CELULA EUCARIOTĂ (EK)

Celula eucariotă are 3 componente de bază:

• plasmalema (membrana plasmatică)
• citoplasma
• nucleul

1. Plasmalema(membrana plasmatică)

Este o foiţă fină, flexibilă, situată la periferia celulei, definind graniţele acesteia.
ROL :
Asigură forma celulei, o protejează şi separă structurile interne de mediul extracelular,
asigurând astfel individualitatea celulei; separă cele două mari compartimente lichidiene ale
organismului pluricelular – fluidul intracelular = citoplasma şi fluidul extracelular.
Este un înveliş activ, organizarea sa particulară permiţându-i să îndeplinească un rol
dinamic în numeroase activităţi celulare – ex.: controlează schimburile de substanţe şi
particule dintre celulă şi mediul extern, având proprietatea de permeabilitate selectivă (adică
permite pătrunderea în celulă doar a substanţelor utile, nu şi a celor nocive şi nefolositoare).
PROPRIETĂȚI :
1. Este polarizată electric – pozitiv pe faţa externă şi negativ pe faţa internă.
2. Are permeabilitate selectivă.
STRUCTURA :
Poate prezenta deformări (care implică sau nu şi alte componente celulare) permanente
(cili, microvili, stereocili, flageli) sau temporare (pseudopode).
Din punct de vedere chimic este constituită în principal din (fosfo)lipide şi proteine.
Se mai numeşte şi membrană celulară, dar este preferată sintagma „membrană
plasmatică”, deoarece multe dintre organitele celulare sunt delimitate de membrane cu
arhitectură şi compoziţie similare celei care delimitează celula şi toate aceste membrane intră
în categoria membranelor celulare.

Ultrastructura membranei plasmatice

Modelul mozaicului fluid (Singer & Nicolson 1972)

Plasmalema este o structură fluidă dinamică, aflată în continuă mişcare. Conform

modelului mozaicului fluid (elaborat de Seymour Jonathan Singer (1924-) şi Garth L.
Nicolson (1943-) în 1972), plasmalema este o foiţă foarte subţire (7-10 nm) alcătuită dintr-un
dublu strat = bistrat de molecule lipidice, de consistenţa uleiului de măsline, în care sunt
incluse proteine. Moleculele lipidice ale bistratului se mişcă liber, executând mişcări laterale
şi mişcări de rotaţie în jurul propriului ax. Unele proteinele plutesc în bistratul lipidic fluid,
conferind aspectul de mozaic în permanentă schimbare; altele, în special cele periferice, au
mişcări limitate.

1
 -Lipidele constituie componenta structurală de bază a membranei şi sunt
reprezentate de fosfolipide (majoritatea) şi cantităţi mici de colesterol şi glicolipide (acestea
din urmă doar pe faţa externă a plasmalemei).
- Proteinele reprezintă componenta funcțională a membranei plasmatice.
O moleculă de fosfolipid are formă de acadea fiind alcătuită dintr-un cap globular
încărcat electric = polar şi deci hidrofil (aceste capete polare, fiind „iubitoare de apă”, vin în
contact cu cele două medii apoase care scaldă feţele externă şi internă ale membranei –
mediul extracelular şi citosolul) şi din două „cozi” nepolare, deci hidrofobe şi lipofile,
reprezentate de molecule de acizi graşi. Cozile nepolare, fiind hidrofobe, evită apa şi se
dispun în centrul membranei (al bistratului fosfolipidic). Rezultă astfel o structură de tip
„sandwich” (comună tuturor membranelor biologice) reprezentată de două foiţe paralele de
molecule de fosfolipide orientate „în oglindă” sau „coadă la coadă”, capetele polare fiind
expuse mediilor apoase din interiorul şi din afara celulei. Moleculele de tipul fosfolipidelor
care au o regiune polară şi hidrofilă şi o regiune nepolară şi hidrofobă se numesc molecule
amfipatice/amfipolare.

Funcţiile proteinelor
1. Transportori de diferite substanţe în şi din celulă; transportorii sunt selectivi şi
specifici pentru o anumită substanţă; unii sunt saturabili – au o capacitate maximă de
transport pe unitatea de timp; sunt reprezentaţi de canale ionice, translocatori
(proteine-carrier = cărăuşi) şi pompe.
2. Enzime – sunt biocatalizatori ai multor reacţii biochimice/metabolice din celulă.
3. Receptori – leagă la suprafaţa externă a membranei mesageri chimici şi transmit
mesajul acestora în celulă.
4. Unele proteine au rol de markeri celulari – sunt recunoscuţi de alte celule;
funcţionează ca un fel de amprente sau semne particulare de identificare.
5. Rol structural – unele proteine realizează conectarea structurală a două celule
învecinate , alte proteine se ataşează la elementele moleculare proteice ale matricei
extracelulare şi la elementele de citoschelet, stabilizând astfel poziţia membranei şi
implicit forma celulei şi asigurând coordonarea mişcărilor celulare.

2
 2.Citoplasma
Citoplasma este materialul celular dintre plasmalemă şi nucleu. Este sediul
desfăşurării majorităţii activităţilor celulare. La microscopul fotonic citoplasma are aspectul
unui material gelatinos, omogen, nestructurat. Însă microscopul electronic a relevat că
citoplasma, în funcţie de gradul de organizare, este constituită din trei elemente majore:
citosolul, organitele şi incluziunile.

a. Citosolul (hialoplasma, citoplasma fundamentală) este fluidul ± vâscos,

semitransparent în care sunt suspendate celelalte componente ale citoplasmei şi nucleul.
Este un amestec complex cu proprietăţi atât de amestec coloidal, cât şi de soluţie
adevărată. această soluţie reprezintă mediu de dispersie în care se găsesc coloizi organici,
numiţi micele, care reprezintă faza dispersată.
Citosolul este sediul multor reacţii metabolice.

b. Citoplasma structurală este reprezentată de organite/organele

celulare sau citoplasmatice – structuri diferenţiate ale citoplasmei (compartimente celulare
specializate) care îndeplinesc diverse funcţii în cadrul celulei. Organitele celulare sunt
considerate maşinăriile metabolice ale celulei, fiecare îndeplinind o funcţie specifică în
ansamblul activităţilor celulare.
Celula EK, în afară de plasmalema de la periferie, prezintă un sistem membranar
intern extins şi foarte elaborat care împarte celula în compartimente – organite membranare.
Din punct de vedere structural, arhitectural şi compoziţional, organitele celulare sunt
de două categorii:

3
 A. corpusculare/particulate şi
B. veziculare/membranare.

A. Organitele corpusculare sunt lipsite de un înveliş membranar . Ele sunt: -

- ribosomii,
- centrosomul
- citoscheletul .
Cele mai multe organite sunt delimitate de o membrană cu compoziţie şi organizare
similare plasmalemei; învelişul membranar permite acestor organite să menţină un mediu
intern diferit de citosolul care le înconjoară. Această compartimentare este crucială pentru
funcţionarea celulei. Fără ea, mii de enzime ar fi amestecate randomic şi activitatea
biochimică ar fi haotică.
B. Organite veziculare/membranare:
- reticulul endoplasmic (RE)
- aparatul Golgi
- lizosomii
- mitocondriile – organite veziculare cu organizare particulară.

În funcţie de importanţa lor în ansamblul activităţilor celulare şi de prezenţa în celule,

organitele sunt de 2 categorii:
A. comune tuturor celulelor şi vitale pentru existenţa acestora şi
B. specifice anumitor celule

A.Organite comune tuturor celulelor

Ribosomii ( corpusculii lui Palade)

– au fost descoperiți de medicul de origine română George Emil Palade)
Sunt corpusculi sferici/particule/granule dense foarte mici alcătuiţi din proteine
ribosomale şi ARN .
ROL : Ribosomii realizează sinteza de proteine .
Există două categorii de ribosomi – liberi, în citosol şi ataşaţi/legaţi la suprafaţa unei
membrane (a reticulului endoplasmatic rugos (RER) şi a membranei nucleare externe).
Ei mai sunt prezenți în mitocondrii și plastide.
Centrosomul (centrul celular)
Se mai numește și centrul celular, fiind situat în apropierea nucleului celulei animale și
a protozoarelor, uneori fiind prezent și la celula vegetală.
Este un organit celular singular din vecinătatea nucleului, cu rol în diviziunea celulară
– organizează reţeaua de microtubului care formează fusul de diviziune în timpul diviziunii
(mitozei şi meiozei).
Nu există în neuron, deoarece neuronul nu se divide.

- Reticulul endoplasmatic (RE)

Reticulul endoplasmatic este o reţea intracitoplasmatică extinsă de membrane care

formează tubuli şi vezicule (numite şi cisterne – lat. cisterna = rezervor pentru lichid)
aplatizate interconectate şi care îndeplineşte multiple roluri.

4
 Etimologie: lat. reticulum – reţea mică; gr. endoplasmic – în interiorul citoplasmei.
Există două varietăţi distincte, diferite structural şi funcţional, dar interconectate, de
RE:
- REN (Reticulul Endoplasmatic Neted) şi
- RER / REG (Reticulul Endoplasmatic Rugos/ Ganulat).
Membrana RE continuă membrana nucleară externă.
Rolul clasic atribuit RE este de sistem de transport al substanţelor prin celulă –
un sistem circulator intracitoplasmatic.
1. RETICULUL ENDOPLASMATIC NETED (REN)

REN este un sistem membranar format dintr-o reţea de tubuli anastomozaţi fără
ribozomi pe suprafaţă şi interconectat cu RER.
ROLURI :
Implicat în metabolismul lipidelor .

2. RETICULUL ENDOPLASMATIC RUGOS/GRANULAR (RER/REG)

RER este un sistem membranar format din vezicule aplatizate (numite şi cisterne)
interconectate/anastomozate, cu ribosomi pe suprafaţa externă sau citosolică, care astfel în
ME apare rugoasă (aspră, cu granulaţii). Cavitatea cisternelor se numeşte lumen. Membrana
RER continuă membrana nucleară externă, iar spaţiul perinuclear se continuă cu lumenul RE.
ROLURI
Sinteza proteinelor .
Proteinele şi membranele produse sunt transferate altor compartimente celulare .

- Lizozomii( măturătorii celulelor)

Lizosomii („corpi de dezintegrare”) sunt vezicule sferice delimitate de un înveliş

unimembranar şi care conţin peste 40 de tipuri de enzime hidrolitice care realizează digestia
intracelulară a particulelor exogene, dar şi a componentelor celulare îmbătrânite , moarte sau
deteriorate structural şi funcţional.
Lizosomii provin prin înmugurire din cisternele Aparatului Golgi.
Lizosomii realizează digestia intracelulară .
Unele celule umane realizează fagocitoză(digestia intracelulară) în scop de apărare
a corpului: de ex., macrofagele, un tip de celule sangvine (globule) albe care ajută la
apărarea organismului(imunitate) prin distrugerea bacteriilor şi a altor invadatori/particule
patogene. Aceste tipuri celulare se numesc fagocite – celule care îndepărtează bacteriile
invadatoare şi resturile celulare şi conţin numeroşi lizosomi mari.
Funcţiile lizosomilor
➢ Digeră particule preluate din afara celulei, în special bacterii, virusuri şi toxine
➢ Degradează organite îmbătrânite sau resturi celulare moarte.

- Aparatul Golgi (dictiosomii)

Aparatul Golgi (AG, „centru de recepţie-expediere”) este reprezentat de un ansamblu

de 4-6 vezicule aplatizate (cisterne sau saculi) stivuite (suprapuse unele peste altele ca
monedele în fişic) şi micro- şi macrovezicule sferice desprinse prin înmugurire din saculi şi
care orbitează în jurul acestora. AG este situat în apropierea nucleului, între reticulul
endoplasmic şi plasmalemă. Într-o celulă pot exista multe asemenea stive. O stivă se mai
numeşte dictiosom.
În secţiune transversală, un sacul are aspect de halteră uşor curbată – o porţiune
centrală mai îngustă şi două capete mai dilatate (în aspect tridimensional, capetele „halterei”

5
sunt de fapt marginile mai dilatate ale saculului aplatizat), de la nivelul cărora înmuguresc
veziculele.
Activitatea AG este strâns corelată cu activitatea RE. Prin AG, produşii elaboraţi în
RE sunt transferaţi şi distribuiţi în alte regiuni celulare.
Moleculele care tranzitează AG au o triplă destinaţie:
1. o parte sunt exportate ca produşi celulari de secreţie sau excreţie,
2. altă parte va intra în structura plasmalemei, participând la înnoirea acesteia, şi
a peretelui celular,
3. iar altă parte va ajunge în lizosomi, în general ca enzime hidrolitice(digestive)
Rol – : împachetarea şi distribuirea proteinelor în vederea secreţiei, includerii în
lizosomi şi încorporării în plasmalemă şi în perete celular.

Aparat Golgi

- Mitocondria( ”uzina energetică a celulei”)

Mitocondriile sunt organite veziculare cu înveliş dublu-membranar, prezente în toate

celulele eucariote, cu excepţia hematiilor adulte (lipsite de organite şi de nucleu).
Localizare. Mitocondriile sunt situate, în general, în vecinătatea structurilor
intracelulare care necesită aport crescut de energie metabolică , adică în zonele cu activitate
metabolică intensă .
Structură. Mitocondria prezintă un înveliş dublu-membranar care delimitează două
compartimente. Învelişul este constituit din două membrane:
➢ membrană mitocondrială externă netedă:
➢ membrană mitocondrială internă cutată/pliată spre interiorul mitocondriei, fie
sub formă de criste/creste, fie de tubuli (invaginările îi cresc foarte multe
suprafaţa funcţională/de reacţie); pe crestele mitocondriale, spre matrix se află
enzime oxidoreducătoare.
Aceste două membrane delimitează două compartimente:
➢ spaţiul intermembranar
➢ cavitatea mitocondriei este delimitat de membrana internă şi conţine un material
vâscos, similar unui gel (are concentraţie foarte mare de proteine), numit
matrix/matrice mitocondrial/ă. În această matrice se găsesc: apă, ADNmt (ADN
mitocondrial , ribosomi, ioni minerali (Ca2+, Mg2+, Na+ etc.), enzime implicate în
multe procese metabolice

6
 Rolul mitocondriei
Producerea de energie celulară - prin oxidarea substanțelor organice- glucoza - la
nivel celular. Energia este eliberată „în porţii mici” şi în paralel cu consumul ei , este stocată
în compuşi organici macroergici, precum ATP-ul (adenozin trifosfat) care funcționează ca un
acumulator energetic( se încarcă și descarcă permanent).
Procesul metabolic (catabolic), prin care glucoza, este descompusă/degradată oxidativ
şi este astfel eliberată energia stocată în legăturile chimice ale ATP, se numeşte respiraţie
celulară.
Organismele nu pot folosi direct toată energia chimică eliberată prin degradarea
glucozei, deoarece este o cantitate prea mare pentru o singură reacţie şi cea mai mare parte nu
ar fi utilizată, ba chiar s-ar pierde sub formă de căldură, ducând la moartea sistemului biologic
(a celulei). De aceea, pentru a evita risipa energetică şi arderea celulei, degradarea glucozei,
se realizează treptat şi cuplat cu sinteza de molecule macroergice – ATP – în care este stocată
energia eliberată.
Ecuaţia degradării oxidative totale a glucozei(ardere), este:

C6H12O6 + 6O2 → 6CO2 + 6H2O + energie (ATP + căldură)

Glucoza adenozin trifosfat
Acumulator energetic(baterie)

E1 E2
PO4 ▬– PO4 -▬ PO4 = adenozin trifosfat ( trei grupări fosfat unite prin legături macroergice, adică ce
înmagazinează o mare cantitate de energie).

E1 și E2- energia înmagazinată în legăturile macroergice dintre grupările fosfat (PO4).

Definiţia respiraţiei celulare poate fi particularizată: procesul de degradare, în

prezenţa oxigenului, a glucidelor( glucoză) până la CO2, apă şi energie.