Aspecte Contabile Și Fiscale Privind Imobilizarile Corporale Și Deprecierea Acestora

Cuprins
Pagina
Introducere........................................................................................................................... 3
Capitolul I : Aspecte generale privind imobilizările corporale ……………..................
6
1.1. Imobilizările corporale – definiţii şi delimitări........................................................ 6
1.1.1. Clasificarea imobilizărilor corporale............................................................. 7
1.2. Evaluarea, reevaluarea şi deprecierea imobilizărilor corporale.......................... 11
1.2.1. Evaluarea imobilizărilor corporale................................................................ 11
1.2.2. Reevaluarea imobilizărilor corporale.............................................................14
1.2.3. Deprecierea imobilizărilor corporale..............................................................16
Capitolul II : Aspecte fiscale privind imobilizările corporale.........................................
23
2.1. Fiscalitate – definiţii şi delimitări.............................................................................23
2.2. Noţiunea de valoare fiscală...................................................................................... 23
2.3. Amortizarea imobilizărilor corporale conform Codului Fiscal.............................. 24
2.4. Impozite şi taxe aferente imobilizărilor corporale................................................... 30
2.4.1. Impozitul pe clădiri......................................................................................... 30
2.4.2. Impozitul pe teren........................................................................................... 33
2.5. Aspecte fiscale privind finanţarea imobilizărilor corporale................................ 35
2.5.1. Finanţarea prin leasing.................................................................................. 35
2.5.2. Finanţarea prin subvenţii............................................................................... 38
Capitolul III : Studiu de caz privind imobilizarile corporale la S.C. Imotrust S.A......
40
3.1. Prezentarea societății comerciale Imotrust S.A....................................................... 40
3.2. Organizarea compartimentului financiar-contabil................................................. 41
3.3. Contabilitatea operațiilor privind imobilizările corporale....................................... 43
3.3.1. Contabilitatea terenurilor și amenajărilor de teren...................................... 43
3.3.2. Contabilitatea construcțiilor.......................................................................... 47
3.3.3. Contabilitatea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animale și
plantații...................................................................................................................................49
3.3.4. Contabilitatea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a
valorilor umane și materiale și alte active corporale...........................................................
62
Concluzii...............................................................................................................................
64
Bibliografie...........................................................................................................................
68
Anexe....................................................................................................................................
72
Introducere
De-a lungul timpului, exploratorii domeniului contabil au transformat contabilitatea

într-o disciplină utilă care îmbină într-o perfectă armonie teoria abstractă cu realitatea
fenomenelor pe care le studiază. Apărută din necesitatea cunoaşterii şi gestiunii patrimoniului,
în scopul conservării şi dezvoltării acestuia, contabilitatea se conduce si organizează de orice
unitate patrimonială.
Contabilitatea este un instrument de cunoaştere, gestiune, şi control al patrimoniului şi

al rezultatelor obţinute care asigură înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea şi
păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului şi al rezultatelor obţinute, atât
pentru necesităţile firmei, cât şi în relaţiile acesteia cu asociaţii sau acţionarii, clienţii,
furnizorii, băncile, organele fiscale şi alte persoane fizice şi juridice.
Contabilitatea este adesea numită "limba afacerilor".Acest limbaj poate fi considerat

un sistem care furnizează infomaţii esenţiale despre activitatea economico-financiară a unei
entităţi, informaţii utile diferitelor persoane sau grupuri în luarea de decizii. Ea asigură tehnici
pentru culegerea şi prelucrarea datelor si limbajul pentru comunicarea acestor date
utilizatorilor, persoanelor interesate.
Fiscalitatea trebuie analizată nu numai din perspectivă statică, ci şi dinamică. Prin

utilizarea sa ca instrument al deciziilor politice, fiscalitatea este în acelaşi timp generatoare şi
rod al politicii fiscale. Adică face să funcţioneze diferite tehnici şi mecanisme de prelevare a
impozitelor şi taxelor în scopuri politice, economice şi/sau sociale.
Luarea în discuţie a fiscalităţii este importantă şi necesară, întrucât, din modul în care
acesta este construită şi funcţionează, se pot desprinde concluzii referitoare la presiunea
fiscală, politica fiscală şi eficienţa implicării puterii publice în viaţa economică şi socială a
unei societăţi.
Fiscalitatea, urmăreşte realizarea obiectivelor politicii economice şi ale celei sociale

ale statului.
Sistemul contabil al agenţilor economici şi planul de conturi general care a fost

adoptat cu data de 1 ianuarie 1994 a creat posibilitatea de a se urmării stabilirea şi achitarea
obligaţiilor fiscale pe fiecare categorie de impozit sau taxa. Prin urmare, în prezent , nu sunt
necesare evidenţe paralele cu contabilitatea pentru stabilirea relaţiilor cu bugetul de stat sau
bugetele locale, fiind necesare doar suporturile de informaţii şi documentele justificative care
se înregistrează în conturile sintetice şi analitice.
Astfel rezultă necesitatea unei temeinice pregătiri a contabililor pentru stăpânirea până
la detaliu a legilor şi normelor fiscale tot aşa cum aparatul fiscal trebuie să-şi însuşească
formele de înregistrare contabilă, conţinutul şi funcţiunea conturilor care influenţează
decontările cu bugetul public naţional.
Din multitudinea de structuri patrimoniale ce fac obiectul reflectării în contabilitatea

financiară am ales analiza imobilizărilor corporale deoarece, aceste active constituie baza
tehnică a agenţilor economici producători, fără de care n-ar putea avea loc nici o activitate
economică.
Imobilizările corporale ocupă ponderea cea mai mare în totalul activelor imobilizate,
lucru explicabil prin contribuţia lor hotărâtoare la asigurarea potenţialului tehnico-productiv al
unităţii.
Lucrarea abordează problematica propusă prin restângerea aspectelor teoretice în

favoarea celor directe legate de practica contabilă în concordanţă cu Standardele
Internaţionale de Contabilitate şi cu Reglementările contabile din ţara noastră.Pornind de la
acest aspect, în conţinutul lucrării sunt integrate elemente semnificative din reglementări şi
standarde precum şi din Ordinul nr.3055/2009 al Ministerului Finanţelor Publice.
Contabilitatea, operând în relaţia cu fiscalitatea cu principii, reguli, norme şi

reglementări proprii, are interesul ca acestea să fie acceptate de fiscalitate în reflectarea
„fidelă” a patrimoniului, rezultatului şi situaţiei financiare.
Regulile şi normele contabile conduc la reglementări specifice privind:
- folosirea regimurilor de amortizare;

- calculul şi înregistrarea ajustărilor pentru depreciere;
- folosirea regimurilor privind evaluarea patrimoniului;
- înregistrarea cronologică şi sistematică, sintetică şi analitică;
- tehnici de inventariere;
- modul de reflectare a situaţiilor financiare.
Toate aceste reguli şi norme contabile sunt reglementate prin texte de lege care
graviteză în jurul Legii Contabilităţii.
Cât priveşte relaţia contabilitate – fiscalitate privind deprecierea activelor aceasta
vizează cele două forme de depreciere constatate prin sistemele de amortizare, pentru
deprecierile ireversibile, şi sistemul ajustărilor, pentru deprecierile reversibile.
Abordarea relaţiei dintre contabilitate şi fiscalitate privind amortizarea îşi găseşte

expresia în sistemul de evaluare a imobilizărilor amortizabile, în regimurile de amortizare cât
şi în gradul de deductibilitate a amortizării la determinarea profitului impozabil.
În practică se utilizează atât amortizarea din punct de vedere contabil, cât şi cea din
punct de vedere fiscal. Amortizarea contabilă se calculează pe baza unui plan de amortizare
întocmit pentru intervalul cuprins între data punerii în funcţiune a imobilizărilor corporale şi
data recuperării integrale a valorii de intrare a acestora.
Amortizarea fiscală se calculează pe baza duratelor normale de funcţionare stabilite în

Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, începând
cu luna următoare celei în care imobilizarea corporală amortizabilă este pusă în funcţiune.
Problema amortizării este de fapt subordonată impozitării profitului. Este cunoscut

faptul că, amortizarea împreună cu rezultatul net definesc capacitatea de autofinanţare a
întreprinderii şi orice mişcare la nivelul amortizării generează efecte inverse asupra
impozitului pe profit.
Regula fiscală precizează cheltuielile ce se deduc din venituri în scopul determinării

bazei de calcul pentru impozitul pe profit.
Sumele aferente amortizării imobilizărilor se repartizează asupra fiecărui exerciţiu

financiar pe perioada de utilizare a imobilizărilor, după metode diferite. Utilizarea unei
metode sau alta de amortizare duce la înregistrarea de cheltuieli cu amortizarea diferite, care
influenţează calculul bazei de impozitare a profitului, în condiţiile în care amortizarea şi
profitul sunt elementele de bază ale capacităţii de finanţare.
Indiferent de regimul de amortizare adoptat, este necesar ca acesta să fie utilizat cu

consecvenţă fără a fi condiţionat de nivelul rentabilităţii întreprinderii sau de consideraţiile
fiscale, astfel încât să se asigure comparabilitatea rezultatelor întreprinderii de la un exerciţiu
la altul. În perioada contabilă în care se schimbă metoda, efectul trebuie cunatificat şi
prezentat, iar motivul schimbării trebuie menţionat.
Capitolul I
ASPECTE GENERALE PRIVIND IMOBILIZĂRILE
CORPORALE
1.1 Imobilizările corporale – definiţii şi delimitări
Imobilizările corporale reprezintă active care îndeplinesc următoarele condiţii:
a. sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de

servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
şi
b. sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.1
În literatura de specialitate, imobilizările corporale mai sunt denumite şi imobilizări

materiale sau active fixe tangibile.
Norma internaţională de contabilitate care face referire în mod direct la imobilizările

corporale este IAS 16 "Imobilizări corporale". Standardul defineşte investiţiile materiale ca
fiind imobilizări corporale. Noţiunea de investiţiepoate fi concretizată în achiziționarea
bunurilor de capital (clădiri, utilaje, echipamente etc.), în vederea producerii de bunuri și
servicii pentru consumul viitor. Acceptiunea cea mai des întâlnita pentru definirea investiţiei
este aceea decheltuială sau plasament de sume băneşti la un moment iniţial, pentru a obţine
efecte ulterioare.
Cadrul general al IASB descrie criteriile pentru recunoaşterea elementelor ca active,

astfel că, imobilizările corporale sunt recunoscute ca activ atunci când:
a. este posibilă generarea către întreprindere de beneficii economice viitoare aferente

activului, şi
b. costul activului poate fi evaluat în mod credibil.
O entitate satisface primul criteriu, prin estimarea gradului de certitudine a fluxului

beneficiilor economice viitoare pe baza evidenţei disponibile la momentul recunoaşterii. Este
1
OMFP 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, publicat in M Of., Partea I, nr. 766 din 10
noiembrie 2009. Capitolul II, Sectiunea 8 “Reguli de evaluare” – 8.2.3 “Imobilizari corporale”, pct. 92.
necesar să se stabilească dacă activul va contribui, direct sau indirect, la generarea fluxurilor
de numerar de către întreprindere.
Al doilea criteriu este uşor de satisfăcut, deoarece preţul de achiziţie al unui activ, şi
orice costuri auxiliare de achiziţie sunt, în mod normal, uşor identificabile.
1.1.1 Clasificarea imobilizărilor corporale
În cadrul imobilizărilor corporale se cuprind:
- Terenuri şi amenajări de terenuri;

- Imobilizări corporale de natura mijloacelor fixe;
- Imobilizări corporale în curs de execuţie;
- Avansuri acordate pentru imobilizările corporale.
a) Terenurile - sunt întinderi limitate de pământ, deţinute de entităti pentru realizarea

activităţilor de bază şi auxiliare. 2 Acestea sunt evidenţiate pe următoarele grupe: terenuri
agricole, terenuri silvice, terenuri fără construcţii, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu
construcţii şi altele.
Din punct de vedere contabil, se face distincţie între terenul propriu-zis şi amenajările
de teren, datorită regimului financiar diferit al celor 2 categorii. Şi anume, terenurile nu se
amortizează.
Amenajările de teren - reprezintă investiţiile efectuate pentru punerea în valoare a

terenurilor, lacurilor, bălţilor, iazurilor şi a altor lucrări similare şi se concretizează în
racordări la regia electrică, îndiguiri, împrejmuiri, drumuri şi cai de acces. Amenajările de
teren se amortizează.
b) Mijloacele fixe -reprezintă orice imobilizare corporală, care este deţinută pentru a fi
utlizată în producţia sau livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriată
terţilor sau în scopuri administrative, dacă are o duratănormală de utilizare mai mare de un an
şi o valoare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului.3
2
Dumitrean, E., Scortescu, Gh., Toma, C., Berheci, I., Mardiros, D., Contabilitate financiara I, Vol. I, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2002, p. 112.
3
Legea nr. 571/2003 coroborata cu HG 44/2004 privind Codul fiscal cu normele metodologice de aplicare, Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr 14 din 2 aprilie 2014,Titlul I "Dispozitii generale”, Cap III, art. 7, alin. 1, pct 16.
Potrivit prevederilor hotărârii nr 276/2013, începând cu 1 iulie 2013, valoarea minimă
de intrare a mijloacelor fixe, stabilită în condiţiile art. 3, alin. 2, lit. a) din Legea nr. 15/1994
privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, este de 2.500 lei.
Conform Planului de conturi general, prevăzut în OMFP 3055/2009 cap. IV, pct 329,
mijloacele fixe se împart în 3 grupe principale:
1. Construcţii;
2. Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii, care cuprind:
- Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru);
- Aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare;
- Mijloace de transport;
- Animale şi plantaţii.
3. Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale
şi alte active corporale.
Sunt, de asemenea, considerate mijloace fixe amortizabile:4
a. investiţiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere,
concesiune, locaţie de gestiune, asociere în participaţiune şi altele asemenea;
b. mijloacele fixe puse în funcţiune parţial, pentru care nu s-au întocmit formele de
înregistrare ca imobilizare corporală; acestea se cuprind în grupele în care urmează a
se înregistra, la valoarea rezultată prin însumarea cheltuielilor efective ocazionate de
realizarea lor;
c. investiţiile efectuate pentru descopertă în vederea valorificării de substanţe minerale
utile, precum şi pentru lucrările de deschidere şi pregătire a extracţiei în subteran şi la
suprafaţă;
d. investiţiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare
realizate în scopul îmbunătăţirii parametrilor tehnici iniţiali şi care conduc la obţinerea
de beneficii economice viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;
e. investiţiile efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor
aparţinând domeniului public, precum şi în dezvoltări şi modernizări ale bunurilor
aflate în proprietate publică;
f. amenajările de terenuri;
4
Guvernului nr 14 din 2 aprilie 2014,Titlul II "Impozitul pe profit”, Cap II, art. 24, alin. 3.
g. activele biologice, înregistrare de către contribuabilii care aplică reglementările
contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară.
Nu sunt considerate mijloace fixe:5
a. motoarele, aparatele şi alte subansambluri ale mijloacelor fixe, procurate în scopul

înlocuirii componentelor uzate cu ocazia reparaţiilor de orice fel, care nu modifică
parametrii tehnici iniţiali ai mijlocului fix;
b. sculele, instrumentele şi dispozitivele speciale ce se folosesc fie la fabricarea anumitor
produse în serie, fie la executarea unei anumite comenzi, indiferent de valoarea şi de
durata lor de funcţionare normală;
c. construcţiile şi instalaţiile proviziorii;
d. animalele care nu au îndeplinit condiţiile pentru a fi trecute la animale adulte,
animalele de îngrăşat, păsările şi coloniile de albine;
e. pădurile;
f. investiţiile efectuate pentru realizarea lucrărilor miniere din afara perimetrilor de
exploatare, precum şi cele pentru foraj, executate pentru explorări, prospecţiuni
geologice şi geofizice, forajele pentru alimentarea cu apă, care nu au dat rezultate,
sondele situate în gaz-capul unor zăcăminte de ţiţei, precum şi sondele de cercetare
geologică, care au pus în evidenţă acumulări de hidrocarburi, dar care, din motive
geologico-tehnice şi economice obiective, nu pot fi exploatate;
g. prototipurile, atâta timp cât servesc ca model la executarea producţiei de serie, inclusiv
seria zero, sau sunt supuse încercărilor în vedere omologării la producător;
h. echipamentul de protecţie şi de lucru, îmbrăcămintea specială, precum şi accesoriile de
pat, indiferent de valoarea şi de durata lor de utilizare.
Există posibilitatea să se înregistreze mijloace fixe care sănu îndeplinească din punct
de vedere contabil cele două condiţii:de a avea o durată de viaţă mai mare de un an, şi o
valoare diferită de plafonul minim recunoscut din punct de vedere fiscal.
Astfel că, dacă un agent economic achiziţionează active de natura mijloacelor fixe cu
valoare de până la 2500 lei, are posibilitatea să înregistreze:6
5
Legea nr.15/1994privind amortizarea capitalului imobilizat in actvie corporale si necorporale, publicat in M Of., nr.242 din 31 mai 1999,
Cap. I, art. 6.
6
Guvernului nr 14 din 2 aprilie 2014,Titlul II "Impozitul pe profit”, Cap II, art. 24, alin. 17.
- fie o achiziţie de materiale de natura obiectelor de inventar pe care le poate da în
consum, la data achiziţiei;
- fie să înregistreze achiziţia în categoria de active imobilizate, ţinând cont de natura
acestora, şi amortizează activele pe durata normată de utilizare.
c) Imobilizările corporale în curs de execuţie – se referă la cele imobilizări care nu

sunt terminate, aflându-se în diferite faze de execuţie, la cele finalizate dar nerecepţionate,
devenind ulterior imobilizări corporale, precum şi la avansurile acordate pentru aceste
categorii de imobilizări.
1.2 Evaluarea, reevaluarea şi deprecierea imobilizărilor corporale
1.2.1 Evaluarea imobilizărilor corporale7
Evaluarea reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii care constă în măsurarea

valorică a activelor, datoriilor, capitalului propriu, veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor
financiare. Ca procedeu al metodei contabilităţii, evaluarea este strâns legată de celelalte
procedee, a căror aplicare este condiţionată de exprimarea valorică a operaţiilor economice.
Imobilizările corporale sunt evaluate în următoarele momente:
1. evaluarea imobilizărilor în momentul intrării în întreprindere (la data recunoaşterii în

contabilitate);
7
noiembrie 2009. Capitolul II, Sectiunea 8 “Reguli de evaluare” – 8.1. “Reguli generale de evaluare”.
2. evaluarea imobilizărilor la data inventarierii;
3. evaluarea imobilizărilor în momentul închiderii exerciţiului financiar;
4. evaluarea imobilizărilor în momentul ieşirii din întreprindere (în momentul încetării
recunoaşterii în contabilitate).
1. Evaluarea imobilizărilor corporale în momentul intrării în întreprindere poate îmbrăca

următoarele forme:
a) Cost de achiziţie pentru imobilizările corporale intrate în patrimoniu prin achiziţie de la

terţi, format din următoarele elemente:
- preţ de achiziţie sau cumpărare (înscris în factura furnizorului);

- cheltuieli de transport aprovizionare;
- alte cheltuieli accesorii, directe, pentru punerea în funcţiune a imobilizărilor (exemplu:
construirea de fundaţii);
- taxele şi impozitele nedeductibile;
- reducerile comerciale primite.
b) Cost de producţie pentru imobilizările obţinute prin producţie sau construcţie proprie,
format din:
- costuri directe de producţie (materii prime, materiale, salarii directe etc.);

- costuri indirecte de producţie (cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor),
imputate raţional asupra costului de producţie, în funcţie de gradul de activitate a
mijlocului fix;
- opţional, costurile cu dobânzile, diferenţele de curs valutar şi alte cheltuieli bancare
aferente creditelor de finanţare a imobilizărilor obţinute prin producţie proprie.
c) Valoarea actuală pentru imobilizările primite cu titlu gratuit (donaţii, subvenţii) estimată
în funcţie de preţul pieţei, starea bunului (uzat sau nou) şi utilitatea sa.
d) Valoarea de aport sau de utilitate pentru imobilizările primite ca aport în natură la

capitalul social, estimată de către evaluatori potrivit preţului pieţei. Indiferent de forma sub
care se prezintă, valoarea stabilită în momentul primei recunoaşteri se numeşte valoare de
intrare (valoare contabilă sau valoare la cost istoric).
Imobilizările corporale rămân înregistrate în contabilitate la această valoare pe toată
durata existenţei lor în întreprindere, cu excepţia cazurilor de reevaluare, când valoarea
reevaluată devine noua valoare de intrare.
2. Evaluarea imobilizărilor la data inventarierii
Momentul inventarierii este, de fapt, momentul în care activele unei întreprinderi sunt
măsurate şi exprimate atât în unităţi de măsură fizice, cât şi în unităţi monetare. În momentul
inventarierii se determină valoarea de inventar, adică o valoare actuală sau de utilitate a
imobilizării.
Pentru imobilizările corporale supuse amortizării, se calculează valoarea netă

contabilă, scăzând din valoarea contabilă de intrare amortizarea calculată şi înregistrată până
la data inventarului.
3. Evaluarea imobilizărilor în momentul închiderii exerciţiului financiar
Momentul închiderii exerciţiului financiar se concretizează, din punct de vedere

contabil, în întocmirea bilanţului contabil, ca document contabil de sinteză. În bilanţ,
elementele entităţii sunt înscrise la valoarea bilanţieră. În vederea determinării ei, se compară
valoarea contabilă netă cu valoarea de inventar. Rezultatul acestei comparaţii poate conduce
la :
- un plus de valoare care, conform principiului prudenţei, nu se înregistrează în

contabilitate. În această situaţie, valoarea bilanţieră a imobilizării este egală cu
valoarea netă contabilă;
- un minus de valoare care, conform principiului prudenţei, se consemnează într-un
supliment de amortizare în cazul deprecierii ireversibile (de exemplu, mijloace fixe
inutilizabile, propuse pentru casare) sau provizioane (reduceri) pentru deprecierea
imobilizărilor dacă deprecierea este reversibilă (de exemplu, lipsa de utilitate a
acestora pentru întreprindere în momentul inventarierii).
4. Evaluarea imobilizărilor în momentul încetării recunoaşterii
Încetarea recunoaşterii în contabilitate a imobilizărilor are drept valoare de referinţă

valoarea de intrare a imobilizărilor. Este important de precizat dacă imobilizarea a fost sau nu
integral amortizată. În cazul unei imobilizări integral amortizate (a cărei valoare a fost integral
suportată pe cheltuieli), amortizarea este egală cu valoarea contabilă.
În cazul unei imobilizări incomplet amortizate, este necesară suportarea pe cheltuieli a

valorii rămase neamortizată. În această situaţie, amortizarea înregistrată plus cheltuiala
(reprezentând partea neamortizată) egalează valoarea contabilă de intrare, care reprezintă
valoarea de ieşirea respectivei imobilizări.
1.2.2. Reevaluarea imobilizărilor corporale8
Ca noţiune contabilă, reevaluarea constă în modificarea şi substituirea valorilor de

intrare (contabile, la cost istoric) ale elementelor patrimoniale cu valoarea lor actuală.Cu
ocazia reevaluării, se realizează comparaţia între valoarea justă şi valoarea contabilă de la data
bilanţului, a activului imobilizat în cauză.
Valoarea justă este valoarea actuală, determinată pe baza unor evaluări efectuate, de
regulă, de profesionişti calificaţi în evaluare, membri ai unui organism profesional în
domeniu.
Valoarea justă a imobilizărilor corporale este determinată, în general, plecând de la

valoarea lor de piaţă.
Valoarea contabilă a unui activ reprezintă valoarea de intrare (sau după caz, valoarea
contabilă brută stabilită în urma ultimei reevaluări) diminuată cu amortizarea şi ajustările
pentru depreciere aferente activului respectiv.
Potrivit reglementărilor în domeniu, reevaluarea se poate efectua numai în baza unei

dispoziţii legale, emisă de organele în drept. Pot face obiectul reevaluării elementele
patrimoniale de activ sub formă de imobilizări corporale şi financiare.
Metode de reevaluare în funcţie de tratamentul amortizării cumulate:

8
noiembrie 2009. Capitolul II, Sectiunea 8 “Reguli de evaluare” – 8.2.5.1. “Reevaluarea imobilizarilor corporale”.
A. Metoda valorii brute– presupune recalcularea amortizării cumulate proporţional cu
schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după
reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată (valoarea justă). Această metodă este
folosită, deseori, în cazul în care activul este reevaluat prin aplicarea unui indice;
B. Metoda valorii nete– presupune eliminarea amortizării cumulate din valoarea

contabilă brută a activului şi recalcularea valorii contabile (nete) la valoarea reevaluată a
activului (valoarea justă). Această metodă este folosită, deseori, pentru clădirile care sunt
reevaluate la valoarea lor de piaţă.
Tratamentul contabil al rezultatului reevaluării:
Dacă rezultatul reevaluării este o creştere faţă de valoarea contabilă, atunci aceasta se
tratează astfel:
- ca o creştere a rezervei din reevaluare (cont 105 “Rezerve din reevaluare”) dacă nu a
existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ; sau
- ca un venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea recunoscută anterior la acel
activ.
Dacă rezultatul reevaluării este o descreşterea valorii contabile, aceasta se tratează

astfel:
- ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare

nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare); sau
- ca o scădere a rezervei din reevaluare cu minimul dintre valoarea acelei rezerve şi
valoarea descreşterii, iar eventuala diferenţă rămasă neacoperită se înregistrează ca o
cheltuială.
Valoarea contabilă brută rezultată din reevaluare este atribuită activului, în locul
costului de achiziţie/de producţie sau al oricărei alte valori atribuite înainte acelui activ.
Regulile privind amortizarea se vor aplica activului având în vedere valoarea

determinată în urma reevaluării, începând cu exerciţiul financiar următor celui pentru care s-a
efectuat reevaluarea. Dacă o imobilizare corporală complet amortizată mai poate fi folosită,
cu ocazia reevaluării acesteia i se stabileşte o nouă valoare şi o nouă durată de utilizare
economică, corespunzătoare perioadei estimate a se folosi în continuare.
1.2.3. Deprecierea imobilizărilor corporale
Imobilizările, ca urmare a folosirii în procesul de producţie, sau chiar, ca urmare a

trecerii timpului, suferă anumite deprecieri. Aceste deprecieri pot fi:
- ireversibile, care îmbracă forma amortizării;

- reversibile, caz în care apar ajustările pentru deprecierea sau pierderea de valoare a
imobilizărilor.
A. Deprecierea ireversibila
Amortizarea este definita de IAS 16 Imobilizari corporale ca fiind” alocarea

sistematica a valorii amortizabile a unui activ pe intreaga sa durata de viata utila”.
Exista trei puncte de vedere din care poate fi tratata amortizarea, si anume:
- din punct de vedere contabil, amortizarea reprezinta reducerea valorii unui activ
imobilizat, ca urmare a deprecierii prin utilizarea lui de catre entitate, intr-o anumita
perioada de timp, a actiunii factorilor naturali, a concurentei, progresului tehnic sau a
altor cauze.
- din punct de vedere economic, amortizarea reprezinta diminuarea valorii unui element
de activ care rezulta din depreciere si care solicita pregatirea si inlocuirea acestuia cu
unul nou.
- din punct de vedere financiar, amortizarea reprezinta principala componenta a
capacitatii de autofinantare.
Potrivit reglementarilor din tara noastra, amortizarea se stabileste prin aplicarea cotelor
de impozitare asupra valorii de intrare a imobilizarilor corporale.9
De reţinut, că pentru mijloacele fixe concesionate, închiriate sau date în locaţie de

gestiune se calculează amortizarea aferentă de către agenţii economici care le au în
proprietate. Aceasta se regăseşte, după caz, în redevenţa anuală, în contravaloarea chiriei şi
respectiv în cheltuielile de locaţie.10
Amortizarea se calculează pentru marea majoritate a imobilizărilor corporale, excepţie

făcând cele care nu suferă deprecieri prin utilizare sau datorită factorilor naturali şi uzurii
morale.
Nu se amortizează terenurile si imobilizările în curs, cu unele excepţii.
Pentru calcularea amortizării imobilizărilor corporale se ţine seama de următoarele

elemente:
- valorile de intrare a imobilizărilor;

- durata de viaţă economică utilă a imobilizărilor;
- regimul sau metoda de amortizare utilizată.
În conformitate cu IAS 16 valoarea de intrare, sau costul activului, reprezintă „suma

plătită în numerar sau echivalente de numerar, ori valoarea justă a altor contra prestaţii
efectuate pentru achiziţionarea unui activ la data achiziţiei sau construcţiei acestuia”.
La calculul amortizării trebuie să se ţină seama si de valoarea reziduală, altfel spus, de

valoarea pe care o întreprindere estimează că o va obţine pentru un activ la sfârşitul duratei de
viaţă utile a acestuia, după deducerea prealabilă a costurilor de cesiune previzionate.
Astfel, valoarea amortizabilă se determină deducând din valoarea contabilă (de intrare)
a activului valoarea reziduală a acestuia, ceea ce duce la diminuarea amortizărilor şi deci la
creşterea rezultatului exerciţiului. În practică, majoritatea întreprinderilor consideră valoarea
reziduală nesemnificativă şi ca urmare o ignoră la calculul amortizării .
Valoarea amortizabilă a unei imobilizări trebuie să fie în mod sistematic repartizată pe

durata ei de utilizare .
9
noiembrie 2009. Capitolul II, Sectiunea 8 “Reguli de evaluare” – 8.2.3., art. 110, alin. 1.
10
noiembrie 2009. Capitolul II, Sectiunea 8 “Reguli de evaluare” – 8.2.3., art. 111, alin. 1.
Durata de viaţa economică utilă reprezintă durata de utilizare a activului, respectiv în
care exploatarea acestuia aduce profit, sau altfel spus, veniturile realizate sunt mai mari decât
cheltuielile necesare pentru funcţionare.
Durata de viaţă economică utilă reprezintă:11
- fie perioada în cursul căreia intreprinderea planifică să utilizeze bunul;

- fie numărul de unităţi de producţie pe care ea speră să le obţină prin folosirea activului
în cauză.
Amortizarea nu are la bază, în mod obligatoriu anii de utilizare. Ea poate să fie bazată,
de asemenea, pe date fizice (numărul de piese produs, numărul de kilometri de parcursi, etc).
În România durata amortizarii se stabileşte pe baza unui catalog, care cuprinde toate
mijloacele fixe şi pentru fiecare mijloc fix în parte, durate normale de funcţionare. Acest
catalog este stabilit şi revizuit periodic de către Guvern.
Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează pe baza unui plan de amortizare, de

la data punerii în funcţiune a acestora şi până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare,
conform duratelor de utilizare economică şi condiţiilor de utilizare a acestora.
Entităţile amortizează imobilizările corporale utilizând unul din următoarele regimuri

de amortizare:12
- amortizarea liniară;
- amortizarea degresivă;
- amortizarea accelerată.
1. Amortizarea liniară
Constă în repartizarea uniformă a valorii de intrare a mijloacelor fixe asupra

cheltuielilor de exploatare, proporţional cu numărul de ani ai duratei normale de funcţionare a
mijloacelor fixe.
11
noiembrie 2009. Capitolul II, Sectiunea 8 “Reguli de evaluare” – 8.2., art. 68, alin. 3.
12
noiembrie 2009. Capitolul II, Sectiunea 8 “Reguli de evaluare” – 8.2.3., art. 112.
Anuitatea, sau suma anuală a amortizării, se determină după formula:
Amortizarea anuală= Valoarea de intrare (Vi)/ Durata normală de utilizare (DN);
Iar cota procentuala va fi k= 100/DN. Deci, amortizarea se va calcula, prin aplicarea

cotei medii anuale de amortizare, la valoarea de intrare a mijloacelor fixe.
Acest regim de amortizare este cel mai des folosit, dat fiind faptul ca presupune: un
calcul simplu, influenţarea uniformă a cheltuielilor exerciţiilor şi de asemenea, acest sistem
sta la baza calculelor pentru celelalte metode de amortizare.
2. Amortizarea degresivă
Constă în multiplicarea cotelor procentuale de amortizare liniară cu un coeficient,

prevăzut de lege, care diferenţiază în funcţie de durata de viaţă admisă în mod curent pentru
bun, astfel:
- 1,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix de amortizat, este între doi şi
cinci ani;
- 2,0, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix de amortizat este între cinci şi
zece ani;
- 2,5, dacă durata de normală de utilizare a mijlocului fix este mai mare de zece ani;
Se obţin astfel cotele de amortizare degresive corespunzătoare.
Amortizarea degresivă se calculează diferit, faţă de regimul liniar de amortizare, astfel,

pentru primul an de funcţionare, amortizarea anuală degresivă se calculează, aplicând asupra
valorii de intrare, cota de amortizare degresivă corespunzătoare.
Amortizarea anuală, pentru ani următori se va calcula, prin aplicarea aceleiaşi cote de
amortizare degresivă, asupra valorii rămase de recuperat, până în anul de funcţionare în care
amortizarea anuală rezultată este egală, sau mai mică, decât amortizarea anuală determinată
prin raportul dintre valoarea rămasă de recuperat şi numărul de ani rămaşi de funcţionare.
Din acel an de funcţionare şi până la expirarea duratei normale de utilizare, unitatea

trece la amortizarea liniară, caz în care, amortizarea medie liniară anuală se va determina prin
raportarea valorii rămase de recuperat la numărul de ani rămaşi.
Regimul de amortizare degresiv se poate aplica în două variante şi anume:
- varianta (AD1), presupune un regim de amortizare fără a se ţine seama de influenţa

uzurii morale, este conform cu cele precizate anterior.
- varianta (AD2), care ia în calcul influenţa uzurii morale şi care se caracterizează prin
aceea ca permite, recuperarea valorii de intrare a mijloacelor fixe într-o perioadă mai
mică decât durata normală de utilizare. Diferenţa în ani, este dată de influenţa uzurii
morale, pentru această perioada nu se mai înregistrează cheltuieli cu amortizarea.
Această metodă se aplică doar pentru mijloacele fixe care au o durată normală de
utilizare mai mare de cinci ani. Ea presupune, în primul rând, determinarea duratei de utilizare
în care se realizează amortizarea integrală, atât cea degresivă, cât şi cea liniară. Durata de
utilizare respectivă, se determină în funcţie de durata de utilizare în regim liniar, recalculată
pe baza cotei medii de amortizare degresivă, prin scaderea acesteia din durata normală de
utilizare.
3. Amortizarea accelerată
Această metodă de amortizare presupune ca în primul an de funcţionare, să se includă

în cheltuieli de exploatare amortizarea anuală ce reprezintă 50% din valoarea de intrare a
mijlocului fix. În exerciţiile următoare, se aplică sistemul de amortizare liniară, respectiv,
amortizarea anuală se calculează la valoarea rămasă de amortizat care se raportează la
numărul de ani de utilizare rămaşi.
Pentru utilizarea regimului de amortizare accelerată este necesară aprobarea

Ministerului de Finanţe, în care scop, agenţii economici trebuie să depună o documentaţie de
fundamentare, pe baza căreia se stabileşte un punctaj în funcţie de care se eliberează
aprobarea. Această documentaţie cuprinde o serie de informaţii, grupate astfel:
- date de prezentare: venituri din exploatare, cifra de afaceri, capitalul propriu, capitalul
permanent, activele corporale, activele circulante, cheltuieli de exploatare, profit brut,
profit net;
- indicatori de eficienţă economică: rata capitalului propriu şi capitalului permanent faţă
de activele fixe, rata de imobilizare a activelor fixe în totalul activelor;
- indicatori de eficienţă financiară: rata rentabilităţii financiare, rata rentabilităţii
veniturilor, a rentabilităţii resurselor.
Acest sistem de amortizare prezintă un avantaj fiscal , în sensul că în primul an

unitatea patrimonială suportă pe cheltuieli o amortizare mare, ceea ce permite constituirea
unui fond de dezvoltare însemnat, ce poate fi reinvestit prin folosirea sumelor în noi mijloace
fixe, iar în următorii ani cheltuielile cu amortizarea sunt mult mai mici.
Mai există şi alte metode de amortizare cum ar fi metoda Softy, dar pe care legislaţia
în vigoare nu le acceptă.
B. Deprecierile reversibila
Ajustările reprezintă rezerve care se constituie în exercitiile curente pe seama

cheltuielilor cu scopul de autoprotecţie, fiind destinate acoperirii riscurilor posibile, obiective
şi subiective, ce apar în perioada următoare ca urmare a deprecierii elementelor patrimoniale.
Ajustările pentru deprecierea imobilizărilor reprezintă echivalentul valoric al

deprecierilor cu caracter reversibil. Acestea se constitue, de regulă, la sfârşitul anului, când, în
urma inventarierii, se constată deprecieri reversibile ale imobilizărilor neamortizabile:
terenurile.
Spre deosebire de amortizare care, atunci când se înregistrează recuperându-se din

cheltuielile de exploatare ale exerciţiului, reprezintă o constatare a uzurii efective a
imobilizărilor, ajustările sunt cheltuieli sau pierderi previzibile, anticipate, probabile deci nu
sunt încă certe.
Mărimea acestor ajustări se stabileşte prin diferenţa dintre valoarea de intrare (mai
mare) şi valoarea actuală (mai mică), a imobilizărilor pentru care acestea se constituie,
stabilită la inventariere.
Aceste ajustări se constituie, în principiu, pentru imobilizările neamortizabile

(terenuri). Pentru imobilizările amortizabile se constituie ajustări numai atunci când, la
inventariere, se constată diferenţe în minus între valoarea de inventar şi valoarea actuală.
Constituirea şi majorarea ajustărilor se face prin majorarea cheltuielilor iar anularea

sau diminuarea acestora se face pe seama veniturilor din ajustări. Anularea ajustărilor se face
atunci când imobilizările în cauză au ieşit din patrimoniu sau când au dispărut cauzele pentru
care s-au constituit.
Cheltuielile privind ajustările pentru depreciere sunt nedeductibile (nu sunt

recunoscute din punct de vedere fiscal), iar veniturile rezultate prin anularea ajustărilor
reprezintă deduceri fiscale, adică nu se impozitează.Ajustările contribuie la realizarea
principiului prudenţei şi al independenţei exerciţiului.
Deprecierile cu caracter reversibil şi temporar ale activelor imobilizate constatate cu

ocazia inventarului, determină constituirea la închiderea exercițiului a ajustărilor pentru
deprecierea imobilizărilor. Aceste deprecieri sunt caracteristice îndeosebi imobilizărilor
neamortizabile.
Pot fi întâlnite însa și ajustări pentru deprecierea imobilizărilor amortizabile. Această

situație este reglementată și de Standardul internațional de contabilitate IAS 16, care
precizează că "dacă utilitatea unui bun sau a unui grup de bunuri este definitiv modificată ca
urmare a unei deteriorări sau a uzurii morale, valoarea sa actuală poate deveni inferioară
valorii sale nete contabile. În aceste cazuri, valoarea netă contabilă este adusă la valoarea
actuală, diferența fiind înregistrată imediat în rezultate."
La sfârșitul fiecărui exercițiu se procedează, după caz, la suplimentarea, diminuarea

sau anularea provizionului pentru deprecierea imobilizărilor. La ieșirea imobilizării din
patrimoniu, pe orice cale, se va anula și eventualul provizion pentru deprecieri atașat
imobilizării respective.
Capitolul II
ASPECTE FISCALE PRIVIND IMOBILIZĂRILE
CORPORALE
2.1 Fiscalitate – definiţii şi delimitări

Fiscalitatea reprezintă un sistem de percepere atuturor impozitelor şi taxelor provenite
de la persoane fizice şi juridice care alimentează bugetele publice. Fiscalitatea deţine locul
tradiţional cel mai important în prelevările obligatorii.
Aspectele fiscale sunt extrem de solicitante pentru profesionistul contabil având în

vedere repercusiunile pe care le au evidenţele contabile asupra obligaţiilor fiscale pe care
fiecare întreprindere sau contribuabil în particular trebuie să şi le gestioneze cu maximă
atenţie.
Interferenţele fiscale în contabilitate sunt extrem de clare astfel încât pot oferi motivele
unei relaţii directe şi necesare între contabilitatea şi fiscalitatea întreprinderii. Exemple în
acest sens sunt numeroase: evaluarea elementelor din situaţiile financiare, reevaluarea şi
amortizarea imobilizărilor corporale, tratamentul contabil şi fiscal privind: deprecierea
activelor, provizioanele, impozitul pe profit, taxa pe valoarea adaugată.
Fiscalitatea, îşi are propriile reguli mai mult sau mai puţin opozabile întreprinderii.
Costurile care antrenează reduceri de impozite întotdeauna vor fi în atenţia fiscalităţii.
2.2 Noţiunea de valoare fiscală13
Codul Fiscal defineşte valoarea fiscală drept costul de achiziţie, de producţie sau
valoarea de piaţă a mijloacelor fixe dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, la data
intrării în patrimoniul contribuabilului, utilizată pentru calculul amortizării fiscale, după caz
(cost de intrare). În valoarea fiscală se includ şi reevaluările contabile efectuate potrivit legii.
Potrivit normelor contabile, reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea

justă de la data bilanţului. În cazul în care se efectuează reevaluări ale mijloacelor fixe
amortizabile care determină o descreştere a valorii acestora sub costul de intrare, valoarea
fiscală rămasă neamortizată se recalculează până la nivelul celei stabilite pe baza costului de
intrare.
În situaţia reevaluării terenurilor care determină o descreştere a valorii acestora sub

costul de achiziţie sau sub valoarea de piaţă a celor dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca
aport, după caz, valoarea fiscală este costul de achiziţie sau valoarea de piaţă a celor
dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, după caz.
13
Guvernului nr 14 din 2 aprilie 2014, Titlul I „ Dispozitii generale”, Cap III, art. 7, alin. 1, pct. 33, lit. c).
2.3Amortizarea imobilizărilor corporale conform Codului Fiscal14
Un punct în care se regăsesc diferenţe între normele contabile şi cele fiscale, îl

reprezintă amortizarea imobilizărilor.
Cheltuielile aferente achiziţionării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau

îmbunătăţirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin
deducerea amortizării.
Pentru imobilizările corporale care sunt folosite în loturi, seturi sau care formează un
singur corp, lot sau set, la determinarea amortizării se are în vedere valoarea întregului corp,
lot sau set. Pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată
normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se determină pentru fiecare
componentă în parte.
Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplineşte cumulativ
următoarele condiţii:
a) este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau în prestarea de

servicii pentru a fi închiriat terţilor sau în scopuri administrative;
b) are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a
Guvernului;
c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.
Sunt, de asemenea, considerate mijloace fixe amortizabile:
a) investiţiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de

închiriere, concesiune, locaţie de gestiune, asociere în participaţiune şi altele asemenea;
b) mijloacele fixe puse în funcţiune parţial, pentru care nu s-au întocmit formele
de înregistrare ca imobilizare corporală; acestea se cuprind în grupele în care urmează a
se înregistra, la valoarea rezultată prin însumarea cheltuielilor efective ocazionate de
realizarea lor;
c) investiţiile efectuate pentru descopertă în vederea valorificării de substanţe

minerale utile, precum şi pentru lucrările de deschidere şi pregătire a extracţiei în
subteran şi la suprafaţă;
14
Guvernului nr 14 din 2 aprilie 2014, Titlul II „ Impozitul pe profit”, Cap II, art. 24, alin. 1-23.
d) investiţiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor
ulterioare realizate în scopul îmbunătăţirii parametrilor tehnici iniţiali şi care conduc la
obţinerea de beneficii economice viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;
e) investiţiile efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura

celor aparţinând domeniului public, precum şi în dezvoltări şi modernizări ale bunurilor
aflate în proprietate publică;
f) amenajările de terenuri;
g) activele biologice, înregistrate de către contribuabilii care aplică reglementările

contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară.
Nu reprezintă active amortizabile:
a) terenurile, inclusiv cele împădurite;
b) tablourile şi operele de artă;
c) fondul comercial;
d) lacurile, bălţile şi iazurile care nu sunt rezultatul unei investiţii;
e) bunurile din domeniul public finanţate din surse bugetare;
f) orice mijloc fix care nu îşi pierde valoarea în timp datorită folosirii, potrivit
normelor;
g) casele de odihnă proprii, locuinţele de protocol, navele, aeronavele, vasele de

croazieră, altele decât cele utilizate în scopul realizării veniturilor;
h) imobilizările necorporale cu durată de viaţă utilă nedeterminată, încadrate astfel

potrivit reglementărilor contabile
Prin valoarea de intrare a mijloacelor fixe se înţelege:
 costul de achiziţe, pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros;

 costul de producţie, pentru mijloacele fixe construite sau produse de către
contribuabil;
 valoarea de piaţă, pentru mijloacele fixe dobândite cu titlu gratuit.
Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determină conform
următoarelor reguli:
 în cazul construcţiilor, se aplică metoda de amortizare liniară;
 în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al maşinilor, uneltelor şi instalaţiilor,

precum şi pentru computere şi echipamente periferice ale acestora, contribuabilul
poate opta pentru metoda de amortizare liniară, degresivă sau accelerată;
 în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil, contribuabilul poate opta pentru metoda
de amortizare liniară sau degresivă.
Amortizarea contabilă a imobilizărilor corporale se stabileşte prin aplicarea cotelor de

amortizare asupra valorii de intrare a imobilizărilor corporale. Amortizarea imobilizărilor
corporale se calculează pe baza unui plan de amortizare, de la data punerii în funcţiune a
acestora şi până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform duratelor de utilizare
economică şi condiţiilor de utilizare a acestora.
Amortizarea fiscală se realizează fără să se ţină seama de amortizarea contabilă,

nefăcându-se o delimitare clară între cele două proceduri.
Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează:
a) începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în

funcţiune;
b) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate din surse proprii la mijloacele fixe

din domeniul public, pe durata normală de utilizare, pe durata normală de utilizare
rămasă sau pe perioada contractului de concesionare sau închiriere, după caz;
c) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe concesionate,

închiriate sau luate în locaţie de gestiune de cel care a efectuat investiţia, pe perioada
contractului sau pe durata normală de utilizare, după caz;
d) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor, liniar,

pe o perioadă de 10 ani;
e) amortizarea clădirilor şi a construcţiilor minelor, salinelor cu extracţie în soluţie

prin sonde, carierelor, exploatărilor la zi, pentru substanţe minerale solide şi cele din
industria extractivă de petrol, a căror durată de folosire este limitată de durata rezervelor
şi care nu pot primi alte utilizări după epuizarea rezervelor, precum şi a investiţiilor
pentru descopertă se calculează pe unitate de produs, în funcţie de rezerva exploatabilă
de substanţă minerală utilă.
Amortizarea pe unitatea de produs se recalculează:
1. din 5 în 5 ani la mine, cariere, extracţii petroliere, precum şi la cheltuielile de

investiţii pentru descopertă;
2. din 10 în 10 ani la saline;
f) mijloacele de transport pot fi amortizate şi în funcţie de numărul de kilometri

sau numărul de ore de funcţionare prevăzut în cărţile tehnice, pentru cele achiziţionate
după data de 1 ianuarie 2004;
g) pentru locuinţele de serviciu, amortizarea este deductibilă fiscal până la nivelul

corespunzător suprafeţei construite prevăzute de legea locuinţei;
h) numai pentru autoturismele folosite în interesul activităţii.
Contribuabilii care investesc în mijloace fixe amortizabile destinate activităţilor pentru

care aceştia sunt autorizaţi şi care nu aplică regimul de amortizare accelerată, pot deduce
cheltuieli de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora, la data punerii în
funcţiune a mijlocului fix. Valoarea rămasă de recuperat pe durata normală de utilizare se
determină după scăderea din valoarea de intrare a sumei egale cu deducerea de 20%.
Potrivit regulii fiscale, în cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de
vedere fiscal ca proprietar, în timp ce în cazul leasingului operaţional, locatorul are această
calitate. Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către
utilizator, în cazul leasingului financiar, şi de către locator, în cazul leasingului operaţional,
cheltuielile fiind deductibile. În cazul leasingului financiar utilizatorul deduce dobânda, iar în
cazul leasingului operaţional locatarul deduce chiria (rata de leasing). Amortizarea mijloacelor
fixe care fac obiectul unui contract de leasing operaţional se calculează de finanţator, cu
posibilitatea amortizării întregii valori a mijlocului fix minus valoarea reziduală prevăzută în
contract, pe parcursul duratei contractului, dar nu mai puţin de 3 ani.
Pentru investiţiile realizate în parcurile industriale până la data de 31 decembrie 2006

se acordă o deducere suplimentară din profitul impozabil, în cotă de 20% din valoarea
investiţiilor în construcţii sau a reabilitărilor de construcţii, infrastructură internă şi de
conexiune la reţeaua publică de utilităţi, ţinând seama de prevederile legale în vigoare privind
clasificarea şi duratele normate de utilizare a mijloacelor fixe amortizabile.
Cheltuielile aferente localizării, explorării, dezvoltării sau oricărei activităţi

pregătitoare pentru exploatarea resurselor naturale se recuperează în rate egale pe o perioadă
de 5 ani, începând cu luna în care sunt efectuate cheltuielile. Cheltuielile aferente
achiziţionării oricărui drept de exploatare a resurselor naturale se recuperează pe măsură ce
resursele naturale sunt exploatate, proporţional cu valoarea recuperată raportată la valoarea
totală estimată a resurselor.
Pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determină fără a lua în

calcul amortizarea contabilă şi orice reevaluare contabilă a acestora. Câştigurile sau pierderile
rezultate din vânzarea sau din scoaterea din funcţiune a acestor mijloace fixe se calculează pe
baza valorii fiscale a acestora, care reprezintă valoarea fiscală de intrare a mijloacelor fixe,
diminuată cu amortizarea fiscală. Pentru mijloacele fixe cu valoarea contabilă evidenţiată în
sold la 31 decembrie 2003, amortizarea se calculează în baza valorii rămase neamortizate,
folosind metodele de amortizare aplicate până la această dată.
În cazul în care se înlocuiesc părţi componente ale mijloacelor fixe amortizabile cu

valoare fiscală rămasă neamortizată, cheltuielile reprezentând valoarea fiscală rămasă
neamortizată aferentă părţilor înlocuite reprezintă cheltuieli deductibile la calculul profitului
impozabil. Valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe amortizabile se
recalculează în mod corespunzător, prin diminuarea acesteia cu valoarea fiscală rămasă
neamortizată aferentă părţilor înlocuite şi majorarea cu valoarea fiscală aferentă părţilor noi
înlocuite, pe durata normală de utilizare rămasă.
În cazul în care se înlocuiesc părţi componente ale mijloacelor fixe amortizabile după
expirarea duratei normale de utilizare, pentru determinarea amortizării fiscale se va stabili o
nouă durată normală de utilizare de către o comisie tehnică sau un expert tehnic independent.
În cazul unei imobilizări corporale cu o valoare de intrare mai mică decât limita
stabilită prin hotârâre a Guvernului, contribuabilul poate opta pentru deducerea cheltuielilor
aferente imobilizării sau pentru recuperarea acestor cheltuieli prin deduceri de amortizare.
Cheltuielile aferente achiziţionării sau producerii de containere sau ambalaje, care

circulă între contribuabil şi clienţi, se recuperează prin deduceri de amortizare, prin metoda
liniară, pe durata normală de utilizare stabilită de contribuabilul care îşi menţine dreptul de
proprietate asupra containerelor sau a ambalajelor. .
Ministerul Finanţelor Publice elaborează normele privind clasificaţia şi duratele
normale de funcţionare a mijloacelor fixe.
În cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele

internaționale de raportare financiară, pentru activele imobilizate deținute pentru activitatea
proprie, transferate în categoria activelor imobilizate deținute în vederea vânzării și
reclasificate, valoarea fiscală rămasă neamortizată este valoarea fiscală dinaintea reclasificării.
Durata de amortizare este durata normală de utilizare rămasă determinată în baza

duratei normale de utilizare inițiale, din care se scade durata în care a fost clasificat în
categoria activelor imobilizate deținute în vederea vânzării.
Amortizarea fiscală se calculează începând cu luna următoare celei în care a fost

reclasificat prin recalcularea cotei de amortizare fiscală.
2.4 Impozite şi taxe aferente imobilizărilor corporale
Impozitele şi taxele locale reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile
şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia colectivităţilor locale în vederea
acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu
nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din partea unităţii administrativ-teritoriale.
Impozitele şi taxele locale menţionate de Codul Fiscal sunt:
 impozitul pe clădiri;
 impozitul pe teren;
 taxa asupra mijloacelor de transport;
 taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;
 taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
 impozitul pe spectacole;
 taxa hotelieră;
 taxe speciale;
 alte taxe locale.
2.4.1 Impozitul pe clădiri15
15
Guvernului nr 14 din 2 aprilie 2014, Titlul IX „ Impozit si taxe locale”, Cap II.
Impozitul pe clădiri este anual şi se datorează de către contribuabili pentru clădirile
aflate în proprietatea lor, indiferent de locul unde sunt situate şi de destinaţia acestora.
Prin clădire se înţelege orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul
acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce
pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii,
echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi
acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din
interiorul unei clădiri.
Cladirile sunt grupate dupa forma de proprietate astfel:
- cladiri proprietate ale persoanelor fizice;

- cladiri proprietate ale persoanelor juridice;
- cladiri ale statului.
Impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice
În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de

impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii.
Criterii luate în calcul la stabilirea impozitului pe clădiri:
- natura materialului din care sunt construiţi pereţii exteriori;

- existenţa utilităţilor;
- anul construcţiei;
- suprafaţa clădirii;
- rangul localităţii şi zona de amplasare a imobilului.
Persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un
impozit pe clădiri, majorat după cum urmează:
 cu 65% pentru prima clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
 cu 150% pentru a doua clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
 cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

Impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice
Pentru contribuabilii persoane juridice, impozitul pe clădiri se calculează la fel ca

pentru persoanele fizice, dar cota impozitului este stabilită de către consiliile locale, între
0,25% şi 1,5% inclusiv şi se aplică asupra valorii de inventar a clădirii înscrisă în evidenţa
contabilă a contribuabilului.
Valoarea impozabilă a clădirii reprezintă valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu,

înregistrată în contabilitatea proprietarului, conform prevederilor legale în vigoare, valoare
care nu se diminuează cu amortizarea calculată potrivit legii.
În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, cota
de impozitare este de 1,5%, iar valoarea impozabilă se reduce cu 15%.
În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de
referinţă 2013, cota impozitului şi a taxei pe clădiri este de 20%.
În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de
referinţă, cota impozitului şi a taxei pe clădiri este de 40%;
În cazul clădirilor cu destinaţie turistică ce nu funcţionează în cursul unui an

calendaristic, cota de impozit este de 20% aplicabilă la valoarea de inventar a acesteia. Sunt
exceptate structurile care au autorizaţie de construire în perioada de valabilitate, dacă au
început lucrările în termen de cel mult 3 luni de la data emiterii autorizaţiei de construire, în
cazul cărora cota de impozitare este de 1, 5%;
În cazul clădirilor achiziţionate în sistem de leasing, impozitul se datorează de către

utilizator pe întreaga perioadă de desfăşurare a contractului.
Contribuabilii sunt obligaţi să depună declaraţiile de impunere pentru stabilirea

impozitului pe clădiri la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei
publice locale pe a căror rază administrativ-teritorială se află clădirile, în termen de 30 de zile
de la data dobândirii acestora.
Aceste declaraţii se depun în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau de la data

apariţiei oricăreia din următoarele situaţii:
a) intervin schimbări privind sediul contribuabilului (persoană juridică);
b) se realizează lucrări care duc la modificarea impozitului pe clădiri datorat;

c) intervin schimbări privind situaţia juridică a contribuabilului, de natură să conducă la
modificarea impozitului pe clădiri.
Contribuabilii persoane juridice calculează impozitul pe clădiri datorat anual şi depun

declaraţia de impunere până la data de 31 ianuarie a fiecărui an fiscal la compartimentul de
specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială
se află clădirea.
Impozitul pe clădiri se poate stabili din oficiu pe baza înregistrărilor existente în

registrele agricole, în evidenţele specifice cadastrului imobiliar-edilitar, precum şi în evidenţa
contabilă a contribuabililor.
2.4.2 Impozitul pe teren16
Orice persoană, fizică sau juridică, care deţine în proprietate teren situat în România,
datorează pentru acesta un impozit pe teren anual, care se plăteşte la bugetul local al unităţii
administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul.
Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ
- teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe
teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de
administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren.
Impozitul pe teren se stabileşte pe baza numărului de metri pătraţi de teren, rangul

localitaţii în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului,
conform încadrării făcute de consiliul local .
Valoarea impozitului/taxei pe teren se stabileşte anual prin Hotărâri ale Consiliului

Local.
Există trei categorii de impozit/taxă pe teren:
- impozitul/taxă pe terenurile amplasate în intravilan - terenuri cu construcţii;

- impozitul/taxă pe terenurile amplasate în intravilan – orice altă categorie de
folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii;
16
Guvernului nr 14 din 2 aprilie 2014, Titlul IX „ Impozit si taxe locale”, Cap III.
- impozitul/taxă pe terenurile amplasate în extravilan.
Pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul pe teren se

datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit.
Pentru orice operaţiune juridică efectuată de o persoană în cursul unui an, care are ca
efect transferul dreptului de proprietate asupra unui teren, persoana încetează a mai datora
impozitul pe teren începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost efectuat
transferul dreptului de proprietate asupra terenului.
Dacă încadrarea terenului în funcţie de poziţie şi categorie de folosinţă se modifică în

cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care modifică impozitul datorat pe
teren, impozitul datorat se modifică începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a
intervenit modificarea.
Dacă în cursul anului se modifică rangul unei localităţi, impozitul pe teren se modifică
pentru întregul teren situat în intravilan corespunzător noii încadrări a localităţii, începând cu
data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a intervenit această modificare.
Orice persoană care dobândeşte/înstrăinează teren are obligaţia de a depune o

declaraţie în acest sens la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice
locale în termen de 30 de zile, inclusiv, de la data dobândirii acestuia.
Obligaţia de a depune declaraţia revine deopotrivă şi contribuabililor care înstrăinează

teren.
Contribuabilii persoane fizice sunt obligaţi să depună declaraţii chiar dacă aceştia
beneficiază de reducere sau de scutire la plata impozitului pe teren, ori pentru terenurile
respective nu se datorează impozit pe teren.
Înstrăinarea unui teren, prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, nu poate fi
efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse
orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului
local al unităţii administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde îşi are
domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată scadente până la data de întâi a
lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea.
Atestarea achitării obligaţiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de

compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale. Actele prin care se
înstrăinează terenuri cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.
Orice persoană care modifică folosinţa terenului are obligaţia de a depune o declaraţie
privind modificarea folosinţei acestuia la compartimentul de specialitate al autorităţii
administratţei publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data
modificării folosinţei.
Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi
30 septembrie.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren datorat pentru întregul an de către

persoanele fizice, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până
la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.
În cazul în care termenul de plată a impozitului pe clădiri, stabilit prin Ordonanţa de

Guvern nr. 36/2002, expiră într-o zi nelucrătoare, plata se consideră în termen dacă se face în
ziua lucrătoare imediat următoare.
Impozitul anual pe teren, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane
fizice sau juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de
plată. În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza
aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe teren
cumulat.
2.5 Aspecte fiscale privind finanţarea imobilizărilor corporale
Procurarea de imobilizări de către o întreprindere se poate face prin mai multe

modalităţi: cumpărare, aport la capitalul social, închiriere (cum ar fi leasing-ul), precum şi
finanţarea prin subvenţii.
2.5.1 Finanţarea prin leasing
Leasing-ulreprezintă o modalitate de finanţare a imobilizărilor în care închirierea

bunului poate fi însoţită de opţiunea de cumpărare a acestuia la o anumită dată şi la un preţ
stabilite în contract.
Conform IAS 17 "Leasing", leasing-ul este un acord prin care locatorul transmite
locatarului, în schimbul unei plăţi sau serii de plăţi, dreptul de a utiliza un bun pentru o
perioadă convenită de timp.
Operaţiunea de leasing este iniţiată de firma care doreşte închirierea bunului şi care se
adresează societăţii de leasing cu o cerere de ofertă. Societatea de leasing, în urma acceptării
cererii, procedează la stabilirea contractului cu producătorul bunului solicitat în vederea
achiziţionării lui, fiind implicat şi viitorul beneficiar. Pentru utilizarea bunului, beneficiarul va
plăti societăţii de leasing costul sub formă de rate eşalonate pe perioada de valabilitate a
contractului.
La sfârşitul perioadei de închiriere, beneficiarul poate opta pentru una din variante: să
prelungească contractul, să-l abandoneze sau să cumpere bunul la valoarea reziduală.
Privit din punct de vedere financiar, leasing-ul reprezintă o alternativă la împrumutul

pe termen lung şi mediu oferind unele avantaje financiare. Astfel, leasing-ul financiar ce are
ca obiect imobilizări corporale sub formă de terenuri şi mijloace fixe permite utilizarea
acestor bunuri fără asumarea de către utilizator a formalităţilor şi riscurilor legate de
procedura de cumpărare şi revânzare, cum ar fi de exemplu, neexistenţa riscului legat de
incertitudinea privind preţul de revânzare.
Din punct de vedere contabil, leasingul financiar este operaţiunea de leasing care
transferă cea mai mare parte din riscurile şi avantajele aferente dreptului de proprietate asupra
activului.
După natura operaţiunii, leasing-ul se clasifică astfel:
- leasing financiar;
- leasing operaţional.
Leasing-ul financiar este definit ca fiind acea operaţiune care îndeplineşte una sau mai
multe dintre următoarele condiţii:17
17
Guvernului nr 14 din 2 aprilie 2014, Titlul I „ Dispozitii generale”, Cap III, art. 7, alin. 1, pct. 7.
- riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul
leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing
produce efecte;
- contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra
bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării
contractului;
- utilizatorul are opţiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar
valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferenţa dintre
durata normală de funcţionare maximă şi durata contractului de leasing, raportată la
durata normală de funcţionare maximă, exprimată în procente;
- perioada de leasing depăşeşte 80% din durata normală de funcţionare maximă a
bunului care face obiectul leasingului; în înţelesul acestei definiţii, perioada de
leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;
- valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii, este mai mare
sau egală cu valoarea de intrare a bunului;
Leasing operaţional18 este definit ca orice contract de leasing încheiat între locator şi
locatar, care transferă locatarului riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate, mai puţin
riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală, şi care nu îndeplineşte niciuna dintre
condiţiile prezentate la leasing-ul financiar.
Riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală există atunci când opţiunea de

cumpărare nu este exercitată la începutul contractului sau când contractul de leasing prevede
expres restituirea bunului la momentul expirării contractului.
Rata de leasing cuprinde o cotă parte din valoarea împrumutului în natură (valoarea
bunului) la care se adaugă dobânda de leasing (poate fi o rată implicită sau o rată medie
bancară).
O tranzacţie de vânzare a unui activ pe termen lung şi de închiriere a aceluiaşi activ în

regim de leasing (leaseback) se contabilizează în funcţie de clauzele contractului de leasing,
astfel:19
18
Guvernului nr 14 din 2 aprilie 2014, Titlul I „ Dispozitii generale”, Cap III, art. 7, alin. 1, pct. 8.
19
noiembrie 2009. Capitolul II, Sectiunea 8 “Reguli de evaluare” – 8.2.3 “Imobilizari corporale”, pct. 102.
a) dacă tranzacţia de vânzare şi închiriere a aceluiaşi activ are ca rezultat un leasing
financiar, tranzacţia reprezintă un mijloc prin care locatorul acordă o finanţare locatarului,
activul având rol de garanţie. Entitatea beneficiară a finanţării (locatarul) nu va recunoaşte în
contabilitate operaţiunea de vânzare a activului, nefiind îndeplinite condiţiile de recunoaştere
a veniturilor. Activul rămâne înregistrat în continuare la valoarea existentă anterior operaţiunii
de leasing, cu regimul de amortizare aferent.
b) dacă tranzacţia de vânzare şi închiriere a aceluiaşi activ are ca rezultat un leasing
operaţional, entitatea vânzătoare contabilizează o tranzacţie de vânzare, cu înregistrarea
scoaterii din evidenţă a activului şi a sumelor încasate sau de încasat.
2.5.2 Finanţarea prin subvenţii20
Primirea de subvenţii pentru investiţii reprezintă pentru întreprindere un câştig.

Dobândirea acestor bunuri presupune, după punerea lor în funcţiune, consemnarea unei
amortizări (în măsura în care bunul respectiv este amortizabil).
Imobilizările dobândite de întreprindere şi pentru care aceasta a beneficiat de o

subvenţie trebuie supuse tratamentelor contabile obişnuite, reţinute pentru celelalte
imobilizări. Astfel, în situaţia în care se îndeplinesc condiţiile aferente efectuării reevaluării,
atunci bunul finanţat prin subvenţie va fi şi el reevaluat.
Cheltuiala înregistrată de întreprindere prin calculul amortizării bunului finanţat prin

subvenţii nu corespunde unui efort real al întreprinderii, deci nu ar trebui să influenţeze
rezultatul exerciţiului în care se constată.
Concluzia este că devine necesară anularea efectului amortizării bunului finanţat prin
subvenţie asupra rezultatului exerciţiului în care se înregistrează această cheltuială. Această
anulare se realizează prin înregistrarea într-un cont de venituri a unei părţi din subvenţia
primită şi consemnată anterior la resurse proprii, proporţională cu amortizarea trecută pe
cheltuieli.
20
noiembrie 2009. Capitolul II, Sectiunea 8 “Reguli de evaluare” – 8.8 “Subventi”.
Capitolul III
STUDIU DE CAZ PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE
LA S.C. IMOTRUST S.A.
3.1 Prezentarea societății comerciale Imotrust S.A.

Imotrust, ca dezvoltator imobiliar, a luat ființă în anul 2002, când obiectul de activitate al
companiei Arconserv, fondată în 1991, a devenit dezvoltarea și exploatarea proprietăților imobiliare.
Anul 2006 a fost unul decisiv în viața companiei, an în care s-a decis atât fuziunea cu alte 5 companii
având o serie de active proprii și aceiași acționari majoritari, cât și schimbarea denumirii în Imotrust,
luând astfel naștere cea mai mare companie de dezvoltări imobiliare și servicii conexe din vestul
României.
Astăzi, Imotrust este un mare proprietar de active precum terenuri, hale industriale și spații de
birouri, parte importantă a Alber Holding și unicul dezvoltator din vestul României capabil să ofere
servicii complete companiilor aflate în căutarea unor soluții de relocare sau dezvoltare a capacităților
de producție/depozitare și având nevoie de hale industriale moderne, cu toate utilitățile.
Începând cu studiile de prefezabilitate, continuând cu soluția imobiliară, proiectare, avizare,
obținerea și gestionarea finanțării, project management, construcție și administrare, Imotrust
furnizează solutii optime, verificate în timp și confirmate de clienți precum Panduit, Leoni, Takata,
Englmayer, Gefco sau Kaufland.
Societatea are parteneri de încredere și colaborări excelente cu arhitecți, agenții imobiliare și
instituții ale statului și se bazează pe o echipă tânără, dar formată din profesioniști cu experiență în
domeniu ce funcționează pe o structură organizațională flexibilă cu o cultură internă a succesului. În
acest fel, reușesc de fiecare dată să identifice soluția optimă și să ofere servicii de calitate și, mai ales,
rezultate tangibile.
S.C. Imotrust S.A. are ca obiect de activitate dezvoltarea (promovarea) imobiliară, Cod CAEN
4110.
Numărul de înregistrare a S.C. Imotrust S.A. în Registrul Comerțului este: J02/541/1991, iar
Codul Unic de Înregistrare (CUI) este RO 1680630. Societatea iși are sediul in Arad, Str. Poetului,
Nr.1 C, având un număr de aproximativ de 6 angajați.
3.2 Organizarea compartimentului financiar-contabil
Organizarea de ansamblu a unei firme se concretizează în stabilirea structurii

organizatorice și a sistemului informațional și de gestiune, urmărindu-se să se asigure o
funcționare cât mai bună în timp și spațiu a sistemelor din care se compune întreprinderea și
realizarea obiectivelor fundamentale ale acesteia.
Compartimentul financiar-contabil este instrumentul care asigură societății comerciale
cunoașterea și controlul patrimoniului și a rezultatelor economice obținute. Principala
atributie a acestui compartiment este organizarea contabilității urmărind:
- înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea

informațiilor cu privire la situația patrimonială și rezultatele obținute - pentru
necesitățile societății comerciale și în relațiile acesteia cu acționarii, clienții,
furnizorii, băncile, organele fiscale și alte persoane fizice și juridice;
- controlul operațiunilor patrimoniale efectuate și al procedeelor de prelucrare

utilizate;
- întocmirea bilanțurilor financiare;
- înregistrarea în contabilitate a deținerii de valori materiale și bănești sub orice

formă și cu orice titlu, a oricaror drepturi și obligații patrimoniale, precum și
efectuarea de operațiuni patrimoniale;
- efectuarea inventarierii periodice a patrimoniului;
- întocmirea în fiecare lună a balanței de verificare pentru conturile sintetice și cele

analitice, urmărind în permanență asigurarea concordanței dintre acestea.
În funcție de operațiile care intervin în evidențierea existenței, mișcării și deprecierii

mijloacelor fixe, de căile de intrare și ieșire din patrimoniu, se întocmesc documente
specifice, care se pot grupa pe trei categorii, cum ar fi:
- documente privind intrarea în patrimoniu a mijloacelor fixe;
- documente ce consemnează deprecierea lor;
- documente privind ieșirea din gestiune.
Documentele tipizate utilizabile pentru evidența operativă a imobilizărilor corporale
sunt:
1. Registrul numerelor de inventar (cod 14-2-1) care se întocmește de către
compartimentul financiar-contabil în scopul asigurării controlului existenței mijloacelor fixe.
Pe baza acestui registru se atribuie fiecare mijloc fix care constituie un obiect de evidență
distinct, un numar de inventar la data intrarii mijlocului fix în patrimoniu prin achiziționare,
construire, confecționare, transfer, etc. (cu excepția celor luate cu chirie).
Pentru o identificare rapidă a mijloacelor fixe “în teren” se impune ca numerele de
inventar atribuite să se “imprime” pe acestea, cu excepția celor care circulă prin schimb, cum
ar fi tuburi de oxigen, ambalaje de natura mijloacelor fixe, etc. Atribuirea numerelor de
inventar se face serial, pe grupe de mijoace fixe.
În cadrul fiecărei serii de numere de inventar se pot constitui subserii atribuite unor
subgrupe de mijloace fixe, dacă acest lucru se consideră necesar. Numărul de inventar odată
atribuit unui mijloc fix, urmează a fi menționat în toate documentele care privesc existența și
mișcarea mijlocului fix respectiv.
Acest document nu circulă, fiind un document de evidență contabilă operativă,
arhivandu-se la compartimentul financiar-contabil. Dacă acest registru se ține computerizat,
apreciem că ar trebui periodic, eventual anual, listat pe suport de hârtie și arhivat la
compartimentul financiar-contabil.
2. Fișa mijlocului fix (cod 14-2-2) care se întocmește într-un singur exemplar, de
către compartimentul financiar-contabil pentru fiecare mijloc fix sau pentru mai multe
mijloace fixe de același fel, dacă acestea au aceeași valoare de intrare, aceleași cote de
amortizare și sunt puse în funcțiune în aceeași lună. Fișa mijlocului fix este un document de
evidență contabilă analitică, prin urmare nu circulă, se arhivează la compartimentul financiar-
contabil.
3. Bon de mișcare a mijloacelor fixe (cod 14-2-3A) – document justificativ de
predare-primire a mijloacelor fixe între doua locuri de folosință ale aceleiași unități
patrimoniale precum și document de însoțire a mijlocului fix pe timpul transportului.
Mijloacele fixe pot ieși definitiv din gestiune prin casare, vânzare, donație iar temporar
prin concesiune, locație de gestiune și închiriere.
Pentru casare se folosește procesul verbal de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe,
document prin care se constată îndeplinirea condițiilor de casare, de aprobare și executare a
ei, de consemnare a materialelor rezultate din casare.
3.3 Contabilitatea operațiilor privind imobilizările corporale
3.3.1 Contabilitatea terenurilor și amenajărilor de teren

Societatea are în evidența contabilă un teren achiziționat în data de 15.05.2011 în
valoare de 70.000 lei, TVA 24%. La data de 20.05.2011 se achită prin virament bancar datoria
față de furnizor.
În data de 01.06.2011 societatea contractează o firma de servicii pentru a realiza o
lucrare de amenajare a terenului, respectiv, construcția unui gard și a unui drum de acces, în
perioada iunie-iulie. Lucrarile sunt în valoare de 4.500 lei, TVA 24%.
Recepția lucrării are loc în data de 25.07.2011, vezi Anexa nr. 1 – Proces verbal
recepţie lucrare. Durata de utilizare este stabilită la 4 ani iar metoda de amortizare este cea
liniară.
a) Achiziționarea terenului în data de 15.05.2011:
% = 404.ABER 86.800
2111.TRN9269 „Furnizori de imobilizări”

70.000
„Terenuri” Alber-Holding
4426
16.800
„TVA deductibilă”
b) Achitarea datoriei față de furnizor în data de 20.05.2011:
404.ABER = 5121,BRD 86.800
„Furnizori de imobilizări” „Conturi la bănci în lei” Cont curent BRD
Alber-Holding
c) Înregistrarea facturii de amenajare a terenului, în data de 01.06.2011:

% = 404.ABER 5.580
231 „Furnizori de imobilizări” 4.500

„Imobilizări corporale în curs de execuţie” Alber-Holding
4426
1.080
„TVA deductibilă”
d) Achitarea facturii de amenajare a terenului, la data de 01.06.2011:
404.ABER = 5121.BRD 5.580
„Furnizori de imobilizări” Alber-Holding „Conturi la bînci în lei” Cont curent BRD
e) Recepția lucrării la data de 25.07.2011:
2112.AMNJTRN9269 = 231
4.500
„Amenajări de terenuri” „Imobilizări corporale în curs de
execuţie”
f) Calculul amortizării:
Amortizarea anuală = 4500 lei / 4 ani = 1.125 lei/an
Amortizarea lunară = 1.125 lei / 12 luni = 93,75 lei/lună
Amortizarea se inregistreaza începând cu luna august 2011, vezi Anexa nr. 2 NCO
amortizare:
6811 = 2811.AMNJ9269 93,75

“Cheltuieli de exploatare privind “Amortizarea amenajărilor de teren”
amortizarea imobilizărilor”
g) La sfârșitul anului 2012 conform inventarului se constată o depreciere reversibilă a
terenului, astfel că noua valoare de inventar este de 65.000 lei. Se constituie ajustarea pentru
depreciere în valoare de 5.000 lei ( 70.000 – 65.0000 = 5.000 lei), vezi Anexa nr. 3 –
Înregistrarea ajustării:
6813 = 2911
5000
“Cheltuieli de exploatare privind “Ajustări pentru deprecierea terenurilor
ajustările pentru deprecierea şi amenajărilor de terenuri”
imobilizărilor”
h) În data de 15.09.2013 terenul împreună cu amenajarea sunt vândute la un preț de

80.000 lei, TVA 24%.
Amortizarea înregistrată pana în luna septembrie este de 2.345,75 lei, vezi Anexa nr. 4
– Fişă cont amortizare amenajare teren.
6811 = 2811.AMNJ9269
2.345,75
“Cheltuieli de exploatare privind “Amortizarea amenajărilor de teren”
i) Înregistrarea facturii de vânzare:
461.C = %
99.200
“Debitori diverşi” 7583
80.000
“Venituri din vânzarea activelor
şi alte operaţii de capital”
4427
19.200
“TVA colectată”
j) Scoatere din evidență teren:
6583 = 2111.TRN9269
70.000
“Cheltuieli privind activele cedate “Terenuri”
k) Scoatere din evidență amenajare teren:
% = 2112.AMNJ9269 4.500
6583 „Amenajare teren”

2.154,25 „Cheltuieli privind activele cedate
2811.AMNJ 9269
2.345,75
„Amortizarea amenajărilor de teren”
l) Ajustarea constituită ramâne fară obiect, astfel se anulează:
2911 = 7813 5.000

„Ajustări pentru deprecierea terenurilor “Venituri din ajustări pentru
şi amenajărilor de teren” deprecierea imobilizărilor”
m) Încasarea facturii prin bancă:
5121.BRD = 461.C 99.200
„Conturi la bănci în lei” Cont curent BRD „Debitori diverşi”
3.3.2 Contabilitatea construcțiilor

Societatea are în evidență o clădire, pe care a achiziționat-o în luna decembrie 2010,
vezi Anexa nr. 5 - Proces verbal recepţie clădire. Valoarea acesteia era de 100.000 lei.
Perioada de amortizare este de 40 de ani. Se utilizează amortizarea liniară.
La 31.12.2012 se efectuează o reevaluare iar valoarea netă, noua valoare a cladirii este
de 150.000 lei.
Situația imobilului se prezintă astfel:

- în perioada ianuarie 2011 - decembrie 2012 societatea a calculat amortizarea astfel:
Amortizare anuală = Valoarea clădirii / 40 de ani = 100.000 /40 = 2.500 lei/an
- valoarea netă a clădirii la 31.12.2012 = Valoare de intrare - Amortizare efectuată =

100.000 lei - 5.000 lei = 95.000,08 lei
- în urma reevaluării de la 31.12.2012, valoarea clădirii a devenit de 150.000 lei
- în evidența contabilă, la 31.12.2012 se efectuează reflectarea înregistrării diferenței din
reevaluare de 54.999,92 lei şi se elimină amortizarea efectuată până la 31.12.2012, vezi
Anexa nr. 6 – Reevaluare:
212.CLD59426 = 105
54.999,92
“Construcţii” “Rezerve din reevaluare”
- eliminarea amortizării efectuate pâna la 31.12.2012
2812.CLD59426 = 212.CLD59426
4.999,92
“Amortizarea construcţiilor” “ Construcţii”
Se optează pentru varianta realizării câștigului din reevaluare pe masură ce activul este
folosit de entitate, astfel se transferă rezerva la valoarea constând în diferența dintre
amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate și valoarea amortizării calculate pe
baza costului inițial al activului.
Tratamentul realizării câștigului din reevaluarea imobilizărilor reprezintă un element al
politicilor contabile ale entității.
În urma reevaluării, începand cu 1 ianuarie 2013 se recalculează amortizarea clădirii:

Valoare reevaluată imobil = 150.000 lei
Durată ramasă de funcționare = 38 ani
Amortizare după reevaluare = 150.000 : 38 ani = 3.947 lei / an
Amortizare lunară = 3.947 lei : 12 luni = 329 lei /lună., din care:
- amortizare aferentă cost istoric = 208 lei /lună;
- amortizare aferentă surplusului din reevaluare = 121 lei /lună.
Societatea, prin politicile contabile a stabilit transferarea câștigului realizat în contul

1065 ”Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare” lunar, pe masura
amortizării clădirii.
Astfel, începand cu luna ianuarie societatea efectuează următoarele înregistrări
contabile:
- înregistrarea amortizării, vezi Anexa nr. 7 – NCO amortizare după reevaluare:
6811 = 2812.CLD59426
329
“Cheltuieli de exploatare privind “Amortizarea construcţiilor”
- transferul câștigului realizat, vezi Anexa nr. 8 – Registru jurnal rezerva din reevaluare:
105 = 1065
121
“Rezerve din reevaluare” “Rezerve reprezentând surplusul realizat
din rezerve din reevaluare”

Din punct de vedere fiscal, societatea va considera venit impozabil sumele transferate
în contul 1065 ”Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare” la calculul
impozitului pe profit.
3.3.3. Contabilitatea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animale și plantații
1. În luna decembrie a anului 2009, entitatea a achiziționat un mijloc fix având

costul de 14.400 lei, TVA 19%, conform Anexei nr. 9 – Proces verbal de recepţie a mijlocului
fix, pentru care decide o durată normală de funcționare de 4 ani (în catalog, perioada este
cuprinsa între 4 și 6 ani), conform Anexei nr. 10 – Fişa mijlocului fix.
Rata lunară de amortizare fiscală stabilită în regim liniar este de 300 lei (14.400 lei / 4
ani / 12 luni).
Entitatea stabilește că durata de utilizare economică a mijlocului fix este de 3 ani și
întocmește planul de amortizare cu o rată lunară de amortizare contabilă de 400 lei (14.400 lei
/ 3 ani / 12 luni).
Sintetic, situația se prezintă astfel:
Cheltuieli
Amortizare Amortizare Cheltuieli
An fiscal nedeductibile
contabilă fiscală deductibile fiscal
fiscal
2010 4.800 3.600 3.600 1.200
2011 4.800 3.600 3.600 1.200
2012 4.800 3.600 3.600 1.200
2013 - 3.600 3.600 -
TOTAL 14.400 14.400 14.400 3.600
Tabel 3.1 Tabel privind amortizarea contabilă și fiscală
În primii trei ani în care se înregistrează amortizare contabilă, se consideră

nedeductibilă fiscal suma de 3.600 lei (1.200 lei pentru fiecare an fiscal) deoarece perioada de
utilizare economică este mai mică decât durata normală de funcționare cu un an, entitatea
efectuând lunar înregistrarile contabile, vezi Anexa nr. 11 – NCO amortizare mijloc fix:
% = 2814.MFSTAB
400
6811.DED “Amortizarea altor imobilizări corporale”

300 "Cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor”
(deductibile fiscal)
6811.NEDED
100
"Cheltuieli cu amortizarea imobilizarilor“
(nedeductibile fiscal)
În ultimul an, cheltuiala cu amortizarea devine deductibilă fiscal, însa nu se mai

înregistrează în contabilitate, dar se ține cont la calculul impozitului pe profit.
2. Societatea primește în data de 20.02.2010 sub formă de donație un echipament

tehnologic. În contractul de donație echipamentul a fost evaluat la 5000 de lei. Durata
normală de utilizare este de 3 ani iar metoda de amortizare aleasă de societate este cea liniară.
Dupa 3 ani, când echipamentul tehnologic este amortizat complet, acesta este casat.
a) Înregistrarea primirii echipamentului tehnologic, vezi Anexa nr. 12 – NCO

primire echipament tehnologic, Anexa nr. 13 Proces verbal recepţie echipament tehnologic şi
Anexa nr. 14 Fişa echipamentului tehnologic:
2131.ECHIP54B = 4753
5000
“Echipament tehnologic 54B” “Donaţii pentru investiţii”
b) Calculul amortizării:
Amortizarea anuală = 5000 lei / 3 ani = 1666,66 lei/an
Amortizarea lunară = 1666.66 lei / 12 luni = 138,89 lei/lună
6811 = 2813.ECHIP 54B

138,89
“Cheltuieli de exploatare privind “ Amortizare echipament tehnologic 54B”
Concomitent se înregistrează trecerea la venituri cu suma amortizată, vezi Anexa nr.

15 – Înregistrarea amortizării şi trecerea la venituri:
4573 = 7582
138,89
“Donaţii pentru investiţii” “Venituri din donaţii primite”
c) În luna 03.2013, echipamentul tehnologic este complet amortizat:
6811 = 2813.ECHIP54B
5000
“Cheltuieli de exploatare privind “Amortizarea echipament tehnologic
54B”
amortizarea imobilizarilor”
a) d) Se casează echipamentul tehnologic, vezi Anexa nr. 16 – Proces verbal casare

echipament tehnologic şi Anexa nr. 17 – NCO casare echipament tehnologic:
2813.ECHIP 54B = 2131.ECHIP54B

5000
“Amortizare echipament tehnologic 54B” “ Echipament tehnologic 54B”
Potrivit prevederilor pct. 50 din Reglementările contabile aprobate prin OMFP
3055/2009, la data intrării în entitate, bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate
la valoarea de intrare, care se stabilește astfel:
a) la cost de achiziție - pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
b) la cost de producție - pentru bunurile produse în entitate;
c) la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării - pentru bunurile reprezentând aport
la capitalul social;
d) la valoarea justă - pentru bunurile obținute cu titlu gratuit sau constatate plus la
inventariere.
În cazurile menționate la lit. c) si d), valoarea de aport și, respectiv, valoarea justă, se
substituie costului de achiziție.
Prin valoare justă se înțelege suma pentru care activul ar putea fi schimbat de bunăvoie
între părți aflate în cunoștință de cauză în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv.
Valoarea justă a activelor se determină, în general, după datele de evidență de pe piață,
printr-o evaluare efectuată, de regulă, de profesioniști calificați în evaluare.
Potrivit pct. 234 alin. (3) din același act normativ, în conturile de subvenții pentru
investiții se contabilizează și donațiile pentru investiții, precum și plusurile la inventar de
natura imobilizărilor corporale și necorporale.
Subvențiile pentru active, inclusiv subvențiile nemonetare la valoarea justă, se
înregistrează în contabilitate ca subvenții pentru investiții și se recunosc în bilanț ca venit
amânat (contul 475 "Subvenții pentru investiții"). Venitul amânat se înregistrează în contul de
profit și pierdere pe măsura înregistrării cheltuielilor cu amortizarea sau la casarea ori cedarea
activelor.
Astfel, mijloacele fixe dobândite cu titlul gratuit se amortizează. Concomitent cu

înregistrarea cheltuielilor cu amortizarea se înregistrează și în venituri în contul 758 “Alte
venituri din exploatare".
3. În ianuarie 2010 societatea încheie un contract de leasing operațional pe o
perioadă de 3 ani pentru un autoturism. Valoarea contractului este de 100.000 lei fară TVA.
Rata lunară este de 2.500 lei, fară TVA.
Primirea în gestiune a mijlocului de transport în regim de leasing operațional (valoarea

ratelor de leasing):
Debit 8036 „Redevente, locatii de gestiune si alte datorii asimilate” 10.000
- Înregistrarea facturii de leasing de la locator, reprezentând ratele de leasing de plătit,

vezi Anexa nr. 18 – Factură rata de leasing operaţional:
% = 401.ALB 2.975
612 “Furnizori”ALB-Leasing 2.500
“Cheltuieli cu redevenţele,
locaţiile de gestiune şi chiriile”
4426 475
“TVA deductibilă”
Concomitent se diminuează valoarea totală a ratelor de leasing cu sumele facturate:
Credit cont 8036 „Redevente, locatii de gestiune si alte datorii asimilate” 2.500
- Plata facturii emise de locator:
401.ALB = 5121.BRD 2.975
“Furnizori” ALB-Leasing “Conturi la bănci în lei” Cont curent BRD
Analog se înregistrează toate facturile primite de la locator până la încheierea

contractului de leasing operațional.
La sfârșitul perioadei de leasing, societatea și-a exprimat opțiunea de a cumpara
mijlocul de transport, la valoarea reziduală stabilită în contract, transferându-se dreptul de
proprietate.
- Înregistrarea transferului dreptului de proprietate conform Anexei nr 19 – Proces

verbal de recepţie autoturism şi Anexa nr. 20 – Fişa autoturismului:
% = 404.VOLKS 12.400
2133.VWTDI574 “Furnizori de imobilizări”

10.000
“Mijloace de transport” Volkswagen
Volkswagen Passat TDI 547
4426
2.400
Plata facturii emise de locator pentru valoarea reziduală:
404.VOLKS = 5121.BRD
12.400
“Furnizori de imobilizări” “Conturi la bănci în lei” Cont curent BRD
Volkswagen
În situația în care nu se va face dovada că autoturismul achiziționat în sistem de

leasing operațional nu va fi utilizat exclusiv în scopul activitătțlor economice de către
asociatul firmei, TVA-ul aferent ratelor de leasing operațional facturate după data de 1 iulie
2012, precum și cel aferent achiziției autoturismului pentru folosința asociatului, va fi
deductibil limitat la 50%, conform art. 145^1 din Codul fiscal.
Utilizarea în scopul activității economice a unui vehicul cuprinde, fară a se limita la

acestea: deplasări în țară sau în străinatate la clienți/furnizori, pentru prospectarea pieței,
deplasări la locații unde se află puncte de lucru, la bancă, la vamă, la oficiile poștale, la
autoritățile fiscale, utilizarea vehiculului de către personalul de conducere în exercitarea
atribuțiilor de serviciu.
Este obligația persoanei impozabile să demonstreze că sunt îndeplinite toate condițiile
legale pentru acordarea deducerii.
În vederea exercitării dreptului de deducere a cheltuielilor și a TVA orice persoană

impozabilă trebuie să dețină documentele prevazute de lege pentru deducerea taxei și să
întocmească foaia de parcurs care trebuie să conțină cel puțin următoarele informații:
categoria de vehicul utilizat, scopul și locul deplasării, kilometri parcurși, norma proprie de
consum carburant pe kilometru parcurs.
Prin urmare, pentru astfel de autoturisme, trebuie să justificați utilizarea exclusivă în

scopul activităților economice pentru a acorda deducere integrală pentru cheltuielile legate de
autoturisme, cu documentele legale (facturi, bonuri, devize, etc.) și cu foaia de parcurs.
În cazul nejustificării conform normelor, cheltuielile legate de autoturismul închiriat,
inclusiv combustibilul și TVA aferent vor fi deductibile limitat la 50% din valoarea acestora.
4. Societatea achiziționează în martie 2013 un utilaj la prețul de cumpărare 6.000

lei, cheltuieli de transport facturate de furnizori 1.000 lei + TVA și avansul acordat în sumă de
2.000 lei +TVA.
- Înregistrarea avansului acordat prin cec bancar:
% = 404.TRIST 2.480
409.T “Furnizori de imobilizări”
2.000
“Furnizori – debitori” Tristam

4426
480
- Înregistrarea facturii, vezi Anexa nr. 21 – Factură utilaj:
% = 404.TRIST 7.440 + 1.240 – 2.480 =

6.200
231 6.000 + 1.000 =

7.000
“Imobilizări corporale în curs” “Furnizori de imobilizări"
4426 1.440 + 240 =

1.680
409.T -
2.000
“Furnizori – debitori”
4426
-480
- achitarea furnizorului (mai puțin avansul acordat):
404.TRIST = %
8.680
“Furnizori de imobilizări” 232
6.200
Tristam “Avansuri acordate pentru imobilizări
corporale”
5121.BRD
2.480
“Conturi la bănci în lei” Cont curent BRD
Punerea în funcțiune a utilajului, vezi Anexa nr. 22 – Proces verbal recepţie utilaj:
2131.UTJ112B = 231
6.000
“Echipamente tehnologice (maşini, “Imobilizări corporale în curs
utilaje şi instalaţii de lucru” de execuţie”
- Se întocmește planul de amortizare liniară, degresivă și accelerată pentru utilaj.

Durata normală de utilizare este de 5 ani.
Amortizare liniară:
An Modul de calcul Amortizarea Amortizarea Valoarea ramasa

anuala liniara cumulata
2013 6.000 * (100 : 5) % 1.200 1.200 4.800
2014 1.200 2.400 3.600
2015 1.200 3.600 2.400
2016 1.200 4.800 1.200
2017 1.200 6.000 0
3.2 Tabel planul de amortizare liniară

Amortizarea accelerată:

anuala accelerata cumulata
2013 6.000 * 50 % 3.000 3.000 3.000
2014 3.000 : 4 750 3.750 2.250
2015 750 4.500 1.500
2016 750 5.250 750
2017 750 6.000 0
3.3 Tabel planul de amortizare accelerată
Amortizarea degresivă:

anuala devresiva cumulata
2013 6.000 * (100 : 5)% * 1.5 1.800 1.800 4.200
2014 4.200 * 30% 1.260 3.060 2.940
2015 Trecem la amortizarea 980 4.040 1.960
liniara
2016 980 5.020 980
2017 980 6.000 0
3.4 Tabel planul de amortizare degresivă AD1
Societatea aplică metoda liniara de amortizare, astfel înregistrarea amortizării începe

din luna urmatoare, aprilie 2013:
Amortizarea anuala liniară = 1.200 lei : 12 luni = 100 lei/lună, vezi Anexa nr. 23 –
NCO amortizare utilaj:
6811 = 2813.UTJ112B
100
“Cheltuieli de exploatare privind “Amortizarea instalatiilor, mijloacelor
amortizarea imobilizarilor” de transport, animalelor si plantatiilor”
În luna iulie 2013, societatea înlocuiește o componentă a utilajului, cu alta nouă, mai
performantă și care conduce la îmbunatățirea parametrilor tehnici inițiali. Costul de achiziție
al noii piese este de 3.000 lei. Costul inițial al piesei ce urmează a fi înlocuite a fost de 2.500
lei.
- Scoaterea din evidență a componentei înlocuite, la valoarea ramasă neamortizată:

Valoarea ramasă neamortizată pentru componenta înlocuită:
- determinarea amortizării, aferentă componentei înlocuite, înregistrată pe cheltuieli
este de 125 lei, determinată astfel:
- 2.500 / 5 ani / 12 luni = 41,66 lei/lună, amortizarea lunară aferentă
componentei înlocuite;
- 41,66 lei * 3 luni = 125 lei, amortizarea aferentă componentei înlocuite
înregistrată pe cheltuieli în cele 3 luni de folosință;
Se mai poate determina: 2.500 / 6.000 *3 * 100 = 125 lei
- Valoarea ramasă neamortizată: 2.500 – 125 = 2.375 lei
- Înregistrarea în contabilitate a componentei înlocuite, vezi Anexa nr 24 – NCO

înregistrarea componentei înlocuite:
% = 2131.UTJ112B
2.500
2813.UTJ112B “Echipamente tehnologice (maşini,
125
“Amortizarea instalaţiilor, mijloacelor utilaje şi instalaţii de lucru”
de transport, animalelor şi plantaţiilor”

6583
2.375
“Cheltuieli privind activele cedate şi
alte operaţii de capital”
- Înregistrarea în valoarea utilajului a noii componente:
% = 404.TRIST
3.720
2131.UTJ112B “Furnizori de imobilizări”

3.000
“Echipamente tehnologice (maşini, utilaje Tristam
şi instalaţii de lucru”
4426
720
Dacă prin înlocuirea unei componente nu se obține o îmbunătățire a parametrilor

tehnici inițiali, indiferent dacă se cunoaște costul inițial al componentei înlocuite, cheltuielile
generate cu înlocuirea unor părți componente nu se recunoaște în valoarea activului, ci sunt
considerate cheltuieli cu întreținerea și reparațiile, iar înregistrarea în contabilitate este:
% = 401
3.720
611 “Furnizori”
3.000
“Cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile”
4426
720
Mai există posibilitatea ca în contabilitate să se înregistreze imobilizări corporale care

să îndeplinească cele 2 condiții: de a fi utilizate în producția proprie de bunuri sau prestarea
de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi utilizate în scopuri administrative, și de
a avea o durată de viață mai mare de un an, dar să aibă o valoare diferită de plafonul minim
recunoscut din punct de vedere fiscal.
3.3.4 Contabilitatea mobilierului, aparatura birotică, echipamente de protecție a

valorilor umane și materiale și alte active corporale
În data de 10.05.2013 un asociat aduce ca aport la capitalul social un laptop în valoare

de 3000 lei, vezi Anexa nr. 25 – Proces verbal recepţie laptop.
a) Subscrierea capitalului social, vezi Anexa nr. 26 – Registru jurnal aport în natură
la capitalul social:
456.PO = 1011
3000
“Decontări cu acţionarii/asociaţii “Capital subscris nevărsat”
privind capitalul”
b) Înregistrarea aportului în natură adus de acționar:
2131.DELL3537 = 456.PO
3000
“Echipamente tehnologice (maşini, “Decontări cu acţionarii/asociaţii
utilaje şi instalaţii de lucru)” privind capitalul”
Dell Inspiron 3537
c) Trecerea de la capitalul subscris și nevărsat (CSN) la capitalul subscris vărsat

(CSV):
1011 = 1012
3000
“Capital subscris nevărsat” “Capital subscris vărsat”
Conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a

mijloacelor fixe, laptopul se regăsește în grupa 2 “Instalații tehnice, mijloace de transport,
animale și plantații”, subgrupa 2.2 “Aparate de măsurare, control și reglare”, având codul de
clasificare 2.2.9. “Calculatoare electronice și echipamente periferice. Mașini și aparate de
casă, control și facturat.” și durata normală de funcționare între 2 și 4 ani.
Amortizarea se calculează începand cu luna următoare punerii în funcțiune a
laptopului. Societatea hotărăște folosirea metodei liniare. Durata normală de funcționare a
calculatorului este de 2 ani, respectiv 24 de luni, vezi Anexa nr. 27 – Fişa mijlocului fix
DELL 3537.
Amortizarea liniară = 3000 / 24 = 125 lei/lună.
d) În data de 30.06.2013 se înregistrează amortizarea laptopului, vezi Anexa nr. 28 – NCO

amortizare laptop:
6811 = 2813.DELL3537
125
“Cheltuieli de exploatare privind “Amortizarea instalaţiilor, mijloacelor de
amortizarea imobilizărilor” transport, animalelor şi plantaţiilor”
Dell Inspiron 3537
Concluzii
În această lucrare am încercat să prezint tratamentele contabile şi fiscale asupra

imobilizărilor corporale şi influenţa acestora în întreprinderea S.C Imotrust S.A..
Norma contabilă reuneşte regulile de definire şi recunoaştere a imobilizărilor

corporale, implicit o reclasificare a imobilizărilor corporale, după cum este prezentat în
Standardele Internaţionale de Contabilitate şi legislaţia contabilă. Fiscalitatea, în schimb îşi
are propriile reguli mai mult sau mai puţin opozabile întreprinderii. Costurile care antrenează
reduceri de impozite întotdeauna vor fi în atenţia fiscalităţii.
Interferenţele fiscale în contabilitate sunt extrem de clare astfel încât pot oferi motivele
unei relaţii directe şi necesare între contabilitatea şi fiscalitatea întreprinderii. Exemple în
acest sens sunt numeroase: evaluarea elementelor din situaţiile financiare, reevaluarea şi
amortizarea imobilizărilor corporale, tratamentul contabil şi fiscal privind deprecierea
activelor, provizioanele, impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată.
Imobilizările sunt bunuri economice, parte a activului patrimonial, care sunt destinate
să servească o perioadă îndelungată în activitatea întreprinderii (mai mulţi ani), ele
participând la mai multe cicluri de exploatare, iar valoarea lor se recuperează treptat pe calea
amortizării, adică prin includerea unor cote-părţi în costul activităţii la care participă.
Imobilizările sunt deţinute de întreprindere pentru a fi utilizate în procesul de

producţie sau furnizarea de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate altora, sau în scopuri
administrative. Ele sunt recunoscute dacă au potenţialul de a aduce beneficii economice în
timpul duratei de folosinţă şi dacă au un cost sau o valoare stabilită în mod credibil.
Ciclul investiţional al întreprinderii este susţinut în proporţie mare de imobilizări

corporale. Aceasta îşi utilizează activele pentru a produce bunuri sau a presta servicii capabile
să satisfacă dorinţele sau necesităţile clienţilor în vederea obţinerii de beneficii. Evidenţa
activele imobilizate corporale ale societăţii se ţine pe suport informatic.
Societatea are în dotare sisteme de calcul moderne şi performante. Beneficiază de un

sistem de programe informatice bine puse la punct şi care ajută personalul departamentului
financiar-contabil în conducerea evidenţei contabile şi întocmirea registrelor contabile şi a
situaţiilor contabile.
Pe parcursul utilizării lor, imobilizările consumă părţi din valoarea lor ce se transmit
sub formă de cheltuieli în costul noilor bunuri obţinute care, la rândul lor, conţin în costul lor
beneficii economice viitoare pe care întreprinderea trebuie să le recupereze de la clienţi sub
formă de venituri.
Deci, recuperarea valorică a părţii din activele imobilizate consumate în activitatea

întreprinderii, prin includerea în cheltuieli, poartă denumirea de amortizare.
În general, societățile achiziționează mijloace fixe cu scopul de a le utiliza pe

parcursul unei perioade îndelungate de timp (mai mare de 1 an) precum și în scopul de a
obține avantaje economice (profituri) pe toată durata (normată sau normală) de utilizare a
acestora. Drept urmare este normal ca în fiecare exercițiu financiar să fie inclusă o cheltuială
echivalentă cu avantajele obținute ca urmare a utilizării acestora. Amortizarea reprezintă
recuperarea treptată a cheltuielilor făcute cu mijlocul fix, pe durata de utilizare a acestuia.
Pentru amortizarea imobilizărilor corporale societatea foloseşte cu regularitate ca

metodă de amortizare, amortizarea liniară. În acest sens s-ar impune o analiză mai detaliată în
ceea ce priveşte alegerea metodei de amortizare şi anume felul în care opţiunea pentru o
metodă sau alta, influenţează rezultatele economico-financiare ale firmei.
Există mai multe tipuri de interpretări a amortizări:
- Amortizarea contabilă are în vedere uzura, deprecierea ireversibilă a mijloacelor

fixe
- Amortizarea financiară – este privită ca o metodă de reînnoire a capitalului investit
- Amortizarea fiscală – urmărește modul în care a fost diminuat rezultatul fiscal, în
funcție de gradul de utilizare a mijloacelor fixe și a ratei de actualizare a inflație.
Amortizarea fiscală reprezintă acea cheltuială acceptată la deductibilitate.
Amortizarea contabilă reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui

activ pe întreaga durată de utilizare economică şi se stabileşte prin aplicarea cotelor de
amortizare asupra valorii de intrare a imobilizărilor. Cotele de amortizare se stabilesc potrivit
duratei de utilizare economică a imobilizărilor. Amortizarea contabilă se înregistrează în
contabilitate ca o cheltuială.
În acelaşi timp, amortizarea fiscală reprezintă deducerea din punct de vedere fiscal a
cheltuielilor generate de achiziţionarea, respectiv producerea, de mijloace fixe pe baza unui
mecanism similar amortizării contabile însă cu ceva diferenţe.
Odată cu apariţia HG 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe,

s-a majorat valoarea minimă de intrare a mijloacelor fixe de la 1.800 la 2.500 lei. Este
important de precizat faptul că potrivit prevederilor Codului fiscal, această valoare de 2.500
lei reprezintă o limitare fiscală, pragul respectiv nefiind obligatoriu de urmat pentru
înregistrarea în contabilitate a mijloacelor fixe.
Deductibilă din profitul fiscal, amortizarea permite, lucru verificat de teorie şi

practică, reînnoirea echipamentelor şi mai mult chiar finanţarea noilor investiţii, evident într-o
perioadă de evoluţie economică, monetară şi valutară normală. De aceea, întreprinderile în
dezvoltare au tot interesul de a utiliza metode accelerate de amortizare întrucât sporesc
posibilităţile lor de finanţare şi conduc la economii de impozit în valori actualizate.
Rolul amortizării este în primul rând de a se constata deprecierea activelor

imobilizate şi de a permite repartizarea acestor deprecieri asupra costurilor. Amortizarea ca
proces are rolul de a elibera resurse de finanţare pentru reînnoirea activelor uzate. Resursele
cu această destinaţie trebuie constituite chiar dacă firma obține pierderi. Firmele care nu
calculează şi nu recuperează amortizarea îşi diminuează patrimoniul.
Amortizarea este un instrument eficient pentru calcularea deprecierii, corectarea

efectelor inflaţiei şi reprezintă un instrument de politică economică cu reguli fiscale, care
permite dezvoltarea potenţialului tehnic al întreprinderii.
Aplicarea amortizării fiscale aduce agentului economic o micşorarea a impozitului pe

profit în prima lună de funcţionare a mijlocului fix mult mai mare decât în cazul în care aplică
amortizarea contabilă (metoda liniară), chiar dacă impozitul pe profit în următoarele lunii
rămase până la terminarea duratei normale de funcţionare se va calcula la valoarea fiscală a
acelui mijloc fix.
Singurul inconvenient în cazul aplicării acestei amortizări este condiţia pusă cu privire
la păstrarea în patrimoniu a acelui mijloc fix amortizat cel puţin o perioadă egală cu jumătate
din durata lor normală de funcţionare.
Societatea promovează o politică de asigurare permanentă a lichidităţilor necesare,

prin accelerarea vitezei de încasare a facturilor şi creşterea volumului de vânzări. Se poate
spune că la această societate funcţionează destul de bine ciclul "bani-marfă-bani".
Într-o economie concurenţială orice întreprindere care doreşte să rămână competitivă,

trebuie să amelioreze continuu calitatea produselor sale, trebuie să cunoască costul acestora,
să se asigure de rentabilitatea şi fluxul de lichiditate generat de fiecare produs sau sector de
activitate în parte, şi nu în ultimul rând să aibă o bună organizare a gestiunii economico-
financiare.
Bibliografie
Cărţi şi volume:
1. Cameniţă D., Belean P., Nicolaescu C., „Bazele contabilităţii”, Ed. Multimedia Arad,
2000;
2. Caraiani C.,Sendroiu C., Bazele contabilitatii,biblioteca digitala ASE;
3. Doina Maria Robu,”Contabilitate generala”-biblioteca digitala ASE;
4. L.Cernuşcă „Politici contabile în accepţiunea standardelor internaţionale IAS-IFRS”,
Editura UAV, Arad, 2005;
5. Cernusca, L., Interferente fiscale in contabilitate, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti,
2007;
6. Nicolaescu C. Contabilitate financiară fundamentală, Editura Mirton, Timişoara,2007;
7. Nicolaescu C., Gomoi B., „Noţiuni fundamentale de contabilitate”, Ed. Mirton,
Timişoara, 2006;
8. Nicolaescu C., Gomoi B.,“Notiuni contabile de baza- teorie si practica”, Editura
Mirton, Timisoara, 2009;
9. Dumitrean. E., Contabilitate financiara, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2008;
10. Baltes, N., Ciuhureanu, A. T., Contabilitate financiara, Ed. Universitatii Lucian Blaga,
Sibiu, 2007;
11. Constantin, St., Contabilizarea imobilizarilor corporale si necorporale la agentii
economici si institutiile publice, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti, 2006;
12. Feleaga, L., Feleaga, N., Contabilitate financiara. O abordare europeana si
internationala, Vol. I, editia a II-a, Ed. Economica Bucuresti, 2007;
13. Horga, V., Contabilitatea si fiscalitatea societatilor comerciale, Ed. Bibliotheca,
Targoviste, 2007;
14. Mates, D., Matis, D., Cotlet, D., Contabilitatea financiara a entitatilor economice, Ed.
Mirton, Timisoara, 2006;
15. Muntean, M., Pacurari, D., Fiscalitatea si contabilitatea intreprinderii. Aplicatii, teste,
studii de caz, Ed. EduSoft, Bacau, 2006;
16. Pavel, C. D., Contabilitate financiara, Ed. Solness, Timisoara, 2008;
17. Ristea, M., Iordache, E., Manolescu, M., GHID practic de reconciliere contabilitate -
fiscalitate. Solutii referitoare la aplicarea reglementarilor contabile armonizate cu
directivele europene si cu standardele internationale de contabilitate coroborate cu
unele prevederi legale privind impozitul pe profit, Ed. Imprimeria Nationala,
Bucuresti, 2005;
18. Matiş Dumitru, Pop Atanasiu, „Contabilitate financiară”, ediţia a 3-a, Editura Casa
Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2010.
19. Todea N., „Teorie contabilă şi raportare financiară”, Editura Aeternitas, Alba Iulia,
2009.
Legislaţie:
1. Legea contabilităţii republicată nr. 82/1991, Monitorul Oficial nr. 454/2008, cu

modificările şi completările ulterioare;
2. Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene, Monitorul Oficial nr. 766/2009;
3. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare,
Monitorul Oficial nr. 927/2003.
4. Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in actvie corporale si
necorporale, publicat in M Of., nr. 242/1999;
5. Ordinul nr. 306/2002 pentru aprobarea Reglementarilor contabile simplificate,
armonizate cu directivele europene, Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
279/2002;
6. Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societatile comerciale, publicata in
Monitorul Oficial nr. 33 din 29 ianuarie 1998, republicata;
7. Lege nr. 15/24.03.1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale
si necorporale, Publicat in MOF nr. 80 - 29/03/1994, Republicare 1 MOF nr. 242 -
31/05/1999, Versiune consolidata in 26/10/2001, Versiune consolidata in 31/08/2003;
8. HG nr. 1.553 din 18 decembrie 2003 privind reevaluarea imobilizarilor corporale si
stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, publicata in Monitorul Oficial nr. 21 din
12 ianuarie 2004;
9. Hotarare nr. 2139 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Catalogului privind
clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, publicata in
Monitorul Oficial nr. 46 din 13 ianuarie 2005;
10. Hotarare nr. 105/2007 din 31/01/2007, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 103
din 12/02/2007 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe;
11. Ordonanta de urgenta nr. 91/2008 din 24 iunie 2008 pentru modificarea si completarea
Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Publicat in Monitorul Oficial nr. 480 din 30
iunie 2008;
Site-uri:
1. http://www.anaf.ro
2. http://www.codfiscal.net
3. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/model/index2.asp
4. http://contabilul.manager.ro
5. http://fiscalitatea.manager.ro
6. http://www.contabilsef.md
7. http://monitorul.fisc.md
8. http://www.ccicov.com/ro
9. http://www.finantare.ro
10. http://www.economiaintreprinderii.ro
11. http://legestart.ro
12. http://aplisoft.ro/
13. http://www.contzilla.ro
14. http://www.legex.ro
15. http://www.cig.ase.ro
Articole:
1. Revista „Gestiunea si contabilitatea firmei“ nr. 2/2013 – editata de Grupul de presa si

editura „Tribuna economica“.
Note de subsol:
[1]
OMFP 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele
europene, publicat in M Of., Partea I, nr. 766 din 10 noiembrie 2009. Capitolul II, Sectiunea 8
“Reguli de evaluare” – 8.2.3 “Imobilizari corporale”, pct. 92.
[2]
Dumitrean, E., Scortescu, Gh., Toma, C., Berheci, I., Mardiros, D., Contabilitate financiara
I, Vol. I, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2002, p. 112.
[3]
Legea nr. 571/2003 coroborata cu HG 44/2004 privind Codul fiscal cu normele
metodologice de aplicare, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr 14 din 2 aprilie 2014, Titlul I
"Dispozitii generale”, Cap III, art. 7, alin. 1, pct 16.
[4]
metodologice de aplicare, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr 14 din 2 aprilie 2014, Titlul
II "Impozitul pe profit”, Cap II, art. 24, alin. 3.
[5]
Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in actvie corporale si
necorporale, publicat in M Of., nr. 242 din 31 mai 1999, Cap. I, art. 6.
[6]
II "Impozitul pe profit”, Cap II, art. 24, alin. 17.
[7]
“Reguli de evaluare” – 8.1. “Reguli generale de evaluare”.
[8]
“Reguli de evaluare” – 8.2.5.1. “Reevaluarea imobilizarilor corporale”.
[9]
“Reguli de evaluare” – 8.2.3., art. 110, alin. 1.
[10]
“Reguli de evaluare” – 8.2.3., art. 111, alin. 1.
[11]
“Reguli de evaluare” – 8.2., art. 68, alin. 3.
[12]
“Reguli de evaluare” – 8.2.3., art. 112.
[13]
„ Dispozitii generale”, Cap III, art. 7, alin. 1, pct. 33, lit. c).
[14]
II „ Impozitul pe profit”, Cap II, art. 24, alin. 1-23.
[15]Legea nr. 571/2003 coroborata cu HG 44/2004 privind Codul fiscal cu normele
IX „ Impozit si taxe locale”, Cap II.
[16]
IX „ Impozit si taxe locale”, Cap III.
[17]
„ Dispozitii generale”, Cap III, art. 7, alin. 1, pct. 7.
[18]
„ Dispozitii generale”, Cap III, art. 7, alin. 1, pct. 8.
[19]
“Reguli de evaluare” – 8.2.3 “Imobilizari corporale”, pct. 102.
[20]
“Reguli de evaluare” – 8.8 “Subventi”.
ANEXE

Aspecte Contabile Și Fiscale Privind Imobilizarile Corporale Și Deprecierea Acestora

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Aspecte Contabile Și Fiscale Privind Imobilizarile Corporale Și Deprecierea Acestora

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

De-a lungul timpului, exploratorii domeniului contabil au transformat contabilitatea

Contabilitatea este un instrument de cunoaştere, gestiune, şi control al patrimoniului şi

Contabilitatea este adesea numită "limba afacerilor".Acest limbaj poate fi considerat

Fiscalitatea trebuie analizată nu numai din perspectivă statică, ci şi dinamică. Prin

Fiscalitatea, urmăreşte realizarea obiectivelor politicii economice şi ale celei sociale

Sistemul contabil al agenţilor economici şi planul de conturi general care a fost

Din multitudinea de structuri patrimoniale ce fac obiectul reflectării în contabilitatea

Lucrarea abordează problematica propusă prin restângerea aspectelor teoretice în

Contabilitatea, operând în relaţia cu fiscalitatea cu principii, reguli, norme şi

Regulile şi normele contabile conduc la reglementări specifice privind:

- folosirea regimurilor de amortizare;

Abordarea relaţiei dintre contabilitate şi fiscalitate privind amortizarea îşi găseşte

Amortizarea fiscală se calculează pe baza duratelor normale de funcţionare stabilite în

Problema amortizării este de fapt subordonată impozitării profitului. Este cunoscut

Regula fiscală precizează cheltuielile ce se deduc din venituri în scopul determinării

Sumele aferente amortizării imobilizărilor se repartizează asupra fiecărui exerciţiu

Indiferent de regimul de amortizare adoptat, este necesar ca acesta să fie utilizat cu

1.1 Imobilizările corporale – definiţii şi delimitări

Imobilizările corporale reprezintă active care îndeplinesc următoarele condiţii:

a. sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de

În literatura de specialitate, imobilizările corporale mai sunt denumite şi imobilizări

Norma internaţională de contabilitate care face referire în mod direct la imobilizările

Cadrul general al IASB descrie criteriile pentru recunoaşterea elementelor ca active,

a. este posibilă generarea către întreprindere de beneficii economice viitoare aferente

O entitate satisface primul criteriu, prin estimarea gradului de certitudine a fluxului

1.1.1 Clasificarea imobilizărilor corporale

În cadrul imobilizărilor corporale se cuprind:

- Terenuri şi amenajări de terenuri;

a) Terenurile - sunt întinderi limitate de pământ, deţinute de entităti pentru realizarea

Amenajările de teren - reprezintă investiţiile efectuate pentru punerea în valoare a

Sunt, de asemenea, considerate mijloace fixe amortizabile:4

Nu sunt considerate mijloace fixe:5

a. motoarele, aparatele şi alte subansambluri ale mijloacelor fixe, procurate în scopul

c) Imobilizările corporale în curs de execuţie – se referă la cele imobilizări care nu

1.2 Evaluarea, reevaluarea şi deprecierea imobilizărilor corporale

1.2.1 Evaluarea imobilizărilor corporale7

Evaluarea reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii care constă în măsurarea

Imobilizările corporale sunt evaluate în următoarele momente:

1. evaluarea imobilizărilor în momentul intrării în întreprindere (la data recunoaşterii în

1. Evaluarea imobilizărilor corporale în momentul intrării în întreprindere poate îmbrăca

a) Cost de achiziţie pentru imobilizările corporale intrate în patrimoniu prin achiziţie de la

- preţ de achiziţie sau cumpărare (înscris în factura furnizorului);

- costuri directe de producţie (materii prime, materiale, salarii directe etc.);

d) Valoarea de aport sau de utilitate pentru imobilizările primite ca aport în natură la

2. Evaluarea imobilizărilor la data inventarierii

Pentru imobilizările corporale supuse amortizării, se calculează valoarea netă

3. Evaluarea imobilizărilor în momentul închiderii exerciţiului financiar

Momentul închiderii exerciţiului financiar se concretizează, din punct de vedere

- un plus de valoare care, conform principiului prudenţei, nu se înregistrează în

4. Evaluarea imobilizărilor în momentul încetării recunoaşterii

Încetarea recunoaşterii în contabilitate a imobilizărilor are drept valoare de referinţă

În cazul unei imobilizări incomplet amortizate, este necesară suportarea pe cheltuieli a

1.2.2. Reevaluarea imobilizărilor corporale8

Ca noţiune contabilă, reevaluarea constă în modificarea şi substituirea valorilor de

Valoarea justă a imobilizărilor corporale este determinată, în general, plecând de la

Potrivit reglementărilor în domeniu, reevaluarea se poate efectua numai în baza unei

Metode de reevaluare în funcţie de tratamentul amortizării cumulate:

B. Metoda valorii nete– presupune eliminarea amortizării cumulate din valoarea

Tratamentul contabil al rezultatului reevaluării:

Dacă rezultatul reevaluării este o descreşterea valorii contabile, aceasta se tratează

- ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare

Regulile privind amortizarea se vor aplica activului având în vedere valoarea