în educaţia pentru sănătate sunt următoarele:
a) principiul cultural-ştiinţific: educaţia pentru sănătate reprezintă o componentă a
fondului cultural general şi a ştiinţelor medicale;
b) principiul optimizării: educaţia pentru sănătate fiind integrată actului medical necesită
adaptarea la individ în combaterea stresului bolii;
c) principiul de influenţare a individului şi grupului în schimbarea comportamentului
spre un cadru sanogen;
d) principiul educaţiei continue – atât în ceea ce priveşte un program de instrucţie
legiferat şi stratificat pe etapele instrucţiei generale şi de consolidare a cunoştinţelor,
cât şi în ceea ce priveşte necesitatea aducerii informaţiei la actualitatea noilor maladii
ce apar pe plan mondial, sau în situaţia recrudescenţei unor stări morbide anterioare;
e) principiul de grup – din punct de vedere al specificului grupului căruia i se adresează;
f) principiul de informaţie şi instrucţie teoretică şi de aplicabilitate practică prin
demonstraţii;
g) caracterul de investiţie cu repercusiuni benefice pentru societate.

Cerinţele educaţiei pentru sănătate sunt:

 largă accesibilitate;
 orientare (spre prevenţie) profilactică;
 participare activă a populaţiei la apărarea propriei sănătăţi;
 caracter optimist;
 să fie convingătoare;
 exprimare accesibilă;
 caracter ştiinţific;
 tematică adecvată auditoriului.
Direcţiile de orientare ale educaţiei pentru sănătate se referă la:
 dezvoltarea educaţiei pentru sănătatea familiei;
 antrenarea populaţiei în activităţi privind asanarea mediului fizic extern şi evitarea
poluării;
 extinderea şi modernizarea educaţiei pentru sănătate în scopul evitării îmbolnăvirilor
profesionale;

27
 încurajarea acţiunilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, cu accent pe
bolile sociale (tuberculoza, bolile venerice, HIV/SIDA);
 susţinerea acţiunilor de prevenire şi combatere a bolilor cronice;
 intensificarea educaţiei pentru sănătate în problemele de prevenire a accidentelor şi
instruirea populaţiei în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor;
 propagarea cunoştinţelor pentru îngrijirea elementară a bolnavilor, pentru respectarea
indicaţiilor de regim igieno-dietetic în vederea refacerii sănătăţii, redobândirii
capacităţii de muncă şi reintegrării sociale;
 popularizarea sistemului de asigurare de servicii medicale pentru populaţie;
 dezvoltarea interesului pentru practicarea sportului şi pentru folosirea factorilor naturali
în scopul călirii şi întăririi organismului şi a creşterii duratei medii de viaţă;
 dezvoltarea răspunderii pentru sănătatea proprie, familială şi colectivă.
Abordarea oricărei direcţii din cele de mai sus, impune respectarea unei anumite
conduite fără de care atingerea obiectivelor de bază ale educaţiei pentru sănătate rămâne
un simplu deziderat.

Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile

majore ale educatiei pentru sanatate : functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase, educatia
sanogenica constituind o parte integranta a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli : sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii de sanatate,
osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate treptele starii de sanatate sau
de boala. Din acest punct de vedere, sanatatea este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a
unui mod de viata sanogen, care reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.

Clasificarea educatiei pentru sanatate

Educatia pentru sanatate de gradul zero, care reprezinta o parte componenta a
formarii profesionale, asigurand cadrelor din profesiile nemedicale, cu rol determinant in
dezvoltarea economico-sociala, si cadrelor de raspundere in organizarea si conducerea
vietii sociale o mai mare competenta in anumite probleme de sanatate.
Educatia pentru sanatate de gradul I cuprinde notiunile teoretice si aspectele
practice care trebuie integrate in pregatirea profesionala a cadrelor ocupand functii cu
caracter predominant educativ, pentru ca, prin activitatea lor profesionala, sa contribuie la
includerea efectiva a educatiei pentru sanatate in formele de instruire si educatie de la
nivelul tuturor treptelor sistemului instructiv-educativ.

28
 Educatia pentru sanatate de gradul II inglobeaza ansamblul teoretic si practic al
masurilor educationale destinate intregii populatii. In acest caz, scopul este obtinerea unei
cooperari eficiente in aplicarea politicii sanitare, cooperare intemeiata pe receptivitate si
comportament adecvat promovarii sanatatii.

ABORDARI POSIBILE IN EDUCATIA PENTRU SANATATE

1. medicala;
2. educationala;
3. orientata spre individ (personalizare);
4. schimbarea sociala.
1. Abordarea medicala
       Medicul este cel ce pune diagnosticul de boala sau incapacitate, deci el este cel ce prescrie masuri cu
caracter preventiv sau de control si le realizeaza prin persuasiune sau prin autoritatea de care dispune fata
de bolnav.
       Medicul urmareste formarea la pacient a unor atitudini, comportamente conforme cu principiile sale
pentru sanatate.
       Avantaje:
-medicul are mai multe cunostinte decat bolnavul;
-medicul raspunde de decizia luata atat fata de bolnav cat si in fata legii;
-bolnavul este liber sa aplice sau nu recomandarea medicului.
       Limite:
-tine de opinia medicului: pot exista mai multe opinii in aceeasi problema;
-medicul isi impune pana la urma punctul de vedere pentru ca pacientul este ignorant, e pus sa aleaga intr-
un domeniu in care nu se pricepe;
-bolnavul este de vina?;
-pot sa apara reactii adverse.

2. Abordarea educationala
       Transmite cunostinte asupra unor comportamente favorabile sanatatii sau defavorabile sanatatii. Cel
ce primeste informatii este liber sa faca ceea ce doreste, sa aleaga. Faciliteaza adoptarea unor decizii
comportamentale, nu impune un anumit comportament.
       Acesta abordare tine insa de conditiile socio-economice care favorizeaza un anumit comportament.

3. Abordarea orientata spre individual (personalizare)

       Rolul profesionistului (educatorului) este de a explica, de a transmite persoanei care doreste sa stie,
pentru a adopta o anumita decizie.

4. Abordarea ce necesita o schimbare de mediu

       Medicul transmite cunostinte, individul intelege, dar societatea nu-i favorizeaza schimbarea sau
alegerea comportamentului.

Elementul fundamental al educatiei pentru sanatate este comunicarea

29
 Datorită faptului că în cadrul comunicării există doi poli: educatorul (cel care
transmite informaţia) şi ascultătorul (receptorul sau cel care primeşte informaţia), în
activităţile de comunicare cei doi poli trebuie să aibă flexibilitatea de a schimba permanent
rolurile, adică şi educatorul trebuie să ştie să asculte. El trebuie să accepte sentimentele
altor persoane, să ştie cum să stimuleze discuţia pentru a avea loc un dialog cu individul
sau convorbirea cu grupul mic de indivizi, ţinând cont, permanent, de comunicaţia non
verbală, care, uneori, poate fi mai eficientă şi utilă decât cea verbală.

       Bariere in comunicatie
       Elementul esential in comunicatie este de a te convinge ca cei ce te asculta inteleg
mesajul transmis.
       Barierele de comunicatie tin de:
-deosebirea socio-culturala intre educator si client;
-receptivitatea scazuta a audientului (handicap mintal, bolnav, obosit, lipsa de
valoare pe care o da pacientul sanatatii fiind preocupat de alte valori pe care le
considera mai importante);
-atitudine negativa fata de medic (experienta anterioara proasta, exemplu prost dat
de medic, nu vrea sa afle ce spune medicul, nu are incredere in institutia
respectiva);
-intelegere limitata (dificultati de limba, utilizare de jargoane, etc.);
-mesaje contradictorii (ce ii spune educatorul este diferit de ceea ce stie de la
familie, scoala; educatorul isi schimba opinia pentru ca citeste lucruri noi, etc.).
       Cum se pot depasi barierele?
-educatorul sa vorbeasca rar si clar;
-sa repete notiunile importante asupra carora are dubii in legatura cu intelegerea lor
de catre auditor;
-sa foloseasca cuvinte si propozitii simple;
-intr-o sedinta numarul de informatii sa nu fie prea mare;
-sa fie transmise informatiile intr-o succesiune logica;
-utilizarea de tehnici pedagogice adecvate;
-atitudinea, mimica, gesturile educatorului participa la transmiterea informatiilor.
       Important:
-exista si comunicatie nonverbala;
-exista 2 poli: educator-ascultator, dar si educatorul trebuie sa stie sa asculte;
-educatorul trebuie sa accepte sentimentele altor persoane;
-educatorul sa stie cum sa stimuleze discutia in cazul unui dialog cu un singur
individ sau a unei convorbiri cu un grup mic.
       In practica medicala, foarte frecvent se folosesc grupurile mici care pot fi omogene
(cel mai eficace) sau neomogene.
      
 Obiectivele comunicatiei in grupuri mici:
- constientizarea participantilor privind importanta sanatatii;
30
 - explorarea valorilor si a atitudinilor lor cu privire la sanatate;
- sa fie ajutati sa decida singuri;
- sa fie ajutati sa-si schimbe comportamentul.
       
Tehnici utilizate in cadrul transmiterii active in cadrul grupului de lucru
       "Tehnica brainstorming"-tehnica provocatoare ce urmareste sa mobilizeze
participantii pentru gasirea unor solutii, pentru identificarea unor nevoi.
       "Tehnica brainwriting"-fiecare persoana este pusa sa-si exprime in scris si cit mai
concis posibil ideile care se refera la nevoile educative intr-o problema definita, sau caile
pentru a modifica un comportament; ideile consemnate se triaza si se aduc la cunostinta
grupului.
       "Tehnica grupului nominal"-fiecare persoana isi exprima cate o parere in legatura cu
o problema, iar educatorul grupeaza ideile comune.
       "Tehnica Delphi"-care nu este folosita in educatia pentru sanatate (mai multe runde
de intrebari cu prelucrarea si sinteza raspunsurilor; aceasta sinteza se va trimite fiecarei
persoane anchetate dupa fiecare runda).

Metodele educatiei pentru sanatate

Metodele educatiei pentru sanatate pot fi clasificate in functie de calea de transmitere a

mesajului educativ astfel:
 mijloace auditive(sau orale): convorbirea individuala, convorbirea de grup, lectia,
conferinta, radioemisiunea;
 mijloace vizuale:
 cu rol dominant textul: lozinca, articolul, brosura, formele beletristice;
 cu rol dominant imaginea: afisul, pliantul, plansa, diapozitivul, macheta,
expozitia;
 mijloace audiovizuale: filmul, emisiunea TV, teatrul.

Clasificarea mijloacelor educativ-sanitare se poate face si in functie de adresabilitate:

 mijloace individuale: sfatul medicului;
 mijloace de grup: convorbirea de grup, lectia, instructajul;
 cu un grup omogen in raport cu pregatirea generala (scolari, muncitori,
militari, etc.);
 cu un grup omogen in raport cu interesul fata de subiect (bolnavi de o
anumita boala, gravide sau mame);
 mijloace de larga informare: conferinta, filmul, emisiunea TV sau radiofonica,
tipariturile.

De asemenea se mai pot distinge:

31
  mijloace directe in care mesajul educativ sanitar este transmis ca o informatie
nemediata;
 mijloace indirecte care utilizeaza o cale de transmitere ce presupune o forma
artistica si care capteaza interesul prin ea insasi, dar care urmareste, in fapt, acelasi
scop.

Alte mijloace sau forme de educaţie pentru sănătate:

 instructajul sanitar la angajare cu scopul de a avertiza persoanele nou angajate

asupra eventualelor riscuri de la locul de muncă; cunoştinţele se reîmprospătează cu
ocazia instructajelor periodice;
 cursurile de sanminim, organizate pe profiluri de activităţi (pentru personalul
unităţilor de găzduire publică, piscinelor, băilor publice, unităţilor de
înfrumuseţare, unităţilor alimentare etc.) având ca scop pregătirea cursanţilor
pentru păstrarea şi promovarea sănătăţii lor şi a celor cu care intră în contact sau îi
deservesc în decursul acţiunilor pe care le desfăşoară;
 cursurile “şcoala mamei”, care se adresează atât viitoarelor mame cât şi tinerelor
mame având drept scop acumularea unui bagaj de cunoştinţe privind regimul de
viaţă, igiena femeii în perioada gravidităţii şi lăuziei, alimentaţia sugarului şi a
copilului mic, baia şi înfăşarea sugarului, tulburările de digestie ale sugarului,
afecţiuni ale nou-născutului şi ale copilului mic, importanţa controlului medical atât
al gravidei cât şi al copilului sănătos, sau la apariţia primelor semne de boală,
importanţa vaccinării etc.;
 concursurile cu scopul de informare şi educare a populaţiei prin participarea
activă a acesteia;
 cursurile diferenţiate pe categorii de bolnavi: sfatul medicului diferenţiat şi
individualizat (indicaţii privind regimul igieno-dietetic, tratamentul medicamentos,
îngrijirea corectă a bolnavului); convorbirile pe teme de dietetică; consultaţia
profilactică pe grupuri omogene de bolnavi.

Metodele de educaţie pentru sănătate sunt:

1. Metode de cercetare – scopul cercetării fiind acela de a afla nivelul de educaţie pentru
sănătate, înainte şi după o campanie de informare, ca modalitate de control a eficienţei
acţiunii.

Metodele de cercetare pot fi:

a) cantitative - analiza datelor statistice existente;
- anchete prin chestionar;
b) calitative - metode rapide (R.A.P.);
- observaţia (directă sau participativă);

32
 - interviul (semistructurat, anamneza, în grup);
- conversaţia (individuală, “focus grup”);
Anchetele sunt utile şi în alegerea canalelor de comunicaţie care sunt preferate de
grupurile ţintă şi care au cea mai mare audienţă.

2. Metode de acţiune – constau în sensibilizarea populaţiei şi penetrarea informaţiei

a) Sensibilizarea – se adresează unor mase largi de populaţie într-un interval scurt de timp
şi are ca scop creşterea receptivităţii populaţiei asupra unor probleme de sănătate.
Substratul acţiunii este informativ, fără să se asume responsabilitatea modului în care
oamenii se hotărăsc să folosească informaţiile transmise. Sensibilizarea pregăteşte
terenul unor acţiuni ulterioare şi se poate realiza prin mai multe modalităţi: postere,
filme scurte, conferinţe, sloganuri, etc. Temele abordate sunt probleme de sănătate
publică precum: afecţiuni sezoniere (viroze), epidemii, tuberculoza, sifilisul, SIDA, etc.
b) Penetrarea informaţiei – continuă sensibilizarea pe un interval de timp mai lung şi se
adresează unei populaţii ţintă. În acest caz se are în vedere pe lângă informare,
educarea şi consilierea populaţiei sau individului în vederea schimbării stilului de viaţă.

3. Metode de formare de educatori – cursurile de formare de educatori se adresează

atât cadrelor medico-sanitare, cât şi altor persoane care vor să desfăşoare voluntar o
activitate de educaţie pentru sănătate: cadre didactice, sociologi, psihologi, etc.

Etapele planificarii si evaluarii educatiei pentru sanatate

1.Identificarea si caracterizarea consumatorilor.
2.Identificarea nevoilor si ierarhizarea lor.
3.Formularea de scopuri si obiective strategice, tactice.
4.Identificarea resurselor pentru a forma un comportament favorabil sanatatii.
5.Elaborarea continutului si alegerea metodelor de folosit.
6.Actiunea propriu-zisa de influentare, de formare de atitudini, comportamente.
7.Evaluarea rezultatelor procesului - continuă
- imediată
- de etapă
- terminală

33
 Pe baza evidenţei activităţii de educaţie pentru sănătate se pot calcula o serie de
indici care permit o apreciere mai bună a modului de efectuare cantitativă a educaţiei
pentru sănătate cum ar fi:

 Indicele acţiunilor de educaţie pentru sănătate:

Numar de actiuni de educatie pentru sanatate
 1000
Numar populatie

 Indicele absolvirii diferitelor cursuri cu conţinut educativ-sanitar:

Numar persoane ce au absolvit o forma organizata
de educatie pentru sanatate
 100
Numar total persoane din colectivitatea respectiva

 Indicele comportamentului igienico-sanitar al populaţiei:

Numar persoane cu comportament igienico - sanitar corect
 100
Numar total persoane din colectivitatea respectiva

 Indicele utilizării fondurilor destinate educaţiei pentru sănătate:

Suma in lei utilizata pentru educatia pentru sanatate
 100
Suma in lei repartizata pentru educatia pentru sanatate

Răspunderile promotorilor de sănătate:

 să fie informaţi, să fie la curent cu noile descoperiri în domeniu;
 să fie îndrăzneţi, să-şi depăşească propriile slăbiciuni şi prejudecăţi;
 să fie expliciţi, să nu deruteze oamenii folosind un limbaj ambiguu;
 să evite stereotipia şi blamarea, mai ales dacă este vorba de o afecţiune transmisibilă;
 să-şi concentreze eforturile pentru a schimba comportamentul în grupurile ţintă;
 să activeze pe un front larg - promotorii de sănătate trebuie să înţeleagă motivele care-i
fac pe oameni să continue să se poarte la fel, dăunând propriei sănătăţi, găsind
alternative acceptabile şi apoi furnizând resursele şi sprijinul necesar pentru
acceptarea alternativelor.

Comandamentele în structura unei politici a educaţiei pentru sănătate

Educaţia pentru sănătate este o componentă a politicii de educaţie generală şi
sanitară şi a politicii de sănătate. Ea trebuie să fie integrată instrucţiei generale cu
utilizarea tuturor metodelor şi mijloacelor de educaţie ale acesteia.
Educaţia pentru sănătate se încadrează în conceptul modern de necesitate a educaţiei
permanente.
Formele şi mijloacele utilizate în prezent ca educaţie generală de sănătate, cât şi
cele folosite pentru anumite secvenţe ale statusului temporar pentru unele grupe de risc
(căsătorie, graviditate, maternitate, pentru unele afecţiuni dominante, pentru vârsta a treia,
etc.) sunt de asemenea componente ale educaţiei generale, încadrându-se, aşa cum se

34
desfăşoară, într-un regim de specializare, dar necesită a fi organizate pe un fond de
cunoştinţe asimilate în sistemul instrucţiei generale de cultură.

Mesajul educativ general trebuie bine conceptualizat şi executat (nu numai de către
profesioniştii sănătăţii) pentru deprinderea obiceiurilor sanogene şi trebuie neapărat grefat
pe un material demonstrativ existent.
Educaţia pentru sănătate se încadrează în conceptele de echitate pentru toate grupele
de populaţie şi accentul trebuie pus pe grupurile periferice, condiţie realizabilă numai prin
cuprinderea ei în sistemul instrucţiei generale naţionale, făcând parte din politica generală,
globală, de dezvoltare.
Baza unei educaţii pentru sănătate trebuie înţeleasă de către voinţa politică în sensul
că nu este în primul rând o sarcină a profesioniştilor din sănătate, şi că ea este reprezentată
de sistemul de educaţie generală şi permanentă, adresându-se formării generale pentru
viaţă a copilului, adolescentului, adultului şi vârstnicului. Profesioniştii sănătăţii trebuie să
fie consideraţi participanţi de profil ai societăţii în elaborarea conţinutului special al
instrucţiei generale şi mentori ai „specializării” populaţiei deja formate prin sistemul
naţional de educaţie.
În prezent este momentul evoluţiei societăţii prin schimbarea tradiţionalismului
reprezentat de „acţiunile şi activităţile” de educaţie sanitară cu un sistem de educaţie
pentru sănătate, parte integrantă a educaţiei generale naţionale.

Organizarea activităţii de educaţie pentru sănătate

Forul cel mai înalt care coordonează, organizează, supraveghează şi îndrumă

activitatea de promovare a sănătăţii este Ministerul Sănătăţii. Pentru o mai bună
desfăşurare a activităţii de promovarea sănătăţii în cadrul Institutului de Sănătate Publică
din Bucureşti a luat fiinţă „Centrul Naţional pentru Promovarea Sănătăţii şi Educaţie
pentru Sănătate” care are următoarele atribuţii:
 transmiterea de informaţii către populaţie în ceea ce priveşte prevenirea bolilor şi
promovarea sănătăţii;
 sprijinirea activităţii Laboratoarelor Judeţene de Promovarea Sănătăţii şi Educaţie
pentru Sănătate;
 dezvoltarea de programe de formare pentru cadrele medicale şi alţi specialişti din
domeniul promovării sănătăţi şi educaţiei pentru sănătate;
 îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin în cadrul componentei de promovare a sănătăţii
din proiectul Băncii Mondiale.

La nivelul fiecărui judeţ, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Sanitară şi Medicină

Preventivă funcţionează câte un Laborator de Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru
Sănătate, care are ca obiectiv prioritar promovarea sănătăţii în judeţul respectiv. Aceste

35
laboratoare au responsabilitatea coordonării activităţii de educaţie pentru sănătate, folosind
metode şi mijloace specifice educaţiei.

Ele sunt într-un contact permanent cu persoanele care şi-au asumat responsabilitatea
desfăşurării activităţii de educaţie pentru sănătate la diverse nivele, cu mass-media şi
direct cu populaţia căreia îi este adresată şi destinată această activitate. De asemenea
acestor laboratoare le revine responsabilitatea de a forma şi instrui educatori care vor
desfăşura o activitate de educaţie pentru sănătate în rândul populaţiei.

Formarea de educatori
1. Elemente ale unui program de instruire:
 instructajul reprezintă un proces de stârnire a interesului, vizând clarificarea propriilor
cunoştinţe şi norme (ale participanţilor) privitoare la tema abordată;
 pe timpul instructajului are loc reflecţia asupra stilului de predare propriu fiecăruia
dintre participanţi;
 instructajul caută să-l ajute pe participant să ajungă la formularea unor convingeri
hotărâtoare, să-şi ridice nivelul cunoştinţelor;
 de asemenea trebuie să-l ajute pe participant să poată transmite mai departe şi să aplice
în practică ceea ce a învăţat şi experimentat în timpul cursului.

2. Durata cursului şi caracterul:

 cursuri de câteva zile sau câteva săptămâni;
 cursuri cu caracter deschis sau închis.

3. Elemente de metodologie:
Tehnici utilizate:
 stabilirea unor reguli ce vor fi respectate în timpul cursului (timp de lucru,
fumat, etc.);
 discuţia în grup;
 lucrul pe subgrupe;
 brainstorming-ul;
 studiul de caz: jocul de rol, clarificarea valorilor;
 evaluarea cursului.

4. Profilul instructorilor la sfârşitul cursului:

 să aibă aptitudini de predare şi un bagaj de cunoştinţe în domeniu;
 să fie flexibil în variantele de predare;
 să fie capabili de comunicare;
 să aibă o atitudine pozitivă faţă de tema respectivă;
 să fie în stare să-i reorienteze pe alţii;

36
 să fie în stare să primească şi să transmită feed-back;
 să fie capabili să lucreze împreună cu alţi instructori.

Pregătirea şi prezentarea unei sesiuni de predare

1. Planificarea subiectelor va include:
a) scopul cursului – să fie menţionat corect;
b) grupul ţintă;
c) organizarea cursului: numărul sesiunilor, durata sesiunilor, metode de expunere,
aşteptările participanţilor la curs;
d) conţinutul cursului – trebuie definite obiectivele specifice pentru fiecare sesiune.

2. Strategiile de predare eficientă vor include:

 scopul şi obiectivele clare ale sesiunii de predare;
 planificare şi pregătire;
 structurarea sesiunii de predare
 ritm alert;
 respectarea orarului impus;
 organizarea sălii;
 coordonarea eficientă a activităţilor;
 atmosferă relaxată dar în acelaşi timp ordonată şi coerentă;
 instructorul să fie conştient de nivelul de înţelegere al grupului şi de nevoile
individuale;
 expuneri şi explicaţii clare;
 implicarea permanentă şi activă a participanţilor la desfăşurarea sesiunii.

3. Aptitudinile de predare vor include:

 claritatea prezentării;
 urmărirea şi supravegherea indirectă a predării;
 predarea directă;
 folosirea vocii (intonaţie, tonalitate, etc.);
 strategia întrebărilor;
 oportunitatea rapoartelor, a rezultatelor, etc.;
 stăpânirea subiectului tratat;
 aşteptarea oportună.
4. Planificarea unei lecţii tactice:
a) Obiectivul central – ce urmează să înveţe cursanţii?
b) Introducere
 evidenţierea scopului principal al lecţiei
 recapitularea lecţiei anterioare, dacă este cazul

37
 c) Faza I – prezentarea conţinutului iniţial, în care de obicei profesorul vorbeşte şi
cursanţii ascultă
d) Faza II – schimbarea activităţii
 lucrul pe grupe
 exerciţii individuale
 exerciţii cu mai multe variante
 rezolvarea problemelor, etc.
e) Faza III – răspunsul cursanţilor la faza a II-a şi întrebări, dacă este cazul.
f) Faza IV – concluzii:
 clarificări
 sesiuni viitoare (anunţare, programare)

Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate

Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate constă în formarea şi
dezvoltarea în rândul populaţiei, începând de la vârstele cele mai fragede, a unei
concepţii şi a unui comportament igienic, sanogenic, în scopul apărării sănătăţii,
dezvoltării armonioase şi fortificării organismului, adaptării lui la condiţiile mediului
ambiental natural şi social, cât şi al participării active a acesteia la opera de ocrotire a
sănătăţii populaţionale. În acest sens, este necesară formarea unei opinii de masă,
fundamentată ştiinţific, faţă de igiena individuală şi colectivă, faţă de alimentaţie,
îmbrăcăminte, muncă şi odihnă, faţă de utilizarea raţională a timpului liber şi a factorilor
naturali de călire a organismului, faţă de evitarea factorilor de risc, precum şi a modului de
solicitare a asistenţei medicale şi a diferitelor mijloace de investigaţie şi tratament.
Educaţia pentru sănătate trebuie să fie optimistă şi convingătoare, să se
caracterizeze printr-o exprimare accesibilă, comprehensibi1ă, printr-un caracter ştiinţific,
prin utilizarea unor tematici şi tehnici specifice categoriei de populaţie căreia i se
adresează.
Educaţia pentru sănătate la nivelul şcolii reprezintă una dintre principalele căi de
promovare a cunoştinţelor corecte privind diferite aspecte ale sănătăţii şi totodată de
formare a atitudinilor şi deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil şi
sănătos. În multe ţări educaţia pentru sănătate este obligatorie în şcoli, începând din clasa
întâi până într-a douăsprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare programe şi
materiale didactice adecvate vârstei.
Există mai multe argumente ce pot fi aduse în favoarea realizării educaţiei pentru
sănătate în randul populatiei:
- educaţia pentru sănătate vizează nu numai transmiterea catre populatie a unui bagaj
informativ corect din punct de vedere ştiinţific, cât mai ales crearea unor comportamente
individuale sănătoase, a unor atitudini ce corespund idealului educaţional;

38
 - unul dintre elementele esenţiale pentru dezvoltarea impactului dorit este iniţierea şi
realizarea programelor de educaţie pentru sănătate la vârste cât mai tinere. Asupra unei
persoane deja formate, adulte, astfel de activităţi au întotdeauna un impact mai redus decât
acţiunile similare, realizate la vârste mai timpurii;
- proiectele pilot realizate până în prezent în diferite judeţe ale ţării au demonstrat
succesul şi receptivitatea tinerilor pentru acest tip de iniţiative;
- nu în ultimul rând, impactul semnificativ al acestor activităţi a fost demonstrat deja în
alte state, prin studii şi cercetări competente, autorizate.
Accentul a fost pus pe domeniile Igienă personală şi Sănătatea alimentaţiei,
precum şi domeniile Noţiuni elementare de anatomie, Activitate şi odihnă, Sănătatea
mediului, Educaţie rutieră
Să nu uităm nici o clipă că ,,sănătatea este cea mai de preţ avuţie” şi să le oferim
elevilor noştri, pe lângă cheia care deschide taina cititului şi scrisului, şi cheia care să le
ofere un stil de viaţă sănătos.

CONCLUZII

Stabilind liniile directoare ale strategiei "SANATATEA PENTRU TOTI IN

SECOLUL XXI", Organizatia Mondiala a Sanatatii postuleaza: "unul dintre drepturile
fundamentale ale fiintei umane este acela de a dispune de cea mai buna stare de sanatate pe
care este capabila sa o atinga".

In perspectiva politicilor de sanatate europene, obiectivele medicinii preventive

(conform strategiei "Sanatatea Pentru Toti pana in anul 2000") devin astfel:
"A da viata anilor" prin controlul morbiditatii si al incapacitatilor,
"A da sanatate vietii" prin promovarea sanatatii,
"A da ani vietii" prin reducerea numarului deceselor premature si prin cresterea sperantei
de viata la nastere.

Timp indelungat medicina s-a aflat si, de fapt, inca se mai afla cu fata spre boala si
spre omul suferind. Sa previi imbolnavirea, sa tratezi boala, sa recuperezi bolnavul -
acestea sunt dezideratele fundamentale ale oricarei practici medicale. Deoarece omul este
dominat de nelinistea bolii si nu de apararea sanatatii, medicina cunoaste mai bine boala
decat sanatatea, iar programele medicale sunt orientate mai degraba spre patologie decat
spre ocrotirea starii de sanatate. In ultimele decenii insa, alaturi de medicina clasica, a carei
principala misiune este de a se ocupa de omul bolnav, a aparut notiunea de medicina a
sanatatii sau a omului sanatos, notiune nascuta din insasi conditiile vietii moderne, care
pun organismul in fata unor noi termeni de solicitare si implicit de adaptare. Mediul in care
traim este intr-o continua schimbare si, din pacate, adeseori nu in folosul si in profitul
sanatatii. Cum foarte plastic se exprima LEVI (1998), " ucigasii moderni" sunt:

39
 Noi insine, prin poluarea mediului.
Noi insine, prin obiceiurile noastre daunatoare sanatatii.
Noi insine, prin acceptarea existentei unor conditii sociale inadecvate.
Obiectivul principal al promovarii sanatatii, de la nivelul individului si macrogrupului
familial pana la nivelul societatii (si, prin extensie, la nivelul intregii umanitati) este tocmai
modificarea comportamentelor, obiceiurilor si traditiilor pentru a le face favorabile
sanatatii.
Prin investitii si activitati, promovarea sanatatii actioneaza asupra determinantilor
starii de sanatate pentru a crea cele mai mari castiguri pentru sanatatea oamenilor, pentru
asigurarea respectarii drepturilor umane, pentru a crea un capital social si demografic,
scopul principal fiind de a creste durata medie a sanatatii si de a micsora diferentele in
acest domeniu dintre tari si dintre diferite grupuri.
Modificarea comportamentelor si atitudinilor este insa un proces de durata, implicand
un demers educativ laborios. Obisnuintele comportamentale (alimentare, igienice, de viata
sexuala, etc.) trebuiesc urmarite in dinamica lor, uneori ani de-a randul, pentru a se putea
trage concluzii valabile in privinta formarii, fixarii si consolidarii acestora. Ca atare, in
cercetarea educationala urmarirea "produsului finit" este dificil de realizat. Tocmai pentru
ca este vorba de o "investitie in timp" - cum foarte sugestiv o denumeste O.M.S. – eficienta
educatiei pentru sanatate se materializeaza in mod lent, cu o scadenta mai indepartata.
Investitiile in acest domeniu sunt insa deosebit de rentabile, ele fiind incomparabil mai
reduse si totodata mai utile decat cheltuielile efectuate in scopuri terapeutice.
Educatia pentru sanatate este in esenta un furnizor de valori orientative necesare
sanatatii, tineretii si vietii, individul uman fiind receptiv la informatia pe care o primeste in
aceasta directie.
De ce totusi continua oamenii sa fumeze?
De ce persista obiceiurile alimentare nesanatoase?
De ce promiscuitatea sexuala se extinde vertiginos?
Raspunsurile la aceste intrebari sunt situate la intersectia stiintelor medicale cu cele
socio-umane (psihologie, sociologie, pedagogie, antropologie culturala chiar). Studiile
interdisciplinare pun in evidenta faptul ca primind informatii, sfaturi si indicatii despre care
de fapt stie ca sunt spre folosul si binele sau - motiv pentru care le si accepta - individul
pare a li se si opune in acelasi timp, fie si numai deoarece demersurile sanogenetice ar
putea totusi ramane fara un rezultat palpabil (cel putin pe termen scurt). De regula, in
domeniul sanatatii, indivizii nu pot prcepe cu promptitudine beneficiile pe care le aduc
modificarile comportamentale. In definitiv este vorba de o "investitie" pe termen lung si
fara avantaje imediat vizibile si care, de cele mai multe ori, constituie o piedica pentru
satisfacerea unor placeri si comoditati adanc inradacinate.
Educatia pentru sanatate va trebui sa devina tot mai mult un instrument eficient de
profilaxie, cu o utilizare sistematica a mijloacelor, tehnicilor si metodelor necesare
dezvoltarii unor conduite sanogenetice responsabile, in vederea atingerii idealului de
sanatate individual si comunitar.

40
 Pastrarea sanatatii si lupta contra bolilor se inscriu printre cele mai vechi preocupari
ale omului. De altfel cuvantul sanatate care evoca o stare atat de pretioasa fiecaruia apare
frecvent in vorbirea curenta nelipsind aproape niciodata cu ocazia urarilor de bine.
Scrisorile stramosilor nostri romani se incheiau de obicei cu urarea : vale (fi sanatos).
Sanatatea nu este numai o problema individuala, ci priveste tot atat de mult societatea in
intregime ‘sanatatea nu este totul, dar fara sanatate totul este nimic’ (Schopenhauer).
OMS a dat o definitie oficiala a sanatatii formulata astfel : ‘sanatatea este acea stare de
complet bine fizic, mintal si social si nu consta numai in absenta bolii sau a infirmitatii’.
Intr-o frumoasa exprimare, un mare endocrinolog (N. Pende) descoperea urmatoarele 4
armonii in organismul sanatos : ‘sanatatea este armonia functiunilor, asa cum frumusetea
este armonia formelor corpului, asa cum adevarata bunatate este armonia sentimentelor
etice si adevarata intelepciune este armonia intelectului’.
Pe plan bio-medical, progresele extraordinare facute in ultimele decenii au permis o
explorare mult mai aprofundata a starii de sanatate. Dispunem astazi de posibilitati de
investigatie mult mai fine si mult mai precise, care depasesc cu mult simturile noastre
comune de apreciere, pt. descoperirea cat mai precoce a starilor anormale, a devierilor de la
sanatate. Introducerea unor tehnici noi au facut ca organismul uman sa devina din ce in ce
mai transparent si accesibil explorarilor morfologice cele mai fine cu detectarea celor mai
mici modificari anatomice prin : tomografie comuterizata (scanner) care ne reda tot
organismul uman in sectiuni anatomice de 1-3mm. Tot atat de utile sunt : ultrasonografia
(ecografie), scintigrafia, rezonanta magnetica nucleara etc. Putem explora, vazand in direct
tot interiorul tubului digestiv sau al arborelui traheobronsic cu ajutorul fibroscoapelor. Alte
progrese tehnice de explorare sunt tehnici de bio-chimie si histochimie, teste imunologice
complexe, electronoscopie, metode rapide de efectuare a analizelor.
Dispunem deci de metode pentru decelarea starii de sanatate intr-un sens mult mai
profund, mai perfectionat si mai precoce. De aceea, nu mai putem avea siguranta absoluta
ca suntem deplin sanatosi, atat cat constatam prin simturile noastre. Putem afirma uneori,
cu deplina sinceritate, ca ne simtim sanatosi, desi, in realitate, am deviat deja de la
echilibrul optim al functiilor organismului caracteristice sanatatii. Poate ca avea oarecare
dreptate scriitorul Jules Romains cu paradoxul sau: “oamenii sanatosi sunt acei oameni
bolnavi care se ignora”.
Nu este suficient sa spunem : ‘nu am simtit nimic’ sau ‘nu m-a durut nimic’pentru a
ne incredinta ca suntem sanatosi. Cele mai rele boli sunt cele care nu incep cu dureri. Apoi
exista boli,care se manifesta la inceput prin simptome foarte discrete, greu sesizabile si
care nu sunt luate in seama de un om ocupat. Asa se intampla cu
HTA,arterioscleroza,hepatopatiile cronice, boli pe care numai un examen medical periodic
atent le poate descoperi. Deseori medicii se afla in situatia neplacuta de a descoperi aceste
boli in stare inaintata, dupa ce simptomele lor de inceput au scapat cu totul posibilitatilor
pacientului de a le sesiza prin autoexaminare. ‘cunoaste-te pe tine insuti’, spune un vechi
aforism grecesc, si totusi, cat de departe suntem inca fata de acest fapt intelept.
Iata deci ca ceea ce intelegem de obicei prin sanatate deplina, poate sa nu mai
corespunda starii reale stiintifice,datorita fie imperfectiunii posibilitatilor noastre de a ne
41
analiza, fie neatentiei cu care trecem peste unele simptone, sau chiar neglijentei cu care
obisnuim sa le inregistram si sa luam masuri. In acest mod se dezvolta o mare HTA pana la
obosirea inimii (insuficienta cardiaca) sau la aparitia unui AVC (hemoragie cerebrala).
Chiar si neglijarea tratamentului unor carii dentare constitue un exemplu tot atat de rau,
deoarece treptat se ajunge la pierderi mari dentare, necesitatea de proteze ori producerea
unor infectii cu punct de plecare dentar.
Multe probleme de sanatate depind insa si de modul de viata, de cultura medicala a
populatiei, cum ne menajam sanatatea, cum ne hranim, de igiena muncii fizice si psihice,
de modul cum ne odihnim si ne organizam timpul liber, de modul cum traim si respectam
mediul ambiant. Exista factori nocivi care tin si de unele aspecte ale vietii moderne :
sedentarismul, recurgerea la o hrana abundenta si prea mult rafinata, obezitatea, abuzul de
medicamente ca : purgativele (ex : ciocolax, carbocif), analgezicele, antipireticele,
antireumatice (ex : aspirina, piramidon, algocalmin) ; accidentele de circulatie, suferintele
create de zgomotul citadin, poluarea aerului in orase, adaptarea insuficienta la conditiile
vietii urbane, fumatul tutunului, abuzul de bauturi alcoolice sunt exemple de conditiile
nocive pt. sanatate, de factorii de risc, caracteristice epocii actuale. Spunea un mare
cardiolog scandinav : ‘experienta a aratat ca homo sapiens nu este totdeauna o creatura
rationala si nu se lasa usor lipsit de dorinta sa si de placeri, chiar cand acestea constitue o
amenintare pentru sanatatea sa’.
De aici se nasc marile probleme de sanatate si anume patologia actuala predominanta
a secolului : bolile cardio-vasculare, tumorile, bolile de nutritie si digestie, bolile psihice,
patologia prin medicamente, bolile reumatice, bolile alergice, alcoolismul, tabagismul,
consum de droguri, bolile infectioase etc.
Nu mai incape nici o indoiala ca medicina moderna va devenii din ce in ce mai mult
preventiva, indreptandu-se spre o medicina a omului sanatos.
Astfel :
• In medicina copilului orientarea spre prevenire se va amplifica si mai mult, incepand mult
mai devreme, prin sfaturi pt. o procreare normala. Vom constientiza mama de consultetia
genetica prenatala si de importanta alaptarii la san pt. a avea un copil sanatos. Laptele de
mama este alimentatia ideala pentru nou nascut si sugarul pana la 5 luni, deoarece este
alimentul cel mai complet, lipsit de microbi, se poate digera bine deoarece contine fermenti
sau enzime, ferindu-l astfel de aparitia unor tulburari digestive si asigurand dezoltarea
armonioasa si starea de sanatate a sugarului.
• In domeniul bolilor de rinichi un obiectiv important va fi prevenirea insuficientei renale
cronice.
• In medicina interna orientarea majora va fi spre prevenirea bolilor cronice cu caracter
degenerativ : arterioscleroza, cardiopatia ischemica, reumatismul degenerativ. Pt.aceasta
bolnavul:
- se va prezenta periodic la medic;
- va evita eforturile utile, emotiile;
- va face exercitii recomandate de medic;
- va respecta repausul la pat;
42
- nu va consuma bauturi alcoolice;
- va evita frigul, curentii de aer, umezeala si temperaturile ridicate;
- va lua cu regularitate medicamentele prescrise.;
• In domeniul nutritiei : prevenirea obezitatii si a diabetului, prin :
- evitarea stresului si sedentarismului;
- evitarea traumelor psihice;
- alimentatie corespunzatoare;
- evitarea abuzului de medicamente;
- respectarea regulilor de igiena;
- suprimarea consumului de cafea si tutun, etc.
• In domeniul bolilor infectioase : prevenirea hepatitelor, antraxul, toxiinfectia alimentara,
boli diareice acute prin:
- respectarea cu strictete a regulilor de igiena personala si in gospodorie (in cazul
antraxului vor fi efectuate vaccinarile la animale);
- spalarea mainilor inainte de masa si dupa folosirea toaletei;
- utilizarea unei vesele curate;
- pastrarea alimentelor acoperite ferindu-le de contactul cu muste, gandaci sau rozatoare si
la temperaturi scazute;
- interzicerea consumului apei de suprefata (lacuri, rauri, parauri);
- dezinfectarea periodica a toaletelor din locuinte si cele din localuri publice;
- vaccinari periodice;
Profilaxia nu mai poate fi redusa numai la metodele ei mai vechi cum ar fi :
prezentarea la vaccinari contra bolilor infectioase, trebuie sa ne bazam pe o profilaxie
activa, pe participarea intregii populatii la obiectivele medicinii preventive, prin
respectarea regulilor de viata care asigura sanatatea, protectia mediului inconjurator,
dobandirea unei culturi medicale.
Medicina omului sanatos urmareste sa intervina activ in apararea sanatatii prin :
• Promovarea masurilor de igienizare a mediului inconjurator a localitatilor in care traieste
si munceste omul, pt. a face acest mediu cat mai favorabil sanatatii
• Formarea unor deprinderi igienice (educatia igienica) la fiecare persoana, folosind toate
mijloacele de cultura si educatie, incepand cu scoala, reviste, carti. Intr-un sens mai larg,
formarea unei culturi sanitare, ceea ce incearca sa fie si lucrarea de fata ca o contributie la
acest important obiectiv. Sanatatea nu se vinde in farmacii, ci se asigura prin deprinderi
igienice : igiena alimentara, igiena muncii fizice, igiena muncii intelectuale etc ;
• Imbunatatirea conditiilor de mediu la loculm de munca si aplicarea tuturor masurilor care
privesc protectia muncii ;
• Aplicarea unui complex de masuri pentru dezvoltarea normala, fizica si mintala a
copiilor, incepand cu supravegherea femeii in timpul sarcinii si continuand cu cea a
copilului si a adolescentului ;
• Punerea in valoare a culturii fizice (gimnastica, sport) a excursiilor si a vietii in aer liber,
folosirea factorilor naturali de intarire a organismului: aer, soare, munte, mare ; Exercitiile
fizice reduc stresul, ne ajuta sa ne mentinem greutatea indeala, sa ne mentinem mobili, fac
43
ca inima noastra sa functioneze mai bine si ne ajuta la scaderea nivelului colesterolului si a
TA. De asemenea ne protejeaza impotriva unor imbolnaviri serioase ca : bolile de inima,
diabetul si comotia cerebrala.
• Promovarea unei alimentatii rationale, stiintifice, cu combaterea atat a exceselor
alimentare,cat si a subnutritiei, a dezechilibrului in utilizarea tuturor factorilor nutritivi a
prepararii greoaie ori complicate a alimentelor, erori care pot sa duca la boli de nutritie si
ale tubului digestiv.
• Masuri de depistare precoce a unor anormalitati si tendinte morbide inainte ca acestea sa
se exprime prin suferinte si boala declarata.
O asistenta devine din ce in ce mai mult un consilier pentru toate activitatile umane
care pot afecta sanatatea, un consilier al sanatatii. Sfatul sau va trebui ascultat in toate
problemele care privesc mediul inconjurator si unde pot aparea factori de risc pt. sanatatea
omului. Sanatetea este mai mult decat o problema pur medicala : ea angajaza raspunderea
intregi societati.
Asa cum spunea Paul Valery ‘medicina inseamna toate stiintele in serviciul omului’.

10 puncte pe care educatorii ar trebui sa le puna in aplicare sunt insirate mai

jos:
1. Ar trebui sa invatam oamenii sa fie autentici, sa fie constienti de marginile lor
interioare si sa asculte vocea interioara a simturilor.
2. Ar trebui sa invatam oamenii sa depaseasca conditia culturii lor si sa devina cetateni
ai lumii.
3. Ar trebui sa ajutam oamenii sa-si descopere vocatia in viata, chemarea lor, soarta lor,
destinul lor. Acestea sunt in special focalizate spre gasirea carierei si a partenerului
adecvat.
4. Ar trebui sa invatam oamenii ca viata este pretioasa, ca este prilej de bucurie sa ai
experiente in viata, si daca oamenii vor cauta sa vada partile bune si vesele in toate
situatiile, aceasta va ridica valoarea vietii.
5. Trebuie sa acceptam persoana asa cum este ea si sa o ajutam sa-si invete natura
interioara. Din cunostiinte reale asupra aptitudinilor si limitelor, noi putem sti pe ce
sa ne bazam, ce potential este intr-adevar acolo.
6. Trebuie sa cautam sa satisfacem nevoile de baza ale persoanei. Acestea includ
nevoile de siguranta, de apartinere la cineva si de stima.
7. Trebuie sa reimprospatam constiinta, invatand persoana sa aprecieze frumosul si
lucrurile bune in natura si in viata.
8. Trebuie sa invatam oamenii ca abandonul complet este rau si controlul este bun. Sa
cauti sa imbunatatesti calitatea vieti in toate domeniile este tot o forma de control.
9. Ar trebui sa invatam oamenii sa treaca de problemele minore si sa puna accentul pe
problemele majore din viata. Acestea includ probleme de nedreptate, de durere, de
suferinta si moarte.

44
 10.Trebuie sa invatam oamenii sa fie buni alegatori. Ei trebuie sa aiba o practica buna in
a face alegeri.

« Trebuie sa stim ce nu trebuie sa facem pentru noi insine » si in acest scop o buna
cultura sanitara are o valoare incomensurabila

Programul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii 

Sănătate pentru Toţi în Secolul 21
Politica Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru următorii 20 de ani, în vederea asigurării
condiţiilor necesare tuturor oamenilor de a Obţine şi Menţine cel mai înalt nivel posibil de
Sănătate de-a lungul pe toata Viaţa.Politica Sănătate21 a Departamentului European al 
OMS conţine următoarele elemente principale:

1 .Scop  Unic şi Constant este atingerea Potenţialului Maxim de Sănătate pentru toţi
Europenii.

2. Căi Principale pentru atingerea Obiectivului:Promovarea şi Protejarea Sănătăţii

Oamenilor pe tot cursul Vieţii,Reducerea Incidenţei şi Suferinţelor provocate de Bolile şi
Accidentele grave.

3 Valori de Bază care formează fundamentul etic al Politicii de Sănătate:Sănătatea ca

Drept Fundamental al fiecărui OM. Echitatea în Sănătate şi Solidaritatea în Acţiune între
Ţări, Grupuri de oameni din fiecare Ţară şi între Sexe în cadrul Grupului. Participarea ( cu
gestionarea contribuţiilor şi costurilor ) a tuturor oamenilor, grupurilor, comunităţilor,
instituţiilor, organizaţiilor şi sectoarelor la dezvoltarea serviciilor de sănătate.

4 Strategii Principale de Acţiune pentru a asigura Susţinerea Ştiinţifică, Economică,

Socială şi Politică a Implementării programului Sănatate21:

Strategii Multisectoriale pentru a implica toţi Factorii care afectează Sănătatea.

Programe şi Investiţii pentru Promovarea Sănătăţi şi Îngrijirea Clinică bazate pe

Eficienţă dovedită a acestora.;

O Asistenţă Primara de Sănătate Integrată la nivel Familiar şi Orientată Comunitar

alături de un Sistem Spitalicesc Flexibil. Un Partenariat Extins (Familie, Şcoală, Loc de
Muncă, Comunitate Locală şi Ţară) în Participarea la toate Procesele de Promovarea şi

45
Îngrijirea Sănătăţii atât la Stabilirea Deciziilor cât şi la Implementarea şi Gestionarea
Costurilor acestora.

21 Obiective care stau la  baza Politicilor de Sănătate în toate Ţările Europei pe
următorii 20 de Ani şi vor fi folosite la Evaluarea Anuală a Progreselor realizate de fiecare
Ţară în Îmbunătăţirea şi Protejarea Sănătăţii tuturor Cetăţenilor alături de  Reducerea
Riscurilor de Îmbolnăvire:

1. Solidaritate pentru sănătate între toate Ţările din Europa prin Partajarea Viziunii,
Resurselor, Cunoaşterii şi Expertizei la nivel European.
2. Echitate în Sănătate prin Reducerea Inechităţilor între diferitele Grupuri Umane
folosind Politici, Legislaţie şi Activităţi specifice.
3. Un Început Sănătos în Viaţă prin Investiţii Sociale şi Economice în Viaţa Părinţilor
şi Familiilor, acces la Servicii de Reproducere şi Sănătatea Copilului.
4. Sănătatea Tinerilor prin Asigurarea unui mediu Fizic, Social şi Economic Sigur şi
Susţinător folosind Cooperarea dintre Serviciile de Sănătate, Educative şi Sociale.
Acestea trebuie să lucreze împreună pentru a contracara cauzele unei Imagini de
Sine proastă a Tinerilor, îmbunătăţirea capacităţii lor de a Coopera cu Situaţiile
Stresante din viaţa lor şi pentru a construii şi menţine relaţii sociale, răspunzând la
cerinţele lor psihosociale. Este necesară o Evaluare periodică a Stării de Sănătate a
Copiilor şi Adolescenţilor, inclusiv a Sănătăţii lor Emoţionale.
5. Îmbătrânire Sănătoasă prin asigurarea Locuinţei, Venitului şi altor necesităţi
destinate Îmbunătăţirii Autonomiei şi Productivităţii Sociale folosind Promovarea şi
Protecţia Sănătăţii pe tot timpul Vieţii. Serviciile de Sănătate şi Sociale la nivel
comunitar trebuie să-i ajute persoanele în vârstă să devine mai Active şi să se
Ajute Singure;
6. Îmbunătăţirea Sănătăţii Mentale prin Adaptarea Condiţiilor de Lucru şi Viaţă
pentru a obţine şi întării un Sens al Coerenţei şi al Relaţiilor Sociale, concomitent cu
creşterea Capacităţii de a Coopera cu Situaţiile şi Evenimentele Stresante Pentru
cei care au Afecţiuni Mentale se propun creşterea Calităţilor Serviciilor de Sănătate
Mentală.
7. Reducerea Bolilor Transmisibile prin Eradicarea sau Eliminarea  Poliomelitei, Pojar
şi Tetanos Neonatal folosind Monitorizarea agreată Internaţional, Imunizare şi
Strategii de Control;
8. Reducerea Bolilor Netransmisibile prin Prevenirea şi Controlul Factorilor de Risc al
acestora folosind noi Politici de Sănătate Publică inclusiv noua Mişcare Europeană
pentru un Stil de Viaţă Sănătos ( Reversarea Globală a celor 5 Pandemici Majori );
9. Reducerea  Vătămărilor provocate de Violenţă şi Accidente prin acordarea unei
atenţii deosebite Siguranţei şi Coeziunii Sociale la Locul de Muncă şi în
Comunităţile Umane;

46
 10.Un Mediu Fizic Sănătos şi Sigur prin Planuri Naţionale şi Regionale referitoare la
Mediu şi Sănătate folosind Instrumente Legale şi Economice pentru reducerea
Deşeurilor şi Poluării;
11.O Viaţă Sănătoasă prin activităţi de sprijinire a Opţiunilor Sănătoase în Nutriţie,
Exerciţii Fizice şi Sexualitate + Cooperare cu Stresul. Oamenii trebuie să poată să-
şi dezvolte şi utilizeze întregul potenţial pentru avea o viaţă economică, socială şi
mentală mulţumitoare. Este necesară realizarea unei Infrastructuri Eficiente prin
care cele mai noi Informaţii despre Sănătate să fie puse la dispoziţia oamenilor
prin Cursuri şi Informare Continuă.
12.Reducerea Răului provocat de Alcool, Droguri şi Tutun prin Strategii de Prevenire
a Dependenţelor şi Tratare a celor Dependenţi. Sunt necesare Strategii
Educaţionale destinate îmbunătăţirii Stilului de Viaţă şi a Stării de Bine,
ajutându-i pe oameni să-şi Gestioneze mai bine Viaţa şi să aibă Opţiuni
Sănătoase.
13.Stabilimente pentru Sănătate prin Mecanisme Multisectoriale de a face Locuinţele,
Şcolile, Locurile de Muncă şi Oraşele mult mai Sănătoase;
14.Responsabilitate Multisectorială pentru Sănătate prin Evaluarea Impactului asupra
Sănătăţii a tuturor Sectoarelor din Viaţa şi Activitatea Umană; 
15.Un Sistem de Sănătate care Integrează Serviciile de Sănătate Primară a
Familiilor şi Comunităţilor cu un Sistem Spitalicesc Flexibil;
16.Gestionarea Calităţii Îngrijirilor Medicale prin folosirea Eficienţei Dovedite a
Îngrijirilor Medicale în Programele de Dezvoltare a Serviciilor de Sănătate;
17.Finanţarea Serviciilor de Sănătate şi Alocarea Resurselor prin Creşterea
Acoperirii Universale, Solidarităţii Naţionale şi Sustenabilităţii, alături de o Alocare
a unor Resurse Financiare Suficiente Nevoilor de Sănătate Prioritare;
18.Dezvoltarea Resurselor Umane pentru Promovarea şi Îngrijirea Sănătăţii prin
punerea la Baza Educaţiei pentru Sănătate a acestor principii, iar Profesioniştii din
Sănătatea Publică să acţioneze ca Iniţiatori cheie şi Avocaţi ai Sănătăţii de la
Comunitatea Locală până la nivel Naţional;
19.Cercetarea şi Cunoaşterea din Sănătate să fie orientată către nevoile Prioritare ale
acestor Obiective, oferind Mecanismele Practicii Medicale folosind Cercetarea
Ştiinţifică;
20.Mobilizarea Partenerilor din Sănătate prin realizarea unor Coaliţii şi Acţiuni
reunite in Promovarea şi Refacerea Sănătăţii, cu Identificarea şi Evaluarea
beneficiilor mutuale ale Investiţiilor în acest domeniu;
21.Politici şi Strategii destinate Sănătăţii pentru Toţi să fie Formulate şi Implementate
de la Nivel Naţional la Nivel Local implicând Sectoare şi Organizaţii Semnificative
având la bază aceste 21 Obiective.

J. Fabre şi Th. Krafft au afirmat că: „dacă secolul al XIX-lea a fost pentru medicina
diagnosticului, secolul al XX-lea este al terapeuticii, secolul al XXI-lea va fi al
profilaxiei”. În acest context, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a elaborat încă de la
47
sfârşitul deceniului al 8-lea al secolului XX şi continuând în deceniul al 9-lea, numeroase
programe înglobate într-unul general, denumit „Sănătate pentru toţi”, care include măsuri
de limitare a riscurilor pentru sănătate. Câteva din aceste programe ale Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii sunt: „Şomaj, sărăcie şi starea de sănătate”, „Educaţia publică şi
informaţia pentru sănătate”, „Promovarea stării de sănătate”, „Fumatul”, „Prevenirea şi
controlul abuzului de alcool şi droguri”.
A fi nursă înseamnă:
 să nu fii niciodată plictisită
 să fii deseori frustată
 să fii înconjurată de probleme
 să ai multe de făcut şi atât de puţin timp
 să porţi o responsabilitate foarte mare şi să ai puţină autoritate
 să intrii în vieţile oamenilor şi să marchezi o diferenţă
 unii te vor binecuvânta, alţii te vor blestema
 vei vedea oameni (copii) în starea lor cea mai proastă şi în starea lor cea mai
bună
 nu vei înceta niciodată să fii uluită de capacitatea oamenilor, de a iubi, de a
îndura şi de curajul lor
 vei vedea viaţa începând şi ... sfârşindu-se
 vei reputa victorii triunfătoare şi eşecuri devastatoare
 vei plânge mult
 vei râde mult
 vei şti ce înseamnă să fii om şi să fii uman.
Cu dragoste şi încredere, înainte!
(Pro – Nurse, Washington. D.C. USA).

48