Razboaiele daco-romane

Primul Razboi Daco-Roman:

Pe tot parcursul secolului I, strategia politicii romane dicta că amenințările din partea
statelor vecine Imperiului să fie eliminate cât mai repede. În ciuda unei oarecare cooperări de
natură diplomatică cu Domițian, după o invazie anulată, Decebal a continuat să se opună
Romei. Regatul Dac rămăsese prin urmare considerat la Roma ca o puternică amenințare. În
acea perioadă, Roma avea de luptat cu problemele financiare provocate de campaniile de
cucerire din Europa, în parte datorate conținutului redus de aur din monedele romane stabilit
de împăratul Nero. Zvonurile confirmate despre aurul dacic și despre alte bogații ale acestei
țări au contribuit și ele la conflictul romano-dac. Alt motiv a fost cel al poziției strategice a
Daciei. Ca urmare, noul împărat Traian, el însuși un soldatși tactician experimentat, a început
pregătirile pentru un război decisiv împotriva Daciei.
La 25 martie 101, împăratul Traian a părăsit Roma și s-a îndreptat cu forțele romane spre
Moesia Superior, ce reprezenta baza de pornire a operațiilor militare, după pregătiri de trei
ani. Pentru a facilita concentrarea trupelor și legăturile cu Pannonia, a întreprins lucrări. Pe
malul drept al Dunării, în clisura Cazanelor, a ordonat tăierea unui drum în stâncă. Pentru a
ușura legăturile pe Dunăre, împiedicate de cataractele de la Porțile de Fier, a ordonat săparea
unui canal de-a lungul malului drept, între localitățile Șip și Carâtaș din Serbia.
Armata romană era alcătuită din patru legiuni panonice: I, II Adiutrix, XIII și XIV Germina,
două legiuni moesice din Moesia Superior: IV Flavia și VII Claudia, trei legiuni moesice din
Moesia Inferior: I Italica, V Macedonica, XI Claudia, și altele aduse de la Rin, în total fiind
13-14 legiuni (70 000 de soldați), plus trupele auxiliare că alae și cohortele, dar și formațiuni
etnice din rândul altor popoare că mauri, palmireni, asturi. Operațiunile de debarcare erau
menținute de flota dunăreană, Classis Flavia Moesica. În total, numărul celor care participau
la forța de invazie era de 150 000 de oameni. Comanda trupelor a fost încredințată unor
generali și ofițeri veterani, ca Iulius Sabinus, Terentius Scaurinus, Iulius Quadratus Bassus,
care vor fi guvernatorii Daciei.
Armata dacilor era alcătuită din 50 000 de soldați, din călăreți ce luptau cu arcuri și pedestrași
înarmați cu paloșe curbe - siccae, săbii drepte sau curbe - falces, și aveau că stindard
balaurul-draco.
Decebal s-a coalizat cu bastarnii și sarmatii, ba chiar a trimis în dar un sclav regelui Parthiei,
Pacorus al II-lea. A trimis soli la nord de Marea Neagră, la sarmați, roxolani și alani pentru a
le cere sprijinul.
Armata romană a traversat un pod de vase pe Dunăre după ce au ieșit din poartă cetății
Viminacium, traversând Banatul spre Tibiscum. O a doua coloană a armatei a pătruns în
Dacia la Dierna-Orșova, înaintând pe valea Cernei și a Timișului, întâlnind prima coloana la
Tibiscum. A treia coloană a pătruns prin Drobeta, traversând pe sub munți pe la Cătune,
Vartu și Porceni, , urcând apoi pasul Vălcan până la Sarmizegetusa. Erau construite castre,
drumuri și poduri pentru a menține siguranță armatei.
Armata romană înainta fără incidente, iar Decebal s-a decis să-i aștepte într-un loc prielnic, la
Tapae, unde dacii și-au stabilit tabăra. Conform lui Cassius Dio, Traian primește un sol care îi
aduce o ciupercă mare pe care scria cu litere latine că romanii să se retragă. Traian a refuzat
dur și a continuat înaintarea. Bătălia decisivă s-a desfășurat la Tapae . Dacii au rezistat în față
ofensivei romane, dar, la izbucnirea unei furtuni, aceștia, considerând-o un semn de la zei, au
hotărât să se retragă.Din cauza apropierii iernii, Traian a hotărât să aștepte primăvară pentru
a-și continua ofensiva asupra Sarmizegetusei. Decebal se retrage spre un cuib de vulturi din
munți și rezistă în cetățile întărite cu ziduri de piatră. Unele cetăți sunt ocupate de romani.
În iarna 101-102, Decebal a organizat o diversiune. A trimis trupe dacice împreună cu
sarmați, roxolani și burii germanici asupra Dobrogei. Atacurile au surprins garnizoanele
romane, iar invadatorii prăduiesc. Traian ordonă participarea la lupta numai a auxilierilor
germani. Armata dacă, împreună cu roxolanii și iazigii, a traversat Dunărea înghețată, dar,
deoarece nu era destul de frig, gheața s-a rupt sub greutatea lor și mulți au murit în apa
înghețată. Traian a plecat cu armata din munți, urmându-i pe daci în Moesia. O prima
ciocnire a avut loc în timpul nopții, cu pierderi nesemnificative de ambele părți, și fără un
rezultat decisiv. Călăreții roxolani sunt înfrânți. Fiind atacați de pretutindeni, dacii sunt
învinși.
Bătălia s-a desfășurat la Adamclisi pe locul unde împăratul va fonda "Orașul Victoriei",
purtând numele de Nicopolis ad Istrum. Tratativele eșuează, iar luptele se reiau. Traian a
ocupat munții intaritit și a găsit armele, mașinile de război romane și stindardul lui Fuscus.
Dacii sunt copleșiți de armata romană, mai numeroasă și dotată cu o tehnică militară adecvată
pentru asedierea cetăților. Decebal a trebuit să accepte condițiile impuse în schimbul păcii.
Condițiile păcii au fost următoarele: predarea armelor, mașinilor de război, constructorilor,
dezertorilor, distrugerea zidurilor cetăților, retragerea trupelor dacice de pe teritoriul cucerit
de romani (Banat, Oltenia), Decebal să devină rege clientelar al Romei, se pierdea politică
externă independenta. Traian și-a staționat o oaste romană la Sarmizegetusa, precum și în
castre din Banat, Țara Hațegului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în sud-estul
Transilvaniei. Adevărata intenție a lui Traian era să transforme Dacia într-o provincie, și
astfel, i-a ordonat arhitectului Apollodor din Damasc să construiască un pod de piatră peste
Dunăre, intre Drobeta și Pontes, două castre. Decebal se pregătea în taină pentru revanșă,
inarmandu-și forțele și reconstruindu-și cetățile. A trimis soli la regele parților, precum și la
marcomani, cvazi, carpi și costoboci, bastarni, sarmați și roxolani, cerând sprijin.Se
estimează că cel mai probabil dacii au avut mai puțin de 20.000 de oameni capabili de luptă
împotriva invaziei.
Al Doilea Razboi Daco-Roman:
Decebal nu respectase acordul, și astfel, Senatul l-a decretat pe Decebal din nou ca
"inamic al Romei", iar Traian a pornit cu generalii la un nou război. Trupele romane au
părăsit Roma la 4 iunie 105, îmbarcându-se la Brundisium. Traian este întâmpinat de o solie
dacă, care îi cere pace. Traian nu acceptă condițiile impuse de regele dac. Decebal însuși a
întins o cursa trupelor romane, gata să-l ucidă pe împărat, trimițând dezertori în Moesia.
Decebal l-a capturat pe comandantul unei legiuni, Longinus, și l-a obligat să mărturisească
planurile împăratului. Longinus nu i-a dezvăluit nimic, iar Decebal a trimis din nou o solie
împăratului pentru a cere bani și înapoierea teritoriilor în schimbul eliberării lui Longinus.
Traian i-a răspuns prin vorbe îndoielnice că nici nu-l prețuiește, dar nu dorea să-l piardă, dar
nici să-l scape cu sacrificii mari. Longinus se otrăvește, nu înainte să trimită o scrisoare plină
de rugăminți prin intermediul libertului lui Traian. Decebal făgădui lui Traian că-i va da în
schimbul libertului trupul lui Longinus și zece prizonieri. Traian refuză să-l trimită pe libert
înapoi. Ostilitățile au reizbucnit. Decebal cere pace după ce a observat că mulți nobili-comati
daci au trecut de partea romanilor. Traian și trupele romane au traversat Dunărea pe podul
construit. În vara anului 105, romanii au atacat Dacia în mai multe direcții: din vest, prin
Banat până spre Valea Mureșului și pe valea Apei Orașului; dinspre sud, de la Drobeta, prin
pasul Vâlcan, și apoi, pe valea Oltului. Ultimele cetăți sunt treptat cucerite în vara anului 106,
printre care și Sarmizegetusa, unde apărătorii rezistă cu înverșunare. Primul atac a fost
respins de apărătorii daci. Romanii au bombardat orașul cu armele lor de asediu și, în același
timp, au construit o platforma pentru a ușura intrarea în cetate. Ei au încercuit orașul și cu un
zid circumvallatio. În cele din urmă, romanii au distrus conductele de apă ale Sarmizegetusei
și au obligat pe daci să se predea înainte că să dea foc la oraș. Forțele romane au reușit să
între în incinta sacră dacică, unde l-au salutat pe Traian că împărat și apoi au nivelat (distrus)
întreagă cetate. Legiunea a IV-a Flavia Felix a staționat acolo pentru a păzi ruinele
Sarmizegetusei. Ca urmare a încheierii asediului, Bicilis, un apropiat al lui Decebal, și-a
trădat regele și a condus pe romani la comoara dacică, ascunsă sub râul Sargetia.
Decebal și cei scăpați din încercuire sunt urmăriți. Decebal și mulți dintre oamenii săi au
scăpat de legiuni în timpul asediului. Ei au fugit spre est, probabil spre fortificația de la
Ranisstorum, a cărui localizare exactă nu se mai știe astăzi, doar pentru a fi prinși de către
cavaleria romană. Cunoscând tratamentul adesea brutal pe care îl sufereau prizonierii de
război luați de romani, se sinucide, în timp ce era urmărit de cavaleria romană, printre aceștia
fiind veteranul Tiberius Claudius Maximus. Acesta l-a decapitat. Capul lui Decebal și mâna
să dreapta au fost apoi duse lui Traian. Romanii au reorganizat Dacia că pe o provincie
romană și au construit o altă capitală la o distanță de 40 kilometri de vechea Sarmizegetusa.
Acest centru a fost numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Pierderile
suferite în acest război de către daci au fost uriașe, dar armata romană a avut și ea pierderi
semnificative în timpul cuceririi Daciei. Romanii distrug cetățile și sanctuarele lor pentru a
înăbuși orice rezistență. Victoria împotriva dacilor a fost sărbătorită cu fast la Roma.