Sunteți pe pagina 1din 2

8/27/2020 Investiția la Dâmbovița Mall a intrat în linie dreaptă

Investiția la Dâmbovița Mall a intrat în linie dreaptă


 adrian  11 august 2020

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, împreună cu vicepreședintele Alin Manole, a efectuat
luni, 10 august 2020, o vizită de lucru, pentru a analiza stadiul lucrărilor la proiectele desfășurate de CJD la Dâmbovița

Mall. La conferința de presă organizată cu acest prilej în zona construcției centrului comercial, au fost prezenți și primarul
municipiului Târgoviște, Cristian Stan, viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu și reprezentanți ai Direcției Generale
Infrastructură Locală din cadrul CJD.

Alexandru Oprea a declarat că investiția mult-așteptată de toți dâmbovițenii, realizată din bugetul propriu al CJD și din
fonduri guvernamentale, a intrat în linie dreaptă, urmând ca săptămâna viitoare să fie inaugurată:

            „Este un eveniment pe care-l așteptăm de foarte mult timp și iată că ceea ce am promis dâmbovițenilor a devenit
realitate (…) Așa cum știți, pe 20 august, vom deschide mall-ul din municipiul Târgoviște și v-am invitat aici pentru că
lucrările la drumul județean 720E sunt aproape de finalizare, la un stadiu de 98%. La intrare, pe partea stângă, este o
parcare realizată din bugetul CJD, care beneficiază de 80 de locuri pentru autoturisme, 4 locuri pentru autocare și 8 locuri
pentru persoane cu dizabilități. Pe partea dreaptă urmează să proiectăm și să executăm în perioada următoare o altă
parcare cu aproximativ 200 de locuri. Sunt gata lucrările de canalizare, cele de alimentare cu apă, de preluare a apei
pluviale, iluminatul public și, în capătul acestui drum, un alt sens giratoriu care nu a fost cuprins în proiectul inițial și care,
printr-o asociere cu Primăria Municipiului Târgoviște, va fi gata în aproximativ 10 zile. Deci, sunt aproape 20 milioane lei,
la care putem adăuga, de asemenea, o contribuție a consiliului județean, pe care am validat-o prin rectificarea de buget,
de aproximativ 2 milioane lei pentru podul de la Oțelărie. Cam acestea sunt investițiile făcute în zonă; noi spunem că le-
am făcut cu gândul la dâmbovițeni, cu gândul la târgovișteni. Se deschide zona și dinspre Gara Târgoviște, se deschide
zona și dinspre Cartierul CFR, pentru că există acces și de acolo, se deschide zona și dinspre Petru Cercel. De asemenea,

https://targovistelive.ro/investitia-la-dambovita-mall-a-intrat-in-linie-dreapta/ 1/2
8/27/2020 Investiția la Dâmbovița Mall a intrat în linie dreaptă

cei de la ANL au început să facă locuințele pentru specialiști și pentru tineri și, în plus, sunt predate aproape 7 hectare de
teren pentru viitoarea construcție a stadionului care va fi realizat de CNI. (…) Nu trebuie uitat faptul că, în capătul arterei
care se va numi „Bulevardul Regele Ferdinand”, se construiește sediul RAR și nu trebuie uitată nici investiția care a fost
finalizată în 2017 și care, prin alocările de anul acesta de la Consiliul Județean Dâmbovița, a devenit funcțională – mă refer
la Centrul de Comandă al ISU. Este o investiție care, spunem noi, contribuie la înnobilarea acestei zone.”

La rândul său, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a declarat că investiția din zona UM Gară a redat

târgoviștenilor un spațiu nefolosit multă vreme, dar care are un mare potențial:

„Suntem într-o zonă a municipiului Târgoviște care până acum era inaccesibilă publicului, o zonă care va deveni un punct
de atracție important. O investiție privată, mall-ul, dar și un complex de investiții publice, fără de care această investiție
privată nu ar fi avut loc, pentru că discutăm de un drum, de o rețea de canalizare, de iluminat public, investiții fără de
care, cu siguranță nimeni nu ar fi venit să construiască în mijlocul câmpului (…) Avem aici și o investiție din fonduri
europene; este vorba de un teren pus la dispoziție de către Consiliul Județean Dâmbovița, pe care Primăria Municipiului
Târgoviște realizează un parc de aproximativ 16.000 mp, o investiție care vine să întregească ceea ce avem aici, la UM
Gară.”

https://targovistelive.ro/investitia-la-dambovita-mall-a-intrat-in-linie-dreapta/ 2/2

S-ar putea să vă placă și