TEMA SI VIZIUNEA

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

Poezia „ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o

arta poetica moderna. Poezia deschide volumul de debut, Poemele luminii
si are rol de manifest literar. Blaga accentuează raportul dintre poet si lume
si dintre poet si creație. In aceasta poezie autorul face distincția intre cele
doua tipuri de cunoaștere teorizate in lucrarea Cunoașterea luciferica
(1933). Cunoașterea paradisiaca este cunoașterea de tip rațional, care
reduce misterul lumii prin intermediul logicii si al intelectualului. In
schimb, cunoașterea luciferica este bazata pe intuiție, pe imaginație, pe
tră iri, interioare, putâ nd fi echivalata cu o cunoaștere de tip poetic. In
creația autorului se observă in mod clar opțiunea pentru al doilea tip de
cunoaștere.

In poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii rolul poetului nu este

de a descifra tainele lumii ci de a le potenta prin tră irea interioară si prin
contemplarea formelor concrete prin care ele se înfă tișează . Rolul poeziei
este acela ca, prin mit si simbol, elemente specifice imaginației, creatorul sa
pă trundă in tainele Universului, sporindu-le. Creația este un mijlocitor
intre eu si lume care nu reduce însă misterul cuvâ ntului originar. Acest
cuvâ nt poetic nu este folosit însa pentru a numi ci pentru a sugera.

Tema poeziei, o reprezintă atitudinea poetica in fata marilor taine ale

Universului conform că reia cunoașterea lumii este posibila numai prin
iubire, prin comunicare afectiva totala. Poezia este scrisa sub forma unei
confesiuni lirice, in care Lucian Blaga adopta formula lirismului subiectiv,
subliniat de atitudinea poetica transmisa si in mod direct si prin mă rcile
lingvistice ale subiectivită ții: pronumele personale la persoana I singular:
eu (care se repeta de 5 pe parcursul poeziei), adjectivul posesiv de
persoana I: mea, verbele la persoana I: nu strivesc, nu ucid, întâ lnesc,
sporesc, îmbogă țesc, iubesc.

Titlul include o metafora revelatorie „corola de minuni a lumii”, care

semnifica ideea cunoașterii luciferice. Corola de minuni a lumii, imagine a
perfecțiunii, a absolutului, prin ideea de cerc, de întreg, semnifică misterele
universale, iar rolul poetului este de a adâ nci taina.
 Incipitul reia titlul poeziei, aflâ ndu-se intr-o relație de sens cu
versurile care încheie arta poetica: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
[...] caci eu iubesc / si flori si ochi si buze si morminte”. Încă din primul vers
al poeziei se subliniază poziția pe care o adopta poetul in legă tura cu
misterele lumii, el refuzâ nd sa le cunoască in mod rațional, fapt exprimat
prin verbul la forma negativa „nu strivesc”. Ideea se menține pe parcursul
operei prin intermediul altor verbe semnificative: „nu ucid”, „sporesc”,
„îmbogă țesc”, „iubesc”.

Un element modern al acestei arte poetice este prozodia: versurile au

masuri diferite, se anulează rima si se folosește versul liber.

Poezia este alcă tuita din trei secvențe poetice, prima si ultima
aflâ ndu-se intr-o relație de simetrie deoarece amâ ndouă descriu poziția
poetului in legă tura cu creația si misterul. Se remarca însa si relația de
opoziție dintre aceste doua secvențe si a doua, care ii include pe creatorii
care se folosesc de cunoaștere paradisiaca (‚lumina altora”).

Prima secvența oferă o definiție de creație, poezia însemnâ nd

pentru Blaga intuirea in particular (‚eu nu strivesc”) a universului, a
misterului. De asemenea este prezentata atitudinea poetica fata de acest
mister, exprimat prin verbele la forma negativa: „nu strivesc”, „nu ucid”. Eul
liric refuza cunoașterea paradisiaca, raționala („cu mintea”) a misterului,
care ar duce de fapt la dispariția acestuia. Minunile corolei sunt descrise
prin patru metafore-simbol, care se refera la temele creației blagiene: „in
flori , in ochi, pe buze ori morminte”. Florile simbolizează viața, dar si
frumosul, ochii, cunoașterea, contemplarea poetica a lumii, buzele iubire,
dar si rostirea poetica, iar mormintele moarte.

A doua secvență este construita pe relația de opoziție dintre

opțiunea poetului si opțiunea altor scriitori. Semnificâ nd de fapt antiteza
dintre cele doua tipuri de cunoaștere, paradisiaca si luciferica. Metafora
luminii, care este metafora centrala a volumului Poemele luminii,
simbolizează cunoașterea. Comparație amplă între lumina lunii și
cunoașterea luciferică . La fel cum lumina lunii lasă să se ză rească numai
conturul obiectelor, la fel și cunoașterea poetică pă trunde in tainele
universului oferind multiple că i de revelare a misterului. Epitetele in
inversiune „largi fiori de sfâ nt mister” sugerează  sacralitatea misterului, dar
și extazul poetului în fața revelă rii tainelor. Plasticizarea ideii se realizează
prin elementele imaginarului poetic specifice lui Blaga: „lumină , taină , zare,
noapte, fior, lună .” Motivul luminii și cel al misterului sunt elemente de
recurență .

Crezul poetic este reluat in ultima secvența, aflata in relație de simetrie cu

prima.

Finalul are un rol conclusiv (folosirea conjuncției „caci” nu este

întâ mplă toare), in care poetul reia imaginea corolei alcă tuita din elementele
misterului poetic: „caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte”.
Cunoașterea poetica este atâ t un act de contemplație (cum reiese din
ultimele doua versuri din a doua secvența „ se schimba-n ne-nțelesul si mai
mari/ sub ochii mei”), cat si un act de iubire „caci eu iubesc”

Concluzie, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este

o arta poetica moderna deoarece se pune problema relației dintre poet si
lume si mai ales, dintre poet si creație. La Blaga, ca si la ceilalți scriitori,
cuvâ ntul poetic nu înseamnă , nu numește lucruri, ci le sugerează, nu
explica misterul universal ci îl protejează prin transfigurare.