Educatia: ansamblul actiunilor si proceselor sociale prin care societatea transmite noilor

generatii cunostintele, valorile aptitudinile si comportamanetele necesare integrarii sociale.

Atat socializarea cat si educatia inseamna promovarea a ceea ce societatea considera
important, valoros si util. Socializarea are un inteles mai larg incluzand toate influentele
sociale care influenteaza individul.

  CARACTERISTICILE SOCIALIZĂRII

Considerând că socializarea este un proces de însusire de la cele mai timpurii vârste a normelor,
valorilor si regulilor de conduita concordante cu modelul etico-normativ al societatii, aceasta
presupune dobândirea unor abilitati prin:

– capacitatea de a exercita în mod adecvat rolurile sociale, orientându-se dupa reguli si norme
specifice;

– participarea la scopurile si idealurile societatii, în cunostinta de cauza (nivel de întelegere);

– dobândirea unor capacitati corecte de discernamânt pentru a realiza distinctia dintre conduite
permise si prohibite, între mijloace legitime si ilegitime, între scopuri dizerabile si indizerabile, din
punct de vedere social:

Pentru a dovedi eficacitatea procesului de socializare trebuie favorizată creativitatea în sensul formarii
capacitatii tânarului de a se autoeduca, de a constientiza semnificatia propriei conştiinte morale, de a
discerne, treptat, singuri, ceea ce este rau de ceea ce este bine în atitudinile morale. Pornind de la
cresterea capacitatii tânarului de a discerne asupra propriului comportament si de a face predictibile
reactiile celorlalti fata de comportametul sau pe linia procesului de socializare, rezultanta eficienta este
configurarea personalitatii sale. În cadrul constituirii personalitatii sociale, motivatiile interne se
împletesc armonios cu cerintele normative ale mediului social.

Socializarea însă nu presupune un proces de conformare mecanică şi de adaptare unilaterala a

tânarului la acţiunile educative ci şi o relaţie activă, creativă, în concordanţă cu modurile de gândire şi
simtire specifice societăţii.

 TIPURI DE SOCIZARE

A. După factorii socializatori şi vârsta la careare loc procesul:

+ Socializare primară – se desfăşoară în perioada copilăriei

timpurii sub influenţele formative ale părinţilor, internalizate profundîn structura personalităţii
indivizilor.

Socializarea primară este un proces specific copilăriei prin intermediul căruia individul achiziţionează şi
interiorizează valorile şi normele generale ce reglementează comportamentul său în cadrele societăţii.
Această interiorizare se produce la rândul său în două etape. Într-o primă etapă sub imperiul acţiunii şi
influenţelor persoanelor semnificative din anturajul copilului (în special părinţii) care impun acestuia
anumite reguli de comportament şi implicit o anumită perspectivă asupra existenţei sociale.
+Socializarea secundară – însuşirea normelor care reglementează relaţiile copilului cu egalii săi (fraţi,
surori, prieteni, colegi, rude etc.). Se realizează în şcoală, având caracteristici de “instrumentalitate şi
neutralitate afectivă”.

+Socializarea continuă (a adultului) – se realizează pe tot parcursul vieţii, individul dobândind noi
experienţe de viaţă.

B. După modul de evaluare al societăţii:

+ Socializare pozitivă sau concordantă – interiorizarea modelelor cultural-normative socialmente

dezirabile.

+ Socializare negativă sau discordantă – interiorizarea normelor şi valorilor opuse modelului cultural
normativ dominant

 C. În funcţie de modul de conştientizare al procesului: (Vlăsceanu L.)

+ Socializare formală – se suprapune integral cu învăţământul

+ Socializare informală – procesul de asimilare de atitudini, valori, modele de comportare dobândite în

mediul personal de viaţă.

D. În funcţie de finalitatea urmărită, de efectele deja produse: (Dicţionarul de sociologie)

+ Socializare adaptativă sau integrativă – are ca efect configurarea acelor caracteristici sau capacităţi
personale care facilitează integrarea într-un cadru instituţionalizat dat.

+ Socializarea anticipatoare – integrarea într-un cadru organizaţional nou.

AGENŢI DE SOCIALIZARE

A. FAMILIA

Familia are rol fundamental în socializarea primară a copilului.

 B. ŞCOALA

Şcoala contribuie la socializarea indivizilor şi la consolidarea anumitor valori, convingeri, atitudini sau
comportamente dezirabile.

C. GRUPURILE DE EGALI

Grupurile de egali reprezintă gruăurile formate din membri care au aproximativ aceeaşi vârstă (grupuri,
în special de joacă, pe care copiii le formează în şcoală sau în afara ei)

D. MASS-MEDIA
Mass-media (radio, TV, ziare, multimedia) are capacitatea de a impune şi de a promova anumite valori,
norme sau modele de comportament.

CONDIŢII ALE SOCIALIZĂRII ÎN FAMILIE

Reuşita / nereuşita socializării prin intermediul grupului familial sunt condiţionate de:
Climatul afectiv: atunci când acesta este echilibrat, caracterizat de un nivel înalt de satisfacţie obţinut
în relaţiile cu ceilalţi parteneri ai actului intepersonal, el constituie o premisă importantă a maturizării
intelectual-afective a copilului. Dezechilibrele emoţionale, tensiunea, violenţa, conflictualitatea vor fi de
incriminat în primul rând atunci când avem de-a face cu diferite forme de tulburări de comportament,
dar şi cu retardări intelectuale, care adesea nu sunt condiţionate atât genetic cât social.

Rolul social – un status implica roluri multiple in functie de cei cu care interactionezi. Tipurile
principale de roluri sociale: rolurile asteptate, rolurile performate. Diferentele dintre acestea
pot fi motivate de: incompatibilitati intre personalitate si cerintele comportamentale si
atitudinile impuse de status; lipsa de experienta sau invatarea insuficienta a rolului.
 
Institutiile sociale si tipologia lor
In limbaj comum prin institutie se intelege o organizatie delimitata in timp si spatiu: primaria,
banca. In sociologie conceptul este mult mai larg. Orice tip de practica instituita oriunde in
societate poate reprezenta o institutie sociala. Exemplu: biserica, familia, banii, adulterul.
Intregul univers social poate fi reprezentat ca sistem de institutii sociale. Institutiile sociale
reprezinta seturi de statusuri si roluri atasate lor, care contribuie la implinirea unei functii sau
nevoi sociale.
Orice organizatie are la baza o institutie dar nu si invers.
 
Tipuri de educatie
1. Educatie informala – procesul de invatare voluntara sau nu, realizat prin relatiile si
interactiunile noastre cu ceilalti (familie, prieteni, mass-media)
 2. Educatie formala – ansamblu proceselor de invatare derulate in cadrul sistemului de
invatamant. Acest tip de educatie este planificat, controlat, exista personal specializat,
obiective clare, precise.

3. Educatia nou-formala se refera la activitatile de invatare derulate intr-un cadru formal, dar
in afara sistemului de invatamant (scoli de vara, cenacluri). Educatia formala are rolul cel mai
important in formarea si pregatirea individului pentru viata in societate intre 6 si 18 ani. Cei cu
nivelul de instruire mai ridicat au sanse mai bune de castig. Scoala are si functii de
socializare, integrare sociala, control social, mediere a prieteniilor, a casatoriilor.

Educaţia (formală, non-formală, informală) contribuie în mod decisiv la realizarea socializării, respectiv
la procesul de transmitere şi asimilare de către individ a atitudinilor, valorilor şi comportamentelor
specifice condiţiilor de existenţă socială ale unui grup sau comunităţi.

Un tânar este socializat atunci când învaţă să se poarte în mod creativ, în concordanţă cu modurile de
gândire şi simţire ale societăţii. Formarea unui tip de educaţie flexibilă şi creativă în procesul de
socializare trebuie să figureze ca un deziderat major în formarea personalităţii tinerilor.

Abordarea educaţiei ca fenomen social se întemeiază pe luarea în consideraţie a următoarelor premise:

– conceperea educaţiei ca fenomen de socializare metodică a tinerelor generaţii (facem aici precizarea
că socializarea se defineşte ca fiind un proces psiho-social de transmitere şi asimilare a atitudinilor,
valorilor, concepţiilor şi modelelor de comportare specifice unui grup sau comunităţi în vederea
formării, adaptării şi integrării sociale a unei persoane; în acest sens socializarea este un proces
interactiv de comunicare presupunând învăţarea socială ca mecanism fundamental de realizare şi
finalizându-se prin asimilarea indivizilor de către grupuri, respectiv societate);
– evidenţierea contribuţiei societăţii în oferta de finalităţii şi mijloace educative;
– întemeierea actului educativ pe cunoaşterea cerinţelor şi aspiraţiilor societăţii;
– organizarea instituţiilor educative în conformitate cu reglementările realităţii sociale;

– dezvoltarea calităţilor personale în direcţia formării comportamentului civic-participativ.

 
Status si rol
Statusul este pozitia detinuta de un individ intr-o structura sociala. Ceea ce asteapta un
individ de la ceilalti pe baza pozitiei sale, rolul social este ansamblul comportamentului
realizat de un individ pe baza pozitiei sale (statusului detinut); ceea ce asteapta ceilalti de la
noi.
Orice om detine o multitudine de statusuri pe care le realizeaza si selecteaza permanent.
Alegerea individului poate sa difere de asteptarile persoanelor cu care interactionam.
In asemenea cazuri, numite conflict de status pot sa apara probleme de comunicarea si
tensiuni. Conflictul de status apare cel mai des in situatiile in care se suprapun mai multe
statusuri, iar alegerea celui central nu este evidenta.
Statusurile pot fi:
 
 Atribuite (obtinute prin nastere); exemplu: cetatenie, etnie.
 Dobandite (cele pe care nu le obtinem prin nastere). Aceasta tipologie, distinctie,
depinde de modul in care este definit un status in societate. La limita, majoritatea statusurilor
atribuite pot sa fie dobandite.
 
Indicatorii de status sunt elementele care pot ajuta la aflarea statusului unei persoane.
Obiectele respective au calitatea de indicatoare de status numai intr-un context social dat. Ele
pot sa fie purtate voluntar sau involuntar si indica statusul central al unei persoane