Page 1 of 12

DOAMNE, NU CU MÂNIA TA SĂ MĂ MUSTRI ŞI NICI CU URGIA TA SĂ MĂ PEDEPSEŞTI

1. Ioan, teologul cel iubit al lui Hristos, spune: Dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire
către Dumnezeu şi ceea ce cerem primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea
Lui facem. [1 Ioan 3:21] Noi însă, care avem o conştiinţă care se osândeşte pe sineşi, care suntem traşi
îndărăt [de] poftele noastre cele rele, care respingem poruncile lui Dumnezeu şi facem înaintea Lui cele
spurcate, care ne îmbătăm în fiecare zi şi ne petrecem ziua în vin şi căutăm unde este de băut, noi care
ne petrecem nopţile în necurăţia sufletului şi a trupului, care convieţuim cu nedreptatea şi lăcomia, care
ne bucurăm de hoţii şi de răpiri, care avem invidie şi ură unii faţă de alţii, care ne ocărâm reciproc, care
ne grăim de rău unii pe alţii, care urâm toată virtutea şi învăţarea şi ne aruncăm spre tot chipul păcatului,
cum să avem îndrăznire să cerem ceva de la Dumnezeu prin rugăciune şi psalmodie? De unde să
aşteptăm să luăm [împlinirea] cererilor de la Dumnezeu, de vreme ce noi respingem voile lui
Dumnezeu? Căci, după psalmist, i-a zis Dumnezeu păcătosului: De ce povesteşti îndreptările Mele şi iei
legământul Meu în gura Ta? Tu ai urât învăţătura şi ai dat la spate cuvintele Mele. Dacă vedeai un hoţ, i
te alăturai şi cu cel desfrânat îţi puneai partea. Gura ta înmulţea nedreptatea şi limba ta împletea
vicleşug. Stând, grăiai împotriva fratelui tău şi împotriva fiului maicii tale ai pus sminteală. Te voi
mustra şi voi pune înaintea feţei tale fărădelegile tale. Pricepeţi acestea cei ce uitaţi de Dumnezeu, ca nu
cumva să vă răpească şi să nu aveţi izbăvitor. [Psalmi 49: 16-22] Aşa după cum şi noi suntem răpiţi
astăzi, şi nu este cel ce izbăveşte, nu este cel care să ajute.
2. Dar [veţi zice] că nu fiecare dintre noi are toate chipurile de păcate enumerate mai sus? Însă fiecare
dintre noi, prin unul din acestea sau şi mai multe, toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut. Şi,
într-adevăr, fiecare din aceste [păcate] este de ajuns pentru a îndepărta mila lui Dumnezeu şi a atrage
mânia Sa. Ce i-a făcut pe israeliţi nevrednici de tablele cele de Dumnezeu lucrate? Nu beţia? Căci
urcând Moise în munte, a postit patruzeci de zile şi a vorbit lui Dumnezeu pentru popor. Acolo a primit
şi tablele cele nefăcute de mână, scrise cu degetul lui Dumnezeu, şi a coborât, purtând darul pentru
israeliţi. Dar pe când era [încă] departe i-a simţit din zarva şi din strigătul cel necuviincios că sunt beţi
şi, după ce a zis: Eu aud glas de oameni beţi, judecându-i nevrednici de [tablele] cele făcute şi scrise de
însăşi mâna lui Dumnezeu, a spart acele table, i-a înarmat împotriva lor pe cei care nu îşi clătinaseră
minţile cu băutura şi nici nu îşi făuriseră un dumnezeu ale celor beţi, şi a ucis cu ajutorul lor mai multe
mii şi astfel l-a îmblânzit pe Dumnezeul celor nebăutori. Şi, iarăşi urcând, aduce jos alte table, scrise la
fel, dar care nu mai erau la fel [cu primele], căci erau din materia cea de jos. Vedeţi dar că beţia era din
[Legea] Veche aducătoare de moarte? De câtă osândire este vrednică şi cum îi face nevrednici pe cei
care obişnuiesc [să trăiască în beţie] şi de darurile cele de la Dumnezeu şi de viaţa cea prezentă! Beţia
este un drac care stă în materie, este stricare a gândurilor, paralizie a trupului, viaţă mai rea decât
moartea, pricină a întoarcerii de la Dumnezeu. Iar răul şi mai mare e că este înstrăinare de viaţa cea
făgăduită de Dumnezeu, căci beţivii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu [1 Corintheni 6:10].
3. Ce [să spunem] despre curvie? A ieşit poporul de atunci al lui Dumnezeu din Egipt cu totul neînarmat
şi îi urmărea mulţime de soldaţi. Şi, când au ajuns la mare, unii fugind, alţii urmărindu-i [pe primii], prin
puterea şi voia lui Dumnezeu, şi prin bastonul şi mâna lui Moise, marea s-a despărţit şi pentru unii, şi
pentru alţii: pentru unii s-a retras, despicându-se la mijloc şi dându-le cale neprimejduită, iar pe cei care
îi urmăreau i-a acoperit cu valuri şi i-a aruncat morţi pe acele ţărmuri învecinate. Şi pe cei neînarmaţi i-a
arătat întru totul înarmaţi, de vreme ce i-au despuiat [de arme] pe morţii aruncaţi afară [din mare]. Iar
apoi ce a fost? Au străbătut neînvinşi locuri şi ţinuturi locuite şi nelocuite, biruind pe toţi cei care li se
împotriveau. Însă când au căzut în curvie, într-atât au fost învinşi, încât pe dată au pierit atunci în război
douăzeci şi trei de mii. De aceea şi Pavel zice către noi: Nu curviţi, după cum au curvit unii din ei şi au
căzut într-o singură zi douăzeci şi trei de mii [1 Corinthei 10:8; Numeri 25: 1-9]. Şi dacă Finees, plin
 Page 2 of 12

fiind de râvnă, nu l-ar fi milostivit pe Dumnezeu, ucigând dintr-o singură lovitură şi pe cel ce săvârşea
pângărirea, şi pe cea cu care curvea şi, stăvilind [astfel] fapta, toţi ar fi murit, cercând tot poporul mânia
cea dumnezeiească din pricina fărădelegii curviei. Iar la voi, cine nu ştie că se lucrează această patimă
urâtă de Dumnezeu? Dar nu este nimeni care să împiedice, aproape că nici tatăl pe fiu, nici frate pe frate,
nici prieten pe prieten. Ba mai sunt unii care împreună lucrează, deşi apostolul spune: Cu unii ca aceştia
nici să nu mâncaţi [1 Corinthei 5:11]. De aceea, toţi suntem vrednici de moarte şi de toată nimicirea.
4. Dar dacă curvia este vrednică de o asemenea şi de atâta osândă, cu cât mai mult nu va fi pângărirea
adulterului? Acesta distruge şi aduce la ruină nu numai unul sau doi, ci case întregi, bunuri întregi,
înrudirile după trup şi moştenirile, după ce mai înainte de acestea a umplut sufletele de tot răul şi
răutatea. De vreme ce invidia naşte uciderea, pentru că prin ea la început omul a cunoscut cercarea
morţii- atunci când Cain a săvârşit uciderea de frate -, cum nu va avea [adulterul] dreaptă osândire
moartea, sau ceva mai rău decât moartea, dacă există? Şi iarăşi, cât de mult îl întărâtă furtul pe
Dumnezeu? În vechime Ahar [Isus Navi c.7] a fost singurul care a furat, [dar] toată oastea a suportat
lovitura până când, după ce au căutat [vinovatul], l-au scos din mijlocul [lor], omorându-l cu pietre.
5. Toate acestea s-au scris spre mustrarea noastră, ca nu [cumva] căzând şi noi în aceleaşi păcate, să
suferim aceleaşi osândiri sau chiar mai rele. Căci fiind noi învredniciţi de dumnezeiasca cercetare mai
mult decât poporul acela, suntem vrednici şi de bătăi mai mari dacă nu ne păzim [să rămânem] deasupra
relelor oprite de Dumnezeu. Căci zice Apostolul: Dacă s-a adeverit cuvântul spus prin îngeri şi toată
călcarea de poruncă şi neascultarea şi-a primit dreapta răsplătire, cum vom scăpa noi dacă vom fi
nepăsători la o astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de
cei care au ascultat-o, împreună mărturisind şi Dumnezeu cu semne şi cu minuni, şi cu puterile cele de
multe feluri şi împărţite ale Duhului, după voia Lui [Evrei 2:2]
6. De aceea Anania şi Safira, care [totuşi] au furat nu dintr-ale altora, ci dintr-ale lor, au fost daţi morţii
de Petru sau mai degrabă de Dumnezeu, din pricina minciunii- care întotdeauna însoţeşte furtul. Către
[Acest Dumnezeu] zice Prorocul David: Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna [Psalmi 5:6]. Iar
Pavel l-a predat satanei pe curvarul acela din Corint şi le porunceşte corintenilor, scriind: Cu unul ca
acesta nici să nu mâncaţi [1 Corintheni 5:11]. Şi nu i-a arătat dragoste până ce acela, depărtându-se de
fapta cea rea, nu a arătat pocăinţa prin fapte. Iar către cel lacom, care, după ce i-a rodit ţarina din belşug,
nu a dat celor care nu aveau, ci şi-a mărit hambarele, ce spune Domnul în Evanghelii? Nebune, în
noaptea aceasta vor cere sufletul tău de la tine. Iar cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi? [Luca
12:20]. Şi ca să nu socotească cineva că osândirea aceasta este [doar] împotriva unuia oarecare, adaugă:
Aşa se întâmplă cu cel care îşi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu. Şi totuşi, bogatul
acela nu s-a îmbogăţit din nedreptate. Căci cum a nedreptăţit, dacă i-a rodit ţarina îmbelşugat? Însă
pentru că nu s-a folosit bine de bogăţiile [date] de Dumnezeu şi nici nu s-a îmbogăţit în Dumnezeu prin
împărţirea [bunurilor], s-a făcut vrednic morţii, nimic câştigând din bogăţie. Dar între noi sunt unii care
au în casele lor nu doar lucruri dobândite în chip drept, ci şi lucruri răpite de la cei săraci; unii ca aceştia
iubesc lăcomia, care după Pavel este a doua idolatrie, şi sunt bolnavi de iubirea de arginţi, care este
cauza tuturor relelor. Şi [sunt aşa] nu numai cei de vază de la noi, ci şi comercianţii. Căci câte pagube nu
mai născocesc negustorii cei de pe la noi şi alţi comercianţi celor care cumpără [de la ei]? Căci aceştia,
atunci când pot, nu se folosesc nici de măsuri şi nici de greutăţi corecte!

7. Pentru acestea şi pentru unele asemenea suntem pedepsiţi şi vom mai fi pedepsiţi. Căci, pe de o parte,
dorim şi căutăm dezlegarea de împresurări, dar pe de altă parte adăugăm căderile pentru care suntem
pedepsiţi. Vreţi să vedeţi cât de mare rău este excesul? Cunoaşteţi aceasta din bătaia pe care o suferim
acum! Căci [dacă] sângele, care e unul din elementele trupurilor, este în exces, atunci, după cum vedeţi,
aduce moartea celor [care stau] să moară. Aşadar, după cum în cazul trupului, excesul strică trupul, la fel
 Page 3 of 12

şi în cazul sufletului, excesul-lăcomie strică sufletul şi îl omoară, izgonind de la el harul lui Dumnezeu,
care este viaţa mai dumnezeiască. Şi o astfel de moarte a sufletului precede întotdeauna moartea trupului
care survine în urma părăsirii de către Dumnezeu. Pentru că şi la început moartea a intrat în lume din
pricina păcatului şi a respingerii dumnezeieştii porunci, însă omul nu a murit îndată după călcarea
poruncii, fiindcă Dumnezeu i-a dat timp de pocăinţă.
8. [Dumnezeu] putea crea toţi oamenii deodată din cele ce nu sunt, pentru că şi pe îngeri, arhangheli,
începătorii, puteri, stăpânii, domnii, heruvimi, serafimi, tronurile cele mai de sus, numai [i-]a gândit, şi
gândul lucru s-a făcut şi toţi au fost creaţi. Putea aşadar ca într-un anumit moment al timpului să facă
neamul tuturor oamenilor, şi iarăşi, într-un singur moment oarecare al timpului putea să-i şteargă de pe
pământ prin moarte, după cum a făcut şi la potop, când l-a păzit numai pe Noe cu copiii săi pentru
naşterea celui de-al doilea neam. Dar nu a voit aceasta din iubire de oameni. Căci a iconomisit ca fiecare
dintre noi să vadă la altul, sau mai degrabă la mulţi alţii, atât dintre [rudele] noastre după sânge, cât şi la
cei ce nu-s ai noştri, că moartea va veni să apuce în chip de neocolit, pentru ca prin vederea ei să fim
duşi la pocăinţă şi la îngrijirea de cele de după moarte. Şi pentru că acum ne vede trăind întru totul
nepocăiţi şi neavând nicio grijă pentru cele viitoare, aduce cu dreptate moartea aproape peste toţi
laolaltă, nesuferind ca noi să trăim în rău şi în păcat continuu. Şi aceasta este cea din urmă plagă [adusă]
aici asupra păcătoşilor, după cum am fost învăţaţi din plăgile egiptenilor.
9. Este cu putinţă ca şi din felul acestei drepte pedepsiri să înţelegem cât de mult am păcătuit lui
Dumnezeu. Căci atunci când pedepseşte omul, este posibil ca şi fără o dreaptă pricină şi pentru nişte
greşeli mici, cel care a greşit să sufere o pedeapsă mare, din pricina lipsei de discernământ sau a asprimii
celui care pedepseşte. Însă iubirea de oameni cea preaînaltă nu se mişcă spre o astfel de furie şi spre
aducerea de lovituri aducătoare de moarte decât dacă săvârşim păcate mari şi dacă, după ce le săvârşim,
rămânem nepocăiţi.
10. Să recunoaştem din aceasta, aşadar, fraţilor, mulţimea şi mărimea greşelilor noastre şi să se întoarcă
fiecare de la cugetările lui cele trupeşti şi să se îndrepte către Domnul. Să ne pocăim din suflet, să ne
lepădăm de obiceiul cel rău şi de cugetarea cea iubitoare de păcat, ca să oprim dumnezeiasca mânie şi să
o întoarcem spre milă. Să vindecăm răutatea noastră, ca să nu pierim din pricina răutăţii. Să-i imităm nu
pe cei ce au fost nimiciţi de potop, ci pe cei din Ninive, care au fost mântuiţi prin pocăinţă. Aceia,
neînţelegând atunci din multe pilde dumnezeiasca iubire de oameni, totuşi au strigat către Dumnezeu
neîncetat şi s-a întors fiecare din calea răutăţii lui şi din nedreptatea mâinilor lui, zicând: Cine ştie,
[poate] Dumnezeu se va răzgândi şi se va întoarce de la urgia mâniei Sale şi nu vom pieri? [Iona 3:9]
Noi [însă] ştim şi de la aceia înşişi şi de la mulţi alţii că a văzut Dumnezeu faptele lor, că s-au pocăit şi
s-au întors, şi S-a răzgândit şi Dumnezeu în privinţa relelor pe care a spus că le va face lor şi nu le-a
făcut. Dar acolo Iona era cel care vestea şi ameninţa. Şi ceea ce e lucru şi mai mare e că nici nu i-a tras
spre pocăinţă şi nici nu le-a vestit mila [acest] Iona care a coborât în Iope din Iudeea şi de acolo a trecut
în talazul mării, în care a şi fost înghiţit de un chit şi după trei zile a fost dat afară către Ninive şi le-a
vestit [primejdia].
11. Iar aici, cu cât mai mult este decât Iona? Căci Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu Cel mai înainte de veci,
al cărui tip era Iona, a coborât din ceruri, după cum acela a coborât în Iope. Şi a fost dat cercărilor şi
pătimirilor, după cum Iona a fost dat valurilor mării, iar prin moarte S-a coborât în cele mai de jos ale
întregului pământ, la iad, după cum şi acela a fost înghiţit de un chit şi, înviind a treia zi de acolo, a
făgăduit celor care se pocăiesc împărăţia cea cerească şi ne-a arătat lămurit şi ne-a vestit nouă tuturor
faptele pocăinţei, pe care dacă le vom respinge, vom fi daţi cu dreptate unei morţi nesuferite.
12. Nesuferită este aşadar moartea şi când se întâmplă, şi când este aşteptată, dar cu mult mai nesuferită
este neîntoarcerea de la păcatele noastre, căci aici ea măreşte pedeapsa, iar după [viaţa aceasta] ne
trimite în pedepse nesfârşite, pe care fie ca nimeni dintre noi să nu le încerce! Căci dacă cele
 Page 4 of 12

înfricoşătoare de aici ni se par de nepurtat, deşi sunt trecătoare şi ating doar sufletul, atunci cum sunt
celelalte, care împreună cu trupul, pedepsesc şi sufletul şi care nicicând nu au vreo nădejde de izbăvire?
Dar noi să ne pocăim, fraţilor, şi să ne întoarcem, arătând, cu fapta şi cu cuvântul, pocăinţa. Şi să cădem
către Dumnezeu cu inimă zdrobită, zicându-i: Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri şi nici cu urgia Ta
să mă pedepseşti [Psalmi 37:1], ci fă cu noi după mila Ta, iar nu după cum suntem noi vrednici. Căci
după cum slava Ta este nemăsurată, aşa şi mila Ta! [Domnul] este aproape de cei ce îl cheamă, însă nu
numai cu gurile, ci strigă şi cu cugetul, întorcându-se către El prin faptele şi obiceiurile lor.
13. Întoarceţi-vă către Mine, şi Mă voi întoarce către voi, zice Domnul, şi fărădelegile voastre nu le voi
mai pomeni [Zaharia 1:3]. Dacă noi vom fugi de acestea întru totul şi fără chip de întoarcere şi dacă Îl
vom îmblânzi pe Dumnezeu prin mărturisire şi prin pocăinţa cea prin fapte care cumpăneşte căderile
noastre, milostivindu-L faţă de noi printr-o smerenie lucrătoare, atunci, pentru că iubirea de oameni a lui
Dumnezeu [îndelung] rabdă şi plineşte lipsurile noastre, vom fi sloboziţi acum de urgia aceasta
dumnezeiească, şi de moartea aceasta mai înainte de vreme şi generală şi de nimicirea cea totală care
vine de la ea, iar în veacul ce va să fie ne vom învrednici de viaţa cea fără de moarte, spre slava Unuia
Dătătorului de viaţă, Hristos, Căruia I Se cuvine slavă, putere, cinste şi închinăciune, dimpreună cu Cel
fără de început al Său Părinte şi cu Duhul cel de viaţă făcător, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Extras din Omilii, vol. 2- Sf. Grigorie Palama, Editura Anastasia, Bucureşti, 2012.
Acatist pentru izbăvirea de boală către preadulcele Iisus,
doctorul sufletelor şi a trupurilor noastre

Preot Constantin Sturzu

Taină anevoie de cuprins cu mintea, Crucea: „pentru iudei, sminteală, pentru neamuri, nebunie” (I
Corinteni 1, 23). Unii spun că, fiind instrument de tortură, Crucea n-ar trebui cinstită, că nu poţi, adică,
cinsti un obiect care a provocat atâta suferinţă şi, finalmente, moartea Domnului (ei nu ştiu că Domnul
putea să nu moară, chiar şi fiind deja spânzurat pe Cruce: „Hristos a fost Cel care a chemat moartea şi a
murit atunci când a voit” – V. Arhim. Hierotheos Vlachos, „Predici la marile sărbători”, Editura
Egumeniţa, 2004, p. 205). Alţii denaturează modul în care a iubit Domnul Crucea şi văd în durere ceva
ce trebuie căutat cu orice preţ, căutând a se flagela mereu, părându-li-se că aşa ar fi părtaşi la suferinţa
Răstignitului. Dar suferinţa nici nu e ceva rău în sine, nici nu trebuie căutată cu orice preţ. Conţinutul
Crucii nici nu e, de fapt, suferinţa, ci dragostea. Dacă nu pricepem asta, nu putem pricepe nimic din
Cruce sau din creştinism.

Când suntem îndrăgostiţi, „iubirea se înfige în fiinţa celui ce iubeşte ca o săgeată, de la cel pe care îl
iubeşte, producând o rană în el. Căci iubirea ce se naşte în el este împreunată şi cu o suferinţă, dat fiind
că nu-l are niciodată în mod desăvârşit în sine pe cel iubit. E o suferinţă şi o bucurie în acelaşi timp.
Acesta e paradoxul dragostei. Suferinţa şi bucuria se află împreunate şi în sufletul îndrăgostit de
Dumnezeu şi durează cu atât mai mult în chip neîncetat pentru faptul că Dumnezeu rămâne în veci
necuprins, iar sufletul înaintează veşnic în cunoaşterea acestui necuprins al vieţii şi iubirii Lui, pe de o
parte bucurându-se mereu, pe de alta, suferind de dorinţa de a cuprinde şi mai mult din El” (nota
Părintelui Dumitru Stăniloae la Sfântul Grigorie de Nyssa, „Tâlcuire amănunţită la Cântarea Cântărilor”,
în PSB, vol. 29, EIBMBOR, 1982, p. 291). Deci suferinţa celui ce iubeşte, chiar şi când îmbracă durerea
fizică, nu este un chin sau un drum închis, ci este impulsul care adânceşte şi mai mult dragostea.
Dragostea, dacă vreţi, este ca un motor cu ardere internă în doi timpi: bucurie şi suferinţă, suferinţă şi
bucurie…
Pentru a înţelege Crucea, trebuie să înţelegem, mai întâi, care este rostul nostru pe lume şi cum putem
dobândi fericire veşnică. Ne explică, în duhul Sfinţilor Părinţi, tot Părintele Dumitru Stăniloae:
 Page 5 of 12

„Fericirea şi binele real al făpturilor depind de recunoaşterea lui Dumnezeu de către ele şi de iubirea faţă
de alte făpturi, pentru că făpturile nu au în ele infinitatea după care aspiră, ci trebuie să se întregească cu
Dumnezeu, în Care e viaţa infinită, şi cu alte făpturi. Fiind mărginite, au nevoie de comuniune. Dar
comuniunea cu alte făpturi, sau cu toate făpturile, nu o pot avea decât dacă ele se întâlnesc în
Dumnezeu. Numai în El pot fi toate una. Există făpturi care se pot amăgi uneori cu ideea că sunt în sine
virtual infinite şi că pot ajunge la ţinta trăirii lor actuale doar prin faptul că trăiesc aspiraţia spre infinit şi
sunt făcute în aşa fel. Amăgirea constă în faptul că nu văd că numai dăruindu-se altor persoane, şi cu
deosebire lui Dumnezeu, o făptură se înfăptuieşte real pe sine, întrucât prin aceasta le face şi pe acelea să
i se dăruiască” (în nota 1518 la Sfântul Chiril al Alexandriei, „Comentariu la Evanghelia Sfântului
Ioan”, în PSB, vol. 41, EIBMBOR, 2000, pp. 802-803). Aşadar, dragostea este continua dăruire către
celălalt. Iar această dăruire nu e una condiţionată sau limitată – pentru că nici dorul după celălalt nu are
limite –, ci e una jertfelnică şi ia chipul Crucii.
Deşi poate părea, din afară, frustrant şi obositor acest proces – această permanentă dăruire pentru celălalt
–, în realitate doar aşa putem fi împliniţi şi putem găsi odihnă. După convorbirea cu femeia
samarineancă, Mântuitorul spune ucenicilor care-L îndemnau să mănânce: „Eu am de mâncat o mâncare
pe care voi nu o ştiţi. (…) Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc
lucrul Lui” (Ioan 4, 32 şi 34). Aşadar, dăruindu-ne, făcând voia lui Dumnezeu, ne hrănim fiinţa noastră
cu hrană dumnezeiască, cu dragoste desăvârşită. De câte ori vrea omul să-şi împlinească poftele, sau să
afle odihnă în vacanţe prelungite, sau să obţină satisfacţii de tot felul de la cei din jurul său, de atâtea ori
va ajunge să fie dezgustat, plictisit, neîmplinit. De câte ori, însă, cineva se dăruieşte celorlalţi, făcând
risipă de efort, de daruri şi de timp preţios, tot de atâtea ori se va naşte în el o bucurie care îl va odihni.
Când mă însemnez cu semnul Sfintei Cruci, crucea mă susţine pe mine, nu eu pe ea. E ca şi cum aş pune
în faţa trupului meu o nevăzută stavilă pentru toate poftele şi gândurile mele întinate. Când fac cruce mă
agăţ de Cer, aşa cum braţul orizontal este prins pe cel vertical. Cum orizontala este mai aproape de
vârful Crucii decât de baza ei, tot aşa şi eu, omul, deşi în trup, mă desprind de cele materiale, fiind
chemat să fiu mai aproape de înălţimi, de cele nevăzute, decât de cele văzute – de care nu mă despart,
dar care nici nu mă ţin legate. Tot semnul Sfintei Cruci fac peste cele din afara mea, mai ales peste cele
pe care le mănânc sau beau, indiferent dacă sunt preot sau laic. Le recunosc, astfel, pe toate ca fiind
daruri ale lui Dumnezeu, iar nu ca pe lucruri care mi s-ar cuveni de la sine. Ele devin, astfel, deşi rămân
materie, mărturii ale iubirii lui Dumnezeu, de a Cărui prezenţă mă hrănesc şi mă încarc. Aşa cum
prescura se preface în Trupul Domnului, păstrându-şi calitatea de pâine.
Aşa cum o declaraţie de dragoste poate să rămână doar o simplă înşiruire de cuvinte, dacă nu este
acoperită şi de fapte, tot aşa purtarea unei cruci sau a unei cruciuliţe poate fi coborâtă la nivelul unor
deşarte nădejdi într-un soi de talisman sau gândită ca afişare a unui accesoriu la modă. Se poate ajunge
până-ntr-acolo încât să se împăuneze cineva cu purtarea unei cruci, redusă la statutul de decoraţie sau de
trofeu. De unde şi vorba amară: înainte se răstigneau tâlharii pe cruce, astăzi se mai întâmplă şi invers,
să fie răstignită crucea pe tâlhari. Dar chiar şi când este ignorată puterea ei sau chiar este luată în râs,
Crucea îşi păstrează potenţialul şi sperie pe vrăjmaşii nevăzuţi, pe diavolii care nu suportă să vadă
semnul Celui ce i-a biruit prin smerenie şi dragoste desăvârşită, „cu moartea pre moarte călcând”.
Dragostea de Cruce îmi deschide drumul către Dumnezeu şi către inima aproapelui. Dragostea de Cruce
este leac pentru toate suferinţele şi neîmplinirile. Dragostea de Cruce dă sens vieţii mele şi face din
moarte un vesel vornicel, ce trâmbiţează lumii apropiata nuntă a sufletului meu cu Mirele ceresc. Rănit
de această dragoste, mă vindec de toate rănile pe care mi le-a făcut lumea sau pe care mi le-am făcut
singur; cu rana pre rană călcând.
 Page 6 of 12

Acatist  – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se
înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau
stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor
cărora se adresează!)
Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti,
Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată
întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile
noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer
şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre,
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor
Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Troparul:
Femeia canaaneancă a strigat către Tine „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David”, şi fiica ei a primit
grabnicul Tău ajutor. Slavă Ţie, Cel Ce ai fost numit Fiu al lui David! Slavă Ţie, Fiule al lui Dumnezeu,
Care arăţi îndurările Tale celor ce se roagă Ţie cu inimă smerită!

Apoi se zic icoasele şi condacele:

Condacul 1:Miluieşte-l, Iubitorule de oameni, pe robul Tău care pătimeşte, arătându-i mila Ta cea
nemăsurată. Dă-i lui putere să se ridice din patul durerii şi să se roage Ţie împreună cu noi, cei cu
sufletele slăbite de patimi dar însetate de tămăduirea Ta: Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al
trupurilor noastre, miluieşte-ne!
 Page 7 of 12

Icosul 1:
Doamne, Cel Ce ai zis că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, primind smerita noastră
rugăciune care se aduce Ţie cu zdrobire de inimă, vino cu puterea Ta cea tămăduitoare şi alină durerile
robului Tău care se află în mare suferinţă, trimiţând peste noi harul Tău cel curăţitor, ca să strigăm:
Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ai venit în lume pentru cei păcătoşi şi bolnavi, miluieşte-ne;
Iisuse, Care din dragoste pentru neamul omenesc ai primit a Te răstigni, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ai luat asupra Ta durerile noastre, miluieşte-ne;
Iisuse, întărirea, scăparea şi izbăvirea noastră, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 2-lea:
„Să cinstim boala care este însoţită de sfinţenie şi să-i cinstim pe cei ale căror suferinţe i-au dus la
biruinţă, căci poate între aceşti bolnavi se ascunde un nou Iov”, a grăit Grigorie Cuvântătorul-de-Dum-
nezeu; noi, lăudându-L pe Dumnezeul Care încununează răbdarea celor ce duc fără cârtire crucea bolii şi
Care îi ridică pe cei căzuţi în deznădejde, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea:
Doamne, Iisuse Hristoase, Cel Ce ai spus că până şi perii capului ne sunt număraţi, Care nu laşi să vină
asupra noastră dureri şi necazuri mai mari decât putem duce, care odată cu încercările ne trimiţi şi
puterea de a le face faţă, Cel Ce vezi că de multe ori slăbiciunea firii noastre ne împiedică să simţim
ajutorul Tău, primeşte şi puţina noastră rugăciune:
Iisuse, Care dai celor ce poartă crucea bolii nădejdea în puterea Ta şi nu în puterile firii, miluieşte-ne;
Iisuse, Care celor ispitiţi le dăruieşti mucenicească răbdare, ca să nu hulească Numele Tău, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să ne învrednicim de cunună şi nu de osândă, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ne-ai îndemnat să îi cercetăm pe bolnavi, miluieşte-ne;
Iisuse, Care nu Te desparţi de cei aflaţi în suferinţe, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ajungi înaintea oricărui om la cei încercaţi de boală, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 3-lea:
Dacă s-ar ridica încercările nu am putea merge pe calea mântuirii şi porţile raiului ni s-ar închide. Pentru
aceasta, atunci când Domnul îngăduie să vină asupra noastră felurite suferinţe, să căutăm a vedea în ele
lucrarea Sa cea curăţitoare şi să Îi mulţumim că ne poartă de grijă, cântându-I cu evlavie: Aliluia!

Icosul al 3-lea:
Când mândria acoperă sufletul, acesta se fereşte a vedea în boală o pedeapsă pentru păcate şi se ridică
împotriva lui Dumnezeu; dar când pocăinţa sfărâmă zidul gros al părerii de sine sufletul nădăjduieşte că
prin boală Domnul îi va da curăţire de păcate. Cerându-Ţi ca împreună cu fratele nostru bolnav să ne
apropiem şi noi de pocăinţa cea nefăţarnică, ne rugăm Ţie:
Iisuse, Cel Ce cunoşti patimile şi neputinţele oamenilor, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să ne cunoaştem slăbiciunile cele ascunse şi să Îţi cerem izbăvire, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce primeşti suferinţa ca pe o jertfă fără-de-sânge, miluieşte-ne;
Iisuse, Care prin boală dai curăţire de păcate, miluieşte-ne;
 Page 8 of 12

Iisuse, Care îngădui să vină asupra noastră suferinţe trecătoare ca să ne fereşti de cele veşnice, miluieşte-
ne;
Iisuse, Care ne faci să pricepem marea taină a bolii, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 4-lea:
Chip al morţii fiind boala, avem acum bun prilej să cugetăm la obştescul sfârşit, pentru că această
cugetare îndepărtează patimile şi apropie Duhul de-viaţă-dătător de sufletele noastre, ale celor care,
cunoscându-ne slăbiciunile, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Doamne, izbăveşte-l pe fratele nostru de moartea cea năprasnică, dându-i lui vreme de pocăinţă. Să nu îl
tai pe el înainte de vreme ca pe smochinul cel neroditor, ci cu milostivirea Ta să sapi împrejur şi să îl
îngrijeşti cu mila Ta, aşteptând cu iubire de oameni rodul pocăinţei şi al întoarcerii sale. Te rugăm să ne
înveţi şi pe noi să ne pocăim cu inimă zdrobită pentru păcatele noastre, ca să fim izbăviţi de suferinţele
cele fără sfârşit şi să Îţi cântăm:
Iisuse, dându-ne vreme de pocăinţă, miluie-şte-ne;
Iisuse, primind pocăinţa şi lacrimile noastre, miluieşte-ne;
Iisuse, înţelepţindu-ne prin cugetarea la moarte, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce i-ai sfinţit pe cei ce s-au nevoit prin această cugetare, miluieşte-ne;
Iisuse, alungând de la noi frica morţii, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ai înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 5-lea:
„Oare există boală pe care Dumnezeu să nu o poată vindeca?” – se întreabă necredincioşii cei
îndărătnici; dar noi, ştiind mulţimea vindecărilor Tale, Fiule al lui Dumnezeu, credem puterii Tale şi
mărturisim că nimic nu Îţi este cu neputinţă Ţie, Celui Ce ai tămăduit în chip minunat pe cei care în
suferinţele lor au găsit puterea de a-Ţi cânta: Aliluia!

Icosul al 5-lea:
Cuvintele Sfintelor Evanghelii stau înaintea noastră drept mărturie a dragostei Tale pentru oameni, a
nemărginitei Tale purtări de grijă faţă de cei aflaţi în suferinţe, şi ne arată că oricât de mari ar fi căderile
noastre nu pot covârşi mulţimea milei şi a îndurărilor Tale. Ştiind aceasta, ne rugăm Ţie, Iubitorule de
oameni:
Iisuse, Care i-ai miluit pe bolnavii care au alergat la Tine, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ai miluit mulţime de orbi, de şchiopi şi de demonizaţi, miluieşte-ne;
Iisuse, Doamne, Care ai putere de a vindeca orice neputinţă, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce şi în zilele noastre faci minuni mari şi preaslăvite, miluieşte-ne;
Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Care nu Te desparţi de Biserica Ta, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce până la sfârşitul veacurilor vei tămădui bolnavii, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 6-lea:
 Page 9 of 12

„Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, scoateţi afară pe demoni. În
dar aţi luat, în dar să daţi!”, ai spus, Mântuitorule, ucenicilor Tăi, iar ei, ascultându-Te, au împărţit în
toată lumea vindecări minunate, aducând la dreapta-credinţă pe mulţi dintre cei care au văzut cum s-a
biruit prin har rânduiala firii, şi au cântat cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
Împreună cu Preacurată Maica Ta, cetele Sfinţilor se roagă Ţie, Dumnezeule al izbăvirilor, pentru
tămăduirea credincioşilor care sunt apăsaţi de boli, de suferinţe şi necazuri. O, Milostive Doamne,
împreună cu rugăciunile lor curate primeşte şi nevrednica noastră rugăciune:
Iisuse, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile Sfinţilor Doctori fără-de-arginţi, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile Sfinţilor făcători de minuni, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile celor ce au tămăduit boli de nelecuit, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile Sfinţilor pe care îi cinstim cu evlavie, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 7-lea:
Pe cât de mult s-a răspândit vestea vindecărilor pe care le-au făcut Cuvioşii Tăi, spre slava Bisericii
Tale, Iisuse, pe atât de mult a încercat necuratul diavol să atragă lumea în înşelare prin vindecători
închipuiţi care necinstesc învăţăturile dreptei credinţe, care îi îndepărtează pe oameni de Tine şi care cu
inimile pătate de noroiul ereziei cheamă numele Tău şi spun fără teamă: Aliluia!

Icosul al 7-lea:
Izbăveşte-l, Doamne Iisuse Hristoase, pe robul Tău de toate vicleşugurile celor care îi amăgesc pe
oameni prin vindecările lor, pentru a-i rupe de Tine şi a-i arunca în cursele diavolului. Să se
învrednicească el de darul deosebirii şi al înţelepciunii, ca nu cumva să fie înghiţit de adâncurile iadului,
ci împreună cu noi să îi înfrunte pe cei ce spun că vindecă prin puterea Ta, deşi necinstesc învăţăturile
Bisericii Tale, şi tot împreună cu noi să Îţi cânte:
Iisuse, întărindu-ne în dreapta credinţă, miluieşte-ne;
Iisuse, fără a cărui milă cădem pradă celui viclean, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să pricepem că cea mai pierzătoare boală este erezia, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru a lepăda ajutorul cel înşelător, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să primim suferinţa şi nu vindecarea cea amăgitoare, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce nu Te-ai lăsat amăgit de diavol în pustie, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 8-lea:
Mult îndurase de la doctori femeia care avea de mulţi ani scurgere de sânge, dar vindecarea a dobândit-o
numai când a venit la Tine. Fereşte-i, Doamne, pe cei credincioşi de doctorii lipsiţi de iscusinţă şi
iubitori de arginţi, şi ajută-i să găsească doctori care le pot fi cu adevărat de ajutor, ca tămăduindu-se să
Îţi cânte: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
 Page 10 of 12

Doamne, trimite Duhul Tău dătător de viaţă peste toţi cei care se îngrijesc de robul Tău, ca să facă
aceasta aşa cum se cuvine. Ca să nu-i înmulţească suferinţele şi să nu-i umple sufletul de amărăciune, ci
prin grija lor să mângâie sufletul său necăjit. Trimite peste ei harul Tău, ca să se roage Ţie împreună cu
noi:
Iisuse, Care Te sălăşluieşti în cei care îngrijesc bolnavii cu jertfelnicie, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce îi ajuţi să Te vadă pe Tine în chipul celor pe care îi îngrijesc, miluieşte-ne;
Iisuse, care ajuţi bolnavii să vadă în ajutorul omenesc ajutorul Tău cel ceresc, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce fereşti bolnavii de nepriceperea doctorilor, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce pui înaintea celor suferinzi doctorii cei mai iscusiţi, miluieşte-ne;
Iisuse, Care de toate Te îngrijeşti, rânduind cu înţelepciune cele de trebuinţă, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 9-lea:
Îţi înălţăm rugăciuni, Doamne, nu numai pentru cei de aproape ai noştri, ci şi pentru toţi bolnavii pentru
care nu are cine să se roage şi pentru toţi cei apăsaţi de singurătate. Dăruieşte-le lor mila Ta, Preabunule
Doamne, dăruieşte-le să cunoască puterea Ta şi să simtă prezenţa Ta cea sfântă, ca izbăvindu-se de
amărăciune să Îţi cânte: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
Nimeni nu este fără de păcat şi fiecare om a greşit faţă de semenii săi; dascăl de nepreţuit este pentru
unii suferinţa, căci îi ajută să fie mai buni şi mai înţelegători faţă de neputinţele celorlalţi, şi aceasta ne
îndeamnă să ne rugăm Ţie, Învăţătorului nostru;
Iisuse, dăruindu-ne dragoste pentru aproapele, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să fim mai iubitori şi mai blânzi, miluieşte-ne;
Iisuse, trimiţând peste noi pacea pe care ai dat-o ucenicilor Tăi, miluieşte-ne;
Iisuse, învăţându-ne să ascultăm poveţele tainice ale Îngerului Păzitor, miluieşte-ne;
Iisuse, ferindu-ne de duhul mâniei, al vrajbei şi al răutăţii, miluieşte-ne;
Iisuse, îndepărtând de la noi patima mândriei şi a iubirii de sine, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 10-lea:
Degeaba primim vindecarea trupurilor dacă sufletele noastre rămân bolnave; degeaba ne tulburăm
încercând să dobândim sănătate pentru trupul cel supus stricăciunii dacă părăsim grija pentru suflet, căci
nici o vindecare nu este deplină până ce nu I se înalţă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 10-lea:
Doamne, ajută-l pe robul Tău să caute nu numai vindecarea trupească, ci şi pe cea sufletească.
Povăţuieşte-l, călăuzeşte-l, luminează-l să alerge la acoperământul Bisericii Tale sfinte, pentru a lua
putere să meargă pe calea mântuirii. Şi pentru ca boala prin care trece să fie pentru el şi pentru noi prilej
de întoarcere la Tine, îndrăznim să ne rugăm Ţie:
Iisuse, sădind în noi dorinţa unei vieţi virtuoase, miluieşte-ne;
Iisuse, îndemnându-ne să ne spovedim toate păcatele, miluieşte-ne;
Iisuse, dăruindu-ne să ne împărtăşim cu Preacuratele Tale Taine, miluieşte-ne;
Iisuse, revărsând peste noi darurile Sfântului Duh, miluieşte-ne;
Iisuse, sălăşluindu-Te în inimile noastre cele îndurerate, miluieşte-ne;
 Page 11 of 12

Iisuse, ca să cunoaştem iubirea Ta cea mângâietoare, miluieşte-ne;

Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 11-lea:
Mare bucurie se face pe pământ pentru un bolnav care dobândeşte sănătate, şi încă mai mare bucurie se
face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte. Cu adevărat mare bucurie va fi în cer şi pe pământ dacă
robul Tău va dobândi atât tămăduirea trupească, cât şi pe cea sufletească, şi Ţi-ar aduce cântarea de
mulţumire: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
Dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, robul Tău ar putea primi vindecare grabnică; oricât de
puţină ar fi credinţa noastră însă, nu vom înceta a ne ruga Ţie ca, aşa cum ai primit oarecând cei doi bani
ai văduvei, tot aşa să primeşti acum şi rugăciunile pe care le facem pentru vindecarea trupească şi
sufletească a acestuia care boleşte, a noastră şi a tuturor celor aflaţi în patul de suferinţă:
Iisuse, pentru rugăciunile tuturor celor ce îţi cer aceasta, miluieşte-ne;
Iisuse, ascultând cererile preoţilor care ne pomenesc la Sfântul Jertfelnic, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile soborului îngeresc, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să sporim în săvârşirea faptelor bune, miluieşte-ne;
Iisuse, trecând cu vederea faptele noastre cele rele, miluieşte-ne;
Iisuse, dăruindu-ne credinţă puternică şi nefăţarnică, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 12-lea:
Deşi noi, cei păcătoşi, nu ştim să căutăm în viaţă decât ceea ce este bine pentru trup, avem în faţă pildele
Cuvioşilor care au purtat cu răbdare felurite boli şi necazuri fără să ceară de la Dumnezeu uşurare, ci
numai puterea de a răbda toate şi de a cânta în focul încercărilor: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
Doamne, Tu ştii dacă pentru robul Tău este mai de folos să primească grabnică vindecare sau să se mai
nevoiască o vreme răbdând boala, şi pentru aceasta Te rugăm să rânduieşti viaţa lui după cum este cu
adevărat bine şi să îi dai putere pe calea mântuirii, ca să se roagă împreună cu noi aşa:
Iisuse, lumina care izgoneşti întunericul, miluieşte-ne;
Iisuse, nădejdea celor deznădăjduiţi, miluieşte-ne;
Iisuse, bucurie veşnică a celor ce Te caută, miluieşte-ne;
Iisuse, păstorule al turmei Tale cuvântătoare, miluieşte-ne;
Iisuse, Mire al sufletelor care au iubit nevoinţa, miluieşte-ne;
Iisuse, Răsăritule al Răsăriturilor, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 13-lea:
Doamne Iisuse Hristoase, Cel Ce ai fost, eşti şi vei rămâne acelaşi Samarinean milostiv Care îngrijeşti
nu numai pe cei căzuţi între tâlharii lumii acesteia, ci şi pe cei aflaţi în multe alte feluri de suferinţe,
 Page 12 of 12

acoperă-i pe ei cu harul Tău şi ca un Iubitor de oameni alină-le durerile, pentru ca în vecii vecilor să-Ţi
cânte Ţie: Aliluia! (de 3 ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul întâi: Doamne, Cel Ce ai zis că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor… şi
Condaculîntâi: Miluieşte-l, Iubitorule de oameni, pe robul Tău…