Tema VII – Europa drepturilor omului

La nivel european se disting două grupuri principale de norme, în funcţie de organizaţia

emitentă, cele adoptate la nivelul Consiliului Europei (CoE) și cele adoptate la nivelul UE.
Aceste două grupuri de norme nu sunt exclusive ci complementare, având aceeaşi sursă de
inspiraţie – Declarația Universală a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948, Paris). Diferenţele
persistă însă la nivelul garantării protecţiei acestor norme.

1. Drepturile omului în sistemul Consiliului Europei

Potrivit Statutului CoE (art. 1) una dintre vocaţiile sale esenţiale este protecţia drepturilor
omului. Apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt
condiţionate de:
a) Instituirea unui regim politic democratic funcţional
b) Elaborarea unei concepţii comune despre drepturile omului
c) Vigilenţa instanţelor, atât la nivel naţional, cât şi la nivel supranaţional, care au
obligaţia de a proteja aceste drepturi.
d) Cunoaşterea de către cetăţeni a drepturilor lor şi a mijloacelor de protecţie a acestora.
Prin urmare, drepturile fundamentale nu pot fi protejate eficient decât într-un sistem
democratic fondat pe pluralismul politic şi care are la bază principiul statului de drept. Sistem în
care sunt promovate libertăţile individuale şi libertatea politică, unde preeminenţa dreptului este
recunoscută. Infracţiunile comise prin încălcarea drepturilor fundamentale pot constitui motiv de
suspendare a statului care se face vinovat de aceste încălcări.
Aderarea statelor postcomuniste la CoE a fost supusă condiţiei semnării şi ratificării
Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi a implicat, de asemenea, implementarea
de către Guvernele acestora a unor condiţii democratice precum statul de drept şi regimul
parlamentar “veritabil”.

Scopuri ale CoE în domeniul drepturilor omului:

• Protejarea drepturilor civile şi politice, cu ajutorul procedurilor prevăzute de CEDO.
• Protejarea drepturilor sociale şi economice prin mecanismul Cartei sociale europene.
• Protejarea persoanelor private de libertate, prin vizite efectuate de către Comitetul

1
 european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau
degradante.
• Protejarea drepturilor minorităţilor naţionale prin intermediul Convenţiei - cadru pentru
protecţia minorităţilor naţionale.
• Acţionarea în favoarea egalităţii între sexe (Comitetul director pentru egalitatea între
bărbaţi şi femei).
• Lupta împotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei prin Comisia
europeană împotriva rasismului şi intoleranţei.
• Consolidarea libertăţii de exprimare şi de informare în media şi a liberei circulaţii a
ideilor şi a informaţiilor dincolo de frontiere. Având drept fundament legal numeroase
convenţii în domeniu, printre care : Convenţia europeană privind televiziunea
transfrontalieră (1989, modificată în 1998), Convenţia relativă la informare şi la
cooperarea legală privind „Serviciile informaţionale ale societăţii” (2001).
• Respectarea diversităţii culturale, şi, în acelaşi timp, încurajarea cooperării culturale în
formele sale multiple, cu ajutorul Convenţiei culturale europene (19 decembrie 1954).

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) este primul mecanism de punere în aplicare efectivă a
drepturilor omului.
 Adoptată la 4 noiembrie 1950 (vig. 3 septembrie 1953)
 Protocoalele adiţionale nr. 1, 4, 6, 7, 12 şi 13
 Este amendată de Ptc. nr. 11, 14, 15,16.
 Enumeră drepturile protejate care pot fi clasificate drept “clasice” fiind vorba despre
drepturi individuale.
Caracteristici
 Inspiraţia CEDO este identică cu cea a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului
(DUDO) şi pleacă de la postulatul egalităţii tuturor oamenilor.
 Spre deosebire de DUDO Convenţia Europeană este un instrument juridic obligatoriu
pentru toate statele semnatare.
 Ea transformă drepturile individuale în categorii juridice şi, pentru prima dată în dreptul
internaţional, le atribuie un regim protector.

2
  Originalitatea Convenţiei Europene se regăseşte mai puţin în lista drepturilor enumerate şi
mai ales în mecanismul instituţional de protecţie instituit prin Curtea Europeană a
Drepturilor Omului.
 Convenţie Europeană semnează intrarea drepturilor omului în dreptul pozitiv şi
fundamentează protecţia europeană a drepturilor omului oferind indivizilor beneficiul
unui control jurisdicţional a respectării drepturilor lor.

Valoarea constituţională a CEDO pentru CoE reiese din dubla sa dimensiune:

- normativă, raportându-se la drepturile omului proptiu-zis
- instituţională, care reglementează comportamentul CtEDO în cazul încălcării drepturilor
omului protejate de Convenţie.

Protocoalele CEDO sunt de două tipuri:

 Cele care lărgesc câmpul drepturilor protejate de Convenţie şi care sunt facultative.
Intrarea lor în vigoare este subordonată unui anumit număr de ratificări şi odată intrate în
vigoare ele nu leagă decât ţările ratificatoare; astfel, de exemplu, Ptc. 1 leagă 45 state
(Monaco şi Elveţia nu l-au ratificat), Ptc. 6 privind abolirea pedepsei cu moartea leagă 46
de state (Rusia nu l-a ratificat), Ptc. 7 leagă 42 de State.
 Cele care amendează articolele Convenţiei nu pot intra în vigoare decât după ce au fost
ratificate de toate statele semnatare ale CEDO. Astfel, Ptc. 11, deşi semnat la 11 mai
1994, nu a intrat în vigoare decât la 1 noiembrie 1998, iar Ptc. 14, semnat la 13 mai 2004
a intrat în vigoare abia la 1 iunie 2010 după ratificarea Rusiei.
 Protocolul nr. 15 a fost adoptat la 6 februarie 2013 și deschis spre semnare și ratificare la
24 mai 2013. Acesta reduce la 4 luni (de la 6) termenul în care Curtea poate fi sesizată
după o decizie națională definitivă. Protocolul nr. 15 va intra în vigoare atunci când va fi
ratificat de toate părţile contractante – cele 47 de state semnatare.
 Ptc. nr. 16 a fost adoptat de Comitetul de Miniștri al CoE la 6 mai 2013. El prevede
posibilitatea pentru cele mai înalte jurisdicții naționale ale statelor părți de a cere avize
consultative Curții Europene privind chestiuni de principiu legate de interpretarea sau
aplicarea drepturilor și libertăților definite de Convenția Europeană sau de Protocoalele la
aceasta. Protocolul nr. 16 a intrat în vigoare la 1 august 2018 pentru statele care l-au

3
 semnat şi ratificat. România a semnat Ptc. nr. 16 la 14 octombrie 2014 însă nu l-a ratificat
încă.

Drepturi garantate de CEDO

 Dreptul la viaţă (art. 2) protejează individul împotriva morţii provocate în mod arbitrar.
În 1986, protocolul 6 aboleşte pedeapsa cu moartea în timp de pace. În 2002 prin
adoptarea Ptc. nr. 13 moartea este abolită în orice circumstanţe.
 Dreptul la libertate şi siguranţă (art. 5) garantează libertatea fizică a persoanei protejând-o
mai ales împotriva arestărilor şi detenţiilor arbitrare, recunoscându-i unele drepturi
procedurale fundamentale. El a fost completat prin art. 1 din Ptc. nr. 4 care consacră
interdicţia încarcerării pentru datorii.
 Dreptul la un proces echitabil în materie civilă şi penală (art. 6), drept completat prin art.
13, care consacră dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale într-un termen
rezonabil, încălcările acestui termen fiind cel mai des invocat de către reclamanţi.
Noţiunea de proces echitabil este completată de principiul neretroactivităţii legilor penale
(art. 7), dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, dreptul la indemnizare în
caz de eroare judiciară, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi
infracţiune (art. 2, 3 şi 4 din Protocolul nr. 7).
 Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei (art.
8), la care se poate ralia dreptul de a se căsători şi de a forma o familie (art. 12).
 Dreptul la libertatea expresiei, conţinând şi libertatea presei (art. 10). Exigenţele acestui
drept, cu caracter fundamental, decurg logic din art. 9 (dreptul la libertatea gândirii,
conştiinţei şi religiei).
 Dreptul la libertatea de reuniune şi de asociere (art. 11)
 Dreptul la respectarea bunurilor sale sau dreptul de proprietate (art. 1 din Ptc. nr. 1
adiţional)
 Dreptul la instruire (art. 2 din Ptc. nr. 1 adiţional)
 Dreptul la alegeri libere (art. 3 din Ptc. nr. 1 adiţional)

Interdicţiile CEDO
 Tortura şi pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante (art. 3)

4
  Sclavia, servitutea şi munca forţată sau obligatorie (art. 4)
 Discriminările în beneficierea de drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie (art. 14)
completată prin Ptc. nr. 12 care generalizează interdicţia discriminării raportând-o la orice
drept recunoscut de o lege.
 Expulzarea sau respingerea de către un stat a propriilor săi resortisanţi şi expulzarea
colectivă a străinilor (art. 3 şi 4 din Ptc. nr. 4)
 Garanţiile procedurale sunt de asemenea recunoscute străinilor ameninţaţi de a fi
expulzaţi dintr-un stat (art. 1 din Ptc. nr.7)

Posibilitatea denunţării CEDO

Posibilitatea denunţării este reglementată de art. 58 al. 1 CEDO şi ea poate fi exercitată numai
cu respectarea condiţiei de trecere a unui termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a
Convenţiei în statul în chestiune şi nu înainte de expirarea termenului de 6 luni de preaviz dat de
acelaşi stat. Preavizul va fi adresat sub forma unei notificări scrise adresată secretarului general al
CoE, acesta din urmă având obligaţia de a informa despre aceasta celelalte părţi contractante.
Al. 2 din acelaşi articol precizează că această denunţare nu poate avea ca efect să dezlege
partea contractantă interesată de obligaţiile conţinute în prezenta convenţie în ceea ce priveşte
orice fapt care, putând constitui o încălcare a acestor obligaţii, ar fi fost comis de ea anterior datei
la care denunţarea are efect. Sub aceeaşi rezervă, va înceta de a mai fi parte la Convenţia
Europeană orice parte contractantă care ar înceta de a mai fi parte a CoE. Prin urmare, deşi
denunţarea este posibilă, această decizie ar fi cu siguranţă foarte dificilă din punct de vedere
moral şi mai ales politic, având în vedere natura Convenţiei Europene: tratat de protejare a
drepturilor fundamentale.

2. Drepturile omului în UE
Invocând principiul autonomiei ordinii juridice comunitare, iniţial, CJCE a refuzat să exercite
controlul de legalitate asupra actelor comunitare privind drepturile fundamentale, garantate de
constituţiile statelor membre. CJCE “nu îi revine sarcina de a asigura respectarea regulilor
interne, chiar constituţionale, în vigoare într-unul sau altul din statele membre” (CJCE, Stork &
Cie, 4 februarie 1959).

5
 Cu toate acestea, CJCE şi-a asumat din 1969 prerogativa de a proteja drepturile fundamentale
recunoscându-i valoarea de principiu general la nivelul dreptului comunitar (Hot. Stauder).
Începând cu Hot. Internationale Handelsgesellschaft CJCE declară: „ respectul drepturilor
fundamentale face parte integrantă din principiile generale ale dreptului a căror respectare este
asigurat de către Curtea de Justiţie” şi că „apărarea drepturilor, inspirate din tradiţiile
constituţionale comune statelor membre, trebuie să fie asigurată în cadrul structurii şi obiectivelor
Comunităţii”. De atunci jurisprudenţa CJCE privind respectarea drepturilor omului în
Comunitate, în limitele aplicării dreptului comunitar, a cunoscut o dezvoltare continuă.

Baza legală a protecţiei pretoriene a drepturilor fundamentale în UE

 TUE (Maastricht) “constituţionalizează” construcţia pretoriană a protecţiei drepturilor
omului elaborată de CJCE: “Uniunea respectă drepturilor fundamentale, aşa cum sunt
acestea garantate de CEDO (...) şi aşa cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune
statelor membre, ca şi principii generale ale dreptului comunitar” art. F, al. 2
 Prin Tratatul de la Amsterdam acest articol (devenit 6 (2) al TUE), capătă o altă
semnificaţie: drepturile omului nu sunt numai drepturi subiective, care limitează acţiunea
autorităţilor comunitare şi a statelor membre ci devin principii directoare ale UE, destinate
să impregneze cu valoarea lor toată ordinea juridică comunitară.
 Art. 6 (2) al TUE prevede că: drepturile fundamentale în dreptul comunitar sunt
ansamblul drepturilor şi libertăţilor general garantate simultan de către CEDO şi de către
drepturile constituţionale naţionale consacrate de către judecătorul comunitar ca şi
principii generale de drept comunitar.

Hotărârile pronunţate de către CJCE sunt fondate pe:

 Tradiţiile constituţionale ale statelor membre.
 Instrumentele internaţionale privind drepturile omului la care statele membre au cooperat
sau aderat, CEDO cu prioritate.
 Carta drepturilor fundamentale a UE.